SĂPTĂMÂNA MONDIALĂ A ALĂPTĂRII

1-7 august 2017

ÎMPREUNĂ SUSŢINEM ALĂPTAREA

 

Analiza de situaţie ocazionată de campania pentru celebrarea

 Săptămânii Mondiale a Alăptării

 

 

A 25-a celebrare a „Săptămânii Mondiale a Alăptării”, din 2017, este despre a activa împreună în scopul binelui comun.

 

Parteneriatul Durabil şi Statul de Drept

 

În 2016, WABA a început „călătoria” de 15 ani pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), prin conectarea fiecăruia dintre aceste obiective la alăptare. Dar, nu putem realiza o dezvoltare durabilă fără parteneriate cu mai multe nivele , la toate eşaloanele.

 

Această acţiune face apel la avocaţi, activişti, factori de decizie şi participanţi, pentru crearea parteneriatelor noi şi motivante. Împreună să atragem sprijinul politic, atenţia mass-mediei, implicarea tinerilor pentru lărgirea numărului de participanţi şi susţinători. Doar în felul acesta putem face o campanie pentru o generaţie, şi pentru realizarea „Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă” (ODD) până în anul 2030.

 

 

Obiectivele:

  1. INFORMAREA:  se înţeleagă importanţa activării împreună în cele 4 zone tematice.
  2. ANCORAREA: Să se recunoască rolul şi diferenţa ce poate fi făcută la locul de muncă.
  3. GALVANIZAREA: Să se ajungă la alţii pentru a stabilii arii de interes comun.
  4. ANGAJAREA: Să se conlucreze pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă până în anul 2030.

Cele 4 zone tematice sunt:

v      mediul şi schimbările climatice,

v      nutriţie, siguranţa alimentelor şi reducerea sărăciei,

v      supravieţuire, sănătate şi bunăstare,

v      productivitatea femeilor şi locurile de muncă

 

Elemente de suport

Noi dovezi prezentate în revista medicala britanică, „The Lancet”, confirmă faptul că alăptarea optimă ar putea salva vieţi: 823000 de copii şi 302 miliarde $ la economia mondială, anual[1]. Alăptarea pune bazele unei mai bune stări de sănătate pentru toţi copiii, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, şi beneficii pentru mame. Cu toate acestea, ratele de alăptare la nivel mondial au rămas staţionare în ultimele două decenii.

                Mai puţin de 40% dintre copiii sub vârsta de şase luni sunt alăptaţi exclusiv. De fapt, femeile se confruntă cu multe obstacole în calea alăptării: acestea pot primi informaţii inexacte de la furnizorii de servicii medicale, lipsa de sprijin din partea partenerilor de sex masculin în cadrul gospodăriei, acces redus la consiliere calificată, campaniile de marketing agresive ale înlocuitorilor de lapte matern, sau sunt forţate să se întoarcă la locul de muncă la scurt timp după naştere. Aceste bariere fac extrem de dificilă alăptarea exclusivă timp de şase luni (fără lichide suplimentare sau produse alimentare) şi continuarea acesteia timp de doi ani sau mai mult, aşa cum este recomandat de OMS[2]. Noi ştim ce trebuie făcut pentru a sprijini şi pentru a permite mamelor să alăpteze, dar trebuie să fim mai proactivi şi să antrenăm cât mai mulţi oameni pentru a transforma acest lucru în realitate. Legătura dintre alăptare şi ODD ne ajută să facem aceasta.

 

 

Date statistice la nivel internaţional, european şi naţional privind nivelul şi dinamica fenomenului

 

 

În conformitate cu recomandările OMS, alimentaţia naturală (alimentaţia exclusivă la sân) se recomandă să fie iniţiată în prima oră de la naştere şi să fie exclusivă până la vârsta minimă de 6 luni, fiind urmată de continuarea alăptării la cerere alături de o alimentaţie complementară corespunzătoare până la vârsta de 2 ani a sugarului, sau mai mult.

 

Deşi alimentaţia naturală, alăptatul, este cea mai bună opţiune de alimentaţie a nou-născuţilor şi sugarilor, cu beneficii deosebite şi demonstrate ştiinţific asupra sănătăţii mamei şi copilului şi, de asemenea, cu beneficii asupra economiei şi mediului, datele statistice asupra fenomenului ilustrează atitudini diferite de la o regiune la alta, de la o cultură la alta.


 

Proporţia sugarilor sub vârsta de 6 luni, alăptaţi exclusiv, în 2015.

Sursa: UNICEF, baze de date la nivel mondial, în 2015, pe baza MICS, DHS şi alte surse reprezentative la nivel naţional,

* Datele ilustrate pe perioada 2010-2015 (excepţii India 2005-2006 şi China, 2008):

http://data.unicef.org/nutrition/iycf.html#sthash.W2AkjvS6.dpuf

 

Datele cu privire la alimentaţia naturală, alimentaţia la sân, la nivel mondial pot fi accesate pentru fiecare ţară pe site-ul OMS: 

Sursa:http://www.who.int/nutrition/databases/infantfeeding/countries/

Sursa:www.who.int/entity/child_adolescent_health/documents/9789241597494/en/


La nivel global doar două cincimi (2/5) dintre copii beneficiază de alăptat exclusiv, vezi figura de mai jos:

 

Sursa:UNICEF global databases, 2015, based on Multiple Indicator Cluster Surveys (MICS),

http://data.unicef.org/nutrition/iycf.html#sthash.oTo3JOzy.dpuf

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Figura de mai sus ilustrează ratele de alăptare ale sugarilor precum şi variaţia concediilor postnatale ale mamelor, în mai multe ţări din lume. Se observă rate crescute ale nivelului alăptării în ţările nordice: Suedia, Norvegia, Islanda, Canada, unde femeile beneficiază de concediu postnatal plătit, faţă de Anglia, Irlanda, Israel, Belgia, unde ratele alăptării sunt scăzute. Deşi în SUA femeile nu beneficiază de concediu postnatal plătit, rata alăptării se situează la un nivel cel puţin comparativ cu cel european.

http://www.breastfeeding-rates.info/image002.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În Europa, în perioada 2006-2012, s-a estimat faptul că doar 25% dintre sugari au fost hrăniţi exclusiv prin alăptare în primele 6 luni. Date recente privind alăptarea exclusivă din 21 de ţări din regiune arată că, în medie, 13% dintre copii sunt alăptaţi exclusiv în primele 6 luni. Rata medie a alăptării exclusive rămâne astfel cu mult sub recomandarea globală, deşi ratele variază în mod substanţial în întreaga regiune. Chiar dacă rata de iniţiere timpurie a alăptării este foarte mare în unele ţări, ratele exclusive de alăptare scad rapid între 4 şi 6 luni şi sunt foarte mici după 6 luni.

Conform unui studiu desfăşurat în 2011 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în Romania, rata de 12,6% este printre cele mai mici din Europa, potrivit unui comunicat al organizaţiei „Salvaţi Copiii”, în contextul „Săptămânii Mondiale a Alăptării” care are loc în perioada 1-7 august a fiecărui an.

Date oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la starea alimentaţiei la sân în România:

 

Procentaj al copiilor care au fost vreodată alăptaţi:

Total: 88,3 %

Urban: 88,0 %

Rural: 88,5%

 

Rata copiilor care sunt hrăniţi exclusiv prin alăptare până la 6 luni:

Total:15,8 %

Urban: 14,3 %

Rural: 17,3 %

 

Rata iniţierii timpurii a alăptării:

Total: 12,0%

Urban: 10,5%

Rural: 13,5%

 

Sursa: http://www.who.int/nutrition/databases/infantfeeding/countries/rou.pdf

 

Nivelele de subnutriţie şi de anemie care persistă printre copii, aşa cum sunt identificate de Studiul privind Statusul nutriţional al copiilor în vârstă de până la 5 ani‚ 2005 sprijinit de UNICEF, indică obiceiuri de hrănire necorespunzătoare şi sugerează, de asemenea, un nivel scăzut de alimentaţie la sân. Doar 16% dintre copiii români au fost alimentaţi la sân exclusiv pe parcursul primelor 6 luni de viaţă în 2004, în vreme ce doar 12% dintre nou-născuţi au fost alăptaţi în prima oră de după naştere, conform Studiului Sănătăţii.

 

Despre alăptare

 

Beneficiile alimentaţiei la sân pentru copil:

• asigură o creştere fizică şi psihică echilibrată.

 • protejează copilul de infecţii microbiene, virotice şi fungice şi reduce severitatea desfăşurării lor.

• este uşor digerabil.

• are temperatură optimă.

• este steril.

• reduce riscul enterocolitei necrozante şi a retinopatiei la prematuri.
• reduce riscul diabetului zaharat de tip I şi tip II (mai ales alăptarea exclusivă 6 luni).
• reduce riscul obezităţii şi al hipercolesterolemiei.

• previne malnutriţia.

 • reduce riscul anemiei feriprive.

• reduce riscul dezvoltării limfomului, leucemiei, bolii Hodgkin, ale bolilor intestinale cronice (boala Crohn, colita ulceroasă, celiachie) în copilărie şi a bolilor cardio-vasculare din perioada adultă.

• reduce riscul morţii subite.

• reduce riscul alergiei şi al astmului bronşic dacă alăptarea durează cel puţin 4 luni.

• favorizează dezvoltarea muşchilor feţei, a dentiţiei şi a vorbirii.

 • asigură o dezvoltare cerebrală, cognitivă şi vizuală optimă.

• interdependenţa reciprocă prin alăptare a mamei şi copilului fundamentează legătura mamă - copil şi reduce tulburările emoţionale şi de adaptare a copilului în adolescenţă

 

Beneficiile alimentaţiei la sân pentru mamă:
• ajută involuţia uterină rapidă după naştere şi previne hemoragiile postpartum.
• este protectivă împotriva cancerului de sân şi ovar şi a osteoporozei postmenopauzale.
• duce la pierderea surplusului de grăsime câştigat în timpul sarcinii şi reduce riscul obezităţii pe termen lung.
• contraceptiv (98%) numai pe perioada alăptării exclusive.
• scade necesarul de insulină la mamele diabetice.
• diminuează efectele endometriozei şi ajută la stabilizarea bolii.
• este mai comodă şi mai puţin obositoare; laptele de mamă nu trebuie preparat, copilul este portabil.
• are rol în împlinirea feminităţii şi dezvoltarea instinctelor materne.
• realizează o legătură strânsă cu copilul.
• economie pentru familie.

Beneficiile pentru societate:
• economisire de valută consumată pentru achiziţionare de lapte praf
• scad cheltuielile pentru tratarea bolilor acute şi cronice ale copilului
• are efect ecologic pozitiv
• populaţie sănătoasă


Dezavantajele alimentaţiei artificiale:
• îmbolnăviri mai frecvente (infecţioase, boli cronice).
• alergie la proteinele laptelui de vacă (diareea cronică, scădere în greutate, erupţii alergice).
• mai greu digerabil.
• încărcare osmotică mare.
• obezitate.
• risc de rahitism sau anemie.
• creşte riscul diabetului zaharat.
• nu conţine substanţe biologice.
• prepararea inadecvată creşte riscul malnutriţiei şi infecţiei.
• poate produce probleme dentare (din cauza tetinei).
• nu produce schimbări biologice în organismul mamei, nu stimulează afecţiunea.
• încarcă bugetul familiei.

Context Legislativ European şi Naţional

 

·         Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alimentaţia exclusivă la sân (alăptarea) în primele 6 luni de viată, după care se recomandă diversificarea alimentaţiei cu menţinerea pe cât posibil şi continuării alimentaţiei la sân până la 2 ani.

Sursa: http://www.who.int/nutrition/en/

 

·         Protection, promotion and support of breastfeeding in Europe: a blueprint for action (‘Protecţia, promovarea şi susţinerea alimentaţiei la sân în Europa: un plan de acţiune’) (EU Project Contract N. SPC 2002359)

 

·         Document prezentat la Conferinţa pentru Promovarea Alimentaţiei la Sân în Europa 18 iunie, 2004, Dublin Castle, Ireland.

 

Acest document se doreşte a fi un plan de acţiune care să ofere guvernelor statelor membre o strategie de orientare în susţinerea şi promovarea alimentaţiei la sân. Cele şase puncte subliniate în acest document sunt: politica şi planificarea la nivel naţional; informarea, educarea şi comunicarea (IEC) despre alăptat; pregătirea profesională; protejarea, promovarea şi susţinerea alăptatului; monitorizare; cercetare.

Documentul recomandă guvernelor să formuleze politici naţionale bazate pe Strategia Globală Pentru Hrănirea Copiilor şi Nou-Născuţilor (Global Strategy on Infant and Young Child Feeding) şi să o integreze cu politicile generale ale sistemului de sănătate.

 

·         COM 2008 637 Proposal on pregnant and breastfeeding workers

Acest document este o propunere pentru o directivă a Parlamentului şi Consiliului European cu privire la modificarea Directivei 92/85/EEC a Consiliului. Această ultimă directivă se referă la introducerea măsurilor de a încuraja siguranţa şi sănătatea la locul de muncă a angajatelor gravide sau care tocmai au născut.

Propunerea COM 2008 637 a fost înaintată în Octombrie 2008, atât Consiliului European cât şi Parlamentului European spre adoptare şi se aşteaptă în momentul de faţă luarea unor decizii de către ultimele două instituţii cu privire la document.

 

·         LEGEA Nr. 25 din 5 martie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96 din 2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă. Acest act legislativ reglementează dreptul mamelor de a alăpta copiii la locurile de muncă. Legea specifică numărul pauzelor de alăptare la care au dreptul mamele, condiţiile în care acestora li se poate cere să muncească, cât şi condiţiile care trebuie puse la dispoziţie de angajator pentru a facilita alăptarea.

 

·         Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 377/2017 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018,

o        Calendarul  pentru  organizarea  campaniilor IEC destinate celebrării zilelor mondiale/europene  şi a celor cu  teme stabilite pe baza unor priorităţi de sănătate specifice naţionale – anul 2017-2018 (Anexa nr. 1);

o        Metodologia pentru proiectarea, monitorizarea, colectarea şi analiza datelor, evaluarea şi raportarea implementării campaniilor IEC destinate celebrării zilelor mondiale/europene, conform calendarului pentru anul 2017-2018. (Anexa nr. 2);

 

·         Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, elaborată de Ministerul Sănătăţii în 2014

 

Politici, strategii, planuri de acţiune şi programe existente

 

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august în peste 120 de ţări pentru a încuraja alimentaţia la sân şi pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a copiilor din întreaga lume. SMAS celebrează Declaraţia Innocenti elaborată de politica OMS şi UNICEF - factorii de decizie în august 1990 pentru a proteja, promova şi sprijini alăptarea. Alimentaţia la sân este cea mai bună modalitate de a furniza nou-născuţilor substanţele nutritive de care au nevoie. OMS recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de şase luni.

 

Este timpul pentru acţiune după 15 ani de Strategie Globală şi 25 de ani de Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân

 

În urmă cu 25 de ani, Alianţa Mondială a Alimentaţiei la Sân (WABA) a lansat prima campanie „Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân” cu tema: „Spitalul prieten al bebeluşilor”. Multe s-au întâmplat în ultimii 25 de ani. A venit vremea să sărbătorim dar şi să ne reamintim şi să înţelegem ce s-a întâmplat, şi de ce, şi să stabilim ce se mai poate face în plus pentru a susţine mamele, astfel încât să-şi poată hrăni şi îngriji copiii.

 

Care este Strategia Globală?

 

OMS şi UNICEF, împreună, au lansat şi au dezvoltat „Strategia Globală pentru alimentaţia bebeluşilor şi copiilor” în anul 2002, reafirmând cele 4 obiective Innocenti stabilite în 1995 şi au adăugat obiective suplimentare. Strategia globală a identificat o nevoie clară pentru practici de alimentaţie optimă în vederea reducerii malnutriţiei şi a sărăciei. Este bazată pe o abordare orientată în jurul drepturilor omului şi cere dezvoltarea unor politici complete pentru alimentaţia bebeluşilor şi copiilor mici. Oferă sfaturi cu privire la protejarea, promovarea şi suportul acordat alăptării la sân în primele 6 luni şi continuării acesteia până la 2 ani, alături de o alimentaţie diversificată începând cu vârsta de 6 luni.

http://worldbreastfeedingweek.org

 

De ce şi cum trebuie monitorizat nivelul de implementare a strategiei globale?

 

În perioada 2004-2005, Reţeaua Internaţională de Acţiune pentru Alimentaţia Bebeluşilor (IBFAN), unul dintre partenerii principali ai Alianţei Mondiale a Alimentaţiei la Sân (WABA), a lansat iniţiativa Trenduri la Nivel Mondial în Alimentaţia la Sân (WBTi), pentru a urmări, evalua şi monitoriza implementarea strategiei globale. Potrivit Raportului asupra Stării Copiilor în Lume în 2011, din 136,7 milioane nou-născuţi, doar 32,6% sunt hrăniţi prin alăptare în primele 6 luni. Potrivit evaluării WBTi în 40 de ţări, majoritatea acestora nu au o politică de alimentaţie a copiilor mici eficace şi cu un buget adecvat implementării acesteia. Pentru a face posibilă creşterea ratelor de alăptare este important de evaluat politicile şi programele existente şi de a acţiona în concordanţă.

Materiale de susţinere a campaniei:

          Formular de susţinere a campaniei

          Link-uri :

          World Breastfeeding Week site

          Promoting proper feeding for infants and young children

                                              More on breastfeeding


Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân

Campanii anterioare

http://worldbreastfeedingweek.org/index.shtml

 

Anul 2016

http://worldbreastfeedingweek.org/images/wbw2016-logo.pngALĂPTATUL: O CHEIE PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ

 

Campania „Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân 2016”, se concentrează pe cele 17 Obiective de dezvoltare durabile” (ODD), pe care guvernele din întreaga lume şi-au propus să le atingă până în 2030[3].

Tema din acest an WBW este Alăptarea: o cheie pentru o dezvoltare durabilă. Anul 2016 celebrează începutul „Obiectivelor de dezvoltare durabilă” (ODD). O abordare larg utilizată este tema sustenabilităţii, temă relevantă şi favorabilă incluziunii. Aceasta va permite dezvoltarea „mişcării alăptării” (şi nu numai), pentru a se conecta la o varietate de probleme de dezvoltare în următorii 15 de ani (până în anul 2030) pentru un impact maxim. Alăptatul este legat de ODD în mai multe moduri. Materialele campaniei vor acoperi principalele zone de legătură între alăptare şi ODD prin intermediul a 5 teme generale:

1) de siguranţă a produselor alimentare,

2) sănătatea, bunăstarea şi supravieţuirea,

3) mediul şi schimbările climatice,

4) productivitatea muncii, emanciparea, protecţia socială,

5) parteneriate durabile şi statul de drept.

 

 

Obiectivele:

  • INFORMAREA populaţiei cu privire la noile obiective de dezvoltare durabilă (ODD) şi modul în care rezultatele acestora pot fi influenţate de îmbunătăţirea alăptării şi alimentaţiei copiilor mici.
  • ANCORAREA FERMĂ a alăptatului ca o componentă cheie a dezvoltării durabile.
  • GALVANIZAREA diverselor acţiuni la toate nivelurile privitoare la alăptat şi alimentaţia copiilor mici în noua eră a ODD.
  • ANGAJAREA şi colaborarea cu toţi actorii posibili în scopul promovării, protejării şi susţinerii alăptatului.

Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabile sunt ilustrate mai jos:

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 


Anul 2015

 


Alăptează şi lucrează: Acum este posibil!

 

 

 

Obiectivele campaniei 2015:

 

1.      Stimularea eforturilor multidimensionale în toate sectoarele de activitate pentru a permite femeilor de pretutindeni să poată munci şi alăpta la locul de muncă.

2.      Promovarea acţiunilor angajatorilor pentru ca aceştia să devină apropiaţi faţă de familie/ părinte/ bebeluş şi mamă pentru a facilita şi sprijini activ femeile angajate să continue alăptarea.

3.      Informarea populaţiei privind evoluţiile recente ale îngrijirii şi protecţiei drepturilor de maternitate la nivel mondial şi creşterea gradului de conştientizare a necesităţii consolidării şi aplicării acestora în legislaţiile naţionale.

4.      Consolidarea, facilitarea şi prezentarea practicilor de susţinere care să permită femeilor ce lucrează în sectorul informal să alăpteze.

5.      Angajament faţă de grupuri ţintă ca: sindicate, organizaţii ale drepturilor muncitorilor, grupuri şi organizaţii de femei şi tineret pentru protejarea drepturilor femeilor care alăptează la locul de muncă.

Tema campaniei:

Tema campaniei din anul 2015 şi anume „femeile care lucrează şi alăptează”, revitalizează campania din 1993 a SMAS privind iniţiativa locului de muncă plăcut, „prietenos”.

Multe s-au realizat la nivel mondial în aceşti 22 de ani de acţiune, de susţinere a femeilor care alăptează şi, în special, a celor care alăptează la locul de muncă. Astfel, în cadrul revizuirii 183 a convenţiei OIM (Organizaţiei Internaţionale a Muncii), au fost adoptate măsuri privind îmbunătăţirea legislaţiilor şi practicilor naţionale în acest sens.

S-au întreprins numeroase acţiuni pentru reconfigurarea locului de muncă în vederea alăptării, premii pentru angajatorii care creează climatul propice alăptării, precum şi o intensă campanie de conştientizare, informare a femeilor cu privire la drepturile lor. Cu toate acestea, după două decenii de monitorizare a alimentaţiei sugarilor şi copiilor mici, la nivel global, se arată că al 4-lea obiectiv al Declaraţiei Innocenti din 1991 este încă departe de a fi realizat.

 

Anul 2014

 

“ALIMENTAŢIA LA SÂN: Un punct al victoriei pentru viaţă!”

wbw2014-logo-hd.jpg
 

 

 

 

 

 

 


Tema afirmă importanţa creşterii şi susţine protejarea, promovarea şi sprijinirea alăptatului în cadrul obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

 

 

Anul 2013

 

“SPRIJINIREA ALIMENTAŢIEI LA SÂN: RELAŢIE APROPIATĂ DE MAMĂ”

 

wbw2013-logo-hr copy.jpg
 

 

 

 

 


În anul 2013, tema Săptămânii Mondiale a Alimentaţiei la Sân a fost „Sprijinirea alimentaţiei la sân: Relaţie apropiată de mamă”, subliniind importanţa „consilierii reciproce, de la persoană la persoană”- Peer Counselling. Chiar şi atunci când mamele sunt capabile de un start bun, în mod frecvent în următoarele săptămâni sau luni de la naştere, se înregistrează o scădere bruscă a celor care alăptează, în mod particular a celor care alimentează exclusiv la sân. Pentru perioada în care proaspetele mămici nu se adresează unei unităţi de asistenţă medicală, este esenţial sprijinul acordat de instituţiile comunitare. Acest sprijin poate fi acordat diferit. În mod tradiţional, acest lucru se realizează de către familie. Societăţile sunt în schimbare şi odată cu urbanizarea, cercul celor care asigură sprijinul se lărgeşte, de la specialiştii din sănătate la liderii din comunitate, la prietenii care au familie, care sunt mame sau taţi.

 

Anul 2012 a marcat celebrarea a 10 ani a Strategiei Globale a OMS/UNICEF pentru alimentaţia sugarilor şi copiilor mici şi a 20 de ani de celebrare a Săptămânii Mondiale a Alimentaţiei la Sân.

 

 

Campania având ca slogan: „Înţelegerea trecutului - Planificarea viitorului” a avut următoarele obiective:

 

1. A recapitula ce s-a întâmplat cu alimentaţia sugarilor şi copiilor mici în ultimii 20 de ani.

2. A celebra succesele şi realizările la nivel naţional, regional şi global şi prezentarea activităţii naţionale la nivel global.

3. A evalua nivelurile de implementare a strategiei globale pentru alimentaţia bebeluşilor şi copiilor mici.

4. A încuraja acoperirea lacunelor rămase între politicile şi programele de promovare a alimentaţiei la sân.

5. A atrage atenţia publicului asupra nivelului politicii şi programelor alimentaţiei la sân şi alimentaţiei copiilor.

Anul 2011

Tema pentru anul 2011, s-a concentrat pe angajarea şi mobilizarea activităţii de tineret şi între generaţii, cu un slogan răsunător: Vorbeşte-mi! Alăptatul - o experienţă 3D! Tema se ocupă de comunicarea la diferite niveluri şi între diferite sectoare.

 

Obiectivele campaniei din 2011 au fost:

1.       Încurajează comunităţile şi facilitatorii de servicii de sănătate pentru a folosi noua tehnologie media pentru a ajunge la un număr cât mai mare de persoane, oferind informaţii privind alăptatul.

2.       Extinderea domeniului de aplicare a susţinerii alăptării, de a implica şi alte părţi interesate (de exemplu: tinerii, bărbaţii, avocaţii de planificare familială).

3.       Dezvoltare şi abilităţi de comunicare în educaţia alăptării, educaţie pentru sănătate cu participarea activă din partea tinerilor.

4.       Crearea de reţele, a canalelor de comunicare între diferitele sectoare, astfel încât informaţiile privind alăptarea şi feedback-ul să poată fi accesate şi îmbunătăţite.

5.       Încurajarea mentoratului prin alăptare, experţi şi comunicatori cu experienţă pentru cei care intră în noua epoca de comunicare, indiferent de vârsta lor.

6.        Explorarea creativă, suport, recunoaştere şi punerea în aplicare a abordărilor inovatoare în comunicare şi punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru oameni în vederea dezvoltării ideilor lor.

 

Anul 2010

„Cei Zece Paşi pentru alimentaţia la sân de succes” a reprezentat tema campaniei din 2010.

 

 

- Cei Zece Paşi către alimentaţia la sân de succes oferă o cale susţinută şi sistematică de a împuternici femeile, intenţiile şi speranţele cu privire la alăptarea copiilor lor şi de a îmbunătăţi pregătirea angajaţilor din domeniul sănătăţii cu privire la susţinerea şi îmbunătăţirea calităţii alăptării

- Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân celebrează 20 de ani de la Declaraţia Innocenti care cerea implementarea celor 10 paşi în instituţiile de maternitate

- În ultimii 20 de ani, 20.000 de maternităţi au adoptat Cei Zece Paşi şi au fost acreditate de către iniţiativa „Spital-prieten al copilului”

- În acest timp, ratele de hrănire ale pruncilor exclusiv prin alăptare, au crescut nesemnificativ, însă pregătirea slabă a cadrelor şi lipsa introducerii cuprinzătoare la nivel mondial a Iniţiativei au avut ca rezultat faptul că în multe medii, ratele de hrănire prin alăptare la sân stagnează.

 

Obiectivele Săptămânii Mondiale ale Alimentaţiei la Sân

- Atragerea atenţiei asupra celor „10 paşi” în îmbunătăţirea ratelor de alimentaţie la sân ale nou-născuţilor,

- Înnoirea şi reimpulsionarea acţiunilor sistemelor de sănătate, a ofertanţilor de îngrijire medicală şi a comunităţilor, pentru a face din alimentaţia la sân a copiilor alegerea uşoară pentru mame,

- Informarea populaţiei despre riscurile reprezentate de către hrănirea artificială şi folosirea înlocuitorilor pentru laptele de sân,

- Informarea despre rolul pe care îl are alimentaţia la sân pentru dezvoltarea copiilor şi impactul pozitiv asupra sănătăţii pe termen lung, atât a copiilor cât şi a mamelor,

- A permite mamelor să se bucure de deplina susţinere în şi pentru alimentaţia la sân din partea sistemelor de sănătate şi nu numai.

 

 

Cei Zece Paşi spre alimentaţia la sân de succes:

  1. Este importantă crearea unei politici scrise de alimentaţie la sân, care este în mod repetat comunicată întregului personal din domeniul sănătăţii.
  2. Antrenarea şi pregătirea întregului personal privind abilităţile şi cunoştinţele necesare implementării acestei politici.
  3. Informarea tuturor mamelor despre managementul şi beneficiile alimentaţiei la sân.
  4. Ajutarea şi încurajarea mamelor de a începe alimentaţia la sân într-un interval de până la o jumătate de oră de la naştere.
  5. Învăţarea mamelor cum să alăpteze şi să menţină lactaţia, chiar şi dacă sunt separate de copii.
  6. Să nu se ofere sugarilor nicio formă de mâncare sau băutură în afară de laptele de mamă (cu excepţia cazurilor în care acestea sunt recomandate medical).
  7. Încercarea de a menţine mama şi copilul împreună cât mai mult în timpul zilei, dacă se poate chiar pe întregul parcurs al zilei.
  8. Încurajarea alimentaţiei la sân la cerere.
  9. A nu se oferi suzete sau sâni falşi copiilor care încă sunt hraniţi cu lapte la sân.
  10.  Încurajarea creării grupurilor de suport pentru alăptat şi informarea mamelor despre acestea după externarea din spital sau clinică.

 

Anul 2009

În anul 2009, campania a avut ca titlu „Alimentaţia la Sân, o reacţie vitală de urgenţă”

 

Obiective şi raţionament:

 

- Pentru a atrage atenţia asupra rolului vital pe care alimentaţia la sân îl joacă în topul urgenţelor în întreaga lume.

- Pentru a sublinia nevoia de susţinere activă şi ajutor pentru alimentaţia la sân înainte şi în timpul urgenţelor.

- Pentru a mobiliza la acţiune şi a îmbunătăţi comunicarea şi colaborarea între cei cu cunoştinţe şi abilităţi de susţinere a alimentaţiei la sân şi cei implicaţi în a reacţiona în cazul situaţiilor de urgenţă.

- Copiii sunt cel mai vulnerabil grup în timpul urgenţelor şi calamităţilor, iar rata mortalităţii în rândul lor poate creşte de la de 2 ori la de 70 de ori faţă de cea normală în timpul acestora.

- Este vitală pregătirea pentru situaţii de urgenţă. Susţinerea şi promovarea alăptării în lipsa urgenţelor va împuternici capacitatea mamelor şi copiilor de a face faţă în situaţii de urgenţă.

 

În anul 2008, Campania a avut denumirea „Suport pentru mame: în cursa spre aur câştigă toată lumea”.

 

 

 

 

 

În 2008, Campania a făcut o puternică referire la jocurile olimpice de vară care s-au organizat în China. Cu această ocazie, campania s-a concentrat asupra importanţei şi nevoii de a hrăni copiii exclusiv cu lapte de mamă în primele 6 luni de viaţă, şi de a continua alăptarea în combinaţie cu alimentaţia complementară până la vârsta de doi ani, şi chiar dincolo de această vârstă.

 

Campanii naţionale anterioare:

În anul 2002 a fost înfiinţat Comitetul Naţional de Promovare a Alimentaţiei la Sân, a cărui primă misiune s-a concretizat în elaborarea Strategiei Naţionale de Promovare a Alimentaţiei la Sân în România pentru perioada 2003-2012 şi a Planului Naţional de Acţiune pentru 2003-2004.

Ministerul Sănătăţii a continuat acţiunea de promovare a alimentaţiei la sân şi în anul 2004. Din fondurile Programului Naţional de sănătate a femeii şi a copilului (PN 3) au fost alocate pentru anul 2004 nu mai puţin de 3,2 mld. lei pentru susţinerea acţiunilor de promovare a alimentaţiei la sân în România.

Astfel, Ministerul Sănătăţii continuă proiectul început în anul 2002, când, în colaborare cu Reprezentanţa UNICEF în România, a lansat iniţiativa „Spitalul Prieten al Copilului”, pentru promovarea alimentaţiei la sân în spitale, în scopul de a dezvolta practici corecte de iniţiere, promovare şi susţinere a alăptării în maternităţi, secţii de pediatrie, în reţeaua asistenţei medicale primare şi la nivelul comunităţii. Scopul strategiei era atingerea celui mai înalt standard posibil de sănătate, prin promovarea alimentaţiei la sân exclusiv în primele 6 luni de viaţă şi continuarea alimentaţiei la sân până cel puţin la vârsta de 1 an, precum şi dezvoltarea unui cadru legislativ şi administrativ favorabil promovării alimentaţiei la sân.

 

Campania din 2007: Iniţiativa alăptării în prima oră de la naştere este considerată un pas vital pentru reducerea mortalităţii infantile şi în special a mortalităţii neonatale precoce. „Salvaţi un milion de bebeluşi începând cu o acţiune, o oră de suport şi un mesaj: Începerea alăptării în prima oră de după naştere!”

 

 

 

 

 

 

 


ZIUA MONDIALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA HEPATITEI

28 iulie 2017

 

De ce este importantă Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei?

 

Hepatitele virale reprezintă una din cauzele de deces la nivel mondial, cu 1,34 milioane decese pe an – la fel de multe ca HIV/AIDS, tuberculoza sau malaria. Calculate împreună, hepatitele B şi hepatitele C duc la 80% din cazurile de cancer hepatic, în lume.

Hepatitele virale reprezintă o adevarată epidemie globală, care afectează milioane de oameni; 90% din persoanele cu hepatita B şi 80% din cele cu hepatita C nu ştiu că sunt bolnave. Aceasta duce la posibilitatea dezvoltării în cursul vieţii, de boli hepatice fatale şi, în anumite cazuri, la transmiterea neştiută a infecţiei altor persoane.

Cu disponibilitatea actuală a vaccinurilor eficiente şi a tratamentelor pentru hepatitele B şi o cură de tratament pentru hepatitele C, se poate atinge eliminarea hepatitelor virale, dar este obligatorie o conştientizare şi o înţelegere mai bună a bolii şi riscurilor, precum şi un acces mai bun la diagnostic şi tratament. 

Hepatitele virale sunt incluse în ţintele mondiale de dezvoltare durabilă - The Sustainable Development Goals (SDGs) , astfel a fost adoptată strategia globală pentru hepatite. Mai mult ca oricând, este necesar angajamentul politic. Fără acţiune urgentă, decesele se vor înmulţi şi epidemia va continua sa crească.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei reprezintă o oportunitate mondială ideală de unire a forţelor şi de expunere a profilului hepatitelor virale pentru public, media şi decidenţi.

 

 

Analiză de situaţie

 

La nivel mondial, aproape 400 de milioane de oameni sunt afectaţi de hepatitele virale, ceea ce constituie o veritabilă „epidemie silenţioasă”.

În fiecare an, 1,34 milioane de persoane mor din cauza hepatitelor virale, 600.000 prin infecţii hepatice cronice, cu 4.000 de decese pe zi.

            În acest context, in data de 28 iulie (ziua de naştere a profesorului Baruch Samuel Blumberg, cel care a descoperit virusul hepatitic B), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) marcheză Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei.

La Adunarea Mondială a Sănătăţii din luna mai 2016, Statele Membre ale OMS au hotărât adoptarea primei Strategii de Eliminare a Hepatitelor Virale, cu obiective ambiţioase şi având ca scop eliminarea hepatitelor virale până în anul 2030.

Tema campaniei globale pentru anul 2017 este: ELIMINAREA HEPATITEI VIRALE. NOhep este o mişcare globală destinată unificării comunităţii hepatitei pentru a acţiona, a vorbi deschis şi a se implica în îndeplinirea angajamentelor globale.

Obiectivul NOhep este de a implica peste 300 de milioane de oameni până în anul 2030, pentru a accelera acţiunile necesare eliminării hepatitelor virale.

Pentru a accentua tema eliminării hepatitelor virale, campania globală din acest an, are sloganul: ”NoHep… Eliminarea Hepatitei”. [1]

 

 

 

1.    HEPATITELE VIRALE la nivel mondial

 

Strategia mondială se adresează celor cinci virusuri hepatitice (A, B, C, D şi E), cu atenţie  particulară pentru hepatitele B şi C, care reprezintă o povară pentru sănătatea publică.

Cele cinci virusuri hepatitice sunt foarte diferite, cu moduri diferite de transmitere, care afectează diferite populaţii şi care duc la consecinţe diferite în starea de sănătate.

                    Hepatitele virale A şi E sunt infecţii cu transmitere prin aliment şi apă, care pot duce la izbucniri epidemice în comunităţi cu apă nesigură şi sanitaţie deficitară. Nu duc la infecţie cronică sau boală cronică hepatică şi nu există tratament specific. Prevenirea se face prin îmbunătăţirea condiţiilor sanitare, măsuri de siguranţa a alimentului şi prin vaccinare.

                    Hepatitele virale B şi C sunt infecţii cu transmitere prin sânge, cu procente semnificative de transmitere în etapele timpurii ale vieţii, prin injecţii nesigure şi proceduri medicale, mai rar prin contact sexual. [2]

 

Hepatita virală A (HVA)

             Transmisă prin ingestie de alimente sau apă contaminate sau prin contact direct cu persoana infectată, hepatita virală A se poate manifesta epidemic, pe fondul deficienţelor de igienă personală şi a sanitaţiei precare. La nivel mondial, se estimează un număr de 1,4 milioane de cazuri noi anual şi, deşi nu se cronicizează, poate genera pierderi economice semnificative şi consecinţe sociale în comunităţile afectate.

             Prevenţia se bazează pe ameliorarea condiţiilor de sanitaţie, pe respectarea regulilor de igienă personală şi colectivă, precum şi pe vaccinare. În unele state (Argentina, China, Israel, Turcia, S.U.A.), vaccinarea inactivată antihepatită A este inclusă în Programul Naţional de Imunizare. În altele, se recomandă persoanelor cu risc (călători în ţări endemice pentru HVA, homosexuali, pacienţi cu patologie cronică hepatică) sau postexpunere. În caz de epidemie, vaccinarea este foarte eficientă când se aplică precoce, în comunităţi mici, cu acoperire mare în mai multe grupe de vârstă.[3]

            

             Hepatita virală E (HVE)

             Această hepatită este autolimitată de obicei, dar poate determina forme fulminante, soldate cu deces, în special la gravide. Conform OMS, în fiecare an apar 20 milioane de infecţii cu virusul hepatitic E, peste 3 milioane de cazuri de hepatită E şi 56.600 de decese.  Mortalitatea în populaţia generală variază între 0,5% şi 4%, dar poate ajunge la 20% în rândul gravidelor.

             Transmisă preponderent pe cale digestivă (în special prin apă contaminată), are o răspândire universală, cu prevalenţe mai ridicate în Asia de Sud şi Est, unde se concentrează peste 60% din cazuri şi peste 65% din decesele imputabile HEV. În Egipt, 50% din populaţia de peste 5 ani este pozitivă serologic pentru HVE.

             Prevenţia se bazează pe menţinerea potabilităţii apei, a condiţiilor corecte de sanitaţie, pe respectarea regulilor de igienă personală şi pe evitarea consumului de peşte insuficient prelucrat termic, a fructelor şi legumelor necurăţate de coajă, în special în ţările endemice. [4]

 

Hepatita virală B (HVB)

Conform OMS, există aproximativ 2 miliarde de persoane infectate cu HVB, 240 milioane cu infecţie cronică iar 780.000 mor anual din cauza acestei patologii (130.000 prin hepatită acută şi 650.000 prin ciroză sau cancer hepatic). 

Hepatita virală B este o problemă importantă de sănătate publică şi prin potenţialul de cronicizare, cu evoluţie spre ciroză hepatică şi carcinom hepatocelular, transmiterii facile prin contactul cu sângele sau alte fluide biologice (HVB este de 50-100 de ori mai infecţios decât HIV în caz de înţepătură accidentală cu ac contaminat, ceea ce-l transformă într-un permanent pericol profesional pentru personalul medical), transmiterii perinatale, sexuale şi creşterii prevalenţei în rândul consumatorilor de droguri.

Prevalenţa hepatitei virale tip B este mai mare în Africa sub-sahariană, Asia de Sud-Est, regiunea amazoniană şi sudul Europei estice, cu o rată a portajului de HVB între 5-20% (la care se poate adăuga şi portajul de HVD). Transmiterea de la mamă la copil a HVB reprezintă calea de transmitere principală în zonele cu prevalenţă mare, unde 5–10% din populaţia adultă are infecţie cronică.

Prevenţia se bazează pe vaccinare şi implementarea strategiilor de siguranţă a tratamentului parenteral, transfuziilor de sânge şi conduitei sexuale.

 

                Hepatita virală D (HVD)

Virusul hepatitic D este un virus defectiv, necesită prezenţa HVB pentru realizarea infecţiei şi asigurarea replicării. Astfel, poate fi găsit doar la persoanele infectate cu HVB, prin coinfecţie sau suprainfecţie.

Transmiterea se realizează prin contactul cu sângele contaminat. Prevenţia se bazează pe profilaxia HVB prin vaccinare, precum şi pe evitarea expunerii (prin utilizarea periuţelor de dinţi, lamelor, truselor de manichiură/pedichiură personale, evitarea acelor şi instrumentarului folosit, a tatuajelor, piercing-urilor).

Vaccinarea este strategia  cea mai eficientă pentru prevenirea infecţiei cu virusul hepatitic B. [5]

 

 

Hepatita virală C (HVC)

 

                Conform OMS, la nivel mondial există aproximativ 130-150 de milioane de persoane infectate cronic cu HVC, din care aproximativ 500.000 mor anual prin consecinţe ale acestei patologii.  Se transmite parenteral prin transfuzii de sânge sau produse de sânge, instrumentar medical inadecvat sterilizat, consum de droguri injectabile (fără asigurarea seringilor şi acelor de unică folosinţă) şi mai rar, prin transmitere sexuală şi verticală. HVC se transmite de 10 ori mai uşor decât HIV şi poate supravieţui la temperatura camerei, pe diverse suprafeţe din mediul înconjurător, cel puţin 16 ore.

                    Deşi distribuţia geografică este universală, cele mai afectate regiuni sunt în Africa de Nord Vest şi Asia Centrală şi de Est, unde majoritatea infecţiilor sunt cauzate de tratamente injectabile şi proceduri medicale nesigure.

                    Infecţiile cu HVC legate de consumul de droguri injectabile apar în toate regiunile lumii, cu aproape 67% din consumatori infectaţi cu virusul hepatitei C.

În lipsa unui vaccin antiHVC, prevenţia este nespecifică prin reducerea expunerii, screening-ul donatorilor de sânge şi organe, creşterea siguranţei produselor transfuzabile, decontaminarea/sterilizarea adecvată în mediul de spital, asigurarea  seringilor/acelor de unică folosinţă, utilizarea obiectelor de igienă personală strict individualizate, conduită sexuală protejată.

 

Strategiile integrate de prevenire a hepatitelor B şi C trebuie să includă asigurarea de produse de sânge sigure, practici sigure de injectare, servicii de reducere a consecinţelor negative pentru consumatorii de droguri injectabile şi promovarea de comportamente sexuale fără riscuri. [6]

 

                     

STRATEGIA GLOBALĂ DIN SECTORUL DE SĂNĂTATE, 2016–2021,

CU ŢINTA DE ELIMINARE A HEPATITELOR VIRALE

 

Eliminarea hepatitelor virale,care reprezintă o ameninţare la sănătatea publică, se poate realiza prin intermediul instrumentelor şi abordărilor actuale. Există oportunităţi pentru creşterea şi răspândirea globală a soluţiei la această problemă (atingerea ţintelor de reducere cu 90 % a infecţiilor noi şi de reducere cu 65% a deceselor), prin investiţii în 5 arii majore de intervenţie:

 

01/ Vaccinuri

Sunt disponibile vaccinuri eficiente pentru prevenirea hepatitelor virale A, B şi E, iar multe ţări implementează programe de vaccinare a copiilor împotriva HVB;

 

02/ Prevenirea transmiterii virusului hepatitic B de la mamă-la-copil

Vaccinarea oportună  cu prima doză la naştere este o intervenţie cheie pentru prevenirea transmiterii la naştere a virusului B de la mamă-la-copil;

 

03/ Siguranţa injecţiilor, produselor de sânge şi siguranţa chirurgicală

Transmiterea hepatitelor virale B şi C în unităţile de asistenţă medicală poate fi stopată prin aplicarea riguroasă a Precauţiilor Universale pentru toate intervenţiile medicale invazive, prin promovarea de măsuri pentru siguranţa injecţiilor şi securizarea aprovizionării cu produse de sânge.

04/ Servicii de reducere a riscurilor pentru persoane care îşi injectează droguri

Asigurarea accesului la echipament de injectare steril şi tratamentul eficient al dependenţei de drog pot preveni şi controla transmiterea hepatitelor virale B şi C, ca parte a unui pachet de intervenţii integrate pentru prevenirea, tratamentul şi îngrijirea HIV, hepatite virale şi alte infecţii transmise prin sânge, în rândul persoanelor care îşi injectează droguri.

 

05/ Servicii de diagnostic şi tratament

Medicamente noi, cu administrare orală, bine tolerate şi regimuri de tratament pentru pacienţii cu infecţie cronică HVC, pot duce la rate de vindecare mai mari de 90%. Există tratament eficient şi pentru pacienţii cu infecţii cronice HVB, de obicei este vorba despre un tratament pe viaţă. Pentru un impact mai mare, intervenţiile eficiente trebuie combinate şi adaptate unităţii de îngrijire, locului şi grupurilor specifice de populaţie. De exemplu, pentru epidemia de HVB, în anumite ţări cu prevalenţă mare a infecţiei, se pot obţine beneficii pentru sănătatea publică dacă eforturile se canalizează pe reducerea deceselor prin prevenirea infecţiei la copii, cu ajutorul vaccinării nou-născuţilor şi copiilor, dar şi prin tratamentul pacienţilor cu infecţii cronice.[7]

 

2. HEPATITELE VIRALE la nivel european

 

În privinţa hepatitei virale A, în anul 2015, 30 de ţări UE/SEE au raportat la TESSy

(The European Surveillance System - sistem pentru colectarea, analiza şi diseminarea datelor despre bolile transmisibile) un număr de 12 527 cazuri confirmate (41% din România şi 9% din Bulgaria). Cazurile au apărut la toate grupele de vârstă, majoritatea la grupele de vârstă 5-14 ani (39%) şi 25-44 ani (19%). Cazurile la bărbaţi au fost mai frecvente decât la femei, mai ales la grupele de vârstă 15-24 şi 25-44 ani (raportul bărbaţi /femei de 1.3 şi respectiv de 1.2).

Majoritatea (91%) infecţiilor raportate au fost cele cu transmitere domestică. Pentru cazurile asociate călătoriilor, cele mai frecvente destinaţii au fost Siria, Maroc şi Turcia.

În cadrul UE/SEE, seroprevalenţa Hepatitei A prezintă un grad înalt de variabilitate temporală şi spaţială. Există un trend general descrescător în timp, în majoritatea ţărilor, şi se observă un model geografic de creştere a seroprevalenţei dinspre nordul spre centrul, sudul şi estul UE/SEE.

În perioada februarie-decembrie 2016, cinci ţări UE au raportat clusters sau cazuri sporadice; alte trei ţări, Spania, Italia şi Germania, au raportat creşteri regionale a hepatitei tip A la homosexuali sau în populaţii adulte de sex masculin. Nu a fost implicată transmiterea prin alimente, care ar fi dus la un număr mai mare de cazuri în populaţia generală. Pentru aceste îmbolnăviri, ipoteza probabilă este de transmitere homosexuală. [8]

În regiunea OMS Europa, se estimează că există 14 milioane de adulţi infectaţi cronic cu HVB, 9 milioane infectaţi cronic cu HVC, prevalenţele fiind de 2-3 ori mai mari în ţările neincluse în UE. Se estimează că un adult din 50 este infectat cu virusul hepatitic B sau are infecţie cronică cu HVC.[9]

 

Hepatita virală B (HVB)

 

Din datele furnizate în 4 noiembrie 2016 de TESSy, reiese că:

În anul 2015, 30 state membre UE/SEE au raportat 24 573 cazuri de infecţii cu virusul hepatitic B, cu rata crudă de incidenţă de 4.7 cazuri la 100 000 locuitori. Din aceste cazuri, s-au raportat 10.2% ca fiind acute, 63.5% cronice, 19.4% necunoscute, iar 6.9% nu pot fi clasificate.

Cel mai afectat grup de vârstă, atât pentru infecţiile acute cât şi pentru infecţiile cronice a fost 25-34 ani, cu 32.0% din cazuri; raportul bărbaţi-femei a fost de 1.6 la 1.

Continuă tendinţa descendentă în rata de cazuri acute, în acord cu trendurile globale, ceea ce reflectă impactul programelor naţionale de vaccinare. În contrast, rata cazurilor cronice nou diagnosticate continuă să crească în timp, această creştere este cel mai probabil legată de schimbări în practicile locale de testare şi raportare.

Datele despre transmitere au fost complete pentru doar 9.6% din cazuri. În cadrul cazurilor acute cu informaţie completă, cel mai frecvent raportată a fost transmiterea heterosexuală (31.1%), urmată de transmiterea nosocomială (16.3%), transmiterea în rândul bărbaţilor care întreţin relatii homosexuale (11.6%) şi transmiterea prin consum injectabil de droguri (11.3%). Transmiterea mamă-la-copil a fost cel mai frecvent raportată (65.3%) pentru cazurile cronice.

Pentru continuarea trendului descendent în transmitere, trebuie menţinute Programele de prevenire şi control. Aceste programe necesită actualizare, dacă ţările europene urmăresc eliminarea hepatitelor B. Datele de supraveghere sunt importante în monitorizarea situaţiei epidemiologice şi este nevoie de îmbunătăţirea calităţii datelor.[10,11]

 

Hepatita virală C (HVC)

 

Din datele furnizate în 4 noiembrie 2016 de TESSy, reiese că:

În anul 2015, 28 state membre UE/SEE au raportat 34 651 cazuri de hepatită C, cu rata crudă de incidenţă de 8.6 cazuri la 100 000 locuitori (o scădere uşoară de 4.0% faţă de anul precedent). Din aceste cazuri, s-au raportat 1.0% ca fiind acute, 12.7% cazuri cronice, 69.5% ca „necunoscute” şi 16.8% nu au fost clasificate.

Ratele de incidenţă variază de la 0.1 cazuri la 100 000 în Grecia la 79.1 cazuri la 100 000 în Letonia. Regatul Unit a raportat 39.2% din toate cazurile raportate. Austria şi Germania au înregistrat reduceri în rata infecţiei HVC, între 2014 şi 2015 (de la 23.2 cazuri la 100 000 la 18.6 cazuri la 100 000 în Austria; de la 7.2 cazuri per 100 000 la 5.9 cazuri per 100 000 în Germania).

Nu au raportat date: Franţa, Liechtenstein şi Spania.

Hepatita C este mai frecvent raportată la bărbaţi decât la femei, raportul bărbaţi-femei a fost de 1.9 la 1. Din toate cazurile de hepatite C raportate în 2015, 50.8% au fost cu vârste între 25 şi 44 ani, iar 6.9% din cazuri au fost cu vârste sub 25 ani.

Doar 14.4% din cazuri includ date despre modul de transmitere, şi dintre acestea, cel mai frecvent raportat a fost consumul injectabil de droguri (75.3%).

În perioada 2006-2015, numărul total de cazuri diagnosticate şi raportate de statele membre UE/SEE a crescut cu 26.1%. Rata de incidenţă a fluctuat între 7.3 şi 9.4 la 100 000 locuitori, cu o creştere constantă intre 2010 şi 2014.

Interpretarea datelor de hepatită C rămâne problematică, cu diferenţe în sistemele de supraveghere şi dificultăţi în definirea cazurilor raportate ca acute sau cronice. În cazul hepatitei C, o boală asimptomatică până în stadiile tardive, supravegherea bazată pe datele de notificare este plină de provocări, cu informaţii care reflectă mai mult practicile de testare decât debutul real al bolii.[12]

 

 

 

 

  3. HEPATITELE VIRALE la nivel naţional

 

Hepatita virală tip A

Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în anul 2015 s-a înregistrat un număr de 5.220 cazuri hepatită virală A, incidenţa la nivel naţional fiind de 24,2 la 100000 de locuitori; cu 22,7% mai mică decât în anul 2014.

În anul 2015, în funcţie de data debutului, incidenţa hepatitei virale A a înregistrat o creştere în luna ianuarie, după care a scăzut până în luna iunie, urmând ca în luna octombrie să atingă valoarea maximă de 3,19 la 100000 de locuitori. Se observă incidenţe crescute ale cazurilor în lunile de toamnă, cu aceeaşi sezonalitate ca şi în anii precedenţi, sugerând legătura cu colectivităţile.

Cazurile de hepatită virală A au fost raportate în 41 din judeţele României, mai puţin în Giurgiu, fiind înregistrată o incidenţă maximă în judeţul Vrancea (142,53%000) şi o incidenţă minimă în judeţul Olt (0,48%000).

 

Figura 1. Distribuţia pe judeţe a incidenţei hepatitei virale A, România, 2015

Sursa: CNSCBT

 

Ordinea descrescătoare a primelor 3 grupe de vârstă din punctul de vedere al incidenţei (cazuri la 100.000 locuitori) este următoarea: 5-9 ani (149,13%000), 10-14 ani (113,26%000), 0-4 ani (70,24%000).

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la persoanele de sex masculin (52,58%).

În ceea ce priveşte mediul de provenienţă: 62,4% cazuri au provenit mediului rural şi 37,6% din mediul urban.

Au fost raportate, prin anchete epidemiologice de către DSP-urile judeţene, 101 focare cu debut în anul 2015. A fost considerat focar apariţia a 3 cazuri confirmate cu hepatita virală A care au fost expuse la aceeaşi sursă, în acelaşi timp şi loc. Judeţele care au raportat cele mai multe focare sunt: Bacău (15 focare), Iaşi (14 focare) şi Vâlcea (9 focare).

În cadrul focarelor au fost raportate 2.360 de cazuri de hepatită virală A, fiind identificaţi 8.549 contacţi, dintre care, un număr de 5.305 (62%) contacţi a primit profilaxie prin vaccinare. Cele mai multe cazuri, din cele raportate în focare, s-au observat la grupa de vârstă 5-9 ani.

Focarele de hepatită virală A cu cel mai mare număr de cazuri au fost înregistrate:

- în localitatea Cornetu (Vrancea) - 407 cazuri

- în localitatea Slobozia Bradului ( Vrancea) - 177 cazuri

- în localitatea Racoş ( Braşov) - 87 cazuri

Cele mai multe focare au fost declanşate de nerespectarea normelor de igienă şi aglomerări, cu evoluţie în comunităţi cu statut socio-economic precar.[13]

 

Hepatite virale tip B şi tip C

Anul 2016 este al cincilea an de supraveghere a hepatitelor virale B şi C, utilizând metodologia introdusă în anul 2012.

În anul 2016, 329 cazuri au intrat în sistemul naţional de supraveghere pentru hepatite virale tip B şi C, cu 14% mai puţine faţă de anul precedent (381).

Evoluţia incidenţei hepatitelor virale B şi C, în România, în perioada 2006-2016, este prezentată în graficul de mai jos. Se observă un trend descendent pentru incidenţa raportată a hepatitei virale tip B, în paralel cu variaţii minore, de la un an la altul, pentru hepatita virală tip C.

 

Figura 2

Sursa: CNSCBT

 

 

Hepatita virală tip B

În anul 2016, media ratei incidenţei a fost depăşită cu peste 2 STDEV în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Călăraşi. Depăşiri cu 1 STDEV ale mediei au fost înregistrate în judeţele Ialomiţa, Vrancea şi Alba. Patru judeţe (Brăila, Covasna, Giurgiu, Gorj) nu au introdus niciun caz în sistemul naţional de supraveghere.

Nu a fost raportat niciun caz de hepatită virală acută tip B perinatală.

Şi în anul 2016, cele mai multe cazuri (24%) au fost înregistrate la grupa de vârstă 25-34 ani. Ratele maxime de incidenţă specifică s-au înregistrat la această grupă de vârstă, atât la sexul masculin (1,8%000), cât şi la cel feminin (1,6%000). Cu excepţia grupelor de vârstă 15-19 ani, 35-44 ani şi 55-64 ani, ratele de incidenţă au fost mai mari la sexul masculin. Singurul caz înregistrat la grupa de vârstă <5 ani este un copil în vârstă de 1 an care fusese vaccinat cu o singură doză de vaccin hepatitic B.

Doar 8 cazuri de HVB cronică au întrunit criteriile din definiţia de caz. Toate au fost raportate de judeţul Timiş. Unul din cazuri a fost înregistrat la sexul feminin, la grupa de vârstă 25-34 ani, iar 7 cazuri la sexul masculin: 3 la 45-54 ani şi 4 la 55-64 ani.

Categoriile de transmitere posibile pentru hepatita virală acută tip B, menţionate cu frecvenţa cea mai mare, au fost cea nosocomială (15,4%), urmată de cea hetero-sexuală (6,4%).

În ceea ce priveşte posibila transmitere nosocomială la cazurile de hepatită virală acută tip B, manevrele stomatologice au fost menţionate şi în acest an cu frecvenţa cea mai ridicată: 7,4% din totalul cazurilor de HVB acută, cu 1,2% mai mare faţă de anul 2015.

Doar 10 cazuri de HVB acută fuseseră vaccinate (5%). Şapte cazuri au fost vaccinate corespunzător vârstei, toate cu 3 doze de vaccin. Dintre cele 8 cazuri de HVB cronică, 5 nu au fost vaccinate, iar pentru 3 cazuri antecedentele vaccinale sunt necunoscute.

 

Hepatita virală tip C

În anul 2016, ratele maxime de incidenţă s-au înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani, atât pentru sexul feminin (1,3%000), cât şi pentru cel masculin (0,6%000)

Incidenţa specifică pe sexe a fost de 0,4%000 la sexul feminin şi de 0,3%000 la cel masculin.

Valoarea maximă a ratei incidenţei s-a înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani pentru stadiul acut, în timp ce pentru HVC cronică, numărul de cazuri este prea mic pentru a avea o comparaţie relevantă. Categoria de transmitere posibilă, menţionată cu frecvenţa cea mai mare, a fost cea nosocomială (23,6%)..

În ceea ce priveşte posibila transmitere nosocomială la cazurile de hepatită virală acută tip C, tratamentele injectabile în spital au fost menţionate cu frecvenţa cea mai ridicată: 8,3% din totalul cazurilor de HVC acută.

 

Conform CNSCBT:

·       În anul 2016, au intrat în sistemul naţional de supraveghere 196 cazuri de hepatită virală tip B, din care 96% în stadiu acut şi 4% în stadiu cronic.

·       Hepatita virală acută tip B continuă să fie mai frecvent raportată în rândul bărbaţilor tineri, din grupa de vârstă 25-34 ani.

·       Au făcut obiectul supravegherii epidemiologice 73 cazuri de hepatită virală tip C, din care 99% în stadiu acut şi 1% în stadiu cronic.

·       Hepatita virală acută tip C a înregistrat cele mai mari rate de incidenţă la grupa de vârstă 45-54 ani, atât pentru sexul feminin, cât şi pentru cel masculin.

·       În mod discordant faţă de profilul european, cazurile de hepatită virală cronică B şi C au fost raportate într-un număr foarte mic şi în anul 2016, motiv pentru care informaţiile rezultate din analiza epidemiologică nu sunt concludente.

·       Dintre căile de transmitere posibile, frecvenţa cea mai ridicată a înregistrat-o calea nosocomială, atât pentru hepatita virală acută tip B, cât şi pentru hepatita virală acută C, cu menţiuni aparte pentru tratamentele stomatologice în cazul hepatitei virale acute tip B, respectiv pentru tratamentele injectabile în spital, în cazul hepatitei virale acute tip C.

·       Din totalul de 329 cazuri de hepatitele virale B şi C intrate în anul 2016 în sistemul de supraveghere, 18% nu s-au încadrat în definiţiile de caz CNSCBT (cu 6% mai puţin faţă de anul 2015).[14]

 

În cadrul Strategiei Naţionale de Sănătate 2014 – 2020,

4.1. ARIA STRATEGICA DE INTERVENŢIE 1: “SĂNĂTATE PUBLICĂ”,

Obiectivul Strategic OS 2.5. se referă la:

 

Reducerea incidenţei bolilor transmisibile prioritare: hepatite B şi C şi asigurarea accesului pacienţilor la tratamente antivirale.

Infecţia cu virusurile hepatitice B şi C constituie o prioritate de sănătate publică în România pe seama profilului epidemiologic nefavorabil al infecţiei virale în populaţie  (dată fiind prevalenţa mare a unor tulpini extrem de virulente, dupa cum arată studiile disponibile), a incidenţei formelor clinice de boală, dar şi a potenţialului evolutiv important către patologii hepatice cu grad înalt de severitate şi letalitate, intens consumatoare de resurse (ciroza hepatică, cancerul hepatic, insuficienţă hepatică severă).

Prin Programul Global privind Hepatita, OMS pune accent pe abordarea integrată a prevenirii şi controlului pandemiei globale de hepatită, în scopul reducerii transmiterii agenţilor virali cauzatori ai hepatitei, reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin servicii mai bune şi al reducerii impactului socio-economic la nivel de individ, comunitate şi populaţie . Dacă în cazul HVB, introducerea vaccinării obligatorii la copil a contribuit la ameliorarea evoluţiei epidemiologice a infecţiei cu virusul HVB, în lipsa unui vaccin specific, măsurile de prevenire disponibile pentru prevenirea infecţiei cu virusul hepatitic C sunt în special cele specifice prevenirii şi controlului bolilor infecţioase cu transmitere hematogenă. Nu este de neglijat transmiterea pe cale sexuală şi oportunitatea de integrare a intervenţiilor cu caracter preventiv pentru HVB, HVC şi HIV, mai ales în cazul grupurilor cu risc crescut, având în vedere că circulaţia acestor virusuri în populaţia din România este foarte ridicată.

 

Direcţii strategice/Măsuri

a. Implementarea intervenţiilor de prevenţie primară a transmiterii virusului HIV integrat cu alte ITS, mai ales la grupurile cu risc crescut (inclusiv testare şi consiliere voluntară);

b. Creşterea rolului şi capacităţii furnizorilor de servicii de sănătate de prima linie de prevenire, diagnostic precoce şi tratament a infecţiilor cu virusul hepatitic B, conform competenţelor specifice

c. Asigurarea accesului la monitorizare clinico-biologica, a tratamentului antiviral specific pentru pacienţii eligibili, conform ghidurilor naţionale

d. Minimizarea riscului biologic ocupaţional la personalul din sistemul medical şi din sistemul de asistenţă socială (inclusiv vaccinare HVB şi acces gratuit la profilaxia postexpunere)

e. Creşterea gradului de cunoaştere a profilului epidemiologic al infecţiei HVB şi HVC în populaţia generală sau în anumite grupuri populaţionale prin studii de prevalenţă, cercetări epidemiologice, dezvoltarea registrului naţional al pacienţilor infectaţi cu HVB/HVC. [15]

 

CAMPANII I.E.C. REALIZATE în anii anteriori

 

În anul 2012, tema campaniei, lansată cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, în data de 28 iulie 2012, a fost „Hepatita este mai aproape decât bănuim: indiferent de vârstă, rasă, ocupaţie sau mediu socio-cultural.”, iar sloganul campaniei a fost ”Aceasta este hepatita: să o cunoaştem, să o combatem, să ne protejăm.”

 

În anul 2013, temele campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei din data de 28 iulie 2013, au fost „Aceasta este hepatita. Să o cunoaştem. Să o combatem.” şi ”Nu văd ceva rău, nu aud ceva rău, nu spun ceva rău”, iar sloganul campaniei a fost ”Aceasta este hepatita. Să o cunoaştem. Să o combatem.”

 

În anul 2014, tema şi sloganul campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei au fost ”HEPATITA: IA AMINTE!”.

Campania a fost implementată la nivel local de către Direcţiile de Sănătate Publică Bacău, Braşov, Buzău, Hunedoara, Olt, Timiş.

 

În anul 2015, tema campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei a fost ”PREVENIREA HEPATITELOR VIRALE”, iar sloganul campaniei a fost ”PREVENIREA HEPATITEI: DE TINE DEPINDE”.

Campania a fost implementată la nivel local de către Direcţiile de Sănătate Publică Bacău şi Hunedoara.

 

În anul 2016, tema campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei a fost ELIMINAREA HEPATITELOR VIRALE., iar sloganul campaniei a fostNoHep… Următoarea Noastră Mare Realizare.”

Campania a fost implementată la nivel local de către Direcţiile de Sănătate Publică Arad, Bacău, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Timiş,Vaslui

 

Documente disponibile on-line selectate:

 

1.      Why is World Hepatitis Day important? , disponibil la:

http://worldhepatitisday.org/en/about-us

2.      Global Hepatitis Program Department of HIV/AIDS, WHO.

GLOBAL HEALTH SECTOR STRATEGY ON VIRAL HEPATITIS 2016–2021 TOWARDS ENDING VIRAL HEPATITIS, disponibil la: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/246177/1/WHO-HIV-2016.06-eng.pdf?ua=1

3.      WHO. Hepatitis A, Fact sheet N°328,

disponibil la http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs328/en/

4.      WHO. Hepatitis E. Fact sheet N°280, disponibil la: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs280/en/

5.      WHO. Hepatitis B. Fact sheet N°204, disponibil la http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs204/en/

6.      WHO. Hepatitis C. Fact sheet N°164, disponibil la:  http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs164/en/

7.      World Health Organization. Combating Hepatitis B and C to reach elimination by 2030.

Geneva: WHO; 2016, disponibil la: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/206453/1/WHO_HIV_2016.04_eng.pdf

8.      European Centre for Disease Prevention and Control. Hepatitis A outbreaks in the EU/EEA mostly affecting men who have sex with men, disponibil la:

http://ecdc.europa.eu/en/press/news/_layouts/forms/News

9.      European Centre for Disease Prevention and Control. Systematic review on hepatitis B and C prevalence in the EU/EEA. Stockholm: ECDC; 2016. disponibil la: http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/hepatitis_B/Pages/Annual-Epidemiological-Report-for-2015.aspx#sthash.kD96rMRw.dpuf

10.  ECDC Facts about hepatitis B, disponibil la

http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/hepatitis_B/Pages/Facts-about-hepatits-B.aspx

11.  ECDC. Hepatitis B surveillance in Europe 2015, Stockholm: ECDC; 2017. disponibil la: http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/hepatitis_B/Pages/Annual-Epidemiological-Report-for-2015.aspx

12.  ECDC. Hepatitis C surveillance in Europe 2015, Stockholm: ECDC; 2017. disponibil la: http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/hepatitis-c-surveillance-in-europe-2015.pdf

 

Documente disponibile on-line, în limba română:

 

13.  Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al bolilor transmisibile. Raport pentru anul 2015, Analiza evoluţiei bolilor transmisibile aflate în supraveghere, disponibil la: http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale/549-analiza-evolutiei-bolilor-transmisibile-aflate-in-supraveghere-raport-pentru-anul-2015

14.  Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al bolilor transmisibile. Analiza epidemiologică descriptivă a cazurilor de hepatită virala tip B şi C intrate în sistemul de supraveghere în anul 2016, disponibil la:

http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/hepatita-virala-tip-b-si-c/652-hepatita-virala-tip-b-si-c-anul-2016-analiza

15.   HOTĂRÂRE Nr. 1028 din 18 noiembrie 2014, privind aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2014 - 2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014 - 2020 pentru implementarea Strategiei naţionale, disponibil la:

http://www.ms.ro/strategia-nationala-de-sanatate-2014-2020/

 

Link-uri disponibile on-line

http://worldhepatitisday.org

http://www.cdc.gov

http://www.who.int

http://ecdc.europa.eu

http://www.cnscbt.ro

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/hepatitele/

###########################################################################

Documentare şi selecţie documente disponibile în format electronic, traducere şi adaptare din documente OMS şi ECDC, redactare şi prezentare:

INSP – CRSP Timişoara seps.timisoara@insp.gov.ro

###########################################################################

 

 

 

 

 

 

 

 

________________________________________________________________________________

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 


Consumul de alcool în lume

 

 

Prevenirea consecinţelor consumului dăunător de alcool reprezintă una dintre ariile de prioritate ale sănătăţii publice. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a introdus alcoolul ca prioritate a agendei de sănătate publică încă din anul 1980, în Programul Sănătate pentru Toţi, în timp ce prima strategie de prevenire a efectelor consumului dăunător de alcool a fost lansată de Uniunea Europeană (UE) în anul 2006.

În Europa, alcoolul reprezintă al treilea factor de risc pentru boală şi moarte prematură, după fumat şi hipertensiunea arterială. (WHO, 2012, p.1)

Conform OMS, consumul anual de alcool este de 6,3 litri alcool pur per persoană în vârstă de 15 ani şi peste, corespunzător a 13,5 grame de alcool pur pe zi. (WHO, 2016, p.29)

Cu un  consumul total de alcool de 10,9 litri alcool pur per persoană în vârstă de 15 ani şi peste, continentul european înregistrează cel mai înalt nivel al consumului de alcool. Alcoolul neînregistrat,  produs în gospodării, obţinut şi comercializat în afara regimului guvernamental de control, reprezintă 1,9 litri alcool (aproximativ 17% din consumul total de alcool), ponderea acestuia fiind relativ constantă în ultimele două decenii (20,5% în 1990, 18,5% în 2012), valori mai înalte întâlnindu-se în ţările Federaţiei Ruse şi limitrofe. (Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report. 2016, p. 145-146; Shield et al, 2016, p. VIII-IX)

Între nivelul consumului de alcool şi gradul de dezvoltare economică a unei ţări (reflectat în Produsul Intern Brut) pe de o parte şi consumului neînregistrat de alcool pe de altă parte există o relaţie invers proporţională, astfel, în ţările sărace şi cele în curs de dezvoltare, consumul de alcool rămâne la cote înalte pe seama alcoolului produs în gospodării. (WHO, 2011, p.5; Shield et al, 2016, p.2)

 

Tendinţe ale consumului de alcool în ultimii 25 ani

Trendul consumului de alcool şi efectele consumului dăunător de alcool asupra sănătăţii sunt dependente atât de contextul socio-economic şi cultural al unei ţări, de disponibilitatea alcoolului şi de eficacitatea politicilor naţionale în domeniul alcoolului, cât şi de volumul de alcool consumat, de modelul de consum şi, uneori, de calitatea alcoolului. Din acest motiv, povara bolilor şi mortalităţii atribuibile alcoolului sunt mai înalte în ţările sărace. (WHO, 2011, p. X-XII; WHO,  2014, p. XIII).

În ultimii 25 ani, consumul global de alcool a crescut cu 10% pe seama creşterii cantităţilor de alcool consumate în unele regiuni ale Asiei, China, India, Africa. Deşi, în decursul ultimelor două decenii, regiunea europeană a înregistrat o reducere cu 11% a consumului de alcool, Europa continuă să fie continentul cu cel mai înalt nivel al consumului de alcool, fiind urmată de continentul american, China, unele ţări din Africa, sud-estul Asiei şi regiunea Mediteranei de est. (Steffens R. et al, 2016, p.14) În anul 2009, rata consumului de alcool în UE a depăşit dublul consumului mediu global. (WHO, 2012, p.1)

            Ultimele două decenii au adus schimbări semnificative în comportamentul consumatorilor de alcool europeni, având un impact decisiv asupra poverii bolilor şi mortalităţii atribuibile alcoolului. La începutul anilor '90, ţările mediteraneene deţineau primele ranguri ale consumului de alcool, în timp ce ţările est europene înregistrau valori semnificativ sub media europeană. Tendinţa descrescătoare a consumului de alcool a început să devină manifestă începând din anul 1990 şi s-a accentuat în special în ultimii ani ai intervalului 1990-2014, fiind semnificativă în ţările mediteraneene (mai puţin cu 34% pentru toate ţările mediteraneene) şi central-vest europene (mai puţin cu 22%), în timp ce în ţările din estul şi sud-estul Europei consumul de alcool s-a menţinut la un nivel relativ constant. Trendul descrescător al consumului s-a datorat în principal reducerii consumului de vin în ţări ca Franţa, Italia, Portugalia, Spania, cu o populaţie numeroasă, având până în deceniul trecut un consum preferenţial tradiţional de vin. (Shield et al, 2016, p. 11)

La nivel mondial, doar 61,7% din populaţia în vârstă de 15 ani şi peste nu a consumat alcool în ultimele 12 luni. (WHO, 2014, p. 33) Peste 16% din populaţie s-a angajat în episoade de consum excesiv de alcool. (ibidem, p. XIV) În toate regiunile OMS, bărbaţii sunt mai frecvent consumatori de alcool, experimentează de patru ori mai frecvent episoade de consum excesiv şi au o pondere mai înaltă a dizabilităţilor şi mortalităţii atribuibile alcoolului. (WHO, 2011, p. X-XII)

Aproximativ 266 milioane de europeni adulţi se declară consumatori de alcool în cantităţi de până la 20 g în rândul populaţiei feminine, respectiv 40 g în rândul populaţiei masculine. Aproximativ 58 milioane (15%) depăşesc acest prag, 20 milioane (6%) consumă zilnic mai mult de 40 g alcool la femei sau 60 g alcool la bărbaţi, iar 23 milioane sunt dependenţi de alcool (5,4% din bărbaţii de vârstă activă şi 1,5 % din femei). (Anderson &, Baumberg, 2006, p.3; ARPS, 2013)

Deşi multe femei stopează consumul de alcool pe durata sarcinii, între 25% şi 50% din gravide continuă să bea, înregistrând uneori modele de consum dăunător. (Anderson &, Baumberg, 2006, p. 3)

 

Evaluarea modelului de consum de alcool

Evaluarea frecvenţei consumului indică islandezii, maghiarii, estonienii şi lituanienii ca fiind băutorii care consumă alcool mai rar decât o dată pe săptămână, dar cu un model de consum al unor cantităţi mari (consum excesiv), în timp ce bulgarii, portughezii, spaniolii, italienii şi croaţii consumă alcool zilnic sau aproape zilnic. (Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report, 2016, p. 74)

Bulgarii cumulează cel mai mare număr de zile de consum de alcool într-un an (189 zile), urmaţi de portughezi, spanioli, italieni, croaţi. La polul opus se află lituanienii, care consumă alcool în medie 53 zile dintr-un an. Românii se situează la jumătatea spectrului frecvenţei consumului de alcool. (ibidem, p. 84)

Preferinţele pentru un anumit tip de băutură reflectă variaţii geografice importante, dar şi modificări istorice ale obiceiurilor de consum. Sumarizând tiparele de consum ale europenilor adulţi, statele europene pot fi grupate în clustere, cu modele de consum similare: (WHO, 2012, p. 4)

·         ţările central-estice şi est europene, cu o apartenenţă relativ recentă la UE, înregistrează rate ale consumului de alcool superioare mediei UE, cu nivele înalte ale consumului de alcool neînregistrat. Băuturile spirtoase ocupă o pondere importantă în cadrul tipului de alcool consumat, în timp ce preferinţele pentru vin sau bere diferă în proporţii semnificative.

·         în ţările central-vestice şi vest europene cu excepţia Franţei, berea este băutura preferată. Modelul de consum este de tip mediteranean, iar toleranţa socială pentru episoadele de ebrietate este redusă, cu excepţia Marii Britanii şi Irlandei, a căror model de consum şi tradiţie culturală sunt mai apropiate de cel al ţărilor nordice;

·         ţările nordice şi nord-est europene se definesc printr-un nivel de consum redus faţă de media UE, preferinţă pentru băuturile spirtoase, consum de alcool episodic (non-zilnic),  episoade de consum excesiv de alcool şi toleranţă socială crescută pentru stările de ebrietate;

·      ţările sud europene se caracterizează printr-un model de consum de tip mediteranean, cu un consum de alcool regulat (zilnic sau aproape zilnic), frecvenţă redusă a episoadelor de intoxicaţie acută şi toleranţă socială redusă pentru starea de ebrietate. Cu excepţia Ciprului şi a Maltei, nivelele de consum sunt înalte.

America de Sud este regiunea care înregistrează, de asemenea, ponderi semnificative ale consumatorilor de vin, Argentina şi Chile fiind ţări tradiţional producătoare de vin. (WHO,2011, p. 6-7)

Berea, consumată de 36% dintre băutori, este preferată în emisfera vestică, cea mai mare parte a Europei de Nord, multe dintre ţările Africii şi Australia. În regiunea Africii sub-Sahariene, unde nivelele de consum sunt reduse, berea şi băuturile spirtoase sunt consumate în proporţii relativ egale.

Băuturile spirtoase, reprezentând peste 45% din totalul consumului înregistrat de alcool, sunt preferate de lituanieni (80,6% din băutori), danezi (78,1%) şi bulgari, dar şi de locuitorii Asiei de Sud-Est şi ai Pacificului de Nord. (Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report, 2016, p. 78; WHO, 2011, p. 6-7)

 

Episoadele de consum excesiv de alcool

Consumul excesiv (de risc) de alcool defineşte consumul de alcool care conduce la intoxicaţie alcoolică acută, asimilat consumului ce depăşeşte pragul de 60 g alcool pur la bărbaţi, respectiv 40 g alcool la femei, cu o ocazie. Noţiunea a fost introdusă pentru a estima ponderea consumului de alcool periculos pentru sănătate din cauza consecinţelor medicale (acute şi cronice), sociale şi legale, având, din acest punct de vedere, o valoare înalt predictivă. Consumul episodic excesiv se referă la episoade de consum a unor cantităţi mari de alcool, cu o durată mai mare de o zi, alternând cu perioade de abstinenţă sau consum uşor sau moderat de alcool. Locuitorii ţărilor nordice, dar şi românii, sunt între băutorii cu un consum episodic excesiv de alcool. (Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report, 2016, p. 94-96)

 


Contextul consumului de alcool

Deşi băutul este prin excelenţă o activitate socială, contextul uzual al consumului de alcool este asociat cu rata poverii bolii atribuibile alcoolului. Consumul de alcool în compania prietenilor este considerat un factor mai puţin nociv decât consumul de alcool de unul singur. Băutul în localuri publice sau în spaţii exterioare (parcuri, pe străzi) este rar în ţările aparţinând blocului estic (România, Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania). Aproximativ 95% din lituanieni, 92% din danezi şi finlandezi, 60% din spanioli şi americanii beau frecvent acasă. (Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report, 2016, p. 119-136)

 

 

Povara bolilor atribuibile alcoolului

 

Alcoolul este implicat în producerea a peste 200 boli diferite, clasificate în International Classification of Diseases 10 (ICD-10), între care tulburări neuropsihiatrice (epilepsie, depresie, anxietate şi altele), boli gastrointestinale (ciroză hepatică alcoolică, pancreatită acută şi cronică, gastropatie alcoolică), cancere (de tub digestiv şi sân), boli cardiovasculare (ischemice, hemoragice, hipertensiune arterială), sindrom alcoolic fetal, diabet zaharat, boli infecţioase (ex. pneumonie, tuberculoză), vătămări intenţionale şi non-intenţionale (auto şi heteroagresivitate, suicid, omor, intoxicaţii accidentale, accidente rutiere, domestice sau profesionale). (WHO, 2014, p. 2-12)

Din cei peste 266 milioane de europeni care consumă alcool cel puţin ocazional, 58 milioane sunt mari băutori, iar 23 milioane sunt dependenţi de alcool (5,4% dintre rbaţii şi 1,5% dintre femeile din grupa de vârstă activă). (Anderson &, Baumberg, 2006, p. 3; ARPS, 2013)  Nouă din 10 persoane dependente de alcool nu primesc tratament. (Rehm et colab. 2012, cit de ARPS, 2013)

În 2012, 139 milioane DALY (5,1% din povara globală a bolii) s-au atribuit deceselor premature şi dizabilităţilor atribuibile alcoolului, cea mai înaltă rată fiind înregistrată la nivelul UE. Peste 7,4% din povara bolilor atribuibile consumului de alcool s-a înregistrat în rândul bărbaţilor şi 1,4% la femei. (WHO, 2014, p.XIV) Cu toate acestea, impactul consecinţelor medico-sociale ale consumului de alcool este semnificativ mai mare în rândul populaţiei feminine. Morbiditatea şi mortalitatea asociate alcoolului au crescut semnificativ în rândul populaţiei feminine faţă de valoarea înregistrată în urmă cu un deceniu. (ibidem, p. 8; CNAPA, 2014, p. 2)

Mai mult de 3 milioane decese anual sunt determinate de cauze asociate consumului de alcool, reprezentând mai mult de trei pătrimi din mortalitatea globală la nivelul regiunii europene OMS (7,6% din decese la bărbaţi şi 4% din decesele în rândul femeilor). (Shield et al, 2016, p. 16)

Deşi în ultimii 25 ani consumul de alcool a scăzut în regiunea europeană OMS, povara mortalităţii atribuibile alcoolului înregistrează o creştere de 4% faţă de anul 1990, în principal prin contribuţia mortalităţii înalte la nivelul ţărilor din regiunea est europeană (+22% în anul 2013 faţă de 1990) şi a ţărilor sud-est europene (+65 faţă de anul 1990). Modelul de consum excesiv de alcool, caracteristic ţărilor nordice, ţărilor baltice şi României, precum şi creşterea ratei mortalităţii globale la adulţi şi speranţa de viaţă redusă (în mod particular în ţările est europene) sunt principalii factori care determină acest decalaj. În ţările în care scăderea consumului de alcool a fost semnificativă şi stabilă, povara bolilor asociate consumului de alcool  s-a redus proporţional. Astfel, în 2014, mortalitatea atribuibilă alcoolului a atins valoarea de 5% în ţările central şi vest europene (cu 25% mai puţin faţă de 1990), 12% în ţările Mediteranei de sud (cu 27% mai puţin faţă de 1990) şi 14% în ţările central-est europene (cu 15% mai puţin faţă de 1990), reprezentând cele mai scăzute valori din ultimii 25 de ani. (ibidem, p. IX) La polul opus, se află ţările est europene, cu nivele înalte şi tendinţe crescătoare ale consumului de alcool, unde decesele atribuibile alcoolului deţin peste 54% din decesele de toate cauzele. (ibidem, p. IX)

 

Povara mortalităţii atribuibile alcoolului

Bolile cardiovasculare, ciroza hepatică, cancerul şi traumatismele intenţionale şi nonintenţionale sunt principalele cauze de deces, deţinând 88% din mortalitatea atribuibilă alcoolului (90% pentru sexul feminin şi 87% pentru sexul masculin), respectiv 76% din mortalitatea de toate cauzele, contribuţia cea mai importantă fiind atribuibilă bolilor cardiovasculare. (ibidem, p.16)

Mortalitatea prin boli cardiovasculare atribuibile alcoolului variază între 5% în ţările central şi central-vest europene şi 54% în ţările cu un nivel înalt al consumului şi model de consum episodic excesiv (Belarus, Kazahstan, Kirgistan, Republica Moldova, Ucraina). Prevalenţa patologiei cardiace determinată de alcool este puternic subestimată, în condiţiile în care este imposibil să poată fi corelate, în mod sistematic, simptomatologia cardiacă cu volumul şi modelul consumului de alcool pentru fiecare pacient, dar şi ca urmare a deficitului de studii epidemiologice serioase în majoritatea ţărilor. ((ibidem, p.19; 32-36)

Ciroza hepatică înregistrează rate înalte ale mortalităţii în toate ţările central-est şi est europene, în special în regiunile unde există o producţie tradiţională de băuturi spirtoase din fructe cu seminţe (Ungaria, România, Slovacia, Slovenia). Cele mai ridicate rate ale mortalităţii prin ciroză hepatică se întâlnesc în Kirgistan (475,4 cazuri/milion); Kazahstan, Turkmenistan şi Uzbekistan, (aproximativ 340 cazuri/milion), hepatita B şi C fiind, de asemenea, un factor de risc pentru aceste populaţii. La polul opus, se situează ţările vest europene cu nivele reduse ale mortalităţii prin ciroză hepatică (între 41 şi 155 cazuri/milion) şi rate progresiv descrescătoare în ultimele decenii. Pe de altă parte, Republica Moldova, România şi Slovacia înregistrează rate ale mortalităţii prin ciroză hepatică mai înalte decât cele aşteptate pentru volumul de alcool consumat, fapt care poate fi asociat cu nivelele mari de consum al spirtoaselor obţinute în gospodării din fructe ale căror seminţe nu sunt separate în procesul de obţinere a băuturii. (ibidem, p.18-27)

Cancerul asociat consumului de alcool are o pondere de peste 10% din totalul cancerelor şi înregistrează valori înalte ale prevalenţei în ţările estice şi central-est europene, unde consumul de alcool se menţine la nivele înalte. Valori inferioare mediei europeane se regăsesc în ţările care au înregistrat reduceri semnificative şi stabile ale consumului de alcool pe parcursul ultimelor decenii. (ibidem, p.18-19; 27-31)

Povara mortalităţii prin vătămări corporale s-a redus în perioada 1990-2014 cu 9% pentru vătămările intenţionale şi cu 27% pentru cele nonintenţionale. Lituania şi România se află în topul ţărilor cel mai afectate de violenţa determinată de consumul de alcool. Deşi în majoritatea ţărilor europene ponderea tinerilor implicaţi în conflicte declaşate de consumul de alcool este disproporţionată faţă de alte grupe de vârstă, în ţările caracterizate prin episoade de consum excesiv de alcool (Lituania, România, Bulgaria) toate grupele de vârstă sunt afectate în proporţii relativ egale. (ibidem, p.18-19; 36-51)

 

Costurile asociate consumului de alcool

Conform unui metastudiu din 2006, costurile societale ale consumului de alcool se ridică la aproximativ 1,3% din Produsul Intern Brut al unei ţări. (Committee of the Regions, 2016)  În anul 2010, la nivelul UE, costurile asociate consumului de alcool au fost estimate la 155,8 miliarde €, cuantumul major al acestora fiind datorat deceselor premature (45,2 miliarde €), îngrijirilor de sănătate (21,4 miliarde €), şomajului (17,6% miliarde €), absenteismului (11,3 miliarde €). La acestea, se adaugă costurile datorate acţiunilor în justiţie estimate, în 2006, la 33 miliarde € anual. (CNAPA, 2016, p. 2)

 

 

Consumul de alcool în România

 

                Conform profilului de ţară prezentat în cel mai recent Raport asupra alcoolului şi sănătăţii al OMS,  în anul 2010, consumul de alcool pur/capita la populaţia în vârstă de 15 ani şi peste a fost de 14,4 l, înregistrând o tendinţă crescătoare în ultimul deceniu. Din acest consum, 10,4 litri alcool reprezintă consumul înregistrat, iar 4 litri reprezintă consumul de alcool neînregistrat, menţinut la un nivel constant. Consumul mediu de alcool pur în rândul bărbaţilor este de 22,6 litri, respectiv 6,8 litri în rîndul femeilor. Consumul de alcool raportat exclusiv la populaţia consumatoare de alcool de 30,7 litri alcool pur per persoană în rândul bărbaţilor şi de 10,9 litri alcool pur per persoană în rândul femeilor, media consumului de alcool în rândul populaţiei băutoare fiind de 21,3 litri alcool pur per capita. Numai 14,3% din populaţia de peste 15 ani nu a consumat niciodată alcool (7,6% din bărbaţi şi 29,3% dintre femei), în timp ce două treimi din populaţie consumă alcool regulat. (WHO, 2014, p.232)  

Peste 28% din români depăşesc pragul limită de 60/40 grame alcool pur consumat, iar peste 10% depăşesc 120 grame alcool pur la bărbaţi sau 80 grame la femei ocazional, înscriindu-se în categoria băutorilor cu consum episodic excesiv extrem. Prevalenţa episoadelor de consum dăunător de alcool a fost de 18,7 % în rândul bărbaţilor băutori şi 2,7 % în rândul femeilor, ponderea cumulată a episoadelor de consum excesiv pentru ambele sexe fiind de 7,5% din populaţia generală, respectiv 11,1% din populaţia care se autodeclară băutoare. (Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report, 2016, p. 96) Cu un volum de alcool cuprins între 75 şi 100 g alcool consumat cu o ocazie, România ocupă locul 5 (după Islanda, Danemarca, Finlanda şi Suedia) în topul ţărilor cu un model de consum excesiv de alcool. (ibidem, p.95)

Berea este băutura preferată a românilor, pentru toate grupele de vârstă, fiind consumată de 70% din tinerii de 18-34 ani şi aproximativ 60% din persoanele de 35-65 ani. Mai puţin de 60% din români consumă vin. Consumul spirtoaselor este de 39% în rândul tinerilor sub 35 ani şi aproximativ 42% pentru populaţia în vârstă de 35-65 ani. (ibidem, p. 78)

Peste 10% din români beau acasă, singuri, cel puţin o dată pe săptămână, dar mai puţin de o treime consumă alcool în compania membrilor familiei, aproximativ 50% consumă alcool în mod obişnuit în localuri publice şi doar 9% beau în parcuri sau pe străzi. (ibidem, p. 118-135)

Influenţa regiunii geografice asupra modelului de consum are o semnificaţie relativă, transilvănenii înregistrând cel mai mare număr de abstinenţi, bucureştenii sunt mai degrabă băutori „light” ("uşori", consum scăzut până la moderat), iar moldovenii şi muntenii sunt prezenţi mai frecvent în zona consumului „medium” (moderat) şi „hard” ("greu", consum excesiv). Mai mult de jumătate (52%) dintre băutorii „hard” şi 42% dintre consumatorii „medium” sunt fumători zilnici. (MS. CSP Sibiu, 2005, p. 23-25)

 

Povara bolii atribuibilă alcoolului  în România

 

          Conform rezultatelor studiilor internaţionale, în România, 15.175 decese sunt cauzate în fiecare an consumului de alcool, din care 11.659 în rândul bărbaţilor şi 3.516 în rândul femeilor. (Rehm et colab. 2012, cit de ARPS, 2013) Prevalenţa tulburărilor induse de alcool în rândul populaţiei de 15 ani şi peste este de 2,4% (3,7% în rândul bărbaţilor şi 1,1% în rândul femeilor, valori inferioare mediei UE (7,4% la bărbaţi, respectiv 1,4% la femei), al căror decalaj faţă media europeană ridică problema subraportării patologiei psihosomatice atribuibile alcoolului. În ceea ce priveşte dependenţa de alcool, 2% din românii în vârstă de 15 ani şi peste sunt dependenţi de alcool faţă de 4% la nivelul UE. (WHO, 2014, p.232)

             Într-o notă din anul 2011, Ministerul Sănătăţii estimează valori superioare celor indicate de studiile internaţionale: „în România mor anual peste 17.000 de oameni în urma consumului de alcool, iar peste jumătate dintre aceştia mor în perioada activă a vieţii lor (între 20 şi 64 de ani).... Mortalitatea la vârsta adultă (20-64 de ani), atribuibilă consumului de alcool în România, este de trei ori mai mare la bărbaţi, respectiv de 1,5 ori mai mare la femei, comparativ cu UE 15 (statele membre până în 2004)... Între cauzele de mortalitate atribuibile consumului de alcool se numără accidentele (mortalitate de trei ori peste media UE 15), bolile cardiovasculare (mortalitate de două ori media UE15 - statele membre noi - şi de opt ori media UE 15) şi ciroza hepatică (mortalitate peste dublul ţărilor UE 15)”. (MS, 2011) Cu aceste valori, România înregistrează cea mai înaltă rată standardizată a mortalităţii atribuibile alcoolui din UE în rândul femeilor şi locul 4 la bărbaţi (după Estonia, Letonia şi Lituania). (Rehm et colab. 2012, cit de ARPS, 2013)

             Peste 14% din anii potenţiali de viaţă la femei şi 25,4% la bărbaţi sunt pierduţi prin decese atribuibile alcoolului. (Furtunescu et al, 2013) Aproximativ 4% din deficitul speranţei de viaţă la femei şi 18% la bărbaţi sunt puse pe seama consumului nociv de alcool, în condiţiile în care România (alături de Ungaria şi Letonia) înregistrează cea mai redusă speranţă de viaţă din cele 28 state ale UE, cu un deficit de 11,8 ani faţă de media UE. (Eurostat Statistics, 2014)

            În anul 2012, aproape 70.000 cazuri cu patologie asociată consumului de alcool au fost externate,  totalizând 572.549 zile de spitalizare, un cost de 1.537,6 RON/caz (superior mediei naţionale a tarifului pe caz) şi un cost total al asistenţei de sănătate de rambursat de CNAS echivalent a 25 milioane €. (Furtunescu et al, 2013; ARPS, 2013)

            La această sumă, reprezentând exclusiv costurile îngrijirilor de sănătate pe durata spitalizării, se adaugă costuri suplimentare (datorate asistentei primare şi ambulatorii, asisteei de urgenţă, concediilor medicale, precum şi costurile induse de accidente rutiere care au avut drept cauză consumul de alcool). Două treimi din cazurile internate au prezentat patologie hepatobiliară şi aproape un sfert tulburări mentale induse de consumul de alcool. Aproape jumătate dintre aceste cazuri au prezentat complicaţii. Dintre cazurile spitalizate, 73,82% au fost reprezentate de tulburări ale sistemului hepatobiliar şi ale pancreasului şi 22,28% au fost tulburări mentale organice induse de alcool.  Aproape jumătate (46,3%) din cazurile spitalizate au prezentat complicaţii. (idem)

Cel puţin 53% din români declară că au fost victime ale unor agresiuni pe fondul consumului de alcool, valoare care situază România pe locul 2, după Lituania, din punct de vedere al numărului victimelor violenţei determinate de consumul de alcool şi pe locul 3 (după Lituania şi Bulgaria) din punct de vedere al ponderii femeilor ca victime în conflicte declanşate sub influenţa alcoolului. (Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report, 2016, p. 18-194)

 

 

Tendinţe şi caracteristici ale consumului de alcool în rândul adolescenţilor şi tinerilor

 

Consumul de alcool la adolescenţii şi tinerii europeni

În timp ce consumul mediu de alcool în UE a scăzut, ponderea adolescenţilor şi adulţilor tineri afectaţi de efectele consumului nociv de alcool a crescut în ultima decadă în numeroase state UE. Populaţia europeană tânără reprezintă în mod particular o populaţie la risc, cu o mortalitate de peste 10% în rândul femeilor şi aproximativ 25% în rândul bărbaţilor în vârstă de 15-29 ani, ca urmare a modelelor de consum nociv de alcool. (Commission of European Communities, 2006)

Conform ESPAD 2011, în toate ţările europene, cu excepţia Islandei, peste 70% din adolescenţii în vârstă de 15-16 ani au consumat alcool cel puţin o dată în viaţă. În peste 50% din cazuri, preferinţele băieţilor se îndreaptă spre bere, iar ale fetelor spre băuturile spirtoase. Evaluarea frecvenţei consumului de alcool indică 79% din adolescenţi ca fiind consumatori de alcool în ultimele 12 luni şi 37% în ultimele 30 zile. (Hibell et al, 2011, cit. de Steffens & Sarrazin, 2016, p. 13 )

Aproximativ 60% din adolescenţi au început să consume alcool înaintea vârstei de 13 ani, iar 12% din aceştia au experimentat primul episod de ebrietate la această vârstă. Identificarea vârstei de debut a consumului de alcool este esenţială în planificarea strategiilor de intervenţie, în condiţiile în care debutul consumului de alcool înaintea vârstei de 15 ani este asociat cu un risc de 4 ori mai mare de a dezvolta dependenţă la alcool de la o vârstă tânără, iar consumul de alcool înaintea vârstei de 13 ani induce un risc de 7 ori mai mare de a adopta un model de consum excesiv de alcool faţă de adolescenţii care încep să consume alcool după vârsta de 17 ani.

Modelul de consum excesiv este experimentat constant de 39% din tineri, fiind mai frecvent în ţările nordice, Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Monaco, Belgia, Estonia şi Rusia. Amplificarea modelului de consum excesiv de alcool a fost semnificativă în rândul fetelor, cu o creştere a prevalenţei de la 35 % în anul 2003 la 38% în 2011. Se poate concluziona că adolescenţii consumă alcool mai rar decât adulţii, dar în cantităţi mai mari. (Donaldson, 2009, cit de Steffens & Sarrazin, 2016, p. 15) În rândul băieţilor, ponderea episoadelor de consum excesiv înregistrează o uşoară scădere în 2011 (43%) faţă de 2007 (45%). (Hibell et al, 2012, p.11) Consumul de alcool la petreceri este adesea însoţit de utilizarea de droguri recreaţionale, sporind riscurile consecinţelor negative. În acest context, perspectivele politice trebuie să reflecte faptul că utilizarea combinată de droguri cu alcool a devenit o componentă cheie a problemelor legate de policonsumul de droguri cu care se confruntă societatea actuală. (Hibell et al, 2012, p.11)

Aproximativ 64% din adolescenţii şi tinerii sub 25 ani au declarat preferinţa pentru alcool ca mijloc de distracţie, cu consecinţe pozitive, iar 48% au afirmat că alcoolul îi ajută să uite de probleme. Doar 42% au admis că alcoolul poate avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii. Posibilitatea ca alcoolul să fie cauza unor comportamente pe care „să le regrete mai târziu” sau al unei “stări proaste” este admisă de numai 35% din repondenţi, iar „problemele cu poliţia” şi “a nu fi în stare să-şi controleze consumul de alcool” sunt indicate de 19% din repondenţi. (ibidem, p. 80-81)

Consumul de alcool în rândul părinţilor şi defectele de parentaj ale părinţilor consumatori de alcool (la nivel clinic şi subclinic) sunt factori determinanţi ai comportamentului faţă de alcool al adolescentului. (Donaldson, 2009, cit de Steffens & Sarrazin, 2016, p.16)

 

Consumul de alcool la adolescenţii români

Conform anchetei ESPAD 2011, proporţia adolescenţilor de 16 ani care au consumat cel puţin o dată în viaţă o băutură alcoolică a fost de 79%, în scădere faţă de 2007 (81%), 2003 (88%) şi 1999 (85%) şi sub media ţărilor ESPAD (87%). Prevalenţa consumului de alcool din ultimele 12 luni a fost de 72%, în scădere faţă de anii precedenţi (74% în 2007, 79-80% în 1999 şi 2003) şi sub media ţărilor ESPAD (79%). (MS.MAI.ANA, 2011, p. 2)

O anchetă efectuată în anul 2011 în cadrul unui proiect comun româno-olandez identifică doar 11% dintre adolescenţii de sex masculin şi 26% dintre fete ca fiind abstinenţi. (Van Hoof & Moll, 2012)

Deşi frecvenţa consumului regulat de băuturi alcoolice (cel puţin o dată în ultimele 30 de zile) a scăzut de la 52% (2007) la 49% (2011), ponderea episoadelor de consum excesiv de alcool a înregistrat o tendinţă crescătoare susţinută (de la 27% în 1999 la 36% în 2011). De asemenea, a crescut numărul elevilor care s-au angajat în episoade de consum excesiv (mai mult de 5 băuturi la o ocazie, de peste 3 ori în ultimele 30 de zile) de la 8% (2007) la 10% (2011). În rândul fetelor, se observă o creştere mai puţin exprimată a consumului de alcool între 2006 şi 2010, urmată de o scădere în 2014 (8,7%). În ceea ce priveşte episoadele de consum dăunător de alcool, ponderea băieţilor care au experimentat cel puţin două episoade de ebrietate este superioară faţă de cea a fetelor. (INSP. CRSP Cluj, 2015, p. 59)

            Un procent de 6,1% din elevi au experimentat alcoolul pentru prima dată înaintea vârstei de 9 ani, 5,26% la 9-10 ani şi 6,31% după împlinirea vârstei de 17 ani. Trei din 100 de elevi au consumat alcool în incinta şcolii, frecvenţa consumului la şcoală fiind mai mare în Moldova. (ibidem, p 29)              

                Ponderea medie a  elevilor care au consumat alcool în ultimele 30 zile este 11,79%, valori superioare acesteia regăsindu-se în Moldova (14,22%) şi Banat (12,66%). (ibidem, p 32)

            De trei ori mai puţine fete consumă regulat alcool faţă de băieţi, ponderea acestora rămânând la un nivel relativ stabil odată cu înaintarea în vârstă, în timp ce numărul adolescenţilor de sex masculin care consumă regulat alcool creşte semnificativ odată cu vârsta (29,16% în clasa a IX-a şi de 43,49% la elevii clasei a XII-a). (ibidem, p 36)

În România, un sfert dintre tinerii în vârstă de 18-34 ani au fost victime ale conflictelor declanşate de consumul excesiv de alcool.(Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report, 2016, p. 203)

Procurarea băuturilor alcoolice este relativ facilă, alcoolul fiind disponibil în supermarket-uri, alimentare, restaurante, baruri, discoteci, unde este vândut inclusiv personanelor sub vârsta minimă legală (18 ani), care reuşesc aproape întotdeauna să obţină alcool de la vânzători. (Van Hoof et al, 2009)

 

 

Politici şi strategii de intervenţie

 

            Politici şi strategii de intervenţie la nivel european

            Strategia globală privind combaterea efectelor consumului dăunător de alcool a UE, publicată în 2006, a fost concepută pentru a ajuta guvernele şi organismele implicate în combaterea efectelor nocive ale consumului de alcool să-şi coordoneze acţiunile pentru a reduce efectele negative ale alcoolului în Europa. Strategia accentuează impactul negativ pe care îl are abuzul de alcool asupra persoanelor, asupra familiilor şi a societăţii, precum şi asupra forţei de muncă şi a productivităţii. Strategia UE privind alcoolul defineşte cinci teme prioritare relevante pentru orientarea strategiilor de prevenire a consumului dăunător de alcool în toate statele membre, complementare politicilor naţionale în domeniul alcoolului şi pentru care pot fi realizate acţiuni comunitare convergente politicilor naţionale: (WHO, 2013)

1.       Protejarea tinerilor, a copiilor şi copiilor nenăscuţi;

2.       Reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin accidente de trafic;

3.       Prevenirea tulburărilor psihopatologice asociate consumului de alcool în rândul adulţilor şi prevenirea impactului negativ al consumului de alcool la locul de muncă;

4.       Informarea, educarea şi conştientizarea efectelor dăunătoare ale consumului de alcool şi promovarea unui consum responsabil de alcool;

5.       Crearea, dezvoltarea şi susţinerea bazelor de date comune.

Obiectivele principale ale intervenţiilor pentru protejarea copiilor şi tinerilor aflaţi sub vârsta minimă legală pentru consumul de alcool sunt:

·         Întârzierea debutului consumului de alcool;

·         Reducerea şi minimalizarea cantităţilor de alcool care ar putea fi consumate de către adolescenţi;

·         Reducerea consecinţelor pe care copiii le pot suferi în familiile afectate de alcoolism. (ibidem)

                Planul european de acţiune pentru reducerea consumului dăunător de alcool 2012-2020 include un set de opţiuni bazate pe dovezi, privind strategiile de reducere a consumului dăunător de alcool.

             Planul de acţiune privind consumul de alcool în rândul tinerilor şi episoadele de consum excesiv de alcool sprijină realizarea obiectivelor Strategiei UE privind alcoolul, prin acţiuni concrete care vizează şase arii (de) intervenţie. Grupele de vârstă considerate tinere sunt: copiii nenăscuţi, copiii, adolescenţii şi tinerii în vârstă de până la 25 ani.

Planul de acţiune stabileşte trei direcţii de intervenţie prioritară:

·         Protejarea copiilor nenăscuţi prin reducerea expunerii femeilor la alcool în timpul sarcinii;

·         Protejarea copiilor de a fi expuşi de către alţii la consecinţele dăunătoare ale consumului de   alcool;

·         Prevenirea şi reducerea consumului de alcool de către adolescenţi până la împlinirea vârstei legale. (CNAPA, 2014, p. 7-8)

             Strategia Sănătate 2020: un cadru european de politici pentru susţinerea acţiunilor vizând sănătatea şi bunăstarea populaţiei la nivelul guvernului şi societăţii stabileşte o agendă ambiţioasă şi de perspectivă în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei. (WHO, 2013)

             Situaţia consumului de alcool şi a efectelor sale nocive este monitorizată prin intermediul  Sistemului UE de informare privind sănătatea şi consumul de alcool (EUSAH), care funcţionează datorită cooperării dintre Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în cadrul programelor UE în domeniul sănătăţii publice. În acest context, se elaborează periodic profiluri de ţară, cu detalii privind consumul de alcool şi efectele sale asupra sănătăţii în fiecare ţară. Coordonarea la nivelul UE se realizează de către Comitetul pentru politicile şi acţiunile naţionale privind alcoolul (CNAPA), Comitetul privind colectarea de date, indicatori şi definiţii şi Forumul european privind sănătatea şi consumul de alcool (EAHF). În anul 2006, a fost elaborat Sistemul Global de Informare pentru alcool şi sănătate (GISAH), care serveşte ca bază de date pentru sistemele informaţionale regionale.

             În 2015, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care  a solicitat Comisiei Europene prezentarea Planului European de Acţiune pentru reducerea efectelor consumului dăunător de alcool şi elaborarea Strategiei Europene privind Alcoolul 2016-22. (EU Parliament, 2015)

 


Politici şi strategii de intervenţie la nivel naţional

Documentele care orientează activitatea de promovare a unui stil de viaţă sănătos derivă din Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020 „Sănătate pentru prosperitate" care preia liniile directoare ale Strategiei Europene OMS privind Sănătatea Copiilor şi Adolescenţilor în Europa pentru anii 2014-2024, precum şi pevederile Programului XII de acţiuni al OMS pentru 2014-2019. Organizarea şi desfăşurarea campaniilor naţionale de Informare-Educare-Conştientizare privind efectele consumului de alcool sunt prevăzute de Programul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate. (MS, 2014)

Consiliul naţional pentru coordonarea politicilor şi acţiunilor de reducere a consumului dăunator de alcool în Romania coordonează politicile şi acţiunile naţionale de reducere a consumului dăunător de alcool, în acord cu priorităţile UE, ale OMS şi cu situaţia pe plan naţional.

Strategia naţională în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2014-2020 abordează situaţia şi politicile pentru tinerii de 14-35 de ani şi ghidează politicile de tineret în direcţia convergenţei la nivel european. Pentru domeniul "Sănătate, sport şi recreere", grupul ţintă este reprezentat de tineri consumatori de droguri şi/sau alcool; tinerii cu obiceiuri de dietă nesănătoasă, tinerii cu dizabilităţi, tinerele mame de 15-19 ani, tinerii infectaţi cu HIV/SIDA, tinerii afectaţi de diferite boli psihice, tinerii cu un stil de viaţă care nu include activităţi sportive sau culturale. (MTS, 2015)

Parteneriatele europene în cadrul unor proiecte de cercetare privind consumul de alcool au permis adoptarea unor experienţe europene de bună practică şi dezvoltarea unor politici locale şi naţionale de prevenire a consumului de alcool.

 


Campanii de Informare-Educare-Conştientizare desfăşurate în perioada 2012-2016

LUNA NAŢIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE EFECTELE CONSUMULUI DE ALCOOL

 

 


2012

“Fiţi conştienţi, alcoolul, distruge vieţi!”

Tema campaniei: Informarea populaţiei cu privire la efectele consumului de alcool asupra sănătăţii.

Scopul  campaniei: Reducerea consumului dăunător de alcool de către populaţia generală şi prevenirea consumului de alcool la adolescenţi, tineri şi gravide.

Grupul ţintă: adolescenţii, tinerii şi gravidele

 

2013

Alcoolul – destindere, dependenţă, dezastru!

Tema campaniei: Informarea populaţiei cu privire la efectele consumului dăunător de alcool asupra vieţii sociale, familiale şi profesionale.

Scopul campaniei: Promovarea consumului responsabil de alcool de către populaţia adultă şi prevenirea consumului de alcool la adolescenţi şi tineri.

Grupul ţintă: adolescenţii şi tinerii

 

2014

Alcoolul – falsul prieten al familiei tale!

Tema campaniei: Informarea populaţiei cu privire la riscurile debutului timpuriu al consumului de alcool.

Scopul campaniei: Promovarea implicării părinţilor în prevenirea debutului consumului de alcool la copii  şi adolescenţi.

Grupul ţintă: populaţia generală, părinţi

2015

Spune NU alcoolului în timpul sarcinii! Protejează viaţa din tine!

Tema campaniei: Informarea populaţiei cu privire la efectele consumului de alcool în timpul sarcinii asupra sănătăţii fizice şi psihice a copilului.

Scopul campaniei: Promovarea renunţării la consumul de alcool de către  gravide şi femei care intenţionează să rămână însărcinate.

Grupul ţintă: gravide, femei care intenţionează să devină mămici

 

2016

“Alcoolul îţi poate schimba viaţa...ÎN RĂU!

Tema campaniei: Informarea populaţiei cu privire la efectele consumului de alcool asupra

sănătăţii fizice şi psihice a copilului, adolescentului şi adultului.

Scopul campaniei: Prevenirea debutului timpuriu al consumului de alcool în rândul copiilor şi adolescenţilor şi promovarea unui comportament responsabil faţă de consumul de alcool.

Grupul ţintă: copii, adolescenţi, tineri sub 25 ani, părinţi          




Referinţe bibliografice:

 

1.        WHO (2012). Alcohol in the European Union. Consumption, harm and policy approaches. Anderson P, Moller M & Galea G. (eds). Copenhagen, Denmark:Regional Office for Europe; http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0003/160680/e96457.pdf, accesat la 6 martie 2017.

2.        WHO (2016). World health Statistics 2016: monitoring health for the SDGs. France; http://www.who.int/gho/publications/world_health_statistics/2016/en/; accesat la 12 aprilie 2017.

3.        WHO (2014). Global status report on alcohol and health 2014. Luxemburg (f.e); http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/112736/1/9789240692763_eng.pdf?ua=1); accesat la 12 aprilie 2017.

4.        Comparative monitoring of alcohol epidemiology across the EU. Baseline assessment and suggestions for future action. Synthesis report. (2016) Moskalewitz J, Room R, Thom B. (eds) (f.e)(f.l.); http://ncphp.government.bg/files/news/Comparative_monitoring_of_alcohol_epidemiology_across_the_EU.pdf; accesat la 3 aprilie 2017.

5.        Shield KD, Rylett M, Rehm J. (2016). Public health successes and missed opportunities. Trends in alcohol consumption and attributable mortality in the WHO European Region, 1990-2014. Copenhagen, Denmark:Regional Office for Europe; http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0018/319122/Public-health-successes-and-missed-opportunities-alcohol-mortality-19902014.pdf?ua=1; accesat la 8 mai 2017.

6.       WHO (2011). Global status report on alcohol and health 2010; Switzerland (f.e)(f.l.); http://www.who.int/substance_abuse/publications/global_alcohol_report/msbgsruprofiles.p; accesat la 8 mai 2017.

7.       Steffens R, Sarrazin D. (2016). Guidance to reduce alcohol-related harm for young people. Background paper. Munster:LWL-Coordination Office for Drug-Related Issues; http://www.rarha.eu/Resources/Deliverables/Lists/Work%20Package%205/Attachments/20/RARHA.WP5.T3.YoungPeople.pdf; accesat la 10 aprilie 2017.

8.        Anderson P, Baumberg Ben (2006). Alcohol in Europe. A Public Health Perspective. A report for the European Commission. Luxemburg:EC; http://ec.europa.eu/health/ph_determinants/life_style/alcohol/documents/alcohol_europe.pdf ; accesat la 10 aprilie 2017.

9.        ARPS (2013). Studiu privind impactul economic al consumului dăunător de alcool asupra sistemului de sănătate din România. Ce ştim şi ce nu ştim despre consumul dăunător de alcool în România? (f.e.)(f.l.); http://arps.ro/wp-content/uploads/2013/12/Fact-sheet-rezultate-studiu.pdf; accesat la 8 mai 2017. 

10.     European  Committee of the Regions (2016).  The 8th Commission meeting, 10 May 2016.  Working Document. Commission for Natural Resources. The need for and way towars an EU strategy on alcoho-related issue; https://www.stap.nl/.../european-committee-of-the-regions---the-ne; accesat la 8 aprilie 2017.

11.      CNAPA (2014). Action Plan on Youth Drinking and on Heavy Episodic Drinking (Binge Drinking) (2014-2016); http://ec.europa.eu/health//sites/health/files/alcohol/docs/2014_2016_actionplan_youthdrinking_en.pdf; accesat la 8 aprilie 2017.

12.     MS. CSP Sibiu (2005). Atitudini şi Comportamente Legate de Stilul de Viaţă Sănătos. Raport Final (f.e.).

13.     MS (2011). Notă referitoare la problematica consumului de alcool ca factor de risc asupra sănătăţii: situaţia actuală şi obiective. 21 martie 2011.

14.  Eurostat Statistics explained. Life expectancy at age 65, 2014 (years) YB16.png; http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Life_expectancy_at_age_65,_2014_(years)_YB16.png; accesat la 10 aprilie 2017.

15.     Furtunescu F, Galan A, Mihăescu C. (2017) Consumul de alcool generează internări de aproape 25 milioane de euro anual. Viaţa Medicală Nr. 19 (1425); http://www.viata-medicala.ro/Consumul-de-alcool-genereaz%C4%83-intern%C4%83ri-de-aproape-25-milioane-de-euro-anual.html*articleID_8020-dArt.html; accesat la 12 aprilie 2017.

16.   Commission of European Communities (2006). Communication From The Commission To The Council, The European Parliament, The European Economic And Social Committee And The Committee Of The Regions.Brussels, 2006. An EU strategy to support Member States in reducing alcohol related harm; https://ec.europa.eu/health/ph_determinants/life_style/alcohol/documents/alcohol_com_625_en.pdf; accesat la 8 mai 2017.

17.      Hibell B, Guttmorsson U, Ahlstrom S, Balakieva O, Bjamson T, Kokkavi A et al.(2012) The 2011 ESPAD Report. Stockholm, Sweden: The Swedish Council for Information on Alcohol and Other Drugs; http://www.espad.org/sites/espad.org/files/The_2011_ESPAD_Report_FULL_2012_10_29.pdf); accesat la 2 mai 2017.

18.     MS. MAI. ANA (2011) Rezultatele studiului naţional în şcoli privind consumul de tutun, alcool şi droguri. (ESPAD 2011)-Sinteză (f.e.)(f.l.); http://www.ana.gov.ro/studii/Sinteza%20rezultatelor%20studiului%20ESPAD%202011.pdf; accesat la 10 aprilie 2017.

19.     Van Hoof J.J, Moll M. (2012). Adolescent Alcohol Consumption in Romania: A Blueprint for Measuring Alcohol (mis)Use. Rev cercet şi interv soc: (37):77-90; http://www.rcis.ro/images/documente/rcis37_04.pdf; acesat la 4 martie 2017.

20.     INSP. CNEPSS (2015). Raportul Naţional de Sănătate a Copiilor şi Tinerilor din România 2015. Bucureşti:Ed. Univ. "Carol Davila"; http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Raport-National-de-Sanatate-a-Copiilor-si-Tinerilor-din-Romania-2015.pdf; accesat la 12 martie 2017.

21.     MS. INSP. CRSP Cluj (2009). Identificarea, cuantificarea şi monitorizarea comportamentelor cu risc pentru sănătate la elevi (fumat, consum de alcool, droguri, comportament alimentar, activitate fizică, agresiuni fizice. Sinteză naţională pentru anul 2009 (f.e); http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/SINTEZA.YRBSS_.2009.pdf; ccesat la 8 martie 2017.

22.     Van Hoof J.J, Moll M, Constantinescu M (2009). Selling alcohol to underage adolescents in Romania: Compliance with age restrictions in Pitesti. Revista de Cercetare si Interventie Sociala, (27):82-91;  http://www.rcis.ro/images/documente/rcis27_05.pdf ; accesat la 8 martie 2017.

23.     WHO (2013). Strategia „Sănătate 2020”: un cadru european de politici pentru susţinerea acţiunilor vizând sănătatea şi bunăstarea populaţiei la nivelul guvernului şi societăţii. Copenhaga, Danemarca: Regional Office for Europe; http://www.ms.gov.md/sites/default/files/health2020_rom.pdf; accesat la 12 aprilie 2017.

24.     WHO (2012). European action plan to reduce harmful use of alcohol 2012-2020. Copenhagen, Denmark:Regional Office for Europe; http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0008/178163/E96726.pdf, accesat la 5 mai 2017.

25.     At a glance Plenary 24 April 2015.  EU Alcohol Strategy revisited. http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/ATAG/2015/554195/EPRS_ATA(2015)554195_EN.pdf; accesat la 10 aprilie 2017.

26.     MS (2014). Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020;  http://www.ms.ro/strategia-nationala-de-sanatate-2014-2020; accesat la 12 aprilie 2017.

27.    MTS (2015). Strategia Naţională în domeniul tineretului 2015-2020. http://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/comunicat-de-presa-privind-strategia-nationala-in-domeniul-politicii-de-tineret-pentru-perioada-2015-2020; accesat la 8 mai 2017.

 

 

 

 

 

 

 


Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi

Traficului Ilicit de Droguri - 26 iunie 2017

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

 

I. CONSUMUL DE DROGURI LA NIVEL MONDIAL

Se estimează că 247 de milioane de persoane, sau una din 20 de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, au consumat cel puţin un drog ilegal, în anul 2014.

Amploarea problemei drogurilor la nivel mondial devine mai evidentă atunci când se ia în considerare faptul că mai mult de unul din 10 utilizatori de droguri este un utilizator problematic de droguri, care suferă de tulburări cauzate de consumul de droguri sau dependenţa de droguri. Cu alte cuvinte, aproximativ 27 de milioane de oameni sunt consumatori problematici de droguri. Aproape jumătate din aceşti consumatori problematici de droguri îşi injectează drogurile şi 14% din cei care îşi injectează droguri sunt infectaţi cu HIV, în anul 2014.

 

Acest lucru plasează o povară grea asupra sistemelor de sănătate publică în ceea ce priveşte prevenirea, tratamentul şi îngrijirea tulburărilor cauzate de consumul de droguri şi consecinţele acestora asupra sănătăţii. Numai unul din fiecare şase consumatori problematici de droguri din lume are acces la tratament, multe ţări având un deficit mare în furnizarea de servicii. Numărul anual de decese legate de consumul de droguri (estimat la 207.400 în anul 2014) a rămas relativ neschimbat. Un număr inacceptabil de consumatori de droguri continuă să-şi piardă viaţa prematur, de multe ori ca urmare a unei supradoze, chiar dacă decesele legate de supradoze pot fi prevenite.

 

În pofida variaţiilor naţionale şi regionale ale tendinţelor consumului de droguri, datele limitate disponibile indică faptul că utilizarea de opioide (heroină şi opiu) a rămas stabilă la nivel mondial. În principal, ca urmare a tendinţelor din America şi Europa, consumul de cocaină a scăzut per total, în timp ce consumul de canabis şi utilizarea non-medicală a opioidelor farmaceutice au continuat să crească. Tendinţele în utilizarea stimulentelor de tip amfetamină (ATS) variază de la o regiune la alta, iar unele subregiuni, cum ar fi Asia de Sud-Est, au raportat o creştere a consumului de metamfetamina.

 

Există indicii că numărul persoanelor care necesită tratament pentru consumul de canabis este în creştere, în majoritatea regiunilor. Dovezile sugerează că mai mulţi consumatori de droguri suferă de tulburări cauzate de consumul de canabis şi există mai multe dovezi ca utilizarea canabisului ar putea fi din ce în ce mai dăunătoare.

Acest lucru se reflectă în proporţia mare de persoane care au început tratamentul pentru prima dată pentru tulburări cauzate de consumul de canabis în Europa, America de Nord si Oceania.

În conformitate cu informaţiile limitate disponibile, consumul de canabis se situează pe primul loc printre tipurile de droguri pentru care oamenii din Africa necesită tratament pentru consumul de droguri.

 

Numărul de persoanelor care necesită tratament pentru utilizare ATS este în creştere la nivel global. Prevalenţa utilizării ATS este relativ ridicată în Asia unde există o cerere mare pentru tratament, dar expertiza în tratarea tulburărilor cauzate de utilizarea ATS nu este la acelaşi nivel de sofisticare ca şi expertiza în tratarea tulburărilor cauzate de consumul de opioide.

 

Substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP) sunt comercializate ca alternativă la drogurile controlate la nivel internaţional şi produc efecte similare cu cele ale omologilor lor "tradiţionali". SNPP au potenţial de a prezenta riscuri grave pentru sănătatea şi siguranţa publică. Informaţiile şi cercetările privind efectele negative cauzate de SNPP sunt limitate, dar proliferarea celor aproximativ 500 de SNPP, inclusiv mefedrona, reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii consumatorilor de droguri şi a crescut cererea de tratament pentru consumul de droguri.

 

Cocaina rămâne drogul principal din America Latină şi Caraibe, în timp ce consumul de opioide rămâne forma cea mai problematică a consumului de droguri, la nivel global.

Acest lucru poate fi atribuit relaţiei dintre consumul de opioide şi consumul de droguri injectabile, HIV, SIDA şi decesele prin supradoză, şi faptului că utilizarea de opioide determină majoritatea admiterilor la tratament pentru consumul de droguri în Asia şi Europa.

 

Se estimează că aproape un sfert de miliard de oameni cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, au consumat un drog ilegal în anul 2014. Aceasta corespunde unei prevalenţe globale de 5,2%, ceea ce sugerează un consum de droguri stabil în perioada 2011-2014, deşi numărul estimat de consumatori de droguri a crescut la 247 milioane, ca urmare a creşterii populaţiei la nivel mondial. Cu aproximativ 27 de milioane de oameni, sau 0,6% din populaţia în vârstă de 15-64 ani, care suferă de consum problematic de droguri, inclusiv tulburări cauzate de consumul de droguri sau dependenţă de droguri, consumul problematic de droguri pare că a rămas stabil.

 

În timp ce iniţiativele de reglementare a comercializării canabisului şi a produselor pe bază de canabis demarate în America de Nord şi de Sud stârnesc interes pe plan internaţional şi dau naştere la dezbateri, în Europa discuţiile pe această temă continuă să se axeze în mare parte pe costurile medicale asociate acestui drog. Conform noilor date, canabisul ocupă un loc fruntaş în statisticile referitoare la infracţiunile legate de droguri, 80 % din capturi fiind capturi de canabis, în timp ce consumul sau posesia de canabis pentru consum personal reprezintă 60 % din totalul infracţiunilor la regimul drogurilor raportate. În plus, producerea şi traficarea acestui drog sunt considerate domenii de importanţă crescândă pentru eforturile de aplicare a legii, ca urmare a implicării tot mai mari a grupărilor de crimă organizată [1].

II. CONSUMUL DE DROGURI ÎN EUROPA

Raportul anual al Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanii (OEDT), privind situaţia drogurilor în Europa in anul 2016, se bazează pe informaţiile primite de EMCDDA (European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction) de la statele membre ale Uniunii Europene, de la ţara candidată Turcia şi de la Norvegia, sub formă de rapoarte naţionale. Datele statistice prezentate se referă la anul 2014 (sau la ultimul an pentru care sunt disponibile date).

Principalele constatări ale celei mai recente analize efectuate de EMCDDA, cu privire la problema drogurilor în Europa, evidenţiază o situaţie caracterizată de continuarea tiparelor şi a tendinţelor pe termen lung, dar şi de apariţia de noi modele de consum şi adoptarea de noi măsuri.

Scurtă prezentare a estimărilor privind consumul de droguri în Uniunea Europeană

Canabis

·        78,9 milioane sau 23,3% din adulţi (15-64 de ani) au consumat canabis pe parcursul vieţii

·        19,3 milioane sau 5,7% din adulţi (15-64 de ani) au consumat canabis în ultimul an

·        14,6 milioane sau 11,7% din tinerii adulţi (15-34 de ani) au consumat canabis în ultimul an

·        0,4% şi 22,1% – procentul minim şi cel maxim estimate la nivel naţional cu privire la consumul de canabis din ultimul an, în rândul tinerilor adulţi

 

Cocaină

·        15,6 milioane sau 4,6% din adulţi (15-64 de ani) au consumat cocaină pe parcursul vieţii

·        3,4 milioane sau 1% din adulţi (15-64 de ani) au consumat cocaină în ultimul an

·        2,3 milioane sau 1,9% din tinerii adulţi (15-34 de ani) au consumat cocaină în ultimul an

·        0,2% şi 4,2% – procentul minim şi cel maxim estimate la nivel naţional cu privire la consumul de cocaină din ultimul an, în rândul tinerilor adulţi

 

Amfetamine

·        12 milioane sau 3,5% din adulţi (15-64 de ani) au consumat amfetamine pe parcursul vieţii

·        1,6 milioane sau 0,5% din adulţi (15-64 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an

·        1,3 milioane sau 19% dint tinerii adulţi (15-34 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an

·        0,0% şi 2,5% – procentele minim şi maxim estimate la nivel naţional cu privire la consumul de amfetamine din ultimul an în rândul tinerilor adulţi

 

Ecstasy

·        12,3 milioane sau 3,6% din adulţi (15-64 de ani) au consumat ecstasy pe parcursul vieţii

·        2,1 milioane sau 0,6% din adulţi (15-64 de ani) au consumat ecstasy în ultimul an

·        1,8 milioane sau 1,4% din tinerii adulţi (15-34 de ani) au consumat ecstasy în ultimul an

·        0,1% şi 3,1% – procentul minim şi cel maxim estimate la nivel naţional cu privire la consumul de ecstasy din ultimul an în rândul tinerilor adulţi

 

Opioide

·        1,3 milioane de consumatori problematici de opioide (15-64 de ani)

·        Principalul drog menţionat în aproximativ 40 % dintre toate cererile de tratament pentru consumul de droguri din Uniunea Europeană

·        644.000 de consumatori de opioide au primit tratament de substituţie în anul 2014

·        Din totalul deceselor înregistrate în Europa la grupa de vârsta 15-39 de ani, 3,4 % sunt cauzate de supradoze, iar opioidele sunt prezente în 82 % din cazurile de supradoză fatală.

 

 

CONSUMUL DE DROGURI ŞI PROBLEMELE LEGATE DE DROGURI

 

Prevalenţa consumului de canabis este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a altor substanţe, iar numărul consumatorilor care se adresează serviciilor de tratament pentru probleme legate de consumul de canabis a crescut în ultimii ani. Deşi consumul de heroină şi alte opiacee se menţine relativ scăzut, acesta continuă să fie principala cauză pentru morbiditatea şi mortalitatea asociate consumului de droguri în Europa, şi continuă să genereze cea mai mare parte a costurilor aferente tratamentelor.

 

Consumul de droguri este caracterizat prin diferite modele de consum, care variază de la consumul experimental unic până la consumul regulat şi dependent. Consumul este mai mare în rândul bărbaţilor, indiferent de drog, iar această diferenţă este adesea şi mai pronunţată în cazul modelelor de consum mai intensiv sau regulat. De asemenea, diferitele modele de consum sunt corelate cu tipuri şi grade diferite de efecte adverse asupra sănătăţii; consumul mai frecvent, dozele mari, consumul simultan al mai multor substanţe şi injectarea sunt toate asociate cu riscuri medicale crescute.

 

Aproape unul din patru europeni a încercat droguri ilegale

Se estimează că aproape un sfert din populaţia adultă din Uniunea Europeană, respectiv peste 80 de milioane de adulţi, au consumat droguri ilegale, într-un anumit moment din viaţa lor. Drogul cel mai frecvent consumat este canabisul, estimările consumului de alte droguri pe durata vieţii sunt mai scăzute pentru cocaină, amfetamine şi MDMA.

Nivelul de consum de-a lungul vieţii variază considerabil între ţări, de la 1/3 din adulţi în Danemarca, Franţa şi Regatul Unit, la 8% (mai puţin de 1 din 10) în Bulgaria, România şi Turcia.

 

Canabisul

 

Canabisul este drogul ilegal cel mai probabil să fie consumat de toate grupele de vârstă. În general, canabisul se fumează, iar în Europa este, de regulă, amestecat cu tutunul. Modelele consumului de canabis variază de la consumul ocazional la cel regulat şi dependent.

Se estimează că 14,6 milioane de tineri europeni (cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani), reprezentând 11,7 % din această grupă de vârstă, au consumat canabis în ultimul an, 8,8 milioane dintre aceştia cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani (15,2 % din această grupă de vârstă).

 

O serie de ţări dispun acum de suficiente date provenite din sondaje, pentru a permite realizarea unei analize statistice a tendinţelor temporale pe termen lung. în ceea ce priveşte consumul de canabis în rândul tinerilor adulţi (cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani).

Sondajele în rândul populaţiei, efectuate în Germania, Spania şi Regatul Unit, indică o scădere sau o stabilizare a prevalenţei consumului de canabis în ultimii zece ani. În schimb, se poate observa o prevalenţă tot mai mare în Bulgaria, Franţa şi în trei dintre ţările nordice (Danemarca, Finlanda, Suedia). În plus, în cel mai recent sondaj realizat în Norvegia, s-a raportat o creştere de 12 %, deşi seriile de timp actuale sunt insuficiente pentru a se putea realiza o analiză statistică a tendinţelor.

 

Consumul de canabis în rândul elevilor

Monitorizarea consumului de substanţe în rândul elevilor constituie un instrument important pentru înţelegerea comportamentelor de risc actuale ale tinerilor. În Europa, studiul efectuat în cadrul Proiectului european de anchetă în şcoli privind alcoolul şi alte droguri (ESPAD), oferă o perspectivă de-a lungul timpului a tendinţelor în ceea ce priveşte consumul de substanţe în rândul elevilor de 15-16 ani.

Potrivit celor mai recente date colectate, canabisul reprezintă cea mai mare parte a consumului de droguri ilegale în acest grup, aproximativ 24 % din aceşti adolescenţi declarând că au consumat canabis cel puţin o dată pe durata vieţii, cu procente de 5 % în Norvegia şi 42 % în Republica Cehă. Prevalenţa consumului altor droguri ilegale este mult mai redusă.

 

Motive de îngrijorare privind consumatorii de canabis

Un număr mic de consumatori de canabis consumă intensiv substanţa. În categoria consumului zilnic sau aproape zilnic de canabis se încadrează persoanele care au consumat canabis timp de ≥20 de zile, în ultima lună. Pe baza sondajelor în rândul populaţiei generale, se estimează că aproape 1 % din adulţii europeni consumă canabis zilnic sau aproape zilnic.

Aproximativ trei sferturi dintre aceştia au vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani, iar din această grupă de vârstă, peste trei sferturi sunt bărbaţi.

Deşi consumul zilnic de canabis este puţin răspândit în rândul populaţiei generale, totuşi în rândul celor aproape 3 % din adulţii (15-64 de ani) care au consumat canabis în ultima lună, aproximativ un sfert au consumat această substanţă zilnic sau aproape zilnic. Acest procent variază semnificativ în funcţie de ţară. În cazul statelor în care există un număr suficient de sondaje pentru a permite identificarea tendinţelor, procentul consumatorilor zilnici sau aproape zilnici, în raport cu întreaga populaţie adultă a rămas constant, în ultimii zece ani.

 

În Europa, canabisul este drogul raportat cel mai frecvent ca motiv principal de iniţiere a unui tratament pentru consumul de droguri de către consumatorii care se adresează serviciilor de tratament pentru prima dată, deşi răspunsul la tratament al consumatorilor de canabis variază în mod considerabil. Există o diversitate considerabilă la nivel naţional, de la 3 % din numărul total al consumatorilor admişi la tratament pentru consum de canabis ca drog principal în Lituania, la peste 60 % în Danemarca şi Ungaria. La această eterogenitate este posibil să contribuie mai mulţi factori. Aproximativ un sfert din consumatorii de canabis ca drog principal admişi la tratament în Europa ajung să se adreseze serviciilor de tratament în urma trimiterii de către sistemul penal de justiţie; acest procent variază de la mai puţin de 5 % din consumatorii de canabis ca drog principal din Bulgaria, Estonia, Letonia şi Ţările de Jos, la peste 80 % în Ungaria.

 

Urgenţele spitaliceşti legate de consumul de canabis

Deşi se întâmplă rar, consumul de canabis poate provoca urgenţe acute, în special în doze mari. În ţările cu nivel ridicat de prevalenţă, consumul de canabis este cauza unei proporţii considerabile a urgenţelor asociate consumului de droguri.

Reţeaua europeană privind urgenţele cauzate de consumul de droguri (European Drug Emergencies

Network - Euro-DEN), care monitorizează situaţia urgenţelor asociate consumului de droguri în 16 unităţi de primiri urgenţe din 10 ţări europene, a raportat că, între 10 % şi 48 % (16 % în medie) din numărul de prezentări asociate consumului de droguri s-au datorat consumului de canabis, în 90 % din aceste cazuri s-a constatat şi prezenţa altor substanţe. În majoritatea cazurilor, s-a detectat canabis în combinaţie cu alcool, benzodiazepine şi substanţe stimulente. Problemele raportate cel mai frecvent au fost de tip cognitiv-comportamentale (agitaţie, agresivitate, psihoză şi anxietate) şi vărsături. În majoritatea cazurilor, pacienţii au fost externaţi, fără a fi necesară spitalizarea.

 

Pentru categoria de vârstă de 15-64 ani, România se numără printre ţările cu cea mai scăzută prevalenţă a consumului de canabis de-a lungul vieţii. Ţara noastră are o prevalenţă de 1,6% şi se află pe ultimele locuri alături de Turcia (0,7%), Malta (4,3%) şi Bulgaria (7,5%). În fruntea listei se află Franţa (40,9%), Danemarca (35,6%), Spania (30,4) şi Regatul Unit (29,9%).

România are o prevalenţă de 0,6% la grupa de vârstă 15-34 ani (în ultimele 12 luni), şi de 7% pentru grupa de vârstă 15-16 ani (de-a lungul vieţii).

 

Cocaina

Cocaina este cel mai consumat drog stimulent ilegal în Europa, majoritatea consumatorilor se află doar în câteva ţări. Acest fapt este ilustrat de datele sondajelor conform cărora, cocaina este mai răspândită în sudul şi vestul Europei.

 

Se estimează că mai mult de 2 milioane de tineri adulţi cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani au consumat cocaină. Numeroşi consumatori de cocaină aleg acest drog în scop recreaţional, cu nivel maxim al consumului la sfârşit de săptămână şi în zilele de sărbătoare.

Datele obţinute din analiza apelor reziduale realizată în cadrul unui studiu desfăşurat în 2014, în mai multe oraşe europene, a confirmat diferenţe zilnice de consum. Concentraţii mai mari de benzoilecgonină, principalul metabolit al cocainei, au fost depistate în eşantioanele colectate la sfârşit de săptămână.

 

Numai câteva state au raportat în ultimii ani o prevalenţă mai mare de 3 % a consumului de cocaină, în rândul adulţilor tineri. Între ţările cu o prevalenţă mai mică de 3 %, cele mai recente date raportate de Irlanda şi Danemarca arată scăderi, însă acestea nu pot fi încă identificate din punct de vedere statistic, în timp ce sondajele desfăşurate în Franţa până în anul 2014, indică o tendinţă de creştere a consumului.

 

Scăderea cazurilor de apelare la tratament, ca urmare a consumului de cocaină

Prevalenţa formelor problematice de consum al cocainei în Europa este dificil de măsurat, dat fiind că numai patru state dispun de estimări recente şi că, din raţiuni metodologice, acestea nu sunt uşor de comparat.

În Spania, Italia și Regatul Unit se înregistrează aproximativ 74 % din toate admiterile la tratament asociate consumului de cocaină raportate în Europa. În general, cocaina a fost indicată ca drog primar pentru 60 000 de pacienţi care au început un tratament specializat pentru dependenţa de droguri în 2014 și pentru 27 000 dintre cei admiși la tratament pentru prima dată. După o perioadă de scădere, începând cu 2012 numărul total al cazurilor noi admise la tratament pentru prima dată pentru consumul de cocaină a fost stabil.

 

În 2014, aproape 5500 de consumatori admiși la tratament în Europa au raportat cocaina crack ca drog primar, peste jumătate dintre aceștia (3000) fiind în Regatul Unit, iar majoritatea din cei rămași (2000) în Spania, Franţa și Țările de Jos.

 

Pentru categoria de vârstă de 15-64 ani, România se numără printre ţările cu cea mai scăzută prevalenţă a consumului de cocaină de-a lungul vieţii.

Ţara noastră are o prevalenţă de 0,3%, urmată de Cehia (0,4%), Malta (0,5%), Slovacia (0,6%) şi Grecia (0,7%). În fruntea listei se află Spania (10,3%), Regatul Unit (9,5%) și Irlanda (6,8%).

România are o prevalenţă scăzută de 0,2% la categoria de vârstă de 15-34 ani (în ultimele 12 luni), iar la categoria 15-16 ani (de-a lungul vieţii), prevalenţă este 2%.

 

Amfetaminele

 

Amfetamina şi metamfetamina, două substanţe stimulente foarte apropiate, sunt consumate în Europa, iar amfetamina este de departe cea mai consumată. De-a lungul timpului, consumul de metamfetamină a fost concentrat în Republica Cehă şi, mai recent, în Slovacia, deşi în prezent există indicii privind consumul tot mai mare în alte ţări. În anumite seturi de date nu se poate distinge între cele două substanţe; în aceste cazuri, se foloseşte denumirea generică „amfetamine”.

 

Ambele droguri pot fi administrate oral sau inhalate; în plus, injectarea este relativ frecventă în rândul consumatorilor problematici din unele ţări. Metamfetamina se poate şi fuma, dar această cale de administrare nu este frecvent raportată în Europa.

Printre efectele medicale adverse ale consumului de amfetamine se numără problemele cardiovasculare, pulmonare, neurologice şi de sănătate mintală, iar administrarea prin injectare comportă, ca şi în cazul altor droguri, riscul de a contracta boli infecţioase. Ca şi în cazul altor droguri stimulente, decesele legate de consumul de amfetamine pot fi dificil de identificat. Cu toate acestea, anual se raportează un număr mic de decese.

 

Un număr estimat de 1,3 milioane (1,0 %) de tineri adulţi (din grupa de vârstă 15-34 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an. Cele mai recente estimări naţionale privind prevalenţa consumului variază de la 0,1% la 1,8%. Datele disponibile sugerează că, începând din anul 2000, majoritatea ţărilor europene au înregistrat situaţii relativ stabile în ceea ce priveşte tendinţele în materie de consum. Excepţie fac Spania şi Regatul Unit, unde  s-a observat o scădere semnificativă din punct de vedere statistic.

 

Noi modele ale consumului problematic de amfetamine

În ceea ce priveşte consumul pe termen lung, cronic şi prin injectare de amfetamină, de-a lungul timpului au fost constatate probleme îndeosebi în ţările din nordul Europei.

Pe de altă parte, problemele cauzate de consumul de metamfetamină pe termen lung au devenit mai evidente în Republica Cehă şi în Slovacia. Există indicii recente potrivit cărora consumul de metamfetamine se răspândeşte în alte ţări şi la alte grupuri de populaţie, fiind raportat în ţări care se învecinează cu Republica Cehă (Germania, Austria), în zonele sudice ale Europei (Grecia, Cipru, Turcia) şi în ţări din nordul Europei (Letonia, Norvegia). Într-o serie de ţări europene continuă să fie raportat un nou model de consum al metamfetaminei, care presupune injectarea drogului, adesea în combinaţie cu alte substanţe stimulente, în timpul unor petreceri restrânse între bărbaţi care întreţin relaţii homosexuale. Aceste aşa-numite „petreceri-orgii” sunt un motiv de îngrijorare din cauza combinaţiei de riscuri la care se expun participanţii, atât din perspectiva consumului de droguri, cât şi a comportamentelor sexuale.

Consumatorii de amfetamină ca drog principal reprezintă o parte considerabilă a cazurilor noi admise la tratament pentru prima dată în Bulgaria, Germania, Letonia, Ungaria, Polonia și Finlanda. Consumatorii care se adresează serviciilor de tratament și care raportează metamfetamina ca drog principal sunt concentraţi în Republica Cehă și în Slovacia, ţări care însumează 95 % dintre cei 8 700 de consumatori de metamfetamină din Europa.

Pentru categoria de vârstă de 15-64 ani, România se numără printre ţările cu cea mai scăzută prevalenţă a consumului de amfetamine de-a lungul vieţii , având o prevalenţă de 0,1%, la fel ca Grecia și Turcia, fiind urmate de Malta (0,3%) şi Portugalia și Slovacia (0,5%).

Ţările cu cea mai ridicată prevalenţă pentru acest drog sunt: Regatul Unit (11,1%), Danemarca (6,6%) şi Irlanda (4,5%).

La grupa de vârstă 15-16 ani (de-a lungul vieţii), România are o prevalenţă de 2%; prevalenţa maximă se înregistrează în Ungaria (6%).

 

Ecstasy/MDMA

 

MDMA (3,4-metilendioxi-metamfetamina) este consumat sub forma comprimatelor de ecstasy, însă este din ce în ce mai disponibil sub formă cristalizată şi de pudră; de obicei, comprimatele sunt înghiţite, iar sub formă de pudră, drogul este prizat (insuflaţie pe cale nazală).

 

Problemele asociate consumului acestui drog includ hipotermia, ritmul cardiac crescut şi insuficienţa multiplă de organ, iar pe termen lung, consumul a fost asociat cu probleme hepatice şi cardiace. Decesele asociate consumului acestui drog continuă să fie relativ rare şi sunt uneori provocate de consumul altor substanţe vândute ca MDMA. Recent, au existat îngrijorări privind problemele acute cauzate de comprimatele şi pudra cu doze crescute de MDMA. De asemenea, în anul 2014, s-au emis avertizări privind comprimatele de ecstasy care conţineau concentraţii ridicate de PMMA — un drog cu un profil de siguranţă îngrijorător.

 

De-a lungul timpului, majoritatea sondajelor la nivel european au colectat date cu privire la consumul de ecstasy, nu la cel de MDMA. Se estimează că 1,8 milioane de tineri adulţi (cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani) au consumat ecstasy în ultimul an. Dintre ţările care dispun de date suficiente pentru a se realiza o analiză statistică a tendinţelor, începând din anul 2000 se poate observa o prevalenţă în scădere în Germania, Spania şi Regatul Unit. Danemarca prezintă un tipar similar de descreştere a prevalenţei, însă în condiţiile unui nivel mai redus de certitudine statistică. În schimb, în Bulgaria se menţine tiparul de creştere a estimărilor prevalenţei.

Consumul de ecstasy este rareori raportat ca motiv al admiterii la tratament pentru dependenţa de droguri, acest drog fiind responsabil de mai puţin de 1% (aproximativ 600 de cazuri) din consumatorii admişi pentru prima dată la tratament.

 

Pentru categoria 15-64 de ani (consum de-a lungul vieţii), clasamentul ţărilor cu prevalenţa cea mai mică este: Turcia (0,1%), Grecia (0,4%), România şi Malta (0,7%) şi Cipru (0,9%). În fruntea listei se află Regatul Unit cu 9,3%, Irlanda cu 6,9%, şi Ţările de Jos cu 6,2%.

La categoria de vârsta de 15-34 de ani, pe ultimul loc se situează Turcia şi Italia, cu o prevalenţă de 0,1%, urmate de Polonia, Cipru, Lituania cu 0,3%, România şi Grecia cu 0,4%. Poziţiile fruntaşe sunt ocupate de Ţările de Jos cu 3,1%, Regatul Unit şi Republica Cehă cu 3% şi Bulgaria cu 2,9%.

La categoria de vârstă 15-16 ani (de-a lungul vieţii), România are o prevalenţă de 2%.

 

Opioide

 

Consumul ilegal de opioide continuă să fie responsabil pentru un număr disproporţionat de mare din totalul îmbolnăvirilor şi deceselor din Europa cauzate de consumul de droguri. Principalul opioid consumat în Europa este heroina, care se poate fuma, inhala sau injecta. Se mai face abuz de o serie de alte opioide sintetice, precum buprenorfina, metadona şi fentanilul.

 

Prevalenţa anuală medie a consumului problematic de opioide în rândul adulţilor (15-64 de ani) este estimată la aproximativ 0,4% (4 consumatori la 1000 de persoane), ceea ce înseamnă aproape 1,5 milioane de consumatori problematici de opioide în Europa în 2014. La nivel naţional, estimările privind prevalenţa consumului problematic de opioide, variază între mai puţin de 1 şi 8 cazuri la 1000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani.

Persoanele care consumă opiacee, în special heroină, ca drog principal reprezintă mai mult de 40% din numărul total al persoanelor care s-au adresat serviciilor de tratament specializat (185.000 de pacienţi) şi aproximativ 20% din numărul consumatorilor admişi la tratament pentru prima dată (34.000 de pacienţi).

 

Alte opioide decât heroina: o situaţie tot mai îngrijorătoare

În 2014, 18 ţări europene au raportat că mai mult de 10 % din totalul consumatorilor de opioide care au apelat la servicii specializate s-au prezentat pentru probleme legate în primul rând de alte opioide decât heroina. Printre aceste substanţe se numără metadona, buprenorfina, fentanilul, codeina, morfina, tramadolul și oxicodona.

În Estonia, cea mai mare parte a consumatorilor de opioide ca droguri primare care se adresează serviciilor de tratament au consumat fentanil, în timp ce în Finlanda și în Republica Cehă s-a raportat că opioidul de care se abuzează cel mai des este buprenorfina.

 

Consumatorii problematici de opioide: un grup în curs de îmbătrânire

Există două tendinţe clare în rândul consumatorilor de opioide admişi la tratament: numărul lor este în scădere, iar vârsta lor este în creştere. În perioada 2006-2014, vârsta medie a persoanelor care s-au adresat serviciilor de tratament, a crescut cu 5 ani. În aceeaşi perioadă, vârsta medie a deceselor induse de consumul de droguri, a crescut de la 33 la 37 de ani. Un număr semnificativ de consumatori problematici de opioide din Europa cu o istorie de policonsum de droguri pe termen lung au acum vârste de peste 40 şi de peste 50 de ani.

Un istoric de sănătate şubredă, condiţii de viaţă precare, consum de tutun şi alcool, împreună cu deteriorarea sistemului imunitar din cauza vârstei determină o predispoziţie a acestor consumatori la o serie de probleme de sănătate cronice. Printre acestea se numără problemele cardiovasculare şi pulmonare cauzate de consumul cronic de tutun şi de droguri injectabile. La consumatorii de heroină pe termen lung se raportează şi sindroame dureroase cronice, în timp ce infecţiile cu virusuri hepatitice creează condiţiile apariţiei cirozei şi a altor probleme hepatice. Efectele cumulate timp de mai mulţi ani ale policonsumului de droguri, ale supradozelor şi ale infecţiilor accelerează îmbătrânirea fizică a acestor consumatori, cu un impact tot mai accentuat asupra serviciilor de tratament şi de asistenţă socială.

 

Consumul de droguri prin injectare: declin pe termen lung

Consumatorii de droguri injectabile se numără printre cei care prezintă cel mai mare risc de probleme de sănătate cauzate de consumul de droguri, precum infecţiile transmise prin sânge sau supradozele. Injectarea este asociată de regulă cu consumul de opiacee, deşi în unele ţări, injectarea amfetaminelor reprezintă o problemă majoră. 14 ţări dispun de estimări recente ale prevalenţei consumului de droguri injectabile, care variază de la mai puţin de 1 la peste 9 cazuri la 1000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani.

 

Dintre consumatorii care s-au adresat serviciilor de tratament pentru prima dată în 2014 și care au raportat heroina ca drog primar, 33 % au menţionat injectarea ca principală cale de administrare, în scădere de la 43 % în 2006 (figura 2.10). În acest grup, nivelul consumului prin injectare variază de la 11%  în Spania, la mai mult de 90% în Letonia şi România.

Dintre consumatorii care se adresează serviciilor de tratament pentru prima dată și care raportează amfetaminele ca drog primar, 47 % raportează injectarea ca principală cale de administrare. Mai mult de 70% din persoanele care compun acest grup sunt consumatori de metamfetamină din Republica Cehă. Luând împreună principalele trei droguri injectabile, în rândul consumatorilor din Europa care se adresează serviciilor de tratament pentru prima dată, injectarea ca principală cale de administrare a scăzut de la 28 % în 2006 la 20 % în 2014.

 

Substanţe noi cu proprietăţi psihoactive

 

Este greu de stabilit prevalenţa consumului de substanţe psihoactive noi în Europa. Chiar dacă aceste substanţe sunt incluse în unele sondaje naţionale, lipsa unei metodologii comune înseamnă că rareori se pot realiza comparaţii între ţări, iar problemele legate de definiţiile utilizate complică situaţia, în special deoarece statutul juridic al acestora se poate schimba rapid.

Cu toate acestea, Flash Eurobarometer on young people and drugs (Eurobarometrul Flash privind tinerii şi drogurile), un sondaj telefonic realizat în anul 2014 la care au participat 13.128 de tineri adulţi cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, poate oferi anumite informaţii despre consumul acestor substanţe.

Răspunzând la o întrebare privind percepţia disponibilităţii drogurilor, peste 2/3 din respondenţi au afirmat că este dificil sau imposibil să obţină „droguri legale”, definite ca noi substanţe care imită efectele drogurilor ilegale. Deşi Eurobarometrul a vizat în principal atitudinile respondenţilor, el a inclus şi o întrebare legată de consumul de „droguri legale”. În prezent, la nivelul Uniunii Europene, aceste date reprezintă unica sursă de informaţii din acest domeniu, deşi din motive metodologice, interpretarea rezultatelor trebuie să se realizeze cu precauţie.

În ansamblu, 8% dintre respondenţi au declarat că au consumat „droguri legale” cel puţin o dată de-a lungul vieţii, iar 3% au consumat în ultimul an. Cele mai mari niveluri de consum din ultimul an au fost declarate de tinerii din Irlanda (9%), în timp ce pentru eşantioanele din Cipru şi Malta nu s-a semnalat consum de „droguri legale”, în ultimul an. Dintre cei care au răspuns afirmativ la întrebarea privind consumul în ultimul an, 68% obţinuseră substanţa de la un prieten.

 

Nouă ţări europene au raportat estimări naţionale ale consumului de substanţe psihoactive noi sau „droguri legale” (fără a include ketamina şi GHB), încă din anul 2011. Pentru ultimul an, prevalenţa consumului acestor substanţe în rândul tinerilor adulţi (cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani) a variat între 9,7% în Irlanda şi 0,2% în Portugalia. Trebuie menţionat că în aceste două ţări s-au introdus măsuri de limitare a accesului direct la „drogurile legale”, prin închiderea magazinelor unde se comercializau aceste produse. În ceea ce priveşte consumul de mefedronă, există date disponibile, culese prin sondaj, pentru Regatul Unit.

În cel mai recent sondaj (2013-2014), consumul din ultimul an al acestui drog în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani a fost estimat la 1,9%, mai redus decât cel de 4,4% din 2010-2011, înainte de introducerea măsurilor de control.

 

Injectarea catinonelor sintetice nu reprezintă un fenomen larg răspândit, dar continuă să fie raportată în rândul anumitor grupuri de populaţie, printre care consumatorii de opiacee injectabile, pacienţii aflaţi sub tratament pentru consumul de droguri în anumite ţări, precum şi grupuri restrânse de bărbaţi care întreţin relaţii homosexuale. În Ungaria, România şi Regatul Unit s-a raportat o creştere a numărului de persoane care s-au adresat serviciilor de tratament, din cauza problemelor apărute în urma consumului de catinone sintetice.

 

Decese asociate consumului de droguri

 

Consumul de droguri reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalităţii evitabile în rândul tinerilor europeni, atât în mod direct, prin supradoză (decese induse de droguri), cât şi în mod indirect, prin boli, accidente, violenţă şi suicid asociate consumului de droguri. Majoritatea studiilor referitoare la cohortele de consumatori problematici de droguri constată rate ale mortalităţii cuprinse în intervalul 1-2% pe an şi s-a estimat că în Europa mor în fiecare an între 10.000 şi 20.000 de consumatori de opiacee. În general, consumatorii de opiacee prezintă un risc de deces de cel puţin 10 ori mai mare decât alte persoane de aceeaşi vârstă şi sex. Un studiu recent al EMCDDA, derulat în mai multe locuri şi realizat pe baza datelor din nouă ţări europene, a constatat că majoritatea deceselor în rândul consumatorilor problematici de droguri sunt premature şi ar putea fi prevenite. Studiul a înregistrat 2886 de decese într-un eşantion de peste 31.000 de participanţi, cu o rată anuală totală a mortalităţii de 14,2 la 1000 de locuitori. În 71% din cazuri a fost identificată cauza decesului; 50% din aceste decese au fost provocate de cauze externe, în principal supradoze şi, într-o mai mică măsură, suicid, în  timp ce restul de 50% au fost atribuite unor cauze somatice, printre care HIV/SIDA, boli circulatorii şi respiratorii.

 

Decesele cauzate de supradoze: creşteri recente în unele ţări

În ansamblu, supradozele de droguri continuă să fie principala cauză a decesului în rândul consumatorilor problematici, iar peste trei sferturi dintre cei care cad victimă supradozelor sunt persoane de sex masculin (78%).

Pentru anul 2014, se estimează că în Uniunea Europeană au avut loc cel puţin 6 800 de decese prin supradoză, reprezentând o creștere faţă de cifra revizuită aferentă anului 2013 și, la fel ca în anii precedenţi, Regatul Unit (36 %) și Germania (15 %) reprezintă împreună o mare parte din total. Sunt evidente creșterile pe care le arată datele cele mai recente dintr-o serie de ţări care dispun de sisteme de raportare relativ solide, precum Irlanda, Lituania și Regatul Unit.

Se observă tendinţă ascendentă pronunţată în Suedia,prin includerea unor cazuri cu vârsta de 50 ani şi mai mult, fără legătură cu consumul de droguri ilegale. În Turcia se înregistrează creșteri pronunţate, ca o consecinţă a îmbunătăţirii practicilor de raportare.

 

În 2014, rata medie a mortalităţii prin supradoze în Europa a fost estimată la 18, 3 decese la un milion de persoane, în grupa de vârstă 15-64 de ani. Ratele naţionale de mortalitate, variază considerabil si sunt influenţate de anumiţi factori: prevalenţa şi modelele consumului de droguri, aspecte metodologice, cum ar fi subraportarea şi practicile de codificare. Au fost raportate rate de peste 40 de decese la milion de persoane în opt ţări, cele mai ridicate în Estonia (113 la milion), Suedia (93 la milion) şi Irlanda (71 la milion).

 

Noile droguri: tot mai asociate cu efectele nocive şi decesele induse de consumul de droguri

Există tot mai multe dovezi privind rolul pe care îl au noile substanţe psihoactive asupra numărului de urgenţe spitaliceşti şi asupra deceselor cauzate de droguri în Europa.

În anul 2014, s-au emis prin sistemul de avertizare rapidă al UE 16 alerte legate de noi substanţe monitorizate prin acest mecanism, multe dintre acestea semnalând consecinţe negative grave, inclusiv decese. O analiză recentă întocmită de Reţeaua europeană de urgenţă privind drogurile (European Drug Emergencies Network), care monitorizează prezentările în unităţi de primiri urgenţe din 10 ţări europene, a constatat că 9% din urgenţele asociate consumului de droguri implicau prezenţa noilor substanţe psihoactive, îndeosebi a catinonelor; 12% din numărul total al acestor cazuri au fost cauzate de consumul de GHB sau GBL, iar 2% de consumul de ketamină.

 

Efectele adverse acute ale canabinoizilor sintetici asupra sănătăţii arată că, în anumite circumstanţe, consumul acestor substanţe ar putea să aibă consecinţe grave pentru sănătate, care pot merge până la deces. Potrivit unei analize realizate în anul 2015, cele mai comune efecte adverse asociate consumului de canabinoizi sintetici sunt tahicardia, agitaţia extremă şi halucinaţiile.

 

Evaluarea relevanţei din punct de vedere toxicologic a unei substanţe, în cazul unui deces, este adesea complicată, îndeosebi prin faptul că în majoritatea deceselor induse de droguri, au fost consumate mai multe substanţe. Aceste probleme sunt chiar mai accentuate în cazul noilor droguri, deoarece ele pot fi greu de depistat şi instrumentele de examinare folosite în mod obişnuit pot să nu ţină seama de ele. În ciuda acestor limitări, există date disponibile. Aceste date indică rolul pe care unele substanţe psihoactive noi îl pot avea în ceea ce priveşte morbiditatea şi mortalitatea induse de droguri: de exemplu, catinona sintetică MDPV, detectată pentru prima dată în anul 2008, a fost identificată în 99 de cazuri de deces atunci când, în anul 2014, a avut loc o evaluare a riscurilor pe care le prezintă.

 

III. CONSUMUL DE DROGURI ÎN ROMÂNIA

 

Conform celor mai recente studii realizate atât în populaţia şcolară, cât şi în cea generală, în România, canabisul este cel mai consumat drog, în special în rândul tinerilor.

Apărute pe piaţa drogurilor din România în anul 2009, substanţele noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP),  au cunoscut o perioadă de consum maxim în anul 2010. În urma măsurilor legislative şi de control luate de autorităţi, coroborate cu o informare mai bună în rândul populaţiei generale asupra riscurilor generate de acest tip de consum, pe baza datelor furnizate din monitorizarea altor indicatori (urgenţe medicale datorate consumului de droguri, admiterea la tratament), în anul 2013 se înregistrează o scădere a interesului pentru consumul acestor substanţe. În anul 2014, se observă, însă, uşoare creşteri ale acestui tip de consum, vizibile atât în cererea la tratament pentru consum de droguri, cât şi în numărul urgenţelor medicale.

Consumul de opiacee, preponderent pe cale injectabilă, continuă să fie observat, în special în rândul consumatorilor din Bucureşti, în cazul studiilor realizate în grupurile populaţionale mari (GPS, ESPAD), nefiind remarcat un astfel de consum. Consumatorii de droguri injectabile utilizează, ca droguri de policonsum, heroina şi substanţele noi cu proprietăţi psihoactive.

 

Principalele droguri consumate în România

 

Din cele mai recente studii, realizate în populaţia şcolară şi în cea generală, reiese că, cel mai consumat drog e canabisul, în special în rândul tinerilor. După ce în anul anterior, canabisul şi heroina îşi disputau locul ca drog principal consumat, pentru care se înregistrează cele mai multe admiteri la tratament, în 2015, pentru prima oară în întreaga perioadă de monitorizare, canabisul este pe primul loc în ceea ce priveşte cererea de tratament ca urmare a consumului de droguri. Astfel, din totalul persoanelor consumatoare de droguri admise la tratament în acest an, se observă o predominanţă a persoanelor consumatoare de canabis care au solicitat servicii de asistenţă (39, 3% faţă de 37, 1% în 2014).

Canabisul este şi cel mai capturat drog, în anul 2015, capturile de canabis înregistrând 44,3% din cantitatea totală de droguri capturate.

Tendinţa de creştere a consumului de noi substanţe psihoactive, previzionată încă din anul anterior, este confirmată de datele înregistrate în monitorizarea de rutină a indicatorilor privind admiterea la tratament şi urgenţele medicale cauzate de consumul de droguri. Se constată astfel dublarea numărului de cazuri în care tratamentul a vizat consumul noilor substanţe psihoactive, care se reflectă în evoluţia numărului de beneficiari incluşi în categoria ”alte droguri”(26,7% din cereri). Rezultatele studiilor indică faptul că, în principal, tinerii sunt cei care consumă astfel de substanţe.

Opiaceele, în special heroina, administrate pe cale injectabilă în rândul consumatorilor din Bucureşti, continuă să fie observate, în acest context (proporţia celor care au solicitat tratament pentru consumul de opioide reprezintă 32, 6% din numărul total al admiterilor faţă de 41,7% în 2014). Cu toate acestea, o nouă cohortă de tineri consumatori de heroină se evidenţiază în anul 2015 în sistemul de asistenţă, dar şi în rezultatele celui mai recent studiu ESPAD.

 

 

Prevenire

 

Corelat cu abordările ştiinţifice în domeniu, scopul asumat al politicilor de intervenţie antidrog la nivel naţional a fost prevenirea, întârzierea debutului sau reducerea consumului de droguri şi/ sau a efectelor negative ale acestuia în cadrul populaţiei generale sau a subpopulaţiilor identificate ca fiind vulnerabile/ la risc. Astfel, în acord cu documentele programatice şi cu evidenţele ştiinţifice, a continuat consolidarea sistemului naţional de prevenire a consumului de droguri, prin dezvoltarea de programe, proiecte şi intervenţii universale, selective şi indicate de prevenire implementate în şcoală, familie şi comunitate.

În condiţiile în care principalele caracterisitici ale contextului naţional al drogurilor s-au menţinut relativ stabile în ultimul an, prevenirea consumului de droguri în anul 2015, a reprezentat un răspuns comprehensiv şi emergent la dinamica fenomenului consumului de droguri, un răspuns în planul educaţiei, sănătăţii şi ordinii publice, corelat direct cu obiectivele politicilor publice naţionale antidrog concretizate în Strategia Naţională Antidrog 2013 - 2020 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog 2013 – 20161.

În ceea ce priveşte prevenirea în şcoală, au fost realizate 5 proiecte naţionale, 6.623 activităţi la nivel local cu 291.270 beneficiari direcţi.

Pentru prevenirea în familie, au fost implementate 572 activităţi, la nivel local, cu 26.875 beneficiari: părinţi naturali, asistenţi maternali, copii din centre de plasament, cadre medicale.

Prevenirea în comunitate s-a realizat, pe parcursul anului 2015, prin 3 campanii naţionale,1.827 activităţi la nivel local, cu 300.239 beneficiari direcţi.

  

Tratament

 

În 2015, se atinge un maximum în ceea ce priveşte cererea de tratament pentru dependenţa de droguri, cu 3240 beneficiari. Creşterea se datorează în primul rând numărului mai mare de admiteri la tratament pentru probleme date de consumul de canabis, dar şi unei revigorări a interesului pentru consumul de noi substanţe psihoactive. Se înregistrează, creşterea cererii de tratament cu 70,6% pentru consumul de opioide, cu 44,2% a celei pentru consumul noilor substanţe psihoactive şi cu 16,9% a cererii pentru consumul de canabis.

Cu toate acestea, pe tipuri de drog, heroina continuă să deţină maximum de admiteri la tratament dintr-un an calendaristic, prin vârful atins în 2008, când au fost înregistrate 1457 persoane care au beneficiat de tratament specific pentru dependenţa de heroină.

Comparativ cu anii anteriori, când pentru dependenţa de heroină se înregistra atât cea mai mare pondere dintre admiterile la tratament, cât şi cel mai mare număr de admiteri, în 2015, se observă o distribuire relativ echilibrată a nevoii de tratament, în funcţie de drogul principal consumat, persoanele solicitând asistenţă integrată în special pentru consumul de canabis (39,3%), opioide (32,6%) sau noi substanţe psihoactive (22,3%).

În mod similar cu anii anteriori, pentru celelalte tipuri de droguri, cererea de tratament rămâne mult mai redusă: cocaină – 0,6%, MDMA/ ecstasy – 0,5%, amfetamine, metamfetamine, LSD– 0,2%.

Tendinţele înregistrate pentru beneficiarii admişi la tratament pentru dependenţa de droguri au fost influenţate de disponibilitatea locurilor la tratament (OST), revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive - semnalat şi la nivel internaţional, precum şi de punerea în aplicare a modificărilor legislative (cel mai mare impact al acestora fiind observat asupra admiterilor la tratament, ca urmare a consumului de canabis).

 

Consecinţe ale consumului de droguri în planul sănătăţii şi răspunsuri

 

La nivel naţional, în anul 2015, au fost declarate 21 cazuri de decese asociate în mod direct consumului de droguri şi 15 cazuri de decese indirect asociate consumului de droguri, majoritatea identificate în Bucureşti. Similar anului trecut, cele mai multe dintre cazurile de decese asociate în mod direct consumului de droguri, au survenit în rândul consumatorilor cu  istoric îndelungat de consum. Calea de administrare, care continuă să fie predominant injectabilă, cu riscurile aferente (implicit ale patologiei „de seringă”) rămâne regulă pentru cazuistica deceselor asociate consumului de droguri, iar opioidele continuă să domine tabloul drogurilor ilegale din România.

Examenele toxicologice au indicat prezenţa unei singure substanţe în jumătate din decesele prin supradoză înregistrate în anul de referinţă.

La nivel naţional, în 2015, au fost înregistrate 4060 cazuri de urgenţe medicale, în care a fost semnalat consumul cel puţin al unui drog ilicit (consum singular sau în combinaţie). Din totalul cazurilor în care s-a raportat consum exclusiv de droguri ilicite, 42,4% au fost cauzate de consumul de NSP, în 12,9% din cazuri a fost consemnat consumul de canabis, iar în 8,9% s-a declarat consum de opiacee (heroină, metadonă sau opiacee generic).

În peste două treimi din cazurile de urgenţă asociate consumului de droguri ilicite s-a înregistrat consumul singular de diferite substanţe psihoactive. Dintre acestea, cea mai mare parte a fost cauzată de consumul de noi substanţe psihoactive. În ceea ce priveşte calea de administrare a drogurilor ilicite pentru cazuistica urgenţelor anului 2015, se constată că este specifică calea pulmonară sau prin fumat.

Datele prevalente şi comportamentale recente (din ultimul studiu de supraveghere serologică şi comportamentală realizat în 2015) confirmă subgrupa de consumatori activi de droguri injectabile din Bucureşti (populaţia ascunsă, aflată conjunctural în contact cu serviciile specializate de tratament) drept cea mai vulnerabilă din punct de vedere al riscului de infectare cu HIV şi hepatite virale B şi C.

Analiza datelor disponibile relevă prezenţa semnificativă a unor comportamente de risc privind infectarea cu bolile supravegheate menţionate, cum este utilizarea în comun a echipamentelor de injectare, în contextul unei populaţii vulnerabile socio-economic, cu un profil socio-educaţional care predispune la marginalizare şi care prezintă, în proporţii ridicate, co-morbiditate psihiatrică.

La propunerea Agenţiei Naţionale Antidrog, în anul 2015, Guvernul României a aprobat Programul naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-20182, în cadrul căruia este prevăzut un subprogram adresat cercetării în domeniul adicţiilor. Unul dintre obiectivele specifice ale acestuia vizează promovarea cercetării ştiinţifice, ca nucleu fundamental în definirea şi dezvoltarea măsurilor de răspuns la fenomenul drogurilor, propunându-se implementarea unor studii şi cercetări la nivel naţional, regional şi local, în diferite grupuri populaţionale, de la populaţia generală, la populaţia consumatoare de droguri.

 

Cel mai recent studiu, realizat de Agenţia Naţională Antidrog, este Studiul naţional privind prevalenţa consumului de alcool, tutun şi droguri în şcoli şi nivelul de cunoştinţe, atitudini şi practici legate de consumul de droguri, alcool şi tutun, utilizarea Internet-ului şi practicarea jocurilor de noroc în rândul tinerilor ESPAD – 201.[3]

 

LEGISLAŢIE ÎN DOMENIUL ANTIDROG