SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A VACCINĂRII

24–30 aprilie 2017

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

 

Introducere

 

În perioada 24-30 aprilie 2017, pe teritoriul Europei, se sărbătoreşte ”Săptămâna Europeană a Vaccinării” (SEV), parte integrantă a campaniei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) -”Săptămâna Mondială a Vaccinării”.

Înfiinţată în anul 2005, SEV este celebrată anual cu scopul de a sublinia importanţa vaccinării, cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor infecţioase. Europa a fost declarată „polio-free” în anul 2002, iar între 1993 şi 2007, cazurile de rujeolă s-au redus cu > 90%.

Cu toate acestea, aproape 650.000 din cei 10,7 milioane de sugari născuţi anual în Europa, nu primesc până la împlinirea vârstei de 1 an, seria completă cu trei doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive. În toate ţările există populaţii vulnerabile, iar focarele de boli infecţioase continuă să se răspândească în regiune.

Sprijinul politic puternic în favoarea imunizării trebuie menţinut, alfel regiunea riscă reapariţia unor boli foarte contagioase, care au ca efect îmbolnăviri, invaliditate şi decese, precum şi plasarea unei poveri considerabile asupra sistemelor de sănătate şi a părinţilor.

 

În anul 2017, tema Săptămânii Europene a Vaccinării, precum şi a Săptămânii Mondiale a Vaccinării, este: ”Vaccinurile funcţionează”. Prin mesajul ”Vaccinarea protejează sănătatea în fiecare etapă a vieţii” Săptămâna Europeană a Vaccinării 2017 îşi propune sensibilizarea populaţiei în privinţa importanţei imunizării pe tot parcursul vieţii şi asupra necesităţii imperative de creare şi susţinere a unei imunităţi de grup în toate comunităţile din întreaga regiune.

Regiunea europeană OMS continuă să înregistreze o acoperire vaccinală crescută pentru copii şi face progrese spre atingerea obiectivelor Planului European de Acţiune pentru Vaccinare, inclusiv eliminarea rujeolei şi rubeolei. Cu toate acestea, încă există grupuri de susceptibilitate, care generează în fiecare an suferinţă şi decese care ar putea fi prevenite.

În conjuncţie cu alte iniţiative regionale şi cu Săptămâna Mondială a Vaccinării, Regiunea europeană va utiliza SEV 2017 ca pe o oportunitate de a creşte gradul de conştientizare a importanţei vaccinării în fiecare etapă a vieţii.

Această campanie subliniază rolul important al vaccinării în eforturile regionale şi globale de promovare a sănătăţii pe tot parcursul vieţii, aşa cum se subliniază în Planul European de Acţiune pentru Vaccinare, Politica europeană pentru sănătate ”Sănătate 2020”, Planul Global de Acţiune pentru Vaccinare şi Agenda 2030 pentru o dezvoltare durabilă.

 

La nivel european, în anul 2015, au apărut noutăţi în domeniul vaccinării:

ü      Introducerea unui nou calendar de vaccinare în România;

ü      Adoptarea unei scheme noi cu două doze de preparat antiHPV în mai multe ţări;

ü      Revizuirea politicii de vaccinare antimeningococică în Belgia şi Spania;

ü      Introducerea vaccinului hexavalent în Croaţia şi a celui antirotavirus în Letonia;

ü      Desfăşurarea unor campanii de vaccinare antizoster şi de tip catch-up în rândul vârstnicilor, în Marea Britanie.

 

În anul 2015, campania „Săptămâna Europeană a Vaccinării” s-a derulat în România, în perioada 20-25 aprilie.

La campania SEV 2015 au participat 9 DSP judeţene: Alba, Bacău, Braşov, Buzău, Hunedoara, Maramureş, Neamţ, Olt şi Vâlcea.

În anul 2016, „Săptămâna Europeană a Vaccinării” a fost celebrată în România, în perioada 24-30 aprilie.

La campania SEV 2016 au participat 12 DSP judeţene: Alba, Arad, Bacău, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Timiş, Vâlcea.

 

În cadrul campaniilor SEV, au fost diseminate materiale informative la nivelul comunităţii, cu sprijinul medicilor de familie, asistenţilor medicali comunitari şi al mediatorilor sanitari, dar şi prin intermediul reţelelor sociale, mass-media locală etc.

Au fost organizate ateliere de lucru, seminarii, sesiuni de instruire, conferinţe de presă, precum şi acţiuni de vaccinare în comunităţile cu risc crescut sau de recuperare a restanţierilor.

 

 

Situaţia epidemiologică a bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare

în Europa şi în România

 

1. Tuberculoza

În anul 2014, 29 de state membre ale UE/EEA au raportat 58.008 cazuri de tuberculoză, dintre care, ca şi în anii precedenţi, aproape 50% au provenit din România, Polonia şi Marea Britanie, iar 27,4% (25,8% în anul 2013) din cazuri doar din România.  Rata globală de raportare pentru UE/EEA în anul 2014 (fig.1) a fost de 12,8 la 100.000 de locuitori, asemănătoare cu cea din anul 2013 (12,7%), întrerupând tendinţa descrescătoare observată din anul 2002. Această stagnare este determinată în principal de lipsa datelor pentru Italia în anul 2014, o ţară cu o populaţie mare şi rată de notificare scăzută (5,3 la 100.000 în 2013).

Ratele naţionale de raportare au variat între 3,5 la 100.000 de locuitori în Islanda, până la 79,7 în România. Două ţări au prezentat rate peste 50 la 100.000 de locuitori - Lituania şi România. 65,3% din cazuri au fost confirmate prin teste de laborator.

Ţările cu incidenţă mare continuă să prezinte cele mai ridicate procente de multirezistenţă (între 12 şi 26% în statele baltice). Un procent de 17,5% din cazurile MDR au fost extensiv-rezistente (XDR). Ratele cele mai mari de raportare s-au înregistrat la grupa de vârstă 25-44 ani, cu 13,81 la 100.000 de locuitori.

Fig. nr. 1 Rata cazurilor raportate de tuberculoză, UE/EEA, 2014, *Sursa ECDC

 

Deşi în scădere accentuată în România, incidenţa îmbolnăvirilor prin tuberculoză este mai mare de aproximativ două ori comparativ cu regiunea Europa şi de aproximativ cinci ori faţă de UE.

 

 

Fig. nr. 2 Incidenţa prin tuberculoză în România, în anii 1972-2016,

Sursa * IP „Marius Nasta”; INSP-CNSCBT;

 

2. Patologia invazivă determinată de Haemophilus influenzae

            Haemophilus influenzae tip b (Hib) determină milioane de cazuri grave în lume şi sute de mii de decese în rândul copiilor, în fiecare an. În ţările UE/EEA, cazurile de boală invazivă determinată de Haemophilus influenzae sunt rare.

29 de ţări UE au raportat în 2014, 2.799 de cazuri confirmate de boală invazivă (determinate de toate serotipurile). Rata totală de raportare a cazurilor confirmate a fost de 0,6 la 100.000 de locuitori, comparabila cu cea din perioada 2010-2013, dar cu o uşoară tendinţă ascendentă. Cele mai ridicate rate s-au înregistrat în Suedia (2,1 cazuri/100000 locuitori), Danemarca (1,5 cazuri/100000 locuitori) si Norvegia (1,4 cazuri/100000 locuitori). Cei mai afectaţi au fost copiii sub un an (4 cazuri/100000 locuitori) şi adulţii de peste 65 de ani (1.7 cazuri/100000 locuitori). Schemele de vaccinare din toate ţările UE includ vaccinul antiHib, ceea ce a condus la o reducere progresivă a infecţiilor cu serotip b. În schimb, a crescut raportarea  tulpinilor non-b şi non-capsulate, prin extinderea sistemelor de supraveghere, cu includerea tuturor grupelor de vârstă şi a tuturor serotipurilor.

România a introdus in calendarul naţional de vaccinare vaccinul antiHib din anul 2009.

În România, în anul 2016 au fost raportate 5 cazuri de infecţie invazivă cu  Haemophilus influenzae tip B care s-au manifestat clinic ca meningite, din care: 2 cazuri la grupa de vârstă <1 an, 2 cazuri la grupa de vârstă 1-4 ani şi 1 caz la grupa de vârstă 45-64 ani.

 

3. Patologia invazivă meningococică

Deşi rară, este importantă prin fatalitatea de 10% şi prin potenţialul mare de sechelaritate pe termen lung. În Europa, cele mai multe cazuri de boală meningococică invazivă sunt cauzate de serogrupurile B şi C, serogrupul B fiind dominant. Deşi mai puţin frecvente, numărul cazurilor determinate de serogrupul Y este în creştere.

Sunt disponibile vaccinuri împotriva serogrupului C, serogrupului B (vaccin autorizat în 2013, utilizabil de la vârsta de două luni) sau a serogrupurilor A, C, W şi Y (vaccin tetravalent autorizat în 2010, utilizabil de la 12 luni). După introducerea uzuală în copilărie a vaccinului conjugat antiserogrup C, în mai multe ţări europene s-a observat o scădere a incidenţei acestei boli. Din septembrie 2015, Marea Britanie a inclus vaccinul antiserogrup B în programul de vaccinare uzual al copiilor.

În anul 2016, conform CNSCBT, în România, s-au înregistrat 55 de cazuri confirmate şi 3 cazuri probabile de boală meningococică, cu valori ale incidenţei la nivel naţional de 0,3 %000.

Boala meningococică afectează cu precădere copiii, cea mai crescută incidenţă specifică în anul 2016, este la grupa de vârstă 0-4 ani (2 %000).

Distribuţia pe sexe a cazurilor de boala meningococică arată că, în anul 2016, sexul masculin – 36 cazuri (62%), a fost mai afectat decât cel feminin – 22 cazuri (38%).

Dintre formele de manifestare a bolii meningococice, a predominat meningita meningococică (72% din cazuri), meningita cu meningococcemie (17% din cazuri), purpura fulminans (7%) si meningococemie (4%).

Rata mortalităţii prin boala meningococică în România a fost de 0,045%000 loc.

Rata de fatalitate prin boala meningococică în România a fost de 17.24%.

 

 

4. Patologia invazivă determinată de Streptococcus pneumoniae

La nivel mondial, aproape 1,6 milioane de oameni mor anual prin această patologie, inclusiv un milion de copii mai mici de cinci ani.

28 de ţări UE au raportat în anul 2014, 17 528 de cazuri confirmate de boală invazivă penumococică, cu o incidenţă a cazurilor confirmate de 4,8 la 100.000 de locuitori. Cele mai multe cazuri au fost raportate de Marea Britanie (4157) si Franta (3 184). Cele mai mari incidenţe s-au inregistrat la grupa de vârstă ≥65 de ani (13.8 cazuri/ 100 000 locuitori) urmată de grupa de vârstă <1 an (11.3 cazuri/100 000 locuitori).

Numărul total de cazuri raportate a crescut semnificativ fata de anii precedenţi, în primul rând datorită introducerii sau ameliorării supravegherii într-o serie de ţări europene.

Sunt disponibile mai multe vaccinuri: un preparat polizaharidic cu 23 de serotipuri, utilizabil la adulţi şi copiii de peste doi ani (PPV23); trei preparate conjugate pentru sugari ce includ 7,10 sau 13 serotipuri (PCV7, PCV10 şi PCV13). Vaccinarea sugarilor a condus la apariţia imunităţii colective, prin reducerea portajului nazo-faringian şi a transmiterii bacteriene, cu scăderea morbidităţii şi mortalităţii prin această patologie.

Majoritatea ţărilor europene (25 de State Membre), au introdus în programele lor de vaccinare de rutină a copiilor unul din vaccinurile conjugate.

 

5. Rujeola

În anul 2015, 30 de ţări ale UE/EEA (fig.3) au raportat 3.969 de cazuri de rujeolă. Germania a cumulat 62,1% din totalul cazurilor raportate pe parcursul acestei perioade. În 13 ţări rata de raportare a fost sub pragul de eliminare a bolii (1 caz la 1 milion de locuitori). Opt dintre aceste ţări au raportat zero cazuri, în această perioadă.

În schimb, 16 ţări au avut rate mai mari, cu un maxim în Croaţia (51,6 cazuri la 1 milion de locuitori). Din toate cazurile, 88,9% au avut status de vaccinare cunoscut, iar dintre acestea, 84,8% au fost raportate ca nevaccinate. 77% dintre copiii cu vârste între 1 şi 4 ani au fost nevaccinaţi. A existat un deces prin rujeolă (un copil de 19 luni în Germania) şi 6 cazuri complicate cu encefalită acută.

 

 

Fig. nr. 3 Ratele de raportare pentru rujeolă, UE/EEA, 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, *ECDC

 

În România, vaccinul RRO a fost introdus în calendarul naţional în anul 2005, acoperirile vaccinale menţinându-se o perioadă de timp peste 95% (ţinta OMS); din 2010 valorile acestor acoperiri vaccinale au avut o tendinţă descrescătoare, situându-se în 2015 la 85,8% (doza I) şi la 67% (doza a-II-a) (Fig. 4).

Fig. nr. 4 Acoperirea vaccinală cu doza I şi doza a-II-a de vaccin RRO în România, în perioada 2005 – 2015*

*Sursa INSP-CNSCBT

 

În grupurile de populaţie la care acoperirea vaccinală se menţine sub nivelul optim, se acumulează în timp un număr mare de susceptibili, care reprezintă un real pericol pentru apariţia epidemiilor. În epidemia actuală de rujeolă, tulpina de virus rujeolic identificată a fost de import (B3) diferită faţă de tulpina endemică din România (D4).

Conform CNSCBT, în România până la data de 17.03.2017, numărul total de cazuri confirmate este de 3799, din care 17 decese. S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 37 judeţe.(fig.5)

 

Fig. nr. 5 Distribuţia geografică a cazurilor de rujeolă, România, 2016-2017 (17.03.2017)

*Sursa INSP-CNSCBT

Ca măsură de limitare a extinderii rujeolei, a fost organizată şi se desfăşoară la nivel naţional o campanie de vaccinare copiilor cu vârste cuprinse între 9 luni şi 9 ani.

 

6. Rubeola

În anul 2015, 28 de ţări ale UE/EEA (fig.6) au raportat 2.193 cazuri de rubeolă. Rata de raportare a fost sub pragul de eliminare a bolii (de un caz la 1 milion de locuitori) în 25 de ţări, iar 16 dintre aceste ţări au raportat 0 cazuri. Trei ţări au prezentat rate mai mari, dintre care Polonia cu 53,4 cazuri la un milion de locuitori, s-a situat pe prima poziţie. Un număr de 2.029 de cazuri, adică 92,5% din totalul cazurilor de rubeolă raportate în această perioadă, au provenit din Polonia, cu afectarea în special a copiilor de 1-4 ani şi 5-9 ani.

 

Fig. nr. 6 Ratele de raportare pentru rubeolă, UE/EEA, ianuarie-decembrie 2015, *Sursa ECDC

 

 

Conform CNSCBT, în România, în anul 2016 au fost înregistrate 13 cazuri de rubeolă, confirmată cu laboratorul. Nu a fost raportat niciun caz de rubeolă la gravidă. Nu s-a înregistrat niciun deces prin rubeolă. În cadrul sistemului de supraveghere a sindromului rubeolic congenital (SRC), în anul 2016 au fost raportate 5 cazuri suspecte IRC/SRC clasificate astfel: 3 cazuri probabil SRC, 1 caz a fost infirmat şi pentru 1 caz care prezintă criterii clinice, investigaţiile de laborator  sunt in curs. A fost înregistrat un deces într-un caz clasificat „probabil SRC”.

 

7. Parotidita epidemică (infecţia urliană)

Infecţia urliană este o boală infecţioasă transmisibilă, prevenibilă prin vaccinare, al cărei agent cauzal este virusul urlian.

Epidemiologia actuală a parotiditei epidemice în Europa poate fi explicată în mare măsură prin scăderea imunităţii şi creşterea populaţiei susceptibile.

            Numărul mare de persoane cu recidive, după una sau mai multe doze de vaccin antiurlian, pare să se explice mai mult prin scăderea imunităţii din adolescenţă, decât printr-o asimetrie între genotipul sălbatic şi cel vaccinal. De aceea, se impune menţinerea unei acoperiri vaccinale mari cu două doze de ROR, concomitent cu administrarea de rapeluri adolescenţilor şi tinerilor, pentru a preveni scăderea imunităţii şi epidemiile. În plus, trebuie ţinut cont şi de efectul protector al vaccinării faţă de formele clinice severe. Vaccinul ROR este inclus în programele de vaccinare din toate ţările europene, iar eforturile depuse pentru eliminarea rujeolei/rubeolei, aduc indirect beneficii şi pentru prevenirea parotiditei epidemice.

În România, vaccinarea împotriva infecţiei urliene se face din anul 2004, când s-a introdus vaccinarea cu o primă doză de vaccin rubeolă-oreion-rujeolă (ROR) la copiii în vârsta de 12-15 luni. În anul 2005, a fost introdusă vaccinarea cu o a doua doză de vaccin ROR pentru copiii în vârstă de 6-7 ani (clasa I). Din anul 2015, doza a doua de vaccin ROR se administrează la vârsta de 5 ani. Incidenţa infecţiei urliene a scăzut considerabil  după introducerea vaccinării ROR.

 

 

 

C:\Documents and Settings\Anca S\Desktop\Incidenta IU 2004-2016.jpg

 

Fig. nr. 7 Incidenţa infecţiei urliene în România, în perioada 2004-2016,

*Sursa INSP-CNSCBT

 

Infecţia urliană este supravegheată la nivel naţional, din februarie 2014 prin “Metodologia de supraveghere a infecţiei urliene”, revizuită de INSP-CNSCBT în anul 2015.

 

8. Difteria

Difteria este o boală foarte rară în Europa. Acoperirea vaccinală înaltă şi standardele ridicate de viaţă au înterupt circulaţia tulpinilor de Corynebacterium. Boala este încă răspândită în Belarus, Ucraina, Rusia şi este endemică în Asia, Africa şi America de Sud.

În 2014, nouă ţări din UE/EEA au raportat un total de 38 de cazuri de difterie, din care 35 confirmate cu laboratorul: 22 cauzate de C. diphtheriae şi 13 de C. ulcerans, cu o rată globală de raportare de 0,01 la 100.000 de locuitori. În plus, Letonia, a raportat trei cazuri posibile de infectie respiratorie cu C. diphtheriae.

Din cele 22 de cazuri confirmate cu C. Diphtheriae, cele mai multe (10 cazuri) au fost raportate de Letonia - care rămâne singurul Stat Membru cu transmitere continuă indigenă.

Infecţiile cu C. ulcerans au fost raportate de Germania (5 cazuri), Franţa (5 cazuri), Italia (1 caz), Suedia (1 caz) şi Marea Britanie (1 caz).

În anul 2014, toate grupele de vârstă au fost afectate, dar cele mai multe cazuri s-au inregistrat la adulti şi vârstnici. Referitor la C. diphtheriae, 13 din cele 22 de cazuri confirmate au fost la vârsta ≥ 25 ani, 5 la vârsta 45–64 ani şi 4 la ≥ 65 ani, iar pentru C. ulcerans, toate cazurile (13) au fost raportate la adulti cu vârsta ≥ 45 ani exceptand un caz care a fost raportat la vârsta de  13 ani. Aceasta sugerează, fie dispariţia imunităţii în absenţa rapelurilor, fie o acoperire vaccinală limitată în trecut. De aceea, se insistă pe necesitatea unei acoperiri vaccinale înalte, a creşterii răspândirii rapelurilor, menţinerii supravegherii epidemiologice/ respectiv a investigaţiei de laborator, precum şi pe efectuarea de studii de seroprevalenţă populaţionale.

În mai 2015, a apărut primul caz cu deces prin difterie cu C. diphtheriae, înregistrat în Spania în ultimii 28 de ani, la un copil de 6 ani nevaccinat din cauza refuzului părinţilor .

            În România, există date despre difterie încă din anul 1905, ratele iniţiale de incidenţa anuală a bolii cu valori de până la 117%000.

După introducerea, în anul 1960, a vaccinării antidifterice s-a înregistrat o scădere importantă a incidenţei bolii, iar din anul 1990 până în prezent nu a mai fost confirmat niciun caz de difterie în ţara noastră (în 1989 s-au înregistrat ultimele 5 cazuri).

 

În anul 2016, conform CNSCBT, acoperirea vaccinală, evaluată pe baza metodologiei unitare care a avut în vedere toţi copiii înscrişi pe listele medicilor de familie, acoperirea cu 3 doze de vaccin cu componentă difterică la vârsta de 24 de luni este de 90.3%.

 

9. Tetanosul

Tetanosul este sub control în toate ţările UE/EEA, datorită igienei corespunzătoare şi a vaccinării eficiente.

În anul 2014, 26 de ţări din UE/EEA au raportat către TESSy date pentru tetanos. 11 dintre aceste ţări au raportat 0 cazuri. Au fost raportate 84 de cazuri, din care 48 au fost confirmate. Rata de notificare a fost 0,02 cazuri la 100.000 de locuitori, uşor mai scăzută decât în anul precedent. Italia (n=35) a raportat 42% din totalul cazurilor. Cea mai mare rată de notificare a fost în Slovenia (0,03 cazuri la 100.000 de locuitori).

Cea mai afectată grupă de vârstă a fost de 65 de ani şi peste. Tendinţa de apariţie a cazurilor a fost mai crescută în lunile calde, când activităţile în aer liber sunt mai frecvente.

Epidemiologia actuală a tetanosului în UE/EEA poate fi explicată printr-o scădere a vaccinării sau prin reducerea imunităţii în rândul populaţiei vârstnice. Din cauza severităţii tetanosului, este necesară menţinerea unei acoperiri vaccinale crescute, pentru toate grupele de vârstă şi aplicarea unei strategii de rapel în ţările cu rate mai mari ale bolii.

 

În România, conform CNSCBT, în anul 2016, au fost înregistrate 6 cazuri de tetanos, cu incidenţa la nivel naţional de 0,035%000. Patru dintre aceste cazuri au decedat.

 

10. Tusea convulsivă

În anul 2014, 29 de ţări UE/EEA au raportat 40.727 cazuri (din care 38.044 confirmate), cu o  rată de 10,93 la 100.000 de locuitori, mai mare decât în anul 2013, dar mai scăzută decât în anul epidemic 2012. Germania a furnizat date pentru prima oară în anul 2014 şi a raportat 12.339 de cazuri (15,3 cazuri la 100.000 de locuitori). Cei mai mari indicatori de raportare s-au înregistrat în Norvegia (59,4), Olanda (47,9), Cehia (24,0) şi Slovacia (20,7).

Cea mai crescută rată de raportare pe grupe de vârstă a fost pentru sub 1 an (51,6 la 100.000 de locuitori), urmată de grupele 10-14 ani (24,4) şi 15-19 ani (19,7). 82% din cazurile cu vârsta sub 1 an au fost copii cu vârste de peste şase luni.

Forma clinică a tusei convulsive la adolescenţi şi adulţi poate fi uşoară şi de multe ori nu este recunoscută. Acest fapt reprezintă un risc de transmitere la sugari care sunt prea mici pentru a avea finalizată prima serie de vaccinare anti-pertussis.

Strategiile de vaccinare trebuie revizuite pentru a se asigura protecţia sugarilor; posibile abordări includ vaccinarea femeilor gravide şi adolescenţilor, precum şi revaccinarea adulţilor.

 

În România, conform CNSCBT, în anul 2016, au fost notificate şi au intrat în sistemul de supraveghere, 262 de cazuri suspecte de tuse convulsivă, cu 1 caz mai puţin faţă de 2015.

Cazurile confirmate şi cele probabile fac obiectul raportării în sistemul statistic. Numărul acestora a fost 72, cu 26 (27%) mai puţine faţă de anul precedent. Cel mai mare număr de cazuri s-a înregistrat, în anul 2016, la copii din grupa de varstă sub 1 an. Raportul numărului de cazuri pe sexe feminin/masculin a fost 2/1. Cele 72 de cazuri de tuse convulsivă din anul 2016 corespund unei incidenţe de 0,4%000, în uşoară scădere faţă de anul precedent (0,5%000).

 

           

11. Poliomielita

Poliomelita (polio) este o boală extrem de contagioasă, uneori fatală, care invadează sistemul nervos şi poate provoca paralizie definitivă.

În iunie 2002, toate cele 53 de ţări din regiunea OMS Europa au fost certificate „libere de poliomielită”. De la certificare, mai mult de 90 de milioane de sugari din regiune au primit cele trei doze de vaccin recomandate.

În anul 2014, nici un caz de poliomielită nu a fost raportat în cele 30 de ţări ale UE/EEA. Toate ţările au raportat zero cazuri.

Ultima evaluare a Comisiei Regionale Europene de Certificare a Eradicării Poliomielitei concluzionează că nu a existat nicio transmitere de poliovirus sălbatic sau de poliovirus derivat din vaccin în regiunea europeană a OMS în anul 2014, dar riscul importului şi transmiterii ulterioare rămâne ridicat în unele ţări.

Poliomielita rămâne endemică în două ţări: Afganistan şi Pakistan. Este important de subliniat că au existat eforturi susţinute ale ţărilor din Africa pentru eradicarea poliomielitei: niciun caz de poliovirus sălbatic nu a fost raportat în Africa pentru mai mult de douăsprezece luni, iar Nigeria a întrerupt transmiterea endemică de poliovirus sălbatic.

Riscul de transmitere în urma importului rămâne ridicat în unele ţări, pentru că transmisia după reintroducere poate să apară în cazul existenţei unor grupuri de persoane susceptibile.

Menţinerea unei acoperiri vaccinale crescute şi supravegherea continuă clinică, a enterovirusurilor şi a mediului, rămân cele mai importante instrumente pentru menţinerea Europei fără poliomielită.

În 28 august 2015, au fost confirmate în Ucraina două cazuri de poliomielită paralitică cauzate de poliovirusul de tip 1 derivat vaccinal (cVDPV1), pe fondul reducerii severe a acoperii vaccinale în populaţie. Ambele cazuri au fost într-o regiune sud-vestică, la graniţa cu România, Ungaria, Slovacia şi Polonia. Exista riscul ca acest virus să fie transmis în UE prin intermediul unei persoane purtătoare de virus, în special  în zonele de frontieră cu Ucraina, unde există populaţii cu acoperire vaccinală redusă pe ambele părţi ale frontierei, iar traficul de persoane este intens. Cu toate acestea, se consideră că riscul de apariţie a cazurilor paralitice este scăzut, datorită acoperirii vaccinale mari din statele membre UE.

 

Conform CNSCBT, în anul 2016 s-a menţinut Urgenţă de Sănătate Publică cu Impact Internaţional (USPII) privind riscul de raspandire a virusului polio, pentru care s-au instituit măsuri suplimentare şi anume: intensificarea supravegherii cazurilor de PAF, recuperarea la vaccinare a copiilor in vârstă de pană la 5 ani cu mai puţin de 3 doze de VPI şi intensificarea  supravegherii de mediu.

Astfel, supravegherea de mediu (circulaţia de enterovirusuri în apa uzată de canal) a fost menţinută în  judeţele la graniţa cu Ucraina: Satu-Mare, Maramureş, Suceava şi Botoşani cu recoltare săptămânală/bilunară de probe. Pentru judeţele Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti se menţine aceeaşi frecvenţă de recoltare a probelor pentru supravegherea de mediu.

             

 12. Hepatita virală B

În anul 2014, 30 de state membre ale UE/EEA (fig.8) au raportat 22.442 cazuri de infectare cu virusul hepatitei B, cu o rată de raportare de 4,2 la 100.000 de locuitori.

15 ţări au transmis date privind infecţiile cronice, variind de la 0,1 cazuri la 100.000 de locuitori în România, la 17,3 în Suedia. Regatul Unit a raportat 63,5% din toate cazurile cronice raportate în anul 2014.

Grupa de vârstă cea mai afectată de infecţiile acute şi cronice a fost grupa 25-34 ani, reprezentând 33,8% din cazuri; raportul masculin/feminin a fost de 1,5 la 1.

Datele privind transmiterea au fost complete pentru 10,4% din cazuri. Pentru cazurile acute cu informaţii complete, transmiterea heterosexuală a fost cel mai frecvent raportată (29,9%), urmată de cea nosocomială (17,9%), non-ocupaţională (12,0%), transmiterea în rândul bărbaţilor care fac sex cu bărbaţi (11,8%) şi de transmiterea prin consumul de droguri injectabile (9,3%).

 Italia, Polonia şi România au raportat 73,5% din cazurile acute atribuite transmiterii nosocomiale. Transmiterea de la mamă la copil a fost calea cel mai frecvent raportată pentru cazurile cronice cu informaţii complete (59,5%), urmată de transmiterea prin ”alte” căi (15,5%), de transmiterea heterosexuală (7,6%) şi transmiterea prin consumul de droguri injectabile (4,2%).

Fig. nr. 8 Rata de raportare pentru cazurile de HVB acută la 100.000 de locuitori, UE/EEA, 2014,* ECDC

 

În anul 2016, conform CNSCBT, în România s-au raportat 188 cazuri de HVB acută, 8 cazuri de HVB cronică şi niciun caz de hepatita B perinatal. Incidenţa HVB a fost de 0.99 la 100.000 de locuitori, cu continuarea trendului constant descendent. Cele mai afectate judeţe au fost Bistriţa-Năsăud, Călăraşi. Grupa de varsta cea mai afectata a fost 25-34 ani..

Doar 10 cazuri de HVB acută fuseseră vaccinate (5%). Sapte cazuri fuseserăvaccinate corespunzător varstei, toate cu 3 doze de vaccin. Dintre cele 8 cazuri de HVB cronică, 5 cazuri nu fuseseră vaccinate, iar pentru 3 cazuri antecedentele vaccinale sunt necunoscute.

 

 

13. Rabia

În general, în UE sunt raportate foarte puţine cazuri de rabie umană, iar majoritatea statelor membre nu au avut niciun caz indigen de zeci de ani. Însă, în fiecare an, sunt raportate unul sau două cazuri umane, fie indigene, fie de import.

În anul 2012, toate ţările UE/EEA au raportat ZERO cazuri, cu excepţia României şi Regatului Unit. România a raportat un caz autohton, pentru al 5-lea an consecutiv.

În anul 2014, au fost raportate trei cazuri de rabie la oameni care au călătorit într-o ţară endemică pentru rabie din afara UE/EEA: o femeie de 46 de ani, din Spania, muşcată de un câine în Maroc, un bărbat în vârstă de 57 de ani din Franţa, infectat cu o tulpină a virusului rabiei canine în Mali (Africa), şi o femeie olandeză de 35 de ani, muşcată de un câine în India.

Rabia rămâne endemică printre animalele sălbatice şi domestice din zone UE sau vecine: Albania, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Macedonia şi Turcia.

Este foarte importantă informarea publicului cu privire la riscul de a contracta rabie în cazul muşcăturilor de animale (în special câini), în timpul călătoriilor în ţările cu rabie endemică sau în statele membre care nu au eradicat boala în populaţia lor de animale. Măsurile preventive includ vaccinarea carnivorelor domestice şi vaccinarea orală a faunei sălbatice.

Profilaxia în timp util, în cazul expunerii la un animal potenţial infectat, este de cea mai mare importanţă, iar cunoaşterea situaţiei epidemiologice este vitală pentru a lua decizii în ceea ce priveşte măsurile corespunzătoare post-expunere. Pentru a fi eficace, tratamentul trebuie să aibă loc cât mai curând posibil după expunere.

În fiecare an, mai mult de 15 milioane de oameni din întreaga lume primesc un vaccin post-muşcătură. pentru a preveni boala. Estimativ, vaccinarea previne sute de mii de decese prin rabie, în fiecare an.

 

14. Infecţiile cu rotavirus

Se consideră că gastroenteritele cu rotavirusuri duc anual la 700.000 de consultaţii în ambulator şi peste 87.000 de spitalizări în Europa.

Până la vârsta de 5 ani, aproape toţi copiii au fost expuşi, iar mai mult de un sfert au trecut printr-o infecţie simptomatică. În regiunea OMS Europa, mai mult de 10.000 de copii sub 5 ani, mor în fiecare an din cauza acestei infecţii.

            La nivel mondial, unele ţări au adoptat recomandarea OMS de introducere a vaccinurilor antirotavirus în programele lor de vaccinare, dar în Europa există un număr limitat de ţări care au făcut acest lucru (Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Marea Britanie). Se doreşte accelerarea introducerii vaccinului antirotavirus în programele naţionale de vaccinare şi instituirea unei reţele de supraveghere pentru monitorizarea numărului de cazuri din regiune şi a impactului vaccinării.

           

 

15. Varicela

Până în prezent, doar unele ţări ale UE/EEA (Cipru, Germania, Grecia, Letonia şi Lituania) recomandă vaccinarea anti-varicelă a copiilor la nivel naţional, iar în Spania şi Italia - la nivel regional. Şaptesprezece ţări recomandă doar vaccinarea adolescenţilor susceptibili şi a celor din grupele de risc. În absenţa vaccinării, numărul anual de cazuri dintr-o ţară este foarte mare.

Rata incidenţei anuale în Europa variază de la 300 la 1.291 la 100.000 de locuitori în Europa de Vest (Franţa, Olanda, Danemarca, Marea Britanie), de la 164 la 1.240 în sudul Europei (Italia, Spania, Portugalia) şi 350 la 100.000 locuitori în Europa de Est (Polonia, România); 52-78% din cazuri apar la copii sub şase ani, iar 89-95,9% din cazuri apar la copii sub 12 ani.

Ratele de incidenţă la grupa de vârstă 0-4 ani sunt de 4-6 ori mai mari, comparativ cu cele din ​​grupa de vârstă 5-14 ani, în ţările Europei de Vest şi de Nord, şi de 2-3 ori pentru sudul şi estul Europei.

Conform CNSCBT, în anul 2016, în România au fost raportate 40 702 cazuri de varicelă şi nu a fost raportat nici un deces. Incidenţa la nivel naţional a fost de 205.97 %000 locuitori, în uşoară creştere faţă de anul 2015 când a fost de 203,67 %000 locuitori.

 

Conform ECDC, vaccinarea anti-varicelă în copilărie cu două doze, asigură controlul acestei patologii, în timp ce administrarea unei singure doze, are o eficienţă de aproximativ 85%, fără a împiedica apariţia unor forme mai uşoare de varicelă.

 

Date de acoperire vaccinală

 

În prezent, acoperirea vaccinală mondială se menţine constantă.

Se consideră că prin vaccinare se evită anual 2-3 milioane de decese, prin boli ca difterie, tetanos, tuse convulsivă şi rujeolă.

În anul 2015, 116 milioane (86%) de sugari au primit 3 doze de vaccin antidifteric-antitetanos-antipertussis, fiind astfel protejaţi împotriva unor boli care pot provoca complicatii, invaliditate sau deces. Până în 2015, 126 ţări au atins acoperire vaccinală de minim 90% DTP3.

 

Fig. nr. 9 Acoperirea vaccinală la nivel mondial, în anul 2015, *OMS

            Tot 86% din copiii lumii au primit 3 doze de vaccin antipoliomielitic. S-a reuşit stoparea transmiterii poliomielitei în toate ţările, cu excepţia a 3 ţări rămase endemice - Afganistan, Pakistan şi Nigeria. Până la eradicarea globală a poliomielitei, persistă riscul cazurilor de import ca şi cel al reizbucnirilor epidemice, în special în zonele cu conflicte şi instabilitate socială.

La sfârşitul anului 2015, în 185 ţări era introdusă vaccinarea antihepatită B pentru sugari. Acoperirea mondială cu 3 doze de vaccin antihepatitic B este estimată la 83%. În plus, 96 de ţări au introdus o doză de vaccin antihepatită B la nou-născuţi în primele 24 de ore de viaţă, cu acoperire la nivel mondial de 39%.

Pentru a preveni tetanosul matern şi neonatal, 106 ţări au introdus vaccinarea antitetanică până la sfârşitul anului 2015, astfel că 83% din nou-născuţi sunt protejaţi prin vaccinare împotriva tetanosului neonatal. Totuşi, tetanosul matern şi neonatal rămâne o importantă problemă de sănătate publică în 19 ţări, în special din Africa şi Asia.

La sfârşitul anului 2015, 85% din copii au primit o doză de vaccin antirujeolic până la 2 ani, iar 160 de ţări au introdus o a doua doză, în programul naţional de vaccinare, 61% din copii fiind vaccinaţi cu două doze de vaccin antirujeolic.

Până la sfârşitul anului 2015, vaccinul antirubeolic a fost introdus la nivel naţional în 147 de ţări (acoperirea globală fiind de 46%), iar cel antiurlian în 121 de ţări.

Alte vaccinuri cunosc o acoperire vaccinală mai redusă:

ü      până la sfârşitului anului 2015, vaccinarea antiHib a fost introdusă în 191 de ţări, iar acoperirea cu 3 doze este estimată la 64%. Persistă însă decalajul între regiuni – dacă în America acoperirea este estimată la 90%, în Pacificul de Vest şi Asia de Sud-Est nu depăşeşte 25, respectiv 56%;

ü      vaccinarea antipneumococică a fost introdusă în 129 de ţări, iar acoperirea mondială a fost estimată la 37%;

ü      vaccinul antirotavirus a fost introdus în 84 de ţări, cu o acoperire mondială de 23%;

ü      vaccinul anti-HPV uman a fost introdus în 66 de ţări;

ü      mai mult de 235 de milioane de oameni din ţările africane au fost vaccinaţi cu MenAfriVac, la 5 ani după introducerea acestui vaccin antimenigococic;

ü      din 2015, vaccinul împotriva febrei galbene a fost introdus în programele uzuale de vaccinare pentru sugari, în 35 din cele 42 de ţări şi teritorii cu risc pentru febra galbenă din Africa şi America.

Au existat şi progrese evidente:

ü      Africa nu a mai avut un caz cu poliovirus sălbatic din august 2014, realizare ce aduce regiunea mai aproape ca niciodată de statutul „polio-free”;

ü      India a fost declarată liberă de tetanos matern şi neonatal, ceea ce demonstrează că eliminarea bolii este posibilă;

ü      America a devenit prima regiune OMS care a eliminat rubeola şi sindromul rubeolei congenitale;

ü      au fost dezvoltate şi testate în timp record unele candidate vaccinale împotriva virusului Ebola;

ü      din anul 2010, 86 de ţări cu venituri mici şi medii au introdus 128 de vaccinuri noi sau utilizate insuficient.

 

În anul 2015, aproape 19,4 milioane de copii din lume nu au beneficiat de vaccinarea de rutină cu 3 doze de DTP, peste 60% din ei provin din 10 ţări – Angola, Republica Democratică Congo, Etiopia, India, Indonezia, Irak, Nigeria, Pakistan, Filipine şi Ucraina.

Există în continuare decalaje regionale şi locale, din cauza resurselor limitate, existenţei altor priorităţi în sistemul de sănătate, managementului defectuos al acestor sisteme de sănătate dar şi din cauza monitorizării şi supravegherii inadecvate. Sunt necesare eforturi deosebite pentru consolidarea vaccinării în zonele defavorizate, în special în cele izolate, în arealele urbane paupere, dar şi în ţările afectate de conflicte sociale.

 

Pe segmentul serviciilor preventive de bază reprezentate de vaccinările obligatorii de rutină, conform calendarului naţional de vaccinare, rezultatele naţionale au un istoric bun.

În general, s-a reuşit atingerea ţintelor de acoperire pentru imunizările obligatorii cheie.

Cu toate acestea, s-a remarcat în ultimii ani o scădere a acoperirii vaccinale pentru vaccinări cuprinse în calendarul naţional.

În anul 2016, conform CNSCBT, în România, s-au desfăşurat acţiuni de estimare a acoperirii vaccinale la copii cu vârste de 12, 18, 24 luni şi a celor cu vârste de 5, 7 şi 14 ani.

De exemplu, la copii de 18 luni, acoperirea vaccinală pentru HEP B 3, DTP 4, VPI 4, Hib 4 şi ROR 1 s-a situat sub ţinta de 95%. Acoperirea vaccinală pentru BCG 1 nu a atins această ţintă în mediul rural. (tabel 1)

 

 

Tabel nr. 1 Acoperirea vaccinală, copii de 18 luni, pe tipuri de vaccin şi pe medii, România

       *Sursa INSP-CNSCBT

 

 

 

 

Direcţii de viitor

 

Strategia naţională de sănătate 2014 – 2020

Planul de acţiuni pe perioada 2014 - 2020 pentru implementarea Strategiei naţionale

Obiectiv strategic 2.2. Protejarea sănătăţii populaţiei împotriva principalelor boli care pot fi prevenite prin vaccinare

Direcţii strategice/Măsuri

a. Recuperarea capacităţii naţionale de producţie a vaccinurilor prin investiţii în infrastructură, tehnologii, resursa umană (măsuri privind investiţiile in înfrastuctură incluse în OS 7.3)

b. Consolidarea/dezvoltarea capacitaţii de management şi/sau implementare a programului de vaccinare conform calendarului naţional în vigoare şi asigurarea resurselor necesare pentru un calendar naţional de vaccinare îmbunătăţit

• procurarea la timp a vaccinurilor, conform necesarului previzionat

• îmbunătăţirea structurii şi funcţionalităţii registrului naţional de vaccinări

• asigurarea asistenţei tehnice necesare la nivel subnaţional pentru asigurarea performanţei adecvate a programului în contextul descentralizării; formarea resursei umane

c. Asigurarea performanţei adecvate a programului naţional de vaccinare

·        monitorizarea performanţei intervenţiilor, realizarea de studii de sero-prevalenţă şi anchete atitudinale privind vaccinarea in rândul populaţiei şi al furnizorilor de servicii

·        intărirea capacităţii de supraveghere a reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile

d. Creşterea gradului de complianţă a populaţiei la imunizările incluse în calendarul naţional de vaccinare, mai ales in rândul grupurilor vulnerabile şi dezavantajate; creşterea acceptanţei populaţiei în privinţa imunizării anti-HPV.

 

                                                                                                                                                                                                           

Planul Mondial de Acţiune pentru Vaccinare, propune ca, până în anul 2020, fiecare ţară să atingă o acoperire vaccinală de ≥90%, respectiv ≥80% în fiecare regiune şi să se obţină eradicarea mondială a poliomielitei, respectiv intensificarea controlului tuturor bolilor prevenibile prin vaccinare (cu accent pe eliminarea rujeolei, rubeolei şi a tetanosului matern/neonatal).

 

În luna aprilie 2016, OMS a avertizat că 5 din cele 6 obiective majore suferă întârzieri semnificative (cu excepţia introducerii vaccinurilor noi şi insuficient utilizate).

 

Se recomandă 3 etape-cheie pentru reducerea decalajelor de vaccinare:

 

Ř      integrarea vaccinării în alte servicii de sănătate, cum ar fi îngrijirea post-natală pentru mame şi copii;

Ř      consolidarea sistemelor de sănătate, astfel încât vaccinarea să continue chiar şi în perioadele de criză;

Ř      creşterea accesibilităţii vaccinurilor, prin reducerea preţurilor.

 

 

 

Pentru o informare în plus privind evenimentul legat de Săptămâna Europeană a Vaccinării din 2017, vă rugăm să activaţi ACEST LINK

 

 

 

 

Documente disponibile on-line selectate, traduse şi adaptate în limba română:

 

1. WHO Europe, European Immunization Week 2017,

http://www.euro.who.int/en/media-centre/events/events/2017/04/european-immunization-week-2017

 

2. Immunize Europe Forum, Campaign news: European Immunization Week 2017,

http://www.immunize-europe.org/topic/199-campaign-news-european-immunization-week-2017/

 

3. ECDC. EIW 2015 at ECDC, http://ecdc.europa.eu/en/press/news/_layouts/forms/News

4. ECDC. Tuberculosis surveillance and monitoring in Europe 2016, http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/

 

5. ECDC. TB situation in the EU/EEA, in 2014; Findings from the joint TB surveillance and monitoring report by ECDC and WHO Regional Office for Europe,

http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/Tuberculosis/epidemiological_data/Documents/tuberculosis-surveillance-findings-2016.pptx

 

6. ECDC. Annual epidemiological report - Vaccine-preventable diseases – invasive bacterial diseases 2014, http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/AER-VPD-IBD-2014.pdf

 

7. Meningitis Research Foundation, http://www.meningitis.org/menb-vaccine

11. ECDC. SURVEILLANCE REPORT Measles and rubella monitoring - January 2016,

http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/2016

 

8. ECDC. Annual epidemiological report. Vaccine-preventable diseases, 2014,

http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/AER-2014-VPD-FINAL.pdf

 

9. ECDC. Tetanus. Annual epidemiological report, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/tetanus/Pages/Annual-epidemiological-report-2016.aspx

 

10. ECDC. Pertussis. Annual epidemiological report, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/pertussis/Pages/Annual-epidemiological-report-2016.aspx

 

11. WHO. Maintaining polio-free status of European Region as part of the global polio Endgame Strategy,

http://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/poliomyelitis

 

12. ECDC. Poliomyelitis. Annual epidemiological report, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/polio/Pages/Annual-epidemiological-report-2016.aspx

 

13. ECDC. Rapid risk assessment on polio outbreak in Ukraine,http://ecdc.europa.eu/en/press/news/_layouts/forms/News

 

14. ECDC. Hepatitis B. Annual epidemiological report, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/hepatitis_B/Pages/Annual-Epidemiological-Report-2016.aspx

 

15. ECDC. Rabies. Annual epidemiological report, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/rabies/Pages/Annual-epidemiological-report-2016.aspx

 

16. WHO Europe. Rotavirus, http://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/rotavirus/rotavirus-read-more

 

17. ECDC. Varicella vaccination in the European Union, http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/Varicella-Guidance-2015.pdf

 

18. WHO. Immunization coverage, http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs378/en/

 

19. Global Polio Eradication Initiative, http://www.polioeradication.org/mediaroom/newsstories/Global-eradication-of-wild-poliovirus-type-2-declared/tabid/526/news/1289/Default.aspx

 

20. WHO. World Immunization Week: http://www.who.int/campaigns/immunization-week/2017/event/en/

 

 

Documente disponibile on-line, în limba română:

 

1.      INSP – CNEPSS. ROMÂNIA - Profilul stării de sănătate pe baza indicatorilor comunitari ECHI 2016, http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/11/ECHI.pdf

2.      Decizia nr. 1082/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie  2013 privind ameninţările transfrontaliere grave pentru sănătate

3.      INSP – CNSCBT. Analiza evoluţiei bolilor transmisibile aflate în supraveghere - Raport pentru anul 2015, http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale/549-analiza-evolutiei-bolilor-transmisibile-aflate-in-supraveghere-raport-pentru-anul-2015/file

4.       INSP – CNSCBT. EVOLUȚIA RUJEOLEI ÎN ROMÂNIA, 2017, http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/rujeola/561-evolutia-rujeolei-in-romania

5.       INSP – CNSCBT. Analiza evoluţiei rubeolei în România, 2014, http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/rubeola/

6.      INSP – CNSCBT. Analiza infecţiei urliene în Romania, 2015,http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/infectia-urliana-1/

7.       INSP – CNSCBT. Analiza epidemiologică a cazurilor de tuse convulsivă intrate în sistemul de supraveghere în anul 2016, http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/tusea-convulsiva/642-tuse-convulsiva-anul-2016-analiza/file

8.      INSP – CNSCBT. Analiza epidemiologică descriptivă a cazurilor de hepatită virală tip B şi C intrate în sistemul de supraveghere în anul 2015, http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/hepatita-virala-tip-b-si-c/410-hepatita-virala-tip-b-si-c-anul-2015-analiza-1/file

9.       INSP – CNSCBT. Informări săptămânale. Situaţia rujeolei în România, http://www.cnscbt.ro/index.php/informari-saptamanale/rujeola-1

10.   HOTĂRÂRE Nr. 1028 din 18 noiembrie 2014, privind aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2014 - 2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014 - 2020 pentru implementarea Strategiei naţionale

 

 

Documentare şi selecţie documente disponibile în format electronic, traducere şi adaptare din documente OMS şi ECDC, redactare şi prezentare:

INSP – CRSP Timişoara seps.timisoara@insp.gov.ro

 

 

 

 

Ziua Mondială a Sănătăţii - 7 Aprilie 2017

 

ANALIZA DE SITUAŢIE

Depresia - Să vorbim!

 

1. Introducere

 

Depresia este o boală care afectează mai mult de 300 de milioane de persoane la nivel mondial. Depresia cronică de intensitate medie sau crescută poate avea o influenţă negativă majoră asupra persoanei afectate, scăzându-i funcţionalitatea atât la locul de muncă sau la şcoală, cât şi în cadrul familiei. În cazurile cele mai severe depresia poate conduce la suicid. La nivel mondial, aproape 800.000 de persoane se sinucid anual, suicidul fiind a doua cauză de deces în rândul persoanelor din grupa de vârstă 15-29 de ani.

Deşi există metode de tratament eficiente împotriva depresiei, mai mult de jumătate din persoanele afectate la nivel mondial nu beneficiază de aceste tratamente. Cele mai importante obstacole împotriva tratamentului le constituie lipsa de resurse, lipsa pesonalului medical calificat şi stigma socială asociată afecţiunilor psihice. Nu în ultimul rând, lipsa de acurateţe diagnostică, supra sau subdiagnosticarea, limitează accesul pacienţilor cu depresie la tratament (1).

Prevalenţa depresiei şi a altor boli mintale este în creştere la nivel mondial. În acest sens, în cadrul rezoluţiei celei de a 66 a Adunări Generale a OMS, a fost adoptat Planul Comprehensiv de Acţiune pentru Promovarea Sănătăţii Mintale 2013-2020 (2), plan care cuprinde o serie de măsuri pe care statele membre ale OMS sunt încurajate să le iniţieze pentru a limita povara bolilor mintale şi a asigura o stare de sănătate mintală optimă în rândul populaţiilor.

În anul 2017, Ziua Mondială a Şănătăţii, organizată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este dedicată depresiei. Prin intermediul sloganului ”Depression: Let’s talk” (Depresia – Să vorbim!), OMS atrage atenţia asupra gravităţii problemei la nivel mondial (atât din punct de vedere al prevalenţei în creştere, cât şi a efectelor negative asupra sănătăţii populaţiilor şi a efectelor colaterale asupra altor sectoare din societate) şi a stigmei asociate cu bolile psihice în general, care conduc la sub-diagnosticarea acestor afecţiuni. O mai bună înţelegere asupra depresiei, a factorilor de risc şi a metodelor de tratament poate contribui la reducerea stigmei asociate acestei boli psihice şi la creşterea gradului de adresabilitate a populaţiei pentru servicii de prevenţie şi tratament.

 

2. Depresia la nivel mondial şi european

 

Conform unui studiu publicat în anul 2013 (3), depresia reprezintă a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, cu peste 4% in populaţia lumii diagnosticată cu acesată afecţiune. În Fig. 1 este prezentată prevalenţa depresiei clinic manifestă diagnosticate la nivel mondial în anul 2010. Se poate observa faptul că România se încadrează în intervalul 4-4,5%, un procent scăzut comparativ cu majoritatea statelor europene, însă acest procent poate avea o dublă semnificaţie: o prevalenţă medie-scăzută reală a depresiei sau o deficienţă în identificarea şi diagnosticarea acestei afecţiuni psihice în România.

Fig 1. Prevalenţa depresiei clinic manifeste la nivel mondial în anul 2010

Sursa: Max Fisher/Washington Post – Accesat 21 martie 2017

 

La nivel mondial, conform datelor OMS (Fig. 2), prevalenţa depresiei în funcţie de grupa de vârstă şi sex relevă o creştere constată a depresiei odată cu înaintarea în vârstă, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, cu un vârf de prevalenţă la categoria de vârstă 60-64 ani.

 

Fig. 2 Prevalenţa depresiei la nivel mondial în funcţie de sex şi grupa de vârstă

Sursa: Depression and Other Common Mental Disorders.Global Health Estimates, OMS, 2017

 

La nivelul regiunii europene a OMS, în anul 2015 au fost înregistrate 40,27 milioane de cazuri de depresie, 12% din totalul cazurilor diagnosticate la nivel mondial (Fig. 3).

 

Fig. 3 Prevalenţa depresiei la nivelul regiunilor OMS

Sursa: Depression and Other Common Mental Disorders.Global Health Estimates, OMS, 2017

 

În ceea ce priveşte prevalenţa depresiei pe sexe raportată la totalul populaţiei (Fig. 4), la nivelul regiunii europene a OMS, aproximativ 5% dintre femei şi 3,5% dintre bărbaţi au fost diagnosticaţi cu depresie, valori similare cu media la nivel mondial.

 

Fig. 4 Prevalenţa depresiei (% din populaţie), în funcţie de regiunile OMS

Sursa: Depression and Other Common Mental Disorders.Global Health Estimates, OMS, 2017

 

3. Depresia în România

 

Coform datelor OMS (4), în România prevalenţa depresiei în anul 2015 a fost de 931.842 de cazuri, reprezentând 5% din populaţia ţării. Această afecţiune a condus la 163.836 ani de viaţă trăiţi cu dizabilitate (YLD), reprezentând 7,9% din totatul anilor de viaţă trăiţi cu dizabilităţi la nivelul populaţiei din România.

 

4. Factori de risc, tipologii şi simptomatologie

 

Depresia este rezultatul unor interacţiuni complexe între factori de natură socială, psihologică şi biologică. Indivizii care au trecut prin evenimente marcante de viaţă (şomaj, doliu, traume psihologice) sunt mai predispuşi să dezvolte depresie. În acelaşi timp, depresia cronică favorizează apariţia stresului şi a unei stări de disfuncţionalitate, afectând suplimentar stilul de viaţă a persoanei care suferă de depresie şi acţionând astfel printr-un mecanism de feedback pozitiv care alimentează cercul vicios şi agravează boala individului. Nu în ultimul rând, există o inter-relaţie între depresie şi bolile fizice, bolnavii cu diabet sau boli cardiovasculare putând dezvolta depresie şi vice-versa.

În funcţie de severitatea simptomelor, un episod depresiv poate fi clasificat drept minor, moderat sau sever. O persoană care suferă de un episod depresiv minor va avea unele dificutăţi în continuarea activităţilor la locul de muncă şi a activităţilor sociale, dar cel mai probabil nu va va opri complet aceste activităţi. În mod contrar, în timpul unui episod depresiv major, este foarte puţin probabil ca persoana afectată să poată contiuna activităţile sociale, domestice sau la locul de muncă.

O diferenţă suplimentară este realizată între persoanele care suferă de depresie cu sau fără episoade maniacale (în cadrul unei tulburări bipolare). Ambele tipuri de depresie pot fi cronice cu perioade de ameliorare şi recăderi, îndeosebi în cazul în care nu sunt tratate.

Diagnosticarea unei tulburări depresive recurente implică observarea unor episoade de depresie repetate. Pe parcursul acestor episoade individul experimentează o stare de spirit depresivă, absenţa interesului şi a plăcerii faţă de activităţi curente şi un nivel scăzut de energie pentru o perioadă continuă de cel puţin două săptămâni. O bună parte dintre persoanele care suferă de depresie prezintă şi simptome de anxietate, tulburări de somn, scăderea apetitului şi experimentează sentimente de vinovăţie sau scădere a stimei de sine, concentrare scăzută şi alte simptome medicale fără o cauză aparentă.

Tulburarea afectivă bipolară: acest tip de depresie constă în apariţia de episoade maniacale şi depresive separate de perioade de echilibru. Episoadele maniacale includ iritabilitate sau hiper-activitate, discurs precipitat, stimă de sine crescută şi nevoie scăzută de somn (1).

 

5. Principalele direcţii de prevenire şi tratament

 

Programele de prevenţie şi-au dovedit utilitatea în reducerea depresiei. Abordări comunitare eficiente pentru prevenirea depresiei includ programe desfăşurate în şcoli pentru stimularea unor modele de gândire pozitivă în rândul copiilor şi a adolescenţilor, intervenţii adresate părinţilor cu copii care au probleme comportamentale, pentru reducerea simptomelor depresive ale părinţilor şi îmbunătăţirea perspectivelor de dezvoltare ale copiilor sau programe care includ exerciţii fizice pentru vârstnici, care pot diminua prevalenţa simpotmelor depresiei.

În ceea ce priveşte tratamentul depresiei, există opţiuni eficiente pentru formele de depresie moderată şi severă. Furnizorii de servicii medicale pot oferi tratamente psihologice precum activarea comportamentală, terapie cognitiv-comportamentală sau terapie interpersonală. De asemenea, medicaţia anti-depresivă precum inhibitori selectivi ai recaptării a serotoninei, sau antidepresive triciclice poate sprijini efortul de contracarare a simptomelor depresiei cauzate

de dezechilibrele chimice la nivel cerebral. În ceea ce priveşte terapia medicamentoasă, furnizorii de servicii de sănătate trebuie să ia în considerare posibilele efecte adverse asociate medicaţiei anti-depresive. Aceştia trebuie să-şi evaluze corect atât proprille abilităţi şi propria expertiză cât şi disponibilitatea tratamentelor şi preferinţele individuale ale pacienţilor atunci când fac propunerea oricăreia dintre intervenţii cele două categorii de intervenţii: psihologică sau medicamentoasă. Tratamentele psihologice pot include psihoterapie individuală sau de grup condusă de profesionişti şi asistată de terapeuţi amatori.

Tratamentele psihologice sunt eficiente şi pentru depresia minoră. Antidepresivele pot reprezenta o formă eficientă de tratament pentru depresia moderată-severă dar nu sunt indicate ca primă inteţie în cazul depresiei minore. De asemenea, aceste medicamente nu ar trebui utilizate pentru tratamentul depresiei la copii şi ar trebui utilizate cu precauţie la adolescenţi, nereprezentând nici în cazul acestora o primă opţiune terapeutică (1).

 

6. Legislaţie şi politici la nivel mondial şi naţional

 

În vederea recunoaşterii şi a creşterii gradului de conştientizare la nivelul guvernelor şi a populaţiilor în ceea ce priveşte importanţa abordării bolilor mintale atât din perspectivă preventivă cât şi curativă, la nivelul OMS a fost adoptat în mai 2013, cu ocazia celei de a 66 a Adunări Generale, un Plan de Acţiune Comprehensiv pentru Sănătate Mintală pentru perioada 2013-2020. În cadrul acestui Plan de Acţiune este recunoscută importanţa sănătăţii mintale pentru atingerea unei stări de sănătate optime în rândul întregii populaţii a lumii. Planul de acţiune se bazează pe o abordare pe tot parcursul vieţii, vizând atingerea echităţii prin acoperire universală de sănătate şi subliniind importanţa prevenţiei.

În cadrul Planului de Acţiune sunt stabilite patru obiective majore: 1. Stabilirea leadershipului şi a guvernanţei pentru sănătatea mintală; 2. Furnizarea de servicii complete, integrate de sănătate mintală şi de asistenţă socială prin intermediul unor furnizori de servicii de sănătate integraţi în comunitate; 3. Punerea în aplicare a strategiilor de promovare şi de prevenire acceptate unanim ca fiind eficiente; 4. Consolidarea sistemelor de informaţii consolidate, cercetare şi utilizarea a dovezilor în politicile de promovare a sănătăţii mintale (5).

În România promovarea sănătăţii mintale este reglementată la nivel naţional prin intermediul Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată în anul 2012 (6). Prin intermediul ordinului nr. 488/2016 (7) au fost aprobate normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002. Instituţia abilitată la nivel naţional pentru implementarea Programului naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică este Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog (CNSMLA) (8), instituţie care activează în subordinea Ministerului Sănătăţii începând cu anul 2009. Această instituţie a dezvoltat, conform obiectivelor şi direcţiilor strategice incluse în Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020 (respectiv ”actualizarea cunoştinţelor tuturor celor implicaţi în prevenirea, identificarea şi tratarea persoanelor cu tulburări mintale”), o curriculă de instruire în depistarea precoce a depresiei de către medicii de familie (9). Până în prezent au fost instruiţi conform acestei curricule 2403 medici de familie. Nu în ultimul rând, CNSMLA a iniţiat propuneri pentru decontarea screeningului depresiei la nivelul cabinetelor de medicină de familie, conform Contractului-Cadru 2016-2017 (10).

 

 

 

 

 Bibliografie

 

1.World Health Organization. Depression - Fact Sheet. [Online].; 2017 [cited 2017 March 21. Available from: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs369/en/.

2.  World Health Organization. Mental health action plan 2013-2020. ; 2013. Report No.: 978 92 4 150602 1.

3. Ferrari AJ, Charlson J, Norman RE, Patten SB, Freedman G, Murray CJ, et al. Burden of Depressive Disorders by Country, Sex, Age, and Year: Findings from the Global Burden of Disease Study 2010. PLOS Medicine. 2013 November.

4. World Health Organization. Depression and Other Common Mental Disorders. Global Health Estimates. Geneva:; 2017.

5. World Health Organization. Mental Health - Mental Health Action Plan 2013-2020. [Online]. [cited 2017 March 21. Available from: http://www.who.int/mental_health/publications/action_plan/en/.

6. Monitorul Oficial, Partea I nr. 652 din 13 septembrie 2012. Legea 487/2002 republicata 2012, legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice. [Online].; 2012 [cited 2017 March 21. Available from: http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_sanatatii_mintale.php.

7. Ministerul Sănătăţii. Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, din 15.04.2016. [Online].; 2016 [cited 2017 March 21. Available from: http://lege5.ro/Gratuit/geydmobuhe3q/normele-de-aplicare-a-legii-sanatatii-mintale-si-a-protectiei-persoanelor-cu-tulburari-psihice-nr-487-2002-din-15042016&d=2017-03-22.

8. Ministerul Sănătăţii - Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog. Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog. [Online]. [cited 2017 March 21. Available from: http://cnsm.org.ro/index.html.

9. Centrul Naţional pentru Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog. Pagina Principală - Ghiduri şi Manuale - Ghiduri - Programului national de sanatate mintala si profilaxie in patologie psihiatrie. [Online]. [cited 2017 March 27. Available from: http://cnsm.org.ro/.

10. Guvernul României. Contractul Cadru pentru acordarea asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 - 2017. [Online].; 2016 [cited 2017 March 27. Available from: http://www.casan.ro/casalba/media/postFiles/HG%20161.2016-Contract%20cadru%202016-2017.pdf.

 

 

ZIUA MONDIALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA TUBERCULOZEI – 24.03.2017

Analiza de situaţie TBC 2017

 

Situaţia TBC la nivel mondial

Ziua mondială a TBC este sărbătorită anual pentru a face cunoscute oamenilor cunoştinţe esenţiale despre tuberculoză, cauze, prevenţie şi tratament pentru această boală, în vederea eradicării de pe glob (1).

În ciuda progresului notabil în ultimul deceniu, tuberculoza este încă o problemă de sănătate publică, fiind răspândită pe tot globul şi rămânând una din primele 10 cauze de deces pe plan mondial (2, 3).

Raportul Global al OMS pentru Tuberculoză, elaborat în 2016, menţionează, printre scopurile, ţintele şi obiectivele de dezvoltare până în 2030, şi sfârşitul epidemiilor de SIDA, tuberculoză, malarie şi boli tropicale neglijate, cât şi combaterea hepatitei, a bolilor determinate de apă şi a altor boli transmisibile (4).

 

         I. Date statistice la nivel internaţional, european, naţional şi judeţean

 

Din Raportul Global pentru Tuberculoză din 2016 al OMS se desprind următoarele concluzii (5):

49 milioane de vieţi au fost salvate prin diagnostic efectiv şi tratament în perioada 2000-2015 (2).

În 2015, 10,4 milioane de persoane aveau tuberculoză (5,9 milioane au fost bărbaţi, 3,5 milioane femei şi 1 milion copii), 1,8 milioane au decedat prin această boală, dintre care 0,4 milioane au fost persoane cu co-infecţie HIV (2, 5).

Dintre copii, în 2015, 1 milion s-au îmbolnăvit de tuberculoză şi 170.000 au decedat prin boală, exculsiv cei cu HIV (2).

În 2015, 61% dintre cazurile de TB s-au produs în Asia, urmate de Africa cu 26% din cazuri. 87% dintre cazurile noi de TB s-au produs în cele 30 de ţări cu povară ridicată a bolii. 6 ţări au înregistrat 60% din cazurile noi de TB: India, Indonezia, China, Nigeria, Pakistan, Africa de Sud. Incidenţa TB a scăzut cu o medie de 1,5% pe an începând cu 2000. Pentru a ajunge la obiectivul Strategiei End TB pentru 2020, este necesară accelerarea declinului la o rată anuală de 4 – 5% (2, 5).

Progresul la nivel global depinde de accelerarea prevenţiei TB şi a îngrijirii în aceste ţări (3).

În 2015, 6,1 milioane cazuri noi de TB au fost notificate de autorităţile naţionale şi raportate la OMS. Cu toate acestea, la nivel global, s-a constatat un deficit de 4,3 milioane între cazurile incidente şi cele notificate, raportat îndeosebi în India, Indonezia şi Nigeria. Din cele 580.000 persoane noi eligibile pentru tratamentul MDR-TB, doar 125.000 (20%) au fost înscrişi. 60% din această diferenţă este înregistrată în: India, China, Federaţia Rusă, Indonezia şi Nigeria. 55% dintre pacienţii notificaţi cu TB au fost testaţi HIV. Proporţia pacienţilor cu comorbiditate TB+HIV care beneficiază de terapie antiretrovirală (ART) a fost de 78%.

Deşi numărul deceselor prin tuberculoză a scăzut cu 22% între 2000 şi 2015, boala rămâne una din primele 10 cauze de deces în lume în 2015 (3, 5). Peste 95% din decesele prin TBC au loc în ţările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare.

Dintre bolnavii cu HIV, în 2015, 35% dintre decesele prin HIV s-au datorat TBC. Persoanele care trăiesc cu HIV au reprezentat 1,2 milioane (11%) din totalul cazurilor noi de TB (2, 5).

480.000 persoane au dezvoltat multidrog-rezistenţă, iar 100.000 persoane la rifampicină în 2015 (2, 6, 7). La nivel global, datele arată o rată medie de vindecare de doar 52% pentru pacienţii MDR-TB trataţi.

Un total de 910.000 de persoane care trăiesc cu HIV au beneficiat de un astfel de tratament, în 2015, precum şi 87.000 de copii sub cinci ani (7% din persoanele eligibile). Cu toate acestea, programele naţionale de TBC în ţările cu venituri mici continuă să se bazeze pe donatorii internaţionali pentru aproape 90% din finanţarea lor (5, 7).

Un fenomen important TBC este rezistenţa la medicamente anti-TB, larg răspândită. Rezistenţa la medicamente (XDR-TB) s-a raportat în 105 ţări în 2015.  Aproximativ 9,7% dintre persoanele cu MDR-TB (multidrog rezistentă) au XDR-TB (chimiorezistenţă extinsă) (8).

Până la sfârşitul anului 2015, cel puţin 15 ţări s-au adoptat algoritmi de tratament Xpert MTB/RIF  (test de amplificare a acidului nucleic, un test de diagnostic care identifică ADN-ul Mycobacterium tuberculosis şi rezistenţa la rifampicină (RIF) )(9). Cel puţin 23 de ţări din Africa şi Asia au introdus regimuri mai scurte MDR-TB, care au atins rate de succes ale tratamentului (87-90%). Cel puţin 70 de ţări au importat sau au început să foloseasca bedaquiline şi 39 de tari au folosit delamanid până la sfârşitul anului 2015, pentru tratamentul pacienţilor MDR/XDR-TB (7).

http://gamapserver.who.int/mapLibrary/Files/Maps/Global_TB_NatPopSurveys_2015.pnghttp://gamapserver.who.int/mapLibrary/Files/Maps/Global_TB_NatPopSurveys_2015.png

 

http://gamapserver.who.int/mapLibrary/Files/Maps/Global_HIVprevalence_TBcases_2015.png

http://gamapserver.who.int/mapLibrary/Files/Maps/Global_HIVprevalence_TBcases_2015.png

 


 


 

 

 

Tab. 1. Incidenţa estimată a TB, 2015

Țara/

Regiunea

Populaţie (milioane)

Incidenţa (inclusiv HIV)

Incidenţa (HIV pozitivi)

Incidenţa (MDR/RR-TB*)

Nr. mii

Rată (la‰00)

Nr. mii

Rată (la‰00)

Nr. mii

Rată (la ‰00)

România

20

16 (14 - 19)

84 (72-94)

0,42 (0,35-0,50)

2,2 (1,8–2,5)

0,94 (0,73–1,1)

4,8 (3,7-5,6)

Europa

910

323 (299-349)

36 (33-38)

27 (23-31)

3 (2,5-3,4)

120 (110-140)

14 (12-15)

Global

7.323

10.400 (8.740-12.200)

142 (119-166)

1.170 (1.020-1.320)

16 (14-18)

580 (520-640)

7,9 (7,2-8,7)

*TB multidrog-rezistentă, inclusiv la rifampicină

Sursa: http://www.who.int/tb/data

 

 

Tab. 2. Cazuri TB notificate, 2015

Țara/

Regiunea

Total cazuri notificate

Cazuri noi TB şi recăderi

Notificate

% testate cu diagnostic rapid la timp

% cu status HIV cunoscut

% pulmonar

% confirmat bacteriologic la cazurile pulmonare

România

15.195

14.225

0

75

83

81

Europa

307.202

259.659

0

70

86

61

Global

6.375.585

6.147.158

0

55

85

57

Sursa: http://www.who.int/tb/data

 

 

Tab. 3. Mortalitatea estimată a TB, 2015

Țara/

Regiunea

Populaţie (milioane)

Mortalitate (HIV negativi)

Mortalitatea (HIV pozitivi)

Mortalitatea (HIV negativi+ pozitivi)

Nr. mii

Rată (la ‰00)

Nr. mii

Rată (la ‰00)

Nr. mii

Rată (la ‰00)

România

20

1,1 (1,1-1,1)

5,5 (5,5-5,6)

0,663 (<0,01-0,20)

0,32 (<0,1-1,0)

1,1 (1,0-1,2)

5,8 (5,3-6,4)

Europa

910

32 (31-33)

3,5 (3,4-3,6)

4,9 (1,5-10)

0,54 (0,17-1,1)

37 (33-41)

4,1 (3,6-4,6)

Global

7.323

1.400 (1.200-1.600)

19 (17-21)

390 (320-460)

5,3 (4,4-6,3)

1.800 (1.600-2.000)

24 (22-27)

Sursa: http://www.who.int/tb/data

 

Tab. 4. Măsurarea procentajului de cazuri TB cu MDR/RR-TB

Țara

Cazuri noi TB

Cazuri TB tratate anterior

An

Sursă

Acoperire

Procentaj

An

Sursă

Acoperire

Procentaj

România

2015

Studiu/Supraveghere

Naţională

3 (2,1-3,9)

2015

Studiu/Supraveghere

Naţională

12 (9,3-15)

*TB multidrog-rezistentă, inclusiv la rifampicină

Sursa: http://www.who.int/tb/data

 

Țările cu incidenţă redusă a TB în UE/EEA, cu mai puţin de 20 cazuri TB la 100.000 populaţie sunt: Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Luxembourg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Marea Britanie. Țările din Regiunea Europeană a OMS cu incidenţă ridicată sunt: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bulgaria, Estonia, Georgia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Romania, Federaţia Rusă, Tajikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan (10).

În 2016, 4 noi teste de diagnostic au fost analizate şi recomandate de OMS: unul pentru TBC şi trei pentru MDR-TB. Un test de ultimă generaţie numit Xpert Ultra şi o nouă platformă de diagnosticare numită Omni GeneXpert sunt în curs de dezvoltare. Evaluarea ambelor teste va fi realizată de către OMS în 2017. 9 medicamente anti-TB  noi sau reconvertite sunt în faze avansate ale dezvoltării clinice. 13 vaccinuri  sunt în studii clinice, inclusiv pentru prevenirea infecţiei TB, inclusiv la persoanele cu infecţie latentă TBC. (7).

 

 

Tab. Nr. 5. Raportarea datelor rezultate din colectarea datelor TB la nivel mondial,  2016

Regiunea OMS

Țări şi teritorii

State membre OMS

Număr

Număr care au raportat date

Număr

Număr care au raportat date

Africa

47

46

47

46

Americile

46

41

35

33

Regiunea Mediteraniană de Est

22

20

21

19

Regiunea Europeană

54

48

53

47

Asia de Sud-Est

11

11

11

11

Pacificul de Vest

36

36

27

27

Global

216

202

194

183

Sursa: http://www.who.int/tb/data

 

În România, tuberculoza constituie una din problemele prioritare de sănătate publică, iar Strategia Naţională de Control al Tuberculozei, are la bază direcţiile şi coordonatele stabilite de către Planul Global OMS de stopare a Tuberculozei până în 2015 şi după. Obiectivul major al Programului îl constituie oprirea cât mai rapidă a răspândirii infecţiei în rândul populaţiei, prin diagnosticarea cât mai promptă a tuberculozei la persoana simptomatică şi tratarea ei până la vindecare. România continuă Programul Naţional de Control al Tuberculozei aliniindu-se obiectivelor şi strategiei OMS şi Stop TB.

Guvernul a aprobat Strategia Naţională de Control al Tuberculozei pentru perioada 2015-2020. Scopul principal este cel de reducere a incidenţei şi mortalităţii provocate de tuberculoză, prin asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, tratare şi creştere a aderenţei la tratament, în conformitate cu recomandările OMS (11). Cu toate progresele înregistrate în ultimii 12 ani, România este ţara Uniunii Europene cu cea mai mare incidenţă a tuberculozei (de 4 ori peste media UE), având una dintre cele mai mici rate de vindecare şi, corelativ, prezentând o creştere anuală a rezervorului de pacienţi infecţioşi. Strategia îşi propune ca obiectiv final asigurarea condiţiilor petru eliminarea tuberculozei ca problemă de sănătate publică în România, până în 2050. România are o rată a mortalităţii prin tuberculoză de 6,4% la fiecare 100.000 de  locuitori, peste media europeană de 5,3%, clasându-se pe locul 6 în Europa la acest capitol din 17 ţări europene, conform ultimelor date ale INSP-CNSISP.

Numărul cazurilor noi de TBC a fost în 2014 de 12.498 (62,7%ooo). Conform Buletinului Informativ al Institutului Naţional de Sănătate Publică, in 2014 erau in evidenta 14.938 bolnavi de tuberculoză (74,5%ooo).

În 2014 s-au înregistrat 1.125 cazuri de deces prin tuberculoză (dintre care 876 bărbaţi şi 249 femei) (12). Raportat la localizarea tuberculozei, aparatul respirator a reprezentat 92,0% din bolnavii de TBC noi înregistraţi în timpul anului şi 96,6% din cei readmişi. Tuberculoza extrapulmonară are o rată de 8,0% din bolnavii noi înregistraţi (dintre care 13,3% tuberculoză osteo-articulară, 30,1% ganglionară, 6,3% uro-genitală şi 47,3% alte localizări) şi 3,4% din bolnavii readmişi (12).

        

                                     Decedaţi pe sexe şi cauze de deces (12)

 

Sexe

 

Clasificarea internationala a maladiilor - Revizia a X

Anii

Număr persoane

1990

2014

2015

Total

 

Total

TBC

247086

1602

254791

1125

260997

1055

Masculin

 

Total

TBC

131824

1373

133056

876

135697

835

Feminin

 

Total

TBC

115262

229

121735

249

125300

220

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de decese prin tuberculoză pe judeţe:

Judeţe

 

 

Anul 1990

Anul 2014

Anul 2015

 

 Număr persoane

 

 

 

 

 

TOTAL

1602

1125

1055

 

Bihor

51

9

10

 

Bistriţa-Năsăud

11

16

8

 

Cluj

40

27

20

 

Maramureş

34

29

27

 

Satu Mare

28

25

28

 

Sălaj

23

12

11

 

Alba

22

7

6

 

Braşov

19

14

11

 

Covasna

17

4

7

 

Harghita

7

1

3

 

Mureş

21

29

41

 

Sibiu

27

10

14

 

Bacău

48

40

47

 

Botoşani

40

28

19

 

Iaşi

67

31

23

 

Neamţ

37

28

29

 

Suceava

38

34

37

 

Vaslui

26

29

26

 

Brăila

26

29

31

 

Buzău

37

17

12

 

Constanţa

69

28

32

 

Galaţi

27

49

40

 

Tulcea

26

22

14

 

Vrancea

32

11

15

 

Argeş

37

51

34

 

Călăraşi

40

11

6

 

Dâmboviţa

65

36

18

 

Giurgiu

44

13

26

 

Ialomiţa

19

13

4

 

Prahova

53

34

35

 

Teleorman

33

45

37

 

Ilfov

:

14

21

 

Bucureşti

:

101

96

 

Dolj

54

63

48

 

Gorj

20

20

11

 

Mehedinţi

37

20

23

 

Olt

38

47

51

 

Vâlcea

28

11

8

 

Arad

49

16

15

 

Caraş-Severin

35

34

23

 

Hunedoara

34

29

24

 

Timiş

66

38

64

 

 


Sursa:
http://statistici.insse.ro/shop/

 

 

 

 

 

 

 

Conform OMS, în România, în 2015 sunt evidenţiate mai jos (13):

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Romania

 

Tuberculosis profile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Population  2015

20 million

 

 

 

 

 

 

 

Estimates of TB burden*, 2015

Number (thousands)

Rate
(per 100 000 population)

Mortality (excludes HIV+TB)

1.1

(1.1–1.1)

5.5

(5.5–5.6)

Mortality (HIV+TB only)

0.063

(<0.01–0.2)

0.32

(0.02–1)

Incidence  (includes HIV+TB)

16

(14–19)

84

(72–97)

Incidence (HIV+TB only)

0.42

(0.35–0.5)

2.2

(1.8–2.5)

Incidence (MDR/RR-TB)**

0.94

(0.73–1.1)

4.8

(3.7–5.6)

 

 

 

 

 

 

 

Estimated TB incidence by age and sex (thousands)*, 2015

 

0-14 years

> 14 years

Total

Females

0.69

(0.42–0.95)

4.8

(3–6.6)

5.5

(3.4–7.5)

Males

0.7

(0.49–0.91)

10

(8–12)

11

(8.5–13)

Total

1.4

(1.1–1.7)

15

(14–16)

16

(14–19)

 

 

 

 

 

 

 

TB case notifications, 2015

 

Total cases notified

15 195

Total new and relapse

14 225

          - % tested with rapid diagnostics at time of diagnosis

0%

          - % with known HIV status

75%

          - % pulmonary

83%

          - % bacteriologically confirmed among pulmonary

81%

 

 

 

 

 

 

 

Universal health coverage and social protection

 

TB treatment coverage (notified/estimated incidence), 2015

87% (75–100)

TB patients facing catastrophic total costs

 

TB case fatality ratio (estimated mortality/estimated incidence), 2015

0.07 (0.06–0.08)

 

 

 

 

 

 

 

TB/HIV care in new and relapse TB patients, 2015

Number

(%)

Patients with known HIV-status who are HIV-positive

273

3%

          - on antiretroviral therapy

263

96%

 

 

 

 

 

 

 

Drug-resistant TB care, 2015

New cases

Previously treated
cases

Total
number***

Estimated MDR/RR-TB cases among notified
pulmonary TB cases

 

670
(540–790)

Estimated % of TB cases with MDR/RR-TB

3% (2.1–3.9)

12% (9.3–15)

 

% notified tested for rifampicin resistance

48%

64%

7 748

MDR/RR-TB cases tested for resistance to second-line drugs

 

330

Laboratory-confirmed cases

MDR/RR-TB: 576, XDR-TB: 53

Patients started on treatment ****

MDR/RR-TB: 591, XDR-TB: 53

 

 

 

 

 

 

 

Treatment success rate and cohort size

Success

Cohort

New and relapse cases registered in 2014

85%

14 525

Previously treated cases, excluding relapse, registered in 2014

45%

752

HIV-positive TB cases, all types, registered in 2014

69%

270

MDR/RR-TB cases started on second-line treatment in 2013

41%

601

XDR-TB cases started on second-line treatment in 2013

16%

56

 

 

 

 

 

 

 

TB preventive treatment, 2015

 

% of HIV-positive people (newly enrolled in care) on preventive treatment

 

% of children (aged < 5) household contacts of bacteriologically-confirmed
TB cases on preventive treatment

 

 

 

 

 

 

 

 

TB financing, 2016

 

National TB budget (US$ millions)

17

Funding source: 35% domestic, 46% international, 19% unfunded

 

 

 

 

 

 

 

* Ranges represent uncertainty intervals

 

 

 

 

 

** MDR is TB resistant to rifampicin and isoniazid; RR is TB resistant to rifampicin

 

 

 

*** Includes cases with unknown previous TB treatment history

 

 

 

 

**** Includes patients diagnosed before 2015 and patients who were not laboratory-confirmed

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Rate per 100 000 population per year)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mortality graph

 

 

 

 

 

   

Mortality  (excludes HIV+TB)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 </