CONSUMUL DE DROGURI

 

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

 

I. CONSUMUL DE DROGURI LA NIVEL MONDIAL1

 

Se estimează că, un sfert de miliard de persoane, sau aproximativ 5% din populația adultă a globului, au consumat droguri cel puțin o dată în anul 2015. Chiar mai îngrijorător este faptul că aproximativ 29,5 milioane de consumatori de droguri, respectiv 0,6% din populația adultă a globului, suferă de tulburări cauzate de consumul de droguri. Aceasta înseamnă că, consumul lor de droguri este nociv înainte de momentul în care aceștia pot prezenta dependență de droguri, și necesită tratament.

La nivel global, există un minim estimat de 190.000 de decese premature - în cele mai multe cazuri evitabile - din cauza consumului de droguri, majoritatea atribuite utilizării opioidelor.

Impactul teribil al consumului de droguri asupra sănătății poate fi observat și în cazurile legate de HIV, hepatite și tuberculoză.

Amploarea prejudiciului cauzat de consumul de droguri este accentuată de estimarea a 28 de milioane de ani de viață „sănătoasă” pierduți (ani de viață ajustați în funcție de incapacitate (DALY) la nivel mondial în anul 2015, ca urmare a decesului prematur și a dizabilității cauzate de consumul de droguri.

Din acei ani pierduți, 17 milioane au fost atribuiți exclusiv tulburărilor cauzate de consumul de droguri de toate tipurile. DALY care pot fi atribuiți morbidității și mortalității rezultate din toate cauzele consumului de droguri au crescut în ansamblu în ultimul deceniu.

Cu toate acestea, cu mai puțin de una din șase persoane cu tulburări cauzate de consumul de droguri care beneficiază de tratament în fiecare an, disponibilitatea și accesul la servicii pe baze științifice pentru tratamentul tulburărilor cauzate de consumul de droguri și condițiile asociate acestora, rămân limitate.

 

Opioidele, cel mai dăunător tip de droguri

Opioidele, inclusiv heroina, rămân cel mai dăunător tip de drog din punct de vedere al sănătății. Utilizarea opioidelor este asociată cu riscul supradozelor fatale și non-fatale, riscul de a dobândi boli infecțioase (cum ar fi HIV sau hepatita C) prin practici nesigure de injectare și riscul altor comorbidități medicale și psihiatrice.

Numărul mare de decese premature cauzate de droguri este în mare măsură evitabil. O parte semnificativă a acestor decese poate fi atribuită opioidelor. În plus, tulburările cauzate de consumul de opioide reprezintă cea mai mare povară a bolii care poate fi atribuită tulburărilor cauzate de consumul de droguri: în anul 2015, aproape 12 milioane de DALY sau 70% din povara globală a bolii care pot fi atribuite tulburărilor cauzate de consumul de droguri, au fost atribuite opioidelor.

 

Metamfetamina produce daune considerabile

Tulburările legate de utilizarea amfetaminei reprezintă o parte considerabilă a poverii globale a bolii care poate fi atribuită tulburărilor cauzate de consumul de droguri, fiind pe locul doi, după cele legate de utilizarea opioidelor. Datele disponibile arată că, dintre amfetamine, metamfetamina reprezintă cea mai mare amenințare la adresa sănătății la nivel mondial. Utilizarea metamfetaminei se răspândește masiv și un număr tot mai mare de consumatori de metamfetamină solicită tratament. În plus, față de piața de metamfetamină în expansiune din Asia de Est și de Sud-Est și din Oceania, există îngrijorări crescânde în privința utilizării metamfetaminei în America de Nord, Asia de Sud-Vest și în unele părți ale Europei.

 

Tulburările cauzate de consumul de cocaină sunt în creștere

Deși numărul utilizatorilor de cocaină scade sau se stabilizează în unele părți ale Europei, analiza apelor reziduale sugerează posibilitatea creșterii consumului de cocaină în această regiune. După câțiva ani de declin, există, de asemenea, indicii privind o creștere a consumului de cocaină în America de Nord. În plus, cazurile de supradoze de droguri care implică cocaina au crescut considerabil în Statele Unite între anii 2012 și 2015. O mare parte din această creștere este legată, totuși, de utilizarea cocainei în combinație cu opioidele. La nivel global, DALY atribuiți tulburărilor cauzate de consumul de cocaină au crescut de la 729.000 în anul 2005 la 999.000 în anul 2015.

 

Noile substanțe psihoactive (NSP) sunt potențial mai letale decât alte droguri, dar piața este relativ scăzută

În ciuda numărului mare de NSP prezente pe piețele de droguri, dimensiunea globală a pieței pentru astfel de substanțe este încă relativ scăzută prin comparație cu alte piețe de droguri. Cu toate acestea, unul dintre aspectele cele mai îngrijorătoare ale NSP este că utilizatorii nu cunosc conținutul și dozajul substanțelor psihoactive conținute în unele NSP. Acest fapt ar putea expune utilizatorii de NSP la riscuri suplimentare și grave. Informațiile științifice necesare pentru a determina efectele pe care aceste produse le pot avea sau despre modul de a contracara aceste efecte, sunt puține sau indisponibile. Unele NSP au fost implicate în decese, iar injectarea NSP cu efecte stimulante a fost raportată ca factor agravant al riscurilor pentru sănătate la care sunt expuși consumatorii de droguri cu risc crescut.

 

II. CONSUMUL DE DROGURI ÎN EUROPA2

 

Raportul european privind drogurile 2017 al Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanii (OEDT), se bazează pe informaţiile primite de EMCDDA (European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction) de la statele membre ale Uniunii Europene și de la țara candidată Turcia, precum și de la Norvegia, sub forma unui pachet de rapoarte naționale.

Datele statistice prezentate în raport se referă la anul 2015 (sau la ultimul an pentru care sunt disponibile date). Analiza tendințelor se bazează doar pe rapoartele țărilor care au furnizat date suficiente pentru a descrie schimbările survenite în perioada de timp specificată.

 

În prezent, consumul de droguri în Europa cuprinde o gamă mai largă de substanțe decât în trecut. În rândul consumatorilor de droguri, policonsumul este ceva obișnuit, iar modelele individuale de consum variază de la consumul experimental la cel regulat și dependent.

Consumul de orice drog este, în general, mai mare în rândul bărbaților, iar această diferență este adesea și mai pronunțată în cazul modelelor de consum mai intensiv sau regulat.

 

Toate

Sursa: OEDT, Raportul european privind drogurile, 2017

 

Prevalența consumului de canabis este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a altor substanțe. Deși consumul de heroină și alte opioide se menține relativ scăzut, acestea continuă să fie drogurile cel mai frecvent asociate cu formele mai nocive de consum, inclusiv consumul prin injectare.

 

Tendințe naționale diverse privind consumul de substanțe în rândul elevilor

Monitorizarea consumului de substanțe în rândul elevilor oferă o perspectivă importantă asupra comportamentelor de risc actuale ale tinerilor și asupra eventualelor tendințe viitoare. În 2015, Proiectul european de anchete în școli privind consumul de alcool și alte droguri (ESPAD) a desfășurat a șasea rundă de culegere de date de la inițierea sa în 1995. Ultima anchetă a cules date comparabile despre consumul de substanțe în rândul elevilor de 15-16 ani din 35 de țări europene, printre care 23 de state membre ale UE și Norvegia. Dintre elevii din aceste 24 de țări, în medie 18 % au declarat că au consumat canabis cel puțin o dată (prevalența de-a lungul vieții), cele mai ridicate niveluri fiind raportate de Republica Cehă (37 %) și Franța (31 %). Consumul de canabis în ultimele 30 de zile s-a situat între 2 % în Suedia, Finlanda și Norvegia și 17 % în Franța, media pentru cele 24 de țări fiind de 8 %. Decalajul dintre sexe a variat de la o țară europeană la alta, proporția de băieți și fete în rândul consumatorilor de canabis de-a lungul vieții variind de la paritate în Republica Cehă și Malta până la un raport de 2,5 băieți la o fată în Norvegia.

Consumul de alte droguri ilegale a fost mult mai mic, prevalența generală de-a lungul vieții fiind de 5 %.

Drogurile ilegale consumate cel mai frecvent după canabis au fost MDMA/ecstasy, amfetamina, cocaina, metamfetamina și LSD sau alte substanțe halucinogene, fiecare dintre acestea fiind menționat de 2 % dintre elevi. În plus, 4 % dintre elevi au menționat că au consumat noi substanțe psihoactive de-a lungul vieții, cele mai ridicate rate fiind înregistrate în Estonia și Polonia (10 % în fiecare).

 

Elevi

Sursa: OEDT, Raportul european privind drogurile, 2017

 

ESPAD oferă și date privind consumul de alcool și de tutun. Mai mult de patru cincimi (83 %) dintre elevi consumaseră alcool cel puțin o dată în viață. Jumătate dintre elevi au declarat că au băut alcool cel puțin o dată în ultima lună, iar 39 % dintre băieți și 36 % dintre fete consumaseră cel puțin cinci băuturi cu aceeași ocazie în ultima lună (consum episodic excesiv de alcool).

Aproape jumătate (47 %) dintre elevi fumaseră țigarete. 23 % dintre elevi au declarat că în luna anterioară anchetei au fumat una sau mai multe țigări pe zi, iar 3 % au declarat că au fumat mai mult de 10 țigări pe zi.

În cele 22 de țări pentru care au existat date suficiente pentru o analiză a tendințelor, între 1995 și 2015 se poate observa o scădere generală a consumului de-a lungul vieții și în ultima lună atât la alcool, cât și la țigarete. Modificările la nivelul consumului episodic excesiv de alcool au fost mai puțin pronunțate, cu toate că s-a observat o creștere în rândul fetelor în perioada respectivă. Între anchetele din 2011 și 2015 s-a produs o scădere atât a consumului episodic excesiv de alcool, cât și a consumului de țigarete din ultima lună.

 

Peste 93 de milioane de adulți au încercat droguri ilegale

Se estimează că peste 93 de milioane, adică puțin peste un sfert dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani din Uniunea Europeană, au încercat droguri ilegale într-un moment al vieții. Experiența consumului de droguri este mai frecvent menționată de bărbați (56,8 milioane) decât de femei (36,8 milioane). Drogul încercat cel mai frecvent este canabisul (53,8 milioane de bărbați și 34,1 milioane de femei), estimările consumului pe durata vieții fiind mult mai scăzute pentru cocaină (12,2 milioane de bărbați și 5,3 milioane de femei), MDMA (9,3 milioane de bărbați și 4,7 milioane de femei) și amfetamine (8,4 milioane de bărbați și 4,2 milioane de femei). Nivelurile consumului de canabis de-a lungul vieții variază considerabil de la o țară la alta, de la aproximativ 8 din 10 adulți în Franța la mai puțin de unul din 20 în Malta și România.

Consumul de droguri din ultimul an ilustrează consumul recent de droguri, fiind cel mai concentrat în rândul adulților tineri. Se estimează că 18,7 milioane de adulți tineri (cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani) au consumat droguri în ultimul an, numărul bărbaților fiind de două ori mai mare decât cel al femeilor.

 

Consumul de canabis: tendințele naționale variază

Canabisul este drogul ilegal cel mai probabil să fie consumat de toate grupele de vârstă. În general, canabisul se fumează, iar în Europa este, de regulă, amestecat cu tutunul. Modelele consumului de canabis variază de la consumul ocazional la cel regulat și dependent.

Se estimează că 87,7 milioane de adulți europeni (15-64 de ani), adică 26,3 % din această grupă de vârstă, au experimentat consumul de canabis într-un moment al vieții. Dintre aceștia, se estimează că 17,1 milioane de tineri europeni (15-34 de ani), adică 13,9 % din această grupă de vârstă, au consumat canabis în ultimul an, 10 milioane dintre ei având vârste cuprinse între 15 și 24 de ani (17,7 % din această grupă de vârstă). Rata prevalenței în ultimul an în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani variază între 3,3 % în România și 22 % în Franța. În rândul tinerilor care au consumat canabis în ultimul an, raportul dintre bărbați și femei este de doi la unu.

 

Prevalența cocainei: tendințe naționale stabile

Cocaina este cel mai consumat drog stimulant ilegal din Europa, prevalența consumului fiind mai ridicată în țările din sud și din vest. Dintre persoanele care o consumă în mod regulat, se poate face o distincție generală între consumatorii mai integrați din punct de vedere social, care adesea prizează cocaina pudră (hidroclorură de cocaină), și consumatorii marginalizați, care își injectează cocaină sau fumează cocaină crack (bază), uneori în combinație cu opioide.

Se estimează că 17,5 milioane de adulți europeni (15-64 de ani), adică 5,2 % din această grupă de vârstă, au experimentat consumulde cocaină într-un moment al vieții. Dintre aceștia, aproximativ 2,3 milioane de adulți tineri cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani (1,9 % din această grupă de vârstă) au consumat drogul în ultimul an.

Numai Irlanda, Spania, Țările de Jos și Regatul Unit raportează o prevalență a consumului de cocaină în ultimul an în rândul adulților tineri de 2,5 % sau mai mult. În toată Europa, scăderile consumului de cocaină raportate în anii anteriori nu au mai fost observate în cele mai recente anchete. Dintre țările care au realizat anchete din anul 2014 până în prezent și au raportat intervale de încredere, două au raportat estimări mai ridicate, unsprezece au raportat o situație stabilă, iar una a raportat estimări mai reduse față de ancheta anterioară comparabilă.

 

Cocaina

Sursa: OEDT, Raportul european privind drogurile, 2017

 

MDMA: consumul continuă să crească

MDMA (3,4-metilendioxi-metamfetamină) este consumat sub formă de comprimate (numite adesea ecstasy), dar și sub formă cristalizată și de pudră; de obicei, comprimatele se înghit, iar cristalele și pudra se administrează oral, putând fi inclusiv puse pe limbă („dabbing”) sau prizate.

De-a lungul timpului, majoritatea anchetelor la nivel european au colectat mai degrabă date privind consumul de ecstasy decât privind consumul de MDMA, deși în prezent situația este diferită. Se estimează că 14 milioane de adulți europeni (15-64 de ani), adică 4,2 % din această grupă de vârstă, au experimentat consumul de MDMA/ecstasy într-un moment al vieții. Cifrele referitoare la consumul mai recent, în grupa de vârstă în care consumul atinge cel mai ridicat nivel, arată că 2,3 milioane de adulți tineri (15-34 de ani) au consumat MDMA în ultimul an (1,8 % din această grupă de vârstă), estimările la nivel național variind de la 0,3 % în Cipru, Lituania și România până la 6,6 % în Țările de Jos.

 

Consumul de amfetamine: situații naționale divergente

Amfetamina și metamfetamina, două substanțe stimulante foarte apropiate, sunt ambele consumate în Europa, dar amfetamina este consumată mult mai frecvent. De-a lungul timpului, consumul de metamfetamină s-a limitat la Republica Cehă și, mai recent, la Slovacia, dar în ultimii ani a crescut consumul și în alte țări. În unele seturi de date nu se poate distinge între cele două substanțe; în aceste cazuri, se folosește denumirea generică „amfetamine”.

Ambele droguri pot fi administrate pe cale orală sau nazală; în plus, injectarea este frecventă în rândul consumatorilor problematici din unele țări. Metamfetamina se poate și fuma, dar această cale de administrare nu este frecvent raportată în Europa.

Se estimează că 12,5 milioane de adulți europeni (15-64 de ani), adică 3,8 % din această grupă de vârstă, au experimentat consumul de amfetamine într-un moment al vieții. Cifrele referitoare la consumul mai recent, în grupa de vârstă în care consumul atinge cel mai ridicat nivel, arată că 1,3 milioane (1,1 %) de adulți tineri (15-34 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an, cele mai recente estimări naționale privind prevalența variind de la 0,1 % în Cipru, Portugalia și România până la 3,1 % în Țările de Jos.

O analiză statistică a tendințelor în ceea ce privește prevalența amfetaminelor în ultimul an în rândul adulților tineri, este posibilă numai pentru un număr mic de țări. În Spania, Letonia și Regatul Unit se observă tendințe descendente pe termen lung. În schimb, Finlanda a înregistrat creșteri ale prevalenței începând din anul 2000.

 

Ketamina, GHB și substanțele halucinogene: consumul rămâne scăzut

În Europa se consumă și numeroase alte substanțe psihoactive cu proprietăți halucinogene, anestezice, disociative sau depresoare: printre acestea se numără LSD-ul (dietilamida acidului lisergic), ciupercile halucinogene, ketamina și GHB (gama-hidroxibutirat).

În ultimele două decenii s-a raportat consumul recreativ de ketamină și GHB (inclusiv precursorul acestuia GBL, gama-butirolactonă) în rândul unor subgrupuri de consumatori de droguri din Europa. În țările în care s-au realizat, estimările naționale ale prevalenței consumului de GHB și ketamină atât în rândul adulților, cât și al elevilor se mențin scăzute. În ancheta din 2015, Norvegia a raportat o prevalență în ultimul an a consumului de GHB de 0,1 % la adulți (16-64 de ani). În 2015, prevalența consumului din ultimul an de ketamină, poppers și GHB în rândul adulților tineri (15-34 de ani) a fost estimată la 0,6 % în Republica Cehă și în Regatul Unit.

Nivelurile totale de prevalență a consumului de LSD și de ciuperci halucinogene în Europa sunt în general mici și stabile de mai mulți ani. În rândul adulților tineri (15-34 de ani), anchetele naționale raportează estimări ale prevalenței în ultimul an de mai puțin de 1 % pentru ambele substanțe, excepție făcând Țările de Jos (1,1 %) și Republica Cehă (2,2 %) la ciupercile halucinogene în 2015 și Finlanda, cu o prevalență de 1,3 % la LSD în 2014.

 

Noile substanțe psihoactive: consum redus în cadrul populației generale

O serie de țări au inclus noile substanțe psihoactive în anchetele efectuate în rândul populației generale, cu toate că metodele și întrebările diferite restrâng posibilitățile de comparare între țări. Începând din 2011, unsprezece țări europene raportează estimări naționale ale consumului de noi substanțe psihoactive (fără a include ketamina și GHB).

La adulții tineri (15-34 de ani), prevalența consumului acestor substanțe în ultimul an variază de la 0,3 % în Austria până la 1,6 % în Republica Cehă și Irlanda.

Pentru Regatul Unit (Anglia și Țara Galilor) sunt disponibile date din anchete referitoare la consumul de mefedronă.

În cea mai recentă anchetă (2015-2016), consumul din ultimul an al acestui drog în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani a fost estimat la 0,5 %, în scădere de la 1,1 % în perioada 2014-2015.

Puține anchete includ întrebări referitoare la consumul de canabinoizi sintetici. Consumul acestor droguri în ultimul an în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani a fost estimat la 1,5 % în Letonia și la 0,4 % în Slovacia în 2015 și la 0,1 % în Finlanda în 2014. Tot în 2014, un procentaj estimat de 4 % al persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani din Franța au declarat că au consumat canabinoizi sintetici la un moment dat.

 

Noile substanțe psihoactive: consum problematic în cadrul populației marginalizate

În 2016, EMCDDA a analizat consumul de noi substanțe psihoactive de către consumatorii de droguriaflați la risc.

Studiul a constatat că, deși, în general, nivelul consumului este mic în Europa, modelele de consum sunt asociate cu mai multe probleme. Majoritatea țărilor europene (22) a raportat existența consumului de noi substanțe psihoactive în rândul grupurilor de consumatori din categorii aflate la risc, dar un consum mai extins în rândul consumatorilor de opioide și substanțe stimulante injectabile a fost raportat numai în Ungaria și în unele zone din Regatul Unit. Injectarea de catinone sintetice a fost raportată în jumătate (15) dintre țări, deseori substanța utilizată variind de la o țară la alta; de exemplu, mefedronă în Regatul Unit, alfa-PVP în Finlanda, pentedronă în Ungaria și 3-MMC în Slovenia. Fumatul canabinoizilor sintetici în cadrul populațiilor marginalizate, inclusiv în rândul persoanelor fără adăpost și al deținuților, reprezintă o problemă emergentă identificată în aproximativ două treimi dintre țările europene.

În prezent, în Europa, puține persoane sunt admise la tratament pentru probleme asociate consumului de noi substanțe psihoactive, cu toate că este probabil să existe și o subraportare în această privință. În 2015, aproximativ 3200 de consumatori, adică mai puțin de 1 % dintre consumatorii admiși la tratament specializat în Europa, au menționat probleme asociate cu aceste substanțe. În Regatul Unit, aproximativ 1500 de persoane admise la tratament (aproximativ 1 % din numărul total al consumatorilor de droguri) au menționat consumul de catinone sintetice ca drog principal; la rândul lor, Ungaria și România au raportat un număr relativ ridicat de consumatori de noi substanțe psihoactive care au început un tratament pentru consum de droguri.

 

Consumatorii problematici de opioide: heroina este încă predominantă

Principalul opioid ilegal consumat în Europa este heroina, care poate fi fumată, prizată sau injectată. Se mai face abuz și de alte opioide sintetice, precum metadona, buprenorfina și fentanilul.

Europa s-a confruntat cu diferite valuri de dependență de heroină, primul afectând numeroase țări occidentale începând de la jumătatea anilor 1970, iar un al doilea afectând alte țări, mai ales din centrul și estul Europei, în cea de-a doua jumătate a anilor 1990.

În ultimii ani s-a observat existența unei cohorte în curs de îmbătrânire de consumatori problematici de opioide, care au luat probabil legătura cu serviciile de tratament de substituție.

Prevalența medie a consumului problematic de opioide în rândul adulților (15-64 de ani) este estimată la 0,4 % din populația Uniunii Europene, ceea ce înseamnă 1,3 milioane de consumatori problematici de opioide în Europa în 2015. La nivel național, estimările privind prevalența consumului problematic de opioide variază între mai puțin de un caz și mai mult de opt cazuri la 1000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani. Trei sferturi (76 %) dintre consumatorii problematici estimați de opioide din Uniunea Europeană se regăsesc în cinci țări (Germania, Spania, Franța, Italia, Regatul Unit). Dintre cele 10 țări care au înregistrat estimări multiple ale consumului problematic de opioide între 2008 și 2014, Spania prezintă o scădere semnificativă din punct de vedere statistic.

În 2015, 191000 de consumatori admiși la tratament specializat în Europa au menționat opioidele ca drog principal, 37000 dintre ei adresându-se serviciilor de tratament pentru prima dată. Consumatorii de heroină ca drog principal au reprezentat 79 % dintre consumatorii de opioide ca drog principal admiși la tratament.

 

Opioide

Sursa: OEDT, Raportul european privind drogurile, 2017

 

Opioidele sintetice: tot mai vizibile în cadrul consumului problematic de opioide

Deși heroina rămâne opioidul ilegal cel mai frecvent consumat, o serie de surse sugerează că opioidele sintetice legale (precum metadona, buprenorfina, fentanilul) sunt consumate în mod abuziv din ce în ce mai mult. În 2015, 17 țări europene au raportat că peste 10 % din totalul consumatorilor de opioide admiși la servicii specializate s-au prezentat pentru probleme legate în primul rând de alte opioide decât heroina.

Printre opioidele menționate de persoanele admise la tratament se numără metadona, buprenorfina, fentanilul, codeina, morfina, tramadolul și oxicodona. În unele țări, aceste alte opioide reprezintă cel mai comun tip de opioide consumate de persoanele admise la tratament. În Estonia, cea mai mare parte a persoanelor admise la tratament care menționează un opioid ca drog principal a consumat fentanil, în timp ce în Finlanda opioidul de care se abuzează cel mai des este buprenorfina. În Republica Cehă, deși heroina este opioidul principal cel mai obișnuit, puțin peste jumătate dintre persoanele admise la tratament pentru probleme legate de opioide sunt consumatoare de alte opioide.

 

Consumul de droguri injectabile: cele mai scăzute niveluri înregistrate vreodată în rândul persoanelor admise la tratament

Consumul de droguri injectabile este asociat de regulă cu opioidele, deși în unele țări reprezintă o problemă injectarea de substanțe stimulante cum ar fi amfetaminele sau cocaina.

Numai douăsprezece țări dispun de estimări ale prevalenței consumului de droguri injectabile începând din 2012, iar acestea variază de la mai puțin de un caz până la nouă cazuri la 1 000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani.

Dintre consumatorii de heroină ca drog principal, admiși la tratament pentru prima dată în 2015, 29 % au menționat injectarea ca principală cale de administrare, în scădere de la 43 % în 2006. În cadrul acestui grup, nivelurile consumului prin injectare variază de la o țară la alta, de la 8 % în Spania la 90 % sau mai mult în Letonia, Lituania și România. Injectarea este menționată drept principală cale de administrare de 46 % dintre persoanele admise la tratament pentru prima dată pentru consumul de amfetamine ca drog principal — o ușoară creștere față de 2006 — și de 1 % dintre cele admise la tratament pentru prima dată pentru consumul de cocaină ca drog principal.

Pentru principalele trei droguri injectabile luate împreună, injectarea ca principală cale de administrare a scăzut de la 28 % în 2006 la 19 % în 2015 în rândul consumatorilor din Europa admiși la tratament pentru prima dată.

 

III. CONSUMUL DE DROGURI ÎN ROMÂNIA3

 

Potrivit rezultatelor ultimului studiu în populaţia generală – GPS 2016, la nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului oricărui tip de drog ilicit de 7,6%. Prevalenţa în ultimul an a acestui tip de consum este de 4,1%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună se observă o prevalenţă de 1,8%. Faţă de studiul anterior, se observă creşteri pentru toate cele trei tipuri de consum. Diferenţele de tendinţă, înregistrate pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive, dar şi prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă.

Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România.

După canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, se situează noile substanţe psihoactive (NSP) – 2,5%. Urmează: cocaină/crack şi LSD – câte 0,7%, ecstasy – 0,5%, ciuperci halucinogene – 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină – câte 0,3%.

 

Consumul de canabis în populația generală

La nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului de canabis de 5,8%. Prevalenţa în ultimul an a consumului de canabis este de 3,2%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună se observă o prevalenţă de 1,4%.

Indiferent de perioada de timp analizată, consumul de canabis este mai prevalent în rândul bărbaţilor, valorile înregistrate fiind de două ori mai mari, comparativ cu nivelul observat în cazul femeilor. Astfel, 7,9% dintre bărbați și 3,8% dintre femei au consumat cel puțin o dată în viață canabis, 4,3% dintre bărbați și 2% dintre femei au consumat în ultimul an, iar 2,1% dintre bărbaţi și 0,7% dintre femei au declarat un consum actual de canabis. Între cele două sexe, există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte comportamentul faţă de consumul de canabis pentru toate cele 3 perioade de referinţă.

Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani, iar media vârstei de debut, 21,3 ani. Peste o treime dintre respondenţi (35%) au început acest tip de consum la vârsta adolescenței (sub 19 ani), în timp ce, 43% dintre cei chestionaţi au declarat debut în consumul de canabis la vârste tinere, 20-24 ani.

Unul din 10 (10%) adulți tineri (15-34 ani) au încercat de-a lungul vieții să fumeze canabis, unul din 20 (5,8%) au fumat în ultimul an și unul din 40 (2,5%) a declarat consum de canabis în ultima lună. Ca și în cazul populației generale, raportul bărbaților tineri consumatori de canabis la femeile consumatoare din aceeași categorie de vârstă, înregistrează valoarea 2 pentru consumul experimental sau recent și chiar 3 pentru consumul actual. Majoritatea adulților tineri care au fumat canabis în ultima lună (60% dintre bărbații tineri și 83% dintre femeile tinere) au declarat un astfel de comportament cu o frecvență între o zi și 3 zile pe săptămână.

Comparativ cu studiul anterior, canabisul este singura substanță pentru care s-au înregistrat creșteri ale consumului pentru toate cele trei intervale de referință, între 26% (pentru consumul de-a lungul vieții) și 60% (pentru consumul recent).

 

Canabis_RO

Sursa: ANA, Raport Naţional privind situaţia drogurilor 2017

 

Consumul de stimulanți în populația generală - Ecstasy

În cazul consumului de ecstasy, 0,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani a declarat că a consumat acest tip de drog cel puţin o dată în viaţă, în timp ce, 0,1% dintre respondenţi au menționat un astfel de consum în ultimul an. Nu s-a înregistrat consum în ultimele 30 zile.

Dacă în cazul bărbaților, 0,8% au declarat că au consumat ecstasy de-a lungul vieții și 0,2% au menționat că au consumat și în ultimul an, ponderea femeilor consumatoare este aceeași și pentru consumul experimental și pentru consumul recent, respectiv 1%.

În funcţie de categoria de vârstă a respondenţilor, indiferent de perioada de referință a prevalenței (de-a lungul vieții sau în ultimul an), cele mai multe persoane consumatoare se încadrează în grupa de 15-24 ani (0,7% și 0,3%), pe următorul loc situându-se cele din categoria 25-34 ani (0,6% și 0,2%). De altfel, consumul experimental de ecstasy se înregistrează în populația generală din toate grupele de vârstă analizate, în timp ce, consumul recent a fost menționat doar de persoane în vârstă de până la 44 ani.

În funcţie de nivelul educaţional, analiza datelor privind consumul de ecstasy indică cele mai mari valori ale acestui tip de consum pentru persoanele care au absolvit cel mult studii gimnaziale (0,6% în cazul consumului experimental și 0,3% pentru consumul în ultimul an), în această categorie înscriindu-se și cei care la momentul realizării studiului erau liceeni. Pe poziţia a doua, atât pentru consumul experimental, cât şi pentru cel recent, se situează respondenţii care au declarat studii liceale și postliceale (0,4%, respectiv 0,1%). Populația cu un nivel de școlaritate ridicat a menționat doar consum experimental (0,4%).

În urma analizei datelor, în funcţie de mediul de rezidenţă, se constată un consum experimental de ecstasy de 3 ori mai ridicat în mediul urban (0,6% faţă de 0,2%), în timp ce, consumul recent este la fel de prezent în ambele medii (0,1%).

Cu prevalenţe variind de la 1,1% (Regiunea Nord-Vest), la 0,1% (Regiunea Centru și Regiunea Nord-Est), consumul experimental de ecstasy este prezent în 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare economică ale României (excepția o reprezintă Regiunea Sud), în timp ce, consumul recent se înregistrează doar în 4 regiuni.

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de cei care au afirmat consum de ecstasy pe parcursul vieţii, a fost 15 ani, iar cea mai mare, 29 ani. Deşi nu se înregistrează debut precoce (înainte de 14 ani) în consumul de ecstasy, proporţia celor care au început acest tip de consum la vârste cuprinse între 15 şi 19 ani este de 34,6%.

 

Ecstasy_RO

Sursa: ANA, Raport Naţional privind situaţia drogurilor 2017

 

Consumul de stimulanți în populația generală - Cocaină/crack

Consumul de cocaină/crack înregistrează al patrulea nivel al prevalenţei în „clasamentul” drogurilor ilicite. Astfel, 0,7% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani, inclusă în eşantion, a experimentat consumul de cocaină/ crack, 0,2% dintre respondenţi au declarat consum recent de cocaină/ crack, iar 0,1% au menționat că au consumat și în ultima lună.

Acest comportament este specific în special adulților tineri (15-34 ani), care au experimentat consumul de cocaină/crack în proporție de 1%, 0,2% au consumat în ultimul an, pentru ca, în ultima lună, să se înregistreze consum al acestor substanțe doar în populația cu vârste între 35 și 64 ani (0,1%).

Dacă în ceea ce priveşte experimentarea stimulanților de tip cocaină/crack, procentul bărbaților consumatori este aproape dublu față de cel al femeilor consumatoare, 0,8% față de 0,5%, în privinţa consumului recent și al celui actual, se observă prevalenţe similare pentru cele două genuri: 0,2% masculin şi 0,2% feminin - pentru consumul de cocaină/crack din ultimul an, respectiv 0,1% masculin şi 0,1% feminin - pentru consumul de cocaină/crack din ultima lună.

Consumul de cocaină/crack este experimentat atât în mediul urban, cât și în mediul rural raportul prevalențelor înregistrate în cele două medii fiind de 4,5, doar persoanele din mediul urban manifestând un astfel de comportament în ultimul an și în ultima lună.

Cu excepţia Regiunii Sud-Vest, în celelalte 7 regiuni ale ţării, se înregistrează consum experimental de cocaină/crack, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în București-Ilfov (1,3%), Regiunea Vest (1,1%) și Regiunea Nord-Vest (0,8%). În schimb, consumul actual de cocaină/crack se restrânge în Regiunea Vest (0,6%) și Regiunea Nord-Vest (0,2%).

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de cocaină/crack, a fost 18 ani, iar cea mai mare, 34 ani. 42,3% dintre respondenţi au debutat în consumul de cocaină/crack la vârste cuprinse între 20 şi 24 ani, 32,2% au început acest tip de consum între 25 şi 29 ani.

După o perioadă de creștere începută în anul 2010, în 2016 se remarcă o stabilizare a prevalențelor consumului de cocaină/crack de-a lungul vieții și în ultimul an la nivelul celor identificate în studiul anterior (2013), dar se înregistrează o revenire a consumului actual al acestor substanțe stimulante.

 

Cocaina_RO

Sursa: ANA, Raport Naţional privind situaţia drogurilor 2017

 

Consumul de stimulanți în populația generală - Amfetamine

În anul 2016, amfetaminele înregistrează în România o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de 0,3%, în timp ce, pentru consumul recent se constată o prevalenţă de 0,1%. Pentru acest tip de drog, nu se constată la nivel naţional consum în ultimele 30 de zile.

Dacă în cazul consumului experimental de amfetamine, prevalenţa în rândul populaţiei masculine este de 6 ori mai mare decât cea observată în rândul celei feminine (0,6%, faţă de 0,1%), doar bărbații continuă să consume în ultimul an – 0,1%.

Cea mai mare prevalență de-a lungul vieții se înregistrează în grupa de vârstă 25-34 ani (0,6%). Nu se înregistrează consum de amfetamine pentru respondenţii cu vârsta peste 54 ani.

Ca în cazul celorlalte tipuri de droguri analizate, amfetaminele sunt consumate cu predilecţie în mediul urban, decât în cel rural, unde se înregistrează o prevalenţă de 5 ori mai mare: 0,5%, faţă de 0,1%.

Exceptând populația din Regiunea Sud-Vest, respondenții din celelalte 7 regiuni de dezvoltare economică a României au declarat consum de amfetamine, cei mai mulți fiind din București-Ilfov (0,7%) și din Regiunea Nord-Vest (0,7%). Aceste regiuni sunt cele în care s-a înregistrat consum recent - București-Ilfov, 0,1% și Regiunea Nord-Vest, 0,4%.

Pentru debutul în consumul de amfetamine se înregistrează o vârstă medie de 21 ani. Debutul în consumul de amfetamine s-a realizat în proporții similare la vârste cuprinse între 15-19 ani (46,4%) și 20-24 ani (45,9%). Cea mai mică vârstă de debut a fost 16 ani.

Consumul experimental de amfetamine se stabilizează la un nivel foarte scăzut.

 

Heroină și alte opiacee

La nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului de heroină de 0,3%. Prevalenţa atât în ultimul an, cât și în ultima lună, prezintă aceeași valoare, 0,1%.

În cazul consumului de heroină, bărbaţii înregistrează o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de 0,3%, faţă de 0,2% în rândul femeilor. În cazul consumului recent, nu există o diferenţiere a consumului de heroină între cele două sexe: 0,2% pentru bărbaţi, respectiv 0,1% pentru femei. Cât priveşte consumul actual de heroină, acesta înregistrează aceeaşi valoare – 0,1%, atât în rândul bărbaţilor, cât şi în rândul femeilor.

Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 16 ani, iar media vârstei de debut este de 22,3 ani. O treime dintre respondenţi (33%) au început acest tip de consum la vârste foarte fragede (sub 19 ani), în timp ce, 46,1% dintre cei chestionaţi au declarat debut în consumul de heroină la vârste cuprinse între 20-24 ani.

În ceea ce privește tendințele înregistrate în perioada analizată, 2004-2016, se remarcă o stabilizare a consumului de heroină de-a lungul vieții la nivelul anului 2010, dar și apariția consumului recent și actual (la valori foarte mici).

 

Noile substanțe psihoactive

Conform rezultatelor GPS 2016, după canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, se situează noile substanţe psihoactive. Astfel, 2,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani inclusă în eşantion a experimentat consumul de NSP, 0,9% dintre persoanele intervievate au declarat consum de NSP în ultimul an, în timp ce, doar 0,3% au menționat că au consumat și în ultima lună.

Indiferent de perioada analizată, populația de sex masculin consumatoare de NPS reprezintă dublul populației feminine care prezintă același comportament (3,4% faţă de 1,6%, 1,3% față de 0,6%, respectiv 0,5% faţă de 0,2%).

Consumul de NPS este experimentat cu precădere de populaţia tânără, aproape toți consumatorii (91%) debutând în intervalul de vârstă 15-24 ani.

Pe categorii de vârstă, cele mai mari prevalenţe ale consumului de NPS se înregistrează în rândul populaţiei tinere: 15-24 ani - 5% consum experimental, 2,1% consum actual și, respectiv 0,6% consum recent - şi 25-34 ani - 3,7% consum experimental, 1,4% consum recent și, respectiv 0,6% consum actual.

Noile substanțe psihoactive experimentate de participanții la studiu: substanțele sintetice (1,3%), ierburi (0,7%), piperazine (0,4%), GLB (0,4%), spice (0,3%, ketamină (0,3%), Nexus (0,2%), mefedrona (0,2%).

Cele mai ridicate prevalenţe ale consumului pentru acest tip de drog se observă în rândul respondenţilor care au studii universitare şi postuniversitare, 3,7% au consumat cel puțin o dată în viață, 1,4% au consumat în ultimul an și 0,4% au consumat în ultima lună. Rezultatele sunt explicabile prin prisma identificării unor prevalenţe similare a acestui tip de consum în rândul categoriei de vârstă 25-34 ani.

 

NPS_RO

Sursa: ANA, Raport Naţional privind situaţia drogurilor 2017

 

În funcţie de mediul de rezidenţă, ca şi în cazul celorlalte tipuri de droguri ilicite, se constată un consum predominant de NSP în mediul urban, indiferent de perioada de timp considerată ca şi perioadă de referinţă, 3,2% dintre respondenţii care locuiesc în mediul urban au declarat consum experimental de NPS, faţă de 1,1% dintre cei care îşi au rezidenţa în mediul rural, 1,2% dintre cei din mediul urban au declarat consum de NSP în ultimul an, faţă de 0,3%, în mediul rural, în timp ce, consumul actual înregistrat în mediul urban este de 0,5%, față de 0,1% în mediul rural.

Ca în cazul canabisului, în toate regiunile ţării se înregistrează consum experimental de NPS, de la 0,7% în Regiunea Nord-Vest la 4,9% în București-Ilfov. De asemenea, consumul recent este răspândit la nivel național, fiind observat în 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare economică ale României (excepție în Regiunea Sud-Est), de la 0,1% în Regiunea Nord-Est, la 2,3% în București-Ilfov. În schimb, doar populația din 4 regiuni a consumat și în ultima lună, cea mai mare prevalență fiind declarată de locuitorii din București-Ilfov (1%).

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de NSP, a fost 12 ani.

 

Concluzii

- Comparând rezultatele ultimelor două studii privind prevalența consumului de droguri în România (2013 și 2016), se observă o creştere a consumului experimental de droguri ilicite, de la 6,6% la 7,6%, dar şi a consumului recent şi a celui actual: de la 2,5% la 4,1%, respectiv de la 1,1%, la 1,7%. Diferenţele de tendinţă, înregistrate în ceea ce priveşte consumul oricărui tip de drog, respectiv creştere a consumului experimental, a consumului recent şi a celui actual, pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive, dar şi prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă.

- Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România, atât în populația generală, cât și în cea școlară. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal (februarie 2014) și implementarea măsurilor privind tratamentul ca alternativă la închisoare, a devenit și drogul principal pentru care se solicită cu preponderenţă asistenţă în sistemul de tratament ambulatoriu.

- România continuă să se numere printre ţările europene cu cel mai scăzut consum de droguri, fiind pentru majoritatea drogurilor sub media europeană a consumului.

- După o perioadă de declin, sunt semne ale creșterii consumului de noi substanțe psihoactive în rândul populației generale, în special al tinerilor. Totuși, problemele relaționate cu acestea sunt în declin, numărul cazurilor admiterilor la tratament sau a urgențelor datorate consumului de NSP fiind în scădere față de anul anterior.

 

IV. LEGISLAŢIE ÎN DOMENIUL ANTIDROG

 

Legislaţie internaţională în domeniul antidrog4

Convenţii internaţionale

Ratificate la nivel naţional prin:

Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin protocolul din 1972;

Decretul nr. 626 din 1973 pentru aderarea României la Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acesteia;

Convenţia naţiunilor unite din 1971 asupra substanţelor psihotrope;

Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 şi la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante şi substante psihotrope din 1988;

Convenţia din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;

Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 şi la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante şi substante psihotrope din 1988;

Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva la 21 mai 2003;

Legea nr. 332/2005 de aderare a României la Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului (M.Of. nr. 1088/02.12.2005);

Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena în data de 5 mai 2006.

Legea nr. 214/02.07.2007 de aderare a României la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est (M.Of. nr. 475/16.07.2007).

 

Legislaţie naţională în domeniul antidrog5

Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

- Legea nr. 339 din 5 decembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope;

- Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri;

- Legea nr. 64/ 2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei;

- Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011 republicată, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

- Hotărârea nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea nr. 1915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărâre nr.461 din 11.05.2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog

- H.G. nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020

- H.G. nr. 867/14.10.2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale

- H.G. nr. 78/24.06.2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România

- H.G. nr. 684/19.08.2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018

- H.G. nr. 659/19.08.2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018

- Ordinul nr. 103 din 26.04.2012 privind aprobarea Procedurii de autorizare a operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevazute de acte normative în vigoare, şi a cuantumului tarifelor de autorizare si evaluare

 

Legislaţie secundară (acte normative incidente, ordine, dispoziţii)6

- Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;

- Legea nr. 477 din 8 noiembrie 2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

- Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;

- Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului;

- Legea nr. 677 din 21.11.2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;

- O.U.G. nr. 34 din 19.04.2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;

- Ordonanţa nr. 27 din 30.01.2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;

- Hotărârea nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului;

- Ordinul comun MSP şi MIRA nr. 770 şi respectiv nr. 192 din 2007 pentru aprobarea Metodologiei de completare a fişelor standard şi de transmitere a datelor prevăzute în foaia individuală de urgenţă pentru consumul de droguri, foaia individuală de admitere la tratament pentru consumul de droguri, cazurile înregistrate de HVC şi HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi prevalenţa infecţiilor cu HIV, HVB şi HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile, etc. (Anexa nr. 1);

- Ordin nr. 1389 din 4 august 2008 privind aprobarea criteriilor şi metodologiei de autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri şi a Standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri;

- Ordin nr. 1216/C din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri;

- Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Ministerului Justiţiei nr. 898/725/2002 privind măsurile medicale şi educative aplicate toxicomanilor în penitenciare;

- Decizia nr. 16 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri;

- Decizia nr. 17 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a planului individualizat de asistenţă a consumatorului de droguri;

 

Legislaţie în domeniul precursorilor de droguri7

Texte internaţionale

- Convenţia din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope

Reglementări comunitare

- Regulamentul (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 privind precursorii de droguri;

- Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului privind supravegherea comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe.

Reglementări naţionale

- Legea nr. 186 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri;

- O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri aprobată prin Legea nr.186/2007;

- H.G. nr. 358/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, precum şi pentru modificarea H.G. nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog.

Alte acte normative incidente

- Lege nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Documente strategice8

Documente strategice internaţionale

Declaraţia politică de la Viena (martie 2009);

Planul de acţiune (al Declaraţiei politice de la Viena) pentru o cooperare internaţională către o strategie integrată şi echilibrată de combatere a problematicii drogurilor la nivel mondial.

Documente strategice europene

Strategia Uniunii Europene privind drogurile 2005-2012, adoptată de Consiliul European în 16-17 decembrie 2004;

Planul de acţiune al Uniunii Europene privind drogurile pentru perioada 2009-2012 (2008/C 326/09);

Programul multianual Stockholm (2010-2014), adoptat de către Consiliul European (2010/C 115/01) şi Planul de acţiune al Comisiei Europene pentru implementarea Programului multianual Stockholm;

Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene (COM(2010) 673).

Documente strategice naţionale

Programul de guvernare al României 2009-2012 (Capitolul 20 - Ordine şi siguranţa cetăţeanului) aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 23/12.2009 de aprobare a Programului de guvernare al României 2009-2012 (M.Of. nr. 907/23.12.2009);

Strategia naţională de ordine publică 2010-2013, aprobată prin H.G. nr. 1040/13.10.2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine publică 2010-2013;

Strategia naţională antidrog 2005-2012, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2012;

Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2010-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.369/2010 privind aprobarea Planului de actiune pentru implementarea Strategiei nationale antidrog în perioada 2010-2012;

Evaluarea Strategiei naţionale antidrog 2005-2012;

Strategia naţională antidrog 2013-2020 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2013-2016, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020;

Monitorizarea activităţilor, pentru perioada 2013-2014, din Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog, în perioada 2013-2020;

Programul de guvernare 2016;

H.G. nr. 684/19.08.2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018;

H.G. nr. 659/19.08.2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018.

 

V. CAMPANII I.E.C. REALIZATE ÎN ANII ANTERIORI

 

În anul 2010, tema campaniei, lansată cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri în data de 26 iunie 2010, a fost „SĂNĂTATEA”, iar sloganul campaniei a fost ”GÂNDEŞTE SĂNĂTATEA fără droguri”.

La nivelul regiunii Vest, campania a fost implementată de Direcţiile de Sănătate Publică Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş.

 

În anul 2011, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost „COMUNITĂŢI SĂNĂTOASE”  şi sloganul campaniei a fost ”VIAŢA TA. COMUNITATEA TA. NU ESTE LOC PENTRU DROGURI”.

Campania a fost derulată de Direcţiile de Sănătate Publică Harghita, Mehedinţi, Timiş.

 

În anul 2012, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost „COMUNITĂŢI SĂNĂTOASE”  şi sloganul campaniei a fost ”VIAŢA TA. COMUNITATEA TA. NU ESTE LOC PENTRU DROGURI”.

Următoarele Direcţii de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Timiş, Vâlcea.

 

În anul 2013, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Efectele nocive ale substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP)”, iar sloganul campaniei a fost ”Sănătatea este „noua euforie” din viaţa ta, nu drogurile!”.

Campania a fost implementată la nivel local de Direcţiile de Sănătate Publică Bacău, Braşov, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Olt, Timiş.

 

În anul 2014, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Efectele nocive ale substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP)”, iar sloganul campaniei a fost ”Sănătatea este „noua euforie” din viaţa ta, nu drogurile!”.

Campania a fost implementată la nivel local de Direcţiile de Sănătate Publică Bacău, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Olt, Timiş.

 

În anul 2015, tema Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite şi tratate”, iar sloganul a fost „Un mesaj al speranţei: Tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite şi tratate”.

Următoarele Direcţii de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Bacău, Buzău, Hunedoara, Iaşi, Olt, Vâlcea.

 

În anul 2016, tema Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Să ne dezvoltăm vieţile, comunităţile, identităţile, fără droguri”.

Următoarele Direcţii de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Alba, Arad, Bacău, Bistriţa, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Olt, Timiş.

 

În anul 2017, tema Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ” În primul rând, ASCULTĂ”, iar sloganul a fost „În primul rând, ASCULTĂ - Să îi asculți pe copii și tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoși și în siguranță”.

Campania a fost implementată la nivel local de Direcţiile de Sănătate Publică Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Timiș.

 

Ce sunt drogurile?

 

Drog - Orice substanţă care, introdusă într-un organism viu, poate modifica una dintre funcţiile acestuia (OMS, 1969).

 

Drog de abuz - Orice substanţă cu efecte psihoactive (capabilă să producă modificări de percepţie, a stării de spirit, conştiinţă şi comportament) şi susceptibilă de a fi autoadministrată cu un uz nemedical (OMS, 1982).

 

Droguri ilegale - Drogurile ilegale sunt droguri care sunt atât de dăunătoare încât ţările din întreaga lume au decis să le controleze. Toate droguri ilegale au efecte fizice imediate. Drogurile pot, de asemenea, împiedica grav dezvoltarea psihică şi emoţională, în special în rândul tinerilor. De fapt, drogurile suprimă un potenţial pe care utilizatorii nu îl vor mai recupera, deoarece drogurile vor schimba dezvoltarea unor mecanisme naturale de adaptare.

 

Droguri legale - Nu toate drogurile sunt ilegale. De exemplu, cafeina (găsită în cafea sau Coca-Cola), nicotina (din ţigări) şi alcoolul sunt droguri legale din punct de vedere tehnic, cu toate că acestea, de obicei, nu sunt menţionate ca atare. Medicamentele, indiferent dacă sunt prescrise de un medic sau sunt obţinute direct din farmacii, sunt droguri legale care ne ajută să tratăm diverse boli, dar, şi în cazul acestora pot să apară abuzuri.

 

Stupefiant – 1. Substanță din categoria drogurilor care produce alterări ale funcțiilor psihice și care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență. 2. Substanță medicamentoasă care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde.

 

Psihotrop – Medicament sau drog care acționează asupra psihicului.

 

Dependență – 1. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. 2. Stare de intoxicație cronică rezultând din absorbția repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbție.

 

Documente disponibile on-line selectate:

 

1.     World Drug Report 2017 - Executive summary - Conclusions and Policy implications, United Nations Office on Drugs and Crime, 2017 https://www.unodc.org/wdr2017/index.html

https://www.unodc.org/wdr2017/field/Booklet_1_EXSUM.pdf

 

Documente disponibile on-line, în limba română:

 

2.     Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (2017), Raportul european privind drogurile 2017: Tendințe și evoluții, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg

http://www.emcdda.europa.eu/system/files/publications/4541/TDAT17001RON.pdf

3.     Agenţia Naţională Antidrog (ANA), European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA), Raport naţional privind situaţia drogurilor 2017, ROMÂNIA, Noi evoluţii şi tendinţe

http://www.ana.gov.ro/rapoarte nationale/RN_2017.pdf

4.     http://www.ana.gov.ro/legislatie_internationala.php

5.     http://www.ana.gov.ro/legislatie_interna.php

6.     http://www.ana.gov.ro/legislatie_secundara.php

7.     http://www.ana.gov.ro/legislatie_precursori.php

8.     http://www.ana.gov.ro/documente_strategice.php

 

Link-uri disponibile on-line

 

www.ana.gov.ro

www.emcdda.europa.eu

www.unodc.org

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/drogurile/

https://dexonline.ro

 

 

26 IUNIE 2018 - ZIUA INTERNATIONALA DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA ABUZULUI ŞI TRAFICULUI DE DROGURI

 

3_EPS_Timis20oara_INFOGRAFIC_ZIDROG_2018

 

 

 

 

                                                        

Ziua Mondială fără Tutun (World No Tobacco Day - WNTD)
31 mai 2018

2. Analiza de situaţie

 

Fumatul astăzi: tribut semnificativ de dizabilitate şi deces

prin bolile cardiovasculare

 

 

Sumar

               Rezumat

            1. Preambul

2. Prevalenţa recentă a fumatului

3. Decesele şi povara morbidă BCV atribuibile fumatului

4. Măsurile MPOWER – replică OMS la epidemia tabagică

5. România recentă: morbi-mortalitatea BCV totală sau atribuibilă fumatului

6. România vs UE 2015: decesele BCV atribuibile fumatului şi altor factori de risc

7. România 2016: status-ul aplicării MPOWER

7. Concluzii 

9. Bibliografie

 

Rezumat. Evidenţele sugerează că în ultima decadă fumatul în lume a scăzut moderat pe seama ţărilor cu venituri mari. Cel mai mult fumează bărbaţii din ţările cu venituri mijlocii şi femeile din ţările cu venituri mari. Date recente pentru Regiunea Euro-OMS indică fumat mai frecvent la bărbaţii din zonele Sud & Est decât în zonele Nord & Vest şi la femeile din Vest & Sud (exceptând socio-culturile islamice) faţă de Est; în context, UE statea mai bine la bărbaţi şi mai rău la femei. În lume, BCV continuă să reprezinte cauza de deces numărul 1, cu mortalitatea specifică  mai mare  în ţările cu venituri mici şi mijlocii. În Euro-OMS BCV au generat aproape 1/2 din totalul deceselor, în timp ce în UE ceva mai mult de 1/3. Deşi incidenţa standardizată a BCV înregistrează o anumită scădere, BCV erau încă responsabile de procentaje importante din DALYs pierduţi în Europa 2015. Între 1 şi 3 din 10 decese prin BCV sunt atribuibile fumatului. Dacă fumează, femeile sunt supuse unui risc de deces BCV mai mare decât bărbaţii. Până în 2017 măsurile pachetului MPOWER – OMS  au reuşit să contracareze diferite aspecte ale epidemiei tabagice  mondiale pentru circa 4 din 10 persoane, contribuţiile cele mai însemnate venind de la aplicarea pe ambalaje a avertismentelor de sănătate şi campaniile mass-media anti-fumat.

Deşi românii fumează la cote vecine mediei UE, ponderea deceselor tutun-dependente era în 2016 superioară ţărilor cu HDI înalt. România a înregistrat progrese modice în 2016 faţă de 2015 în privinţa morbi-mortalităţii BCV. Decesele prin boli atribuibile fumatului au scăzut în 2016 faţă de 2010 cu circa 17%. În 2012 tributul BCV plătit fumatului de români se ridica la 13% dintre diagnostice şi la  circa 12% dintre decese.  Date standardizate 2015 arătau pentru România prevalenţe BCV superioare mediilor UE la ambele genuri; după procentajul deceselor BCV atribuibile, fumatul ocupa locul 2 între 3 FR comportamentali (după alimentaţie) – ca şi în UE. Poziţionările variate ale României faţă de cele mai bune practici MPOWER comporta în 2016 următoarea ordine de merit: P – Protecţia faţă de fumul asociat cu consumul de tutun; O - Oferirea de ajutor pentru renunţare; E - Interdicţiile privind publicitatea;  R - Creşterea taxării tutunului şi W- Avertismentele pe ambalaje. Locul onorant atribuit criteriului P este datorat Legii 15/2016 ce a interzis complet fumatul în toate spaţiile publice închise, tentativele de până acum de a o submina eşuând până în prezent. Scăderea, fie şi modică, a morbi-mortalităţii BCV în 2016 poate reflecta efectele Legii 15 coroborate cu efortul promotorilor sănătăţii pentru cunoaşterea/aplicarea întocmai a acesteia.

           

1. Preambul

Ziua  Mondială Fără Tutun (ZMFT), se celebrează în fiecare 31 mai sub auspiciile OMS pentru a conştientiza publicul şi decidenţii politicilor de sănătate în privinţa poverii sociale enorme (boli/dizabilităţi/decese premature) atrasă  de consumul de tutun şi a stimula modificări comportamentale şi contramăsuri legislative specifice.

În 2018 atenţia se îndreaptă către ucigaşul nr. 1 al omenirii - bolile cardiovasculare, pentru care fumatul reprezintă un risc redutabil.

Tema ZMFT din acest an, Tutunul şi bolile cardiovasculare*, focalizează pe bolile asociate fumatului [1] şi are drept scop sporirea conştientizării riscului indus de fumat pentru bolile cardiace, accidentul vascular cerebral şi alte boli ale aparatului circulator – reprezentând în ansamblu principala cauză de deces în lume [2].

Previziunile sunt îngrijorătoare: 1 miliard de oameni riscă să-şi piardă viaţa în acest secol  dacă nu se întreprind măsuri mai ferme împotriva consumului de tutun [3]. Deşi o serie de strategii eficiente pentru controlul/prevenirea fumatului sunt deja definite, dificultatea rămâne aceea de a convinge decidenţii sociali - de a le adopta şi publicul - de a le pune în practică pe cele ce îl privesc.

 

2. Prevalenţa recentă a fumatului

Pentru vârstele 15+ ani, OMS estimează că prevalenţa globală a fumatului curent (zilnic sau ocazional) la bărbaţi a scăzut moderat de la 39% în 2007 la 35% în 2015, scăderi mai importante (34% ŕ29%) fiind înregistrate în ţările cu venituri mari. În acelaşi interval prevalenţa globală a fumatului la femei a scăzut uşor (8% ŕ 6%), menţinându-se sub 5% în ţările cu venituri mici şi medii. Cel mai mult fumează bărbaţii din ţările cu venituri medii şi femeile din ţările cu venituri mari [4].

Pentru Regiunea Euro-OMS, în 2015 sau ultimul an acoperit cu date, se înregistrau la bărbaţii de 15+ ani prevalenţe ale fumatului semnificativ mai ridicate în zonele Sud & Est (date naţionale în clasa > 41%) decât în zonele Nord & Vest (clasele 22-26% sau < 22%). În privinţa femeilor de 15+ ani, prevalenţa fumatului înregistra în Vestul şi Sudul regiunii (exceptând socio-culturile islamice) procente mai ridicate (clasele 17-21% şi > 21%) decât în Est (clasele sub 17%). Mai concret, în Euro-OMS, media prevalenţei fumatului la cohortele 15+ ani era de 38%, semnificativ mai mare decât media UE - 28%. România, cu 37%, se poziţiona mai rău decât media UE, fiind mai aproape de media Euro-OMS. Pentru femei, Euro-OMS înregistra în medie o prevalenţă inferioară - circa 16% - mediei UE - 18%. România era apropiată de media Euro-OMS şi se poziţiona mai bine faţă de media UE [5].

În privinţa adolescenţilor, prevalenţele fumatului în 2013-14 la băieţii de 15 ani dintr-o selecţie de 51 ţări Euro-OMS (incluzând UE) pentru care existau date se încadrau între 2,5% - Armenia şi 30% - Bulgaria, cu România pe locul 3 cel mai rău cu 20%. La fete, prevalenţele fumatului se încadrau între 2% -  Armenia şi 22% - Italia. România se situa pe locul 8 dinspre extrema defavorabilă cu 17% [5].

*

Sumarizând, evidenţele sugerează că în ultima decadă fumatul în lume a scăzut moderat (pe seama ţărilor bogate) - la bărbaţi şi uşor - la femei. Cel mai mult fumează bărbaţii din ţările cu venituri medii şi femeile din ţările cu venituri mari. Date recente pentru Regiunea Euro-OMS indică fumat mai frecvent la bărbaţii din zonele Sud & Est decât în zonele Nord & Vest şi la femeile din Vest & Sud (exceptând socio-culturile islamice) faţă de Est. În context, UE stătea mai bine la bărbaţi şi mai rău la femei. Într-un euro-grup de 51 de ţări (incluzând UE) cu date din 2013-14 pentru adolescenţii de 15 ani, băieţii/fetele din România se găseau pe locurile 3/8 cele mai rele.

 

3. Decesele şi povara morbidă BCV atribuibile fumatului 

În 2015 BCV reprezentau cauza numărul 1 de deces la nivel global: 17,7 milioane (mil.) victime reprezentând 31% din total. Dintre acestea, circa 7,4 mil. au fost cauzate de boala cardică ischemică (IHD), iar 6,7 mil. de accidentul vascular cerebral (AVC). Din cele 17 mil. de decese premature (sub vârsta de 70 de ani) cauzate de BNT, 37% erau cauzate de BCV, iar 82% se înregistrau în ţările cu venituri mici şi mijlocii [6].

În Euro-OMS, BCV au cauzat circa 3,9 mil. (45% din total), iar în UE circa 1,8 mil. - 37% din total. Atât mortalitatea IHD cât şi cea prin AVC erau în general mai mari în Europa Centrală şi de Est decât în ​​Europa de Nord, Sud şi Vest.

Datele standardizate cu vârsta sugerează că în ultimul deceniu cazurile noi BCV au prezentat o anumită scădere în Europa, către 11,3 mil. în Euro-OMS şi 6,1 mil. în UE in 2015, când, totuşi, BCV erau încă responsabile pentru circa 64 mil. DALYs pierduţi (23% din total) în Euro-OMS şi 26 mil. (19% din total) în UE [5].

*

Global, decesele atribuite fumatului sunt în creştere: până în 2030 fumatul va fi probabil responsabil pentru 8 milioane decese anual, iar povara se deplasează treptat către ţările cu venituri mici şi mijlocii. Proporţia deceselor cauzate de fumat este deocamdată mai mare în ţările bogate: -18%, depăşind efectele HTA - 17% sau pe cele ale supraponderii & obezităţii - 8,4% (conform unor date publicate în 2013) [7].

În 2016, consumul de tutun a generat peste 7,1 mil. decese (din care 5,1 milioane bărbaţi şi 2 milioane femei), adică aproximativ 12% din totalul deceselor în lume. 6,3 mil. decese au fost atribuite fumatului activ, iar 884 000 fumatului pasiv [3].

De notat că fumatul pasiv provoacă la adulţi boli cardiovasculare şi respiratorii de gravitate comparabilă cu cele cauzate de fumatul activ, în timp ce la femeile gravide determină scăderea greutăţii la naştere sau moartea subită a nou-născutului. Fumatul pasiv  provoacă anual peste 890.000 decese premature. Aproape jumătate dintre copiii lumii respiră în mod regulat aerul poluat de fumat în spatiile publice (cu titlu de ilustraţie, copiii reprezentau 28% din decesele cauzate de fumatul pasiv în 2004) [8].

*

Acelaşi articol din 2013 arăta că, pe mapamond, între 10 şi 30% din mortalitatea BCV era cauzată de fumat, iar circa 29% din totalul deceselor atribuite tutunului erau de cauză cardiovasculară. Raportul între riscul de deces al fumătorului curent (zilnic sau ocazional) şi riscul celui niciodată-fumător se ridica la 3,2 femei/2,6 bărbaţi pentru totalul BCV, 3,6/3,1 – IHD, 3,2/1,7 – atac cerebral şi 3,1/2,1 – alte boli vasculare: dacă fumează, femeile apar supuse unui risc de deces BCV mai mare decât bărbaţii [7].

Ultimele evaluări din 2016 arătau că aprox. 16% dintre decesele prin boli ischemice cardiace (IHD) şi 20% dintre decesele prin bolile cerebrovasculare erau atribuibile fumatului, în timp ce 35% din totalul deceselor atribuite tutunului erau de pe urma IHD – 22% sau AVC – 12%, principalele subcauze de deces BCV [3].

Însfârşit, în 2015, pe date standardizate, DALYs pierduţi atribuibili fumatului proveneau în principal de la BCV (41,2%), urmate de cancere (27,6%) şi bolile respiratorii cronice (20,5%). Pe genuri, BPOC la femei şi IHD la bărbaţi contribuiau în principal la DALYs pierduţi atribuibili fumatului [9].

*

Sumarizând, în lume, BCV continuă să reprezinte cauza de deces numărul 1, cu mortalitatea specifică  mai mare  în ţările cu venituri mici şi mijlocii. În Euro-OMS BCV au generat aproape jumătate din totalul deceselor, în timp ce în UE ceva mai mult de o treime. Deşi incidenţa standardizată a BCV înregistrează o anumită scădere, BCV erau încă responsabile de procentaje importante din DALYs pierduţi în Europa 2015.

Global, decesele atribuite fumatului sunt în creştere, iar această tendinţă va continua către 2030,  povara deplasându-se treptat de la ţările bogate către ţările cu venituri mici şi mijlocii. Fumatul pasiv continuă să contribuie semnificativ la decesele premature (în special dintre gravide, noii-născuţi şi copii expuse/şi).

Între 1 şi 3 din 10 decese prin BCV sunt atribuibile fumatului, iar circa 1/3 din totalul deceselor atribuite tutunului sunt de cauză BCV. Dacă fumează, femeile sunt supuse unui risc de deces BCV mai mare decât bărbaţii.

4. Măsurile MPOWER – replica OMS la epidemia tabagică

       Măsurile privind controlul tutunului MPOWER1 - replica FCTC OMS împotriva epidemiei tabagice - au reuşit să acopere până în 2017 un total de 3,2 miliarde de persoane (43% din populaţia lumii), de circa şapte ori mai mult decât în 2007 [4]. Dintre acestea, peste 1,3 miliarde de persoane, sau 18% din populaţia lumii, erau protejate de măsuri anti-fumat şi legi naţionale cuprinzătoare privind fumatul [8].

Până în 2017 peste 1/3 dintre ţări aplicaseră două sau mai multe măsuri MPOWER la cel mai înalt nivel, în timp ce alte 42 de ţări aplicaseră începând cu 2015 cel puţin o măsură suplimentară sau una adusă la cel mai înalt nivel, acoperind 2,3 miliarde de persoane [4].

Bilanţul MPOWER 2016 privind politicile de prevenire specifice arată că ordinea după ponderea populaţiei acoperite era următoarea: aplicarea pe pachete a avertismentelor (47%), urmată de campaniile mass media anti-fumat (44%), în timp ce sporirea taxelor şi accizelor aplicate tutunului acoperea doar 10% din populaţia lumii. Dinamica 2014-16 evidenţiază cele mai mari progrese în aplicarea pe pachete a avertismentelor de sănătate (+27%), urmată de aplicarea programelor de renunţare la fumat (+18%), în timp ce instituirea spaţiilor publice libere de tutun sau campaniile mass media anti-fumat au înregistrat progrese modeste sau chiar regres (+ 1%), respectiv  (-12%).

În privinţa măsurii P, în 2016 se semnalau spaţii publice fără fum de tutun în Rusia şi câteva dintre Noile State Independente, Peninsula Arabică, Australia, Canada şi cea mai mare parte din America de Sud. Din fericire, România făcea parte din acest grup.

Tratamentul împotriva dependenţei de tutun cf. măsurii O, avea în 2016 cea mai mare acoperire în America de Nord, Brazilia, Marea Britanie, India şi Australia.

În privinţa mesajelor şi etichetelor de avertizare pentru sănătate (măsura W) Canada, America de Sud, Regiunea Euro-OMS şi Australia aveau cele mai bune rezultate în 2016. România se poziţiona în rândul acestora. Campaniile mass media anti-fumat, parte a aceleiaşi măsuri, înregistrau cele mai bune rezultate în SUA, UK, Norvegia, Turcia, China şi Australia.

Însfârşit măsura E, de impunere a interdicţiilor privind publicitatea pentru tutun, precum şi măsura R privind creşterea taxării, înregistrau în 2016 cele mai bune rezultate în majoritatea ţărilor europene şi în Argentina [4]. 

*

     Sumarizând, până în 2017 măsurile pachetului MPOWER – OMS  au reuşit să contracareze în diferite grade epidemia tabagică  mondială pentru circa 4 din 10 persoane, contribuţiile cele mai însemnate venind de la aplicarea pe ambalaje a avertismentelor de sănătate şi campaniile mass-media anti-fumat.

 

5. România recentă: morbi-mortalitatea BCV totală sau atribuibilă fumatului

În 2015, ponderea adulţilor (15+ ani) fumători zilnici era de 36,9% pentru bărbaţi, mai mare decât media ţărilor cu index de dezvoltare umană (HDI) ridicat, şi de 22,7% pentru femei, de asemenea mai ridicată decât în ţările HDI.

În privinţa deceselor cauzate de tutun, acestea au înregistrat în 2016 ponderea de 20,7% pentru bărbaţi, iaraşi superioară mediei ţărilor HDI, în timp ce pentru femei ponderea a fost de 7,6%, din nou mai mare decât media ţărilor HDI [3].

În privinţa morbidităţii BCV, în 2016 faţă de 2014-2015 se înregistra o scădere cu circa o zecime a procentului de cazuri noi din totalul pacienţilor BCV aflaţi în evidenţele medicilor de familie. În acelaşi an, numărul total al deceselor cauzate de BCV a scăzut cu circa 3,5 % faţă de 2015, cu decremente relativ echilibrate între IHD, AVC şi HTA. În privinţa DALYs pierduţi atribuibili BCV, aceştia înregistrau în 2016 o scădere de circa 1% faţă de 2015 [10].

*

În 2010 circa 43.000 de români au murit din cauza unei boli cauzate de fumat. Aproape Ľ din decesele la bărbaţi şi circa 1/12 din cele înregistrate la femei au fost provocate de tutun, peste media ţărilor cu venituri mijlocii. Ordinea mortalităţilor specifice tutun-dependente era: cancerele (pulmonar şi alte tipuri), AVC, IHD, alte boli vasculare, bolile respiratorii [11].

În 2016 peste 36 000 de persoane încă decedau prin boli de pe urma fumatului. Cu toate acestea, peste 28 000 de copii de 10-14 ani şi 3 818 000 de persoane de sau peste 15 ani continuau să fumeze zilnic. Analiştii

 

__________________________________

1MPOWER: Monitorizarea consumului; Protecţia faţă de fumul de ţigară; Oferirea ajutorului pentru renunţarea la fumat; Avertizarea (Warn) privind efectele fumatului; Impunerea (Enforce) interzicerii publicităţii şi promovării produselor de tutun; Creşterea (Raise) taxelor la tutun.

internaţionali apreciază că reacţia modestă în faţă epidemiei tabagice protejează industria tutunului şi va duce la creşterea numărului de decese din tutun în anii viitori [3]. 

*

În România 2012 povara morbidă atribuită exclusiv fumatului înregistra procente de 13% dintre diagnosticele BCV, 43%  dintre diagnosticele de boli respiratorii şi 33%  dintre diagnosticele de cancer [12], în timp ce tributul în decese plătit fumatului activ sau pasiv în 2015 se ridica la 18 732 pentru BCV; 11 841 -cancer şi 3 646 -BPOC [13].

Pe date efective, am calculat că circa 12% din mortalitatea BCV se putea atribui consumului de tutun.

*

Sumarizând, deşi românii fumează la cote vecine mediei UE, în 2016 ponderea deceselor tutun-dependente era superioară ţărilor cu HDI înalt. În 2016 România a înregistrat progrese modice faţă de 2015 în privinţa morbi-mortalităţii BCV. Decesele prin boli atribuibile fumatului (în ordine: cancerele, AVC, IHD, alte boli vasculare, bolile respiratorii) au scăzut în 2016 faţă de 2010 cu circa 17%. În 2012 tributul BCV plătit fumatului de români se ridica la 13% dintre diagnostice şi la circa 12% dintre decese.

 

6. România vs UE 2015: decesele BCV atribuibile fumatului şi altor factori de risc

Pe date standardizate din 2015, în România prevalenţa BCV era la bărbaţi de 8182 cazuri/100 000, faţă de 6308 cazuri în UE, în timp ce pentru femei raportul România - UE era de 6120 cazuri vs 4921. Pe subcauze, la bărbaţi IHD ocupau prima poziţie, urmate de bolile vasculare periferice (PVD) şi de AVC, în timp ce la femei ierarhia era: PVD, IHD şi AVC, atât în România cât şi în UE.

La bărbaţi, după procentajul deceselor atribuibile, fumatul (17%) ocupă locul 2 între factorii de risc (FR) comportamentali şi locul 5 într-o selecţie de 8 principali FR pentru BCV - în urma HTA (62,7%) şi alimentaţiei (56,6%), în timp ce în UE fumatul se poziţiona pe locul 6 (13,6%) între FR selectaţi, păstrând locul 2 între cei comportamentali. La femei, fumatul (8,2%) ocupa locul 2 între FR comportamentali şi locul 6 între toţi FR selectaţi - în urma HTA (62,8%) şi alimentaţiei (48,7%), în timp ce în UE, fumatul ocupa acelaşi loc 6 (7,7%) între toţi FR selectaţi şi locul 2 între FR comportamentali [5]. 

*

      Sumarizând, pe date standardizate 2015 ce arătau pentru România prevalenţe BCV superioare mediilor UE la ambele genuri, în ţara noastră, după procentajul deceselor atribuibile BCV, fumatul ocupa locul 2 între 3 FR comportamentali (după alimentaţie) – ca şi în UE - şi locul 5/6 într-o selecţie de 8 principali FR la bărbaţi/femei, faţă de ierarhizarea 6/6 ce marchează un uşor avantaj pentru UE .

 

7. România 2016: status-ul aplicării MPOWER

       Status-ul aplicării măsurilor MPOWER în România înregistra în 2016 poziţionări variate faţă de cele mai bune practici internaţionale.

P  Protecţia faţă de fumul asociat cu consumul de tutun. Situaţia RO: România este menţionată printre ţările cu cele mai bune rezultate [4].

O  Oferirea de ajutor pentru renunţare. Situaţia RO: linie telefonică naţională de asistenţă; disponibile: NRT (nicotine replacement therapy) şi servicii medico-psihologice pentru renunţare (acoperite parţial din fonduri publice) – în apropierea bunelor practici internaţionale.

W Avertismentele pe ambalaje. Pachetul simplu, uniformizat (neutru), cu un avertisment de sănătate vizibil - cea mai bună practică internaţională. Situaţia RO: Procentul pachetului acoperit de avertismente: 65%; Ambalarea uniformizată (neutră): Nu

E  Interdicţiile privind publicitatea prin toate formele directe şi indirecte - cea mai bună practică internaţională. Situaţia RO: Interdicţiile directe: • Televiziunea şi radioul naţional • Televiziunea şi radioul internaţional • Revistele şi ziarele locale • Publicitatea în exterior prin panouri • Publicitatea pe internet. Interdicţii indirecte: • Produsele non-tutun identificate cu brand-urile de tutun  • Apariţii în televiziune şi în filme (plasare de produse).

R  Creşterea taxării tutunului. Standardul OMS: accizele - minimum 70% din preţul de vânzare cu amănuntul; Situaţia RO: accizele reprezintă 55,16% din preţul de vânzare cu amănuntul [3].

       Legea 15/2016 a influenţat pozitiv progresul implementării măsurilor MPOWER în România, prin interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise - incluzând locurile de muncă (în particular cele din sănătate, învăţământul de toate gradele, protecţia copilului), mijloacele de transport în comun şi locurile de joacă pentru copii (spaţii închise sau deschise); un spaţiu este închis când este delimitat de un plafon şi minimum doi pereţi; interzicerea, ţigaretelor electronice în mijloacele de transport în comun; punerea la dispoziţia ministerelor şi organizaţiilor non-guvernamentale cu atribuţii specifice spaţiii de minimum 30 de minute săptămânal la posturile radio/TV - pentru combaterea consumului de tutun [14].

       Datorită acestei legi România a făcut un salt substanţial pe scala europeană privind Controlul Tutunului (TCS): locul 7 în 2016, faţă de locul 19 în 2013 [15].

*

      Sumarizând, poziţionările variate ale României cu referire la standardele mondiale cele mai înalte de aplicare a măsurilor MPOWER comporta în 2016 următoarea ordine de merit: P – Protecţia faţă de fumul asociat cu consumul de tutun; O - Oferirea de ajutor pentru renunţare; E - Interdicţiile privind publicitatea;  R - Creşterea taxării tutunului şi W- Avertismentele pe ambalaje. Locul onorant atribuit criteriului P este datorat Legii 15/2016 ce a interzis complet fumatul în toate spaţiile publice închise, încercările de până acum (de sorginte inclusiv parlamentară, din păcate) de a o submina eşuând până în prezent.

 

8. Concluzii

BCV continuă să reprezinte cauza numărul 1 de deces în lume cu circa 1/3 din total.

În 2016, fumatul (activ sau pasiv) a generat circa 12% din totalul mondial al deceselor.

Fumatul contribuie notabil la decesele prin BCV, numai BPOC şi cancerul pulmonar acuzând efecte specifice mai importante.

În România 2015, prevalenţa standardizată BCV era net superioară la ambele genuri mediei UE, în timp ce ierarhizarea subcauzelor era aceeaşi: IHD, PVD (vasculare periferice), AVC la bărbaţi şi PVD, IHD şi AVC la femei.

Circa 12% dintre decesele efective prin BCV în România sunt atribuibile fumatului.

Pe date standardizate 2015, contribuţia fumatului (locul 2 după alimentaţie între riscurile comportamentale) la mortalitatea BCV era net superioară la bărbaţi şi superioară la femei în România faţă de media UE. 

Legea românească 15/2016 a adus la nivelul cel mai înalt parte din măsurile MPOWER şi a făcut posibil un salt substanţial al României pe Scala Europeană privind Controlul Tutunului. Scăderea, fie şi modică, a morbi-mortalităţii BCV în 2016 poate reflecta efectele Legii 15 precum şi efortul promotorilor sănătăţii pentru cunoaşterea/aplicarea întocmai a acesteia.

 

9. Bibliografie

[1]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/tobacco/en/

[2]. Modificat PromoSan-CRSPB după sursa: site-ul oficial OMS 2018: http://www.who.int/mediacentre/events/2018/world-no-tobacco-day/en/

[3]. *** Tobacco Atlas. Sixth edition: https://tobaccoatlas.org/wpntent/uploads/2018/03/TobaccoAtlas_6thEdition_LoRes.pdf

Copyright ©2018 The American Cancer Society, Inc.

[4]. WHO Report on the global tobacco epidemic, 2017 http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/255874/1/9789241512824-eng.pdf?ua=1&ua=1

[5]. European Cardiovascular Disease Statistics, 2017: http://www.ehnheart.org/images/CVD-statistics-report-August-2017.pdf

[6]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs317/en/

[7]. Rigotti N A, Clair C. Managing tobacco use: the neglected cardiovascular disease risk factor: European Heart Journal, Volume 34, Issue 42, 7 November 2013: https://academic.oup.com/eurheartj/article/34/42/3259/519402

[8]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs339/en/

[9]. *** Smoking prevalence and attributable disease burden in 195 countries and territories, 1990–2015: a systematic analysis from the Global Burden of Disease Study 2015., Vol 389, Issue 10082, 13–19 May 2017, Pages 1885-1906: The Lancet: http://www.thelancet.com/pdfs/journals/lancet/PIIS0140-6736(17)30819-X.pdf

[10]. Anuarul de Statistică Sanitară al României 2016, publicat 2017: http://www.dsparad.ro/Statistica/Anuar_2016.pdf

[11]. Szabó Á, Lázár E, Burián H, et al. The economics of tobacco and Tobacco Taxation in Romania. The UMPh of Târgu Mureş, România 2016: http://ensp.org/wp-content/uploads/2016/11/English-report-online-version-14.11.2016.pdf

[12]. Prelucrări PromoSan CRSPB după Ciobanu M, Ciolompea T, Bogdan M. Impactul economic al fumatului asupra sistemului public de sănătate din România în anul 2012. Fundaţia Medicală ”Pneuma”, 2014: http://www.aureliacristea.ro/uploads/files/Studiul_final_print.pdf  [13]. Life Expectancy & Probability of Death Data Visualization. Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME), University of Washington Seattle, WA

[14]. Legea 15/2016: http://www.ana.gov.ro/legislatie%20secundara/Legea%20349_2002%20pt%20prev%20si%20combaterea%20efectelor%20consumului%20produselor%20din%20tutun.pdf

[15]. Joossens L, Raw M. The Tobacco Control Scale 2016 in Europe:  http://www.tobaccocontrolscale.org/wp-content/uploads/2017/03/TCS-2016-in-Europe-COMPLETE-LoRes.pdf

 

 

 

 

 

 

ANALIZA DE SITUAŢIE

ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII

(ZEIO)

 

I.Cadrul normativ naţional şi internaţional aplicabil obezităţii

                Prevenirea obezităţii trebuie să rămână o prioritate.Comisia Europeană militează pentru creşterea gradului de conştientizare şi pentru promovarea unor stiluri de viaţă active şi sănătoase în ţările membre ale UE, prin politici şi iniţiative ce includ:

    • Platforma UE pentru intervenţii asupra alimentaţiei, activităţii fizice şi sănătăţii (2005) 
    • “Strategia pentru Europa privind probleme de sănătate legate de nutriţie, suprapondere şi obezitate” (2007) 
    • Grupul la Nivel Înalt privind Nutriţia şi Activitatea Fizică (2007) 
    • Planul de Acţiune al UE privind Obezitatea Copilului 2014-2020 
    • Consiliul Europei a adoptat Concluziile privind Nutriţia şi Activitatea Fizică (2014) 

·         Prevenţia joacă un rol major în epidemia obezităţii, dar este de asemenea important să se ofere tratament accesibil şi eficient milioanelor de europeni care sunt deja obezi.

·         Organizaţii de sănătate, cum ar fi OMS, Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), Asociaţia Medicală Americană (AMA) şi Asociaţia Medicală Canadiană (CMA) recunosc obezitatea ca o boală cronică ce necesită management pe termen lung.

·         Oricum, la ora actuală, Portugalia este singura ţară europeană ce recunoaşte obezitatea ca boală.

·         Membrii  Parlamentului European ar trebui sa sprijine şi să semneze extrem de importanta Declaraţie Scrisă, ce a fost iniţiată de Parlamentul European, care face apel la Comisia Europeană şi la Consiliul Europei să conlucreze la recunoaşterea la nivel european a obezităţii ca boală cronică.[1]

infografic ZEIO 2018

                La nivel internaţional, obezitatea aproape s-a triplat din 1975. În anul 2016 peste 1,9 miliarde de adulţi cu vărsta de 18 ani erau supraponderali. Dintre aceştia, peste 650 milioane erau obezi. 39% dintre adulţii peste 18 ani erau supraponderali în 2016 şi 13% erau obezi. Majoritatea populaţiei trăieşte în ţări în care greutatea în exces omoară mai mulţi oameni decât subgreutatea. 41 milioane de copii sub vârsta de 5 ani erau supraponderali sau obezi în 2016. Peste 340 milioane copii şi adolescenţi cu vârste între 5-19 ani erau supraponderali sau obezi în 2016. Obezitatea poate fi prevenită.[2]

                În perioada 4-5 iulie 2013 a avut loc în Viena (Austria) Conferinţa Ministerială Europeană a OMS despre Nutriţie şi Boli Netransmisibile în contextul Sănătăţii 2020.

“Declaraţia de la Viena” exprimă necesitatea acţiunilor de prevenire a supragreutăţii, obezităţii şi subnutriţiei şi a intervenţiei asupra cauzelor profunde ale acestora. Declaraţia subliniază îngrijorarea unanimă asupra efectelor negative ale obezităţii în rândul copiilor.

Principalele direcţii de acţiune stabilite în cadrul întâlnirii de la Viena:

- Comitetul Regional al OMS pentru Europa să mandateze dezvoltarea unui nou plan de acţiune privind alimentaţia şi nutriţia, precum şi a unui plan de activitate fizică;

-Evidenţierea problemelor principale, cum ar fi excesul de aport energetic, de grăsimi saturate şi grăsimi trans, zahăr şi sare, precum şi consumul scăzut de legume şi fructe;

-Reducerea comercializării alimentelor bogate în grăsimi, zahăr şi sare în rândul copiilor;

-Încurajarea alegerii de alimente mai sănătoase prin etichetarea, costurile şi reformularea produselor;

-Încurajarea promovării lanţurilor alimentare mai scurte,ceea ce face ca produsele locale să fie mai accesibile;

-Promovarea beneficiilor alimentaţiei sănătoase în timpul vieţii, mai ales pentru populaţiile cele mai vulnerabile;

-Încurajarea unor reţele, alianţe mai puternice, care să ajute comunităţile în eforturile lor de prevenţie şi promovare a sănătăţii.[3]

Prevalenţa obezităţii ar trebui să fie unul dintre indicatorii cheie de măsurare a oricărui progres şi conform Cartei OMS, să indice un “progres vizibil, mai ales în ceea ce priveşte copiii şi adolescenţii”.[4]

La iniţiativa OMS de Supraveghere a Obezităţii Copiilor în Europa (COSI)    s-au evaluat diferenţele în ceea ce priveşte mediul pentru o nutriţie sănătoasă în şcoli şi indicele de masă corporală în şcoli primare din 12 ţări europene. Concluzia principală a fost că în majoritatea ţărilor unde mediul pentru o nutriţie sănătoasă în şcoli nu este foarte propice,există şi şcoli în care funcţionează politici de sprijinire a alimentaţiei sănătoase, ceea ce sugerează necesitatea armonizării politicilor şcolare.[5]

            Reţeaua Europeană privind reducerea presiunii prin marketing asupra copiilor, condusă de către Direcţia Norvegiană de Sănătate şi care implică 28 de state membre a efectuat un studiu legat de profilarea nutrienţilor. Profilarea nutrienţilor clasifică alimentele în funcţie de compoziţia lor nutriţională, cu scopul de a preveni bolile şi de a promova sănătătea. Biroul European al OMS a lansat la Copenhaga, în februarie 2015, un model pentru definirea alimentelor cărora să se facă sau nu publicitate în rândul copiilor. Bazat pe o combinaţie de modele utilizate în Danemarca şi Norvegia, modelul identifică 17 categorii de produse alimentare şi stabileşte nivelurile-prag de grăsimi totale, grăsimi saturate, zahăr total, adaos de zahăr, îndulcitori artificiali, sare (sodiu) şi energie. Modelul pilot a fost folosit în mai multe ţări europene şi este oferit ca suport ethnic pentru ţările membre ale Regiunii Europene a OMS, atunci când elaborează politici de restricţionare a publicităţii unor alimente în rândul copiilor.[6]

În România, Ministerul Sănătăţii organizează şi finanţează programe naţionale de sănătate, unele vizând prevenirea şi combaterea obezităţii la adulţi şi copii.Astfel, în cadrul Planului de acţiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei naţionale de sănătate, se evidenţiază următoarele direcţii strategice:

1. Creşterea eficacităţii şi rolului promovării sănătăţii in reducerea poverii bolii in populaţie în domeniile prioritare, în care printre indicatorii de performanţă se numără elaborarea unui plan multianual privind promovarea unui stil de viaţă sănătos, număr de parteneriate instituţionale funcţionale (cu media, ONG-uri ş.a.), număr campanii de informare şi/sau destigmatizare implementate, număr de şcoli şi grădiniţe în care sunt implementate intervenţii pentru copii şi adolescenţi, unităţi educaţionale acoperite de program de prevenţie primară la copil (% şi număr).

2. Îmbunătăţirea stării de sănătate şi nutriţie a mamei şi copilului şi reducerea riscului de deces matern şi infantil.[7]

 

 

II. Cadrul legal al intervenţiilor la nivel naţional              

               

                Ordonanţa nr. 13 din 18 august 2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene:Programul pentru şcoli unifică şi continuă Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi Programul “Lapte şi corn” (implementate la nivel naţional), în conformitate cu regulamentele europene începând cu anul şcolar 2017-2018, asigurând astfel participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023, potrivit unei ordonanţe aprobate de Guvern.

                Conform legislaţiei europene, Programul pentru şcoli are două componente:

  • distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf;
  • măsurile educative care însoţesc distribuţia produselor.

                Actul normativ prevede crearea cadrului legislativ naţional pentru implementarea componentelor şi obiectivelor acestui program în România, care va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.Acest program urmăreşte crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, (prin componenta de educaţie pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum şi creşterea consumului de produse locale.Bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în fiecare an şcolar se va stabili anual prin Hotărâre de Guvern.

                Programul pentru şcoli al Uniunii Europene se derulează începând cu anul şcolar 2017-2018, ca urmare a adoptării Regulamentului (UE) 2016/791 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2016. [8]

                Ordinul Nr.5298 din 07.09.2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, Anexa 1 stipulează, printre alte servicii şi acelea de promovare a unui stil de viaţă sănătos:

“Medicul, împreună cu directorul unităţii de învăţământ, iniţiază, desfăşoară şi colaborează la organizarea diverselor activităţi de educaţie pentru sănătate în cel puţin următoarele domenii: nutriţie sănătoasă şi prevenirea obezităţii; activitate fizică. ”[9]

           

                Legea nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, Legea privind interzicerea mâncării fast-food în şcoli. Publicat în Monitorul Oficial nr. 410 din iunie 2008[10]:

Art. 10.În incinta unităţilor de învăţământ este interzisă prepararea, comercializarea şi distribuirea oricăror alimente conţinute în lista prevăzută la Art.9lit.a).
Art. 11.Meniurile servite în cantinele sau locaţiile asimilate cu cantinele din colectivităţi sunt avizate de către personalul medical şi aprobate de către conducătorul unităţii.

 

                Ordinul Nr. 1563 din 12 septembrie 2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi, care prin art.1(2) stipulează că în incinta unităţilor de învăţământ este interzisă comercializarea produselor care se încadrează în criteriile şi limitele prevăzute în lista din respectivul ordin[11].

 

            Ordinul Comitetului de Nutriţie din 27 martie 2008[12]:

Art.1.(1) Se înfiinţează Comitetul Naţional pentru Alimentaţie şi Nutriţie, denumit în continuare Comitet, organism de specialitate, fără personalitate juridică.

          (2) Comitetul se organizează şi funcţionează pe lângă Ministerul Sănătăţii Publice.

Art.2. Scopul comitetului este să elaboreze politici şi strategii în domeniul nutriţiei în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei.

                Ordinul Nr. 1955 din 18 octombrie 1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor[13]:

                Art. 17. Conducerile creşelor, leagănelor, grădiniţelor cu program prelungit şi săptămânal, ale unităţilor şcolare cu semiinternat, internat şi cantină şcolară, ale caselor de copii preşcolari şi şcolari, ale unităţilor de învăţământ superior cu cantină studenţească şi ale taberelor de odihnă vor asigura o alimentaţie colectivă adaptată vârstei şi stării de sănătate, specificului activităţii şi anotimpului, asigurându-se un aport caloric şi nutritiv în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătăţii.

 

III. Nivelul şi dinamica fenomenului la nivel internaţional, naţional şi subnaţional

 

OMS recunoaşte că, în acest secol, obezitatea are o prevalenţă egală sau mai mare comparativ cu malnutriţia şi bolile infecţioase. De aceea, în lipsa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, în 2025 peste 50% din populaţia lumii va fi obeză. Obezitatea este, aşadar, o boală cronică, având o prevalenţă foarte mare şi care afectează bărbaţi şi femei de toate rasele şi vârstele. Preobezitatea şi obezitatea sunt probleme importante de sănătate publică şi au nevoie de o strategie comună, ce include promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase şi a unui stil de viaţă mai activ, precum şi tratament şi îngrijiri corespunzătoare.

În Europa, incidenţa în creştere a obezităţii la copil provoacă o îngrijorare aparte. Obezitatea la copil este recunoscută a fi un factor predictiv cert al obezităţii la adult, mai ales în cazul copiilor foarte obezi din părinţi obezi. Sunt tot mai multe dovezi care arată că obezitatea are consecinţe negative în plan social, economic şi asupra sănătăţii. Prin urmare, obezitatea la copil este recunoscută la ora actuală drept o importantă problemă de sănătate publică şi acest lucru a fost întărit de prevalenţa în creştere a obezităţii la adult, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare.[14]

Obezitatea este o problemă serioasă de sănătate publică deoarece creşte riscul unor boli cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat tip 2, hipertensiunea arterială, bolile coronariene, anumite forme de cancer etc.  În unele cazuri apar chiar şi probleme psihologice. Pentru societate în ansamblul ei, ea are costuri directe şi indirecte ce împovărează sistemul de sănătate şi resursele sociale.

     

            Povara îmbolnăvirilor se măsoară prin ani de viaţă ajustaţi pentru dizabilitate, DALY (Disability Adjusted Life Years), care reprezintă suma anilor de viaţă pierduţi prin decese premature şi a anilor trăiţi cu dizabilitate dată de prezenţa bolii sau a accidentelor, ajustaţi pentru gravitatea bolii. Supragreutatea şi obezitatea sunt răspunzătoare pentru aprox. 10% din povara totală a bolilor, DALY, în ţările din vestul şi centrul Europei. Între 1990-2010 contribuţia supragreutăţii la DALY a crescut cu 39% în Europa şi Asia Centrală.[15]

                Povara îmbolnăvirilor exprimată în DALY la 100000 locuitori în anul 2012 în România, pentru toate cauzele, este mai mare cu aproximativ 20- 40% decât în ţările din vestul Europei, cu aproximativ 10% mai mare decât în Polonia şi cu aproximativ 15% mai mică decât în Bulgaria. Cauzele importante de îmbolnăviri pentru care DALY la100000 locuitori sunt mai mari în România decât în ţările din vestul Europei sunt cele asupra cărora excesul de greutate are un impact negativ dovedit şi anume:

·Boala cardiacă ischemică, cea mai frecventă cauză de DALY în majoritatea ţărilor, este de 2-3 ori mai frecventă în România decât în ţările din vestul Europei, cu circa 10% mai frecventă decât în Polonia şi cu circa 50% mai rară decât în Bulgaria;

·Accidentul vascular cerebral, a doua cauză ca frecvenţă în ţările din estul Europei este de 3-4 ori mai frecvent în România decât în ţările din vestul Europei, cu circa 30% mai frecvent decât în Polonia şi cu circa 60% mai rar decât în Bulgaria;

·Boala hipertensivă este în România de 18 ori mai frecventă decât în Olanda, de 15 ori mai frecventă decât în Marea Britanie, de 4 ori mai frecventă decât în Germania, de 5 ori mai frecventă decât în Polonia şi cu circa 75% mai frecventă decât în Bulgaria.[16]

                Eurostat, biroul statistic al UE a publicat în 20 octombrie 2016 rezultatele unui sondaj bazat pe interviu [17]  : În timp ce 46,1% dintre cei cu vârsta de 18 ani sau peste, care trăiesc în Uniunea Europeană (UE) au avut o greutate normală în 2014, puţin mai mult de jumătate dintre adulţi (51,6%) au fost consideraţi ca fiind cu supragreutate (35,7% pre-obezi şi 15,9% obezi) şi încă 2,3% ca fiind cu subgreutate. Cu alte cuvinte, aproape 1 din 6 persoane cu vârsta de 18 ani şi peste în UE a fost obezi în 2014. Obezitatea este o problemă gravă de sănătate publică, care poate fi măsurată statistic utilizând indicele de masă corporală (IMC) la adulţi. Obezitatea este definită de un IMC de 30 sau peste (fig.1) :

Imagini pentru Distribution of the EU population aged 18 or over by Body Mass Index, 2014 (%

Fig. 1 Distribuţia populaţiei UE în vârstă de 18 ani sau peste, în funcţie de indicele de masă corporală, 2014 (%)

                Printre indicatorii determinanţilor stării de sănătate a populaţiei Europei (ECHI) se numără şi indicele masei corporale, alături de tensiunea arterială, procentul fumătorilor, consumul total de alcool, consumul de fructe şi legume, expuneri particulare.

Conform Eurostat, printre statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date, cele mai mici ponderi ale obezităţii în 2014 în rândul populaţiei cu vârsta de 18 ani şi peste s-au înregistrat în România (9,4%) şi Italia (10,7%), înainte de Olanda (13,3%), Belgia şi Suedia (ambele 14,0%). La polul opus al scalei, obezitatea a afectat mai mult de 1 din 4 dintre adulţii din Malta (26,0%), şi aproximativ 1 din 5, în Letonia (21,3%), Ungaria (21,2%), Estonia (20,4%).

Între România şi Malta a fost o diferenţă de 19,0 pp (puncte procentuale) în proporţia de bărbaţi obezi şi o diferenţă de 14,2 pp în proporţia de femei obeze. În populaţia de 18 ani şi peste, cea mai mică proporţie de femei obeze în 2014 a fost observată în România (9,7 %), Italia (10,3 %), Cipru (12,9 %) şi Austria (13,4 %), iar în cazul bărbaţilor, în Romania (9,1 %), Italia (11,3 %), Olanda (11,6 %) şi Suedia (13,6 %). În 2014 nu s-a înregistrat diferenţă semnificativă între sexe în ceea ce priveşte femeile şi bărbaţii obezi. În 16 state ale UE, o proporţie mai mare de bărbaţi (faţă de femei) erau obezi, cele mai mari diferenţe fiind în Malta (4,2 pp) şi Croaţia (3,9 pp). Pe de altă parte, o proporţie mai mare de femei erau obeze în 11 state ale UE, cu cele mai mari diferenţe în Lituania (5,8 pp) şi Letonia (4,5 pp). În Franţa proporţia femeilor obeze era egală cu a bărbaţilor, iar în Belgia diferenţa în populaţia obeză era sub 0,3 pp mai mare la femei faţă de bărbaţi. O proporţie mai mare de bărbaţi (faţă de femei) erau pre-obezi în fiecare dintre statele membre ale UE. În toate ţările UE proporţia bărbaţilor pre-obezi a fost mult mai mare decât proporţia femeilor pre-obeze, ca de exemplu în Islanda, Norvegia şi Turcia. Diferenţa între sexe a variat 7,4 pp în Malta şi 18,4 pp în Cipru.

Conform OMS, în 2016, prevalenţa supragreutăţii la cei peste 18 ani, în România a fost de 57,7%, la ambele sexe.[18]

 

                În anul 2016 România a avut o prevalenţă a obezităţii la adulţii de ambe sexe între 20 - 29,9 % (fig.2, fig.3)[19] .

http://gamapserver.who.int/mapLibrary/Files/Maps/Global_Obesity_2016_Female.png

 

Fig.2 Prevalenţa obezităţii în rândul populaţiei de sex feminin cu vârsta de peste 18 ani în statele membre ale Uniunii Europene, 2016 (%)

 

http://gamapserver.who.int/mapLibrary/Files/Maps/Global_Obesity_2016_Male.png

 

Fig. 3 Prevalenţa obezităţii în rândul populaţiei de sex masculin cu vârsta de peste 18 ani în statele membre ale Uniunii Europene, 2016 (%)

 

În anul 2016, prevalenţa cea mai crescută din ţara noastră s-a înregistrat în judeţele Mehedinţi, Bihor şi Arad. Valorile cele mai mici ale prevalenţei obezităţii    s-au înregistrat în judeţele Satu-Mare şi Bistriţa-Năsăud (fig.4).

 

           

Fig. 4 Distribuţia prevalenţei obezităţii pe judeţe, pe cvartile, în anul 2016 (sursa: INSP)

 

            Potrivit OMS, Europa a avut cea de a doua cea mai mare proporţie de persoane supraponderale sau obeze, în 2008, după cele două Americi. La nivel global, ponderea adulţilor (în vârstă de 20 de ani şi peste), care s-au considerat a fi supraponderali sau obezi a fost estimată la 35%. Această cotă a crescut cu peste 50% în Europa şi cele două Americi. În schimb, a fost considerabil mai scăzută în Africa şi Asia de Sud-Est.

            Numărul de persoane supraponderale şi obeze a crescut în ultimii ani şi mulţi oameni consideră că este din ce în ce mai greu să se menţină o greutate "normală" într-un mediu actual în mare parte obezogenic. Acest mediu se întinde de la ratele de alăptare scăzute, la dificultăţi în accesarea geografică sau financiară a ingredientelor unei diete sănătoase, la lipsa de abilităţi de gătit, la abundenţa şi comercializarea de alimente bogate în energie, la alegerile de planificare urbană şi presiunile unui stil de viaţă care reduc de multe ori oportunitatea pentru activitatea fizică (atât la locul de muncă, cât şi în timpul liber). În timp ce obezitatea a fost odată considerată o problemă numai pentru ţările cu venituri ridicate, a existat o creştere considerabilă a numărului de persoane din ţările cu venituri mici şi medii, considerate a fi supraponderale sau obeze (în special în zonele urbane, în care oamenii sunt mai predispuşi la un stil de viaţă sedentar). Problema malnutriţiei a devenit mai complexă, deoarece obezitatea şi deficienţele în micronutrienţi pot şi merg mână în mână.

            Nutriţia este aportul de alimente, luate în considerare în raport cu nevoile nutriţionale ale organismului. Buna nutriţie - un regim alimentar adecvat, bine echilibrat combinat cu activitatea fizică regulată - este o piatra de temelie pentru o sănătate bună. Recomandări specifice pentru o dietă sănătoasa includ: consumul mai multor fructe, legume, nuci şi cereale; reducerea consumului de sare, zahăr şi grăsimi. Nutriţia proastă poate duce la imunitate redusă, sensibilitate crescută la boli, precum şi dezvoltarea fizică şi mentală deficitară. Într-adevăr, în întreaga UE, şase dintre cei mai frecvenţi şapte factori de risc pentru moartea prematură - hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, greutate corporală mare, consumul inadecvat de fructe şi legume, lipsa de activitate fizică şi abuzul de alcool - pot, cel puţin parţial, să fie legaţi de modul în care mâncăm, bem şi facem exerciţii fizice.

Activitatea fizică insuficientă (sub 150 minute activitate fizică moderată pe săptămână sau sub 75 minute activitate fizică intensă pe săptămână sau echivalentul)este factor de risc pentru apariţia supragreutăţii şi obezităţii, atât la adulţi, cât şi la copii. Activitatea fizică este considerată insuficientă dacă este practicată de mai puţin de 5 ori 30 de minute activitate moderată pe săptămână sau mai puţin de 3 ori 20 de minute activitate susţinută pe săptămână, sau echivalentul. La nivel european, prevalenţa inactivităţii fizice la adulţii peste 18 ani de ambe sexe este cea mai mare (30-30,9%) în Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Belgia, Serbia, Italia, Spania.

                În rândul femeilor adulte europene, prevalenţa cea mai mare (între 40-49,9%)

a activităţii fizice insuficiente se înregistrează în Marea Britanie, Irlanda, Serbia(fig.5)

http://gamapserver.who.int/mapLibrary/Files/Maps/Global_InsufficientActivity_Adults_Females_2010.png

 

Fig. 5 Prevalenţa activităţii fizice la adulţi, vârsta 18+ (estimări standardizate în funcţie de vârstă), femei, 2010

Sursa: http://gamapserver.who.int/mapLibrary/app/searchResults.aspx, accesat 19.02.2018

 

La nivel european, la persoanele de sex masculin cu vârsta peste 18 ani, cea mai ridicată prevalenţă a activităţii fizice insuficiente s-a înregistrat în Marea Britanie, Portugalia, Serbia (30-39.9%) (fig.6).

 

http://gamapserver.who.int/mapLibrary/Files/Maps/Global_InsufficientActivity_Adults_Males_2010.png

 

Fig. 6 Prevalenţa activităţii fizice la adulţi, vârsta 18+ (estimări standardizate în funcţie de vârstă),  bărbaţi, 2010

Sursa: http://gamapserver.who.int/mapLibrary/app/searchResults.aspx, accesat 19.02.2018

În fig.7 se observă că, dintre ţările UE, cel mai mare procent de persoane care fac exerciţii fizice cel puţin două ore şi jumătate pe săptămână se găseşte în Finlanda (54.1%), Danemarca (53.4%), Suedia (53.1%), Austria (49.8%), Germania (47.3%), iar la polul opus se situează România (7,5%) şi Bulgaria (9,0%). 

Imagini pentru Share of obese personsin the EU, byeducation level, 2014 (%)

 

Fig. 7 Procentul persoanelor din UE care desfăşoară în timpul liber activitate fizică cel puţin două ore şi jumătate pe săptămână (2014). Sursa: ec.europa.eu

               

Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate din Bucureşti, în Raportul Naţional de Sănătate a Copiilor şi Tinerilor din România 2016 a publicat următoarele rezultate:[20]

Supraponderea şi obezitatea din perioada copilăriei conduce la serioase probleme de sănătate în perioada de adult. Obezitatea copilului este puternic asociată cu factorii de risc pentru bolile cardiovasculare, diabet, probleme ortopedice şi degradarea stării de bine psiho-sociale, incluzând tulburări alimentare, relaţii sociale precare şi dezavantaje educaţionale. Copilul supraponderal are mai multe riscuri să fie un adult supraponderal. Un IMC mare în adolescenţă este predictiv cu creşterea riscului de boală cardiovasculară şi cu o rată ridicată a mortalităţii la vârsta de adult.

                În anul 2014, procentul de fete supraponderale şi obeze a fost semnificativ mai mic decât la băieţi. Astfel , 15,03 % dintre fetele de 14 ani şi 8,92 % din cele de 16 ani erau supraponderale. În categoria obeze, la toate grupele de vârstă se evidenţiază valori subunitare (fig.8)

 

 

Fig.8 Dezvoltarea fizică a fetelor in funcţie de IMC, pe grupe de vârstă, în anul 2014

 

                Cei mai mulţi băieţi supraponderali, 23,68 % s-au înregistrat la grupa de vârstă 14 ani, urmaţi de cei de 16 ani, 16,35 %, iar cei mai puţini la 18 ani, 12.05 %. În categoria obezi s-au încadrat 3,61 % dintre băieţii de 15 ani şi 3,35 % dintre cei de 18 ani (fig.9)

 

 

Fig.9 Dezvoltarea fizică a băieţilor in funcţie de IMC, pe grupe de vârstă, în anul 2014

 

                Prevalenţa băieţilor supraponderali era în creştere de la 11,7 % în 2012 la 16,48 % în 2014, în timp ce la fete a scăzut de la 9,32 % în 2012, la 6,96 în anul 2014 (fig.10)

 

 

Fig.10 Evoluţia prevalenţei elevilor supraponderali în perioada 2008-2014

 

                Faţă de anul 2012, procentul fetelor cu obezitate era în scădere de la 0.86% la 0,53%. Menţionăm că prevalenţa băieţilor cu obezitate a crescut de la 1,51% în anul 2012 la 2,28 % în anul 2014. În concluzie, prevalenţa obezităţii la băieţi în anul 2014 era în uşoară creştere faţă de anul 2012, în timp ce la fete a scăzut faţă de acelaşi an (fig.11)

 

 

Fig.11 Evoluţia prevalenţei elevilor cu obezitate în perioada 2008-2014

 

Figura 12 ilustrează ponderea primelor 10 boli cronice la copii şi tineri, boli ce reprezintă 71,39% din totalul cazurilor de boală, comparativ cu celelalte 53 de boli cronice înregistrate, care au reprezentat doar 28,61% din numărul total de cazuri. Obezitatea neendocrină avea o proporţie de 9,19%.

 

     

 

Fig.12 Structura morbidităţii cronice dispensarizate – top 10 boli cronice

Sursa: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/Raport-scolara-2016.pdf

 

În fig.13 este reprezentată grafic prevalenţa primelor zece boli cronice dispensarizate în anul şcolar 2014-2015. Se poate observa că viciile de refracţie au ocupat prima poziţie cu 4,25% , urmate de viicile de postură cu 1,65% şi obezitatea neendocrină 1,42%, celelalte boli înregistrând valori ale prevalenţei sub 1%.

 

 

Fig.13 Prevalenţa primelor 10 boli cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2014-2015

Sursa: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/Raport-scolara-2016.pdf   

 

Analiza prevalenţei bolilor cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2014-2015 pe cicluri de învăţământ a arătat că cea mai ridicată valoare se înregistrează la elevii din ciclul gimnazial : 19.51% .

 

Valorile mici înregistrate la copiii din creşe pot fi interpretate şi prin prisma unei supravegheri medicale deficitare a colectivităţilor de copii cu vârstă mică; aceşti copii sunt în grija medicilor de familie iar medicii care se ocupă de colectivităţile de copii (medicii şcolari) nu deţin date privind morbiditatea prin boli cronice  la aceste grupe de vârstă. (fig. 14).

 

Fig. 14. Prevalenţa bolilor cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2014-2015, pe cicluri de învăţământ

Sursa:http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/Raport-scolara-2016.pdf     

 

Principala sursă în ceea ce priveşte comportamentele alimentare şi de activitate fizică ale copiilor şi ale adolescenţilor din ţara noastră o reprezintă studiul HBSC (Health behaviour in school-aged children), realizat în România de către Departamentul de Psihologie al Universităţii „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca. Scopul HBSC este să prezinte starea de sănătate, comportamentele şi determinanţii sociali la copii şi adolescenţi din România participând la ultimele trei runde ale acestuia (2005/2006, 2009/2010 şi 2014/2015). Comportamentele incluse în studiul HBSC care determină necesitatea unor intervenţii sunt: consumul micului dejun, consumul de fructe şi legume, consumul de apă în locul băuturilor îndulcite, activitatea fizică şi comportamentele asociate sedentarismului. Printre concluziile cele mai importante ale studiului se numără:

-Consumul micului dejun în România nu este un comportament frecvent întâlnit, situând România printre ţările cu cea mai mică prevalenţă a consumului zilnic de mic dejun, mai ales în rândul fetelor şi al copiilor proveniţi din familii cu un status socio-economic scăzut.

– Consumul zilnic de fructe şi legume este semnificativ mai mic la băieţi şi în familiile cu un nivel socio-economic scăzut, înregistrează o scădere semnificativă odată cu creşterea vârstei copiilor şi are o tendinţă de scădere în timp.

– România ocupă locuri fruntaşe în ceea ce priveşte prevalenţa consumului zilnic de băuturi îndulcite, dar cu o tendinţă de scădere. Copiii proveniţi din familii cu status socio-economic mai ridicat au un consum semnificativ mai mare faţă de cei proveniţi din familii cu nivel scăzut al acestuia.

– Adolescenţii din România – băieţi şi fete – ocupă ultimele poziţii în Europa în privinţa activităţii fizice zilnice. Fetele desfăşoară activitate fizică mai puţin decât băieţii. Activitatea fizică desfăşurată scade cu vârsta, simultan cu creşterea comportamentelor sedentare. Comportamentele sedentare sunt mai frecvente cu cât vârsta copilului este mai mare, copiii din România având printre cele mai mari prevalenţe ale comportamentelor sedentare. România este singura ţară europeană in care comportamentele sedentare se întâlnesc mai frecvent la familiile cu nivel socio-economic crescut.

                Sunt necesare intervenţii pentru adoptarea comportamentelor alimentare sănătoase (consumul micului dejun, consumul de fructe şi legume, consumul de apă în locul băuturilor îndulcite) şi stimularea activităţii fizice în detrimentul comportamentelor sedentare, de către tineri.[21]

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în noiembrie 2015 că susţine prevenţia ca prioritate zero a politicilor de sănătate, fiind de părere că educaţia în acest sens, încă de la cele mai fragede vârste, este calea către o societate mai prosperă:"Trebuie să recunoaştem faptul că tot mai mulţi români conştientizează importanţa prevenţiei, a unui stil de viaţă sănătos şi a informării ca acces la mai multă responsabilitate faţă de propria sănătate. Această responsabilizare individuală trebuie însă dublată şi încurajată de efortul autorităţilor. Personal, susţin prevenţia ca prioritate zero a politicilor de sănătate şi cred că educaţia în acest sens, încă de la cele mai fragede vârste, este calea către o societate mai prosperă. (...) Este deja larg cunoscut faptul că cele mai răspândite boli ale societăţii moderne pot fi evitate prin prevenţie", a spus şeful statului, la dezbaterea "Educaţie pentru sănătate".[22]

IV. Grupuri ţintă afectate şi caracteristici ale modelului de morbiditate şi mortalitate românesc, cu evidenţierea inegalităţilor existente

               

                România prezintă profilul epidemiologic al tuturor ţărilor dezvoltate, cu prevalenţă scăzută a bolilor transmisibile şi în acelaşi timp o creştere a bolilor cardiovasculare, cancer şi cauze externe, inclusiv violenţă şi accidente, precum şi boli legate de factori ai stilului de viaţă ce pot fi preveniţi, în mod special fumat, consum de alcool şi obiceiuri alimentare deficitare. Cei mai importanţi factori de risc şi proporţia lor (% din totalul deceselor) sunt hipertensiunea arterială (31.8%), fumatul (16.3%), hipercolesterolemia (14.4%), IMC ridicat (13.9%), consumul excesiv de alcool (12.4%), aport scăzut de fructe şi legume (7.1%) şi inactivitate fizică (6.6%).[23]

                În România, proporţia cea mai mare a obezităţii la femei se înregistrează la cele cu grad de şcolarizare scăzut, pe când la bărbaţi, cei cu grad de şcolarizare înalt au avut cea mai ridicată proporţie de obezitate.

                În anul 2015, prevalenţa cea mai crescută din ţara noastră s-a înregistrat în judeţele Mehedinţi, Bihor şi Arad. Valorile cele mai mici ale prevalenţei obezităţii      s-au înregistrat în judeţele Satu Mare şi Bistriţa Năsăud.[24]

 

V.Determinanţii specifici şi dinamica acestora

 

                Studiul privind determinanţii comportamentali ai stării de sănătate pentru populaţia adultă din România CompSanRO, publicat de INSP în 2017:Comportamentele dăunătoare contribuie la epidemia bolilor netransmisibile, principalii factori de risc comportamentali fiind consumul nociv de alcool, consumul de tutun, lipsa activităţii fizice/sedentarismul şi regimul alimentar nesănătos. Din cele 56 milioane decese înregistrate la nivel mondial, 38 milioane erau determinate de bolile netransmisibile, în principal boli cardiovasculare, tumori şi afecţiuni respiratorii cronice. Odată cu scăderea deceselor determinate de boli infecţioase, se estimează că numărul anual de decese prin boli netransmisibile va ajunge la 52 milioane în 2030.

                Activitatea fizică insuficientă este definită ca fiind „mai puţin de cinci ori câte 30 minute de activitate moderată pe săptămână sau mai puţin de trei ori câte 20 minute de activitate fizică viguroasă pe săptămână, sau echivalent”. La nivel mondial, activitatea fizică insuficientă a determinat 69,3 milioane DALY în anul 2010, ceea ce înseamnă 2,8% din total. Activitatea fizică insuficientă reprezintă unul din primii 10 factori de risc ai mortalităţii globale, cauzând aproximativ 3,2 milioane de decese anual. Activitatea fizică regulată reduce riscul de boli cardiace ischemice, accident vascular cerebral, diabet, cancer de sân şi cancer de colon şi are un rol important în controlul greutăţii şi prevenţia obezităţii.[25]

                Excesul de greutate este responsabil pentru aproximativ 9-12% din decesele din "vechea" UE şi pentru 16-20% din decesele din cele 12 state membre care au aderat la UE în 2004 şi 2007. Prevalenţa obezităţii în Europa este în creştere în multe ţări şi creşte cel mai rapid în populaţiile cu nivel socio-economic scăzut. Ţările europene cu inegalităţi de venit mai mari au niveluri mai ridicate de obezitate, mai ales la copii. Există o relaţie directă între obezitate şi statusul socio-economic scăzut, în special la femei. În plus, obezitatea la femei, mai ales în timpul sarcinii, contribuie la riscurile pentru sănătate ale copiilor şi acest lucru amplifică inegalităţile în materie de sănătate de-a lungul generaţiilor.

                În Europa există mari inechităţi socio-economice, de gen şi de etnie în ceea ce priveşte obezitatea

                În UE, 26% din cazurile de obezitate la bărbaţi şi 50% la femei pot fi atribuite inegalităţilor în statutul educaţional. Persoanele cu nivel socio-economice scăzut au de două ori mai multe riscuri de a deveni obeze, crescând riscul  pentru diabet de tip 2, boală cardiacă ischemică şi accident vascular cerebral. O mare parte din mortalitatea prematură şi pierderea de ani sănătoşi observată în grupurile cu nivel socio-economic redus poate fi explicată prin boli asociate cu obezitatea.

                Obezitatea poate avea ca rezultat şi efecte sociale negative, cum ar fi discriminarea, excluziunea socială, veniturile reduse, concediul medical de la locul de muncă şi şomajul. Bolile cronice legate de obezitate duc la îngrijiri de sănătate şi sociale importante, iar în climatul de austeritate de la ora actuală, prevenirea acestora trebuie considerată o prioritate. Femeile cu niveluri mai scăzute de educaţie sunt predispuse de cinci ori mai mult la obezitate decât cele cu studii superioare. Aceasta înseamnă că oamenii obezi din grupurile cu nivel socio-economic mai redus devin mai repede obezi decât persoanele cu nivel socio-economic ridicat. Obezitatea la copiii europeni este strâns legată de statutul socio-economic al părinţilor. De asemenea, în ţările europene, cu cât nivelul inegalităţii veniturilor este mai ridicat,
cu atât sunt mai mulţi copii supraponderali.

                Inegalităţile în prevalenţa obezităţii în funcţie de etnie au fost observate în multe ţări europene. Un studiu al obezităţii infantile în grupurile de imigranţi din Germania a constatat că factorii socio-economici şi de mediu au explicat aproape toate diferenţele etnice în obezitate - în special nivelul de educaţie maternă şi privitul exagerat la televizor. Dovezile disponibile sugerează că aportul energetic crescut,  mai degrabă decât activitatea fizică redusă - este principala forţă motrice din spatele epidemiei de obezitate la nivelul grupurilor cu nivel socio-economic redus. Acest salt către un aport energetic crescut se datorează inovaţiilor din industria alimentară fabricarea şi distribuţia alimentelor, ceea ce duce la creşterea ofertei de produse ieftine, gustoase, cu densitate energetică ridicată, care sunt mult mai accesibile, convenabile şi comercializate pe scară largă. Alimentele sănătoase tind să fie mai puţin convenabile, mai puţin accesibile şi mai scumpe.

                Modificările socio-demografice, cum ar fi urbanizarea şi creşterea participării femeilor la forţa de muncă, duc la mai puţin timp pentru pregătirea meselor. În mod similar cu modelele de alimentaţie menţionate mai sus, există diferenţe mari socio-economice, de gen şi etnice în ceea ce priveşte nivelurile activităţii fizice şi anume persoanele cu nivel socio-economic scăzut sunt susceptibile de a avea un stil de viaţă mai sedentar. Nivelurile activităţii fizice încep să scadă semnificativ între 11 şi 15 ani în majoritatea ţărilor europene, mai ales la fete.

                Obezitatea costă economiile naţionale miliarde de euro pe an, inclusiv productivitatea pierdută şi numărul de zile de boală. Sunt imperios necesare strategii de abordare a obezităţii mai ales în rândul persoanelor cu nivel socio-economic scăzut, pentru a elimina aceste pierderi financiare.15

            Ponderea adulţilor obezi variază în mod clar între grupele de vârstă şi în funcţie de nivelul de educaţie. Cu excepţia celor în vârstă de 75 de ani şi peste, cu cât era mai mare grupa de vârstă, cu atât mai mare ponderea persoanelor obeze: ponderea obezităţii în UE a fost de 22,1% pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 65 şi 74 ani, în timp ce era sub 6% (5,7% ) pentru cei in vârstă de 18 la 24 ani.  Modelul este de asemenea clar pentru nivelul de educaţie: proporţia persoanelor obeze din UE scade pe măsură ce nivelul de educaţie creşte. Într-adevăr, în timp ce procentul persoanelor obeze în rândul celor cu un nivel scăzut de educaţie a ajuns la aproape 20% (19,9%), a scăzut până la 16,0% pentru cei cu un nivel mediu de educaţie şi la mai puţin de 12% (11,5%) pentru populaţia cu un nivel de educaţie ridicat. La bărbaţi, în 11 din statele membre, cea mai mare pondere a obezităţii a fost observată în rândul celor cu nivel scăzut de educaţie, în 5 state în rândul celor cu nivel mediu de educaţie, în timp ce în Bulgaria şi Estonia a fost în rândul celor cu nivel ridicat de educaţie.16

 

 

VI. Impactul asupra stării de sănătate, serviciilor de sănătate şi calităţii vieţii

Factorii de decizie politică trebuie să acţioneze urgent pentru a reduce impactul epidemiei de obezitate aflată în creştere. Prevalenţa în creştere a obezităţii în Europa, morbiditatea şi mortalitatea înalte care sunt în legătură directă sau indirectă cu această afecţiune, scăderea calităţii vieţii, costurile înalte ale obezităţii justifică nevoia de programe europene şi naţionale împotriva obezităţii. Pentru combaterea acestei epidemii trebuie ca dialogul să treacă de la acuze la soluţii şi să se trateze obezitatea ca şi alte afecţiuni serioase, cum sunt bolile cardiace şi cancerul .

Epidemia de obezitate constituie o povară imensă asupra sistemelor de sănătate.

  • Se estimează că obezitatea costă UE 70 miliarde Euro anual prin costurile de îngrijiri de sănătate şi scăderea productivităţii.
  • Persoanele cu supragreutate sunt majoritare în ţările din Organizaţia de cooperare şi dezvoltare economică (OECD). Epidemia de obezitate continuă să se răspândească şi nici o ţară nu a înregistrat vreun regres de la începerea ei.
  • Guvernele trebuie să întreprindă acum acţiuni colective, dacă se doreşte ca obiectivul OMS pentru 2025 ˝Fără creştere a obezităţii la copil˝ să fie atins.
  • În decembrie 2014, Curtea Europeană de Justiţie a decis că obezitatea poate fi o dizabilitate, atunci când produce deteriorarea stării de sănătate pe termen lung.
  • Obezitatea joacă un rol central în apariţia unor factori de risc şi a unor boli cronice, inclusiv diabetul zaharat tip 2, bolile cardiovasculare şi unele forme de cancer.
  • Supragreutatea şi obezitatea sunt responsabile pentru aproximativ 80% din cazurile de diabet zaharat tip 2, 35% din cazurile de boală cardiacă ischemică şi 55% din cazurile de hipertensiune arterială în rândurile adulţilor europeni.
  • Riscul de a dezvolta mai mult de una din aceste comorbidităţi creşte foarte mult dacă greutatea corporală este mare (IMC peste 35 kg/m2).
  • Autorităţile din UE trebuie să recunoască faptul că obezitatea este o boală cronică multifactorială şi complexă, având numeroase cauze, multe neputând a fi controlate de persoana respectivă. Cauzele obezităţii variază de la cele genetice şi endocrine, la factori de mediu, cum ar fi stresul, alimentaţia şi locurile de muncă sedentare.
  • Această recunoaştere vitală a obezităţii ca boală va ajuta la alocarea mai multor resurse pentru cercetare, prevenţie şi tratament. Profesioniştii din sănătate vor fi încurajaţi să recunoască tratamentul obezităţii ca fiind o specialitate profesională necesară şi valoroasă. De asemenea, va scădea stigmatizarea şi discriminarea a milioane de oameni afectaţi.
  • O politică de sănătate ce nu recunoaşte obezitatea ca boală înrăutăţeşte sănătatea a milioane de europeni.
  • Managementul obezităţii necesită cooperare între profesioniştii din sănătate – dieteticieni, medici, asistente medicale, fizioterapeuţi, psihologi, kinetoterapeuţi, specialişti în diversele co-morbidităţi. Oferirea unui tratament multidisciplinar oamenilor obezi reprezintă o adevărată provocare pentru sistemele de sănătate pentru că nu există specializare medicală în obezitate.
  • De aceea se cere statelor membre şi Medicilor Șefi să asigure coordonarea managementului şi cercetării obezităţii în Europa, pentru ca să poată beneficia de rezultate cetăţenii, societatea şi economia. [26]

Persoanele cu greutate excedentară sunt deseori stigmatizaţi, ceea ce afectează vieţile lor zilnice prin expunerea lor la atitudini negative în multe domenii. Stigmatizarea persoanelor obeze ameninţă sănătatea lor, generează inechităţi şi interferează cu eforturile efective de intervenţie asupra obezităţii. Obezitatea  este deseori percepută de pacienţi şi societate ca un stil de viaţă ales, ceea ce descurajează mulţi pacienţi de a cere ajutor medical.

Comunicarea este primul pas în abordarea stigmatizării. Clinicienii trebuie să dezvolte empatie faţă de pacienţii obezi. Sunt cursuri de instruire pentru profesioniştii din sănătate, care pot ajuta în atingerea scopurilor şi de a privi obezitatea ca o boală. Mulţi pacienţi au încercat în mod repetat să scadă în greutate. De aceea, este esenţial să cunoască cât de dificile sunt schimbările în stilul de viaţă şi să ajute pacienţii să conştientizeze că scăderi mici ale greutăţii atrag beneficii semnificative pentru sănătate.[27]

                Obezitatea este responsabilă pentru costuri medicale directe (de exemplu taxele medicului, testele clinice) şi costuri non-medicale (de exemplu, transportul pacienţilor în centrele de tratament). Costul direct pe cap de locuitor al unei persoane cu greutate normală este mai mic decât al uneia supraponderale / obeze. Costurile pentru persoanele supraponderale, respectiv obeze au fost cu 9,9%, respectiv cu 42,7% mai mari comparativ cu adulţii cu greutate normală. Întreaga Europă cheltuieşte între 1,9% şi 4,7% din totalul costurilor anuale de îngrijire a sănătăţii şi 2,8% din costurile anuale ale spitalelor pentru tratarea pacienţilor supraponderali sau obezi.
                Costurile indirecte atribuite epidemiei excesului de greutate se referă la absenţa de la locul de muncă sau la pierderea productivităţii legate de boală. Alte costuri se referă la calitatea vieţii persoanei, inclusiv viaţa socială a acesteia.

                Sunt necesare strategii imediate şi eficiente pentru a contracara povara financiară în continuă creştere şi scăderea calităţii vieţii.[28]

 

Asociaţia Europeană pentru Studiul Obezităţii (EASO) a constatat costuri directe legate de obezitate, între 1,5-4,6% din cheltuielile de sănătate în Franţa, la aproximativ 7% în Spania. Există previziuni care sugerează că, dacă guvernele europene ar aloca toate resursele existente şi viitoare pentru cele mai cost-eficiente metode de abordare a supragreutăţii, s-ar putea economisi până la 60% din costuri în unele ţări europene[29].

 

VII. Concluzii şi mesaje cheie

 

            Monitorizarea regulată a prevalenţei obezităţii şi diabetului zaharat ar trebui introdusă în cadrul supravegherii bolilor cronice netransmisibile. Pentru atingerea acestui obiectiv ar trebui implementate şi evaluate următoarele [30]:

politicile multisectoriale (în sănătate, educaţie, agricultură, transport, finanţe, vânzare cu amănuntul, precum şi în sectorul privat, al angajărilor, cel social) bazate pe populaţie pentru a influenţa producţia, comercializarea şi consumul de alimente sănătoase;

■ politicile fiscale pentru a creşte disponibilitatea şi consumul de alimente sănătoase şi reducerea consumului celor nesănătoase;

■ promovarea alăptării şi a alimentaţiei complementare în conformitate cu recomandările OMS;

■ politicile şi intervenţiile pentru reducerea inactivităţii fizice;

■ campaniile de educaţie şi marketing social axate pe impactul comportamentului alimentar şi al activităţii fizice asupra sănătăţii la copii şi adulţi;

■ restricţiile privind comercializarea alimentelor şi băuturilor bogate în zahăr, sare şi grăsime pentru copii;

■ măsurile pentru a crea medii propice alimentaţiei sănătoase în instituţii (şcoli, locuri de muncă, universităţi, unităţi religioase, sate, oraşe) şi comunităţi, inclusiv comunităţile dezavantajate;

■ cercetarea pentru a obţine dovezi privind eficienţa intervenţiilor individuale şi a celor asupra populaţiei pentru prevenirea şi controlul obezităţii şi diabetului zaharat.

 

VIII. Exemple de intervenţii de sănătate publică eficiente şi eficace în managementul obezităţii la nivel naţional

Ministerul Sănătăţii organizează şi finanţează programe naţionale de sănătate (Ordinul 377/2017) care se derulează în perioada 2017-2018, cum ar fi Programul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, conţinând Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie penru sănătate, care are ca şi domenii specifice intervenţii pentru un stil de viaţă sănătos şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei generale.

 Societatea de Nutriţie din România a elaborat în 2006 „Ghid pentru alimentaţia sănătoasă„– coordonator Mariana Graur, care poate fi accesat şi consultat pe adresa de internet: http://www.fao.org/3/a-as693o.pdf .

În anul 2005 a fost realizată în ţara noastră, sub egida Ministerului Sănătăţii, ancheta Atitudini şi comportamente legate de stilul de viaţă sănătos. Ancheta s-a bazat pe un chestionar structurat asistat, pe un eşantion stratificat, probabilist, bistadial, de 3000 de subiecţi. În ceea ce priveşte comportamentul alimentar al subiecţilor, rezultatele au arătat, printre altele că obiceiurile alimentare nu diferă foarte mult după indicele de masă corporală (IMC), chiar dacă ponderea celor care au fost sfătuiţi să-şi schimbe regimul alimentar creşte de la 18% în cazul persoanelor cu greutate normală la 54% în cazul obezilor de gradul II.

Diferenţele în funcţie de tipul de alimente consumate sunt destul de reduse (persoanele obeze consumă mai rar peşte sau legume proaspete), dar cantitatea de alimente ingerată este diferită (această informaţie nu a fost cuantificată).

În perioada 2009-2011 s-a desfăşurat proiectul finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creştere economică şi dezvoltare sustenabilă în România, în cadrul căruia a avut loc Campania Viaţa. Au fost promovate 4 comportamente sănătoase:

1.Bea apă, nu suc;

2. Mănâncă zilnic micul dejun;

3. Consumă zilnic trei legume şi două fructe;

4. Fă zilnic mişcare viguroasă minimum 60 de minute.

Campania a avut acoperire naţională. Au fost semnate acorduri de parteneriate şi planuri de acţiune judeţene. La nivelul şcolilor şi grădiniţelor s-au desfăşurat peste 500 microproiecte. Au fost elaborate instrumente de lucru pentru intervenţii în şcoli (pentru elevii claselor a şasea) şi grădiniţe.După finalizarea proiectului, activităţile au fost continuate în cadrul Planului Naţional de Acţiune pentru Alimentaţia Sănătoasă şi Activitatea Fizică la Copii şi Adolescenţi, conform Ordinului MS nr.1591 din 2010.

Ministerul Sănătăţii a încheiat un protocol de colaborare cu fundaţia PRAIS pentru implementarea începând din 2011 a mişcării naţionale Și eu trăiesc sănătos!, care are ca obiectiv informarea, educarea şi mobilizarea tinerei generaţii, a elevilor din ciclul primar şi a familiilor acestora pentru un stil de viaţă sănătos, bazat pe nutriţie echilibrată şi mişcare. Această mişcare naţională este membru activ în cadrul European Epode Network – EEN, organizaţie care reuneşte programe naţionale similare din Franţa, Spania, Belgia, Grecia, Olanda.

Pentru reducerea consumului de grăsimi şi zahăr în rândul populaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară (ROMALIMENTA) au încheiat un protocol de colaborare în 2012. S-a convenit colaborarea pentru promovarea reducerii consumului de grăsimi şi zaharuri la nivel naţional, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei. Protocolul se derulează timp de 5 ani prin acţiuni de informare, educare şi comunicare în rândul populaţiei şi prin acţiuni de reformulare a alimentelor pentru scăderea conţinutului de grăsimi şi zaharuri în alimentele procesate.

În anul 2015 a fost editat un Ghid de intervenţie pentru alimentaţie sănătoasă şi activitate fizică în grădiniţe şi şcoli, având ca promotor Institutul Naţional de Sănătate Publică. Ghidul a fost realizat în cadrul proiectului: Intervenţii la mai multe niveluri pentru prevenţia bolilor netransmisibile asociate stilului de viaţă în România“ –Programul RO 19 „Iniţiative în sănătatea publică“,prin revizuirea materialului elaborat în cadrul proiectului: „Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România“. Ghidul oferă modele şi instrumente pentru realizarea de acţiuni în sprijinul alimentaţiei sănătoase şi al activităţii fizice în grădiniţe şi şcoli. El este destinat tuturor cadrelor didactice care îşi asumă rolul esenţial de a contribui la educaţia pentru sănătate a copiilor, dar şi altor profesionişti, precum asistenţilor medicali şi medicilor şcolari care desfăşoară activităţi ce pot contribui la o mai bună educaţie pentru sănătate în şcoli şi grădiniţe.

Pentru a consulta Broşura Alimentatie Copii, vă rugăm să activaţi ACEST LINK   

Pentru alte informaţii privind  ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII, vă rugăm să activaţi ACEST LINK

 

Responsabil campanie:

Dr. Ioana Veştemean

 

Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale

17 Mai 2018

„Cunoaşte-ţi valorile!”

ANALIZA DE SITUAŢIE

I.     Date statistice

A.      Internaţionale

                Presiunea arterială crescută reprezintă o provocare globală de sănătate, dată fiind prevalenţa ridicată şi comorbiditatea cardiovasculară şi renală asociată,  hipertensiunea arterială fiind principalul factor de risc pentru deces şi disabilitate la scară globală ([31], [32]).

5

Se estimează că presiunea arterială crescută a fost responsabilă pentru 9.4 milioane decese şi 162 milioane ani de viaţă pierduţi în 2010, 50% dintre bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale şi insuficienţa cardiacă ([33],[34]), 13% dintre decese la scară globală şi peste 40% dintre decesele la persoanele cu diabet ([35]). Hipertensiunea este, de asemenea, un factor de risc important fetal şi maternal ([36], [37]).

                În prezent HTA a atins dimensiuni epidemice. Proporţia populaţiei cu presiune arterială ridicată sau hipertensiune a crescut de la 600 milioane în 1980 la aproape 1 miliard în 2008 ([38]), la 1,39 miliarde în 2010 ([39]), iar ca urmare a procesului de sporire a populaţiei şi a fenomenului de îmbătrânire şi se estimează o creştere de până la 1,56 miliarde în 2025 ([40]).

                Prevalenţa globală standardizată pe vârstă a HTA la adulţii de ≥20 ani a fost în 2010 de 31,1% (31,9% la bărbaţi şi 30,1% la femei), 28,5% în ţările cu venituri ridicate (31,6% la bărbaţi şi 25,3% la femei), 31,5% în ţările cu venituri medii si reduse (31,7% la bărbaţi şi 31,2% la femei) (10). Din cei 1,39 miliarde estimate de adulţi cu HTA, aproape de 3 ori mai mulţi locuiesc în tări cu venituri mici şi mijlocii.

În 2010, cea mai ridicată prevalenţă la bărbaţi a fost înregistrată în Europa şi Asia Centrală, iar pentru femei în zona sub-Sahariană a Africii, iar cea mai redusă la bărbaţii din Asia de sud şi femeile din ţările cu economii puternice. Prevalenţa HTA a crescut în Asia de este şi Pacific, America Latină şi Caraibe, Asia de sud şi zona sub-sahariană a Africii la ambele sexse, în europa şi Asia centrală la bărbaţi şi a scăzut în tările cu economii puternice din Estul mijlociou, America de nord la ambele sexe şi în Europa şi Asia Centrală la femei (9).

 

Image result for hypertension prevalence 2010 worldwide

 

Worldwide age- and sex-standardized prevalence of hypertension in adults 20 years and older by country.Top, Country-specific prevalence in 2010. Bottom, Country-specific

prevalence in 2000. Maps are shaded according to prevalence, from light (lower prevalence) to dark (higher prevalence). Mills Kt, Bundy JD, Kelly TN, Reed JE, Kearny PM, Reynolds K, Chen J, He J Global Dispatities of Hypertension Prevalence and Control, Circulation 2016

 

 

 

Related image

 

Women

Related image

 

                Ultimele estimări (9) relevă cele mai reduse valori ale prevalenţei HTA la ambele sexe în zonele americii de Nord şi Australiei, cele mai ridicate la bărbaţi în zomn Europei , iar la femei în zona Africii.

 

B. Naţionale

Până în anul 2005 datele referitoare la prevalenţa HTA în România au fost limitate şi provenea îndeosebi din studii pe eşantioane reduse. Datele din studiul SEPHAR I ([41]), primul studiu care a vizat prevalenţa şi controlul HTA pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia României au arătat o prevalenţă generală a HTA de 44,92%, mai mare la bărbaţi (50,17%) decât la femei (41,11%) şi în mediul rural (49,47%) comparativ cu cel urban (41,58%).

In 2011 un al doilea studiu epidemiologic, SEPHAR II a fost iniţiat, pentru o estimare mai acurată a prevalenţei factorilor de risc CV la populaţia adultă din România şi a tendinţelor ([42]). Conform acestui studiu prevalenţa globală a HTA a fost de 40,4%. (54,9% femei). Prevalenţa HTA a fost mai mare în mediul urban (59,5%) faţă de rural (40,5%). Conform studiului SEPHAR II profilul pacientului român hipertensiv s-a schimbat, de la bărbat de vârstă medie, mai frecvent din mediul rural către femeie de vârstă medie, mai frecvent din mediul urban, profil similar cu cel observat în ţări ca Polonia, Croaţia, Turcia şi Spania  ([43], [44], [45], [46]). 

Într-un interval de 7 ani, a fost înregistrată o reducere a prevalenţei hipertensiunii arteriale cu 10,7% şi o creştere cu 57% a gradului de conştientizare şi cu 52% a tratamentului HTA, ceea ce a condus aproape la dublarea ratei de control a HTA la pacienţi [47] .

                În anul 2016 a fost derulat studiul SEPHAR III, care a relevat o prevalenţă a hipertensiunii arteriale de 45,1% în rândul populaţiei adulte. Raportat la populaţia României, înseamnă că în 2016, un estimat de circa 7,4 milioane de persoane aveau hipertensiune arterială – principalul factor de risc pentru bolile cardiovasculare, cele responsabile de cele mai multe decese atât global, cât şi în ţara noastră. Cu toate acestea, conform studiului doar 80,9% dintre adulţii hipertensivi ştiu că suferă de această boală, în timp ce restul de 19,1% au fost diagnosticaţi cu ocazia studiului SEPHAR III. Aceasta înseamnă că aproximativ 1 din 5 români nu ştie că are hipertensiune arterială, fiind expus unor riscuri importante în ceea ce priveşte starea de sănătate, generate de lipsa unei îngrijiri adecvate, care să asigure controlul eficient al afecţiuni.

                Totuşi, în ultimii 11 ani, rata de cunoaştere a hipertensiunii arteriale a cunoscut o îmbunătăţire majoră, crescând succesiv, faţă de rezultatele obţinute de celelalte două studii SEPHAR. Dacă în anul 2005, doar 44,3% dintre persoanele hipertensive aveau cunoscută hipertensiunea arterială, în 2016, procentul acestora a ajuns la 80.9%, în următorii ani aşteptându-se să crească la 96,2%, ţinând cont de impactul pozitiv al campaniilor derulate în ultimii ani de către Societatea Română de Hipertensiune şi nu numai.

                Aceeaşi tendinţă de creştere poate fi regăsită şi la nivelul persoanelor care urmează un tratament pentru hipertensiunea arterială, arată rezultatele SEPHAR III. Dacă, în 2005, numai 38.9% dintre persoanele hipertensive urmau un tratament, în 2016, procentul acestora a crescut la 75,2% şi se preconizează că va ajunge la 91,2% în anul 2020.

                De asemenea, şi numărul persoanelor hipertensive aflate sub control terapeutic este în continuă creştere. În anul 2005, procentul acestora era de 19,9%, în timp ce, în 2016, procentul a crescut la 30,8%, aşteptându-se ca, în anul2020, rata de control terapeutic să fie de 36,6%.

                În ciuda perspectivelor pozitive în ceea ce priveşte diagnosticarea hipertensiunii arteriale, persoanele aflate sub tratament sau controlul afecţiunii, rezultate studiului SEPHAR III arată că factorii de risc cardiovascular rămân o problemă critică. Dintre aceştia, diabetul zaharat şi dislipidemiile generează cele mai multe îngrijorări, dat fiind că prevalenţa celor două afecţiuni este de două ori mai ridicată decât în 2006, fapt care creşte riscul de apariţie a complicaţiilor. Astfel, studiul SEPHAR III a identificat o prevalenţă de 12.2% a diabetului zaharat, în timp ce procentul persoanelor cu dislipidemie se situează la 73.2%, la nivel global şi la 77.8% în rândul hipertensivilor.

                „România rămâne în topul ţărilor cu risc cardiovascular ridicat, iar rezultatele SEPHAR III confirmă, încă o dată, că hipertensiunea arterială, alături de ceilalţi factori de risc cardiovascular reprezintă probleme majore la nivelul sănătăţii populaţionale. Ne bucură, totuşi, să vedem că numărul persoanelor care au hipertensiune arterială şi au fost diagnosticate, precum şi al celor aflate sub tratament şi sub control terapeutic creşte de la an la an. Eforturile noastre se concentrează pe conceperea şi implementarea unor programe de prevenţie, diagnosticare precoce şi control pe termen lung.”, a declarat Prof. Dr. Maria Dorobanţu, preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune şi coordonatorul studiului SEPHAR III.

 

II. Rezultate relevante din studii

 

§  Prevalenţa ajustată a HTA în raport cu vârsta la adulţii din SUA a fost de 28,6% în 2009-2010. Dintre adulţii cu HTA, 81,9% îşi recunoşteau această condiţie şi 76,4% luau în mod curent medicaţie pentru reducerea presiunii arteriale. S-a observat o creştere semnificativă în ceea ce priveşte controlul HTA, de la 48,4% în 2007-2008 la 53,3% în 2009-1010 ([48]).

 

§  Conform unui studiu publicat în 2011 prevalenţa HTA a în rândul populaţiei adulte din Arabia Saudită în vârstă de 15-64 ani fost de 25,5% ([49]).

 

§  Rezultatele studiului BP-CARE ([50]) derulat în Ţările Europei Centrale şi de Est, printre care şi România au relevat faptul că în aceste ţări controlul presiunii arteriale este nesatisfăcător, îndeosebi în cazul pacienţilor la risc cardiovascular înalt, dar nu diferă de cel observat în ţările vest europene. Această situaţie are implicaţii majore pentru sănătatea publică, deoarece s-a demonstrat că un control ineficient al presiunii arteriale  este asociat cu o creştere marcată a riscului de evenimente cardiovasculare fatale şi non-fatale.

 

§  Conform studiului Global burden of cardiovascular diseases ([51]) se apreciază că din totalul de 55 milioane de decese înregistrate anual pe întreg globul, aproximativ 30% sunt decese de cauză cardiovasculară.

 

§  Tendinţa evolutivă a curbei mortalităţii prin patologia cardiovasculară a înregistrat în ultimele decenii o divergenţă între ţările Europei Centrale şi de Est - unde a atins rate foarte înalte - şi ţările din nordul şi vestul Europei – unde se află într-o continuă scădere ([52]).

§  Conform studiului SEPHAR 2005 (primul studiu naţional privind epidemiologia HTA) prevalenţa hipertensiunii arteriale la nivel naţional a fost de 44,92%, procent comparabil cu prevalenţa hipertensiunii arteriale în Europa. În 2005 patru din zece adulţi sufereau de hipertensiune arterială şi foarte important mai mult de jumatate dintre ei nu se ştiau hipertensivi. O proporţie importantă dintre pacienţii nou diagnosticaţi cu hipertensiune în 2005 au fost tineri sub 40 de ani. Studiul a mai evidenţiat că 39% dintre pacienţii hipertensivi se tratau şi doar un procent foarte mic 7,8% erau bine controlaţi cu valori ale tensiunii de 14 cu 9.

§  Rezultatele studiului SEPHAR II au arătat o prevalenţă mai ridicată a HTA la sexul feminin (54.9%). Majoritatea pacienţilor (59,1%) au fost trataţi, în cea mai mare parte cu 2 sau mai multe medicamente (72,3%). Dintre pacienţii trataţi, doar o pătrime au avut valori controlate ale PA. Rata controlului terapeutic a crescut cu nivelul de educaţie.

 

III.                Ghiduri, recomandări

 

A.      Internaţionale

§  Blood Pressure Measurement Guidelines for Physical Therapists ([53])

§  Blood Pressure Monitoring - New Guidelines Issued by NICE ([54])

§  International Society of Hypertension pocket guidelines 2007([55])

§  Management of high blood pressure in children and adolescents: recommendations of the European Society of Hypertension ([56])

§  European Society of Hypertension guidelines for blood pressure monitoring at home: a summary report of the Second International Consensus Conference on Home Blood Pressure Monitoring ([57])

§  Reappraisal of European guidelines on hypertension management: a European Society of Hypertension Task Force document ([58])

§  ESH/ESC Guidelines for the management of arterial hypertension. The Task Force for the management of arterial hypertension of the European Society of Hypertension (ESH) and of the European Society of Cardiology (ESC) ([59])

§  Hypertension: Emergencies and Urgencies ([60])

§  Evaluation and Treatment of Severe Asymptomatic Hypertension

§  ([61])

 

B. Naţionale

§  Ghid de management al hipertensiunii arteriale (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([62])

§  Prevenţia, Diagnosticul şi tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adult. Ghid de practică pentru medicul de familie  (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([63])

§   Ghidul pacientului cu hipertensiune arterială esenţială (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([64])

§  Ghidul european de prevenţie a bolilor cardiovasculare în practica clinică (Ordinul nr. 1390 din 08.11.2010) 

§  Ghid de diagnostic şi tratament al hipertensiunii pulmonare arteriale (ORDIN nr. 1390 din 08.11.2010)

§  Ghidul ESH/ESC Managementul hipertensiunii arteriale 2013 ([65])

§  Ghidul de tratament al STEMI in prespital ([66])

§  Compendiul de ghiduri ESC 2012 -2014 ([67])

 

IV.             Lista de acte normative

  • Ordinului MS 1059/ 02.09.2009 pentru aprobarea ghidurilor de practică medicală.
  • Ordinul MS Nr. 1281/13.10.2009 privind aprobarea normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Subprogramului de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular. Cunoaşterea ponderii în rândul populaţiei a factorilor determinanţi pentru BCV, diagnosticarea precoce şi monitorizarea acestora,
  • Ordinul MS nr. 1390 din 08.11.2010, privind aprobarea Ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea cardiologie
  • pentru evitarea deceselor premature.
  • ORDIN Nr. 377 din 30 martie 2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017-2018

-      Program naţional de boli cardiovasculare

·         Subprogramul de tratament al pacienţilor cu afecţiuni CV.

·         Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic.

 

Recomandări:

Controale periodice - epicriză de etapă pentru afecţiunile care necesită dispensarizare conform prevederilor legale în vigoare:

-          HTA cu AVC controale la 3 luni

V.                  Strategii, programe de acţiune:

 Internaţionale

§  European Heart Health Charter EHHC” elaborată de Comisia Europeană OMS şi EHN – European Heart Network, Societatea Europeană de cardiologie şi semnată de către acestea la Bruxelles în iunie 2007.

§  2008-2013 Action Plan for the Global Strategy for the Prevention and Control of Noncommunicable Diseases” (WHO)

România a aderat şi semnat EHHC la 15.09.2007 obiectivele EHHC reducerea incidenţei BCV şi a recurenţelor acestora, a AVC.

În strategiile de prevenţie şi promovare se delimitează două căi distincte: strategia „populaţională” aplicată global şi “a riscului înalt” adresat pacienţilor cunoscuţi cu BCV.

o   Prevederi ale strategiei  populaţionale: reducerea fumatului, optimizarea dietei, combaterea sedentarismului, informare şi educare continuă

o   Prevederi ale strategiei riscului înalt: identificarea pacienţilor cu risc crescut pe baza SCORE („Sistematic Coronary Risk Evaluation”)

 

 Naţionale

§  Subprogramul de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular.

 

VI.                Analiza grupurilor populaţionale

§  Prevalenţa HTA din România în raport cu sexul şi mediul de provenienţă.

Bărbaţi

Femei

urban

rural

urban

rural

46,6%

54,9%

38%

45,42%

 

 

 

§  Prevalenţa HTA pe grupe de vârstă.

18-24 ani  

25-34 ani  

35-44 ani  

45-54 ani

55-64 ani

≥65 ani

8,75%

15%

28,12%

51,4%

65,54%

75,06%

(Sursa - Prevalence, Awareness, Treatment, and Control of Hypertension in Romania: Results of the SEPHAR Study, International Journal of Hypertension, vol. 2010)

 

Grupe de risc ale pacienţilor cu HTA (Conform Ghidului de diagnostic şi tratament Hipertensiunea Arterială, elaborat de Comisia de Cardiologie)

 

§  Grupa cu risc scăzut

-          bărbaţi < 55 ani şi femei <65 ani cu HTA de gradul I

-          fără factori de risc

-          riscul de eveniment CV major în următorii 10 ani este de 15%

§  Grupa de risc mediu

-          pacienţi cu HTA de niveluri diferite

-          prezenţa mai multor factori de risc

-           riscul de eveniment CV major în următorii 10 ani este de 15%- 20%

§  Grupa de risc înalt

-          pacienţi cu HTA de gradul 1 şi 2 care au 3 sau mai mulţi factori de risc asociaţi, diabet sau afectarea organelor ţintă

-          pacienţi cu HTA severă fără factori de risc asociaţi

-          risc de eveniment CV major la 10 ani este de 20-30%

§  Grupa de risc foarte înalt

-          pacienţi cu HTA gradul 3 şi unul sau mai mulţi factori de risc asociaţi

-          toţi pacienţii cu BCV clinic manifestă sau boală renală

-          Risc de evenimente CV majore de circa ≥30% în 10 ani.

 

VII.              Situaţia Campaniilor IEC la nivel naţional

 

a.      CRSP Cluj - 17. 05. 2010 – 17.06.2010. Campania cu tema – “Greutate normală, tensiune arterială normală”

b.      CRSP Cluj 17.05.2011 – 31.05.2011. Campania cu tema – „Cunoaşte-ţi valorile, ţinteşte o tensiune arterială normală”

c.       CRSP Cluj 17.05.2012 – 30.05.2012. Campania cu tema – „Un stil de viaţă sănătos, o tensiune arterială normală”

d.      CRSP Cluj 17.05.2014. Campania cu tema - „Fii responsabil pentru sănătatea ta – măsoară-ţi tensiunea!”

e.       CRSP Cluj 17.05.2015. Campania cu tema - „Ia atitudine! Apără-ţi sănătatea!”

f.        CRSP Cluj 17.05.2015. Campania cu tema - „Pentru o inimă sănătoasă e timpul să îţi cunoşti presiunea arterială!”

               

CAMPANIA MONDIALĂ MULTI-ANUALĂ

„SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor!”, 5 MAI 2018                          

„PREVENIŢI SEPTICEMIA- ESTE ÎN mÂinile VOASTRE”    

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat în anul 2009 o campanie mondială anuală, adresată personalului medical, denumită “SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena mâinilor”, o extensie a primei campanii mondiale privind siguranţa pacientului, cu debut în 2005. Această ultimă acţiune îşi propune să demonstreze că igiena mâinilor este cheia reducerii prevalenţei infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), precum şi angajamentul mondial în acest domeniu prioritar al activităţii medicale.

Din anul 2009 până în prezent, peste 40 de ţări au aderat la mobilizarea mondială şi au demarat campanii de igienă a mâinilor. Campaniile din ultimii ani s-au concentrat pe igiena mâinilor şi combaterea rezistenţei microbiene (5 mai 2014); igiena mâinilor în departamentele chirurgicale (5 mai 2016); igiena mâinilor şi combaterea rezistenţei microbiene la antibiotice (5 mai 2017).[1]

 

 

POSTER_1

POSTER_2

POSTER_3

 

Tema pentru campania din anul 2018 este SEPTICEMIA

În 5 mai 2018, campania se orientează pe ameliorarea practicilor de igienă a mâinilor şi prevenirea septicemiei. “PREVENIŢI SEPTICEMIA – este în mâinile voastre”

OMS cheamă la acţiune personalul medical împotriva septicemiei, în contextul igienei mâinilor şi programelor de prevenire şi control al infecţiilor (PCI). Putem răspunde prin susţinerea cererii la acţiune din 5 Mai 2018. Igiena mâinilor reprezintă miezul PCI pentru combaterea septicemiei, iar organizarea campaniei în fiecare an, în jurul datei de 5 Mai este o parte importantă a îmbunătăţirii comportamentului prin cele mai bune practici de PCI.

Sloganul din acest an al campaniei OMS este “ Preveniţi septicemia în spital - este în mâinile voastre”. Reprezintă o abordare de acţiune prin ţintirea de grupuri de profesionişti dar şi de grupuri de pacienţi. La orice nivel în sistemul de sănătate, măsurile de prevenire şi control al infecţiilor (PCI), inclusiv acţiunea de igienă a mâinilor, trebuie să fie un marker al asistenţei medicale de calitate – cu persoane, atât cele din linia-întâi cât şi lideri, care decid fiecare să aibă o responsabilitate individuală pentru a asigura îmbunătăţiri în siguranţa pacientului.

OMS cere liderilor PCI să ia parte şi să coordoneze diseminarea mesajelor şi resurselor campaniei, cu scopul de a angaja toate audienţele ţintite. Prin participare şi în scopul de îmbunătăţire continuă a igienei mâinilor, se va ajuta prevenirea septicemiei.[2]

La cea de-a 70 a Adunare Mondială a OMS din anul 2017 a fost adoptată decizia de “Îmbunătăţire a prevenirii, diagnosticului şi  managementului clinic al septicemiei”[3]

Septicemia: insuficienţă de organ ce ameninţă viaţa, cauzată de răspunsul anormal al gazdei la infecţie (“lifethreatening organ dysfunction caused by dysregulated host response to infection”).

Pe plan global, se estimează că septicemia afectează în fiecare an mai mult de 30 milioane de pacienţi.

Priorităţile de acţiune

- Întărirea prevenirii septicemiei (inclusiv în spitale)

- Creşterea conştientizării despre septicemie

Chiar dacă apare de cele mai multe ori înainte de internarea pacientului, septicemia poate rezulta şi în urma spitalizării, ca parte a infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), şi poate complica aceste IAAM.

Din acest motiv OMS solicită sprijinul şi acţiunea personalului medical pentru următoarea campanie globală de igienă a mâinilor.  Campania urmăreşte să disemineze mesajul, dar şi să impulsioneze pe toată lumea să ia parte la acţiuni. [3]

OMS a anunţat următoarele teme de acţiune pentru Campania din 2018, aliniate cu sloganul:

•   Personalul medical – “Cele 5 Momente pentru igiena mâinilor pentru prevenirea septicemiei în spitale”

•   Coordonatorii Programelor de Prevenire şi Control al Infecţiilor (PCI) – “Fii un campion în promovarea igienei mâinilor pentru prevenirea septicemiei în spitale”

•   Managerii de spitale - “Preveniţi septicemia în spitale, faceţi din igiena mâinilor un indicator de calitate în spitalul vostru”

•  Ministerele Sănătăţii -“Implementaţi decizia referitoare la septicemie, adoptată la Adunarea Mondială pentru Sănătate OMS din 2017. Faceţi din igiena mâinilor un marker naţional al calităţii asistenţei medicale”

• Grupuri de susţinere pentru pacienţi – “Solicitaţi cele 5 Momente pentru igiena mâinilor pentru prevenirea septicemiei în spitale”

Angajarea acestor grupuri de mare importanţă va sprijini realizarea unei campanii de succes şi, mai important, va îmbunătăţi siguranţa pacientului.

Se recomandă continuarea utilizării posterelor OMS “Cele 5 Momente” pentru igiena mâinilor”, pentru a evidenţia momentele cheie în care furnizorii de servicii medicale trebuie să realizeze igiena mâinilor.

Până în luna februarie 2018, 20465 unităţi sanitare din 179 ţări (> 12 milioane personal medico-sanitar şi 5 milioane de paturi de spital) au sprijinit campania anuală şi au înregistrat angajamentul de acţiune continuă. Este foarte bine că se înţelege  importanţa acţiunilor dedicate  igienei mâinilor în combaterea infecţiilor evitabile. Se pot afla mai multe despre ţările cu unităţi medicale înregistrate la linkul următor: http://www.who.int/infection-prevention/campaigns/clean-hands/registration_update/en/.

OMS listează subiecte de sănătate publică şi informaţii specifice la pagina “Health topics”.

Septicemia este acum inclusă ca un subiect important de sănătate (http://www.who.int/sepsis/en/).

Câteva departamente OMS au conlucrat pentru a realiza şi implementa declaraţia despre decizia Adunării Mondiale a OMS din septembrie 2017 “sepsis resolution”. Sepsisul poate rezulta frecvent din IAAM şi reprezintă unul din cele mai frecvente efecte adverse ale asistenţei medicale.” Acţiunile de igienă a mâinilor trebuie desfăşurate tot anul, pentru prevenirea IAAM si reducerea riscului de septicemie. 

Septicemia (Sepsis) apare ca răspuns al organismului atunci când infecţia afectează ţesuturile şi organele. Dacă nu este recunoscută din timp şi gestionată prompt, poate duce la şoc septic, insuficienţe multiple de organ şi deces. Este o complicaţie gravă a infecţiei în toate ţările şi în mod particular în ţările slab şi mediu dezvoltate reprezintă o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate maternă şi neonatală.

Deşi este dificil de stabilit  povara globală prin septicemie, câteva publicaţii ştiinţifice au raportat că septicemia afectează în fiecare an mai mult de 30 milioane de oameni, cu potenţial letal pentru 6 milioane. Povara prin septicemie este mai mare în ţările slab şi mediu dezvoltate.

Septicemia este frecvent subdiagnosticată în stadiul precoce, potenţial reversibil.

În comunitate, se prezintă deseori ca o agravare clinică a infecţiilor frecvente şi prevenibile.

Septicemia poate rezulta de multe ori din infecţii asociate asistenţei medicale, ca unul din cele mai frecvente evenimente adverse din perioada spitalizării. Cum aceste infecţii sunt de multe ori rezistente la antibiotice, pot conduce rapid la deteriorarea stărilor clinice.[2,3]

 

Buletinul OMS numărul 88 “SAVELIVES” din 2 martie 2018

1.      Cine trebuie să acţioneze:

  • Personalul medical trebuie să-şi cureţe mâinile în momentele potrivite, pe baza eforturilor de până acum de îmbunătăţire a igienei mâinilor;
  • Directorii şi personalul de conducere trebuie să susţină promovarea igienei mâinilor si programele de PCI, pentru protejarea pacienţilor de septicemie;
  • Coordonatorii programelor PCI să promoveze igiena mâinilor şi componentele esenţiale ale PCI;
  • Decidenţii politici să demonstreze susţinerea şi angajamentul de nivel naţional faţă de PCI.

Măsurile simple şi ieftine de prevenire şi control al infecţiilor, de exemplu igiena corespunzătoare a mâinilor, pot reduce prevalenţa IAAM cu mai mult de 50%. De asemenea, schimburile de experienţă între spitale pot reprezenta o modalitate de educaţie bidirecţională în domeniul siguranţei pacienţilor şi al calităţii îngrijirilor medicale şi pot conduce la dezvoltarea unor soluţii viabile pentru evoluţia mondială a sistemelor de sănătate. 

           

 2.Septicemia apare când răspunsul organismului la infecţie afectează propriile ţesuturi şi organe. Poate duce la şoc septic, insuficienţă multiplă de organ şi deces, dacă nu este recunoscută din timp şi gestionată prompt.

Septicemia reprezintă o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate maternă şi neonatală în ţările slab şi mediu dezvoltate şi afectează milioane de pacienţi spitalizaţi în ţările dezvoltate, unde ratele septicemiei sunt în creştere rapidă. Raportul recapitulează problema septicemiei ca un subiect cheie pentru sănătatea publică, descrie acţiunile specifice de rezolvare şi subliniază priorităţile de acţiune pentru viitor.

3. Un consens  internaţional a recomandat recent ca septicemia să fie definită ca “disfuncţie de organ care ameninţă viaţa printr-un răspuns anormal al gazdei la infecţie” iar şocul septic să fie definit ca “un subset al septicemiei în care anormalităţile profunde circulatorii, celulare şi metabolice sunt asociate cu un risc mai mare de mortalitate decât septicemia per se ”.Ambele definiţii sunt acompaniate de criterii clinice pentru punerea în practică şi pentru a susţine diagnosticul şi managementul clinic din perioada de asistenţă medicală.

4. Apariţia şi frecvenţa septicemiei sunt determinate de un complex interacţional de factori care ţin de pacientul-gazdă,  agentul patogen implicat şi capacitatea de răspuns a sistemului de sănătate. Câteva boli cronice, cum sunt BPOC, cancer, ciroză, SIDA şi alte imunodeficienţe, sunt asociate cu un risc crescut de sepsis. Factorii demografici şi sociali, precum dieta şi stilul de viaţă (de exemplu, consumul de tutun şi alcool), de asemenea sărăcia, sexul şi rasa influenţează apariţia septicemiei. Accesul la sistemul de asistenţă medicală, în particular cea de terapie intensivă, ca şi oportunitatea şi calitatea asistenţei medicale sunt asociate cu apariţia septicemiei şi cu rata de fatalitate a acesteia.

5. Majoritatea tipurilor de microorganime pot cauza septicemie, inclusiv bacterii, fungi, virusuri şi paraziţi. Bacterii cum sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Salmonella spp. şi  Neisseria meningitidis sunt agenţii etiologici cei mai frecvenţi. Manifestări de septicemie şi şoc septic pot apărea în infecţiile cu virusuri gripale sezoniere, virusuri dengue şi agenţi patogeni foarte transmisibili precum virusurile gripei aviare şi virusurile gripei porcine, coronavirusuri şi sindromul acut respirator sever, coronavirus şi sindromul respirator din Orientul Mijlociu şi cel mai recent, virusurile Ebola şi febra galbenă.

 

6. Este imposibil de estimat povara epidemiologică globală a septicemiei. Conform estimărilor de incidenţă crudă extrapolate din date adunate în SUA, ar putea fi vorba, în fiecare an, pe plan mondial, de 15–19 milioane de cazuri de septicemie. Alte date raportate urcă până la 31 milioane de cazuri de septicemie şi la 24 milioane de cazuri de şoc septic, cu condiţii clinice care duc la septicemie şi deces pentru 6 milioane dintre cazuri.

În SUA, mai mult de 1,1 milioane de pacienţi au fost spitalizaţi cu septicemie în anul 2008, corespunzător unei incidenţe de 32,7/10000 pacienţi, o creştere cu 70%  faţă de anul 2000. Între 2004 şi 2009, rata de fatalitate a cazului de septicemie în SUA a fost cuprinsă în intervalul 14,7% - 29,9%. Povara financiară din cauza septicemiei a fost calculată la mai mult de 24 miliarde dolari US, reprezentând 6,2% din costurile totale de spital în anul 2013. Studiile din Europa şi Canada au estimat costul zilnic din anul 2000 al spitalizării unui pacient cu septicemie între 710€ şi 1033€. Aceste estimări s-au bazat exclusiv pe date din ţările dezvoltate, cu toate că povara epidemiologică a septicemiei este probabil mult mai mare în ţările slab şi mediu-dezvoltate.

 

7. În comunitate, sepsis se prezintă ca o deteriorare clinică a unor infecţii frecvente şi prevenibile, cum sunt cele de tract respirator, gastrointestinal şi urinar, sau cum sunt cele de plagă şi tegument. Sepsis este frecvent sub-diagnosticat într-un stadiu precoce, când este încă potenţial reversibil. Diagnosticul precoce şi oportun, ca şi managementul clinic al septicemiei potrivit şi la timp sunt cruciale pentru creşterea probabilităţii de supravieţuire. Tratamentul adecvat al septicemiei presupune nu doar tratamentul infecţiei de bază, ci şi intervenţii medicale pentru salvarea vieţii cum sunt resuscitarea prin administrarea de fluide şi suportul vital de organ. Chiar şi în epidemii ca cele cu virus Ebola sau cu virus gripal aviar A(H5N1), au fost obţinute îmbunătăţiri substanţiale ale ratelor de fatalitate a cazului prin acordarea asistenţei medicale la timp şi în mod adecvat: a rezultat o reducere a ratelor de fatalitate a cazului de boală gripă aviară A(H5N1) de la 60% la 30%, într-o analiză OMS a datelor colectate în perioada 2004 -2011; iar pentru boala cu virus Ebola de la 80–90% la 40%, în anii 2014–2015.

 

 8. Septicemia poate rezulta şi în urma infecţiilor dobândite în departamentele de asistenţă medicală. Aceste IAAM sunt cauzate mai ales de bacterii care sunt rezistente la antibiotice şi astfel starea clinică a pacientului se poate deteriora rapid. Se estimează că anual, sute de milioane de pacienţi sunt afectaţi de IAAM.

În Europa, se estimează că în jur de 80000 pacienţi spitalizaţi au cel puţin o IAAM, în orice zi dată.

În medie, IAAM afectează 7% din pacienţii din ţările dezvoltate, respectiv 15% din pacienţii din ţările slab şi mediu dezvoltate. În ţările dezvoltate,  30% din pacienţii din unităţile de terapie intensivă (UTI) au cel puţin una din aceste infecţii IAAM. În ţările slab şi mediu dezvoltate, frecvenţa infecţiei dobândite în UTI este de cel puţin 2-3 ori mai mare decât în ţările dezvoltate, iar densitatea infecţiilor asociate dispozitivelor este de 13 ori mai mare decât în SUA. Nou-născuţii din spitalele din ţările slab şi mediu dezvoltate sunt la un risc mai mare de septicemie neonatală, cu rate de infecţie de 3-20 ori mai mari decât în ţările dezvoltate.

 

9. În anul 2015, bolile infecţioase au fost responsabile de mai mult de 50% din toate decesele la nou-născuţi şi copii sub 5 ani, în special în Asia de sud şi Africa sub-sahariană. Dintre acestea, cele mai frecvente cauze de deces sunt pneumonia (920000 decese/an), diareea (526000 decese/an), sepsis neonatal (401000 decese/an) şi malaria (306000 decese/an). Cum aproape toate din aceste cazuri fatale prezintă semne şi simptome de septicemie sau şoc septic, sunt necesare abordări mai agresive de îmbunătăţire a managementului septicemiei care să aibă un impact major asupra mortalităţii infantile pe plan global. Între 1995 şi 2005 în SUA,  incidenţa sepsisului sever la copii a crescut de la 0,56 la 0,89 cazuri per 1000 copii, la toate grupele de vârstă.

În SUA, incidenţa generală a sepsisului neonatal între anii 2005 şi 2008 a fost de 0,77 cazuri la 1000 nou-născuţi vii, cu cea mai mare incidenţă la prematurii afroamericani (5,14 la 1000 naşteri). În Asia de sud, Africa sub-sahariană şi America Latină, a existat o estimare de  6,9 milioane episoade de infecţii bacteriene posibil grave care au necesitat tratament în anul 2012, cu mortalitate generală de aproape 10% (670000 decese).

Infecţiile sunt  a treia cauză de mortalitate maternă, şi determină aproape 11% (mai mult de  30000 decese/an) din decesele  materne; în plus, sepsis este o cauză suplimentară în multe alte decese materne, în fiecare an. Povara deceselor materne asociate direct infecţiei este mare în ţările slab şi mediu dezvoltate (10,7%), cea mai mare în sudul Asiei (13,7%) şi Africa sub-sahariană (10,3%), comparativ cu ţările dezvoltate  (4,7%). În Africa, până la 20% din femeile cu operaţie cezariană dobândesc o infecţie de plagă care le afectează sănătatea şi abilitatea de a-şi îngriji copilul.

10. Rezistenţa antimicrobiană (RAM) este un factor major care determină lipsa de răspuns clinic la tratament şi evoluţia rapidă spre septicemie şi şoc septic. Pe plan mondial, aproximativ 214000 decese neonatale prin sepsis, în fiecare an, pot fi atribuite bacteriilor rezistente. Pacienţii cu septicemie cu patogeni rezistenţi au risc mai mare de deces: în Europa, de exemplu, S. aureus, inclusiv S. aureus meticilino-rezistent (MRSA), a fost cel mai frecvent microrganism cauzal la pacienţii cu septicemie cu culturi pozitive, din unităţile de terapie intensivă. Rata de mortalitate asociată cu MRSA este cu 50% mai mare decât pentru pacienţii cu  S. aureus. care răspund la meticilină.

 

11. Recunoaşterea septicemiei ca o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate pe plan global a crescut în ultimii ani, datorită eforturilor unui spectru larg de actori implicaţi, din sectorul public şi privat. Un astfel de actor implicat, the Global Sepsis Alliance – Alianţa Globală pentru Sepsis, o organizaţie non-profit, şi-a început activitatea în anul 2010 pentru înţelegerea septicemiei şi îmbunătăţirea combaterii septicemiei. Cele mai importante iniţiative până în prezent includ promovarea  Zilei Mondiale a Septicemiei (în 13 septembrie) şi Congresul Mondial pentru Septicemie (primul congres a avut loc în anul 2016).

12. În scopul reducerii mortalităţii asociate septicemiei, the Surviving Sepsis Campaign a elaborat ghiduri care recomandă administrarea terapiei antimicrobiene empirice în decurs de 1 oră de la recunoaşterea septicemiei grave sau a şocului septic la pacienţii adulţi sau pediatrici. Studiile observaţionale au demonstrat că aderenţa la aceste ghiduri îmbunătăţeşte procesele de tratament şi supravieţuirea în ţările dezvoltate. Implementarea în ţările slab şi mediu dezvoltate s-a dovedit însă dificilă. Un studiu din 2009 în 185 de spitale din Africa a arătat că mai puţin de 1,5% din spitale a implementat recomandările.

13. O Comisie a Lancet Infectious Diseases a discutat recent povara globală prin sepsis, determinanţii, managementul clinic şi, mai important, un drum nou pentru cercetarea viitoare.

 

Răspunsul OMS pentru SEPSIS

 

14. Răspunsul OMS pentru septicemie cuprinde programe diferite şi este parte a eforturilor mai largi ale OMS de abordare a cauzelor de mortalitate globală neonatală, pediatrică şi maternă, pentru prevenirea IAAM şi pentru îmbunătăţirea managementului clinic al bolilor transmisibile, inclusiv identificarea celor mai eficiente regimuri de tratament care să fie incluse în Lista OMS - Model de Medicamente Esenţiale.

Prevenirea şi reducerea efectelor septicemiei sunt relevante pentru atingerea obiectivelor  3.1, 3.2, 3.3, 3.8, 3.b şi 3.d ale ţintei nr. 3 (Asigurarea de vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării pentru toţi la toate vârstele) şi ale ţintei nr. 6 (disponibilitatea şi management sustenabil pentru apă şi sanitaţie pentru toţi) ale Agendei 2030 de Dezvoltare Durabilă. 

Strategia ONU pentru Sănătatea Femeilor, copiilor şi adolescenţilor, Planul global OMS de acţiune pentru RAM, implementarea regulamentelor Sanitare Internaţionale (2005) şi a cadrului OMS pentru servicii de sănătate integrate şi centrate pe pacient.

 

15. OMS şi alte părţi interesate se află în procesul de lansare a unui network global pentru calitatea asistenţei medicale la mamă, nou-născut, copii, în scopul de a accelera reducerea deceselor prevenibile materne şi neonatale, care includ prevenirea, depistarea precoce şi managementul prompt al septicemiei, în particular prin implementarea pachetelor esenţiale de îngrijire neonatală la domiciliu. Această iniţiativă urmăreşte să garanteze că fiecare gravidă şi nou-născut primeşte asistenţă de bună calitate, pe toata perioada de sarcină, în timpul naşterii, precum şi în perioada postnatală. OMS a realizat şi următoarele: ghiduri pentru depistarea precoce a infecţiilor posibil grave la nou-născuţi şi copii mici; pachete cuprinzătoare pentru diagnosticul şi tratamentul septicemiei la nivelul de referinţă al departamentelor de ingrijire; şi ghiduri pentru managementul infecţiilor posibil grave la nou-născuţi şi copii mici, atunci când standardele nu pot fi aplicate.

16. OMS a promulgat recomandări pentru prevenirea şi tratamentul infecţiilor materne peripartum. Mai mult,OMS a elaborat recent o definiţie nouă pentru septicemia maternă şi, împreună cu Jhpiego (entitate afiliată la Universitatea Johns Hopkins) şi alţi parteneri cheie, au lansat iniţiativa globală pentru septicemia maternă şi neonatală. Această iniţiativă propune o abordare inovativă, care combină cercetarea, programe pentru serviciile medicale din timpul naşterii şi programe de promovare, pentru a întări raspunsul la sepsis maternal şi neonatal.

17. În ceea ce priveşte prevenirea septicemiei la copii şi reducerea contribuţiei acesteia la povara globală a mortalităţii la copii, Adunarea Generală OMS a adoptat în ultimii ani următoarele rezoluţii: de conlucrare pentru reducerea mortalităţii perinatale şi neonatale (WHA64.13-2011); PGAV: Planul Global de Acţiune pentru Vaccinare (WHA65.17-2012) şi Planul de Acţiune pentru sănătatea nou-născutului (WHA67.10-2014).

 

18. Prin conlucrare cu câţiva parteneri cheie cum sunt FAO, OIE şi UNICEF, OMS a elaborat Planul Global de Acţiune pentru rezistenţa antimicrobiană (RAM). Rezoluţia WHA68.7 pentru acest plan a fost adoptată de către cea de-a 68-a Adunare Generală OMS din anul 2015. Toate cele cinci principii ale planului global de acţiune sunt relevante pentru reducerea mondială a poverii prin septicemie, deoarece au scopul de creştere a conştientizării asupra acestei probleme, de întărire a capacităţii de supraveghere şi de diseminare a datelor,

de prevenire a RAM prin Prevenirea şi controlul infecţiilor (PCI), de îmbunătăţire a calităţii apei şi sanitaţie,

şi promovează un mod mai adecvat de uz al antibioticelor, dar şi cercetarea pentru realizarea de medicamente noi care să rezolve problema rezistenţei microbiene. OMS a realizat variate recomandări, documente de îndrumare şi instrumente, şi a lansat câteva iniţiative noi pentru a îndeplini mandatul de combatere a RAM. Toate cele trei nivele ale Organizaţiei conlucrează cu Statele Membre pentru a implementa planul global de acţiune, prin intermediul planurilor naţionale de acţiune şi al activităţilor legate de acestea.

 

19. Secretariatul OMS acordă sprijin ţărilor în eforturile de elaborare sau întărire a programelor de prevenire şi control al infecţiilor (PCI), pentru reducerea poverii endemice sau epidemice a IAAM. În noiembrie 2016, au fost distribuite ghiduri noi bazate pe dovezi, care sumarizează componentele de bază pentru programele PCI eficiente la nivel naţional şi la nivel de unitate care acordă asistenţă medicală, pentru a sprijini eforturile ţărilor de creştere a capacităţii, inclusiv planurile  naţionale de acţiune pentru rezistenţa antimicrobiană. Într-un raport global recent, OMS şi UNICEF au evidenţiat lacunele majore în igienă, sanitaţie şi acces la apa curată în unităţi de asistenţă medicală şi au punctat priorităţile de acţiune într-un plan global de acţiune. OMS recomandă, în câteva documente, standardele pentru apă, sanitaţie şi igienă şi managementul deşeurilor medicale; au fost identificaţi şi indicatorii relevanţi de monitorizare în unităţile de asistenţă medicală. Recomandările OMS de implementare a strategiilor de îmbunătăţire a practicilor de igiena mâinilor au fost adoptate de mai mult de 19000 de unităţi de asistenţă medicală din 177 ţări, prin campania globala OMS “Save Lives: clean your hands”. Au fost elaborate şi recomandări şi proceduri specifice de prevenire a septicemiei asociată procedurilor invazive cum sunt intervenţiile chirurgicale şi utilizarea dispozitivelor invazive (de exemplu, catetere vasculare), dar şi prevenirea infecţiilor cu bacterii rezistente la antibiotice.

20. Pentru a acorda îndrumare potrivită pentru managementul clinic din timpul epidemiilor, OMS a elaborat în anul 2011 un manual clinic  despre asistenţa medicală din spital pentru adolescenţi şi adulţi, cu recomandări pentru managementul bolilor, în condiţii de resurse limitate; manualul include recomandări pentru sepsis şi infecţii respiratorii severe.

În timpul pandemiei de gripă A(H1N1) din 2009, recomandările existente anterior au fost adaptate şi diseminate rapid  pentru managementul pacienţilor grav bolnavi din ţările slab şi mediu dezvoltate. OMS a folosit acest manual pentru a instrui mii de persoane care lucrează în linia întâi în timpul epidemiilor din ţările afectate, ţări vecine şi ţări la risc.

În timpul epidemiei de boală cu virus Ebola în Africa de vest, din perioada 2013–2016, OMS a încorporat aceste recomandări pentru septicemie la adult într-un îndrumar pentru managementul pacienţilor „Clinical management of patients with viral haemorrhagic fever: a pocket guide for front-line health workers. Interim emergency guidance for country adaptation”, prima ediţie în martie 2014, actualizat în februarie 2016.

Sprijinul pentru training despre managementul septicemiei ajustat la unităţi cu resurse limitate a fost acordat prin realizarea unui program de învăţare, „the WHO IMAI Quick Check+/Clinician’s role in disease surveillance and response training curriculum (QC+)„. Complementar ghidului OMS existent, acest program de învăţare se concentrează pe triada din timpul urgenţelor, sprijinul pentru diagnosticul diferenţial şi depistarea precoce a bolilor notificabile, prevenirea şi controlul infecţiilor şi managementul de urgenţă a stărilor grave, cum este septicemia.

 

21. OMS a actualizat Lista Model de Medicamente Esenţiale în luna martie 2017 şi a revizuit informaţiile despre antibiotice prin revizuirea tratamentului pentru 20 din cele mai prevalente sindroame grave pe plan mondial. Un document specific pentru septicemia neonatală a fost inclus în lista revizuită în anul 2017, pentru a sprijini ţările în implementarea recomandărilor pe bază de dovezi.

22. OMS şi Iniţiativa Medicamente pentru Bolile Neglijate - the Drugs for Neglected Diseases Initiative- au colaborat în anii recenţi pentru a crea Parteneriatul Global pentru cercetare şi dezvoltare a antibioticelor - the Global Antibiotic Research and Development Partnership, care urmăreşte dezvoltarea de noi tratamente antibiotice pentru nevoile de sănătate globale şi promovarea accesului sustenabil şi echitabil la acestea, inclusiv conservarea optimă a antimicrobienelor. Acest parteneriat non-profit, împreuna cu experţi, a iniţiat un proiect de elaborare a unui tratament nou de linie-întâi pentru sepsisul neonatal, ca şi de noi antibiotice de utilizat împotriva patogenilor multirezistenţi. Proiectul se referă la studii în unităţi cu nivele ridicate de multirezistenţă microbiană, pentru a determina eficienţa şi siguranţa regimurilor noi, comparativ cu terapiile existente.

 

Priorităţi pentru viitor

23. Secretariatul OMS a identificat următoarele priorităţi de abordare a septicemiei:

(a) Colaborare pentru îmbunătăţirea întelegerii poverii globale epidemiologice şi financiare a septicemiei şi monitorizarea continuă a acesteia prin disponibilitatea datelor de încredere, în acord cu definiţiile standardizate.

(b) Eliminarea factorilor de sistem de sănătate care contribuie la apariţia septicemiei şi la un diagnostic şi tratament inadecvat, şi în particular, de prioritizat întărirea programelor PCI şi implementarea celor mai bune practici PCI în punctele de asistenţă medicală, în particular în timpul travaliului, naşterii şi postnatal, şi în unităţile de terapie intensivă, dar şi în comunitate.

(c) Creşterea accesului şi folosirea vaccinurilor disponibile care previn infecţiile care pot duce la sepsis.

(d) Prioritizarea acţiunilor care cresc conştientizarea manifestărilor clinice ale septicemiei în rândul populaţiei şi personalului medical, de facilitare a eforturilor legate de calitatea asistenţei medicale în scopul îmbunătăţirii diagnosticului precoce şi managementului clinic adecvat.

(e) Sprijinirea utilizării instrumentelor adecvate de diagnostic, inclusiv controlul de calitate de laborator, şi cercetări ulterioare pentru sensibilitate şi specificitate ale noilor biomarkeri şi testelor microbiologice, pentru identificarea precoce a stărilor septicemice şi evaluarea gravităţii acestora.

(f) Garantarea că baza asistenţei medicale – inclusiv rezervele care salvează viaţa, necesare pentru tratamentul septicemiei şi reducerea ratei de fatalitate a acesteia şi a ratelor de dizabilitate consecutive septicemiei – este acordată corespunzător, ca parte a eforturilor globale de obţinere a sănătăţii universale de înaltă calitate.

(g) Creşterea accesului la managementul septicemiei neonatale şi a copilului mic, în situaţiile în care criteriile standard nu pot fi aplicate.

(h) Coordonarea, suportul şi derularea de cercetare de înaltă calitate pentru  identificarea de medicamente şi tratamente noi, pentru prevenirea şi managementul infecţiilor care duc cel mai frecvent la septicemie, în particular cele cauzate de bacterii patogene multi-rezistente.[4]

 

Angajamentul de prevenire a septicemiei şi actualizarea colaborării în diferite sectoare pentru sepsisul matern este esenţială pentru a asigura succesul campaniei. În acest buletin, este prezentată importanţa septicemiei materne. Sepsisul matern este a treia cauză directă de mortalitate maternă, implicat în 1 din 10 decese materne.

OMS a elaborat o nouă definiţie globală pentru septicemia maternă, aliniată noii definiţii a septicemiei: “o condiţie care ameninţă viaţa definită ca disfuncţie organică rezultată din infecţie, în timpul perioadelor de sarcină, naştere, post-abortum, sau postpartum.” (declaraţia pentru septicemia maternă).

Echipa OMS „Sănătate maternă şi perinatală şi Avort sigur” a coordonat un studiu în 53 de ţări, pentru validarea acestei definiţii, pentru a cunoaşte adevărata povară a bolii şi pentru a afla modul în care furnizorii de servicii medicale identifică şi gestionează septicemia maternă. [5]

 

Declaraţia pentru septicemia maternă

Iniţiativa Globală pentru Sepsisul Matern şi Neonatal

Viziune Iniţiativa Globală pentru Sepsisul Matern şi Neonatal va contribui la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals), prin realizarea soluţiilor capabile să reducă decesele materne şi neonatale legate de septicemie.

Scop - Accelerarea reducerii deceselor prevenibile materne şi neonatale legate de sepsis.

Obiective:

-          Creşterea conştientizării despre septicemia maternă şi neonatală în rândul furnizorilor de servicii medicale, decidenţilor politici şi publicului larg.

-          Estimarea poverii şi managementului septicemiei materne şi neonatale la scală globală

-          Elaborarea şi testarea de strategii eficiente de prevenire, depistare şi gestionare de succes a septicemiei materne şi neonatale.

Arii prioritare de acţiune

-          Întărirea programelor de sănătate

-          CDI-Cercetare, dezvoltare şi inovare

-          Inovaţii

-          Advocacy global

Noua definiţie OMS a septicemiei materne

Septicemia maternă este o stare care ameninţă viaţa, definită ca disfuncţie de organ rezultată din infecţie contractată în timpul sarcinii, naşterii, post-abortum, sau postpartum.

Adoptarea şi implementarea noii definiţii va întări managementul clinic la nivelul unităţii respective şi va demonstra eforturile de îmbunătăţire a sistemului de sănătate. Operaţionalizarea noii definiţii a septicemiei materne va fi un pas spre progres în abordarea acestei stări grave. Succesul de durată presupune o abordare coordonată, strategică, coerentă, cu resurse dedicate din partea organizaţiilor şi agenţiilor internaţionale, ministerelor sănătăţii, managerilor de program, cercetătorilor şi donatorilor.

Iniţiativa Globală pentru Septicemia Maternă şi Neonatală va înainta realizarea de criterii de identificare, pachete de stategii de prevenire şi management şi promovează o mobilizare globală, cu scopul de a accelera până în anul 2030 reducerea deceselor prevenibile prin sepsis din perioada sarcinii, naşterii şi postnatal,.Sunt necesare în continuare progrese în ariile de inovare, cercetare, implementare şi promovare de program, ambele la nivele globale şi naţionale, cu scopul de a fi eficiente pentru mai multe femei şi copii. [6]

SEPTICEMIA Maternă

Apelul OMS pentru prevenirea infecţiilor care ameninţă viaţa

Septicemia este o stare care ameninţă viaţa, ce apare atunci când răspunsul organismului la infecţie cauzează injurie ţesuturilor şi organelor proprii. Cum infecţiile complică frecvent alte boli grave, septicemia este o cale comună finală spre deces prin ambele tipuri de boli transmisibile sau netransmisibile, în toata lumea.

Dacă septicemia evoluează în perioada sarcinii, în timpul naşterii sau după naştere, sau după un avort, este denumită septicemie maternă. Cu toate că este foarte prevenibilă, septicemia maternă continuă să fie o cauză  majoră de deces şi morbiditate pentru femeile gravide.

 

Studiul Global despre Septicemia Maternă şi Campania de conştientizare (GLOSS)

În efortul de a înţelege mai bine prevalenţa septicemiei materne, şi cum este aceasta identificată şi tratată în lume, OMS şi HRP coordonează un studiu amplu multinaţional, în aproape 500 spitale din 53 ţări slab, mediu si bine dezvoltate. Studiul a fost acompaniat de o campanie de conştientizare pentru personalul medical care lucrează în spitalele participante. [7, 8]

 

OMS şi Ziua Mondială a Septicemiei

În anul 2017, OMS şi HRP s-au unit cu Alianţa Globală pentru Sepsis pentru a găzdui „Congresul Mondial Septicemia cu subtema: Septicemia Maternă şi Neonatală”, un congres gratuit online, care a pus lumină pe aceste aspecte neglijate ale septicemiei. Acest congres a atras mai mult de 8000 înscrieri din 152 ţări.[9]

 

Angajamentul OMS

Pe baza declaraţiei de abordare a prevenirii, diagnosticului şi managementului septicemiei a Adunării Generale OMS din 2017,OMS are un rol major în Iniţiativa Globală pentru Septicemia Maternă şi Neonatală. [3]

 

Factori de risc

Dacă unităţile de asistenţă medicală sunt aglomerate şi cu resurse limitate,femeile se află la risc mai mare de infecţie şi septicemie. Femeile care nasc prin cezariană în asemenea condiţii sunt la un risc şi mai mare. Dacă personalul nu este conştient de semnele şi simptomele septicemiei, nu va fi în măsură să recunoască această stare gravă şi să o trateze la timp.

Septicemia poate fi prevenită Una din cele mai mari tragedii ale miilor de decese prin septicemie este aceea că multe dintre acestea ar fi putut fi prevenite. Cum subliniază Directorul General OMS Dr. Tedros Ghebreyesus într-o înregistrare video, aflăm ce putem face pentru reducerea riscului de septicemie:

·         Acces la apă curată şi sanitaţie;

·         Acces la asistenţă medicală de calitate în timpul sarcinii şi naşterii;

·         Acces responsabil şi oportun la medicamentele potrivite;

·         Program PCI adecvat în spitale şi clinici.

 

În plus, personalul medico-sanitar trebuie să fie instruit adecvat pentru a putea recunoaşte semnele septicemiei şi pentru a trata eficient această stare gravă.[10]

 

 

 

IAAM în Europa

 

Raportul ECDC are la bază date din 2015 colectate prin The European Surveillance System (TESSy), în 29 septembrie 2017. TESSy este un sistem pentru colectarea, analiza şi diseminarea de date despre bolile transmisibile. Statele membre UE/SEE contribuie la sistem prin încărcarea la intervale de timp regulate a datelor de supraveghere a bolilor transmisibile.

Cerinţa minimă pentru supravegherea IAAM dobândite din unităţile de terapie intensivă (UTI) este de includere a BSI (Blood stream infection - septicemie) şi a pneumoniei. Colectarea datelor despre infecţiile de tract urinar (ITU) şi de cateter venos central (CVC) este opţională.

În anul 2015, 15 ţări au raportat date colectate din 1103 spitale şi 1365 secţii UTI: Belgia, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Lituania, Luxembourg, Malta, Portugalia, România, Slovacia, Spania şi Scoţia.

Sursa: ECDC, HAI-Net, 2015

 

Aspecte-cheie În anul 2015, 11788 (8,3%) din pacienţii care au stat în UTI pentru mai mult de două zile, au prezentat cel puţin o IAAM sub supraveghere (pneumonie, BSI-septicemie sau ITU).

  • Din totalul pacienţilor care au stat în UTI pentru mai mult de două zile, 6% au prezentat pneumonie, 4% cu (BSI) şi 2% cu ITU.
  • 97% din episoadele de pneumonie au fost asociate cu intubarea, 43% din episoadele BSI au fost legate de cateter, şi 97% din episoadele ITU au fost asociate cu prezenţa unui cateter urinar.
  • Cel mai frecvent microorganism izolat a fost Pseudomonas aeruginosa în cazurile de pneumonie dobândită în UTI, Staphylococcus spp. coagulazo-negativ în cazurile de BSI în UTI şi Escherichia coli în cazurile de ITU dobândită în UTI.
  • 23% din izolatele de Staphylococcus aureus au fost oxacilin-rezistente (MRSA). Rezistenţa la cefalosporine de generaţia a treia a fost raportată în 20% din izolatele de E. coli, 43% din izolatele de Klebsiella spp. şi 42% din izolatele de Enterobacter spp.. Rezistenţa la carbapenemi a fost raportată în 11% din izolatele de Klebsiella spp., 24% din izolatele de P. aeruginosa şi 69% din izolatele de Acinetobacter baumannii.

 

Epidemiologie

Din 141955 de pacienţi internaţi într-o UTI pentru mai mult de două zile, 11788 pacienţi (8,3%) au prezentat cel puţin o IAAM.

Din cele 9123 cazuri de pneumonie raportate, 97,4% au fost asociate cu intubarea. Dintre pacienţii internaţi într-o UTI pentru mai mult de două zile, 6,4% au prezentat cel puţin un episod de pneumonie.

A fost raportat un total de 5360 cazuri de BSI - septicemii dobândite în UTI. În medie, BSI-UTI a apărut la 3,8% din pacienţii internaţi în UTI pentru mai mult de două zile. BSI au fost de cateter în 42,6% din cazuri, secundare unei alte infecţii în 34,8% din cazuri, şi de origine necunoscută în 21,5% din cazuri. Când BSI a fost secundară unei alte infecţii, situsul infecţiei primare a fost pulmonar în 43, 1% din cazuri, gastrointestinal (22, 5%), tract urinar (16,6%), situs chirurgical (3,6%), tegument şi ţesuturi moi (5.0%), altele – în  9,4% din cazuri.

În cazurile BSI, cel mai frecvent s-au izolat stafilococci coagulazo-negativi, urmaţi de Enterococcus spp.,Klebsiella spp. şi Staphylococcus aureus.

 

Există o variabilitate substanţială în ratele IAAM în cadrul spaţiului UE/SEE. Parte din această variabilitate poate fi atribuită diferenţelor în practicile de diagnostic. Caracteristicile secţiilor UTI participante şi ale populaţiei de pacienţi din aceste secţii, cum sunt severitatea clinică şi practicile de control al infecţiilor pot influenţa incidenţa raportată a IAAM. Indicatorii de calitate pentru PCI  şi antibioterapie sunt incluse în noul protocol pentru supravegherea IAAM din UTI şi vor permite o evaluare completă a variabilităţii observate.

Distribuţia microorganismelor asociate cu IAAM în anul 2015 a rămas neschimbată comparativ cu 2014. Contribuţia relativă a bacteriilor gram-negative la IAAM în UTI continuă sa difere geografic, cu procente mai mari de IAAM cauzate de Klebsiella spp. şi Acinetobacter spp. în unele ţări.

 

Implicaţii pentru Sănătatea Publică

Unităţile de Terapie Intensivă (UTI) sunt departamentele de spital cu cea mai mare prevalenţă a IAAM.

Majoritatea IAAM în UTI se asociază cu utilizarea echipamentelor invazive (ex. sonde endotraheale, catetere vasculare şi urinare), iar un procent semnificativ din aceste IAAM este considerat prevenibil. În plus, povara prin rezistenţa antimicrobiană (RAM) este mare în UTI, din cauza stării clinice a pacienţilor, a uzului frecvent de antibiotice şi a practicilor variabile de PCI.

Întărirea practicilor PCI şi implementarea supervizării antibioterapiei sunt măsuri esenţiale de prevenire a IAAM şi de prevenire a emergenţei şi transmiterii RAM în UTI. Informaţii ulterioare despre diferenţe în  incidenţa şi povara prin IAAM în UTI vor fi posibile prin utilizarea indicatorilor de calitate şi a datelor despre rezultate. Acestea sunt incluse în noul protocol ECDC pentru supravegherea IAAM în UTI şi se aşteaptă să crească utilitatea datelor de supraveghere.[11]

 

IAAM în România

 

Raportul CARMIN 2015 însumează principalele date accesibile privind consumul de antibiotice, rezistenţa bacteriană şi infecţiile nosocomiale în România. Scopul principal este prezentarea datelor pentru anul 2015, dar şi schiţarea unor tendinţe evolutive aşa cum rezultă din compararea acestor rezultate cu cele obţinute în perioada 2011-2014.

Infecţiile asociate îngrijirilor medicale reprezintă zona cea mai vizibilă a manifestării rezistenţei microbiene la antibiotice, întrucât ele sunt cel mai adesea determinate de germeni cu rezistenţă la antibiotice, tot mai frecvent multirezistenţi sau cu rezistenţă extinsă, inclusiv la antibiotice de rezervă sau de salvare; tratamentul pacienţilor cu infecţii nosocomiale presupune utilizarea mai frecventă a unor antibiotice de rezervă; ceea ce amplifică astfel nivelul rezistenţei microbiene faţă de acestea.

Infecţiile asociate asistenţei medicale (IAAM) au fost şi în 2015 o patologie mult subestimată in România, cu o incidenţă medie calculată de 0, 33% pacienţi externaţi, pe baza raportărilor statistice a majorităţii spitalelor din România. Analiza raportării statistice a infecţiilor asociate asistenţei medicale în România se face pe baza datelor comunicate de spitalele publice şi private, cu excepţia celor din reţelele speciale de asistenţă medicală; incidenţa calculată pentru anul 2015 a fost de 0,33%. Rezultatele înregistrate pentru anii 1995-2015 indică un nivel extrem de scăzut al incidenţei acestor infecţii, din cauza atât a subraportării cât şi a subdiagnosticării acestui tip de infecţie în spitalele din România.

Chiar dacă decalajul numărului de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale faţă de media europeană se menţine ridicat, se poate evidenţia o tendinţă lentă de creştere a numărului de cazuri raportate în perioada 2010-2015, tendinţă care s-a accelerat începând cu anul 2014. Explicaţia principală este reprezentată de implementarea sistemului naţional de supraveghere a infecţiilor determinate de Clostridium difficile începând cu luna septembrie 2014. Această activitate a condus la creşterea raportării infecţiilor asociate asistenţei medicale cu această etiologie, evoluţie confirmată şi de schimbarea ierarhiei sindromului dominant. Astfel începând din anul 2014, infecţiile respiratorii au cedat întâietatea celor digestive, iar decalajul dintre aceste sindroame a continuat să crească în anul 2015. Pentru anul 2015 infecţiile digestive au reprezentat 33,1% din totalul IAAM raportate; numărul lor a crescut cu 34,8% faţă de anul 2014. În anul 2015 s-au mai înregistrat (în raport cu anul anterior) creşteri ale numărului raportat de IAAM pe total (15,9%), cât şi pentru următoarele categorii: septicemii (27,5%), infecţii ale plăgilor operatorii (11,8%) şi infecţii urinare (9,6%).

În România, infecţiile asociate asistenţei medicale reprezintă o problemă de sănătate publică.

Numărul extrem de redus de IAAM raportate este o barieră importantă în cunoaşterea dimensiunilor şi caracteristicilor reale ale acestui fenomen. Introducerea sistemului naţional de supraveghere a infecţiilor cu Clostridium difficile a determinat o mai bună raportare a acestui tip de infecţii. Elaborarea şi implementarea unei strategii complexe, cu intervenţii dedicate fiecărei verigi a procesului de generare şi multiplicare a infecţiilor asociate asistenţei medicale (abordare in echipă multidiciplinară, activităţi de pregătire şi conştientizare a importanţei identificării, a unei politici de utilizare judicioasă a antibioticelor, dezinfectantelor, alocare de bugete dedicate, angajarea de personal, formare profesională în domeniu, etc.) rămâne o prioritate care nu se poate concretiza decât prin intermediul unei strategii multimodale cu programe de supraveghere unitare axate pe ţinte multiple.[12]

 

Definiţii de caz IAAM

BSI: Septicemie BSI: Septicemie confirmata cu laboratorul

-          O hemocultură pozitivă cu un patogen cunoscut şi

-           Pacientul are cel puţin una din următoarele semne sau simptome: febră (> 38°C), frisoane, şi hipotensiune şi

-          Două hemoculturi pozitive pentru contaminanţi obisnuiţi ai pielii (de la două probe de sânge distincte, de obicei în cursul a 48 ore). Contaminanţi ai pielii= stafilococci coagulazo-negativi, Micrococcus spp., Propionibacterium acnes, Bacillus spp., Corynebacterium spp.

Sursa septicemiei:

-          Asociat cateterului: acelaşi microorganism a fost cultivat de pe cateter şi simptomatologia se ameliorează în cursul a 48 de ore de la îndepărtarea cateterului(C-PVC: cateter vascular periferic, C-CVC: cateter vascular central). Important: Se raportează Septicemie C-CVC sau C-PVC ca CRI3-CVC sau respectiv CRI3-PVC, dacă este confirmat microbiologic.

-          Secundară unei alte infecţii: acelaşi microorganism a fost izolat din alt situs de infecţie, sau există dovezi clinice clare că septicemia este secundară unui alt situs de infecţie, proceduri invazive de diagnostic sau obiecte străine:

-          infecţie pulmonară (S-PUL);

-          infecţie de tract urinar (S-UTI);

-          infecţie de tract digestiv (S-DIG);

-          infecţie de situs chirurgical (S-SSI);

-          infecţii ale pielii şi ţesutului moale (S-SST);

-          alte (S-OTH).

-          Origine necunoscută (UO): niciuna din cele enumerate mai sus, septicemie cu origine necunoscută (verificat în timpul PPS-ului şi nu se găseşte sursa)

-          Necunoscut (UNK): fără informaţii disponibile despre sursa septicemiei sau lipsa informaţiilor

Notă: Septicemia primară include septicemia asociată cateterului şi septicemia de origine necunoscută.

O septicemie asociată CVC în conformitate cu definiţiile CDC/NHSN este o septicemie primară cu cateter venos central prezent în 48 ore înainte de debutul infecţiei (chiar şi temporar): se va nota prezenţa ‘dispozitivului medical relevant (catetere vascular central/periferic) chiar şi în absenţa confirmării microbiologice a microorganismului.

CRI3-CVC: Septicemie asociată CVC confirmată microbiologic

-          Septicemia survine cu 48 ore inainte sau după indepărtarea cateterului şi

-          culturi pozitive cu acelaşi microorganism:

-          cultură cantitativă de pe CVC ≥ 103 UFC/ml sau cultură semicantitativă din CVC≥ 15UFC/ml;

-          raportul dintre numărul de microorganisme obţinute prin hemocultură cantitativă din CVC şi hemocultură periferică > 5 (3);

-           întârziere diferenţială a pozitivării hemoculturilor (4): hemocultura din CVC se pozitivează cu 2 sau mai multe ore înaintea celei din hemocultură periferică (hemoculturi prelevate în acelaşi timp);

-          cultura pozitivă cu acelaşi microorganism din secreţia purulentă de la locul de inserţie.

CRI3-PVC: Septicemie asociată PVC confirmată microbiologic

-           Septicemia survine cu 48 ore înainte sau după indepărtarea cateterului şi

-          culturi pozitive cu acelaşi microorganism:

-          cultură cantitativă de pe PVC ≥ 103 UFC/ml sau cultură semicantitativă din CVC≥ 15UFC/ml;

-          cultura pozitivă cu acelaşi microorganism din secreţia purulentă de la locul de inserţie.

Note: CVC=cateter vascular central; PVC=cateter vascular periferic;  Colonizarea cateterului vascular central  nu trebuie raportată; OCRI3 (-CVC ori -PVC) este o septicemie cu sursa C-CVC, respectiv C-PVC; septicemia asociată cateterului confirmată microbiologic trebuie raportată ca CRI3.

 

DEFINIȚII DE CAZ SPECIFICE PENTRU NEONATOLOGIE

NEO-CSEP: Sepsis clinic

TOATE cele 3 criterii de mai jos:

-           Medicul curant a început terapia antimicrobiană adecvată pentru sepsis pentru cel puţin 5 zile;

-          Fără detectarea patogenilor în hemocultură sau netestare;

-          Nicio infecţie evidentă cu altă localizare; şi două din următoarele criterii (fără altă cauză aparentă):

- febră(>38°C) sau temperatură oscilantă (frecvent după introducerea la incubator) sau hipotermie (<36.5°C);

- Tahicardie (> 200/min) sau apariţia / intensificarea bradicardiei (< 80/min);

- Timpul de reumplere capilară(TRC)> 2s;

- Apariţia sau intensificarea apneei (> 20s);

- Acidoză metabolică neexplicată;

- Apariţia de novo a hiperglicemiei (> 140mg/dl);

- Alte semne de sepsis (culoarea pielii, dovezi de laborator (CRP, interleukina), creşterea necesarului de oxigen (intubare), instabilitatea stării generale a pacientului, apatie).

Notă: Detectarea pentru o singură dată a stafilococilor coagulazo-negativi (SCN) în hemocultură nu exclude diagnosticul de sepsis clinic. Un sepsis clinic poate fi de asemenea diagnosticat cu o singură hemocultură pozitivă cu SCN, care este considerată hemocultură contaminată, chiar dacă alte criterii ale septicemiei cu SCN nu sunt îndeplinite, ci sunt îndeplinite doar criteriile sepsisului clinic.

NEO-LCBI: septicemie confirmată cu laboratorul

-Cel puţin două din: temperatură > 38°C sau < 36.5°C sau temperatură oscilantă, tahicardie sau bradicardie, apnee, timp de reumplere capilară mare (TRC), acidoză metabolică, hiperglicemie, alte semne ale septicemiei precum apatie; şi

-un patogen cunoscut, altul decât stafilococii coagulazo-negativi (SCN) crescuţi în hemocultură sau cultură din lichidul cefalorahidian (LCR este inclus deoarece meningitele la această grupă de vârstă sunt de obicei hemoragice, deci un LCR pozitiv poate fi privit ca o dovadă a septicemiei, chiar dacă hemoculturile sunt negative sau nu au fost efectuate).

Notă: Pentru a fi consecvenţi în raportarea septicemiei la adulţi ( inclusiv septicemia secundară), criteriul ‘microorganismul nu este asociat unei infecţii cu altă localizare’ a fost eliminat din definiţiile Neo-KISS.

Se raportează originea septicemiei neonatale în câmpul originii septicemiei (BSI).Dacă ambele definiţii de caz pentru NEO-LCBI şi NEO-CNSB se potrivesc, se raportează NEO-LCBI.

NEO-CNSB: septicemii confirmate cu laboratorul cu stafilococi coagulazo-negativi (SCN)

-Cel puţin două din: temperatură > 38 °C sau < 36.5 °C sau temperatură oscilantă, tahicardie sau bradicardie, apnee, timp de reumplere capilară mare (TRC), acidoză metabolica, hiperglicemie, alte semne ale septicemiei precum apatie; şi

-SCN în hemocultură sau cultură din cateter; şi

-pacientul are una din următoarele: proteina C reactivă> 2.0 mg/dL, raport neutrofile imature/total (I/T) > 0.2, leucocite <5/nL, plachete < 100/nL.

Notă: Pentru a fi consecvenţi în raportarea septicemiei la adulţi ( inclusiv septicemia secundară), criteriul ‘microorganismul nu este asociat unei infecţii cu altă localizare’  a fost eliminat din definiţiile Neo-KISS.

Se raportează originea septicemiei neonatale în câmpul originii septicemiei (BSI).

Dacă ambele definiţii de caz pentru NEO-LCBI şi NEO-CNSB se potrivesc, se raportează NEO-LCBI.

                Infecţia asociată dispozitivului este o IAAM la un pacient cu un dispozitiv (relevant) care a fost utilizat cu 48 de ore înainte de apariţia infecţiei (chiar intermitent). Termenul "dispozitiv asociat" este utilizat numai pentru pneumonie, septicemie şi infecţii ale tractului urinar.

"Dispozitivele relevante" sunt cateterul vascular (central/periferic),dispozitivele pentru intubaţie şi, respectiv, cateterul urinar. Dacă intervalul este mai lung de 48 de ore, trebuie să existe dovezi convingătoare că infecţia a fost asociată cu utilizarea dispozitivului. Pentru infecţia urinară asociată cateterului trebuie ca dispozitivul să fi fost instalat cu şapte zile înainte de pozitivarea rezultatelor de laborator sau apariţiei semnelor şi simptomele care corespund cu criteriile definiţiei de caz a infecţiei urinare IAAM.

O septicemie primară sau secundară (BSI) este întotdeauna înregistrată ca o IAAM separată, cu specificarea sursei (cateter periferic sau central, alt situs de infecţie - S-PUL, S-UTI, S-DIG, S-SSI, S-SST, S-OTH, singurele excepţii sunt CRI3 (infecţii legate de cateter, cu documentaţia microbiologică a relaţiei dintre cateterul vascular şi septicemie) şi septicemiile neonatale.Septicemiile neonatale trebuie raportate ca NEOLCBI sau NEO-CNSB, împreună cu originea BSI. [13]

 

Conform Centrului Naţional pentru Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, numărul infecţiilor interioare raportate în anul 2016 a fost de 16175 cazuri, dintre care cele mai multe digestive (5695 cazuri), respiratorii (3063), urinare (2419) şi de plagă chirurgicală (2276). Numărul de septicemii dobândite în spitale raportate în anul 2016 a fost de 1209 cazuri, cele mai multe raportate de municipiul Bucureşti (368 cazuri) şi judeţele Timiş (282), Cluj (180) şi Iaşi (118 cazuri). [14]

 

Programe de Prevenire şi Control al Infecţiilor 

În fiecare unitate medicală este implementat un program de prevenire şi control al infecţiilor (PCI), variabil în funcţie de necesităţi, cu următoarele componente generale:

1.       Supravegherea patologiei infecţioase nosocomiale;

2.       Depistarea şi managementul izbucnirilor epidemice;

3.       Monitorizarea şi controlul antibioterapiei;

4.       Dezvoltarea şi implementarea unor programe de reducere a riscului pentru infecţiile nosocomiale;

5.       Monitorizarea mediului de spital în privinţa igienei şi a eventualelor riscuri infecţioase implicate de deşeurile medicale sau construcţia clădirii (cu asigurarea circuitelor funcţionale şi a cerinţelor legale proprii fiecărui departament);

6.       Sterilizarea şi decontaminarea instrumentarului/materialelor sanitare;

7.       Educaţia pacienţilor şi a personalului medical;

8.       Programe de sănătate ocupaţională, adresate personalului, ce vizează profilaxia postexpunere la diferiţi agenţi patogeni, profilaxia transmiterii aerogene şi managementul cadrelor medicale infectate.

                Într-un spital, aproape jumătate din pacienţi primesc antibiotice, iar utilizarea acestora variază mult între diferitele unităţi medicale.Controlul infecţiilor impune monitorizarea continuă a sensibilităţii tulpinilor izolate în laboratorul de Microbiologie, observarea tendinţei evolutive a rezistenţei, corelată cu regimurile de chimioterapice antimicrobiene utilizate curent în instituţie şi feedback-ul corespunzător către medicii prescriptori. De aceea, ameliorarea capacităţii laboratoarelor de microbiologie în privinţa izolării tulpinilor şi identificării fenotipurilor de rezistenţă (eventual genotipare), reprezintă o direcţie importantă în optimizarea programului de prevenţie şi control al infecţiilor nosocomiale.

                Eforturile în privinţa optimizării antibioterapiei în spital vizează regimurile profilactice perioperatorii, durata şi alegerea antibioterapiei empirice/ţintite şi îmbunătăţirea prescripţiei acestor preparate. Măsurile pot fi:

Ř  educaţionale, cu explicarea consecinţelor negative ale utilizării inadecvate;

Ř  administrative, prin conceperea formularelor restrictive;

Ř  şi prin intervenţii directe ale comisiei de antibioterapie, ce aprobă utilizarea în timp real; in sarcina ei cade şi conceperea, implementarea, revizuirea periodică a formularelor, ghidurilor de antibioterapie specifice unităţii sau chiar secţiilor cu modele distincte de rezistenţă bacteriană.

În mediul nosocomial trebuie instituită o utilizare raţională, prudentă, cu introducerea antibioterapiei empirice urmată de deescaladare şi concentrare pe antibioticele cu spectru îngust  - mai ieftine, cu toxicitate minimală şi cu un impact mai redus asupra dezvoltării multirezistenţei. În privinţa antibioprofilaxiei perioperatorii, instituirea se realizează în general cu 60 de minute înainte de începerea intervenţiei chirurgicale (2 ore pentru vancomicină sau  fluorochinolone) şi se opreşte în decurs de 24 de ore. 

Programele de control al infecţiilor impun dezvoltarea sau implementarea şi evaluarea continuă a ghidurilor şi programelor, concepute în vederea minimizării riscurilor nosocomiale. Aceste ghiduri/programe sunt concepute şi actualizate periodic de comitetul de control al infecţiilor, după revizuirea datelor proprii, cât şi a celor oferite de literatura de specialitate. Aici se include respectarea precauţiilor standard luate faţă de fiecare pacient, în vederea prevenirii transmiterii încrucişate, înainte ca diagnosticul să fie disponibil. Ele cuprind igiena mâinilor şi purtarea echipamentului de protecţie în funcţie de necesităţi. De asemenea, se impune respectarea regimurilor de izolare, conform normelor: izolare de tip standard, respirator, picătură, contact, sau izolarea de tip cohortă în acelaşi spaţiu, a pacienţilor infectaţi cu acelaşi germen.

                Importanţa igienei în mediul de spital devine din ce în ce mai importantă, odată cu creşterea proporţiei de pacienţi imunosupresaţi internaţi. Sunt monitorizate sistemul de aprovizionare cu aer condiţionat, cu apă, managementul deşeurilor cu potenţial infecţios, controlul vectorilor, aspecte privind construcţia/demolarea/renovarea în spital. Se urmăresc măsurile de respectare a precauţiilor standard, cu asigurarea chiuvetelor, dispenserelor cu soluţii antiseptice (în secţiile cu risc înalt, optim 1/pat), îndeplinirea prevederilor legale privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare.

                În orice unitate secundară sau terţiară, decontaminarea desfăşurată conform ghidurilor Uniunii Europene şi legislaţiei româneşti, stă la baza întregii activităţi de prevenţie/control al infecţiilor nosocomiale. Numeroasele prevederi din acest domeniu se axează pe 3 direcţii:

Ř  Decontaminarea eficientă a materialelor/instrumentarului, după fiecare utilizare;

Ř  Evitarea reprocesării echipamentelor de unică folosinţă

Ř  Şi protejarea sterilităţii, până în momentul utilizării.

Personalul managerial şi din departamentul PCI trebuie să se implice în educarea angajaţilor din spital privind controlul bolilor transmisibile, activităţile de decontaminare/ sterilizare, conduita preventivă faţă de agenţii cu transmitere parenterală/aeriană. Numeroase măsuri de prevenire şi control sunt simple şi ieftine, dar necesită responsabilitate şi modificarea unor comportamente intrate în rutina personalului medical – intensificarea igienei mâinilor, respectarea precauţiilor standard, etc.[15]

CAMPANII IEC în România

 

În luna mai 2014, 7 judeţe din  România (Bacău, Braşov, Dâmboviţa, Hunedoara, Mureş, Olt, Vaslui) au participat la această campanie, prin distribuirea de pliante şi postere, elaborarea de comunicate de presă, articole, interviuri acordate presei locale.

                În mai 2015, 5 judeţe (Alba, Bacău, Braşov, Dâmboviţa, Hunedoara) au diseminat materialele privind tema campaniei, importanţa problemei şi tehnicile corecte de spălare şi antisepsie a mâinilor, în rândul personalului medical din instituţii sanitare publice şi private cu paturi, centre de transfuzie, sanatorii, azile, cabinete medicale sau de Medicină Şcolară.

În mai 2016, 5 judeţe (Alba, Arad, Bacău, Constanţa, Hunedoara) au diseminat materiale cu tema campaniei, importanţa problemei şi tehnicile corecte de spălare şi dezinfecţie a mâinilor.

În luna mai 2017, 7 judeţe (Arad, Bacău, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Mureş, Timiş) au diseminat materiale cu tema campaniei „Combate rezistenţa microbiană - Este în mâinile tale”, importanţa problemei şi tehnicile corecte de spălare şi dezinfecţie a mâinilor.

*Nu au fost raportate înregistrări de unităţi sanitare în Campania OMS „SAVE LIVES: Clean your Hands” [16]

 

Documente disponibile online selectate, traduse şi adaptate în limba română:

1.WHO. About SAVE LIVES: Clean Your Hands, disponibil pe http://www.who.int/gpsc/5may/background/en/

2. WHO. SAVE LIVES: Clean Your Hands 5 May 2018, SAVE LIVES: Clean Your Hands 5 May 2018, http://www.who.int/infection-prevention/campaigns/clean-hands/5may2018/en/

3. OMS - Decizia WHA 2017 http://apps.who.int/gb/ebwha/pdf_files/WHA70/A70_13-en.pdf?ua=1

The 70th World Health Assembly resolution on improving the prevention, diagnosis and management of sepsis

4. Buletinul OMS “SAVELIVES” din 2 martie 2018, http://www.who.int/infection-prevention/news-events/SAVELIVES_Newsletter_2March2018.pdf?ua=1

5. OMS, http://www.who.int/servicedeliverysafety/areas/sepsis/en/

6. Lancet, The Global Maternal and Neonatal Sepsis Initiative: a call for collaboration and action by 2030

http://www.thelancet.com/journals/langlo/article/PIIS2214-109X(17)30020-7/fulltext

7. OMS: http://www.who.int/reproductivehealth/publications/maternal_perinatal_health/maternalsepsis-statement/en//

8. Studiul global despre septicemia maternă Access the Global Maternal Sepsis Study

9. Congresul Mondial pentru Septicemie Access the YouTube videos of the sessions of the Congress

10. https://www.youtube.com/1stWorldSepsisCongress

11. European Centre for Disease Prevention and Control. Healthcare-associated infections acquired in intensive care units. In: ECDC. Annual epidemiological report for 2015. Stockholm: ECDC; 2017. Stockholm, December 2017

 

Documente disponibile online, în limba română:

12. Consumul de antibiotice, Rezistenţa microbiană şi Infecţii Nosocomiale în România,  Gabriel Adrian Popescu, Roxana Şerban, Adriana Pistol, Bucuresti 2017, disponibil la http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/infectii-nosocomiale-1/684-consumul-de-antibiotice-rezistenta-microbiana-si-infectii-nosocomiale-in-romania-2015/file CARMIN România

13. CNSCBT.Metodologie ICD 2017, disponibil la:http://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/infectii-nosocomiale/711-metodologia-de-aplicare-pps-2017/file; http://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/infectii-nosocomiale/708-anexa-2-definitii-de-caz-iaam/file

14. INSP-CNSISP, http://cnsisp.insp.gov.ro/?q=content/date-statistice-0

15. ORDIN Nr. 1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare

16. INSP-CNEPSS, http://insp.gov.ro/sites/cnepss/resurse-imc-igiena-mainilor/

 

*Anexa OMS 10 facts on patient safety”, disponibil pe http://www.who.int/features/factfiles/patient_safety/ patient_safety_fact

 

                `              

Documentare şi selecţie documente disponibile în format electronic, traducere şi adaptare din documente OMS şi ECDC, redactare şi prezentare: INSP – CRSP Timişoara seps.timisoara@insp.gov.ro

 

ZIUA NAŢIONALĂ A INIMII - 4 mai 2018

2. Analiza de situaţie

 

România 2016: îmbunătăţire modică

încurajând combaterea factorilor de risc BCV

 

Sumar:

1. Preambul

2. Sănătatea în decada 2006-16 urmăreşte dinamica DALYs atribuiţi BCV

3. BCV în Euro-OMS şi UE 2015: morbiditate, mortalitate, impact DALYs 

4. Comparaţii intra-UE 2014 pe date standardizate

5. Factori de risc BCV în Europa

6. România 2016: morbiditate & mortalitate BCV

7. România ultimei decade: profilul factorilor de risc BCV la adulţi

8. Concluzii

9. Bibliografie

 

1.      Preambul

Ziua Naţională a Inimii (ZNI) din 4 mai a fost introdusă din 2011 în calendarul campaniilor IEC pentru celebrarea unor zile/mondiale/europene/naţionale ale sănătăţii deoarece problematica BCV influenţează major sănătatea publică în România.

ZNI 2018 abordează sănătatea noastră cardiovasculară la nivelul anului 2016 – cel mai recent pentru care sunt disponibile date. Astfel tema Starea inimii în România 2016: morbi-mortalitatea şi factorii de risc în eurocontext” prilejuieşte o analiză ale cărei concluzii sunt concentrate în sloganul “Inimă mai sănătoasă prin reducerea factorilor de risc”. Scopul campaniei decurge logic ca fiind conştientizarea indivizilor, comunităţilor şi decidenţilor politici în privinţa eforturilor şi resurselor necesare pentru combaterea factorilor de risc (FR) pentru BCV.

Analiza se sprijină pe date brute 2016, dar şi pe statistici internaţionale mai elaborate din anii pre-mergători.

 

2. Sănătatea în decada 2006-16 urmăreşte dinamica DALYs atribuiţi BCV

În decada 2006-2016, sănătatea a înregistrat la nivel global evoluţii pozitive, compatibile cu dinamica DALYs atribuiţi BCV.

Datele standardizate per 100 000 locuitori arătau că în 2006, DALYs înregistraţi global ajungeau la 6046, în timp ce în 2016 atingeau cota 5178, însemnând mai puţin cu circa 14%.

În Europa de Vest, descriptorii demografici ai sănătăţii prezentau în aceeaşi decadă evoluţii pozitive în privinţa LEB (life expectancy at birth) şi a HALE (health adjusted life expectancy). Astfel, în termeni LEB/HALE vestul Europei ajungea în 2016 la valori de 84,1/72,3 pentru femei şi 79,2/69,7 pentru bărbaţi, România urmând această dinamică crescătoare cu decalaje de 5-6 ani la femei (78,9/68,3) şi 7-8 ani la bărbaţi (71,7/62,8) [1].

În privinţa principalelor BCV (cf. DALY’s) în ţările cu index socio-demografic mediu-înalt (clasa României), evoluţia procentuală medie a DALYs (date standardizate) din 2016 faţă de 2006 se prezenta astfel:

  1. Boli ischemice ale inimii                                             - 26,0
  2. Boli cerebrovasculare                                                  - 30,0

Însfârşit, în privinţa ierarhizării bolilor după impactul DALYs în 2016, ordinea românească era: bolile ischemice ale inimii (IHD), bolile cerebrovasculare şi bolile de spate & gât, în timp ce Europa de Vest prezenta ierarhia: bolile de spate & gât, IHD şi Alzheimer [1].

 

*

Ultimele date disponibile - publicate în august 2017 - arătau că în UE totalul BCV ocupa primul loc în mortalitatea proporţională la bărbaţi (în ordinea pe subcauze: IHD, alte BCV şi atacul cerebral), urmat de cancere şi bolile respiratorii. La femei ierarhia mortalităţii proporţională era aceeaşi, cu totalul BCV pe prima poziţie, urmat de cancere şi bolile respiratorii.

În Euro-OMS, cf. aceleiaşi surse, proporţia DALYs la bărbaţi pe cauze arăta că totalul BCV genera DALYs cei mai numeroşi, urmat de cancere şi afecţiunile musculo-scheletale, situaţie similară în cazul femeilor unde totalul BCV şi cancerele ocupau primele poziţii însumând acelaşi procent DALYs, urmate de afecţiunile musculo-scheletale apoi de tulburările mintale & cele induse de consumul de substanţe psihoactive [2].

 

3. BCV în Euro-OMS şi UE 2015: morbiditate, mortalitate, impact DALYs 

În 2015, au existat 11,3 milioan