Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi

Traficului Ilicit de Droguri - 26 iunie 2017

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

 

I. CONSUMUL DE DROGURI LA NIVEL MONDIAL

Se estimează că 247 de milioane de persoane, sau una din 20 de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, au consumat cel puţin un drog ilegal, în anul 2014.

Amploarea problemei drogurilor la nivel mondial devine mai evidentă atunci când se ia în considerare faptul că mai mult de unul din 10 utilizatori de droguri este un utilizator problematic de droguri, care suferă de tulburări cauzate de consumul de droguri sau dependenţa de droguri. Cu alte cuvinte, aproximativ 27 de milioane de oameni sunt consumatori problematici de droguri. Aproape jumătate din aceşti consumatori problematici de droguri îşi injectează drogurile şi 14% din cei care îşi injectează droguri sunt infectaţi cu HIV, în anul 2014.

 

Acest lucru plasează o povară grea asupra sistemelor de sănătate publică în ceea ce priveşte prevenirea, tratamentul şi îngrijirea tulburărilor cauzate de consumul de droguri şi consecinţele acestora asupra sănătăţii. Numai unul din fiecare şase consumatori problematici de droguri din lume are acces la tratament, multe ţări având un deficit mare în furnizarea de servicii. Numărul anual de decese legate de consumul de droguri (estimat la 207.400 în anul 2014) a rămas relativ neschimbat. Un număr inacceptabil de consumatori de droguri continuă să-şi piardă viaţa prematur, de multe ori ca urmare a unei supradoze, chiar dacă decesele legate de supradoze pot fi prevenite.

 

În pofida variaţiilor naţionale şi regionale ale tendinţelor consumului de droguri, datele limitate disponibile indică faptul că utilizarea de opioide (heroină şi opiu) a rămas stabilă la nivel mondial. În principal, ca urmare a tendinţelor din America şi Europa, consumul de cocaină a scăzut per total, în timp ce consumul de canabis şi utilizarea non-medicală a opioidelor farmaceutice au continuat să crească. Tendinţele în utilizarea stimulentelor de tip amfetamină (ATS) variază de la o regiune la alta, iar unele subregiuni, cum ar fi Asia de Sud-Est, au raportat o creştere a consumului de metamfetamina.

 

Există indicii că numărul persoanelor care necesită tratament pentru consumul de canabis este în creştere, în majoritatea regiunilor. Dovezile sugerează că mai mulţi consumatori de droguri suferă de tulburări cauzate de consumul de canabis şi există mai multe dovezi ca utilizarea canabisului ar putea fi din ce în ce mai dăunătoare.

Acest lucru se reflectă în proporţia mare de persoane care au început tratamentul pentru prima dată pentru tulburări cauzate de consumul de canabis în Europa, America de Nord si Oceania.

În conformitate cu informaţiile limitate disponibile, consumul de canabis se situează pe primul loc printre tipurile de droguri pentru care oamenii din Africa necesită tratament pentru consumul de droguri.

 

Numărul de persoanelor care necesită tratament pentru utilizare ATS este în creştere la nivel global. Prevalenţa utilizării ATS este relativ ridicată în Asia unde există o cerere mare pentru tratament, dar expertiza în tratarea tulburărilor cauzate de utilizarea ATS nu este la acelaşi nivel de sofisticare ca şi expertiza în tratarea tulburărilor cauzate de consumul de opioide.

 

Substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP) sunt comercializate ca alternativă la drogurile controlate la nivel internaţional şi produc efecte similare cu cele ale omologilor lor "tradiţionali". SNPP au potenţial de a prezenta riscuri grave pentru sănătatea şi siguranţa publică. Informaţiile şi cercetările privind efectele negative cauzate de SNPP sunt limitate, dar proliferarea celor aproximativ 500 de SNPP, inclusiv mefedrona, reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii consumatorilor de droguri şi a crescut cererea de tratament pentru consumul de droguri.

 

Cocaina rămâne drogul principal din America Latină şi Caraibe, în timp ce consumul de opioide rămâne forma cea mai problematică a consumului de droguri, la nivel global.

Acest lucru poate fi atribuit relaţiei dintre consumul de opioide şi consumul de droguri injectabile, HIV, SIDA şi decesele prin supradoză, şi faptului că utilizarea de opioide determină majoritatea admiterilor la tratament pentru consumul de droguri în Asia şi Europa.

 

Se estimează că aproape un sfert de miliard de oameni cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, au consumat un drog ilegal în anul 2014. Aceasta corespunde unei prevalenţe globale de 5,2%, ceea ce sugerează un consum de droguri stabil în perioada 2011-2014, deşi numărul estimat de consumatori de droguri a crescut la 247 milioane, ca urmare a creşterii populaţiei la nivel mondial. Cu aproximativ 27 de milioane de oameni, sau 0,6% din populaţia în vârstă de 15-64 ani, care suferă de consum problematic de droguri, inclusiv tulburări cauzate de consumul de droguri sau dependenţă de droguri, consumul problematic de droguri pare că a rămas stabil.

 

În timp ce iniţiativele de reglementare a comercializării canabisului şi a produselor pe bază de canabis demarate în America de Nord şi de Sud stârnesc interes pe plan internaţional şi dau naştere la dezbateri, în Europa discuţiile pe această temă continuă să se axeze în mare parte pe costurile medicale asociate acestui drog. Conform noilor date, canabisul ocupă un loc fruntaş în statisticile referitoare la infracţiunile legate de droguri, 80 % din capturi fiind capturi de canabis, în timp ce consumul sau posesia de canabis pentru consum personal reprezintă 60 % din totalul infracţiunilor la regimul drogurilor raportate. În plus, producerea şi traficarea acestui drog sunt considerate domenii de importanţă crescândă pentru eforturile de aplicare a legii, ca urmare a implicării tot mai mari a grupărilor de crimă organizată [1].

II. CONSUMUL DE DROGURI ÎN EUROPA

Raportul anual al Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanii (OEDT), privind situaţia drogurilor în Europa in anul 2016, se bazează pe informaţiile primite de EMCDDA (European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction) de la statele membre ale Uniunii Europene, de la ţara candidată Turcia şi de la Norvegia, sub formă de rapoarte naţionale. Datele statistice prezentate se referă la anul 2014 (sau la ultimul an pentru care sunt disponibile date).

Principalele constatări ale celei mai recente analize efectuate de EMCDDA, cu privire la problema drogurilor în Europa, evidenţiază o situaţie caracterizată de continuarea tiparelor şi a tendinţelor pe termen lung, dar şi de apariţia de noi modele de consum şi adoptarea de noi măsuri.

Scurtă prezentare a estimărilor privind consumul de droguri în Uniunea Europeană

Canabis

·        78,9 milioane sau 23,3% din adulţi (15-64 de ani) au consumat canabis pe parcursul vieţii

·        19,3 milioane sau 5,7% din adulţi (15-64 de ani) au consumat canabis în ultimul an

·        14,6 milioane sau 11,7% din tinerii adulţi (15-34 de ani) au consumat canabis în ultimul an

·        0,4% şi 22,1% – procentul minim şi cel maxim estimate la nivel naţional cu privire la consumul de canabis din ultimul an, în rândul tinerilor adulţi

 

Cocaină

·        15,6 milioane sau 4,6% din adulţi (15-64 de ani) au consumat cocaină pe parcursul vieţii

·        3,4 milioane sau 1% din adulţi (15-64 de ani) au consumat cocaină în ultimul an

·        2,3 milioane sau 1,9% din tinerii adulţi (15-34 de ani) au consumat cocaină în ultimul an

·        0,2% şi 4,2% – procentul minim şi cel maxim estimate la nivel naţional cu privire la consumul de cocaină din ultimul an, în rândul tinerilor adulţi

 

Amfetamine

·        12 milioane sau 3,5% din adulţi (15-64 de ani) au consumat amfetamine pe parcursul vieţii

·        1,6 milioane sau 0,5% din adulţi (15-64 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an

·        1,3 milioane sau 19% dint tinerii adulţi (15-34 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an

·        0,0% şi 2,5% – procentele minim şi maxim estimate la nivel naţional cu privire la consumul de amfetamine din ultimul an în rândul tinerilor adulţi

 

Ecstasy

·        12,3 milioane sau 3,6% din adulţi (15-64 de ani) au consumat ecstasy pe parcursul vieţii

·        2,1 milioane sau 0,6% din adulţi (15-64 de ani) au consumat ecstasy în ultimul an

·        1,8 milioane sau 1,4% din tinerii adulţi (15-34 de ani) au consumat ecstasy în ultimul an

·        0,1% şi 3,1% – procentul minim şi cel maxim estimate la nivel naţional cu privire la consumul de ecstasy din ultimul an în rândul tinerilor adulţi

 

Opioide

·        1,3 milioane de consumatori problematici de opioide (15-64 de ani)

·        Principalul drog menţionat în aproximativ 40 % dintre toate cererile de tratament pentru consumul de droguri din Uniunea Europeană

·        644.000 de consumatori de opioide au primit tratament de substituţie în anul 2014

·        Din totalul deceselor înregistrate în Europa la grupa de vârsta 15-39 de ani, 3,4 % sunt cauzate de supradoze, iar opioidele sunt prezente în 82 % din cazurile de supradoză fatală.

 

 

CONSUMUL DE DROGURI ŞI PROBLEMELE LEGATE DE DROGURI

 

Prevalenţa consumului de canabis este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a altor substanţe, iar numărul consumatorilor care se adresează serviciilor de tratament pentru probleme legate de consumul de canabis a crescut în ultimii ani. Deşi consumul de heroină şi alte opiacee se menţine relativ scăzut, acesta continuă să fie principala cauză pentru morbiditatea şi mortalitatea asociate consumului de droguri în Europa, şi continuă să genereze cea mai mare parte a costurilor aferente tratamentelor.

 

Consumul de droguri este caracterizat prin diferite modele de consum, care variază de la consumul experimental unic până la consumul regulat şi dependent. Consumul este mai mare în rândul bărbaţilor, indiferent de drog, iar această diferenţă este adesea şi mai pronunţată în cazul modelelor de consum mai intensiv sau regulat. De asemenea, diferitele modele de consum sunt corelate cu tipuri şi grade diferite de efecte adverse asupra sănătăţii; consumul mai frecvent, dozele mari, consumul simultan al mai multor substanţe şi injectarea sunt toate asociate cu riscuri medicale crescute.

 

Aproape unul din patru europeni a încercat droguri ilegale

Se estimează că aproape un sfert din populaţia adultă din Uniunea Europeană, respectiv peste 80 de milioane de adulţi, au consumat droguri ilegale, într-un anumit moment din viaţa lor. Drogul cel mai frecvent consumat este canabisul, estimările consumului de alte droguri pe durata vieţii sunt mai scăzute pentru cocaină, amfetamine şi MDMA.

Nivelul de consum de-a lungul vieţii variază considerabil între ţări, de la 1/3 din adulţi în Danemarca, Franţa şi Regatul Unit, la 8% (mai puţin de 1 din 10) în Bulgaria, România şi Turcia.

 

Canabisul

 

Canabisul este drogul ilegal cel mai probabil să fie consumat de toate grupele de vârstă. În general, canabisul se fumează, iar în Europa este, de regulă, amestecat cu tutunul. Modelele consumului de canabis variază de la consumul ocazional la cel regulat şi dependent.

Se estimează că 14,6 milioane de tineri europeni (cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani), reprezentând 11,7 % din această grupă de vârstă, au consumat canabis în ultimul an, 8,8 milioane dintre aceştia cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani (15,2 % din această grupă de vârstă).

 

O serie de ţări dispun acum de suficiente date provenite din sondaje, pentru a permite realizarea unei analize statistice a tendinţelor temporale pe termen lung. în ceea ce priveşte consumul de canabis în rândul tinerilor adulţi (cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani).

Sondajele în rândul populaţiei, efectuate în Germania, Spania şi Regatul Unit, indică o scădere sau o stabilizare a prevalenţei consumului de canabis în ultimii zece ani. În schimb, se poate observa o prevalenţă tot mai mare în Bulgaria, Franţa şi în trei dintre ţările nordice (Danemarca, Finlanda, Suedia). În plus, în cel mai recent sondaj realizat în Norvegia, s-a raportat o creştere de 12 %, deşi seriile de timp actuale sunt insuficiente pentru a se putea realiza o analiză statistică a tendinţelor.

 

Consumul de canabis în rândul elevilor

Monitorizarea consumului de substanţe în rândul elevilor constituie un instrument important pentru înţelegerea comportamentelor de risc actuale ale tinerilor. În Europa, studiul efectuat în cadrul Proiectului european de anchetă în şcoli privind alcoolul şi alte droguri (ESPAD), oferă o perspectivă de-a lungul timpului a tendinţelor în ceea ce priveşte consumul de substanţe în rândul elevilor de 15-16 ani.

Potrivit celor mai recente date colectate, canabisul reprezintă cea mai mare parte a consumului de droguri ilegale în acest grup, aproximativ 24 % din aceşti adolescenţi declarând că au consumat canabis cel puţin o dată pe durata vieţii, cu procente de 5 % în Norvegia şi 42 % în Republica Cehă. Prevalenţa consumului altor droguri ilegale este mult mai redusă.

 

Motive de îngrijorare privind consumatorii de canabis

Un număr mic de consumatori de canabis consumă intensiv substanţa. În categoria consumului zilnic sau aproape zilnic de canabis se încadrează persoanele care au consumat canabis timp de ≥20 de zile, în ultima lună. Pe baza sondajelor în rândul populaţiei generale, se estimează că aproape 1 % din adulţii europeni consumă canabis zilnic sau aproape zilnic.

Aproximativ trei sferturi dintre aceştia au vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani, iar din această grupă de vârstă, peste trei sferturi sunt bărbaţi.

Deşi consumul zilnic de canabis este puţin răspândit în rândul populaţiei generale, totuşi în rândul celor aproape 3 % din adulţii (15-64 de ani) care au consumat canabis în ultima lună, aproximativ un sfert au consumat această substanţă zilnic sau aproape zilnic. Acest procent variază semnificativ în funcţie de ţară. În cazul statelor în care există un număr suficient de sondaje pentru a permite identificarea tendinţelor, procentul consumatorilor zilnici sau aproape zilnici, în raport cu întreaga populaţie adultă a rămas constant, în ultimii zece ani.

 

În Europa, canabisul este drogul raportat cel mai frecvent ca motiv principal de iniţiere a unui tratament pentru consumul de droguri de către consumatorii care se adresează serviciilor de tratament pentru prima dată, deşi răspunsul la tratament al consumatorilor de canabis variază în mod considerabil. Există o diversitate considerabilă la nivel naţional, de la 3 % din numărul total al consumatorilor admişi la tratament pentru consum de canabis ca drog principal în Lituania, la peste 60 % în Danemarca şi Ungaria. La această eterogenitate este posibil să contribuie mai mulţi factori. Aproximativ un sfert din consumatorii de canabis ca drog principal admişi la tratament în Europa ajung să se adreseze serviciilor de tratament în urma trimiterii de către sistemul penal de justiţie; acest procent variază de la mai puţin de 5 % din consumatorii de canabis ca drog principal din Bulgaria, Estonia, Letonia şi Ţările de Jos, la peste 80 % în Ungaria.

 

Urgenţele spitaliceşti legate de consumul de canabis

Deşi se întâmplă rar, consumul de canabis poate provoca urgenţe acute, în special în doze mari. În ţările cu nivel ridicat de prevalenţă, consumul de canabis este cauza unei proporţii considerabile a urgenţelor asociate consumului de droguri.

Reţeaua europeană privind urgenţele cauzate de consumul de droguri (European Drug Emergencies

Network - Euro-DEN), care monitorizează situaţia urgenţelor asociate consumului de droguri în 16 unităţi de primiri urgenţe din 10 ţări europene, a raportat că, între 10 % şi 48 % (16 % în medie) din numărul de prezentări asociate consumului de droguri s-au datorat consumului de canabis, în 90 % din aceste cazuri s-a constatat şi prezenţa altor substanţe. În majoritatea cazurilor, s-a detectat canabis în combinaţie cu alcool, benzodiazepine şi substanţe stimulente. Problemele raportate cel mai frecvent au fost de tip cognitiv-comportamentale (agitaţie, agresivitate, psihoză şi anxietate) şi vărsături. În majoritatea cazurilor, pacienţii au fost externaţi, fără a fi necesară spitalizarea.

 

Pentru categoria de vârstă de 15-64 ani, România se numără printre ţările cu cea mai scăzută prevalenţă a consumului de canabis de-a lungul vieţii. Ţara noastră are o prevalenţă de 1,6% şi se află pe ultimele locuri alături de Turcia (0,7%), Malta (4,3%) şi Bulgaria (7,5%). În fruntea listei se află Franţa (40,9%), Danemarca (35,6%), Spania (30,4) şi Regatul Unit (29,9%).

România are o prevalenţă de 0,6% la grupa de vârstă 15-34 ani (în ultimele 12 luni), şi de 7% pentru grupa de vârstă 15-16 ani (de-a lungul vieţii).

 

Cocaina

Cocaina este cel mai consumat drog stimulent ilegal în Europa, majoritatea consumatorilor se află doar în câteva ţări. Acest fapt este ilustrat de datele sondajelor conform cărora, cocaina este mai răspândită în sudul şi vestul Europei.

 

Se estimează că mai mult de 2 milioane de tineri adulţi cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani au consumat cocaină. Numeroşi consumatori de cocaină aleg acest drog în scop recreaţional, cu nivel maxim al consumului la sfârşit de săptămână şi în zilele de sărbătoare.

Datele obţinute din analiza apelor reziduale realizată în cadrul unui studiu desfăşurat în 2014, în mai multe oraşe europene, a confirmat diferenţe zilnice de consum. Concentraţii mai mari de benzoilecgonină, principalul metabolit al cocainei, au fost depistate în eşantioanele colectate la sfârşit de săptămână.

 

Numai câteva state au raportat în ultimii ani o prevalenţă mai mare de 3 % a consumului de cocaină, în rândul adulţilor tineri. Între ţările cu o prevalenţă mai mică de 3 %, cele mai recente date raportate de Irlanda şi Danemarca arată scăderi, însă acestea nu pot fi încă identificate din punct de vedere statistic, în timp ce sondajele desfăşurate în Franţa până în anul 2014, indică o tendinţă de creştere a consumului.

 

Scăderea cazurilor de apelare la tratament, ca urmare a consumului de cocaină

Prevalenţa formelor problematice de consum al cocainei în Europa este dificil de măsurat, dat fiind că numai patru state dispun de estimări recente şi că, din raţiuni metodologice, acestea nu sunt uşor de comparat.

În Spania, Italia și Regatul Unit se înregistrează aproximativ 74 % din toate admiterile la tratament asociate consumului de cocaină raportate în Europa. În general, cocaina a fost indicată ca drog primar pentru 60 000 de pacienţi care au început un tratament specializat pentru dependenţa de droguri în 2014 și pentru 27 000 dintre cei admiși la tratament pentru prima dată. După o perioadă de scădere, începând cu 2012 numărul total al cazurilor noi admise la tratament pentru prima dată pentru consumul de cocaină a fost stabil.

 

În 2014, aproape 5500 de consumatori admiși la tratament în Europa au raportat cocaina crack ca drog primar, peste jumătate dintre aceștia (3000) fiind în Regatul Unit, iar majoritatea din cei rămași (2000) în Spania, Franţa și Țările de Jos.

 

Pentru categoria de vârstă de 15-64 ani, România se numără printre ţările cu cea mai scăzută prevalenţă a consumului de cocaină de-a lungul vieţii.

Ţara noastră are o prevalenţă de 0,3%, urmată de Cehia (0,4%), Malta (0,5%), Slovacia (0,6%) şi Grecia (0,7%). În fruntea listei se află Spania (10,3%), Regatul Unit (9,5%) și Irlanda (6,8%).

România are o prevalenţă scăzută de 0,2% la categoria de vârstă de 15-34 ani (în ultimele 12 luni), iar la categoria 15-16 ani (de-a lungul vieţii), prevalenţă este 2%.

 

Amfetaminele

 

Amfetamina şi metamfetamina, două substanţe stimulente foarte apropiate, sunt consumate în Europa, iar amfetamina este de departe cea mai consumată. De-a lungul timpului, consumul de metamfetamină a fost concentrat în Republica Cehă şi, mai recent, în Slovacia, deşi în prezent există indicii privind consumul tot mai mare în alte ţări. În anumite seturi de date nu se poate distinge între cele două substanţe; în aceste cazuri, se foloseşte denumirea generică „amfetamine”.

 

Ambele droguri pot fi administrate oral sau inhalate; în plus, injectarea este relativ frecventă în rândul consumatorilor problematici din unele ţări. Metamfetamina se poate şi fuma, dar această cale de administrare nu este frecvent raportată în Europa.

Printre efectele medicale adverse ale consumului de amfetamine se numără problemele cardiovasculare, pulmonare, neurologice şi de sănătate mintală, iar administrarea prin injectare comportă, ca şi în cazul altor droguri, riscul de a contracta boli infecţioase. Ca şi în cazul altor droguri stimulente, decesele legate de consumul de amfetamine pot fi dificil de identificat. Cu toate acestea, anual se raportează un număr mic de decese.

 

Un număr estimat de 1,3 milioane (1,0 %) de tineri adulţi (din grupa de vârstă 15-34 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an. Cele mai recente estimări naţionale privind prevalenţa consumului variază de la 0,1% la 1,8%. Datele disponibile sugerează că, începând din anul 2000, majoritatea ţărilor europene au înregistrat situaţii relativ stabile în ceea ce priveşte tendinţele în materie de consum. Excepţie fac Spania şi Regatul Unit, unde  s-a observat o scădere semnificativă din punct de vedere statistic.

 

Noi modele ale consumului problematic de amfetamine

În ceea ce priveşte consumul pe termen lung, cronic şi prin injectare de amfetamină, de-a lungul timpului au fost constatate probleme îndeosebi în ţările din nordul Europei.

Pe de altă parte, problemele cauzate de consumul de metamfetamină pe termen lung au devenit mai evidente în Republica Cehă şi în Slovacia. Există indicii recente potrivit cărora consumul de metamfetamine se răspândeşte în alte ţări şi la alte grupuri de populaţie, fiind raportat în ţări care se învecinează cu Republica Cehă (Germania, Austria), în zonele sudice ale Europei (Grecia, Cipru, Turcia) şi în ţări din nordul Europei (Letonia, Norvegia). Într-o serie de ţări europene continuă să fie raportat un nou model de consum al metamfetaminei, care presupune injectarea drogului, adesea în combinaţie cu alte substanţe stimulente, în timpul unor petreceri restrânse între bărbaţi care întreţin relaţii homosexuale. Aceste aşa-numite „petreceri-orgii” sunt un motiv de îngrijorare din cauza combinaţiei de riscuri la care se expun participanţii, atât din perspectiva consumului de droguri, cât şi a comportamentelor sexuale.

Consumatorii de amfetamină ca drog principal reprezintă o parte considerabilă a cazurilor noi admise la tratament pentru prima dată în Bulgaria, Germania, Letonia, Ungaria, Polonia și Finlanda. Consumatorii care se adresează serviciilor de tratament și care raportează metamfetamina ca drog principal sunt concentraţi în Republica Cehă și în Slovacia, ţări care însumează 95 % dintre cei 8 700 de consumatori de metamfetamină din Europa.

Pentru categoria de vârstă de 15-64 ani, România se numără printre ţările cu cea mai scăzută prevalenţă a consumului de amfetamine de-a lungul vieţii , având o prevalenţă de 0,1%, la fel ca Grecia și Turcia, fiind urmate de Malta (0,3%) şi Portugalia și Slovacia (0,5%).

Ţările cu cea mai ridicată prevalenţă pentru acest drog sunt: Regatul Unit (11,1%), Danemarca (6,6%) şi Irlanda (4,5%).

La grupa de vârstă 15-16 ani (de-a lungul vieţii), România are o prevalenţă de 2%; prevalenţa maximă se înregistrează în Ungaria (6%).

 

Ecstasy/MDMA

 

MDMA (3,4-metilendioxi-metamfetamina) este consumat sub forma comprimatelor de ecstasy, însă este din ce în ce mai disponibil sub formă cristalizată şi de pudră; de obicei, comprimatele sunt înghiţite, iar sub formă de pudră, drogul este prizat (insuflaţie pe cale nazală).

 

Problemele asociate consumului acestui drog includ hipotermia, ritmul cardiac crescut şi insuficienţa multiplă de organ, iar pe termen lung, consumul a fost asociat cu probleme hepatice şi cardiace. Decesele asociate consumului acestui drog continuă să fie relativ rare şi sunt uneori provocate de consumul altor substanţe vândute ca MDMA. Recent, au existat îngrijorări privind problemele acute cauzate de comprimatele şi pudra cu doze crescute de MDMA. De asemenea, în anul 2014, s-au emis avertizări privind comprimatele de ecstasy care conţineau concentraţii ridicate de PMMA — un drog cu un profil de siguranţă îngrijorător.

 

De-a lungul timpului, majoritatea sondajelor la nivel european au colectat date cu privire la consumul de ecstasy, nu la cel de MDMA. Se estimează că 1,8 milioane de tineri adulţi (cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani) au consumat ecstasy în ultimul an. Dintre ţările care dispun de date suficiente pentru a se realiza o analiză statistică a tendinţelor, începând din anul 2000 se poate observa o prevalenţă în scădere în Germania, Spania şi Regatul Unit. Danemarca prezintă un tipar similar de descreştere a prevalenţei, însă în condiţiile unui nivel mai redus de certitudine statistică. În schimb, în Bulgaria se menţine tiparul de creştere a estimărilor prevalenţei.

Consumul de ecstasy este rareori raportat ca motiv al admiterii la tratament pentru dependenţa de droguri, acest drog fiind responsabil de mai puţin de 1% (aproximativ 600 de cazuri) din consumatorii admişi pentru prima dată la tratament.

 

Pentru categoria 15-64 de ani (consum de-a lungul vieţii), clasamentul ţărilor cu prevalenţa cea mai mică este: Turcia (0,1%), Grecia (0,4%), România şi Malta (0,7%) şi Cipru (0,9%). În fruntea listei se află Regatul Unit cu 9,3%, Irlanda cu 6,9%, şi Ţările de Jos cu 6,2%.

La categoria de vârsta de 15-34 de ani, pe ultimul loc se situează Turcia şi Italia, cu o prevalenţă de 0,1%, urmate de Polonia, Cipru, Lituania cu 0,3%, România şi Grecia cu 0,4%. Poziţiile fruntaşe sunt ocupate de Ţările de Jos cu 3,1%, Regatul Unit şi Republica Cehă cu 3% şi Bulgaria cu 2,9%.

La categoria de vârstă 15-16 ani (de-a lungul vieţii), România are o prevalenţă de 2%.

 

Opioide

 

Consumul ilegal de opioide continuă să fie responsabil pentru un număr disproporţionat de mare din totalul îmbolnăvirilor şi deceselor din Europa cauzate de consumul de droguri. Principalul opioid consumat în Europa este heroina, care se poate fuma, inhala sau injecta. Se mai face abuz de o serie de alte opioide sintetice, precum buprenorfina, metadona şi fentanilul.

 

Prevalenţa anuală medie a consumului problematic de opioide în rândul adulţilor (15-64 de ani) este estimată la aproximativ 0,4% (4 consumatori la 1000 de persoane), ceea ce înseamnă aproape 1,5 milioane de consumatori problematici de opioide în Europa în 2014. La nivel naţional, estimările privind prevalenţa consumului problematic de opioide, variază între mai puţin de 1 şi 8 cazuri la 1000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani.

Persoanele care consumă opiacee, în special heroină, ca drog principal reprezintă mai mult de 40% din numărul total al persoanelor care s-au adresat serviciilor de tratament specializat (185.000 de pacienţi) şi aproximativ 20% din numărul consumatorilor admişi la tratament pentru prima dată (34.000 de pacienţi).

 

Alte opioide decât heroina: o situaţie tot mai îngrijorătoare

În 2014, 18 ţări europene au raportat că mai mult de 10 % din totalul consumatorilor de opioide care au apelat la servicii specializate s-au prezentat pentru probleme legate în primul rând de alte opioide decât heroina. Printre aceste substanţe se numără metadona, buprenorfina, fentanilul, codeina, morfina, tramadolul și oxicodona.

În Estonia, cea mai mare parte a consumatorilor de opioide ca droguri primare care se adresează serviciilor de tratament au consumat fentanil, în timp ce în Finlanda și în Republica Cehă s-a raportat că opioidul de care se abuzează cel mai des este buprenorfina.

 

Consumatorii problematici de opioide: un grup în curs de îmbătrânire

Există două tendinţe clare în rândul consumatorilor de opioide admişi la tratament: numărul lor este în scădere, iar vârsta lor este în creştere. În perioada 2006-2014, vârsta medie a persoanelor care s-au adresat serviciilor de tratament, a crescut cu 5 ani. În aceeaşi perioadă, vârsta medie a deceselor induse de consumul de droguri, a crescut de la 33 la 37 de ani. Un număr semnificativ de consumatori problematici de opioide din Europa cu o istorie de policonsum de droguri pe termen lung au acum vârste de peste 40 şi de peste 50 de ani.

Un istoric de sănătate şubredă, condiţii de viaţă precare, consum de tutun şi alcool, împreună cu deteriorarea sistemului imunitar din cauza vârstei determină o predispoziţie a acestor consumatori la o serie de probleme de sănătate cronice. Printre acestea se numără problemele cardiovasculare şi pulmonare cauzate de consumul cronic de tutun şi de droguri injectabile. La consumatorii de heroină pe termen lung se raportează şi sindroame dureroase cronice, în timp ce infecţiile cu virusuri hepatitice creează condiţiile apariţiei cirozei şi a altor probleme hepatice. Efectele cumulate timp de mai mulţi ani ale policonsumului de droguri, ale supradozelor şi ale infecţiilor accelerează îmbătrânirea fizică a acestor consumatori, cu un impact tot mai accentuat asupra serviciilor de tratament şi de asistenţă socială.

 

Consumul de droguri prin injectare: declin pe termen lung

Consumatorii de droguri injectabile se numără printre cei care prezintă cel mai mare risc de probleme de sănătate cauzate de consumul de droguri, precum infecţiile transmise prin sânge sau supradozele. Injectarea este asociată de regulă cu consumul de opiacee, deşi în unele ţări, injectarea amfetaminelor reprezintă o problemă majoră. 14 ţări dispun de estimări recente ale prevalenţei consumului de droguri injectabile, care variază de la mai puţin de 1 la peste 9 cazuri la 1000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani.

 

Dintre consumatorii care s-au adresat serviciilor de tratament pentru prima dată în 2014 și care au raportat heroina ca drog primar, 33 % au menţionat injectarea ca principală cale de administrare, în scădere de la 43 % în 2006 (figura 2.10). În acest grup, nivelul consumului prin injectare variază de la 11%  în Spania, la mai mult de 90% în Letonia şi România.

Dintre consumatorii care se adresează serviciilor de tratament pentru prima dată și care raportează amfetaminele ca drog primar, 47 % raportează injectarea ca principală cale de administrare. Mai mult de 70% din persoanele care compun acest grup sunt consumatori de metamfetamină din Republica Cehă. Luând împreună principalele trei droguri injectabile, în rândul consumatorilor din Europa care se adresează serviciilor de tratament pentru prima dată, injectarea ca principală cale de administrare a scăzut de la 28 % în 2006 la 20 % în 2014.

 

Substanţe noi cu proprietăţi psihoactive

 

Este greu de stabilit prevalenţa consumului de substanţe psihoactive noi în Europa. Chiar dacă aceste substanţe sunt incluse în unele sondaje naţionale, lipsa unei metodologii comune înseamnă că rareori se pot realiza comparaţii între ţări, iar problemele legate de definiţiile utilizate complică situaţia, în special deoarece statutul juridic al acestora se poate schimba rapid.

Cu toate acestea, Flash Eurobarometer on young people and drugs (Eurobarometrul Flash privind tinerii şi drogurile), un sondaj telefonic realizat în anul 2014 la care au participat 13.128 de tineri adulţi cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, poate oferi anumite informaţii despre consumul acestor substanţe.

Răspunzând la o întrebare privind percepţia disponibilităţii drogurilor, peste 2/3 din respondenţi au afirmat că este dificil sau imposibil să obţină „droguri legale”, definite ca noi substanţe care imită efectele drogurilor ilegale. Deşi Eurobarometrul a vizat în principal atitudinile respondenţilor, el a inclus şi o întrebare legată de consumul de „droguri legale”. În prezent, la nivelul Uniunii Europene, aceste date reprezintă unica sursă de informaţii din acest domeniu, deşi din motive metodologice, interpretarea rezultatelor trebuie să se realizeze cu precauţie.

În ansamblu, 8% dintre respondenţi au declarat că au consumat „droguri legale” cel puţin o dată de-a lungul vieţii, iar 3% au consumat în ultimul an. Cele mai mari niveluri de consum din ultimul an au fost declarate de tinerii din Irlanda (9%), în timp ce pentru eşantioanele din Cipru şi Malta nu s-a semnalat consum de „droguri legale”, în ultimul an. Dintre cei care au răspuns afirmativ la întrebarea privind consumul în ultimul an, 68% obţinuseră substanţa de la un prieten.

 

Nouă ţări europene au raportat estimări naţionale ale consumului de substanţe psihoactive noi sau „droguri legale” (fără a include ketamina şi GHB), încă din anul 2011. Pentru ultimul an, prevalenţa consumului acestor substanţe în rândul tinerilor adulţi (cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani) a variat între 9,7% în Irlanda şi 0,2% în Portugalia. Trebuie menţionat că în aceste două ţări s-au introdus măsuri de limitare a accesului direct la „drogurile legale”, prin închiderea magazinelor unde se comercializau aceste produse. În ceea ce priveşte consumul de mefedronă, există date disponibile, culese prin sondaj, pentru Regatul Unit.

În cel mai recent sondaj (2013-2014), consumul din ultimul an al acestui drog în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani a fost estimat la 1,9%, mai redus decât cel de 4,4% din 2010-2011, înainte de introducerea măsurilor de control.

 

Injectarea catinonelor sintetice nu reprezintă un fenomen larg răspândit, dar continuă să fie raportată în rândul anumitor grupuri de populaţie, printre care consumatorii de opiacee injectabile, pacienţii aflaţi sub tratament pentru consumul de droguri în anumite ţări, precum şi grupuri restrânse de bărbaţi care întreţin relaţii homosexuale. În Ungaria, România şi Regatul Unit s-a raportat o creştere a numărului de persoane care s-au adresat serviciilor de tratament, din cauza problemelor apărute în urma consumului de catinone sintetice.

 

Decese asociate consumului de droguri

 

Consumul de droguri reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalităţii evitabile în rândul tinerilor europeni, atât în mod direct, prin supradoză (decese induse de droguri), cât şi în mod indirect, prin boli, accidente, violenţă şi suicid asociate consumului de droguri. Majoritatea studiilor referitoare la cohortele de consumatori problematici de droguri constată rate ale mortalităţii cuprinse în intervalul 1-2% pe an şi s-a estimat că în Europa mor în fiecare an între 10.000 şi 20.000 de consumatori de opiacee. În general, consumatorii de opiacee prezintă un risc de deces de cel puţin 10 ori mai mare decât alte persoane de aceeaşi vârstă şi sex. Un studiu recent al EMCDDA, derulat în mai multe locuri şi realizat pe baza datelor din nouă ţări europene, a constatat că majoritatea deceselor în rândul consumatorilor problematici de droguri sunt premature şi ar putea fi prevenite. Studiul a înregistrat 2886 de decese într-un eşantion de peste 31.000 de participanţi, cu o rată anuală totală a mortalităţii de 14,2 la 1000 de locuitori. În 71% din cazuri a fost identificată cauza decesului; 50% din aceste decese au fost provocate de cauze externe, în principal supradoze şi, într-o mai mică măsură, suicid, în  timp ce restul de 50% au fost atribuite unor cauze somatice, printre care HIV/SIDA, boli circulatorii şi respiratorii.

 

Decesele cauzate de supradoze: creşteri recente în unele ţări

În ansamblu, supradozele de droguri continuă să fie principala cauză a decesului în rândul consumatorilor problematici, iar peste trei sferturi dintre cei care cad victimă supradozelor sunt persoane de sex masculin (78%).

Pentru anul 2014, se estimează că în Uniunea Europeană au avut loc cel puţin 6 800 de decese prin supradoză, reprezentând o creștere faţă de cifra revizuită aferentă anului 2013 și, la fel ca în anii precedenţi, Regatul Unit (36 %) și Germania (15 %) reprezintă împreună o mare parte din total. Sunt evidente creșterile pe care le arată datele cele mai recente dintr-o serie de ţări care dispun de sisteme de raportare relativ solide, precum Irlanda, Lituania și Regatul Unit.

Se observă tendinţă ascendentă pronunţată în Suedia,prin includerea unor cazuri cu vârsta de 50 ani şi mai mult, fără legătură cu consumul de droguri ilegale. În Turcia se înregistrează creșteri pronunţate, ca o consecinţă a îmbunătăţirii practicilor de raportare.

 

În 2014, rata medie a mortalităţii prin supradoze în Europa a fost estimată la 18, 3 decese la un milion de persoane, în grupa de vârstă 15-64 de ani. Ratele naţionale de mortalitate, variază considerabil si sunt influenţate de anumiţi factori: prevalenţa şi modelele consumului de droguri, aspecte metodologice, cum ar fi subraportarea şi practicile de codificare. Au fost raportate rate de peste 40 de decese la milion de persoane în opt ţări, cele mai ridicate în Estonia (113 la milion), Suedia (93 la milion) şi Irlanda (71 la milion).

 

Noile droguri: tot mai asociate cu efectele nocive şi decesele induse de consumul de droguri

Există tot mai multe dovezi privind rolul pe care îl au noile substanţe psihoactive asupra numărului de urgenţe spitaliceşti şi asupra deceselor cauzate de droguri în Europa.

În anul 2014, s-au emis prin sistemul de avertizare rapidă al UE 16 alerte legate de noi substanţe monitorizate prin acest mecanism, multe dintre acestea semnalând consecinţe negative grave, inclusiv decese. O analiză recentă întocmită de Reţeaua europeană de urgenţă privind drogurile (European Drug Emergencies Network), care monitorizează prezentările în unităţi de primiri urgenţe din 10 ţări europene, a constatat că 9% din urgenţele asociate consumului de droguri implicau prezenţa noilor substanţe psihoactive, îndeosebi a catinonelor; 12% din numărul total al acestor cazuri au fost cauzate de consumul de GHB sau GBL, iar 2% de consumul de ketamină.

 

Efectele adverse acute ale canabinoizilor sintetici asupra sănătăţii arată că, în anumite circumstanţe, consumul acestor substanţe ar putea să aibă consecinţe grave pentru sănătate, care pot merge până la deces. Potrivit unei analize realizate în anul 2015, cele mai comune efecte adverse asociate consumului de canabinoizi sintetici sunt tahicardia, agitaţia extremă şi halucinaţiile.

 

Evaluarea relevanţei din punct de vedere toxicologic a unei substanţe, în cazul unui deces, este adesea complicată, îndeosebi prin faptul că în majoritatea deceselor induse de droguri, au fost consumate mai multe substanţe. Aceste probleme sunt chiar mai accentuate în cazul noilor droguri, deoarece ele pot fi greu de depistat şi instrumentele de examinare folosite în mod obişnuit pot să nu ţină seama de ele. În ciuda acestor limitări, există date disponibile. Aceste date indică rolul pe care unele substanţe psihoactive noi îl pot avea în ceea ce priveşte morbiditatea şi mortalitatea induse de droguri: de exemplu, catinona sintetică MDPV, detectată pentru prima dată în anul 2008, a fost identificată în 99 de cazuri de deces atunci când, în anul 2014, a avut loc o evaluare a riscurilor pe care le prezintă.

 

III. CONSUMUL DE DROGURI ÎN ROMÂNIA

 

Conform celor mai recente studii realizate atât în populaţia şcolară, cât şi în cea generală, în România, canabisul este cel mai consumat drog, în special în rândul tinerilor.

Apărute pe piaţa drogurilor din România în anul 2009, substanţele noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP),  au cunoscut o perioadă de consum maxim în anul 2010. În urma măsurilor legislative şi de control luate de autorităţi, coroborate cu o informare mai bună în rândul populaţiei generale asupra riscurilor generate de acest tip de consum, pe baza datelor furnizate din monitorizarea altor indicatori (urgenţe medicale datorate consumului de droguri, admiterea la tratament), în anul 2013 se înregistrează o scădere a interesului pentru consumul acestor substanţe. În anul 2014, se observă, însă, uşoare creşteri ale acestui tip de consum, vizibile atât în cererea la tratament pentru consum de droguri, cât şi în numărul urgenţelor medicale.

Consumul de opiacee, preponderent pe cale injectabilă, continuă să fie observat, în special în rândul consumatorilor din Bucureşti, în cazul studiilor realizate în grupurile populaţionale mari (GPS, ESPAD), nefiind remarcat un astfel de consum. Consumatorii de droguri injectabile utilizează, ca droguri de policonsum, heroina şi substanţele noi cu proprietăţi psihoactive.

 

Principalele droguri consumate în România

 

Din cele mai recente studii, realizate în populaţia şcolară şi în cea generală, reiese că, cel mai consumat drog e canabisul, în special în rândul tinerilor. După ce în anul anterior, canabisul şi heroina îşi disputau locul ca drog principal consumat, pentru care se înregistrează cele mai multe admiteri la tratament, în 2015, pentru prima oară în întreaga perioadă de monitorizare, canabisul este pe primul loc în ceea ce priveşte cererea de tratament ca urmare a consumului de droguri. Astfel, din totalul persoanelor consumatoare de droguri admise la tratament în acest an, se observă o predominanţă a persoanelor consumatoare de canabis care au solicitat servicii de asistenţă (39, 3% faţă de 37, 1% în 2014).

Canabisul este şi cel mai capturat drog, în anul 2015, capturile de canabis înregistrând 44,3% din cantitatea totală de droguri capturate.

Tendinţa de creştere a consumului de noi substanţe psihoactive, previzionată încă din anul anterior, este confirmată de datele înregistrate în monitorizarea de rutină a indicatorilor privind admiterea la tratament şi urgenţele medicale cauzate de consumul de droguri. Se constată astfel dublarea numărului de cazuri în care tratamentul a vizat consumul noilor substanţe psihoactive, care se reflectă în evoluţia numărului de beneficiari incluşi în categoria ”alte droguri”(26,7% din cereri). Rezultatele studiilor indică faptul că, în principal, tinerii sunt cei care consumă astfel de substanţe.

Opiaceele, în special heroina, administrate pe cale injectabilă în rândul consumatorilor din Bucureşti, continuă să fie observate, în acest context (proporţia celor care au solicitat tratament pentru consumul de opioide reprezintă 32, 6% din numărul total al admiterilor faţă de 41,7% în 2014). Cu toate acestea, o nouă cohortă de tineri consumatori de heroină se evidenţiază în anul 2015 în sistemul de asistenţă, dar şi în rezultatele celui mai recent studiu ESPAD.

 

 

Prevenire

 

Corelat cu abordările ştiinţifice în domeniu, scopul asumat al politicilor de intervenţie antidrog la nivel naţional a fost prevenirea, întârzierea debutului sau reducerea consumului de droguri şi/ sau a efectelor negative ale acestuia în cadrul populaţiei generale sau a subpopulaţiilor identificate ca fiind vulnerabile/ la risc. Astfel, în acord cu documentele programatice şi cu evidenţele ştiinţifice, a continuat consolidarea sistemului naţional de prevenire a consumului de droguri, prin dezvoltarea de programe, proiecte şi intervenţii universale, selective şi indicate de prevenire implementate în şcoală, familie şi comunitate.

În condiţiile în care principalele caracterisitici ale contextului naţional al drogurilor s-au menţinut relativ stabile în ultimul an, prevenirea consumului de droguri în anul 2015, a reprezentat un răspuns comprehensiv şi emergent la dinamica fenomenului consumului de droguri, un răspuns în planul educaţiei, sănătăţii şi ordinii publice, corelat direct cu obiectivele politicilor publice naţionale antidrog concretizate în Strategia Naţională Antidrog 2013 - 2020 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog 2013 – 20161.

În ceea ce priveşte prevenirea în şcoală, au fost realizate 5 proiecte naţionale, 6.623 activităţi la nivel local cu 291.270 beneficiari direcţi.

Pentru prevenirea în familie, au fost implementate 572 activităţi, la nivel local, cu 26.875 beneficiari: părinţi naturali, asistenţi maternali, copii din centre de plasament, cadre medicale.

Prevenirea în comunitate s-a realizat, pe parcursul anului 2015, prin 3 campanii naţionale,1.827 activităţi la nivel local, cu 300.239 beneficiari direcţi.

  

Tratament

 

În 2015, se atinge un maximum în ceea ce priveşte cererea de tratament pentru dependenţa de droguri, cu 3240 beneficiari. Creşterea se datorează în primul rând numărului mai mare de admiteri la tratament pentru probleme date de consumul de canabis, dar şi unei revigorări a interesului pentru consumul de noi substanţe psihoactive. Se înregistrează, creşterea cererii de tratament cu 70,6% pentru consumul de opioide, cu 44,2% a celei pentru consumul noilor substanţe psihoactive şi cu 16,9% a cererii pentru consumul de canabis.

Cu toate acestea, pe tipuri de drog, heroina continuă să deţină maximum de admiteri la tratament dintr-un an calendaristic, prin vârful atins în 2008, când au fost înregistrate 1457 persoane care au beneficiat de tratament specific pentru dependenţa de heroină.

Comparativ cu anii anteriori, când pentru dependenţa de heroină se înregistra atât cea mai mare pondere dintre admiterile la tratament, cât şi cel mai mare număr de admiteri, în 2015, se observă o distribuire relativ echilibrată a nevoii de tratament, în funcţie de drogul principal consumat, persoanele solicitând asistenţă integrată în special pentru consumul de canabis (39,3%), opioide (32,6%) sau noi substanţe psihoactive (22,3%).

În mod similar cu anii anteriori, pentru celelalte tipuri de droguri, cererea de tratament rămâne mult mai redusă: cocaină – 0,6%, MDMA/ ecstasy – 0,5%, amfetamine, metamfetamine, LSD– 0,2%.

Tendinţele înregistrate pentru beneficiarii admişi la tratament pentru dependenţa de droguri au fost influenţate de disponibilitatea locurilor la tratament (OST), revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive - semnalat şi la nivel internaţional, precum şi de punerea în aplicare a modificărilor legislative (cel mai mare impact al acestora fiind observat asupra admiterilor la tratament, ca urmare a consumului de canabis).

 

Consecinţe ale consumului de droguri în planul sănătăţii şi răspunsuri

 

La nivel naţional, în anul 2015, au fost declarate 21 cazuri de decese asociate în mod direct consumului de droguri şi 15 cazuri de decese indirect asociate consumului de droguri, majoritatea identificate în Bucureşti. Similar anului trecut, cele mai multe dintre cazurile de decese asociate în mod direct consumului de droguri, au survenit în rândul consumatorilor cu  istoric îndelungat de consum. Calea de administrare, care continuă să fie predominant injectabilă, cu riscurile aferente (implicit ale patologiei „de seringă”) rămâne regulă pentru cazuistica deceselor asociate consumului de droguri, iar opioidele continuă să domine tabloul drogurilor ilegale din România.

Examenele toxicologice au indicat prezenţa unei singure substanţe în jumătate din decesele prin supradoză înregistrate în anul de referinţă.

La nivel naţional, în 2015, au fost înregistrate 4060 cazuri de urgenţe medicale, în care a fost semnalat consumul cel puţin al unui drog ilicit (consum singular sau în combinaţie). Din totalul cazurilor în care s-a raportat consum exclusiv de droguri ilicite, 42,4% au fost cauzate de consumul de NSP, în 12,9% din cazuri a fost consemnat consumul de canabis, iar în 8,9% s-a declarat consum de opiacee (heroină, metadonă sau opiacee generic).

În peste două treimi din cazurile de urgenţă asociate consumului de droguri ilicite s-a înregistrat consumul singular de diferite substanţe psihoactive. Dintre acestea, cea mai mare parte a fost cauzată de consumul de noi substanţe psihoactive. În ceea ce priveşte calea de administrare a drogurilor ilicite pentru cazuistica urgenţelor anului 2015, se constată că este specifică calea pulmonară sau prin fumat.

Datele prevalente şi comportamentale recente (din ultimul studiu de supraveghere serologică şi comportamentală realizat în 2015) confirmă subgrupa de consumatori activi de droguri injectabile din Bucureşti (populaţia ascunsă, aflată conjunctural în contact cu serviciile specializate de tratament) drept cea mai vulnerabilă din punct de vedere al riscului de infectare cu HIV şi hepatite virale B şi C.

Analiza datelor disponibile relevă prezenţa semnificativă a unor comportamente de risc privind infectarea cu bolile supravegheate menţionate, cum este utilizarea în comun a echipamentelor de injectare, în contextul unei populaţii vulnerabile socio-economic, cu un profil socio-educaţional care predispune la marginalizare şi care prezintă, în proporţii ridicate, co-morbiditate psihiatrică.

La propunerea Agenţiei Naţionale Antidrog, în anul 2015, Guvernul României a aprobat Programul naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-20182, în cadrul căruia este prevăzut un subprogram adresat cercetării în domeniul adicţiilor. Unul dintre obiectivele specifice ale acestuia vizează promovarea cercetării ştiinţifice, ca nucleu fundamental în definirea şi dezvoltarea măsurilor de răspuns la fenomenul drogurilor, propunându-se implementarea unor studii şi cercetări la nivel naţional, regional şi local, în diferite grupuri populaţionale, de la populaţia generală, la populaţia consumatoare de droguri.

 

Cel mai recent studiu, realizat de Agenţia Naţională Antidrog, este Studiul naţional privind prevalenţa consumului de alcool, tutun şi droguri în şcoli şi nivelul de cunoştinţe, atitudini şi practici legate de consumul de droguri, alcool şi tutun, utilizarea Internet-ului şi practicarea jocurilor de noroc în rândul tinerilor ESPAD – 201.[3]

 

LEGISLAŢIE ÎN DOMENIUL ANTIDROG

 

Legislaţie internaţională în domeniul antidrog

Convenţii internaţionale

Ratificate la nivel naţional prin:

Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin protocolul din 1972;

Decretul nr. 626 din 1973 pentru aderarea României la Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acesteia;

Convenţia naţiunilor unite din 1971 asupra substanţelor psihotrope;

Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 şi la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante şi substante psihotrope din 1988;

Convenţia din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;

Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 şi la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante şi substante psihotrope din 1988;

Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva la 21 mai 2003;

Legea nr. 332/2005 de aderare a României la Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului (M.Of. nr. 1088/02.12.2005);

Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena în data de 5 mai 2006.

Legea nr. 214/02.07.2007 de aderare a României la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est (M.Of. nr. 475/16.07.2007).

 

 

Legislaţie naţională în domeniul antidrog

- Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

- Hotărârea nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 339 din 5 decembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope;

- Hotărârea nr. 1915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri;

- Legea nr. 64/ 2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei;

- Hotărâre nr.461 din 11.05.2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog

- Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011 republicată, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

- Ordinul nr. 103 din 26.04.2012 privind aprobarea Procedurii de autorizare a operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevazute de acte normative în vigoare, şi a cuantumului tarifelor de autorizare si evaluare

- H.G. nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020

- H.G. nr. 867/14.10.2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale

- H.G. nr. 78/24.06.2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România

- H.G. nr. 684/19.08.2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018

- H.G. nr. 659/19.08.2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018

 

Legislaţie în domeniul precursorilor de droguri

Texte internaţionale

- Convenţia din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope

Reglementări comunitare

- Regulamentul (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 privind precursorii de droguri;

- Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului privind supravegherea comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe;

- Regulamentul (CE) nr. 1277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 care stabileşte modalităţile de aplicare ale Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii de droguri şi ale Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului cu privire la regulile ce trebuie stabilite pentru supravegherea comerţului cu precursori între Comunitate şi ţările terţe.

Reglementări naţionale

- O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri aprobată prin Legea nr.186/2007;

- Legea nr. 186 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri;

- H.G. nr. 358/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, precum şi pentru modificarea H.G. nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog.

Alte acte normative incidente

- Lege nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Legislaţie secundară (acte normative incidente, ordine, dispoziţii)

- Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;

- Ordinul comun MSP şi MIRA nr. 770 şi respectiv nr. 192 din 2007 pentru aprobarea Metodologiei de completare a fişelor standard şi de transmitere a datelor prevăzute în foaia individuală de urgenţă pentru consumul de droguri, foaia individuală de admitere la tratament pentru consumul de droguri, cazurile înregistrate de HVC şi HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi prevalenţa infecţiilor cu HIV, HVB şi HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile, etc. (Anexa nr. 1);

- Ordin nr. 1389 din 4 august 2008 privind aprobarea criteriilor şi metodologiei de autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri şi a Standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri;

- Ordin nr. 1216/C din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri;

- Decizia nr. 16 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri;

- Decizia nr. 17 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a planului individualizat de asistenţă a consumatorului de droguri;

- Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Ministerului Justiţiei nr. 898/725/2002 privind măsurile medicale şi educative aplicate toxicomanilor în penitenciare;

- Hotărârea nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului;

- Legea nr. 477 din 8 noiembrie 2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

- Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;

- Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului;

- Legea nr. 677 din 21.11.2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;

- Ordonanţa nr. 27 din 30.01.2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;

- O.U.G. nr. 34 din 19.04.2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

 

Documente strategice

Documente strategice internaţionale

Declaraţia politică de la Viena (martie 2009);

Planul de acţiune (al Declaraţiei politice de la Viena) pentru o cooperare internaţională către o strategie integrată şi echilibrată de combatere a problematicii drogurilor la nivel mondial.

Documente strategice europene

Strategia Uniunii Europene privind drogurile 2005-2012, adoptată de Consiliul European în 16-17 decembrie 2004;

Planul de acţiune al Uniunii Europene privind drogurile pentru perioada 2009-2012 (2008/C 326/09);

Programul multianual Stockholm (2010-2014), adoptat de către Consiliul European (2010/C 115/01) şi Planul de acţiune al Comisiei Europene pentru implementarea Programului multianual Stockholm;

Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene (COM(2010) 673).

 

Documente strategice naţionale

Programul de guvernare al României 2009-2012 (Capitolul 20 - Ordine şi siguranţa cetăţeanului) aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 23/12.2009 de aprobare a Programului de guvernare al României 2009-2012 (M.Of. nr. 907/23.12.2009);

Strategia naţională de ordine publică 2010-2013, aprobată prin H.G. nr. 1040/13.10.2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine publică 2010-2013;

Strategia naţională antidrog 2005-2012, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2012;

Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2010-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.369/2010 privind aprobarea Planului de actiune pentru implementarea Strategiei nationale antidrog în perioada 2010-2012;

Evaluarea Strategiei naţionale antidrog 2005-2012;

Strategia naţională antidrog 2013-2020 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2013-2016, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020;

Monitorizarea activităţilor, pentru perioada 2013-2014, din Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog, în perioada 2013-2020;

Programul de guvernare 2016;

H.G. nr. 684/19.08.2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018;

H.G. nr. 659/19.08.2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018.

 

CAMPANII I.E.C. REALIZATE ÎN ANII ANTERIORI

În anul 2010, tema campaniei, lansată cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri în data de 26 iunie 2010, a fost „SĂNĂTATEA”, iar sloganul campaniei a fost ”GÂNDEŞTE SĂNĂTATEA fără droguri”.

La nivelul regiunii Vest, campania a fost implementată de Direcţiile de Sănătate Publică Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş.

 

În anul 2011, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost „COMUNITĂŢI SĂNĂTOASE”  şi sloganul campaniei a fost ”VIAŢA TA. COMUNITATEA TA. NU ESTE LOC PENTRU DROGURI”.

Campania a fost derulată de Direcţiile de Sănătate Publică Harghita, Mehedinţi, Timiş.

 

În anul 2012, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost „COMUNITĂŢI SĂNĂTOASE”  şi sloganul campaniei a fost ”VIAŢA TA. COMUNITATEA TA. NU ESTE LOC PENTRU DROGURI”.

Următoarele Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Timiş, Vâlcea.

 

În anul 2013, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Efectele nocive ale substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP)”, iar sloganul campaniei a fost ”Sănătatea este „noua euforie” din viaţa ta, nu drogurile!”.

Campania a fost implementată la nivel local de Direcţiile de Sănătate Publică Bacău, Braşov, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Olt, Timiş.

 

În anul 2014, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Efectele nocive ale substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP)”, iar sloganul campaniei a fost ”Sănătatea este „noua euforie” din viaţa ta, nu drogurile!”.

Campania a fost implementată la nivel local de Direcţiile de Sănătate Publică Bacău, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Olt, Timiş.

 

În anul 2015, tema Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite şi tratate”, iar sloganul a fost „Un mesaj al speranţei: Tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite şi tratate”.

Următoarele Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Bacău, Buzău, Hunedoara, Iaşi, Olt, Vâlcea.

 

În anul 2016, tema Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ” ”Să ne dezvoltăm vieţile, comunităţile, identităţile, fără droguri”,”.

Următoarele Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Alba, Arad, Bacău, Bistriţa, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Olt, Timiş.

Ce sunt drogurile?

Drog - Orice substanţă care, introdusă într-un organism viu, poate modifica una dintre funcţiile acestuia (OMS, 1969).

Drog de abuz - Orice substanţă cu efecte psihoactive (capabilă să producă modificări de percepţie, a stării de spirit, conştiinţă şi comportament) şi susceptibilă de a fi autoadministrată cu un uz nemedical (OMS, 1982).

Droguri ilegale - Drogurile ilegale sunt droguri care sunt atât de dăunătoare încât ţările din întreaga lume au decis să le controleze. Toate droguri ilegale au efecte fizice imediate. Drogurile pot, de asemenea, împiedica grav dezvoltarea psihică şi emoţională, în special în rândul tinerilor. De fapt, drogurile suprimă un potenţial pe care utilizatorii nu îl vor mai recupera, deoarece drogurile vor schimba dezvoltarea unor mecanisme naturale de adaptare.

Droguri legale - Nu toate drogurile sunt ilegale. De exemplu, cafeina (găsită în cafea sau Coca-Cola), nicotina (din ţigări) şi alcoolul sunt droguri legale din punct de vedere tehnic, cu toate că acestea, de obicei, nu sunt menţionate ca atare. Medicamentele, indiferent dacă sunt prescrise de un medic sau sunt obţinute direct din farmacii, sunt droguri legale care ne ajută să tratăm diverse boli, dar, şi în cazul acestora pot să apară abuzuri.

Stupefiant – 1. Substanţă din categoria drogurilor care produce alterări ale funcţiilor psihice și care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependenţă. 2. Substanţă medicamentoasă care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerţie fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuinţă și la necesitatea unor doze crescânde.

Psihotrop – Medicament sau drog care acţionează asupra psihicului.

 

Dependenţă – 1. Stare patologică datorată obișnuinţei de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. 2. Stare de intoxicaţie cronică rezultând din absorbţia repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbţie.

 

Pentru alte amănunte privind Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri - 26 iunie 2017,

vă rugăm să activaţi ACEST LINK.

 

Documente disponibile on-line selectate:

1.      World Drug Report 2016 - United Nations Office on Drugs and Crime Vienna, United Nations New York, 2016 http://www.unodc.org/doc/wdr2016/WORLD_DRUG_REPORT_2016_web.pdf

 

Documente disponibile on-line, în limba română:

2.      Raportul european privind drogurile 2016: Tendinţe şi evoluţii. Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2016

http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20europene/Raport_European_2016.pdf

3.      Raport Naţional 2016 privind situaţia drogurilor în România - Noi evoluţii şi tendinţe - Agenţia Naţională Antidrog (ANA), European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA) http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/RN_2016.pdf

 

Link-uri disponibile on-line

www.ana.gov.ro

www.emcdda.europa.eu

www.emcdda.europa.eu/publications

www.unodc.org

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/drogurile/

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2015/05/Brosura-2015.pdf

https://dexonline.ro

 

 

 

Ziua Mondială ră Tutun (World No Tobacco Day - WNTD)
31 mai 2017

 

 Analiza de situaţie

Costul fumatului: decese premature şi resurse sustrase sănătăţii

R. Negoescu, C. Bălan, D. Niţulescu, M. Bănăţeanu

 

 

Sumar

1. Preambul

2. Interacţiuni globale în triunghiul Consum de tutun – Control – Dezvoltare

3. Povara economică globală atribuită fumatului în 2012

4. Regiunea Euro-OMS

5. România recentă: imagine de ansamblu

5.1 Consumul şi industria tutunului

5.2 Controlul tutunului: ponderea măsurilor FCTC

5.3 Costul fumatului: decese premature şi resurse sustrase dezvoltării

            6. Concluzii

7. Bibliografie

8. Anexe

 

 

1. Preambul

Cu ocazia Zilei Mondiale Fără Tutun (WNTD) 2017, OMS cheamă ţările să dea prioritate eforturilor privind controlul tutunului ca parte a contribuţiei fiecăreia la obiectivele Agendei pentru Dezvoltare Durabilă (SDG) 2030 [1].

Controlul tutunului este considerat una dintre măsurile cele mai eficiente către atingerea obiectivului 3.4 SDG ce prevede reducerea până în 2030 cu 1/3 a deceselor premature cauzate de bolile netransmisibile (BNT), în principal bolile cardiovasculare, cancerul şi bolile pulmonare obstructive cronice [2].

Epidemia tabagică afectează dezvoltarea durabilă pe multiple căi, începând cu efectele dezastruoase asupra sănătăţii, prin povara economică enormă asociată fumatului*.

______________________________

* Cititorul este rugat să observe că numeroase cifre din textul ce urmează sunt organizate în grafice aparţinând Informării despre celebrarea WNTD, piesă a pachetului suport care îşi propune în primul rând impactul vizual; spre deosebire, Analiza de situaţie pune accentul pe fluenţa discursului pe care apariţia graficelor o poate uneori întrerupe; din acelaşi motiv unele tabele voluminoase au fost plasate în Anexa.

Astfel, tema WNTD 2017 “Tutunul – o ameninţare severă la adresa dezvoltării” şi sloganul “Fumatul ruinează sănătatea şi contribuie la sărăcie!” reprezintă avertismente privind impactul fumatului asupra indivizilor şi economiei, în termenii costurilor pentru îngrijirea sănătăţii şi ai pierderii de productivitate asociate morbidităţii tabagice.

Scopul  WNTD 2017 este de a pune în lumină ameninţările industriei şi consumului de tutun la adresa dezvoltării ţărilor, incluzând sănătatea şi bunăstarea economică a cetăţenilor.

Obiectivul principal al campaniei este evidenţierea relaţiilor în triunghiul format de consumul produselor din tutun - controlul tutunului - dezvoltarea durabilă,  în vederea identificării celor mai eficace măsuri de reducere a consumului în interesul naţiunilor, comunităţilor şi indivizilor.

 

2. Interacţiuni globale în triunghiul Consum de tutun – Control – Dezvoltare

Consumul de tutun

Numărul fumătorilor este estimat la circa 1,1 miliarde, dintre care  80%  trăiesc în ţări cu venituri mici şi medii, iar 13 ţări însumează aproape 2/3 din numărul total de fumători.

Deşi în lume s-au înregistrat progrese substanţiale în reducerea fumatului, iar prevalenţa este în scădere, numărul absolut al fumătorilor nu este încă în declin, în mare parte datorită creşterii populaţiei. Fără măsuri de control mai ferme obiectivul de reducere globală a fumatului cu 30% până în 2025 - stabilit de Adunarea Mondială a Sănătăţii în 2013 -  ar putea fi compromis.

La nivel mondial, peste 80% dintre fumători sunt bărbaţi. Diferenţele între fumătorii de gen masculin şi feminin sunt deosebit de ridicate în Regiunile Asia de Sud-Est, Pacificul de Vest şi în ţările cu venituri mici şi medii.

În privinţa tinerilor, deşi rata fumătorilor rămâne mai ridicată în rândul băieţilor decât al fetelor, diferenţa este mai mică decât aceea dintre bărbaţi şi femei. În toate regiunile lumii, rata fumătorilor în rândul fetelor se apropie sau, în unele ţări, o depăşeste pe cea din rândul femeilor.

La nivel global, 346 milioane adulţi şi circa 13 milioane tineri folosesc surogate de tutun (ţigarete electronice).

Fumatul pasiv rămâne o problemă gravă.

În cele mai multe ţări, între 15% şi 50% din populaţie suferă din cauza fumatului pasiv, iar expunerea involuntară la fumul de tutun poate ajunge să afecteze până la 70% din populaţia unor state [3] atrăgând aceeaşi patologie ca la fumători.

La femeile gravide fumatul pasiv provoacă greutate mică la naştere a fătului şi poate fi implicat în moartea subită a sugarului. În 2004, copiii reprezentau 28% din decesele atribuibile fumatului pasiv.

În prezent numai 1,3 miliarde de nefumători (18% din populaţia lumii) sunt protejaţi de lege faţă de fumatul pasiv [4].

Controlul tutunului

Controlul tutunului este esenţial pentru atingerea obiectivului global convenit de către Adunarea Mondială a Sănătăţii (AMS) în 2013: reducerea cu 25% până în 2025 a mortalităţii premature prin bolile netransmisibile, subsumând o reducere cu 30% a prevalenţei globale a fumatului [5].

Măsurile de control al tutunului stipulate de primul tratat internaţional de sănătate publică - FCTC – sunt în general bine primite de majoritatea publicului, iar respectarea acestora este mai riguroasă când există mecanisme de supraveghere şi sancţiuni legale.

Se ştie că sporirea accizelor şi a preţurilor en-detail reprezintă măsura FCTC cu influenţa cea mai puternică în privinţa reducerii fumatului.

La rândul lor, măsurile cuprinzătoare tip “liber de tutun”- de exemplu cele îndreptate împotriva fumatului la locul de muncă sau în spaţiile publice închise – au impact considerabil asupra consumului de tutun.

Industria tutunului reprezintă obstacolul major pentru adoptarea politicilor “liber de tutun”; argumentul industriei că astfel de politici ar dăuna afacerilor şi dezvoltării ignoră creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor de întreţinere şi curăţenie a spaţiilor de lucru prin eliminarea fumatului.

Literatura menţionează studii ce au constatat că politicile liber de tutun nu au consecinţe economice negative pentru întreprinderi, restaurante şi chiar baruri, în unele situaţii fiind înregistrate chiar anumite efecte economice pozitive [3].

Principalele prevederi FCTC privind controlul tutunului au fost grupate sub acronimul MPOWER, astfel:  Monitorizarea epidemiologică; Protecţia faţă de fumul de ţigară; Oferirea ajutorului pentru renunţarea la fumat; Avertizarea (Warn) privind efectele fumatului; Întărirea (Enforce) interzicerii publicităţii şi promovării; Creşterea (Raise) taxelor.

Din păcate, statisticile OMS arată că la nivelul anului 2014 cele mai multe măsuri se aplicau la nivel de rigoare moderat sau minimal; de exemplu, mai puţin de 40% dintre ţări monitorizau an de an prevalenţa fumatului atât la adulţi cât şi la tineri [6].

Relaţia dintre dezvoltarea socio-economică şi consumul de tutun

Costurile economice ale epidemiei tabagice includ cheltuieli semnificative pentru tratarea bolilor atrase de fumat şi pierderi economice importante echivalente cu încetinirea dezvoltării, prin scăderea productivităţii cauzate de morbiditatea şi mortalitatea specifice.

În ţările bogate, chiar dacă fumătorii au speranţa de viaţă mai mică, costurile şi duratele îngrijirilor medicale pe durata vieţii sunt semnificativ mai ridicate pentru fumători faţă de populaţia generală.

Consumul de tutun în ţările cu venituri mici exacerbează sărăcia prin îmbolnăvire, scăderea productivităţii şi reducerea veniturilor, creşterea costurilor de îngrijire a sănătăţii care deturnează resursele limitate ale familiei de la nevoi de bază precum hrana şi educaţia. În aceste ţări, tendinţele în consumul de tutun, precum şi relativa îmbunătăţire a calităţii şi accesului la asistenţă medicală vor duce în viitorul apropiat la creşterea poverii economice specifice [3].

Relaţia dintre politicile anti-tutun şi dezvoltare

În privinţa pierderilor locurilor de muncă, argument des folosit de industria tutunului împotriva măsurilor anti-tutun, statisticile arată că numărul locurilor de muncă legate de cultivarea tutunului, fabricarea şi distribuţia produselor specifice era deja în scădere în majoritatea ţărilor chiar înainte de aplicarea FCTC.

Analiza economică arată că frunzele de tutun reprezintă o proporţie foarte mică (<1%) din exporturile şi importurile agricole mondiale şi puţine ţări depind major de câştigurile din acest comerţ. Majoritatea producţiei de tutun provine din muncă intensivă în mici ferme de familie situate preponderent în ţările cu venituri mici/mijlocii, fiind apoi vândută la preţuri mici, în timp ce fabricarea ţigaretelor – partea cea mai profitabilă – este azi automatizată şi dominată de câteva mari multinaţionale cu baza în ţările cu venituri ridicate [3].

În legătură cu culturile de tutun, sunt menţionate efecte negative atât asupra mediului cât şi asupra lucrătorilor ale cantităţilor mari de pesticide şi îngrăşăminte – poluante pentru apă şi toxice pentru animale; cultivarea tutunului acoperă, încă, circa 4,3 milioane de hectare obţinute prin defrişări (între 2% şi 4% din suprafeţele împădurite de pe glob) şi lasă în urmă peste 2 milioane tone deşeuri solide/an [2].

 

                                                                          *

Alături de noile tehnologii de fabricaţie, transferul capacităţii de producţie din portofoliul statului în proprietate privată, survenit în multe ţări, a redus notabil forţa de muncă specifică.

Studiile sugerează că, în aproape toate ţările, politicile de control încadrate de măsuri compensatorii de reconversie a culturilor de tutun, vor avea fie niciun efect semnificativ, fie un anumit efect pozitiv în privinţa ocupării forţei de muncă în ansamblu.

În cele câteva ţări sărace care depind substanţial de exportul frunzelor de tutun, se consideră că pierderea treptată a unui număr limitat de locuri de muncă, în urma politicilor globale anti-tutun este puţin probabil să afecteze semnificativ actuala generaţie a cultivatorilor de tutun.

Studiile arată că populaţiile cu venituri mici reacţionează mai mult la suprataxarea tutunului şi creşterea preţului en-detail decât populaţiile cu venituri mari; în consecinţă se poate reduce presiunea pe sistemele de sănătate şi se pot disponibiliza resurse pentru dezvoltare.

Prin reducerea consumului de tutun în ţările cu venituri mici, politicile anti-tutun pot contribui la întreruperea cercului vicios dintre fumat şi sărăcie [3].

*

În numeroase ţări se încearcă compensarea cheltuielilor enorme impuse de fumat sistemelor de sănătate prin suprataxarea cunoscută drept “taxa pe viciu”, cu efecte pozitive care includ scăderea consumului prin mecanismul preţurilor en-detail.

Pe de altă parte, evaziunea fiscală şi contrabanda subminează sever eficienţa acestei măsuri, mai ales în ţările cu niveluri ridicate de corupţie, abordare permisivă a comerţului ilicit şi administraţie fiscală ineficientă.

Măsurile adecvate de supraveghere, control şi sancţionare pot limita evaziunea şi comerţul ilicit, chiar când taxele şi preţurile la tutun sunt ridicate - arată experienţa multor ţări; rezultatul este creşterea veniturilor fiscale – vărsate în mare parte sistemelor de sănătate - şi scăderea consumului de tutun [3].

 

3. Povara economică globală atribuită fumatului în 2012

În 2012, povara economică globală atrasă de bolile atribuibile fumatului a totalizat circa 422 miliarde US$, adică 5,7% din cheltuielile pentru sănătate. Costul economic total al fumatului (cheltuielile pentru sănătate împreună cu pierderile de productivitate) au totalizat 1436 miliarde US$ (echivalentul a 1,8% din PIB-ul anual global), suportate în proporţie de 40% de statele în curs de dezvoltare cu PIB-uri foarte modeste [7].

Povara economică a fumatului este semnificativ mai mare în Regiunea Euro-OMS faţă de alte regiuni, reprezentând în medie 2,5% din PIB-ul anual, cu 3,6% în subregiunea Est faţă de 2,0% în restul regiunii. Similar cu Euro-OMS, în SUA şi Canada costurile fumatului reprezintă în medie 3,0% din PIB. Brazilia, Rusia, India şi China (BRIC) – ţări cu populaţii numeroase şi prevalenţe ridicate ale fumatului - plătesc circa 25% din costul economic global [7].

În Regiunile OMS Africa şi Est-Mediteraneană, unde prevalenţa fumatului este în prezent mai scăzută comparativ cu Europa de Est, costul de sănătate al fumatului este proporţional mai mic. Multe ţări din Africa şi din alte regiuni se găsesc însă în stadiul incipient al epidemiei, când costul social integral al fumatului nu este încă evident.

 

4. Regiunea Euro-OMS

Cu 28% fumători de ambele genuri (38% bărbaţi şi 19% femei), Europa prezenta  în 2013 cea mai mare prevalenţă globală a fumatului la persoanele ≥15 ani între regiunile OMS, precum şi una dintre cele mai ridicate în rândul adolescenţilor.

În unele ţări precum Cehia, Letonia sau Lituania prevalenţa fumatului la adolescenţi era apropiată de nivelul înregistrat la adulţi. 

Este semnificativă diferenţa între cele 19% dintre persoanele de gen feminin care fumau în regiunea noastră şi cele 2-3% în Regiunile Africa, Asia de Sud-Est, Mediterana de Est şi Pacificul de Vest. Însfârşit, în unele ţari Euro-OMS, precum Danemarca, Irlanda, Olanda, Norvegia, Suedia şi Regatul Unit, diferenţa între bărbaţi şi femei în privinţa fumatului era foarte mică (<5%), traducând o prevalenţă în rândul femeilor depăşind notabil media de 19%.

Considerând  prevalenţele proiectate de OMS pentru 2025, anume 31% pentru bărbaţi şi 16% pentru femei (echivalând cu reduceri relative cu 22% la bărbaţi şi 25% la femei în intervalul 2010-2025), Regiunea Euro-OMS trebuie să intensifice politicile anti-tabac pentru atingerea obiectivului global de reducere relativă cu 30% a prevalenţei fumatului la persoanele peste 15 ani în 2010-2025 [5].

În concordanţă cu prevalenţa ridicată a fumatului, consumul de tutun în Euro-OMS era responsabil de 16% din totalul deceselor la adulţii de peste 30 ani - iarăşi un procentaj dintre cele mai mari între Regiunile OMS - multe survenind prematur. Pentru referinţă, în Regiunile Africa-OMS sau Est-Mediteraneană rata deceselor atribuite fumatului era de 3% respectiv 7%, iar media mondială de 12% [5].

 

5. România recentă: imaginea de ansamblu

Consumul de tutun era încă ridicat, cu prevalenţa globală (ambele genuri, persoane ≥15 ani) de 27% în 2014 (numai cu 1 procent sub media record a Euro-OMS - vedeţi mai sus), însemnând circa 4,3 milioane de fumători. 

Aspectele ce urmează au fost selectate din meta-analiza consacrată aspectelor economice ale fumatului publicată de Szabó Á et al în 2016 [8].

Prevalenţa fumatului la adolescenţii de 13-15 ani era estimată în 2013 la 12,2% la băieţi şi de 10,1% la fete.

Faţă de reperul 1990, prevalenţa fumatului la femei s-a dublat în decursul a 20 ani; în ultimii ani se semnalează o anumită tendinţă de scădere.

Circa 82% dintre fumători începuseră fumatul la vârste sub 20 ani, iar aproximativ 39% la 16 ani.

În privinţa intensităţii fumatului curent (zilnic), peste jumătate dintre fumători declarau un consum de cel puţin 20 de ţigarete/zi.

Tratarea bolilor asociate fumatului a costat în 2012 peste 1,2 miliarde lei, reprezentând circa 5,7% din cheltuielile pentru sănătate (cf. Ciobanu M. et al citaţi în [8]). În 2010 au fost atribuite fumatului 42.800 decese premature.

Deşi accizele au crescut începând cu 2007, dinamica veniturilor a făcut produsele din tutun mai accesibile în anii recenţi decât la începutul anilor 2000.

Odată cu aderarea la UE, cultivarea tutunului a scăzut considerabil (micii producători aproape au dispărut), producţia locală bazându-se mai ales pe importul de materie primă.

Trei mari multinaţionale de tutun domină piaţa internă: British American Tobacco, Japan Tobacco International şi Philip Morris International.

Se estimează că mai mult de 1/5 fumători (20,4%) şi circa 1/6 nefumători (16,4%) nu conştientizau implicarea fumatului în etiologia AVC, IMA  sau a cancerului pulmonar.

 

5.1 Consumul şi industria tutunului

Dinamica 1981-2011 a fumatului global (ambele genuri), extrasă din date omogene GATS publicate în 2012, arată creştere către 33-34% în 1993-99, urmată după 2002 de o descreştere care se accelerează după 2005 şi se încetineşte după 2010 (cf. Szabó Á et al [8] de la care provine informaţia din acest subcapitol).

Prevalenţa recentă a fumatului global se ridica în 2011 la 26,7% (37,4 la bărbaţi; 16,7 la femei) conform GATS 2012 şi la 27% (33 bărbaţi; 22 femei) conform Eurobarometrului din noiembrie-decembrie 2014. Prevalenţa foştilor fumători creşte continuu (mai rapid după 2002) între aproximativ 2,5% în 1990 şi circa 12,5% în 2011.

În privinţa fumatului la adolescenţii 13-15 ani, studiul Global Youth Tobacco Survey (GYTS) realizat în 2004, 2009 şi 2013 arăta că prevalenţa globală a scăzut semnificativ cu fiecare treaptă de timp, de la 17,6% în 2004  la 9,4% în 2013; scăderea prevalenţei fumatului este mai consecventă la băieţi, ceea ce a redus decalajul între genuri. Conform aceluiaşi studiu, circa 14% dintre subiecţi (atât băieţi cât şi fete) se declarau tentaţi să crească consumul de tutun, în timp ce puţin peste 1/3 declarau că nu au fumat vreodată.

Conform datelor ESPAD privind fumatul la 16 ani studiat între 1999 – 2015, se schiţează o creştere a prevalenţei globale, în opoziţie cu tendinţa dominantă la adulţi, comentată mai sus. Începând cu 2007 diferenţa intra-gen se estompează: în 2015, 31% dintre băieţi şi 30% dintre fete raportau că fumaseră în ultima lună.

*

În spatele consumului de tutun din România, datele privind dinamica vânzărilor de ţigarete în intervalul 2001 – 2015 arată o scădere de la peste 41 miliarde de ţigarete în 2001 la puţin sub 20,9 miliarde în 2015. În contrast, vânzările de produse surogat (ţigarete electronice, “vaping”), au crescut dramatic în ultimii ani, triplându-se de la 26,4 mil. RON în 2010 la 81,1 mil. RON în 2015.

În intervalul 2001-2014, dinamica producţiei de ţigarete arată scădere moderată până în 2005 - 2006, urmată de creştere accentuată după 2007. În 2014, majoritatea producţiei din România (aproximativ 65 mld ţigarete) era destinată exportului (peste 45 mld) mai ales către ţările UE (cu precădere în Italia, Olanda, Austria şi Grecia). Importurile erau sub 10 mld bucăţi în 2014.

Dinamica investiţiilor 2005-2014 în industria tutunului arată o creştere progresivă (cu o sincopă în 2008  în legătură probabilă cu incertitudinile legate de aderarea României la UE) însoţită de sporirea în acord a producţiei (dublare între 2005 şi 2014, de la 34,5 la 69,4 miliarde bucăţi), ceea ce califică ţara noastră ca o importantă sursă regională de ţigarete.

Însfârşit, în ultimele decenii, culturile de tutun s-au redus substanţial;  astfel în 1989 se produceau 27.500 tone Frunze de tutun pe 35.200 ha de teren; în 1995 (anul asocierii României la UE) producţia era de 13.358 tone (-50%) pe 9.623 ha (-70%);  cifrele pentru 2015 erau diminuate la circa 1500 tone /1500 ha.

 

5.2 Controlul tututnului: ponderea măsurilor FCTC

Dacă se compară fumatul curent la persoanele ≥ 15 ani, cu măsurile de control al tutunului în intervalul 2003-2011, se constată că, în timp ce măsurile de control în perioada de pre-aderare UE (2003-04) par doar a tempera creşterea prevalenţei fumatului, sporirea accizelor odată cu 2007 curbează puternic fumatul la bărbaţi, urmat de o revenire în 2008, pentru ca aplicarea măsurilor FCTC din 2009 să ducă la o descreștere a fumatului la ambele genuri [9].

Contribuţiile procentuale la reducerea fumatului în 15 ani ale unor prevederi FCTC importante, în ipoteza aplicării la nivelul maxim, au fost estimate de sursele OMS [10] în cazul României după cum urmează:

-         20,8% prin creşterea taxelor accizelor de la nivelul actual de 56% la 75%;

-         5,9% prin interzicerea cuprinzătoare (însoţite de control şi sancţiuni) a promovării tutunului - incluzând publicitatea directă şi indirectă - şi a sponsorizărilor de către industria tutunului;

-         3,7% prin creşterea intensităţii campaniilor mass-media de la moderat la înalt;

-         3,2% prin aplicarea mai strictă a legilor antifumat aflate deja în vigoare;

-         3% prin creşterea impactului avertismentelor grafice de sănătate pe ambalajele produselor de tutun;

-         2,5% prin evoluţia de la acţiuni în stadiul incipient la campanii de renunţare la tutun cuprinzătoare şi bine mediatizate.

Stadiul aplicării în România a măsurilor MPOWER (grupând principalele prevederi FCTC) este ilustrat de următoarele:

-         Monitor: prevalenţa fumatului la persoane ≥ 15ani era 26,7% în 2011 (bărbaţi: 37,4%; femei: 16,7%); următoarea estimare este datorată Eurobarometrului 2014.

-         Protect: toate spaţiile publice închise sunt libere de fum conform Legii 15 din 2016; nerespectarea legislaţiei implică amendarea patronului dar nu şi a unităţii; nu există fonduri destinate controlului şi aplicării sancţiunilor.

-         Offer help to quit: există unele servicii specializate în clinici publice sau private, cu costuri acoperite integral de asigurările de sănătate; terapia de substituţie este disponibilă contra-cost în farmacii. 

-         Warn: s-au introdus 16 avertismente de sănătate standardizate, incluzând pictograme, ce acoperă 30 respectiv 40% din suprafeţele frontală şi posterioară a pachetului de ţigarete.

-         Enforce: cheltuielile totale pentru verificarea măsurilor anti-fumat (incluzând costurile campaniilor mass-media), sunt de circa 7,94 mil US$, corespunzând unui nivel moderat de finanţare.

-         Raise taxes: un pachet de ţigări costă circa 14,50 RON (4,39 US$), din care 75,41% reprezintă taxele (19,35% TVA-ul + 56,06%  accizele).

Global, intensitatea aplicării MPOWER poate fi considerată moderată, cu progrese notabile pentru măsurile P, W şi R.

În problema sensibilă a interdicţiilor privind publicitatea, promovarea şi sponsorizările dinspre industria tutunului, trebuie menţionat că mai multe forme de publicitate directă şi indirectă au fost interzise în 2004 printr-o lege completată în 2008 ce prevede amenzi drastice în cazul non-conformării. Astfel, este interzisă publicitatea directă prin televiziuni şi posturi de radio naţionale şi internaţionale, reviste şi ziare locale, panouri şi publicitate exterioară, publicitate online, dar nu şi publicitatea prin reviste şi ziare internaţionale sau la punctele de vânzare.

În privinţa publicităţii indirecte, reamintimsunt interzise produsele non-tabac utilizând denumiri ale mărcilor de tutun precum şi apariţia mărcilor de tutun la televiziune şi/sau în filme, dar sunt tolerate distribuţia gratuită prin poştă sau prin alte mijloace, discounturile promoţionale, apariţia produselor de tutun la televiziune şi/sau în filme, evenimentele sponsorizate, produsele de tutun expuse la punctele de vânzare.

În legătură cu cele de mai sus, domeniile ce necesită măsuri suplimentare de control (interdicţie) şi sancţiuni legale sunt considerate următoarele [10]:

-         propaganda privind activităţile companiilor/industriei tutunului (inclusiv “implicarea socială”);

-         propaganda privind activităţile entităţilor implicate în comercializarea tutunului,  altele decât industria tutunului;

-         sponsorizările/finanţările contribuţiilor de orice fel (inclusiv în natură) oferite de industria tutunului campaniilor media de prevenire a fumatului inclusiv campaniilor adresate tineretului.

Însfârşit, este considerată oportună impunerea difuzării unor avertismente standard anti-fumat înainte, în timpul sau după difuzarea emisiunilor de tele-varietăţi.

Dată fiind situaţia actuală în controlul tutunului, trebuie menţionat că evoluţia României se reflectă în progresul pe scala europeană privind Controlul Tutunului (TCS) între 2013 şi 2016 [11].

 TCS  atribuie scoruri maximale (ponderi) fiecăruia dintre principalele 6 măsuri de control al fumatului, însumând 100 puncte. Tabelul complet pentru 35 euro-ţări este prezentat în Anexa 1 şi ilustrează saltul spectaculos realizat de România de pe locul 19 în 2013 pe locul 7 în 2016 cu 56 puncte, depăşind Belgia (49) sau ultima clasată – Austria (36), aflate sub pragul de 50 puncte.

UK, Irlanda, Islanda şi Franţa, Norvegia şi Finlanda – sunt singurele ţări cu scor peste 60 în 2016.

 

5.3 Costul fumatului: decese premature şi resurse sustrase dezvoltării

Este larg acceptat faptul că fumătorii trăiesc cu cel puţin 10 ani mai puţin decât cei care n-au fumat niciodată [12].

Astfel, studiul american publicat în 2014 [13] a calculat că în 1964-2012 aproximativ 17,7 milioane de decese premature au fost atribuite fumatului (la o populaţie 316,3 mil loc în 2010), cu  8,0 milioane mai puţine faţă de scenariul în care ar fi lipsit măsurile de control al tutunului.  Cele 8 milioane reprezentau 5,3 milioane de bărbaţi şi 2,7 milioane de femei.  Mai departe, modelul de calcul folosit a condus la concluzia că măsurilor anti-fumat li se datorau aproximativ 157 milioane ani de viaţă salvaţi (111 milioane pentru bărbaţi, 46 de milioane pentru femei), corespunzând unei medii de 19,6 ani pentru fiecare beneficiar. În acest timp, speranţa de viaţă la vârsta de 40 de ani a crescut cu 7,8 ani pentru bărbaţi şi 5,4 ani pentru femei, dintre care controlul tutunului era asociat cu un plus de 2,3 ani pentru bărbaţi şi de 1,6 ani pentru femei.

Pornind de la prevalenţa actuală a fumatului şi nivelurile politicilor anti-fumat practicate în România, decesele premature atribuite fumatului în 15 ani sunt proiectate să depăşească 2,1 milioane dintre cei circa 4,3 milioane fumători de azi (acest calcul se bazează pe riscurile relative conform studiilor efectuate în ţările cu venituri ridicate) [10].

În spatele faptului că decesele premature cauzate de fumat în ţările sărace sunt mai puţin numeroase decât în ţările bogate (vedeţi tabelul specific din Informarea despre celebrare) este în legătură cu speranţa de viaţă la naştere (LEB) semnificativ mai mare în ţările dezvoltate; pentru fixarea ideilor, 1 deces cauzat de fumat la vârsta de 60 ani duce la pierderea a 10 ani de viaţă într-o ţară cu LEB-ul de 70 ani, faţă de 20 într-o ţară cu LEB-ul de 80 ani.

În Anexa 2 sunt prezentate: proiecţii pentru eficienţa principalelor măsuri anti-tutun asupra prevalenţei fumatului şi a deceselor atribuibile fumatului în România, într-o perspectivă mai îndepărtată [10].

În tabelul din această anexă sunt listate: măsurile pentru controlul tutunului; protejarea prin legi antifumat; oferirea de servicii pentru renunţarea la fumat; campaniile mass-media anti-fumat; avertismentele inscripţionate pe pachetele de ţigări; întărirea restricţiilor împotriva comercializării tutunului; creşterea taxelor pe tutun.

Combinate, aceste măsuri (care includ nucleul dur MPOWER) prezintă un potenţial de reducere a prevalenţei fumatului cu 26% în decurs de 5 ani, cu 34% în 15 ani şi cu 42% în 40 ani. Aproape 900 000 decese ar putea fi evitate pe termen lung. Modelul de calcul al efectelor simple şi combinate este SimSmoke – dezvoltat la Georgetown University (o descriere prescurtată a modelului Sim Smoke se găseşte în [12]).

*

În privinţa, costurilor impuse de fumat sistemului de sănătate, Ciobanu M. et al [14]

documentează că tratarea bolilor atribuibile fumatului în 2012 a costat 4,489 mld lei, dintre care bolile cauzate exclusiv de fumat 1,252 mld lei, reprezentând circa 5,7% din bugetul total al sănătăţii de circa 22,076 mld lei.

Principalele surse pentru cheltuielile atribuibile fumatului au fost Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) - 6,2% şi veniturile proprii (”taxa pe viciu”) - 5,2%.

În privinţa principalelor boli implicate, spitalizarea pentru BCV, bolile respiratorii şi cele oncologice atribuite exclusiv fumatului reprezintă circa 13%, 43%, respectiv 33% din total.

 

6. Concluzii

În absenţa unei aplicări riguroase a Convenţiei Cadru pentru Controlul Tutunului, la care au aderat majoritatea ţărilor, cele 6 milioane decese/an atribuite astăzi consumului de tutun vor ajunge la 30 milioane în 2030.

Consumul de tutun grevează substanţial economiile naţionale prin creşterea costurilor pentru sănătate, sporirea absenteismului şi scăderea productivităţii, constituind o redutabilă barieră în calea progresului socio-economic, începând cu sănătatea mai bună a populaţiilor.

În 2012, “factura de sănătate” globală atribuită fumatului a totalizat circa 422 miliarde US$, adică 5,7% din cheltuielile pentru sănătate. Costul economic total al fumatului (cheltuielile de sănătate împreună cu pierderile de productivitate) au totalizat echivalentul a 1,8% din PIB-ul anual global, suportate în proporţie de 40% de statele cu PIB-uri foarte modeste.

Analizele arată că, în majoritatea ţărilor, controlul tutunului încadrat de măsuri compensatorii de diversificarea culturilor, vor avea fie niciun efect semnificativ, fie un anumit efect pozitiv în privinţa ocupării forţei de muncă în ansamblu.

*

În România consumul de tutun se menţinea încă relativ ridicat în 2014, cu prevalenţa globală de 27% însemnând circa 4,3 milioane de fumători cu vârsta ≥15 ani. Deşi accizele au crescut după 2007, sporirea veniturilor face azi produsele din tutun mai accesibile decât la începutul anilor 2000.

În privinţa controlului tutunului România a înregistrat un salt notabil între 2013 şi 2016 pe scară europeană specifică, datorat în esenţa Legii 15/2016 care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise.

În 2010 se înregistrau 42.800 decese premature atribuite tutunului. Tratarea bolilor asociate fumatului a costat în 2012 peste 1,2 miliarde lei – circa 5,7% din cheltuielile de sănătate, fonduri sustrase astfel retehnologizării sistemului de sănătate şi cercetării medicale - aspecte notabile ale dezvoltării României.

Se estimează că mai mult de 1/5 fumători şi circa 1/6 nefumători nu conştientizează  implicarea fumatului în etiologia AVC, IMA  sau a cancerului pulmonar. Conştientizarea populaţiei în privinţa fumatului poate fi astfel considerată o contribuţie la dezvoltare şi progres socio-economic în care sunt implicaţi promotorii sănătăţii.

 

Pentru alte amănunte privind Ziua Mondială ră Tutun 2017, vă rugăm să accesaţi ACEST LINK

 

7. Bibliografie

[1]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/tobacco/en/

[2]. Site-ul oficial OMS 2017: http://www.who.int/campaigns/no-tobacco-day/2017/event/en/

[3]. *** The Economics of Tobacco and Tobacco Control. NCI Tobacco Control, Monograph series 21. In colaboration with World Health Organization, 2016. US Department of Health & Human Services/National Institutes of Health: https://cancercontrol.cancer.gov/brp/tcrb/monographs/21/docs/m21_exec_sum.pdf

[4]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs339/en/

[5]. Site-ul oficial Euro-OMS: http://www.euro.who.int/en/health-topics/disease-prevention/tobacco/data-and-statistics

[6]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/gho/tobacco/tobacco_001a.png?ua=1

[7]. Goodchild M, Nargis N, Tursan d’Espaignet E. Global economic cost of smoking-attributable diseases. TC Online First. February 2, 2017. BMJ Publishing Group Ltd: http://tobaccocontrol.bmj.com/content/tobaccocontrol/early/2017/02/02/tobaccocontrol-2016-053305.full.pdf

[8]. Szabó Á, Lázár E, Burián H, et al. The economics of tobacco and Tobacco Taxation in Romania. The University of Medicine and Pharmacy of Tîrgu Mureş, Romania 2016: http://ensp.org/wp-content/uploads/2016/11/English-report-online-version-14.11.2016.pdf

[9]. Site-ul oficial Euro-OMS: http://data.euro.who.int/Tobacco/Sites/Country TimelineChart.aspx?countryId=47&definition=CurrentTobaccoSmoking&demographicCharacteristics=Adults%2cMen%2cWomen

[10]. Romania tobacco control Fact sheet. Site-ul Euro-OMS 2016: http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0007/312595/Tobacco-control-fact-sheet-Romania.pdf?ua=1

[11]. Joossens L, Raw M. The Tobacco Control Scale 2016 in Europe. The Seventh European Conference on Tobacco or Health, Porto, Portugal, 22-25 March 2017:

http://www.tobaccocontrolscale.org/wp-content/uploads/2017/03/TCS-2016-in-Europe-COMPLETE-LoRes.pdf

[12]. Smoking and tobacco use. Tobacco-Related Mortality - Update December 2016.

Site-ul CDC: https://www.cdc.gov/tobacco/data_ statistics/fact_sheets/health_effects/tobacco_related_mortality/

 [13]. Holford Th R, Meza R, Warner K E et al. Tobacco Control and the Reduction in Smoking-Related Premature Deaths in the United States, 1964-2012. JAMA, January 8, 2014.

[14]. Ciobanu M, Ciolompea T, Bogdan M. Impactul economic al fumatului asupra sistemului public de sănătate din România în anul 2012. Fundaţia Medicală ”Pneuma”, 2014: http://www.aureliacristea.ro/uploads/files/Studiul_final_print.pdf

 

 

 

ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII

ZEIO 20.05.2017

 

-INFORMARE-

 


 

     Ziua Europeană Împotriva Obezităţii (ZEIO) este o platformă de campanie a Asociaţiei Europene pentru Studiul Obezităţii, respectiv EASO - European Association for the Study of Obesity.

 

     Înfiinţată în 1986, EASO este o federaţie a asociaţiilor profesionale din 32 ţări

 

europene, reprezentând oameni de ştiinţă, practicieni din sistemul de sănătate, medici, experţi în sănătate publică şi pacienţi.

 

     ZEIO oferă ocazia ideală de a organiza evenimente şi alte manifestări cu scopul de a creşte nivelul de cunoştinţe legate de obezitate.


               ZEIO 2017 subliniază necesitatea ca obezitatea să fie recunoscută pe scară mai largă de către Uniunea Europeană şi de către guvernele statelor membre ca o boală cronică şi să atragă atenţia asupra beneficiilor pe care acest lucru le va aduce atât persoanelor fizice, cât şi sistemelor de sănătate.

               Obezitatea este recunoscută ca o boală cronică ce necesită o gestionare pe termen lung de către organizaţiile de sănătate, cum ar fi: OMS, Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), Asociaţa Medicală Americană (AMA) şi Asociaţia Medicală Canadiană (CMA).


 

               ZEIO este o ocazie importantă de a sensibiliza oamenii cu privire la obezitate.

               Recunoaşterea obezităţii ca boală cronică de către statele membre din Europa va avea ca rezultat un mai mare acces la îngrijire şi tratament pentru cei care sunt supraponderali sau obezi.

               În acelaşi timp, campania sprijină iniţiativele mai largi ale Asociaţiei Europene de Studiu a Obezităţii EASO şi ale asociaţiilor naţionale şi centrelor colaboratoare, de încurajare a cetăţenilor europeni supraponderali sau obezi de a face modificările necesare pentru a gestiona greutatea lor şi de a-şi îmbunătăţi starea generală de sănătate şi calitatea vieţii.

 

 


 

Ř            Supragreutatea şi obezitatea sunt definite ca acumularea anormală sau excesivă a grăsimii, ceea ce poate afecta sănătatea individului.

Ř            Indicele masei corporale (IMC) este raportul dintre greutate şi înălţime şi se foloseşte pentru clasificarea supragreutăţii şi obezităţii la adult.


 

Ř            Definiţia OMS:

***   IMC mai mare sau egal cu 25 reprezintă supragreutate

 

***   IMC mai mare sau egal cu 30 reprezintă obezitate

 

 

Ř            IMC oferă cel mai util instrument de măsurare a supragreutăţii şi obezităţii la adulţi şi este acelaşi pentru ambele sexe şi pentru toate vârstele la adulţi.

 

Ř            Oricum, IMC este un indicator aproximativ, întrucât poate să nu corespundă aceluiaşi grad de obezitate la diferiţi indivizi.

 

Ř            În cazul copiilor, se folosesc curbele percentilice pentru a stabili prezenţa şi gradul obezităţii, disponibile pe site-ul: http://www.cdc.gov/growthcharts


 

               Pentru a combate epidemia de obezitate, această afecţiune trebuie tratată la fel de serios ca şi alte boli, cum ar fi boala cardiacă sau cancerul. În lipsa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, în 2025 peste 50% din populaţia lumii va fi obeză.

 

               In decembrie 2014, Curtea Europeană a decis că obezitatea poate fi o dizabilitate dacă afectează sănătatea pe termen lung.

 

               Cadrele medicale şi furnizorii de asistenţă medicală joacă un rol absolut vital în a ajuta la depăşirea epidemiei de obezitate din Europa.

 

               O abordare eficientă pentru tratamentul obezităţii ar trebui să implice stabilirea unei colaborări bazate pe încredere între îngrijitor şi pacient.


 

Ř            Cauzele obezităţii variază de la factori genetici şi endocrini, la factorii de mediu , cum ar fi stresul, dieta şi locuri de muncă tot mai sedentare. Tratarea obezităţii ca boală cronică poate duce la economii semnificative de costuri pentru sistemele de sănătate

 

Ř            Obezitatea este un factor de risc important pentru o serie de boli cronice, inclusiv diabetul zaharat de tip 2, bolile cardiovasculare şi anumite tipuri de cancer.

 

Ř            Excesul de greutate si obezitatea sunt responsabile pentru aproximativ 80% din cazurile de diabet zaharat de tip 2, 35% din bolile cardiace ischemice şi 55% dintre bolile hipertensive, în rândul adulţilor din Europa.

 

Ř            Riscul de a dezvolta mai mult de una dintre aceste comorbidităţi creşte foarte mult atunci când IMC-ul este peste 35 kg/m˛.


 

               Instruirea furnizorilor de servicii medicale este importantă pentru a trata obezitatea. Aceştia trebuie să abordeze prejudecăţile legate de această afecţiune, precum şi să elaboreze strategii de schimbare de comportament, iar pentru aceasta, cadrele medicale trebuie să posede capacitatea de a lucra în echipe multidisciplinare.

               EASO are un portal de educaţie, care este o resursă pentru experţii în domeniul tratamentului obezităţii şi pentru furnizorii de servicii medicale. Portalul conţine materiale didactice, inclusiv webcasturi şi conţinutul cursului standardizat. Deoarece este destinat profesioniştilor, permisiunea de acces poate fi obţinută prin e-mail: info@easo.org


 

Ř            Reducerea stigmatizării şi discriminării poate îmbunătăţi ratele de recuperare.

Ř            Pentru prevenirea obezităţii este necesară elaborarea de politici publice eficiente, creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare, dar în acelaşi timp cei care sunt deja obezi au nevoie de metode de îngrijire şi tratament cât mai eficiente.

Ř            Programele multidisciplinare de management al obezităţii trebuie să coopteze specialişti, inclusiv psihologi, asistente medicale specializate, dieteticieni si fiziologi.


 

               Toate cadrele medicale şi furnizorii de servicii de sănătate ar trebui să fie la curent cu cele mai noi metode de prevenire şi tratament a obezităţii.

               Pentru mai multe detalii privind ghiduri şi resurse legate de obezitate: http://easo.org/guidance-and-resources/

               Pentru mai multe informaţii:

 

http://easo.org/2015-milan-declaration-a-call-to-action-on-obesity/


 

 

Bibliografie selectivă:

 

               F. Branca et al. 2007 The challenges of obesity in the WHO European region and the strategies for response

 

               WHO. European Charter on counteracting obesity, http://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/obesity/publications/pre-2009/european-charter-on-counteracting-obesity

 

               Global Burden of Disease 2010, http://www.thelancet.com/themed/global-burden-of-disease

 

               EASO-Obesity Facts & Figures: World Health Organisation Fact sheet N°311, 2014 http://easo.org/obesity-facts-figures

 

               https://www.europeanobesityday.eu/physicians-healthcare-professionals/vital-role-healthcare-professionals/

 

               https://www.europeanobesityday.eu/tackling-obesity-together/policymakers/

 

Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale

17 Mai 2017

„Cunoaşte-ţi valorile!”

ANALIZA DE SITUAŢIE

I.      Date statistice

A.      Internaţionale

                Presiunea arterială crescută este principalul factor de risc pentru deces şi disabilitate la scară globală, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Societăţii Internaţionale de Hipertensiune ([1]).

Se estimează că presiunea arterială crescută a fost responsabilă pentru 9.4 milioane decese şi 162 milioane ani de viaţă pierduţi în 2010, 50% dintre bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale şi insuficienţa cardiacă ([2],[3]), 13% dintre decese la scară globală şi peste 40% dintre decesele la persoanele cu diabet ([4]). Hipertensiunea este, de asemenea, un factor de risc important fetal şi maternal ([5], [6]).

                În prezent HTA a atins dimensiuni epidemice. În 2008, prevalenţa HTA la scară globală în rândul adulţilor de 25 de ani şi mai mult a fost în jur de 40%. Chiar dacă în intervalul 1980 şi 2008, proporţia populaţiei cu presiune arterială ridicată sau hipertensiune a prezentat o uşoară scădere, numărul celor cu HTA a crescut de la 600 milioane în 1980 la aproape 1 miliard în 2008 ca urmare a procesului de creştere a populaţiei şi a fenomenului de îmbătrânire ([7]) şi se estimează o creştere de până la 1,56 miliarde în 2025 ([8]).

                Între regiunile OMS, prevalenţa presiunii arteriale ridicate a fost cea mai înaltă în Africa, de 46% combinată pentru ambele sexe. În această regiune, ratele de prevalenţă a HTA sunt ridicate la ambele sexe. Cea mai redusă prevalenţă a HTA a fost notată în regiunea OMS a Americilor, de 35% pentru ambele sexe.  Bărbaţii din această regiune au o prevalenţă mai ridicată, 39% comparativ cu femeile, 32%. În toate regiunile OMS bărbaţii au o prevalenţă uşor mai ridicată a presiunii arteriale elevate, dar diferenţa a fost semnificativ statistică doar în Regiunile Americilor şi Europei. ([9]).

                HTA afectează în mod disproporţionat ţările cu venituri mici şi mijlocii (2). Analiza prevalenţei HTA pe grupe de ţări în raport cu nivelul economic a relevat că aceasta este în mod constant ridicată în rândul ţărilor cu nivel economic scăzut, şi mediu, fiind în jur de 40% şi mai redusă în grupul ţărilor cu nivel economic crescut, în jur de 35%. Două treimi dintre cei cu HTA se situează în ţările în dezvoltare, iar boala cardiacă şi AVC se întâlnesc la persoane mai tinere în aceste ţări.

                Bolile în relaţie cu presiunea arterială ridicată au un impact major asupra cheltuielilor de sănătate ([10]). Se estimează că 10% din cheltuielile pentru sănătate sunt în relaţie directă cu presiunea arterială ridicată şi complicaţiile ei.

                Factorii de risc comportamental joacă un rol major în creşterea presiunii arteriale ([11]).

               

B. Naţionale

Datele din studiul SEPHAR I ([12]), primul studiu care a vizat prevalenţa şi controlul HTA pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia României au arătat o prevalenţă generală a HTA de 44,92%, mai mare la bărbaţi (50,17%) decât la femei (41,11%) şi în mediul rural (49,47%) comparativ cu cel urban (41,58%).

In 2011 un al doilea studiu epidemiologic, SEPHAR II a fost iniţiat, pentru o estimare mai acurată a prevalenţei factorilor de risc CV la populaţia adultă din România şi a tendinţelor ([13]). Conform acestui studiu prevalenţa globală a HTA a fost de 40,4%. (54,9% femei). Prevalenţa HTA a fost mai mare în mediul urban (59,5%) faţă de rural (40,5%). Conform studiului SEPHAR II profilul pacientului român hipertensiv s-a schimbat, de la bărbat de vârstă medie, mai frecvent din mediul rural către femeie de vârstă medie, mai frecvent din mediul urban, profil similar cu cel observat în ţări ca Polonia, Croaţia, Turcia şi Spania  ([14], [15], [16], [17]). 

Într-un interval de 7 ani, a fost înregistrată o reducere a prevalenţei hipertensiunii arteriale cu 10,7% şi o creştere cu 57% a gradului de conştientizare şi cu 52% a tratamentului HTA, ceea ce a condus aproape la dublarea ratei de control a HTA la pacienţi [18] .

            În anul 2016 a fost derulat studiul SEPHAR III, care a relevat o prevalenţă a hipertensiunii arteriale de 45,1% în rândul populaţiei adulte. Raportat la populaţia României, înseamnă că în 2016, un estimat de circa 7,4 milioane de persoane aveau hipertensiune arterială – principalul factor de risc pentru bolile cardiovasculare, cele responsabile de cele mai multe decese atât global, cât şi în ţara noastră. Cu toate acestea, conform studiului doar 80,9% dintre adulţii hipertensivi ştiu că suferă de această boală, în timp ce restul de 19,1% au fost diagnosticaţi cu ocazia studiului SEPHAR III. Aceasta înseamnă căaproximativ 1 din 5 români nu ştie că are hipertensiune arterială, fiind expus unor riscuri importante în ceea ce priveşte starea de sănătate, generate de lipsa unei îngrijiri adecvate, care să asigure controlul eficient al afecţiuni.

            Totuşi, în ultimii 11 ani, rata de cunoaştere a hipertensiunii arteriale a cunoscut o îmbunătăţire majoră, crescând succesiv, faţă de rezultatele obţinute de celelalte două studii SEPHAR. Dacă în anul 2005, doar 44,3% dintre persoanele hipertensive aveau cunoscută hipertensiunea arterială, în 2016, procentul acestora a ajuns la 80.9%, în următorii ani aşteptându-se să crească la 96,2%, ţinând cont de impactul pozitiv al campaniilor derulate în ultimii ani de către Societatea Română de Hipertensiune şi nu numai.

            Aceeaşi tendinţă de creştere poate fi regăsită şi la nivelul persoanelor care urmează un tratament pentru hipertensiunea arterială, arată rezultatele SEPHAR III. Dacă, în 2005, numai 38.9% dintre persoanele hipertensive urmau un tratament, în 2016, procentul acestora a crescut la 75,2% şi se preconizează că va ajunge la 91,2% în anul 2020.

            De asemenea, şi numărul persoanelor hipertensive aflate sub control terapeutic este în continuă creştere. În anul 2005, procentul acestora era de 19,9%, în timp ce, în 2016, procentul a crescut la 30,8%, aşteptându-se ca, în anul 2020, rata de control terapeutic să fie de 36,6%.

            În ciuda perspectivelor pozitive în ceea ce priveşte diagnosticarea hipertensiunii arteriale, persoanele aflate sub tratament sau controlul afecţiunii, rezultate studiului SEPHAR III arată că factorii de risc cardiovascular rămân o problemă critică. Dintre aceştia, diabetul zaharat şi dislipidemiile generează cele mai multe îngrijorări, dat fiind că prevalenţa celor două afecţiuni este de două ori mai ridicată decât în 2006, fapt care creşte riscul de apariţie a complicaţiilor. Astfel, studiul SEPHAR III a identificat o prevalenţă de 12.2% a diabetului zaharat, în timp ce procentul persoanelor cu dislipidemie se situează la 73.2%, la nivel global şi la 77.8% în rândul hipertensivilor.

            „România rămâne în topul ţărilor cu risc cardiovascular ridicat, iar rezultatele SEPHAR III confirmă, încă o dată, că hipertensiunea arterială, alături de ceilalţi factori de risc cardiovascular reprezintă probleme majore la nivelul sănătăţii populaţionale. Ne bucură, totuşi, să vedem că numărul persoanelor care au hipertensiune arterială şi au fost diagnosticate, precum şi al celor aflate sub tratament şi sub control terapeutic creşte de la an la an. Eforturile noastre se concentrează pe conceperea şi implementarea unor programe de prevenţie, diagnosticare precoce şi control pe termen lung.”, a declarat Prof. Dr. Maria Dorobanţu, preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune şi coordonatorul studiului SEPHAR III.

 

II. Rezultate relevante din studii

§         Un studiu din 2003 care a vizat nivelele presiunii arteriale şi hipertensiunea în 6 ţări Europene, Canada şi SUA ([19]) a relevat valori mai ridicate ale presiunii arteriale în ţările Europene, comparativ cu cel Nord Americane. Prevalenţa HTA a fost cea mai ridicată în Germania (55%), urmată de Finlanda (49%), Spania (47%), Anglia (42%), Suedia şi Italia (38%).  Prevalenţele HTA în SUA şi Canada au fost la jumătate, comparativ cu cea din Germania (28% şi respectiv 27%). Pentru ţările Europene prevalenţa HTA a fost în medie de 44,2%, comparativ cu 27,6% în America de Nord.

 

§         Prevalenţa ajustată a HTA în raport cu vârsta la adulţii din SUA a fost de 28,6% în 2009-2010. Dintre adulţii cu HTA, 81,9% îşi recunoşteau această condiţie şi 76,4% luau în mod curent medicaţie pentru reducerea presiunii arteriale. S-a observat o creştere semnificativă în ceea ce priveşte controlul HTA, de la 48,4% în 2007-2008 la 53,3% în 2009-1010 ([20]).

 

§         Conform unui studiu publicat în 2011 prevalenţa HTA a în rândul populaţiei adulte din Arabia Saudită în vârstă de 15-64 ani fost de 25,5% ([21]).

 

§         Rezultatele studiului BP-CARE ([22]) derulat în Ţările Europei Centrale şi de Est, printre care şi România au relevat faptul că în aceste ţări controlul presiunii arteriale este nesatisfăcător, îndeosebi în cazul pacienţilor la risc cardiovascular înalt, dar nu diferă de cel observat în ţările vest europene. Această situaţie are implicaţii majore pentru sănătatea publică, deoarece s-a demonstrat că un control ineficient al presiunii arteriale  este asociat cu o creştere marcată a riscului de evenimente cardiovasculare fatale şi non-fatale.

 

§         Conform studiului Global burden of cardiovascular diseases ([23]) se apreciază că din totalul de 55 milioane de decese înregistrate anual pe întreg globul, aproximativ 30% sunt decese de cauză cardiovasculară.

 

§          Informaţiile Registrului European de Boli Cardiovasculare  ([24]) din anul 2001 plasa România printre ţările cu mortalitatea cardiovasculară cea mai ridicată din Europa (depăşind 8/1000 locuitori).

 

§         Tendinţa evolutivă a curbei mortalităţii prin patologia cardiovasculară a înregistrat în ultimele decenii o divergenţă între ţările Europei Centrale şi de Est - unde a atins rate foarte înalte - şi ţările din nordul şi vestul Europei – unde se află într-o continuă scădere ([25]).

§         Conform studiului SEPHAR 2005 (primul studiu naţional privind epidemiologia HTA) prevalenţa hipertensiunii arteriale la nivel naţional a fost de 44,92%, procent comparabil cu prevalenţa hipertensiunii arteriale în Europa. În 2005 patru din zece adulţi sufereau de hipertensiune arterială şi foarte important mai mult de jumatate dintre ei nu se ştiau hipertensivi. O proporţie importantă dintre pacienţii nou diagnosticaţi cu hipertensiune în 2005 au fost tineri sub 40 de ani. Studiul a mai evidenţiat că 39% dintre pacienţii hipertensivi se tratau şi doar un procent foarte mic 7,8% erau bine controlaţi cu valori ale tensiunii de 14 cu 9.

 

§         În România perioada 15 octombrie 2011-15 martie 2012 a fost repetat studiul SEPHAR

 

§         Rezultatele studiului SEPHAR II au arătat o prevalenţă mai ridicată a HTA la sexul feminin (54.9%). Majoritatea pacienţilor (59,1%) au fost trataţi, în cea mai mare parte cu 2 sau mai multe medicamente (72,3%). Dintre pacienţii trataţi, doar o pătrime au avut valori controlate ale PA. Rata controlului terapeutic a crescut cu nivelul de educaţie.

 

III.               Ghiduri, recomandări

 

A.      Internaţionale

§         Blood Pressure Measurement Guidelines for Physical Therapists ([26])

§         Blood Pressure Monitoring - New Guidelines Issued by NICE ([27])

§         International Society of Hypertension pocket guidelines 2007([28])

§         Management of high blood pressure in children and adolescents: recommendations of the European Society of Hypertension ([29])

§         European Society of Hypertension guidelines for blood pressure monitoring at home: a summary report of the Second International Consensus Conference on Home Blood Pressure Monitoring ([30])

§         Reappraisal of European guidelines on hypertension management: a European Society of Hypertension Task Force document ([31])

§         ESH/ESC Guidelines for the management of arterial hypertension. The Task Force for the management of arterial hypertension of the European Society of Hypertension (ESH) and of the European Society of Cardiology (ESC) ([32])

§         Hypertension: Emergencies and Urgencies ([33])

§         Evaluation and Treatment of Severe Asymptomatic Hypertension

§         ([34])

 

B. Naţionale

§         Ghid de management al hipertensiunii arteriale (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([35])

§         Prevenţia, Diagnosticul şi tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adult. Ghid de practică pentru medicul de familie  (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([36])

§          Ghidul pacientului cu hipertensiune arterială esenţială (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([37])

§         Ghidul european de prevenţie a bolilor cardiovasculare în practica clinică (Ordinul nr. 1390 din 08.11.2010) 

§         Ghid de diagnostic şi tratament al hipertensiunii pulmonare arteriale (ORDIN nr. 1390 din 08.11.2010)

§         Ghidul ESH/ESC Managementul hipertensiunii arteriale 2013 ([38])

§         Ghidul de tratament al STEMI in prespital ([39])

§         Compendiul de ghiduri ESC 2012 -2014 ([40])

 

IV.               Lista de acte normative

  • Ordinului MS 1059/ 02.09.2009 pentru aprobarea ghidurilor de practică medicală.
  • Ordinul MS Nr. 1281/13.10.2009 privind aprobarea normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Subprogramului de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular. Cunoaşterea ponderii în rândul populaţiei a factorilor determinanţi pentru BCV, diagnosticarea precoce şi monitorizarea acestora,
  • Ordinul MS nr. 1390 din 08.11.2010, privind aprobarea Ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea cardiologie
  • pentru evitarea deceselor premature.
  • ORDIN Nr. 377 din 30 martie 2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017-2018

-      Program naţional de boli cardiovasculare

·         Subprogramul de tratament al pacienţilor cu afecţiuni CV.

·         Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic.

 

Recomandări:

Controale periodice - epicriză de etapă pentru afecţiunile care necesită dispensarizare conform prevederilor legale în vigoare:

-          HTA cu AVC controale la 3 luni

V.                  Strategii, programe de acţiune:

 Internaţionale

§         European Heart Health Charter EHHC” elaborată de Comisia Europeană OMS şi EHN – European Heart Network, Societatea Europeană de cardiologie şi semnată de către acestea la Bruxelles în iunie 2007.

§         2008-2013 Action Plan for the Global Strategy for the Prevention and Control of Noncommunicable Diseases” (WHO)

România a aderat şi semnat EHHC la 15.09.2007 obiectivele EHHC reducerea incidenţei BCV şi a recurenţelor acestora, a AVC.

În strategiile de prevenţie şi promovare se delimitează două căi distincte: strategia „populaţională” aplicată global şi “a riscului înalt” adresat pacienţilor cunoscuţi cu BCV.

o        Prevederi ale strategiei  populaţionale: reducerea fumatului, optimizarea dietei, combaterea sedentarismului, informare şi educare continuă

o        Prevederi ale strategiei riscului înalt: identificarea pacienţilor cu risc crescut pe baza SCORE („Sistematic Coronary Risk Evaluation”)

 

 Naţionale

§         Subprogramul de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular.

 

VI.               Analiza grupurilor populaţionale

§         Prevalenţa HTA din România în raport cu sexul şi mediul de provenienţă.

Bărbaţi

Femei

urban

rural

urban

rural

46,6%

54,9%

38%

45,42%

 

 

 

§         Prevalenţa HTA pe grupe de vârstă.

18-24 ani  

25-34 ani  

35-44 ani  

45-54 ani

55-64 ani

≥65 ani

8,75%

15%

28,12%

51,4%

65,54%

75,06%

(Sursa - Prevalence, Awareness, Treatment, and Control of Hypertension in Romania: Results of the SEPHAR Study, International Journal of Hypertension, vol. 2010)

 

Grupe de risc ale pacienţilor cu HTA (Conform Ghidului de diagnostic şi tratament Hipertensiunea Arterială, elaborat de Comisia de Cardiologie)

 

§         Grupa cu risc scăzut

-          bărbaţi < 55 ani şi femei <65 ani cu HTA de gradul I

-          fără factori de risc

-          riscul de eveniment CV major în următorii 10 ani este de 15%

§         Grupa de risc mediu

-          pacienţi cu HTA de niveluri diferite

-          prezenţa mai multor factori de risc

-           riscul de eveniment CV major în următorii 10 ani este de 15%- 20%

§         Grupa de risc înalt

-          pacienţi cu HTA de gradul 1 şi 2 care au 3 sau mai mulţi factori de risc asociaţi, diabet sau afectarea organelor ţintă

-          pacienţi cu HTA severă fără factori de risc asociaţi

-          risc de eveniment CV major la 10 ani este de 20-30%

§         Grupa de risc foarte înalt

-          pacienţi cu HTA gradul 3 şi unul sau mai mulţi factori de risc asociaţi

-          toţi pacienţii cu BCV clinic manifestă sau boală renală

-          Risc de evenimente CV majore de circa ≥30% în 10 ani.

 

VII.             Situaţia Campaniilor IEC la nivel naţional

 

a.       CRSP Cluj - 17. 05. 2010 – 17.06.2010. Campania cu tema – “Greutate normală, tensiune arterială normală”

b.       CRSP Cluj 17.05.2011 – 31.05.2011. Campania cu tema – „Cunoaşte-ţi valorile, ţinteşte o tensiune arterială normală”

c.       CRSP Cluj 17.05.2012 – 30.05.2012. Campania cu tema – „Un stil de viaţă sănătos, o tensiune arterială normală”

d.       CRSP Cluj 17.05.2014. Campania cu tema - „Fii responsabil pentru sănătatea ta – măsoară-ţi tensiunea!”

e.       CRSP Cluj 17.05.2015. Campania cu tema - „Ia atitudine! Apără-ţi sănătatea!”

f.         CRSP Cluj 17.05.2015. Campania cu tema - „Pentru o inimă sănătoasă e timpul să -ţi cunoşti presiunea arterială!”

 

 

Pentru  alte amănunte privind Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale, vă rugăm să activaţi ACEST LINK.

 

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

 

CAMPANIA MONDIALĂ MULTI-ANUALĂ

 

„SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor!”, 5 MAI 2017                               

„COMBATE REZISTENŢA MICROBIANĂ- ESTE IN mÂinile TALE:”

                                                                                             

 

1.      Introducere

 

                Nici o unitate medicală, chiar foarte avansată, nu poate pretinde că nu are infecţii asociate asistentei medicale (IAAM). De aceea, OMS a lansat în 2009 o campanie mondială anuală, adresată personalului medical, denumită “ SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena mâinilor”, o extensie a primei campanii mondiale privind siguranţa pacientului, cu debut în 2005. Această ultimă acţiune îşi propune să demonstreze că igiena mâinilor este cheia reducerii prevalenţei IAAM, precum şi angajamentul mondial în acest domeniu prioritar al activităţii medicale. Din 2009, peste 40 de ţări au aderat la mobilizarea mondială şi au demarat campanii de igienă a mâinilor.

 

2. 1. Rezistenţa microbiană – pentru campania din 2017

 

În 5 mai 2017, campania se orientează pe ameliorarea practicilor de igienă a mâinilor şi  RMA. “COMBATE REZISTENŢA MICROBIANĂ – este în mâinile tale”

 

OMS ne cere sa ne canalizam atentia asupra luptei impotriva RMA, in contextul igienei mainilor si programelor de prevenire si control al infectiilor (PCI). Putem raspunde prin sustinerea cererii la actiune din 5 Mai 2017. Igiena mainilor reprezinta miezul PCI pentru combaterea RMA, iar organizarea campaniei in fiecare an, in jurul datei de 5 Mai este o parte importanta a imbunatatirii comportamentului prin cele mai bune practici de PCI.

In acest an 2017, toate materialele de campanie contin si subtema „Antibiotice, folosire cu grija”, pentru a demonstra unitatea intre RMA si eforturile PCI.