ZIUA MONDIALĂ A CONTRACEPȚIEI

26 septembrie 2018

Analiza de situație

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂŢII 2018

16 - 22 septembrie 2018

Combină şi deplasează-te!

Analiză de situaţie

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII, organizată cu susţinerea politică şi financiară a Direcţiei Generale pentru Mediu şi Transport a Comisiei Europene, este o campanie anuală privind mobilitatea urbană sustenabilă prin alegerea unor moduri de transport urbane cât mai diferite. În cadrul Săptămânii mobilităţii este promovată ziua de 22 septembrie ca:

„Ziua fără autoturismeˮ.

Date statistice privind nivelul şi dinamica fenomenului

Date statistice la nivel mondial

Scopul campaniei de mobilitate urbană constă în reducerea treptată a poluării din mediul citadin.

Începând din anul 2002, când s-a desfăşurat prima ediţie, SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII a înregistrat o creştere constantă, atât la nivel european, cât şi la nivel mondial. Astfel, în anul 2016, campania a înregistrat un nivel de participare de: 2.427 de localităţi şi oraşe din 51 de ţări au organizat activităţi pe parcursul respectivei săptămâni. Puţin peste jumătate dintre localităţile şi oraşele participante au implementat măsuri cu caracter permanent, acestea ridicându-se în total la 7.386 şi fiind axate, în principal, pe gestionarea mobilităţii, pe accesibilitate şi pe facilităţi noi sau îmbunătăţite pentru biciclete. Anul următor, în 2017, s-a înregistrat un număr record de 2526 de oraşe participante şi aproximativ 237 de milioane de oameni. Ca răspuns la campanie, au fost introduse peste 7993 de măsuri permanente privind mobilitatea alternativă.

2017 - 30 ţări participante (total oraşe: 2526)

2016 - 51 ţări participante (total oraşe: 2427)

2015 - 45 ţări participante (total oraşe: 1869)

2014 - 43 ţări participante (total oraşe: 2007)

2013 - 47 ţări participante (total oraşe: 1928)

2012 - 39 ţări participante (total oraşe: 2150)

2011 - 43 ţări participante (total oraşe: 2262)

2010 - 41 ţări participante (total oraşe: 2216)

(Sursa: European Commission; http://www.mobilityweek.eu/fileadmin/user_upload/materials/participation_resources/2016/2016_EMW_Participation_Report.pdf)

Din graficul de mai sus publicat în raportul final al campaniei anului trecut se observă că în 2017 Săptămâna Europeană a Mobilităţii a avut cel mai mare număr de oraşe participante, în număr de 2526, cifra record înregistrată din 2002 anul lansării campaniei. La această campanie au luat parte 50 de ţări. Austria, Spania şi Ungaria au fost în topul primelor 3 ţări participante. În următoarele ţări din Europa centrală şi estică s-au înregistrat creşteri semnificative: Polonia, Belarus, Bulgaria, Lituania şi România.

Conform statisticilor anului 2017 reiese că Ziua fără maşini a luat amploare prin faptul că a fost celebrată în 1352 de oraşe, cu 399 mai multe faţă de anul precedent. Aceste oraşe au închis anumite străzi traficului de maşini. (Sursa: http://www.mobilityweek.eu/fileadmin/user_upload/materials/participation_resources/2017/2017_11_EMW_Participation_Report_final.pdf)

Statisticile Green Report, cele mai recente date arată că în Amsterdam ar exista aproximativ 800.000 de biciclete. 63% din locuitorii oraşului folosesc bicicleta în activităţile zilnice, având la dispoziţie 500 km de piste de biciclete si alte 900 km de drumuri unde se poate circula cu 30 de km/h.

În 2015, în Paris erau în jur de 700 km de piste de biciclete. Unele sunt dedicate, separate de traficul rutier, altele sunt amenajate pe linii speciale pentru autobuze, care au fost lărgite pentru a fi folosite şi de biciclişti.

În Copenhaga, lungimea totală a pistelor de biciclete ajunge la 454 km. Se estimează că 56% dintre locuitorii oraşului danez folosesc bicicleta zilnic pentru a se deplasa spre serviciu sau studii. Un studiu făcut recent arată că bicicliştii care ies pe pistele din Copenhaga pedalează aproximativ 1.240. km zilnic.

În România

În marile oraşe din România, sunt raportate câteva zeci de kilometri de piste de biciclete.

Potrivit organizaţiei Green Report, 160 de km de piste de biciclete în Bucureşti din care 26 de km – deschişi circulaţiei, 5 km – în Constanţa şi Mamaia, 10 km- în Cluj-Napoca, aproape 20 km – în Craiova, 30 km – în Braşov, în jur de 35 km – în Timişoara, 46 km – în Iaşi şi 70 km – în Sibiu. Aşa ar arăta, potrivit autorităţilor, bilanţul pistelor de biciclete în oraşele pe care le administrează.

Bucureşti – 2008: aproape 50 de kilometri. Din lungimea totală, doar 6 km par să figureze ca piste funcţionale.

Bucureşti – 2010: Conform documentelor transmise, s-au amenajat aproximativ 111 kilometri de piste, fiind declaraţi funcţionali cam 20 de kilometri, adică în jur de 18% din total.

Pe lângă situaţia din Bucureşti, Green Report a făcut o centralizare a situaţiei din alte 7 mari oraşe, în ordinea lungimii pistelor declarate de municipalităţi.

Autorităţile din Constanţa au recunoscut faptul că au doar 1 kilometru de pistă în oraş. Alţi 4 km au fost construiţi în Mamaia, cu fonduri europene. Ambele piste, spun ei, sunt la standarde europene.

Cluj-Napoca are 10 kilometri de piste, potrivit reprezentanţilor primăriei. Aceştia precizează, însă, că există alţi 13 km „favorabili bicicliştilor” („semnalizaţi cu indicatoare rutiere ca zone rezidenţiale şi pentru biciclişti”), dar şi posibilitatea ca bicicliştii să folosească benzile dedicate transportului în comun.

În plus, se mândresc cu primul sistem automatizat de închiriere de biciclete din ţară. În urma unei investiţii din fonduri europene, clujenii ar trebui să beneficieze de 50 de staţii, 540 de biciclete şi 4.65 km de piste noi.

Reprezentanţii Primăriei Craiova au declarat existenţa a 6 piste de biciclete pe 3 artere rutiere. Pe o lungime de 16.225 km, există pistă simplă, iar pe alţi 3.48 km – pistă dublă. Acestea nu sunt însă omologate, fiind realizate atât pe trotuare, cât şi pe carosabil.

Locuitorii Braşovului au la dispoziţie 30 de kilometri de piste: 4 km – pe trotuar, 4 km – separat de trotuar şi carosabil, iar restul – pe carosabil, ca bandă separată pentru biciclete sau marcate pe prima bandă de circulaţie.

Îi urmează Timişoara, cu aproximativ 38 de kilometri de piste pe un sens şi aproximativ 33 pe celălalt.

Situaţia în Iaşi pare să fie una dintre cele mai bune. Autorităţile declară 46 de km de piste construite la standarde europene, din fonduri europene.

Aparent, îi întrece doar oraşul Sibiu, cu aproape 70 de km de piste. Autorităţile menţionează că acestea au rol utilitar, nu doar pentru agrement, legând centrul oraşului de cartiere.

Până în anul 2020:

Capitala va avea cel puţin 100 de kilometri de piste de biciclete.

Până în 2020, autorităţile Constanţei şi-au planificat să amenajeze încă 34 de kilometri de piste.

În total, autorităţile braşovene şi-au propus să facă 25 de km de piste până în 2020 şi 40 de km până în 2030. Intenţiile sunt incluse în planul de mobilitate urbană durabilă al oraşului. Vor să construiască piste în afara oraşului, care să îl lege de localităţile învecinate şi de bisericile fortificate din Ţara Bârsei şi Transilvania de Sud. Un astfel de proiect a fost deja planificat. Este vorba despre o pistă de 17 km, între Braşov şi Cristian, respectiv Râşnov. Potrivit autorităţilor, se lucrează şi la documentaţia necesară pentru realizarea a 2 trasee MTB downhill între pârtiile Subteleferic şi Lupului şi un traseu pentru copii şi familie între Poiana Braşov şi Poiana de Jos.

Timişoara intenţionează 5 piste cu o lungime de 61 de km la nivel regional, până în 2030. Iaşiul vrea să construiască 60 de km de piste până în 2030.

Sursa: https://www.green-report.ro/pistele-de-biciclete-din-romania/

Studii naţionale, europene şi internaţionale

Multimodalitatea – Combină şi deplasează-te este nucleul central al Săptămânii Europene a Mobilităţii 2018, care promovează conceptul alegerii unor moduri de transport diferite pe parcursul aceleaşi deplasări în oraşe.

Ce este multimodalitatea?

Comisia Europeană defineşte „multimodalitateaˮ ca fiind „utilizarea unor moduri de transport diferite în decursul aceleiaşi călătorii”, atât pentru mărfuri, cât şi pentru pasageri.

(Sursa: European Commission; http://bit.ly/2rXa7Nx)

Utilizarea tehnologiei informatice şi de comunicaţie, precum şi sistemele de transport inteligent fac ca această mobilitate să devină şi mai inteligentă, reducând, în acelaşi timp, numărul vehiculelor de pe şosele. Conform unui studiu al Comitetului de cercetare a transporturilor, fiecare vehicul folosit în comun înlocuieşte aproximativ 15 vehicule pe şosea.

De asemenea, într-un studiu foarte recent din ianuarie 2018 al Comisiei Europene, publicat în jurnalul de Medicină Preventivă a fost evidenţiat faptul că oraţele Europei pot evita peste 10.000 de decese prin extinderea reţelei de biciclete.

Sursa: http://www.mobilityweek.eu/news/

De ce să trăim multimodal?

ü Profităm cât mai bine de timpul nostru;

ü Facem exerciţiu fizic;

ü Economisim bani;

ü Facem din oraşul nostru un loc mai bun în care să trăim;

ü Îi redăm planetei măreţia.

Profităm cât mai bine de timpul nostru: Călătorind cu mijloacele de transport public, ne putem folosi timpul pentru a citi, pentru a lucra pe smartphone, pentru a conversa cu prietenii, pentru a asculta muzică sau, pur şi simplu, pentru a ne relaxa.

Facem exerciţiu fizic: Mersul cu bicicleta sau pe jos, pe distanţe scurte (de până la 5 km), ne asigură cele 30 de minute de exerciţiu fizic recomandat pentru a rămâne în formă şi a fi sănătoşi. Studiile arată că speranţa de viaţă a celor care merg pe jos cel puţin 25 de minute în fiecare zi este, în medie, cu trei până la şapte ani mai mare decât a semenilor lor. Aceşti ani de viaţă sănătoşi câştigaţi ar putea fi folosiţi pentru a face ceva ce ne-am dorit întotdeauna, de exemplu să călătorim, să învăţăm o limbă străină sau să ne petrecem timpul alături de cei dragi.

Economisim bani: Întreţinerea autoturismului personal costă bani. Calculatoarele de costuri legate de întreţinerea şi utilizarea autoturismului sunt disponibile online şi ne permit să evaluăm cheltuielile în mod concret, în funcţie de parametrii individuali de utilizare. Vom observa că, adesea, cheltuielile cu deplasarea vor fi mai mici dacă vom alege să combinăm în mod inteligent modurile de deplasare: mersul pe jos nu costă nimic, preţul unei biciclete sau al unui abonament pentru transportul public sunt cu mult mai reduse faţă de preţul autoturismului, iar ofertele de mobilitate partajată sunt, de asemenea, foarte competitive.

Fiecare kilometru parcurs pe bicicletă şi nu cu ajutorul unui autovehicul salvează 0,97 euro din costurile economice indirecte. De exemplu, în Amsterdam, în fiecare zi, se parcurg cu ajutorul bicicletei două milioane de kilometri, ceea ce contribuie la realizarea unei economii de peste 700 de milioane de euro pe an. În oraşele în care infrastructura de transport public este dezvoltată, sunt economisiţi 500-600 de litri de combustibil pe an, acesta este echivalentul, în medie, a 15 rezervoare pline sau a unei excursii în străinătate pentru două persoane.

Facem din oraşul nostru un loc mai bun în care să trăim: Provocările urbane legate de folosirea autoturismului personal sunt numeroase: poluare, supraîncărcarea traficului, utilizarea spaţiului urban, pericol de accidente rutiere, risc pentru sănătatea publică, cheltuieli etc. Combinând modurile de deplasare, putem aborda toate aceste probleme. Spre exemplu, supraîncărcarea traficului induce costuri anuale de aproximativ 100 miliarde euro, echivalentul a 1 % din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene.

O călătorie cu maşina de la domiciliu la locul de muncă utilizează de 90 de ori mai mult spaţiu urban decât călătoria cu metroul spre aceeaşi destinaţie şi de 20 de ori mai mult spaţiu decât călătoria cu autobuzul sau tramvaiul. Imaginaţi-vă câte parcuri, zone pietonale şi alte spaţii publice ar putea fi redate oraşului şi oamenilor, dacă am începe să „facem alegerea corectă” în privinţa transportului.

Îi redăm planetei măreţia! Transportul urban generează 40 % din totalul emisiilor de CO₂ produse în timpul transportului rutier. Deoarece autoturismele personale se află în centrul obiceiurilor europene de mobilitate, potenţialul de îmbunătăţire este enorm, dacă populaţia este conştientizată asupra beneficiilor opţiunilor de a combina inteligent modurile de transport astfel încât acestea să îndeplinească obiectivul fiecăruia dintre noi de flexibilitate, rapiditate şi confort. Proiectul BiTiBi5 a demonstrat că, în situaţia în care autorităţile şi operatorii feroviari ar permite ca 20 % dintre utilizatorii transportului feroviar să combine acest tip de transport cu mersul pe bicicletă, la nivelul Uniunii Europene s-ar înregistra o reducere de 800 kt a emisiilor de CO2 şi 250 de tone a NO.”

(Sursa: http://www.mobilityweek.eu/campaign-resources-for-2018/manual)

r

(Sursa: European Commission - http://www.mobilityweek.eu- thematic guidelines 2017)

Verigile lanţului multimodal

Sectorul transportului este responsabil pentru aproximativ o pătrime din gazele emise şi reprezintă cauza majoră a poluării oraşelor. Prin urmare, există o necesitate imperioasă de a reduce aceste emisii, de a utiliza vehicule mai „curate”, de a ne deplasa în modalităţi mai „curate” şi a folosi combustibili mai puţin poluanţi. În iulie 2016, Comisia Europeană a adoptat Strategia Europeană a Decarbonizării pentru scăderea emisiilor de gaze. Această strategie sprijină realizarea obiectivelor privind creşterea gradului de accesare a combustibililor alternativi.

Pentru ca mobilitatea urbană să devină mai curată trebuie să reducem numărul total de kilometri parcurşi cu vehiculele motorizate. Acest lucru implică alegerea altor modalităţi de deplasare ca mersul pe jos, mersul cu bicicleta sau transportul în comun. Autobuzele, camioanele, taxiurile, maşinile de pe şosea trebuie sa devină mai curate cu ajutorul tehnologiei şi al combustibililor alternativi.

Modalităţile inteligente de transport se bazează pe folosirea tehnologiilor informaţionale care oferă date despre traseele disponibile, managementul traficului, plata, preţul electronic şi sistemele de siguranţă ale vehiculelor. Există la ora actuală două aplicaţii importante în domeniul mobilităţii inteligente: automatizarea vehiculelor şi conceptul de „mobilitate ca serviciu”, care fac posibilă combinarea serviciilor de transportul public.

Mobilitatea în comun rămâne cea mai bună opţiune de a transporta în mod rapid un număr mare de pasageri, care au, în acelaşi timp, oportunitatea de a socializa.

(Sursa: European Commission - http://www.mobilityweek.eu- thematic guidelines 2017)

Evidenţe utile pentru intervenţii la nivel naţional, european şi internaţional

Pentru anul 2018 a fost elaborat un manual care cuprinde orientările tematice şi GHIDUL PENTRU ORGANIZATORII DE CAMPANII LA NIVEL LOCAL. Acest manual a fost tradus şi în limba română.

Sursa: http://www.mobilityweek.eu/campaign-resources-for-2018/

Ghidul pentru organizatorii campaniei Săptămâna Europeană a Mobilităţii la nivel local

Date privind politicile, strategiile, planurile de acţiune şi programele existente la nivel european, naţional şi stadiul implementării acestora

Sprijin politic pentru călătoriile multimodale

Promovarea călătoriilor multimodale este posibilă numai cu sprijin politic corespunzător. Foaia de parcurs „Cartea Albă”, din anul 2011, pentru un spaţiu european unic al transporturilor către un sistem de transport competitiv şi eficient din punct de vedere al resurselor, promovează călătoriile door-to-door şi multimodale în zonele urbane şi pentru transportul interurban. Cheia succesului este posibilitatea de a integra diferitele reţele modale, inclusiv gări, staţii de metrou şi autobuz, porturi şi aeroporturi. Reţelele modale trebuie să fie tot mai interconectate şi transformate în legături multimodale pentru pasageri, sub forma nodurilor urbane.Prin „Cartea Albă” privind transporturile, Comisia Europeană se angajează să implementeze condiţiile-cadru pentru promovarea dezvoltării şi utilizarea sistemelor inteligente de programare interoperabile, informaţii de transport on-line, sistemele de rezervare şi emitere a biletelor inteligente.

(Sursa: European Commission; http://www.mobilityweek.eu/join-us/theme-2015, http://www.mobilityweek.eu/campaign-materials; http://www.mobilityweek.eu/fileadmin/user_upload/materials/participation_resources/2016/160414_EUMW2016_Leaflet_final.pdf)

Programe şi proiecte: Transport curat – transport urban

În domeniul cercetării mobilităţii urbane, o gamă largă de activităţi de cercetare aplicată şi demonstrativă au fost finanţate în ultimii ani. Informaţii cu privire la multe dintre aceste proiecte, modele de bune practici şi ghiduri pot fi găsite pe ELTIS, portalul web european privind transportul urban şi mobilitatea.

CIVITAS. Iniţiativa CIVITAS sprijină oraşele europene să implementeze strategii inovatoare şi integrate care abordează energia, transporturile şi obiectivele de mediu. Până în prezent, au fost sprijinite astfel de proiecte în 59 de oraşe. Progresele înregistrate sunt comunicate cu ocazia Forumului anual CIVITAS, care reuneşte practicieni şi politicieni din oraşele CIVITAS.

Al 7-lea Program-cadru de RDT. Activităţile curente de cercetare, cercetare aplicată şi demonstraţie sunt implementate prin intermediul celui de Al 7-lea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. Cercetarea acoperă aria carburanţilor alternativi (biocombustibili şi celule de combustie cu hidrogen) şi aplicarea lor în domeniul transporturilor, precum şi cercetarea mobilităţii urbane (inclusiv oportunităţile următoarei generaţii de vehicule, a noilor concepte de mobilitate, a modurilor non-poluante de transport, gestionarea cererii şi instrumente pentru a sprijini dezvoltarea şi implementarea politicilor).

Parteneriatul european pentru inovare Oraşe şi comunităţi inteligente. Scopul parteneriatului european este de a sprijini oraşele, comunităţile, organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale, precum şi societatea civilă să implementeze soluţii inteligente la o scară mai mare şi mai rapid. Comisia a propus să conecteze în acelaşi proiect domeniul energiei, al transporturilor şi al telecomunicaţiilor, în vederea îmbunătăţirii serviciilor prin reducerea consumului de energie şi a poluării.

Programul Intelligent Energy Europe (STEER). Activităţile finanţate prin componenta de transport a programului Europa pentru Energie Inteligentă (STEER) promovează o utilizare durabilă a energiei în domeniul transporturilor (de exemplu, creşterea eficienţei energetice, surse noi şi regenerabile de combustibil, precum şi adoptarea de vehicule propulsate alternativ). Accentul este pe propulsia alternativă, măsuri de politică pentru utilizarea mai eficientă a energiei în transporturi, precum şi consolidarea cunoştinţelor agenţiilor locale de management în domeniul transporturilor.

Dimensiunea urbană în politicile comunitare. Dezvoltarea durabilă a zonelor urbane este abordată de iniţiative politice şi programe comunitare diferite. Comisia Europeană a elaborat două ghiduri care prezintă cadrul de reglementare şi finanţarea politicilor mobilităţii alternative în zonele urbane. Primul ghid tratează dimensiunea urbană în cadrul politicii de coeziune, iar cel de al doilea ghid este focusat asupra dimensiunii urbane în alte politici comunitare.

Platforma CLARS. Această platformă permite ca cele mai bune practici să fie exemplificate, pentru a face modele de succes, mai uşor de implementat.

(Sursa: European Commission; www.europa.eu/transport/themes)

Măsuri ale oraşelor europene în domeniul multimodalităţii în deplasare

În 2015 au au fost puse în aplicare 5.657 de măsuri cu caracter permanent, în 799 de oraşe europene. Cele mai populare măsuri au fost promovate prin campaniile de conştientizare cu privire la comportamentul de transport ecologic, creşterea accesului la mijloacele de transport alternative, precum şi facilităţi noi sau îmbunătăţite legate de infrastructura pentru ciclism.

(Sursa: European Commission;http://www.mobilityweek.eu/theme-2016)

Infrastructura. Chiar dacă, în general, infrastructura rutieră este bine întreţinută pentru autovehiculele motorizate, de multe ori infrastructura pentru mersul pe jos sau cu bicicleta este deficitară. Această lipsă de atenţie asupra acestor mijloace alternative de deplasare este abordată de către FLOW – un proiect european care îşi propune să pună „mersul pe jos şi cu bicicleta pe picior de egalitate cu modurile motorizate”. În acest scop a fost conceput un nou instrument de modelare a traficului. Acesta va ajuta autorităţile locale să planifice mai bine traficul alternativ pentru un oraş pentru biciclişti şi pietoni şi să ofere infrastructura corespunzătoare. O infrastructură de calitate trebuie să îndeplinească o serie de criterii, precum continuitatea şi coerenţa traseelor, lăţimea suficientă, desemnarea clară a traseelor pentru vehiculele nemotorizate, o calitate bună şi o suprafaţă bine întreţinută, prezenţa mobilierului urban necesar etc. (Sursa: FLOW project: http://h2020-flow.eu/)

Proiectul FLOW a demonstrat potenţialul imens pe care mersul pe jos şi cu bicicleta îl au în vederea reducerii supraaglomerării urbane, făcând astfel oraşele mai multimodale. De exemplu, în Strasbourg, extinderea trotuarelor şi schimbarea temporizării semafoarelor în favoarea pietonilor au redus timpii de deplasare cu autobuzul cu aproape 40%. În New York City, un studiu a estimat că instalarea de piste de biciclete protejate a redus cu 35 % timpii de deplasare în trafic pe drumurile respective.(Sursa: FLOW 15 Quick Facts for Cities, 2017, http://bit.ly/2ve8wjS)

Prin transformarea malului stâng al Senei într-o cale pietonală şi implementarea unor zone temporar fără autoturisme în zilele de duminică, Parisul şi-a regândit accesul spre principalele sale pieţe până în anul 2020, oferind pietonilor şi bicicliştilor mai mult spaţiu, în detrimentul autoturismelor. (Sursa: City of Paris website, Paris respire initaitive, http://bit.ly/2HxHWrQ)

În Luxemburg, autorităţile locale au instalat indicatoare pentru pietoni care arată distanţele exprimate în durata de mers pe jos, ceea ce le permite acestora să evalueze modalitatea de deplasare care le este convenabilă: cu autoturismul, cu mijloacele de transport public sau pe jos. (Sursa: Esch sur Alzette initiative, press article in French: http://bit.ly/2BQIcC9)

Serviciile de folosire alternativă a unei biciclete de către mai multe persoane oferă posibilitatea de a alege o bicicletă de la o staţie de andocare şi de a o preda la oricare altă staţie de andocare din oraş. Tariful călătoriei este mic, în multe oraşe primele câteva minute fiind gratuite. Unele servicii de bike-sharing au regim liber de deplasare, fără staţii fixe. Utilizarea alternativă a unei biciclete de către mai multe persoane este un model fiabil de mobilitate urbană durabilă: nepoluantă, inteligentă şi partajată.

Aducerea bicicletelor în oraşele care au nevoie de ele. O hartă a utilizării alternative a unei biciclete de către mai multe persoane, creată de cercetători de la University College of London cartografiază programele de utilizare alternativă a unei biciclete de către mai multe persoane din întreaga lume. Harta include peste 600 de localităţi unde funcţionează astfel de sisteme, 130 dintre acestea aflându-se în Europa. Franţa, Spania şi Italia sunt ţările cu cel mai mare număr de astfel de programe, aceste servicii fiind cu totul absente în „ţările ciclismului”, Olanda sau Danemarca. Paradoxal, programele de utilizare alternativă a unei biciclete de către mai multe persoane par să aibă cea mai mare răspândire acolo unde procentul proprietarilor de biciclete nu este foarte ridicat.

Vélib’ din Paris este cel mai mare program de utilizare alternativă a unei biciclete de către mai multe persoane din Europa, cu mai mult de 20.000 de biciclete şi 1.800 de staţii. BikeMi din Milano dispune de o flotă de biciclete tradiţionale şi electrice, în timp ce BiciMAD din Madrid este un program de utilizare alternativă de biciclete electrice. Aceşti precursori fac posibil ciclismul pentru noi grupuri ţintă, inclusiv pentru cei care nu pot utiliza bicicleta tradiţională din motive de sănătate sau din cauza reliefului oraşului.

Transportul de persoane şi de mărfuri. Multimodalitatea se aplică atât în cazul pasagerilor, cât şi al mărfurilor prin introducerea conceptului conexării prin UCC. În cadrul proiectului FREVUE, Madridul a reamenajat o fostă piaţă municipală transformând-o într-un centru urban de conexare. Din această locaţie, mai mulţi operatori privaţi livrează mărfuri folosind camionete electrice.(Sursa: FREVUE website: www.frevue.eu)

Conceptul conexării a fost dezvoltat în special pentru livrările în zonele centrale şi pietonale. De exemplu, UPS a dezvoltat un „nod ecologic de coleteˮ, costând într-un container amplasat într-o zonă centrală, de unde curierii UPS pot prelua şi apoi livra coletele deplasându-se pe jos, cu tricicleta sau cu tricicleta electrică. Acest sistem, testat pentru prima dată în Hamburg, este acum implementat în mai multe oraşe europene importante, ca Basel sau Dublin.(Sursa: http://bit.ly/2F322Nl)

O altă modalitate de a adopta o logistică urbană multimodală constă în folosirea tramvaielor pentru transportul mărfurilor în interiorul oraşelor. Acest model se aplică în Saint-Etienne, în Franţa, unde aprovizionarea magazinelor din centrul oraşului se face prin sistemul TramFret.

Oraşul Ghent a lansat în anul 2012 primul program public de utilizare alternativă a unei biciclete de tip cargo de către mai multe persoane în cooperare cu Cambio, o firmă de utilizare alternativă de către mai multe persoane a autoturismelor. Programul încurajează mersul la cumpărături sau pregătirea evenimentelor utilizând mai degrabă biciclete tip cargo decât autovehicule. Cyclelogistics este un alt proiect de utilizare alternativă a unei biciclete tip cargo de către mai multe persoane, cofinanţat de Uniunea Europeană. Bicicletele tip cargo pot fi utilizate nu numai pentru transport de marfă, ci şi pentru socializare, ca opţiune de mobilitate, pentru călătorii „distractive” sau pentru vârstnici. Un astfel de serviciu este oferit de asociaţia daneză Cycling Without Age (Ciclism la orice vârstă) şi poate fi adaptat sub formă de autobuze acţionate prin pedalare sau de către însoţitori.

Utilizarea tehnologiei. Utilizarea de instrumente informatice este foarte importantă pentru gestionarea unei flote de biciclete, precum şi pentru beneficiarii unui astfel de program. De exemplu, în Budapesta, aplicaţia pentru dispozitive mobile MOL Bubi oferă în timp real informaţii pe o hartă cu privire la numărul bicicletelor Bubi disponibile în staţii. În capitala daneză, toate bicicletele sunt echipate cu o tabletă cu ecran tactil, cu ajutorul căreia utilizatorul este informat cu privire la staţiile de andocare, beneficiază de un sistem de navigare GPS, este asistat la plata serviciilor şi poate localiza cu uşurinţă obiectivele de interes. În Bruxelles, informaţiile în timp real cu privire la disponibilitatea bicicletelor de la staţiile cele mai apropiate sunt oferite de „cyclodispos”, un sistem de însemne stradale care indică cele mai apropiate staţii de andocare Villo.

Instrumentele de planificare a călătoriilor. Tot mai multe instrumente de planificare a călătoriilor multimodale încurajează utilizarea alternativă a unei biciclete de către mai multe persoane. Autorităţile din Lyon au dezvoltat un instrument online denumit ONLYMOOV, care indică utilizatorilor cel mai scurt traseu până la destinaţie, indică disponibilitatea bicicletelor şi cele mai bune piste. ONLYMOOV monitorizează şi alte mijloace de transport, oferind actualizări ale traficului, asigură informaţii cu privire la disponibilitatea locurilor de parcare pentru autoturisme şi biciclete şi furnizează date în timp real cu privire la orarul de sosire a altor mijloace de transport în comun. În Helsinki, Whim include în cadrul unei singure aplicaţii planificarea călătoriei, stabilirea rutei şi preţul biletului pentru o serie de mijloace de transport.

Mobilitatea ca serviciu. Digitalizarea transportului a permis emergenţa conceptului „mobilitatea ca serviciu” (MaaS). În unele oraşe, un card unic oferă acces la biciclete utilizate alternativ de mai multe persoane, la transportul public şi la alte servicii de transport. Aceasta plasează mersul pe bicicletă în centrul lanţului de mijloace de mobilitate urbană şi integrează utilizarea alternativă a unei biciclete de către mai multe persoane în conceptul de „mobilitate ca serviciu” (MaaS) în zonele urbane. În Toulouse, oamenii folosesc cardul Pastel, care oferă acces la reţeaua de transport public, precum şi la sistemele de utilizare alternativă a unui autoturism sau a unei biciclete de către mai multe persoane. Deşi Google Maps este disponibil pentru majoritatea oraşelor europene, unele autorităţi publice locale sau operatori locali de transport au dezvoltat instrumente proprii. De exemplu, Centrul pentru Transport din Budapesta (BKK) a lansat planificatorul de călătorii FUTÁR, care oferă itinerarii „punct cu punct”. Aplicaţia oferă informaţii despre transportul public, metrou, tramvaie, autobuze, troleibuze, trenuri urbane şi feriboturi, aflate sub autoritatea BKK, precum şi despre cele mai bune opţiuni pentru diferite trasee. Pe lângă opţiunile de rute, aplicaţia oferă şi informaţii în timp real despre localizarea exactă a vehiculelor de transport public, orarul acestora în fiecare gară şi staţie şi disponibilitatea bicicletelor la punctele de bike-sharing. (Sursa: FUTÁR Journey Planner http://futar.bkk.hu)

Programe inteligente de utilizare alternativă a unui autoturism de către mai multe persoane. Pe lângă îmbunătăţirile în materie de emisii produse de vehicule, pe această piaţă au apărut, de asemenea, noi instrumente TIC. Aceasta a permis introducerea unor sisteme de utilizare alternativă de către mai multe persoane a autoturismelor cu regim liber de deplasare, care funcţionează fără staţii dedicate de ridicare şi predare. Sistemele cu regim liber de deplasare sunt mult mai flexibile şi permit şoferilor să lase autoturismele acolo unde aceştia au destinaţia finală.

Partajarea unei curse: atunci când mobilitatea este sinonimă cu sociabilitatea. Partajarea unei curse, cunoscută şi ca utilizare simultană a unei maşini de către mai multe persoane, înseamnă că pasagerii utilizează simultan un vehicul cu scopul de a reduce costurile. Un astfel de serviciu necesită o platformă unde punctele de plecare şi de destinaţie ale şoferilor şi pasagerilor sunt înregistrate şi corelate. Partajarea unei curse creşte ratele de ocupare a vehiculelor şi reduce numărul emisiilor pe cap de locuitor, în condiţiile în care se estimează că naveta clasică folosind autoturismul propriu implică în proporţie de 85 % doar şoferul, fără alţi pasageri. Succesul Blablacar arată că partajarea unei curse a devenit o modalitate populară de deplasare în oraş. Utilizarea simultană a unei maşini de către mai multe persoane poate fi, de asemenea, adaptată navetelor zilnice, de exemplu din zone rezidenţiale către zone comerciale sau industriale importante. Utilizarea simultană a unei maşini împreună cu colegii de serviciu sau de şcoală este, totodată, o ocazie de a socializa şi de a include un grad de divertisment în rutina de transport. Utilizarea simultană a unei maşini de către mai multe persoane pentru deplasarea la locul de muncă sau la şcoală este abordarea adoptată de proiectul european CHUMS. În Craiova, de exemplu, un sondaj realizat în rândul a 10.850 de navetişti a demonstrat că implementarea soluţiei de utilizare simultană a unei maşini de către mai multe persoane a redus numărul de kilometri parcurşi cu aproximativ 65.000 de kilometri pe an, generând o reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 11 tone pe an.

Programul complementar: partajarea locurilor de parcare. Concomitent cu extinderea în multe oraşe a utilizării alternative de către mai multe persoane a unui autoturism apare sistemul de partajare a locurilor de parcare, ca o completare a opţiunilor „tradiţionale” de mobilitate partajată, în special în rândul proprietarilor de autoturisme. Acest tip de servicii pun în legătură proprietarii de vehicule cu persoanele care deţin unul sau mai multe locuri de parcare. Ambele părţi se pot abona la un serviciu şi pot descărca o aplicaţie pentru dispozitive mobile, care le indică şoferilor unde se află cele mai apropiate locuri gratuite de parcare. Plata se efectuează direct prin intermediul unui instrument online. În Florenţa, municipalitatea încurajează utilizarea acestui tip de aplicaţii (de exemplu, Sparky,care au un impact pozitiv asupra reducerii blocajelor din trafic, poluării şi utilizării spaţiului. (Sursa: European Commission;http://www.mobilityweek.eu/campaign-materials/)

Analiză a grupurilor populaţionale

Campania se adresează populaţiei generale, îndemnând în mod special participarea la această manifestare a celor care folosesc mult maşina personală pentru deplasările urbane.

Ce este activitatea fizică? Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, activitatea fizică este orice mişcare a corpului produsă de musculatura scheletică, care necesită consum de energie. Termenul de „activitate fizică” nu trebuie confundat cu “sportul” sau ”exerciţiile fizice” care sunt sub-categorii ale activităţii fizice cu caracter planificat, structurat, repetitiv şi care au ca scop dezvoltarea sau menţinerea condiţiei fizice. Pe lângă aceste forme structurate, în conceptul de activitate fizică sunt cuprinse şi activităţile legate de transport – mersul pe jos şi mersul pe bicicletă, la şi de la locul de muncă. Activităţile fizice de intensitate moderată practicate în mod regulat – precum mersul pe jos şi pe bicicletă prezintă beneficii importante pentru sănătate: menţinerea greutăţii corporale normale, reducerea riscului pentru boli cardiovasculare, diabet, cancer de sân şi de colon, depresie. (Sursa: World Health Organization. http://www.who.int/topics/physical_activity/en/)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă pentru copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani cel puţin 60 de minute de activitate fizică de intensitate moderată-crescută în fiecare zi precum şi activităţi de tonifiere musculară şi fortificare osoasă de cel puţin 3 ori pe săptămână. (Sursa: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/05/SINTEZA-YRBSS-2017.pdf)

În scopul asigurării educaţiei pentru sănătate a populaţiei, în 2009, Consiliul Naţional al audiovizualului a introdus printre alte mesaje şi pe cel referitor la activitatea fizică: ”Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi.”(Sursa: http://www.cna.ro/article2521,2521.html)

Anul trecut, a fost marcat în programul de guvernare al ministrului Tineretului şi Sportului prin preocuparea creării unei noi viziuni a mass-media asupra promovării sportului ca mod sănatos de viaţă. (Sursa: http://mts.ro/wp-content/uploads/2018/01/Raport-activitate-MTS-2017.pdf) Totodată, ministrul a lansat proiectul intitulat „Campionii României în scoală, liceu şi universitate”, care face parte din programul de guvernare, ca o responsabilitate de a da încredere generaţiei tinere în tot ceea ce înseamnă activitate fizică şi mişcare. Programul naţional va fi dezvoltat în peste 2500 de şcoli, licee şi universităţi din România.(Sursa: http://mts.ro/noutati/lansarea-programului-national-campionii-romaniei-in-scoala-liceu-si-universitate/) De asemenea este de amintit faptul că Federaţia Română Sportul pentru Toţi, înfiinţată în 1992, lansează o serie de proiecte de parteneriat cu firme ancorate în modernitate interesate de îmbunatăţirea mentalităţii publicului, cu privire la adoptarea unui stil de viaţă activ şi sănătos. În 2001 a elaborat şi lansat strategia – PROGRAMUL NATIONAL “SPORTUL PENTRU TOȚI – ROMÂNIA MILENIULUI III – UN ALT MOD DE VIAȚĂ”, în scopul cultivării sportului pentru sănătate, educaţie şi recreere ca parte integrantă a modului de viaţă.

(Sursa: http://sportulpentrutoti.ro/informatii-generale/)

Planul de mobilitate urbană durabilă 2016-2030 - Regiunea Bucureşti – Ilfov a fost lansat in Mai 2016. În cadrul acestui plan o secţiune separată cuprinde -Viziunea de dezvoltare a mobilităţii urbane-. scop identificarea soluƫiilor de satisfacere a nevoilor de mobilitate ale indivizilor şi afacerilor din oraşe şi din împrejurimile lor, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii, dezvoltarea economică, contribuind la atingerea obiectivelor europene legate de protecţia mediului şi eficienţa energetică. PMUD Bucureşti-Ilfov îşi doreşte să asigure implementarea conceptelor europene de planificare şi management pentru mobilitate urbană durabilă, adaptate la condiţiile specifice ale regiunii.

Pentru acest lucru, planul include o listă de măsuri dezvoltate pentru îmbunătăţirea mobilităţii pe termen scurt,mediu şi lung.

Viziunea pentru regiune este concretizată în cinci obiective operaţionale realizabile:

Politicile şi măsurile definite în Planul de mobilitate urbană durabilă vor acoperi toate modurile şi formele de transport din aglomeraţie urbană, publice şi private, de pasageri şi de marfă, motorizate şi nemotorizate, în mişcare şi staţionare.

În Bucureşti şi Ilfov, poluarea aerului are un caracter specific deoarece zonele rezidenţiale se află în imediata apropiere a zonelor industriale şi de trafic din Bucureşti. În plus, traficul vehiculelor reprezintă o sursă de poluare semnificativă, mai ales de-a lungul reţelei naţionale care se conectează la Bucureşti, precum şi traficul maşinilor grele pe şoseaua de centură. Aceşti poluanţi cauzaţi de traficul rutier sunt grupaţi în mai multe categorii:

· Gazele anorganice: oxizi de azot, dioxid de sulf, dioxid de carbon, ozon;

· Materii sub formă de particule (PM): particule în suspensie, particule cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 μm sau 2,5 μm, fum negru;

· Componentele materiilor sub formă de particule: carbon elementar, hidrocarburi policiclice, plumb;

· Compuşi organici volatili: benzen, butadienă.

Sursele majore de zgomot din Bucureşti sunt: traficul rutier, traficul feroviar (tren, tramvai, metrou), traficul aerian, şi activităţi industriale (conform HG nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului din mediu).

Bogăţia florei şi faunei din judeţul Ilfov sunt ameninţate de gradul ridicat de poluare cauzat de trafic. Următoarele zone ale judeţului au fost declarate arii protejate de interes naţional: Lacul Snagov (100 ha prin Legea 5/2000); Pădurea Snagov (10 ha, prin Legea 5/2000); Aria Naturală Protejată Scroviştea (prin HD 792/1990). (Sursa:www.pmb.ro/servicii/transporturi_drumuri/docs/planul_de_mobilitate_durabila_2016-2030.pdf) şi http://pmud.ro/mediu.html)

În condiţiile în care adulţii din România au probleme mari de mentalitate privind utilizarea bicicletei ca mijloc alternativ de transport, tinerii reprezintă segmentul mai deschis unei noi atitudini în ceea ce priveşte mobilitatea personală, cu creştere an de an. Conform EUROBAROMETRULUI 334 din Martie 2010, România se situa pe locul 6 în ordine descrescătoare (la egalitate cu Polonia) din 27 de State Membre ale Uniunii Europene, cu 49% dintre respondenţii din populaţia generală raportând că nu fac sport niciodată, faţă de 39% media europeană. În anul 2014, (EUROBAROMETRUL 412, Martie 2014) acest procent a crescut la 60% din populaţie, clasând România pe locul 4 în acelaşi clasament, la egalitate cu Italia, la o diferenţă aproape dublă, de 19%, faţă de media europeană de 40% care declară că nu practică sport niciodată.

În ceea ce priveşte activitatea fizică practicată în afara activităţilor sportive organizate (precum mersul pe jos sau pe bicicletă în scop de transport, dansul sau grădinăritul) în anul 2010 România se clasa pe locul 4 din 27 de State Membre, cu 27% din respondenţii din populaţia generală declarând că nu practică niciodată activităţi fizice, cu 13% în plus faţă de media UE, 14%. Acest procent crescuse la 36% în anul 2014, situând România pe locul 8 din 27 de State Membre, la diferenţă de 6% în plus faţă de media UE, 30%.În ceea ce priveşte activitatea fizică în rândul adolescenţilor, România se situează pe locul 22 în ordine descrescătoare a frecventei elevilor de 15 ani care efectuează cel puţin o oră de activitate fizică de intensitate moderată-crescută în fiecare zi, frecvenţă înregistrată într-un şir de 41 de state. În ceea ce priveşte diferenţa între sexe, în România se constată un procent aproape dublu (21%) al băieţilor care practică activităţi fizice moderate-intense cel puţin o oră în fiecare zi, în comparaţie cu fetele (11%). (Sursa: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/05/SINTEZA-YRBSS-2017.pdf)

Atitudinea bucureştenilor faţă de mijlocele de transport în comun: Septembrie 2016. În zilele de 17 si 18 Septembrie 2016, cu ocazia Zilelor Bucureştiului şi a Zilei Mondiale a Ozonului, locuitorii capitalei au avut parte de un festival ECO intitulat ‘Viaţa Verde’ Bucureşti care s-a desfăşurat în parcul Izvor. Evenimentul a fost initiat de Asociaţia Pachamama România, Asociaţia Connections România, Universitatea Ecologică Bucureşti şi Asociaţia Pădurea Copiilor, fiind sprijinit de Primăria Municipiului Bucureşti.

Pentru că în aceeaşi perioadă a avut loc şi Săptămâna Europeană a Mobilităţii (16 – 22 Septembrie 2016), Europeam Mobility Week România s-a alăturat evenimentului şi a petrecut cele două zile de weekend alături de bucureştenii iubitori de mişcare. Prilejul a fost unul bun şi pentru a colecta informaţii cu referire la comportamentul cetăţenilor în privinţa mobilităţii urbane.

Astfel, au aplicat un chestionar (Anexa 1) privind ideile şi atitudinea românilor faţă de mijlocele de transport in comun (aproximativ 200 de persoane).

Chestionarul a fost aplicat pe un eşantion de 204 persoane.

Populaţia ţintă: locuitori ai Bucureştiului.

Cum evaluati traficul din orasul dvs? (Sursa: European Commission; http://mobilityweek.ro/studiu-european-mobilityweek/)

De câte ori folosiţi maşina personală pe săptămână?

De câte ori folosiţi transportul în comun pe săptămână?

De câte ori folosiţi bicicleta pe săptămână?

Ce propuneri de îmbunătăţire a transportului în comun şi a infrastructurii aveţi pentru autorităţi?

În situaţia în care deţineţi maşină personală/serviciu sunteţi dispus(a) să utilizaţi pentru o parte din traseul dumneavoastră obişnuit şi alte mijloace de transport?

Informaţiile legate de impactul campaniei în România au fost furnizate de autorităţile publice locale şi publicate în cotidiene locale sau naţionale.

http://www.realitatea.net/a-inceput-saptamana-mobilitatii-europene-participa-si-romania-cu-46-de-orase_871948_foto_1179464.html

Planificarea oraşului şi desemnarea unor zone specifice unde nu este permis accesul cu maşini private pot contribui la reducerea nivelurilor de poluare, precum şi la reducerea ambuteiajelor şi a zgomotului în centrul oraşelor.

În 2012, oraşul Iaşi din România a închis centrul istoric circulaţiei maşinilor. A fost nevoie de negocieri intense pentru ca hotărârea să fie aprobată, dar a reuşit. După trei ani de la introducerea ei, nivelul de dioxid de carbon a scăzut în timpul zilei cu aproape 8%, iar dioxidul de azot cu 7,5%. 90% din opinia publică acceptă această decizie.

Pentru ca transportul în comun să se ridice la aşteptările călătorilor, trebuie adesea ca operatorul să facă o reorganizare a traseelor. În multe oraşe din vestul Europei, sunt adesea întâlnite, de exemplu, coridoarele de tranzit, care acordă prioritate autobuzelor pentru a face cursele cât mai dese posibil, reducând astfel aglomerarea călătorilor. În Iaşi, România, s-a luat recent hotărârea de a implementa semafoare cu prioritate pentru autobuze, tramvaie si taxiuri pe coridorul special alocat. Rezultatul a fost o creştere a gradului de satisfacţie a călătorilor cu 45%. Datorită acestor servicii, 88% ajung la timp, înregistrându-se şi o creştere a vitezei de deplasare a autobuzelor la orele de vârf. (Sursa: European Commission; http://www.mobilityweek.eu/fileadmin/files/docs/Thematic_Guidelines_2013.pdf)

Tramvaiele pot, de asemenea, beneficia de reparaţii menite să economisească energie. În Craiova, România, sistemul electric de tramvai şi infrastructura erau din anii 1980. Era nevoie de îmbunătăţiri pentru a creşte siguranţa şi confortul pasagerilor şi de reduceri substanţiale de costuri. Flota transportului electric este reprezentată de 36 de tramvaie şi de 36 km de linie de tramvai. 27 dintre tramvaiele din Craiova sunt în uz, dar nouă linii nu erau folosite pentru că aveau un sistem de conducere depăşit cu un consum mare de energie electrică. Prin instalarea unui nou sistem s-a realizat reducerea cu 40% a consumului de electricitate pe tramvaiele modernizate. (Sursa: European Commission; http://www.mobilityweek.eu/fileadmin/files/docs/Thematic_Guidelines_2013.pdf)

Benzinăriile electrice: Pentru reducerea poluării urbane, Guvernul a elaborat o strategie pentru marile oraşe ale României. Peste doar trei ani, până în 2020, în România vor fi cel puţin 1.000 de puncte de alimentare a maşinilor cu combustibili alternativi. Un număr de 166 de benzinării vor fi în oraşe, iar restul pe şosele asigurându-se conectivitatea interurbană şi cea transfrontalieră.

Harta staţiilor se va prezenta astfel: Bucureşti = 50 puncte de reîncărcare cu energie electrică şi 10 staţii de realimentare cu GNC. Bacău, Braşov, Brăila, Galaţi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Timişoara, Baia Mare, Piteşti = câte 5 puncte de reîncărcare cu energie electrică (total: 65 de puncte) şi câte 1 staţie de realimentare cu GNC (total: 13 staţii). Arad, Reşiţa, Drobeta Turnu-Severin, Deva, Zalău, Satu-Mare, Bistriţa, Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Târgu Mureş, Vaslui, Miercurea Ciuc, Bacău, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Focşani, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Buzău, Tulcea, Târgu Jiu, Slatina, Alexandria, Slobozia, Călăraşi, Giurgiu = 1 punct de reîncărcare cu energie electrică (total: 28 de puncte). (Sursa: http://www.economica.net/statii-incarcare-electrica_150045.html)

Uniunea Europeană a anunţat în 2017 că urmează să finanţeze cu 18,8 milioane de euro dezvoltarea unei reţele de 252 de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice în Europa Centrală şi de Est, inclusiv România. Ca o premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România.(Sursa: http://www.zf.ro/companii/uniunea-europeana-finanteaza-cu-18-8-mil-euro-dezvoltarea-unei-retele-de-252-de-statii-de-incarcare-pentru-autovehicule-electrice-in-europa-centrala-si-de-est-inclusiv-romania-16813637)

Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti în România:

Ministerul Mediului şi Pădurilor susţine realizarea de piste pentru biciclişti, pentru că încurajarea mersului cu bicicleta, în locul celui cu maşina contribuie la reducerea emisiilor de gaze poluante - condiţie din tratatul postaderare semnat de statul român cu Uniunea Europeană. În plus, oficialii de la mediu spun că utilizarea pistelor pentru biciclete contribuie la decongestionarea traficului, problematic în anumite zone din marile aglomerări urbane. Pistele pentru biciclişti fac parte din programele de gestionare a calităţii aerului elaborate de autorităţile de mediu, iar prin intermediul lor s-a propus crearea de spaţii verzi, construirea de centuri ocolitoare şi înfiinţarea de piste pentru biciclişti.

În Bucureşti, pistele pentru biciclete au fost realizate în continuarea celor vechi, pe o suprafaţă de 22.500 de metri pătraţi, presărate cu 51 de automate de dirijare a circulaţiei, 15 semafoare pentru pietoni, biciclişti şi vehicule şi 6 camere de detecţie.

Din acest an, 2018, proiectul de construire şi începere a lucrărilor a încă 67 de kilometri de piste de biciclete pe patru trasee a fost aprobat de Ministerul Mediului. În total, vor exista 240 de kilometri de piste pentru biciclete în Bucureşti.

De asemenea, Primăria Capitalei a anunţat că urmăreşte introducerea unui sistem de transport public cu biciclete cu crearea de staţii de închiriere, parcări şi achiziţionarea de biciclete pentru utilizare de către public. (Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22407243-primaria-capitalei-anunta-comisie-ministerului-mediului-aprobat-proiectul-pentru-realizarea-pistelor-biciclete-bucuresti-ilfov-67.htm)

Încă din 2013 modernizarea Capitalei a fost o ţintă luată serios de către Primarul General al Bucureştiului. Cu toate că declaraţiile sale din ultima perioadă privind pistele de biciclete nu au fost tocmai constante ca mesaj, cel mai recent comunicat al instituţiei conduse de el precizează că “avem nevoie de experienţa oraşului Copenhaga în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, şi mă refer mai ales la planificarea traficului”.

Cadrul general al acestui comunicat de presă se referă la dorinţa primarului Bucureştiului ca municipalităţile oraşelor Copenhaga şi Bucureşti să stabilească relaţii bilaterale prin care experţii danezi să-i îndrume pe cei români în probleme de infrastructură, mediu şi planificarea traficului. “Este cunoscut că în Danemarca există o tradiţie veche în ceea ce priveşte mersul pe bicicletă, însă Copenhaga a transformat această variantă de transport într-un element esenţial al planificării urbane. (Sursa: http://www.freerider.ro/noutati/generale/edilul-sef-doreste-un-bucuresti-precum-copenhaga-cu-piste-cu-tot-53287.html)

În 2010 a fost lansată o iniţiativă de realizare a unei piste de biciclete cu o distanţă totală de 35 kilometri, urmând traseul Berretyoujfalu – Mezopeterd – Biharkeresztes – Artand – Borş – Oradea. Investiţia ar putea fi parte din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. (25 febr. 2010).

La Sibiu, pista de biciclete este o investiţie importantă pentru oraş. Bicicliştii au la dispoziţie peste 50 km de pistă realizaţi pe arterele principale, astfel încât aceştia pot folosi mai în siguranţă acest mijloc de transport. Amenajarea acestei piste este un semnal pe care municipalitatea a dorit să îl dea pentru a încuraja folosirea bicicletei ca mijloc de transport în defavoarea altor mijloace.

In aprilie 2018 Primăria Sibiu a publicat tema de proiectare pentru realizarea pe fonduri europene a primei piste de biciclete care să conecteze un cartier de centrul oraşului. “Proiectul va asigura facilitarea transportului public nemotorizat şi a soluţiilor alternative de mobilitate, prin prioritizarea acestora în scopul reducerii duratelor de parcurs şi a reducerii emisiilor de noxe. Astfel, se doreşte creşterea gradului de atractivitate al transportului nemotorizat cu bicicleta, în detrimentul autoturismului propriu şi în condiţiile unei accentuări în ultimele perioade a congestiilor de trafic“, se arată în tema de proiectare elaborată de Primăria Sibiu. În plus, trebuie să integreze această investiţie în conceptul mai larg al mobilităţii urbane, concept care include sistemele de bike-sharing propuse în Sibiu. Aceste staţii de biciclete vor fi amplasate în zona staţiilor de autobuz. Prin această abordare integrată, proiectul va facilita creşterea numărului de biciclişti şi a numărului de călători cu transportul public.

(Sursa: http://www.turnulsfatului.ro/2018/04/24/prima-pista-de-biciclete-care-leaga-centrul-de-un-cartier-al-sibiului-sigura-si-separata-de-pietoni-si-masini/)

Anul 2012 a înregistrat la Sibiu deschiderea unui Centru de închirieri de biciclete.

La data de 1 Mai 2013, 300 de sibieni au ignorat temperatura de afară şi şi-au dat întâlnire în zona Hotelului Hilton, pentru a participa la prima ediţie a „Mişcării pentru Sănătate”.

220 de ciclişti şi 80 de alergători au participat, miercuri, întâi mai, la competiţia sportivă derulată sub deviza „Mişcare pentru Sănătate”, organizată de Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sibiu, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu, Clubul Sportiv Municipal Sibiu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu. Scopul competiţiei, care a inclus o probă de ciclism, una de alergare pe şosea şi o probă de ştafetă (7 x 2.500 metri), a fost acela de a marca necesitatea construirii unei noi piste de biciclete care să închidă „bucla” traseelor existente.

Timişoara 2010: Renunţaţi la maşină în Săptămâna Europeană a Mobilităţii ?

Oficialii Primăriei spun că Timişoara este cel de-al doilea oraş din ţară în ceea ce priveşte lungimea pistelor pentru biciclişti, după Bucureşti, care are 65 de kilometri. Municipiul de pe Bega are, în prezent, aproximativ 50 de kilometri de benzi speciale pentru biciclete, potrivit autorităţilor. (Sursa: www.tion.ro/stiri/ timis.2010)

Începând din luna august 2014, Timişoara intră în rândul oraşelor europene cu biciclete de închiriat în mai multe zone din oraş. Se vor pune rastele de biciclete şi se vor aduce mijloace de transport pe două roţi. Potrivit managerului de proiect proiectul trebuie încheiat până în luna iulie a acestui an, 2014, ceea ce înseamnă că din august, timişorenii iubitori de mişcare pe două roţi se vor putea plimba, gratuit, cu cele 300 de biciclete.

Sistemul este simplu. Orice timişorean care vrea să închirieze o bicicletă poate să o ia dintr-o staţie RATT şi să o lase în alta. Rastelele vor avea mecanisme automate de securizare, conform proiectului. Oamenii nu vor trebui să plătească nimic pentru a lua bicicleta, se discută doar despre o garanţie, ce poate fi recuperată de îndată ce bicicleta este înapoi în rastel.

În septembrie 2015 în Timişoara au mai avut loc următoarele acţiuni, care au promovat mijloacele alternative de transport:

· Desfăşurarea de către Primăria Municipiului Timişoara a activităţilor Proiectului Traffic Snake Game (TSG) în cadrul Campaniei „OSCAR, ŞARPELE HOINAR”, coordonat la nivelul României de Asociaţia „Oraşe Energie România”, cu participarea elevilor din ciclul primar al ECO-Şcolii Generale cu clasele I-VIII „Take Ionescu” Timişoara. În România, Traffic Snake Game sub denumirea „Oscar, şarpele hoinar” se desfăoară în cadrul Săptămânii Europene a Mobilitătii, în perioada 21 septembrie – 2 octombrie. Campania se organizează în paralel, în 19 ţări europene. Traffic Snake Game este adresată în principal şcolilor primare, care încurajează copiii şi părinţii deopotrivă, să ia în considerare consecinţele modului lor de deplasare, propunându-le ca alternative mersul pe jos, cu bicicleta sau transportul în comun. La nivel naţional, au participat în anul 2016, la campanie peste 12.000 copii din 64 şcoli primare din Iaşi şi din alte 15 oraşe din ţară. La nivel european Traffic Snake Game (TSG) este o campanie creată pentru a încuraja mersul la şcoală, pe jos şi cu bicicleta, având drept principal grup ţintă elevii şi părinţii acestora. Campania constă într-un joc distractiv şi uşor de pus în aplicare. Pe lângă jocul efectiv, fiecare şcoală participantă este încurajată să organizeze acţiuni conexe şi să familiarizeze elevii cu concepte precum transport sustenabil şi mobilitate, mediu înconjurător şi sănătate. Pornit ca un mic proiect în Flandra (Belgia), acum reţeaua Trafic Snake are participanţi din 19 ţări europene. Proiectul european Traffic Snake Game Network, implementat în România de Asociaţia OER, este cofinanţat în perioada 2014-2016 prin programul Intelligent Energy Europe al Uniunii Europene. (Sursa: http://curierul-iasi.ro/oscar-jocul-care-incurajeaza-mobilitatea-15536)

Implementarea Proiectului MOBI, coordonat la nivelul României de Asociaţia „Oraşe Energie România”. Proiectul MOBI este un proiect de mobilitate urbană prin care angajaţii sunt încurajaţi să utilizeze modalităţi sustenabile de transport pentru deplasarea la locul de muncă (pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport public sau utilizând în comun un autoturism).

Proiectul la care vor fi angrenaţi şi angajaţii Primăriei Municipiului Timişoara presupune utilizarea unei aplicaţii on-line dedicată mobilităţii, denumită From5to4 (F5T4). Aplicaţia propune o metodă accesibilă şi interactivă de înregistrare a informaţiilor privind obiceiurile de transport ale participanţilor. Prin intermediul acesteia, utilizatorii au acces la informaţii personalizate privind cantitatea de energie economisită, emisiile de CO2 reduse, numărul de calorii arse în timpul deplasării, dar şi informaţii despre modalităţile de transport existente sau recomandări despre cum să se deplaseze mai sustenabil la locul de muncă.

Această abordare oferă oportunităţi pentru orice organizaţie care îşi propune să îşi ajute angajaţii să contribuie la o transformare pozitivă a zonei unde îşi desfăşoară activitatea.

Proiectul MOBI oferă o serie de beneficii pentru organizaţii:

• Potenţial de îmbunătăţire a nivelului de satisfacţie al angajaţilor (sănătate/productivitate),

• Informaţii privind deplasarea participanţilor,

• Sondaje adaptate la nevoile/ priorităţile organizaţiilor,

• Bază de date privind emisiile de CO2 rezultate din deplasarea angajaţilor la locul de muncă,

• Diminuarea emisiilor de carbon. (Sursa:http://www.ziuadevest.ro/35-actualitate/56279-saptamana-mobilitatii-la-timoara-curse-gratuite-cu-noile-tramvaie-armonia-si-circulatie-incha-in-pasajul-michelangelo-pentru-masini)

O altă abordare a campaniei a avut loc pe 6 iulie 2014, când sexul feminin şi-a luat ca temă = Pedalează în fustă pe bicicletă! Biciclistele militează pentru un oraş mai frumos în cadrul unei plimbări simultan în mai multe oraşe din România. Mai mult decât atât, în toate oraşele ţării, zeci de femei pedalează în fiecare zi către serviciu, şcoală, casă sau întâlniri cu prietenii.

Fetele în fustă şi pe bicicletă s-au întâlnit în aceeaşi zi, pe 6 iulie, în Alba Iulia, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj, Deva şi Iaşi! SkirtBike este o promenadă pe străzile oraşului, o plimbare adresată doamnelor şi domnişoarelor pentru care bicicleta reprezintă o expresie a feminităţii, a frumuseţii şi a libertăţii de mişcare.

Optimismul şi energia biciclistelor a ajuns de fiecare dată şi la femeile care încă n-au descoperit frumuseţea mersului pe bicicletă. Evenimentul a avut la fiecare ediţie mai multe participante. Fetele au pedalat, bucurându-se de admiraţia celor pe lângă care treceau şi, mai ales, de sentimentul de libertate deplină şi de bucuria pe care o asemenea activitate ţi-o oferă. Caracterul inedit şi misiunea evenimentului adună ediţie de ediţie un număr mare de fete frumoase, cochete, sportive şi cu grijă faţă de natură.

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin centrul Europe Direct Bistriţa, a fost in anul 2015 unul dintre promotorii campaniei de conştientizare a publicului cu privire la politicile Uniunii Europene privind transportul, combaterea încălzirii globale, eficienţa energetică şi dezvoltarea urbană durabilă.

Astfel, echipa Centrului a organizat, în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa, la data de 22 septembrie 2015, următoarele activităţi:

· Concursul “Seniorul bicicliştilor”, la care au participat biciclişti cu vârste de peste 60 de ani, urmând ca cei mai vârstnici biciclişti să fie premiaţi cu diferite accesorii pentru biciclete;

· Minicampanie de informare şi promovare a unui comportament mai prietenos mediului înconjurător şi a folosirii mijloacelor de transport alternative. (Sursa:http://www.cciabn.ro/webb/saptamana-mobilitatii-europene-2015-alege-schimba-combina/)

Cea mai lungă pistă de biciclete din România - 2012:

Izbânda în anul 2011 a celor din Asociaţia Unda Verde a stârnit multă admiraţie. Puţine ONG-uri au reuşit să pună la punct o pistă de biciclete care leagă două oraşe, cum este cea dintre Târgu Mureş şi Reghin, realizată printr-un proiect coordonat de un ONG românesc.

Satisfacţia este că traseul Târgu Mureş – Reghin a intrat în conştiinţa oamenilor şi locul a revenit în sfera de interes. Malurile erau uitate, deşi au un imens potenţial de recreere. „Dacă în vara lui 2010 exploram zona pentru identificarea locurilor accesibile şi întâlneam în medie doi oameni pe zi, peste un an, odată cu primul indicator la ieşirea din oraş, familii cu copii mici şi grupuri de biciclişti puteau fi văzuţi pe maluri. Ne bucurăm că s-a dovedit faptul că era nevoie de spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber, pentru relaxare. Proiectele noastre includ bicicliştii şi pietonii – încurajăm mijloacele alternative de deplasare, transportul în comun – oraşele devin responsabile pentru viaţa şi sănătatea locuitorilor lor. E important să sensibilizăm cât mai multă lume cu privire la valorile pe care le promovăm, până când acest proiect se va autosusţine". (Sursa:http://www.freerider.ro/mag/o-privire-de-ansamblu-asupra-celei-mai-lungi-piste-de-biciclete-din-romania-24128.html)

Sistemul Bla Bla Car in România. Ridesharing de încredere.

O altă abordare a reducerii poluării o constituie introducerea şi în România a sistemului de partajare a călătoriilor.

Din martie 2015, BlaBlaCar, a devenit cea mai mare şi de încredere comunitate de ridesharing din lume. Comunitatea BlaBlaCar are peste 10 milioane de membri din 18 ţări.

De curând acest sistem a devenit funcţional şi în România în special pentru deplasările interne de persoane. Funcţionează ca un serviciu de transport prin intermediul unei platforme online.

Avantajele unui astfel de sistem sunt: transportul e mai prietenos decât în orice alt transport rutier, costurile de transport reduse, funcţioneză door-to-door pentru economie de timp etc.

(Sursa: https://www.blablacar.ro/)

Statisticile BlaBlaCar arată următoarele aspecte ale sistemului:

· 10 milioane de călători în fiecare trimestru

· peste 3 miliarde de kilometri parcurşi de membri împreună

· aproximativ 1,5 miliarde de lei economisiţi de conducătorii noştri auto în fiecare an

· valoare estimată de 1 milion de tone de emisii de CO2 evitate în ultimele 12 luni

· medie de ocupare a maşinii de 2,8 persoane (faţă de media de 1,6 constatată în general). (Sursa:https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/cum-functioneaza-blablacar-serviciul-impart-costurile-calatoriei-mai-pasageri-mai-folosit-romania-1_58df7a2d5ab6550cb8df38e7/index.html)

Automatele pentru colete InPost în România susţin multimodaliatea.

Începând cu anul 2014 s-a implementat şi în România sistemul InPost prin amplasarea a 500 de automate de colete în zone publice, cu trafic ridicat, precum supermarketuri, benzinării, staţii de metrou, centre comerciale. Automatele InPost permit ridicarea 24/24 a cumpărăturilor comandate prin magazinele online.

La plasarea comenzii, clienţii optează pentru serviciul de livrare InPost şi aleg automatul din zona de unde doresc să ridice coletul. Aceştia pot monitoriza livrarea şi primesc notificări prin sms şi e-mail la sosirea pachetului, precum şi un cod utilizat pentru a deschide caseta.

Expansiunea sistemului în România face parte dintr-un plan amplu de dezvoltare şi investiţii la nivel european de 300 mil. Euro. Sistemul eficientizează logistica de transport prin reducerea distanţelor parcurse de către curieri, ceea ce face ca InPost să ofere o alternativă mai ieftină şi mai puţin poluantă la livrările actuale.

(Sursa:https://www.wall-street.ro/articol/Companii/155347/integer-pl-va-instala-200-de-automate-pentru-colete.html)

Situaţia campaniei în anii anteriori

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2017: „Mobilitate în comun, curată şi inteligentă” „Împreună ajungem mai departe!”

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2016: „Mobilitate inteligentă şi eficientă. O investiţie pentru Europa”.

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2015: „Alege! Schimbă! Combină!”

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2014: „Străzile noastre, alegerea noastră”

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2013: „Aer curat - e rândul tău!"

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2012: „Transportul urban pe calea cea bună"

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2011: "Mobilitatea alternativă"

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2010: "Călătoriţi mai inteligent, trăiţi mai bine"

Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2009: "Îmbunătăţeşte climatul oraşului tău!".

Anul 2008: „Aer curat pentru toţi"

Anul 2007: „Străzi pentru oameni"

Anul 2006: „Schimbări Climatice"

(Sursa: European Commission; www.mobilityweek.eu)

În anul 2012 s-au înscris 281 de oraşe la nivel european, din România fiind înscris un singur oraş, Oradea.

În anul 2014, 27 de oraşe din România au participat la Săptămâna europeană a mobilităţii (SEM), campanie ce se desfăşoară anual în perioada 16 – 22 septembrie. Marea majoritate a acestor localităţi au în vedere organizarea de evenimente de-a lungul întregii perioade, punerea în practică a unor măsuri permanente în favoarea mobilităţii şi sensibilizarea cetăţenilor prin interzicerea parţială a traficului rutier în "ziua fără maşini". (Sursa: http://ec.europa.eu/romania/news/16092015_saptamana_europeana_mobilitate_ro.htm)

Anul 2015 a adus la această campanie 9 oraşe din ţara noastră.

În 2016, au participat constant, doar 9 oraşe.

Anul 2017 a înregistrat o creştere semnificativă a participării, un număr de 94 oraşe.

Anexa 1

Chestionar

Ai ales mijlocul de transport potrivit?

Nume şi prenume:___________________

Telefon:___________________________

Adresa de email:____________________

1. Cum evaluaţi traficul din oraşul dumneavoastră?

foarte dificil___; dificil___; nu mă deranjează___; bun___; foarte bun___

2. De câte ori folosiţi maşina personală pe săptămână?

5-7 ori / 3-5 ori / 2-3 ori / 1 dată / niciodată

3. De câte ori folosiţi transportul în comun pe săptămână?

5-7 ori / 3-5 ori / 2-3 ori / 1 dată / niciodată

4. De câte ori folosiţi bicicleta pe săptămână?

5-7 ori / 3-5 ori / 2-3 ori / 1 dată / niciodată

5. În situaţia în care deţineţi maşină personală/de serviciu, care din următoarele mijloace de alternative de deplasare aţi fi dispus(ă) să le utilizaţi pentru o parte din traseul dumneavoastră obişnuit?

transport în comun___; bicicletă___; mers pe jos___; car-sharing___;

6. Pe care din următoarele soluţii de îmbunătăţire a transportului în comun şi a infrastructurii rutiere le consideraţi utile?

piste pe carosabil pentru biciclete ___;

piste pe trotuar pentru biciclete___;

bandă exclusiv dedicată transportului în comun ___;

semaforizare care să favorizeze bicicleta/transportul în comun ___;

tabele electronice în staţii care să anunţe sosirea mijloacelor de transport în comun ___;

introducerea / dezvoltarea metroului ___;

Analiza de situaţie ocazionată de campania pentru celebrarea Săptămânii Mondiale a Alăptării

SĂPTĂMÂNA MONDIALĂ A ALĂPTĂRII

1-7 august 2018

ALĂPTAREA - FUNDAMENT AL VIEȚII

Context. Importanţa problemei

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân (SMAS) este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, în peste 120 de ţări, pentru a încuraja alimentaţia la sân şi pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a copiilor din întreaga lume. SMAS celebrează Declaraţia Innocenti elaborată de politica OMS şi UNICEF - în august 1990, pentru a proteja, promova şi sprijini alăptarea: „alimentaţia la sân este cea mai bună modalitate de a furniza nou-născuţilor substanţele nutritive de care au nevoie”.

În documentul elaborat de WHO/UNICEF - Global Strategy for Infant and Young Child Feeding - (2003)[1] cu privire la alimentaţia sugarilor, este consemnat ca o recomandare globală privind sănătatea publică faptul că, pentru a realiza o creştere şi dezvoltare optimă şi în deplină sănătate, sugarii ar trebui să fie alăptaţi exclusiv în primele şase luni de viaţă; apoi, pentru a răspunde nevoilor lor nutriţionale în creştere, sugarii ar trebui să primească o alimentaţie complementară adecvată, în condiţii de siguranţă nutritivă, în timp ce se continuă alăptarea până la 2 ani şi peste.[2] [3] De asemenea, OMS şi UNICEF recomandă începerea precoce a alăptării în termen de o oră de la naştere.

Sloganul campaniei „Săptămâna mondială a alăptării 2018” este „Alăptarea - fundament al vieţii”. Alăptarea este o soluţie universală care oferă tuturor un start corect şi şanse egale în viaţă.

Obiectivele campaniei:

Obiectivul general:

· Asigurarea unei nutriţii optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni.

Obiective specifice:

· În acord cu obiectivului OMS, creşterea la 50% a copiilor alimentaţi exclusiv la sân în primele 6 luni de viaţă, până în anul 2025. În prezent, la nivel mondial, mai puţin de 40% dintre copii sunt alăptaţi exclusiv la sân în primele 6 luni.

· Îmbunătăţirea stării de sănătate şi alimentaţie a mamei şi copilului şi reducerea riscului de deces infantil şi matern (O.S.1.1.din Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020)[4].

În studiile citate de Child Young în „Infant and Young Child Feeding” (2011)[5], au fost identificate dovezi clare conform cărora alăptarea exclusivă până la 6 luni şi continuarea alăptării până la 12 luni este intervenţia preventivă cu cel mai mare impact în reducerea mortalităţii infantile (13%), în timp ce alimentaţia complementară începută la 6 luni împreună cu continuarea alăptării s-a clasat a III-a (6%). S-a estimat că, cele două intervenţii pot preveni aproape o cincime din mortalitatea copiilor sub cinci ani (în ţările în curs de dezvoltare). Cel mai mare impact a fost legat de reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin diaree şi pneumonie⁵.

· Creşterea nivelului de informare, conştientizare şi responsabilizare a populaţiei privind alimentaţia şi sănătatea nou născutului şi copilului mic prin creşterea accesibilităţii la informaţii de specialitate de bază precum şi diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă.

· Reducerea cheltuielilor pentru sănătate (reducerea cheltuielilor de spitalizare şi tratament), din gospodărie (alăptarea este accesibilă oriunde şi oricând, este gratuită) şi de mediu (laptele de mamă este ecologic, nu poluează). Astfel, prin măsurile de educaţie şi promovare a sănătăţii privind alăptarea, pe lângă prevenirea a 823.000 de decese anuale la copiii sub 5 ani şi 20.000 de decese anuale din cauza cancerului de sân şi ovarian[6], s-ar putea economisi aproximativ 302 miliarde USD la nivel global, în fiecare an[7]. Astfel, nealăptarea este asociată cu o povară economică semnificativă la nivel mondial, de exemplu: costuri estimate la 14,2 miliarde de dolari din cauza morţii premature în SUA[8], 223,6 milioane USD în China, 6,0 milioane în Brazilia[9] şi 118 milioane USD în Indonezia.[10]

· Atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) până în anul 2030, prin conectarea fiecăruia dintre aceste obiective la alăptare.

Ţintele majore ale campaniei sunt: profesioniştii din asistenţa medicală primară (medici de familie, moaşe, asistente medicale generaliste, asistente comunitare, consilieri pentru alăptare, voluntari), cei care se ocupă de sănătatea copiilor până la împlinirea vârstei de 24 de luni, gravide sau femei care alăptează precum şi părinţii acestora.

Campania la nivel mondial se concentrează pe:

1. Prevenirea malnutriţiei sub toate formele sale

Malnutriţia se referă atât la subnutriţie, cât şi la excesul de greutate şi bolile netransmisibile asociate. Această dublă povară a malnutriţiei are consecinţe majore asupra sănătăţii pe termen scurt şi lung.

2. Asigurarea securităţii alimentare chiar şi în perioadele de criză

Conform „Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei” FAO/OMS/ROMA/ 1992 şi a „Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale” FAO/OMS/ 1996, „Securitatea alimentară există atunci când toţi oamenii, în orice moment, au acces fizic şi economic la alimente sigure şi nutritive care îndeplinesc necesităţile de hrană ale organismului uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă”. Securitatea alimentară înseamnă accesul la alimente pentru toţi oamenii în orice moment. Este afectată de disponibilitatea, accesibilitatea alimentelor, şi de momentele de criză, de exemplu: foamete, dezastre naturale, conflicte, degradarea mediului.

3. Ruperea cercului sărăciei

Foametea împinge familiile sărace într-o spirală descendentă şi le împiedică să iasă din cercul sărăciei.

Date statistice la nivel internaţional, european şi naţional privind nivelul şi dinamica alăptării

Datele cu privire la alimentaţia naturală, alimentaţia la sân, la nivel mondial pot fi accesate pentru fiecare ţară pe site-ul OMS.

Datele OMS despre Europa arată că, în perioada 2006-2012, doar 25% dintre sugari au fost alăptaţi exclusiv în primele 6 luni, comparativ cu 43% dintre copiii din ţările regiunii Asia de Sud-Est. Acelaşi studiu arată că în 21 de ţări europene, procentul copiilor alăptaţi exclusiv până la vârsta de 6 luni este de 13%.[11]

Figura nr. 1: Proporţia sugarilor alăptaţi exclusiv sub vârsta de 6 luni, în 2015 (Sursa: UNICEF, baze de date la nivel mondial, în 2015)

Figura nr. 2: Proporţia sugarilor alăptaţi exclusiv sub vârsta de 6 luni, în 2004[12] (Sursa: OMS, baze de date la nivel mondial, în 2004)

Figura nr. 3: Ratele alăptării exclusive până la 6 luni în tările central europene (Sursa: OMS, baze de date)[13]

În figura nr. 3 se observă că ratele cele mai crescute ale alăptării exclusive până la 6 luni din ţările central europene se ating în Ungaria, Armenia, Moldova.

Există numeroase studii care arată ca există o strânsă corelaţie între alăptare şi concediu plătit postnatal. Se observă rate crescute ale nivelului alăptării în ţările nordice: Suedia, Norvegia, Islanda, Canada, unde femeile beneficiază de concediu postnatal plătit, faţă de Anglia, Irlanda, Israel, Belgia, unde ratele alăptării sunt scăzute. Deşi în SUA femeile nu beneficiază de concediu postnatal plătit, rata alăptării se situează la un nivel cel puţin comparativ cu cel european.

Figura nr. 4: Ratele de alăptare ale sugarilor precum şi variaţia concediilor postnatale ale mamelor, în mai multe ţări din lume. (Sursa: Save the Children’s 2012 State of the World’s Mothers Report)[14]

În figura de mai jos se observă că în Europa, ratele de alăptare cele mai scăzute se înregistrează în Irlanda, Franţa Belgia, Malta şi Regatul Unit, iar cele mai crescute în ţările nordice: Norvegia, Danemarca, Suedia, dar şi în ţări ca Turcia, Slovenia, Ungaria. În România, conform aceloraşi surse, copiii care au fost vreodată alăptaţi ating procentul de 88%.

Figura nr. 5: Ratele de alăptare comparativ pe ţări în anul 2005 (Sursa: OECD Family database)^.[15]

Date statistice privind alimentaţia la sân în România

Datele oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la situaţia alimentaţiei la sân în România în anul 2004 (Ministry of Health, World Bank, UNFPA, USAID, UNICEF. Reproductive Health Survey: Romania, 2004. Summary Report. Romania: Ministry of Health, World Bank, UNFPA, USAID, UNICEF, 2005)[16] sunt redate mai jos:

Procentajul copiilor care au fost vreodată alăptaţi:

Total: 88,3 %

Urban: 88,0 %

Rural: 88,5%

Rata copiilor care sunt hrăniţi exclusiv prin alăptare până la 6 luni:

Total:15,8 %

Urban: 14,3 %

Rural: 17,3 %

Rata iniţierii timpurii a alăptării:

Total: 12,0%

Urban: 10,5%

Rural: 13,5%

Conform unui studiu[17] realizat de Asociaţia SAMAS, Sănătate pentru Mame şi Sugari, în parteneriat cu Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu” şi Societatea Naţională a Medicilor de Familie, se arată că în prima lună după naştere, româncele îşi alăptează copiii în procent de 80%. Rata alăptării exclusive a copilului până la şase luni este în creştere, ajungând la 29,8% în 2016, faţă de 12,6% în anul 2011.

Conform studiului mai sus menţionat, frecvenţa sugarilor alăptaţi exclusiv este ilustrată în figura 6.

Figura nr. 6: Frecvenţa alăptării exclusive în funcţie de vârsta sugarului. (Sursa:SAMAS)

Distribuţia duratei alăptării exclusive pe medii de reşedinţă este ilustrată în figura de mai jos. Astfel, în mediul rural, frecvenţa copiilor alăptaţi exclusiv la sân este mai crescută faţă de mediul urban (pentru sugarii cu vârste de sub 1 lună: 21%, între 1-4 luni: 29%, între 4-6 luni: 24%, în mediul rural, faţă de cei din mediul urban, pentru sugarii cu vârste de sub 1 lună: 20%, între 1-4 luni: 17%, între 4-6 luni: 18%). Acest raport se inversează în favoarea sugarilor cu vârste de 6 luni şi peste, din mediul urban (26% dintre sugarii din mediul rural sunt alăptaţi până la 6 luni şi peste, faţă de 45% din cei din mediul urban).

Figura nr. 7: Distribuţia duratei alăptării exclusive pe medii de reşedinţă (Sursa SAMAS)

Educaţia mamei creşte şansa de alăptare exclusivă. Durata alăptării creşte proporţional cu nivelul de educaţie: 51% dintre mamele cu studii superioare îşi alăptează copiii conform recomandărilor actuale ( >6 luni). Procentul este mult mai mic la mamele cu studii postliceale (41%) şi scade la jumătate la cele cu studii medii (25%) sau cu nivel de instrucţie sub 8 clase (23%).

Figura nr. 8: Distribuţia duratei alăptării exclusive în funcţie de nivelul de educaţie a mamei (Sursa SAMAS).

Figura nr. 9: Distribuţia duratei alăptării exclusive la sân în primele 6 luni în funcţie de vârsta mamei (sursa SAMAS).

Consilierea prenatală are impact asupra duratei alăptării, medicul de familie îşi menţine un rol important şi în această formă de educaţie, fiind susţinut, în special, de asistentele medicale, dar şi de alte cadre medicale (medici pediatri, ginecologi, alte asistente, inclusiv cele cu activitate de educator perinatal asumată). Mamele care au primit consiliere antenatală privind alimentaţia exclusivă la sân a sugarilor, alăptează într-un procent mai mare. Dintre cele care alăptează 6 luni şi peste, 32% au fost consiliate pro-alăptare prenatal. Educaţia perinatală privind alăptarea a fost furnizată în primul rând de medicul de familie (23%), urmat de asistentele din maternitate (15%), şi de medicul ginecolog (12%). 10% dintre mame menţionează că au primit sfaturi de la mai multe cadre medicale, atât de la medicul de familie cât si de la alţi medici (neonatologi, pediatri sau de alte specialităţi). 5% dintre persoanele intervievate au fost consiliate de educatori perinatali.

Despre alăptare

Programul RO19 „Iniţiative în sănătatea publică”, proiectul RO19.04 „Intervenţii la mai multe niveluri pentru prevenţia bolilor netransmisibile (BNT) asociate stilului de viaţă în România” a condus la elaborarea unui ghid de prevenţie pentru stilul de viaţă sănătos şi alte intervenţii preventive prioritare pentru boli netransmisibile, în asistenţa medicală primară, vol. 6.: „Probleme de nutriţie, creştere şi dezvoltare la copil: alimentaţia 0-2 ani, tulburările de creştere şi dezvoltare”, apărut în 2016.[18]

Acest ghid oferă cunoştinte de bază în ceea ce priveşte alimentaţia optimă a copiilor de la naştere şi până la 2 ani, precum şi femeilor în perioda de sarcină şi alăptare. Acesta se adresează atât profesioniştilor din asistenţa medicală primară (medici de familie, moaşe, asistente medicale generaliste, asistente comunitare, consilieri pentru alăptare, voluntari) cât şi gravidelor sau femeilor care alăptează.

Redăm mai jos unele paragrafe din acest material exhaustiv, care se referă la beneficiile alimentaţiei la sân:

Laptele matern este un aliment natural perfect, totdeauna proaspăt, curat şi disponibil 24 de ore/zi, în orice zonă geografică.

Colostrul este laptele matern pe care femeile îl produc în primele zile după naştere. Are consistenţă mai mare şi o culoare gălbuie. El conţine mai multe proteine decât laptele matur. Laptele matur este laptele matern produs după câteva zile de la naştere. Treptat, cantitatea de lapte creşte şi mama îşi simte sânii tari şi grei. Consistenţa şi compoziţia laptelui variază şi pe parcursul unei alăptări. La început, laptele este mai subţire, conţine proteine, lactoză şi alţi nutrienţi şi satisface şi setea copiilor pentru apă. De aceea, adăugarea de alte fluide pentru satisfacerea setei sugarului este inutilă şi chiar dăunătoare, întrucât va influenţa cantitatea totală de lapte matern supt. La sfârşitul unei alăptări, laptele are o consistenţă mai crescută şi este mai bogat în lipide, conferind saţietate.

Dat fiind faptul că laptele matern conţine factori protectori (cu concentraţie mare în colostrum), alăptarea conferă beneficii, reducând riscul pentru:

· infecţii gastrointestinale[19] [20]şi infecţii respiratorii şi ale urechii²⁰

· boli cardiovasculare, inclusiv hipertensiune arterială[21]

· diabet zaharat tip 2[22]

· atopie, astm, boala celiacă şi tulburări ale lipidelor (valori ale colesterolului total şi LDL colesterolului, mai mici la vârsta de adult)²¹

· faţă de copiii care sunt hrăniţi cu formulă de lapte, cei alăptaţi au un risc mai redus de a deveni obezi în copilărie, adolescenţă şi maturitatea timpurie²¹

· Alăptarea poate fi, de asemenea, un factor important în apropierea dintre mamă şi copil

· O meta-analiză citată de Lee, Amanda, et al. în „Infant feeding guidelines: information for health workers” (2012), a indicat scoruri mai mari la testele de inteligenţă la copiii care au fost alăptaţi timp de cel puţin 1 lună (diferenţa medie 4,9; 95% CI 2,97-6,92), faţă de cei care nu au fost alăptaţi sau au fost alăptaţi mai puţin de o lună. Acest efect benefic devine mai pronunţat la o durată mai mare de alăptare; sugarii prematuri hrăniţi cel puţin o lună cu lapte matern înregistrează beneficii mai mari în privinţa scorului de inteligenţă măsurat la vîrsta de 7-8 ani, comparativ cu cei hrăniţi cu formula de lapte (aproximativ 7 unităţi IQ în plus).

· Acelaşi document arată că, pe lângă beneficul adus copiilor, alăptarea asigură beneficii şi mamelor: pe termen scurt (grăbeşte involuţia uterină, reduce riscul de hemoragie; creşte posibilitatea de recăpătare a greutăţii corporale de dinainte de sarcină) şi pe termen lung (reduce riscul de cancer ovarian şi de sân şi pe cel de a dezvolta diabet zaharat tip 2 în rândul femeilor cu istoric de diabet gestaţional). O meta-analiză a studiilor epidemiologice din 30 de ţări, citată în acelaşi document, a arătat un risc relativ de reducere a cancerului de sân de 4,3% (95% CI 2,9 - 5,8) pentru fiecare 12 luni de alăptare în plus, faţă de o scădere de 7,0% (95% CI 5,0 -9,0) pentru fiecare naştere.

· Fără a fi considerată o metodă contraceptivă sigură, există dovezi care arată o probabilitate crescută ca mamele care practică alăptarea exclusivă să aibă o amenoree mai prelungită (iar probabilitatea de sarcină în timpul perioadelor de amenoree de lactaţie este la nivelul de 1,7% în primele 6 luni, dacă o femeie cu amenoree alăptează atât ziua cât şi noaptea)[23]

· Avantajele economice ale alăptării iau în considerare scăderea costurilor pentru asigurarea alimentaţiei copiilor atât pentru familie, cât şi pentru societate, la care se adaugă diminuarea costurilor legate de scăderea incidenţei şi prevalenţei cel puţin a bolilor diareice şi respiratorii din perioada copilăriei. O analiză mai recentă din SUA, citată de Lee, Amanda, et al. în „Infant feeding guidelines: information for health workers” (2012) a constatat că, dacă 90% din familii ar putea să respecte recomandările medicale de a alăpta exclusiv pentru 6 luni, s-ar economisi 13 miliarde dolari pe an şi, anual ar putea fi prevenite 911 decese. Child, Young în „Infant and Young Child Feeding” (2011) citează rezultatele studiilor care au arătat rolul alăptării în reducerea riscurilor pentru: infecţiile tractului respirator inferior (cu 72%), infecţiile gastrointestinale (cu 64%), otita medie (cu 50%), astm (cu 42%), diabetul de tip 2 (cu 39%) sau de tip 1 (cu 19-27%), şi riscul cu 27% mai mic pentru obezitate; aceleaşi studii indică un risc de mortalitate post-neonatală cu 21% mai mic în rândul copiilor alăptaţi şi reducerea riscului de a dezvolta anumite tipuri de cancer în copilărie, cum ar fi leucemia (cu 30% mai mic în cazul alăptării timp de 6 luni) sau limfoamele[24]

Context legislativ european şi naţional

· Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alimentaţia exclusivă la sân (alăptarea) în primele 6 luni de viată, după care se recomandă diversificarea alimentaţiei şi continuării alimentaţiei la sân până la vârsta de 2 ani.

Sursa: http://www.who.int/nutrition/en/

· Protection, promotion and support of breastfeeding in Europe: a blueprint for action („Protecţia, promovarea şi susţinerea alimentaţiei la sân în Europa: un plan de acţiune”) (EU Project Contract N. SPC 2002359)

· Document prezentat la Conferinţa pentru Promovarea Alimentaţiei la Sân în Europa 18 iunie, 2004, Dublin Castle, Ireland.

Acest document se doreşte a fi un plan de acţiune care să ofere guvernelor statelor membre o strategie de orientare în susţinerea şi promovarea alimentaţiei la sân. Cele şase puncte subliniate în acest document sunt: politica şi planificarea la nivel naţional; informarea, educarea şi comunicarea (IEC) despre alăptare; pregătirea profesională; protejarea, promovarea şi susţinerea alăptării; monitorizare; cercetare.

Documentul recomandă guvernelor să formuleze politici naţionale bazate pe Strategia Globală Pentru Hrănirea Copiilor şi Nou-Născuţilor (Global Strategy on Infant and Young Child Feeding) şi să o integreze în politicile generale ale sistemului de sănătate.

· COM 2008 637 Proposal on pregnant and breastfeeding workers

Acest document este o propunere pentru o directivă a Parlamentului şi Consiliului European cu privire la modificarea Directivei 92/85/EEC a Consiliului. Această ultimă directivă se referă la introducerea măsurilor de a încuraja siguranţa şi sănătatea la locul de muncă a angajatelor gravide sau care tocmai au născut.

Propunerea COM 2008 637 a fost înaintată în Octombrie 2008, atât Consiliului European cât şi Parlamentului European spre adoptare şi se aşteaptă în momentul de faţă luarea unor decizii de către ultimele două instituţii cu privire la document.

· Legea nr. 25 din 5 martie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96 din 2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă. Acest act legislativ reglementează dreptul mamelor de a alăpta copiii la locurile de muncă. Legea specifică numărul pauzelor de alăptare la care au dreptul mamele, condiţiile în care acestora li se poate cere să muncească, cât şi condiţiile care trebuie puse la dispoziţie de angajator pentru a facilita alăptarea.

· Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 377/2017 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018,

o Calendarul pentru organizarea campaniilor IEC destinate celebrării zilelor mondiale/europene şi a celor cu teme stabilite pe baza unor priorităţi de sănătate specifice naţionale – anul 2017-2018;

o Metodologia pentru proiectarea, monitorizarea, colectarea şi analiza datelor, evaluarea şi raportarea implementării campaniilor IEC destinate celebrării zilelor mondiale/europene, conform calendarului pentru anul 2017-2018;

· Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, elaborată de Ministerul Sănătăţii în 2014

Politici, strategii, planuri de acţiune şi programe existente

În urmă cu 25 de ani, Alianţa Mondială a Alimentaţiei la Sân (WABA) a lansat prima campanie „Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân” cu tema: „Spitalul prieten al bebeluşilor”.

OMS şi UNICEF, împreună, au lansat şi au dezvoltat „Strategia Globală pentru alimentaţia bebeluşilor şi copiilor” în anul 2002, reafirmând cele 4 obiective Innocenti stabilite în 1995 şi au adăugat obiective suplimentare. Strategia globală a identificat o nevoie clară pentru practici de alimentaţie optimă în vederea reducerii malnutriţiei şi a sărăciei. Este bazată pe o abordare orientată în jurul drepturilor omului şi cere dezvoltarea unor politici complete pentru alimentaţia bebeluşilor şi a copiilor mici. Oferă sfaturi cu privire la protejarea, promovarea şi suportul acordat alăptării la sân în primele 6 luni şi continuării acesteia până la 2 ani, alături de o alimentaţie diversificată începând cu vârsta de 6 luni[25].

În perioada 2004-2005, Reţeaua Internaţională de Acţiune pentru Alimentaţia Bebeluşilor (IBFAN), unul dintre partenerii principali ai Alianţei Mondiale a Alimentaţiei la Sân (WABA), a lansat iniţiativa Trenduri la Nivel Mondial în Alimentaţia la Sân (WBTi), pentru a urmări, evalua şi monitoriza implementarea strategiei globale. Potrivit Raportului asupra Stării Copiilor în Lume în 2011, din 136,7 milioane nou-născuţi, doar 32,6% sunt hrăniţi prin alăptare în primele 6 luni. Potrivit evaluării WBTi în 40 de ţări, majoritatea acestora nu au o politică de alimentaţie a copiilor mici eficace şi cu un buget adecvat implementării acesteia. Pentru a face posibilă creşterea ratelor de alăptare, este important de evaluat politicile şi programele existente şi de a acţiona în concordanţă.

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân

Campanii anterioare

http://worldbreastfeedingweek.org/index.shtml

Anul 2017

Temă: Parteneriatul Durabil şi Statul de Drept

A 25-a celebrare a „Săptămânii Mondiale a Alăptatului”, din 2017, este despre a activa împreună în scopul binelui comun. În 2016, WABA a început „călătoria” de 15 ani pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), prin conectarea fiecăruia dintre aceste obiective la alăptare. Dar, nu putem realiza o dezvoltare durabilă fără parteneriate cu mai multe nivele, la toate eşaloanele.

Obiective:

Ø INFORMARE: Să se înţeleagă importanţa activării împreună în cele 4 zone tematice.

Cele 4 zone tematice sunt:

v mediul şi schimbările climatice,

v nutriţie, siguranţa alimentelor şi reducerea sărăciei,

v supravieţuire, sănătate şi bunăstare,

v productivitatea femeilor şi locurile de muncă.

Ø FUNDAMENTARE: Să se recunoască rolul şi diferenţa ce poate fi făcută la locul de muncă.

Ø MOBILIZARE: Să se ajungă la alţii pentru a stabili arii de interes comun.

Ø ANGAJAMENT: Să se conlucreze pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă până în anul 2030.

Anul 2016

ALĂPTATUL: O CHEIE PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ

Campania „Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân 2016” se concentrează pe cele 17 „Obiective de dezvoltare durabilă” (ODD), pe care guvernele din întreaga lume şi-au propus să le atingă până în 2030[26].

Tema din acest an WBW este Alăptarea: o cheie pentru o dezvoltare durabilă. Anul 2016 celebrează începutul „Obiectivelor de dezvoltare durabilă” (ODD). O abordare larg utilizată este tema sustenabilităţii, temă relevantă şi favorabilă incluziunii. Aceasta va permite dezvoltarea „mişcării alăptării” (şi nu numai), pentru a se conecta la o varietate de probleme de dezvoltare în următorii 15 de ani (până în anul 2030) pentru un impact maxim. Alăptatul este legat de ODD în mai multe moduri. Materialele campaniei vor acoperi principalele zone de legătură între alăptare şi ODD prin intermediul a 5 teme generale:

1) de siguranţă a produselor alimentare,

2) sănătatea, bunăstarea şi supravieţuirea,

3) mediul şi schimbările climatice,

4) productivitatea muncii, emanciparea, protecţia socială,

5) parteneriate durabile şi statul de drept.

Obiectivele:

· INFORMAREA populaţiei cu privire la noile obiective de dezvoltare durabilă (ODD) şi modul în care rezultatele acestora pot fi influenţate de îmbunătăţirea alăptării şi alimentaţiei copiilor mici.

· FUNDAMENTAREA alăptatului ca o componentă cheie a dezvoltării durabile.

· MOBILIZAREA diverselor acţiuni la toate nivelurile privitoare la alăptat şi alimentaţia copiilor mici în noua eră a ODD.

· ANGAJAREA şi colaborarea cu toţi actorii posibili în scopul promovării, protejării şi susţinerii alăptatului.

Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabile sunt ilustrate mai jos:

Anul 2015

Alăptează şi lucrează: Acum este posibil!

Obiectivele campaniei 2015:

1. Stimularea eforturilor multidimensionale în toate sectoarele de activitate pentru a permite femeilor de pretutindeni să poată munci şi alăpta la locul de muncă.

2. Promovarea acţiunilor angajatorilor pentru ca aceştia să devină apropiaţi faţă de familie/ părinte/ bebeluş şi mamă pentru a facilita şi sprijini activ femeile angajate să continue alăptarea.

3. Informarea populaţiei privind evoluţiile recente ale îngrijirii şi protecţiei drepturilor de maternitate la nivel mondial şi creşterea gradului de conştientizare a necesităţii consolidării şi aplicării acestora în legislaţiile naţionale.

4. Consolidarea, facilitarea şi prezentarea practicilor de susţinere care să permită femeilor ce lucrează în sectorul informal să alăpteze.

5. Angajament faţă de grupuri ţintă ca: sindicate, organizaţii ale drepturilor muncitorilor, grupuri şi organizaţii de femei şi tineret pentru protejarea drepturilor femeilor care alăptează la locul de muncă.

Tema campaniei:

Tema campaniei din anul 2015 şi anume „femeile care lucrează şi alăptează”, revitalizează campania din 1993 a SMAS privind iniţiativa locului de muncă plăcut, „prietenos”.

În cadrul revizuirii 183 a convenţiei OIM (Organizaţiei Internaţionale a Muncii), au fost adoptate măsuri privind îmbunătăţirea legislaţiilor şi practicilor naţionale în acest sens.

S-au întreprins numeroase acţiuni pentru reconfigurarea locului de muncă în vederea alăptării, premii pentru angajatorii care creează climatul propice alăptării, precum şi o intensă campanie de conştientizare, informare a femeilor cu privire la drepturile lor. Cu toate acestea, după două decenii de monitorizare a alimentaţiei sugarilor şi copiilor mici, la nivel global, se arată că al 4-lea obiectiv al Declaraţiei Innocenti din 1991 este încă departe de a fi realizat.

Anul 2014

„ALIMENTAŢIA LA SÂN: Un punct al victoriei pentru viaţă!”

Tema afirmă importanţa creşterii şi susţine protejarea, promovarea şi sprijinirea alăptatului în cadrul obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

Anul 2013

“SPRIJINIREA ALIMENTAŢIEI LA SÂN: RELAŢIE APROPIATĂ DE MAMĂ”

În anul 2013, tema Săptămânii Mondiale a Alimentaţiei la Sân a fost „Sprijinirea alimentaţiei la sân: Relaţie apropiată de mamă”, subliniind importanţa „consilierii reciproce, de la persoană la persoană”- Peer Counselling. Chiar şi atunci când mamele sunt capabile de un start bun, în mod frecvent în următoarele săptămâni sau luni de la naştere, se înregistrează o scădere bruscă a celor care alăptează, în mod particular a celor care alimentează exclusiv la sân. Pentru perioada în care proaspetele mămici nu se adresează unei unităţi de asistenţă medicală, este esenţial sprijinul acordat de instituţiile comunitare. Acest sprijin poate fi acordat diferit. În mod tradiţional, acest lucru se realizează de către familie. Societăţile sunt în schimbare şi odată cu urbanizarea, cercul celor care asigură sprijinul se lărgeşte, de la specialiştii din sănătate la liderii din comunitate, la prietenii care au familie, care sunt mame sau taţi.

Anul 2012 a marcat celebrarea a 10 ani a Strategiei Globale a OMS/UNICEF pentru alimentaţia sugarilor şi copiilor mici şi a 20 de ani de celebrare a Săptămânii Mondiale a Alimentaţiei la Sân.

Campania având ca slogan: „Înţelegerea trecutului - Planificarea viitorului” a avut următoarele obiective:

1. A recapitula ce s-a întâmplat cu alimentaţia sugarilor şi copiilor mici în ultimii 20 de ani.

2. A celebra succesele şi realizările la nivel naţional, regional şi global şi prezentarea activităţii naţionale la nivel global.

3. A evalua nivelurile de implementare a strategiei globale pentru alimentaţia bebeluşilor şi copiilor mici.

4. A încuraja acoperirea lacunelor rămase între politicile şi programele de promovare a alimentaţiei la sân.

5. A atrage atenţia publicului asupra nivelului politicii şi programelor alimentaţiei la sân şi alimentaţiei copiilor.

Anul 2011

Tema pentru anul 2011 s-a concentrat pe angajarea şi mobilizarea activităţii de tineret şi între generaţii, cu un slogan răsunător: Vorbeşte-mi! Alăptatul - o experienţă 3D! Tema se ocupă de comunicarea la diferite niveluri şi între diferite sectoare.

Obiectivele campaniei din 2011 au fost:

1. Încurajarea comunităţilor şi facilitatorilor de servicii de sănătate să folosească noua tehnologie media pentru a ajunge la un număr cât mai mare de persoane, oferind informaţii privind alăptatul.

2. Extinderea domeniului de aplicare a susţinerii alăptării, de a implica şi alte părţi interesate (de exemplu: tinerii, bărbaţii, medicii cabinetelor de planificare familială).

3. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare în educaţia alăptării, educaţie pentru sănătate cu participarea activă a tinerilor.

4. Crearea de reţele, a canalelor de comunicare între diferitele sectoare, astfel încât informaţiile privind alăptarea şi feedback-ul să poată fi accesate şi îmbunătăţite.

5. Încurajarea mentoratului prin alăptare, experţi şi comunicatori cu experienţă pentru cei care intră în noua epoca de comunicare, indiferent de vârsta lor.

6. Explorarea creativă, suport, recunoaştere şi punerea în aplicare a abordărilor inovatoare în comunicare şi punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru oameni în vederea dezvoltării ideilor lor.

Anul 2010

„Cei Zece Paşi pentru alimentaţia la sân de succes” a reprezentat tema campaniei din 2010.

- Cei Zece Paşi către alimentaţia la sân de succes oferă o cale susţinută şi sistematică de a împuternici femeile, intenţiile şi speranţele cu privire la alăptarea copiilor lor şi de a îmbunătăţi pregătirea angajaţilor din domeniul sănătăţii cu privire la susţinerea şi îmbunătăţirea calităţii alăptării,

- Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân celebrează 20 de ani de la Declaraţia Innocenti care cerea implementarea celor 10 paşi în instituţiile de maternitate,

- În ultimii 20 de ani, 20.000 de maternităţi au adoptat Cei Zece Paşi şi au fost acreditate de către iniţiativa „Spital-prieten al copilului”,

- În acest timp, ratele de hrănire ale pruncilor exclusiv prin alăptare, au crescut nesemnificativ, însă pregătirea slabă a cadrelor şi lipsa introducerii cuprinzătoare la nivel mondial a Iniţiativei au avut ca rezultat faptul că în multe medii, ratele de hrănire prin alăptare la sân stagnează.

Obiectivele Săptămânii Mondiale ale Alimentaţiei la Sân

- Atragerea atenţiei asupra celor „10 paşi” în îmbunătăţirea ratelor de alimentaţie la sân ale nou-născuţilor,

- Înnoirea şi reimpulsionarea acţiunilor sistemelor de sănătate, a ofertanţilor de îngrijire medicală şi a comunităţilor, pentru a face din alimentaţia la sân a copiilor alegerea uşoară pentru mame,

- Informarea populaţiei despre riscurile reprezentate de către hrănirea artificială şi folosirea înlocuitorilor pentru laptele de sân,

- Informarea despre rolul pe care îl are alimentaţia la sân pentru dezvoltarea copiilor şi impactul pozitiv asupra sănătăţii pe termen lung, atât a copiilor cât şi a mamelor,

- A permite mamelor să se bucure de deplina susţinere pentru alimentaţia la sân din partea sistemelor de sănătate şi nu numai.

Cei Zece Paşi spre alimentaţia la sân de succes:

1. Este importantă crearea unei politici scrise de alimentaţie la sân, care este în mod repetat comunicată întregului personal din domeniul sănătăţii.

2. Antrenarea şi pregătirea întregului personal privind abilităţile şi cunoştinţele necesare implementării acestei politici.

3. Informarea tuturor mamelor despre managementul şi beneficiile alimentaţiei la sân.

4. Ajutarea şi încurajarea mamelor de a începe alimentaţia la sân într-un interval de până la o jumătate de oră de la naştere.

5. Învăţarea mamelor cum să alăpteze şi să menţină lactaţia, chiar şi dacă sunt separate de copii.

6. Să nu se ofere sugarilor nicio formă de mâncare sau băutură în afară de laptele de mamă (cu excepţia cazurilor în care acestea sunt recomandate medical).

7. Încercarea de a menţine mama şi copilul împreună cât mai mult în timpul zilei, dacă se poate chiar pe întregul parcurs al zilei.

8. Încurajarea alimentaţiei la sân la cerere.

9. A nu se oferi suzete sau sâni falşi copiilor care încă sunt hraniţi cu lapte la sân.

10. Încurajarea creării grupurilor de suport pentru alăptat şi informarea mamelor despre acestea după externarea din spital sau clinică.

Anul 2009

În anul 2009, campania a avut ca titlu „Alimentaţia la Sân, o reacţie vitală de urgenţă”

Obiective şi raţionament:

- Pentru a atrage atenţia asupra rolului vital pe care alimentaţia la sân îl joacă în topul urgenţelor în întreaga lume.

- Pentru a sublinia nevoia de susţinere activă şi ajutor pentru alimentaţia la sân înainte şi în timpul urgenţelor.

- Pentru a mobiliza la acţiune şi a îmbunătăţi comunicarea şi colaborarea între cei cu cunoştinţe şi abilităţi de susţinere a alimentaţiei la sân şi cei implicaţi în a reacţiona în cazul situaţiilor de urgenţă.

- Copiii sunt cel mai vulnerabil grup în timpul urgenţelor şi calamităţilor, iar rata mortalităţii în rândul lor poate creşte de la de 2 ori la de 70 de ori faţă de cea normală în timpul acestora.

- Este vitală pregătirea pentru situaţii de urgenţă. Susţinerea şi promovarea alăptării în lipsa urgenţelor va împuternici capacitatea mamelor şi copiilor de a face faţă în situaţii de urgenţă.

În anul 2008, Campania a avut denumirea „Suport pentru mame: în cursa spre aur câştigă toată lumea”.

În 2008, Campania a făcut o puternică referire la jocurile olimpice de vară care s-au organizat în China. Cu această ocazie, campania s-a concentrat asupra importanţei şi nevoii de a hrăni copiii exclusiv cu lapte de mamă în primele 6 luni de viaţă, şi de a continua alăptarea în combinaţie cu alimentaţia complementară până la vârsta de doi ani, şi chiar dincolo de această vârstă.

Campanii naţionale anterioare:

În anul 2002 a fost înfiinţat Comitetul Naţional de Promovare a Alimentaţiei la Sân, a cărui primă misiune s-a concretizat în elaborarea Strategiei Naţionale de Promovare a Alimentaţiei la Sân în România pentru perioada 2003-2012 şi a Planului Naţional de Acţiune pentru 2003-2004.

Ministerul Sănătăţii a continuat acţiunea de promovare a alimentaţiei la sân şi în anul 2004. Din fondurile Programului Naţional de sănătate a femeii şi a copilului (PN 3) au fost alocate pentru anul 2004 nu mai puţin de 3,2 mld. lei pentru susţinerea acţiunilor de promovare a alimentaţiei la sân în România.

Astfel, Ministerul Sănătăţii continuă proiectul început în anul 2002, când, în colaborare cu Reprezentanţa UNICEF în România, a lansat iniţiativa „Spitalul Prieten al Copilului”, pentru promovarea alimentaţiei la sân în spitale, cu scopul de a dezvolta practici corecte de iniţiere, promovare şi susţinere a alăptării în maternităţi, secţii de pediatrie, în reţeaua asistenţei medicale primare şi la nivelul comunităţii. Scopul strategiei era atingerea celui mai înalt standard posibil de sănătate, prin promovarea alimentaţiei la sân exclusiv în primele 6 luni de viaţă şi continuarea alimentaţiei la sân până cel puţin la vârsta de 1 an, precum şi dezvoltarea unui cadru legislativ şi administrativ favorabil promovării alimentaţiei la sân.

Campania din 2007: Iniţiativa alăptării în prima oră de la naştere este considerată un pas vital pentru reducerea mortalităţii infantile şi în special a mortalităţii neonatale precoce. „Salvaţi un milion de bebeluşi începând cu o acţiune, o oră de suport şi un mesaj: Începerea alăptării în prima oră de după naştere!”

ZIUA MONDIALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA HEPATITEI

28 iulie 2018

Campania Găsiţi Milioanele Nediagnosticate

Alianţa Mondială pentru Hepatită (World Hepatitis Alliance-WHA) conduce lupta globală împotriva hepatitei virale, una din principalele cauze de deces la nivel mondial.

Fiecare an se concentrează pe o temă specifică. Lista temelor anterioare este următoarea:

· 2011: Hepatita afectează pe oricine, oriunde. Află. Confrunt-o.

· 2012: Este mai aproape decât crezi.

· 2013: Trebuie făcut mai mult pentru a stopa acest ucigaş tăcut.

· 2014: Hepatita: Mai gândeşte-te…

· 2015: Prevenirea Hepatitei virale. Acţionaţi acum.

· 2016: Află despre Hepatite - Acţionaţi acum.

· 2017: Eliminarea Hepatitei.

Hepatita virală este una din cele mai mari ameninţări de sănătate publică a timpului nostru.

· 1,34 milioane decese pe an

· Duce la două din trei decese prin cancer hepatic

· >300 milioane persoane trăiesc fără să ştie cu hepatita virală

· Dar împreună putem elimina hepatita virală

· Strategia Globală de eliminare a fost adoptată în anul 2016

· Există tratament pentru hepatita C şi există tratament şi vaccin pentru hepatita B

· Hepatita virală a fost inclusă în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă

Hepatita B şi C cauzează 1, 3 milioane de decese pe an - mai mult decât HIV/SIDA, tuberculoza şi malaria, la un loc. Împreună, aceste virusuri provoacă în întreaga lume două din fiecare trei decese prin cancer hepatic.

ZIUA MONDIALĂ A HEPATITEI (ZMH) 2018

Din cele 325 de milioane de oameni care trăiesc cu hepatita virală la nivel global, mai mult de 300 de milioane (9 din 10!) trăiesc cu hepatita B sau C, fără să ştie. Fără îmbunătăţirea semnificativă în diagnostic, ratele de tratament vor scădea, ratele de infectare vor creşte şi vom pierde posibilitatea de a elimina hepatita virală până în 2030.

În anul 2016, 194 de guverne au adoptat Strategia globală a OMS privind hepatita virală, care include obiectivul de a elimina hepatita B şi C până în 2030, dar numai câteva ţări sunt pe cale de a îndeplini aceste obiective. Suntem într-un moment critic. Dacă nu vom lua măsuri, şansa noastră de a elimina hepatita va fi ratată. De ZMH 2018, facem apel la toate persoanele şi organizaţiile să se unească sub tema „ Eliminarea hepatitei“, în scopul de a conduce acţiuni şi de a impulsiona guvernele - pentru că numai împreună putem elimina hepatita virală până în 2030.

CAMPANIA: GĂSIŢI MILIOANELe LIPSĂ

Deoarece scopul de eliminare a hepatitei virale nu poate fi atins fără a găsi persoanele nediagnosticate şi fără conectarea acestora la îngrijire si tratament, Alianţa Mondială pentru Hepatită (World Hepatitis Alliance-WHA) lansează Campania de căutare pentru a găsi „milioanele lipsă”.

Căutarea începe cu trei ani de campanie de sensibilizare şi advocacy, care îşi propune să educe, să influenţeze politicile naţionale de testare şi să încurajeze oamenii să se testeze şi/sau să devină susţinători în încercarea de a găsi cazurile nediagnosticate.

Campania va fi lansată de ZMH 2018, pentru a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni trăiesc fără să ştie cu hepatită virală. Ocazia ar trebui folosită pentru a inspira comunitatea să ia măsuri pentru reabsorbţia în programele de screening şi diagnostic.

„DEPĂŞIREA BARIERELOR DE DIAGNOSTIC: ROLUL PERSOANELOR CARE TRĂIESC CU HEPATITĂ VIRALĂ ÎN GĂSIREA MILIOANELor LIPSĂ“: CARTA ALBĂ

La 28 iulie se va lansa lucrarea Alianţei privind „Depăşirea barierelor la diagnostic: Rolul persoanelor care trăiesc cu hepatită virală în găsirea milioanelor lipsă. Această cercetare nouă la nivel mondial va evidenţia barierele cheie pentru diagnostic şi recomandările asupra modului în care grupurile societăţii civile pot ajuta la depăşirea acestora.

Carta albă este încununarea unei consultări la nivel mondial a părţilor interesate, sondaj condus de Alianţa Mondială a Hepatitei; este un instrument cheie de advocacy pentru comunitatea hepatitei şi ar trebui să fie utilizat atunci când se discută cu factorii de decizie politică, atunci când este implicată mass-media şi atunci când sunt furnizate comunicate sau educaţie medicală. Carta albă va fi însoţită de un film educaţional scurt care subliniază barierele globale şi modurile cele mai potrivite prin care pacienţii le pot depăşi. Videoclipul va fi lansat de Ziua Mondială a Hepatitei.

CĂUTAREA GLOBALĂ InTERACTIVĂ PENTRU A GĂSI MILIOANELE LIPSĂ

„Global Quest“pentru a găsi Milioanele nediagnosticate este o platformă online în care susţinătorii din întreaga lume îşi pot afişa activităţile, pentru a găsi milioanele de oameni care trăiesc fără să ştie cu hepatita virală. Fie că sunteţi dintre cei cu rol în creşterea gradului de conştientizare prin intermediul mass-media sociale, sau dintre cei din unităţi de screening pentru testare sau dintre cei care promovează politici, sunteţi parte din încercarea de a găsi milioanele care lipsesc.

Din 14 iunie se pot adăuga activităţile pe hartă interactivă, prin distribuire de imagini de la evenimente,încărcare de videoclipuri cu activităţi sau încărcare de rezumate despre modul în care sunt găsite „milioanele care lipsesc”.

„GĂSIŢI MILIOANELE LIPSĂ”- EVALUAREA RISCULUI DE INFECŢIE

Evaluarea online a riscului de infecţie este o modalitate utilă de a se angaja publicul larg şi de a trimite mesajul cheie. La 14 iunie, se lansează o evaluare de risc personalizată, care permite utilizatorilor să-şi listeze rezultatele şi care în acelaşi timp îi încurajează să se testeze. Se recomandă tuturor susţinătorilor ZMH să utilizeze acest instrument în special în cadrul activităţilor de social media mai largi. [1]

HEPATITELE VIRALE la nivel mondial

HEPATITA VIRALĂ ESTe O PROBLEMĂ DE SĂNĂTATE LA NIVEL MONDIAL

5 INFORMAŢII cheie despre HEPATITA VIRALĂ

1. Hepatita B şi C ucide mai mulţi oameni anual decât HIV/SIDA, malaria şi tuberculoza

2. Hepatitele B şi C sunt responsabile pentru 2 din 3 decese cauzate de cancerul hepatic

3. >300 de milioane de oameni trăiesc fără să ştie cu hepatita virală

4. Costul de 20 de cenţi de vaccin la naştere încă nu este folosit în 48% din ţările lumii

5. Eliminarea hepatitei B şi hepatitei C, ca ameninţări la adresa sănătăţii publice, până în 2030 ar preveni aproximativ 36 de milioane de infecţii şi ar salva 10 milioane de vieţi

Hepatitele cronice B şi C sunt boli infecţioase care provoacă leziuni grave hepatice, cancer şi moarte prematură. Mai mult de 300 de milioane de persoane sunt infectate cu virusul hepatitei B sau cu virusul hepatitei C. Hepatitele B şi C sunt epidemii silenţioase, care afectează mai ales copiii şi populaţiile marginalizate: persoane care injectează droguri, populaţii indigene, prizonieri, bărbaţi care fac sex cu bărbaţi, migranţi şi persoane cu HIV/SIDA.

La nivel global, 90% din persoanele care trăiesc cu virusul hepatitei B şi 80% din cele cu hepatita C nu sunt conştiente că trăiesc cu boala, având ca rezultat posibilitatea reală de a dezvolta boli hepatice fatale sau cancer de ficat, la un moment dat în viaţa lor şi, în unele cazuri, transmiterea în necunoştinţă a infecţiei altor persoane.

Cu disponibilitatea de vaccinuri şi tratamente eficiente pentru hepatita B şi tratament pentru hepatita C, eliminarea hepatitei virale este realizabilă, dar este necesară o mai mare conştientizare şi înţelegere a bolii şi a riscurilor, astfel cum este şi accesul la diagnostic şi tratament mai ieftine.

În 2015, hepatita virală a fost inclusă în Obiectivele de dezvoltare durabilă (SDG) şi a fost ratificată în 2016 prima strategie din lume pentru eliminarea hepatitei la nivel mondial. Garantarea că nimeni nu e lăsat în urmă şi că factorii de decizie politică onorează angajamentul,vor fi esenţiale pentru realizarea ţintelor de eliminare. [1]

Există cinci virusuri hepatitice diferite: A, B, C, D şi E. Mai jos este prezentat modul prin care fiecare dintre virusuri este transmis, prevenit şi tratat

HEPATITA A

Transmitere: prin ingestie de alimente sau apă contaminate sau prin contact direct cu persoana infectată; se poate manifesta epidemic, pe fondul deficienţelor de igienă personală şi a sanitaţiei precare. La nivel mondial, se estimează un număr de 1,4 milioane de cazuri noi anual şi, deşi nu se cronicizează, poate genera pierderi economice semnificative şi consecinţe sociale în comunităţile afectate.

Prevenire: există un vaccin pentru a preveni hepatita A. Tratamentul în termen de câteva săptămâni de la expunerea la virus poate aduce de asemenea imunitate pe termen scurt. Riscul de expunere poate fi redus prin igienă şi salubritate şi prin evitarea apei potabile provenite de la surse nesigure.

Prevenţia se bazează pe ameliorarea condiţiilor de sanitaţie, pe respectarea regulilor de igienă personală şi colectivă, precum şi pe vaccinare. În caz de epidemie, vaccinarea este foarte eficientă când se aplică precoce, în comunităţi mici, cu acoperire mare în mai multe grupe de vârstă.

Tratament: nu există un tratament pentru hepatita A. Hepatita A provoacă doar hepatită acută, astfel organismul este adesea în măsură să îndepărteze infecţia în câteva săptămâni. Cu toate acestea, hepatita A poate duce uneori la complicaţii. [1,4]

HEPATITA B

Transmitere: hepatita B se transmite prin contact cu sângele sau alte fluide ale corpului unei persoane infectate; se poate transmite în timpul naşterii de la mamă la copil, prin schimbul de lame de ras sau periuţe de dinţi, prin sex neprotejat şi prin schimbul de ace şi seringi în cazul injectării de droguri.

Conform OMS, există aproximativ 2 miliarde de persoane infectate cu HVB, 240 milioane cu infecţie cronică iar 780000 mor anual din cauza acestei patologii (130000 prin hepatită acută şi 650000 prin ciroză sau cancer hepatic).

Hepatita virală B este o problemă importantă de sănătate publică şi prin potenţialul de cronicizare, cu evoluţie spre ciroză hepatică şi carcinom hepatocelular, transmiterii facile prin contactul cu sângele sau alte fluide biologice (HVB este de 50-100 de ori mai infecţios decât HIV în caz de înţepătură accidentală cu ac contaminat, ceea ce-l transformă într-un permanent pericol profesional pentru personalul medical), transmiterii perinatale, sexuale şi creşterii prevalenţei în rândul consumatorilor de droguri.

Prevalenţa hepatitei virale tip B este mai mare în Africa sub-sahariană, Asia de Sud-Est, regiunea amazoniană şi sudul Europei estice, cu o rată a portajului de HVB între 5-20% (la care se poate adăuga şi portajul de HVD). Transmiterea de la mamă la copil a HVB reprezintă calea de transmitere principală în zonele cu prevalenţă mare, unde 5–10% din populaţia adultă are infecţie cronică.

Prevenire: vaccinarea hepatitei B este foarte eficientă în prevenirea infecţiei. La nevaccinaţi, se recomandă folosirea de prezervative şi evitarea schimbului de ace sau obiecte, cum ar fi periuţe de dinţi, aparate de ras sau foarfece de unghii cu o persoană infectată, pentru a reduce riscurile de expunere. În caz de tatuaj sau piercing, se recomandă doar unităţile cu autorizaţie de funcţionare. Pentru cei susceptibili de a fi expuşi în viitor, vaccinarea este foarte recomandată. Copiii născuţi din mame cu hepatita B trebuie vaccinaţi în decurs de 12 ore de la naştere, astfel se previne evoluţia infecţiei spre hepatită cronică B.

Prevenţia se bazează pe vaccinare şi implementarea strategiilor de siguranţă a tratamentului parenteral, transfuziilor de sânge şi conduitei sexuale.

Tratament: deşi nu există în prezent nici un tratament eficient pentru hepatita B, sunt disponibile medicamente cum ar fi interferon alfa şi peginterferon, dar şi o varietate de medicamente antivirale. Aceste medicamente pot încetini replicarea virusului. Cel mai important, ele reduc foarte mult riscul complicaţii - ciroza hepatică şi cancerul hepatic.[1,6]

HEPATITA D

Transmitere: hepatita D se transmite prin contact cu sânge infectat. Virusul hepatitic D este un virus defectiv care necesită prezenţa HVB pentru realizarea infecţiei şi asigurarea replicării. Astfel, poate fi găsit doar la persoanele infectate cu HVB, prin coinfecţie sau suprainfecţie.

Prevenire: hepatita D apare numai la persoanele care sunt deja infectate cu virusul hepatitei B. Oamenii care nu sunt infectaţi cu virusul hepatitei B, pot preveni infecţia cu virusul hepatitei D, prin vaccinarea împotriva hepatitei B, prin evitarea schimbului de ace şi alte elemente, cum ar fi periuţe de dinţi, aparate de ras sau foarfece de unghii, cu o persoană infectată. În caz de tatuaj sau piercing, se recomandă doar unităţile cu autorizaţie de funcţionare. Vaccinarea este strategia cea mai eficientă pentru prevenirea infecţiei cu virusul hepatitic B.

Tratament: Tratamentul pentru hepatita D constă din interferon, dar nu este foarte eficient. [1,6]

HEPATITA C

Transmitere: hepatita C se transmite prin contact sânge-la-sânge. Cele mai frecvente moduri de infecţie includ practici nesigure de injectare, sterilizarea necorespunzătoare a echipamentelor medicale şi prin sânge şi produse din sânge netestate. Aceasta poate fi transmisă şi prin intermediul unor practici sexuale,iar riscul creşte prin prezenţa altor infecţii cu transmitere sexuală.

Conform OMS, la nivel mondial există aproximativ 130-150 de milioane de persoane infectate cronic cu HVC, din care aproximativ 500.000 mor anual prin consecinţe ale acestei patologii. Se transmite parenteral prin transfuzii de sânge sau produse de sânge, instrumentar medical inadecvat sterilizat, consum de droguri injectabile (fără asigurarea seringilor şi acelor de unică folosinţă) şi mai rar, prin transmitere sexuală şi verticală. HVC se transmite de 10 ori mai uşor decât HIV şi poate supravieţui la temperatura camerei, pe diverse suprafeţe din mediul înconjurător, cel puţin 16 ore.

Deşi distribuţia geografică este universală, cele mai afectate regiuni sunt în Africa de Nord Vest şi Asia Centrală şi de Est, unde majoritatea infecţiilor sunt cauzate de tratamente injectabile şi proceduri medicale nesigure. Infecţiile cu HVC legate de consumul de droguri injectabile apar în toate regiunile lumii, cu aproape 67% din consumatori infectaţi cu virusul hepatitei C.

Prevenire: în prezent, nu există nici o vaccinare pentru hepatita C. Pentru a reduce riscul de expunere este necesar să se evite schimbul de ace şi alte elemente, cum ar fi periuţe de dinţi, aparate de ras sau foarfece de unghii cu o persoană infectată. În caz de tatuaj sau piercing, se recomandă doar unităţile cu autorizaţie de funcţionare.

În lipsa unui vaccin antiHVC, prevenţia este nespecifică prin reducerea expunerii, screening-ul donatorilor de sânge şi organe, creşterea siguranţei produselor transfuzabile, decontaminarea/sterilizarea adecvată în mediul de spital, asigurarea seringilor/acelor de unică folosinţă, utilizarea obiectelor de igienă personală strict individualizate, conduită sexuală protejată.

Tratament: Tratamentul poate vindeca infecţia cu virusul hepatitei C. Până de curând, tratamentul reprezenta o combinaţie de interferon, în general pegilat, interferon de durată lungă şi ribavirină dar există o utilizare tot mai mare de medicamente antivirale care acţionează direct (AAD). Persoanele cu diferite genotipuri de hepatita C răspund diferit la tratament, unele cu mai mult succes decât altele, dar diferenţele dintre genotipuri dispar deoarece ratele de vindecare cu noile medicamente se apropie de 100%.

Strategiile integrate de prevenire a hepatitelor B şi C trebuie să includă asigurarea de produse de sânge sigure, practici sigure de injectare, servicii de reducere a consecinţelor negative pentru consumatorii de droguri injectabile şi promovarea de comportamente sexuale fără riscuri. [1,7]

HEPATITA E

Transmitere: ca şi hepatita A, hepatita E se transmite prin consumul de alimente contaminate sau apă potabilă contaminată. Focarele apar în cazul în care există o lipsă de apă potabilă şi canalizare.

Transmisă preponderent pe cale digestivă (în special prin apă contaminată), are o răspândire universală, cu prevalenţe mai ridicate în Asia de Sud şi Est, unde se concentrează peste 60% din cazuri şi peste 65% din decesele imputabile HEV. În Egipt, 50% din populaţia de >5 ani este pozitivă serologic pentru HVE.

Această hepatită este autolimitată de obicei, dar poate determina forme fulminante, soldate cu deces, în special la gravide. Conform OMS, în fiecare an apar 20 milioane de infecţii cu virusul hepatitic E, peste 3 milioane de cazuri de hepatită E şi 56600 de decese. Mortalitatea în populaţia generală variază între 0,5% şi 4%, dar poate ajunge la 20% în rândul gravidelor.

Prevenire: în prezent, există un vaccin pentru a preveni hepatita E, dar nu este disponibil pe scară largă. Reducerea riscului de expunere la virusul hepatitei E se bazează pe menţinerea potabilităţii apei, a condiţiilor corecte de sanitaţie, pe respectarea regulilor de igienă personală şi pe evitarea consumului de peşte insuficient prelucrat termic, a fructelor şi legumelor necurăţate de coajă, în special în ţările endemice.

Tratament: nu există nici un tratament pentru hepatita E, frecvent recuperarea se produce de la sine. Se poate, totuşi, să fie fatală în unele cazuri. [1,5]

EXAMINARE PREVENTIVĂ, DIAGNOSTIC, TRATAMENTUL HEPATITEI B ȘI C

Virusul hepatitei B (VHB) se transmite între oameni prin contact cu sânge sau alte fluide ale corpului, inclusiv sperma şi lichidul vaginal al unei persoane infectate; este foarte puţin probabil ca acesta să poate fi contractat prin sărut sau prin schimb de tacâmuri. Virusul hepatitei C (VHC) se transmite prin contactul direct cu sângele infectat.

PREVENIRE

Cele mai frecvente căi de transmitere pentru virusurile hepatitelor B sau C sunt următoarele:

· Transfuziile de sânge şi produse din sânge, fără testarea prealabila a sângelui utilizat

· Intervenţiile medicale sau dentare, fără sterilizarea adecvată a echipamentului

· De la mamă la copil în timpul naşterii (frecvente în hepatita B, mai puţin frecvente în hepatita C)

· Tratament injectabil necorespunzător în unităţile de asistenţă medicală

· Schimbul de echipamente pentru injectarea/prizarea drogurilor

· Schimbul de aparate de ras, periuţe de dinţi sau alte articole de uz casnic

· Tatuaj şi piercing, dacă se face cu echipamente nesterilizate

În cazul hepatitei B, infecţia se poate produce şi prin sex neprotejat cu o persoană infectată.
Vaccinarea este cel mai bun mod de a preveni infecţia cu virusul hepatitei B. Mai mult de un miliard de doze de vaccin hepatitic B, au fost folosite de la începutul anilor 1980 şi s-a dovedit a fi eficient în aproximativ 95% din cazuri. Nu există în prezent nici un vaccin pentru hepatita C.

DIAGNOSTIC

Pentru diagnosticul hepatitei B din sânge trebuie verificat antigenul de suprafaţă al hepatitei B (HBsAg). Antigenul HBs este o parte a virusului şi va apărea, de obicei, în sânge de la şase până la douăsprezece săptămâni după infectare. În cazul în care testul este pozitiv, diagnosticul este de hepatită B.

În acest caz, medicul recomandă teste suplimentare pentru a verifica dacă infecţia hepatitei B este nouă sau veche şi dacă este nevoie sau nu de tratament. După infecţia naturală sau după vaccinarea împotriva hepatitei B, se dezvoltă anticorpi la virusul hepatitei B (anti-HBs), pentru a distruge virusul. Prezenţa anti-HBs înseamnă protecţie împotriva infecţiei viitoare cu virusul hepatitei B.

Pentru hepatita C, medicul verifică mai întâi pentru anticorpii hepatitei C (anti-HCV), care apar în sânge la şapte până la nouă săptămâni după infectare. În cazul în care sistemul imunitar este slăbit, poate dura mai mult pentru ca organismul să producă anticorpi sau se poate să nu producă deloc.

În cazul în care primul test este pozitiv, medicul va recomanda testarea pentru virusul in sine (hepatita C ARN). În cazul în care testul este pozitiv, diagnosticul este de hepatită C.

TRATAMENTUL HEPATITEI B

Hepatita acută B: nu este de obicei necesar de a trata o infecţie nouă în primele şase luni. Nouă din zece noi infecţii la adulţi se vindecă pe cont propriu, cu sau fără tratament. În acest stadiu incipient al bolii, tratamentul face o diferenţă foarte mică în şansele de vindecare. Medicamentele antivirale pot fi necesare şi utile în cazuri rare, în care infecţia acută cauzează inflamaţia agresivă a ficatului.

Hepatita cronică (de lungă durată) de tip B: Unii oameni au nevoie de tratament, în timp ce alţii trebuie să aştepte. Tratamentul de obicei nu vindecă de hepatita B, dar poate transforma o infecţie cu virus hepatitic B „agresiv“într-o infecţie uşoară si poate opri deteriorarea ficatului. În cazul în care infecţia este considerată uşoară, e mai bine să se monitorizeze şi să se aştepte până mai târziu pentru tratament. Se poate trata cu interferon alfa pegilat sau cu pastile numite analogi nucleozidici sau nucleotidici. Interferon alfa pegilat stimulează sistemul imunitar împotriva virusului. Acest tratament poate avea efecte secundare, cum ar fi oboseala, simptome asemănătoare gripei, depresie, etc. Tratamentul se continuă timp de 24 până la 48 săptămâni; de exemplu, la pacienţii cu genotip A, AgHBe pozitiv, cu creşteri ale enzimelor hepatice, dar fără ciroză, se poate reduce cu succes infecţia virală la o stare mai blândă.

Analogii nucleozidici şi nucleotidici opresc replicarea virusului. Pastilele au foarte puţine efecte secundare, şi chiar şi pacienţii cu ciroză le pot lua. Cu toate acestea, pacienţii trebuie să ia pastile în fiecare zi, timp de mai mulţi ani şi, uneori, o viaţă întreagă. În cazul în care virusul devine rezistent la un singur tip de pastilă, s-ar putea să nu mai funcţioneze, şi va trebui să fie adăugat la tratament un alt medicament diferit pentru a ţine virusul sub control. Medicul trebuie să monitorizeze încărcătura virală (ADN-ul hepatitei B), pentru a se asigura că tratamentul funcţionează.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat liniile directoare pentru prevenirea, îngrijirea şi tratamentul persoanelor cu infecţie cronică hepatită B, care să stabilească cine ar trebui să fie tratat şi cu ce medicamente. Deoarece liniile directoare au ca scop unităţile cu resurse limitate, acestea nu includ interferonul, mai complicat de gestionat decât medicamentele analogice nucleozidice şi nucleotidice.

TRATAMENTUL HEPATITEI C

S-a realizat o cantitate mare de medicamente pentru hepatita C,cu multe medicamente noi lansate în ultimii doi ani. În timp ce tratamentul hepatitei C care constă din ribavirină şi interferon în forma pegilată, stimulează sistemul imunitar al organismului, cele mai multe dintre noile medicamente atacă virusul in sine. Ele vizează în primul rând una din cele trei părţi distincte ale virusului numite proteaza, polimeraza şi zona NS5A şi, prin urmare, sunt cunoscute drept inhibitori de protează, inhibitori ai polimerazei şi inhibitori NS5A; acestea sunt cunoscute ca antivirale directe, ele sunt acum folosite tot mai mult în combinaţie unele cu altele şi fără interferon. Acestea permit cursuri de tratament mult mai scurte, 12 săptămâni sau mai puţin, cu mai puţine efecte adverse.

Scopul tratamentului pentru hepatita C este de a atinge un răspuns virologic susţinut (RVS), ceea ce înseamnă că virusul nu este detectabil în sânge 24 de săptămâni, acum mai frecvent 12 săptămâni după oprirea tratamentului. Acest răspuns este echivalentul unei vindecări, deoarece virusul nu revine, cu excepţia persoanelor recent infectate.

În timp ce genotipul 1 a fost considerat cel mai greu de tratat cu interferon, genotipul 3 pare a fi cel mai greu de tratat cu noile medicamente şi avem foarte puţine date cu privire la genotipurile 5 şi 6.Cu toate acestea,sunt in studiu noi medicamente care vor funcţiona în mod egal în toate genotipurile.

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale noilor medicamente este faptul că, în absenţa interferonului, ele par a fi suficient de sigure la pacienţii cu ciroză decompensată, oferind şansa de vindecare şi o îmbunătăţire a stării de sănătate.

Noile medicamente sunt scumpe în lumea dezvoltată şi acest lucru limitează utilizarea lor în unele ţări. Multe guverne sunt în prezent în negocieri cu producătorii pentru a asigura preţuri mai mici. În lumea în curs de dezvoltare, unii producători au anunţat deja „programe de acces“; aceste programe implică preţuri semnificativ mai mici şi acorduri de licenţiere cu producătorii de medicamente generice. În afară de negocierile asupra preţurilor, accesul la medicamente este încetinit de timpul necesar pentru licenţe şi/sau înregistrare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat liniile directoare pentru screeningul, îngrijirea şi tratamentul persoanelor cu hepatită C, care au stabilit cine ar trebui să fie tratat şi cu ce medicamente. Acest lucru va fi actualizat în mod regulat, pe măsura ce devin disponibile medicamente noi.

Exemple de AAD disponibile în prezent în unele ţări sunt:

Inhibitori de proteaze (numele se termină în -previr)

· Prima generaţie: Boceprevirul; telaprevir

· A doua generaţie (mai bună şi cu mai puţine efecte secundare): Asunaprevir; Paritaprevir; Simeprevir

Inhibitori de polimeraze (numele se termină în -buvir): Dasabuvir; sofosbuvir

Inhibitori de NS5A (numele se termină în -asvir): Daclatasvir; Ledipasvir; Ombitasvir

Combinaţii comercializate de un singur producător: Harvoni - sofosbuvir şi Ledipasvir; '3D' - Paritaprevir, Dasabuvir şi Ombitasvir [1]

STRATEGIA GLOBALĂ DIN SECTORUL DE SĂNĂTATE, 2016–2021, CU ŢINTA DE ELIMINARE A HEPATITELOR VIRALE

Strategia mondială se adresează celor cinci virusuri hepatitice (A, B, C, D şi E), cu atenţie particulară pentru hepatitele B şi C, care reprezintă o povară pentru sănătatea publică.

Cele cinci virusuri hepatitice sunt foarte diferite, cu moduri diferite de transmitere, care afectează diferite populaţii şi care duc la consecinţe diferite în starea de sănătate.

Hepatitele virale A şi E sunt infecţii cu transmitere prin aliment şi apă, care pot duce la izbucniri epidemice în comunităţi cu apă nesigură şi sanitaţie deficitară. Nu duc la infecţie cronică sau boală cronică hepatică şi nu există tratament specific. Prevenirea se face prin îmbunătăţirea condiţiilor sanitare, măsuri de siguranţa a alimentului şi prin vaccinare.

Hepatitele virale B şi C sunt infecţii cu transmitere prin sânge, cu procente mari de transmitere în etapele timpurii ale vieţii, prin injecţii nesigure şi proceduri medicale, mai rar prin contact sexual. [1,3]

Eliminarea hepatitelor virale,care reprezintă o ameninţare la sănătatea publică, se poate realiza prin intermediul instrumentelor şi abordărilor actuale. Există oportunităţi pentru creşterea şi răspândirea globală a soluţiei la această problemă (atingerea ţintelor de reducere cu 90 % a infecţiilor noi şi de reducere cu 65% a deceselor), prin investiţii în 5 arii majore de intervenţie:

01/ Vaccinuri

Sunt disponibile vaccinuri eficiente pentru prevenirea hepatitelor virale A, B şi E, iar multe ţări implementează programe de vaccinare a copiilor împotriva HVB;

02/ Prevenirea transmiterii virusului hepatitic B de la mamă-la-copil

Vaccinarea oportună cu prima doză la naştere este o intervenţie cheie pentru prevenirea transmiterii la naştere a virusului B de la mamă-la-copil;

03/ Siguranţa injecţiilor, produselor de sânge şi siguranţa chirurgicală

Transmiterea hepatitelor virale B şi C în unităţile de asistenţă medicală poate fi stopată prin aplicarea riguroasă a Precauţiilor Universale pentru toate intervenţiile medicale invazive, prin promovarea de măsuri pentru siguranţa injecţiilor şi securizarea aprovizionării cu produse de sânge.

04/ Servicii de reducere a riscurilor pentru persoane care îşi injectează droguri

Asigurarea accesului la echipament de injectare steril şi tratamentul eficient al dependenţei de drog pot preveni şi controla transmiterea hepatitelor virale B şi C, ca parte a unui pachet de intervenţii integrate pentru prevenirea, tratamentul şi îngrijirea HIV, hepatite virale şi alte infecţii transmise prin sânge, în rândul persoanelor care îşi injectează droguri.

05/ Servicii de diagnostic şi tratament

Medicamente noi, cu administrare orală, bine tolerate şi regimuri de tratament pentru pacienţii cu infecţie cronică HVC, pot duce la rate de vindecare mai mari de 90%. Există tratament eficient şi pentru pacienţii cu infecţii cronice HVB, de obicei este vorba despre un tratament pe viaţă. Pentru un impact mai mare, intervenţiile eficiente trebuie combinate şi adaptate unităţii de îngrijire, locului şi grupurilor specifice de populaţie. De exemplu, pentru epidemia de HVB, în anumite ţări cu prevalenţă mare a infecţiei, se pot obţine beneficii pentru sănătatea publică dacă eforturile se canalizează pe reducerea deceselor prin prevenirea infecţiei la copii, cu ajutorul vaccinării nou-născuţilor şi copiilor, dar şi prin tratamentul pacienţilor cu infecţii cronice.[8]

Datele noi ale OMS din 28 ţări – ceea ce reprezintă aproximativ 70% din povara globală a hepatitei – arată că eforturile de eliminare a hepatitei sunt tot mai energice. Publicate cu ocazia ZMH 2017, datele arată că aproape toate cele 28 ţări au creat comitete naţionale la nivel înalt pentru eliminarea hepatitei (cu planuri de acţiune şi obiective) şi că mai mult de jumătate dintre acestea au alocat fonduri dedicate pentru hepatită. De ZMH, OMS solicită ţărilor să continue să transforme angajamentele în mai multe servicii pentru eliminarea hepatitei. OMS a adăugat un nou tratament generic pentru creşterea accesului la terapie, şi promovează prevenţia prin siguranţa injecţiilor,factor cheie în reducerea transmiterii hepatitei B şi C.

De la angajament la Acţiune

„Este încurajator să vedem ţări care transformă promisiunea de eliminare a hepatitei în acţiune”, a afirmat Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directorul General al OMS. „Identificarea intervenţiilor cu impact mare reprezintă pasul cheie spre eliminarea acestei boli devastatoare. Multe ţări au reuşit să îmbunătăţească vaccinarea pentru hepatita B. Acum e nevoie să insistăm pentru creşterea accesului la diagnostic şi tratament”.

Ziua Mondială a Hepatitei din 2017 s-a celebrat sub tema „Eliminarea Hepatitei”, pentru a mobiliza acţiuni intense în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030 (SDG).

Datele noi ale OMS arată că mai mult de 86% din ţări au stabilit obiective naţionale de eliminare a hepatitei şi că mai mult de 70% au iniţiat planuri naţionale pentru hepatită, în scopul de a asigura accesul la prevenire efectivă, diagnostic, tratament şi servicii de îngrijire. Mai mult, aproape jumătate din ţările studiate ţintesc eliminarea prin furnizarea accesului universal la tratamentul pentru hepatită. Dar OMS consideră că progresul trebuie accelerat – „este inacceptabil că cel mult una din zece persoane care trăiesc cu hepatita ştie că este infectată şi poate accesa tratamentul”, a spus Dr. Gottfried Hirnschall, Director al Departamentului HIV şi al Programului Global Hepatita; „pentru ca eliminarea hepatitei să devină o realitate, ţările trebuie să accelereze eforturile şi să crească investiţiile în sănătate. Nu există motive plauzibile pentru ca atâtea milioane de persoane să nu fie testate pentru hepatită şi să nu poată accesa tratamentul de care au nevoie.”

Creşterea accesului la tratamentul pentru Hepatita C

Hepatita C poate fi tratată complet, în decurs de trei luni,cu antivirale cu acţiune directă (AAD). Totuşi, în anul 2015, doar 7% din cele 71 milioane persoane cu hepatită cronică C au avut acces la tratament.

OMS insistă să se garanteze că medicamentele AAD sunt accesibile celor care au nevoie de tratament. Preţurile au scăzut mult în unele ţări slab şi mediu dezvoltate, cu o povară mare a bolii,prin introducerea versiunilor generice ale acestor medicamente. Lista medicamentelor AAD disponibile pentru tratarea hepatitei C este în creştere.

OMS a precalificat prima versiune a unuia din aceste medicamente generice: sofosbuvir. Preţul mediu al tratamentului de trei luni cu acest generic este de 260$-280$, o mică parte din costul iniţial din 2013. Precalificarea OMS garantează calitatea, siguranţa şi eficienţa unui produs, ceea ce înseamnă că acest produs poate fi achiziţionat de Naţiunile Unite şi agenţii precum UNITAID, care include în prezent medicamente pentru persoane cu HIV.

Tratamentul Hepatitei B

Cu morbiditate si mortalitate globală ridicate, există interes şi pentru dezvoltarea de terapii noi pentru infecţia cronică cu virusul hepatitei B. Cel mai eficient tratament din prezent, tenofovir (care nu este curativ şi care e pe viaţă), este disponibil la preţul de 48$ pe an în multe ţări slab şi mediu dezvoltate. Există şi nevoia urgentă de creştere a accesului la testarea pentru hepatita B.

Îmbunătăţirea siguranţei injecţiilor şi prevenirea infecţiei pentru reducerea numărului de cazuri noi de hepatită B şi C - utilizarea în unităţile de asistenţă medicală a echipamentelor injectabile contaminate explică numărul mare de infecţii noi HCV şi HBV, ceea ce face din siguranţa injecţiilor o strategie mondială importantă. Sunt incluse şi prevenirea transmiterii prin proceduri invazive cum sunt tratamentul chirurgical si tratamentul dentar; creşterea ratelor de vaccinare în hepatita B şi dezvoltarea programelor de reducere a riscului pentru persoane care folosesc droguri injectabile.

OMS a lansat o gamă de instrumente educaţionale şi de comunicare pentru campania de îmbunătăţire a siguranţei injecţiilor „Get the Point-Make smart injection choices”, cu scopul de prevenire în unităţile de asistenţă medicală a hepatitei şi a altor infecţii transmise prin sânge.

Summitul Mondial pentru Hepatită

World Hepatitis Summit 2017, 1–3 noiembrie in São Paulo, Brazilia, cel mai mare eveniment global care a pus hepatita virală pe primul loc; organizat de OMS, Alianţa Mondială pentru Hepatită(WHA) şi Guvernul Braziliei, tema Summitului a fost „Implementarea strategiei Globale din sectorul de sănătate referitoare la hepatita virală: spre eliminarea hepatitei ca o ameninţare de sănătate publică”.

Hepatita C: tratamentele curative simplificate

13 aprilie 2018, Paris – Accesul la tratamentul curativ al hepatitei C este în creştere, pe măsură ce sunt disponibile tratamente mai ieftine pentru salvarea de vieţi. Conform unui raport OMS, aproape 1,5 milioane de persoane au început în anul 2016 un tratament cu antivirale cu acţiune directă (AAD), comparativ cu 1 milion în anul 2015. Ţările care au raportat progres: Egipt, Pakistan, Australia, Brazilia, China, Franţa, Georgia, Mongolia, Maroc, Rwanda şi Spania.În ciuda progresului, numărul total de persoane care au primit tratament pentru HCV este de doar 3 milioane, din totalul de 71 milioane de persoane cu HCV.

Simplificarea majoră şi administrarea tratamentului HCV sunt acum posibile; sunt disponibile tratamente noi foarte eficiente, care pot vindeca toate cele 6 subtipuri de HCV cu o rată de succes de mai mult de 90%.Administrarea tratamentului poate fi simplificată cu o-pilulă-pe-zi,fără a fi nevoie de genotipare; utilizarea acestor regimuri de tratament pan-genotipic uşurează efortul ţărilor în gestionarea achiziţiei şi a rezervei de antivirale cu acţiune directă.

Dovezile ştiinţifice recente sugerează că toate persoanele cu vârsta peste 12 ani diagnosticate cu HCV cronică (cu excepţia gravidelor) trebuie să primească tratament. “Începerea tratamentului curativ mai devreme la toate persoanele cu hepatită C, indiferent de stadiul bolii,poate fi foarte benefică. Aceasta înseamnă că pacienţii vor fi trataţi rapid şi se va reduce semnificativ riscul de cancer hepatic şi de alte boli.”, a spus Dr Marc Bulterys, Coordonatorul Programului Global pentru Hepatită.

În fiecare an,pe plan mondial sunt în jur de 400000 decese prin ciroză şi cancer hepatic, cauzate de infecţii HCV netratate. Tratamentul poate duce la reduceri cu cel puţin 87% a deceselor de cauze hepatice şi cu 80% a riscului de cancer hepatic determinat de HCV. Tratamentul poate scădea şi comorbidităţile frecvente la cei cu HCV, cum sunt depresia, diabetul şi bolile renale cronice. Majoritatea-estimativ 62%-din persoanele care au nevoie de tratament HCV trăiesc în ţările slab şi mediu-dezvoltate, care au licenţe pentru AAD şi care pot procura medicamente generice ieftine. [2]

HEPATITELE VIRALE la nivel european

Hepatita virală A (HVA)

În anul 2015, 30 de ţări UE/SEE au raportat la TESSy (The European Surveillance System - sistem pentru colectarea, analiza şi diseminarea datelor despre bolile transmisibile) un număr de 12527 cazuri confirmate (41% din România şi 9% din Bulgaria). Cazurile au apărut la toate grupele de vârstă, majoritatea la grupele de vârstă 5-14 ani (39%) şi 25-44 ani (19%). Cazurile la bărbaţi au fost mai frecvente decât la femei, mai ales la grupele de vârstă 15-24 şi 25-44 ani (raportul bărbaţi /femei de 1.3 şi respectiv de 1.2). Majoritatea (91%) infecţiilor raportate au fost cele cu transmitere domestică. Pentru cazurile asociate călătoriilor, cele mai frecvente destinaţii au fost Siria, Maroc şi Turcia.

În cadrul UE/SEE, seroprevalenţa Hepatitei A prezintă un grad înalt de variabilitate temporală şi spaţială. Există un trend general descrescător în timp, în majoritatea ţărilor, şi se observă un model geografic de creştere a seroprevalenţei dinspre nordul spre centrul, sudul şi estul UE/SEE.

În perioada februarie-decembrie 2016, cinci ţări UE au raportat focare sau cazuri sporadice; alte trei ţări, Spania, Italia şi Germania, au raportat creşteri regionale a hepatitei tip A la homosexuali sau în populaţii adulte de sex masculin. Nu a fost implicată transmiterea prin alimente, care ar fi dus la un număr mai mare de cazuri în populaţia generală. Pentru aceste îmbolnăviri, ipoteza probabilă este de transmitere homosexuală. [9]

De la actualizarea din 22 decembrie 2017 a situaţiei epidemiologice a epidemiei de hepatită A,

22 ţări UE/SEE (Austria, Belgia, Croaţia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxembourg, Malta, Olanda, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia şi Anglia) au raportat 320 cazuri noi confirmate; acestea sunt rezidenţi UE/SEE cu confirmare de laborator de virus hepatitic (HAV) genotip IA.

Din ianuarie 2017 până în februarie 2018, 26 ţări (cele 22 menţionate mai sus, plus Ungaria, Islanda, Lituania şi Polonia) au raportat 21230 cazuri confirmate cu laboratorul, cu raport pe sexe M/F de 3,3. Cele 20089 cazuri de hepatită A raportate de 26 ţări în perioada ianuarie-decembrie 2017 reprezintă o creştere de aproape 4 ori comparativ cu media celor 5648 cazuri raportate pentru aceeaşi perioadă între 2012 şi 2015. Din acestea, pentru 20067 cazuri există informaţii despre sexul pacientului: 15591 bărbaţi şi 4476 femei. Comparativ cu numărul mediu de cazuri de hepatită A raportate în anii din perioada 2012-2015, numărul de cazuri la bărbaţi a crescut cu 413% şi numărul de cazuri la femei a crescut cu 70%.[10]

În 2 mai 2018, Danemarca a raportat un focar de infecţie cu 6 cazuri confirmate de HAV genotip 1A; Olanda, Germania şi Irlanda au raportat cazuri indigene sau cu istoric de călătorie în Maroc.[11]

În regiunea OMS Europa, se estimează că există 14 milioane de adulţi infectaţi cronic cu HVB, 9 milioane infectaţi cronic cu HVC, prevalenţele fiind de 2-3 ori mai mari în ţările neincluse în UE. Se estimează că un adult din 50 este infectat cu virusul hepatitic B sau are infecţie cronică cu HVC.[12]

Hepatita virală B (HVB)

Din datele furnizate în 4 noiembrie 2016 de TESSy, reiese că:

În anul 2015, 30 state membre UE/SEE au raportat 24573 cazuri de infecţii cu virusul hepatitic B, cu rata crudă de incidenţă de 4.7 cazuri la 100 000 locuitori. Din aceste cazuri, s-au raportat 10,2% ca fiind acute, 63,5% cronice, 19,4% necunoscute, iar 6,9% nu pot fi clasificate.

Cel mai afectat grup de vârstă, atât pentru infecţiile acute cât şi pentru infecţiile cronice a fost 25-34 ani, cu 32,0% din cazuri; raportul bărbaţi-femei a fost de 1,6 la 1.

Continuă tendinţa descendentă în rata de cazuri acute, în acord cu trendurile globale, ceea ce reflectă impactul programelor naţionale de vaccinare. În contrast, rata cazurilor cronice nou diagnosticate continuă să crească în timp, această creştere este cel mai probabil legată de schimbări în practicile locale de testare şi raportare.

Datele despre transmitere au fost complete pentru 9,6% din cazuri. În cadrul cazurilor acute cu informaţie completă, cel mai frecvent raportată a fost transmiterea heterosexuală (31,1%), urmată de transmiterea nosocomială (16,3%), transmiterea în rândul bărbaţilor care întreţin relaţii homosexuale (11,6%) şi transmiterea prin consum injectabil de droguri (11,3%). Transmiterea de la mamă-la-copil a fost cel mai frecvent raportată (65,3%) pentru cazurile cronice.

Pentru continuarea trendului descendent în transmitere, trebuie menţinute Programele de prevenire şi control. Aceste programe necesită actualizare, dacă ţările europene urmăresc eliminarea hepatitelor B. Datele de supraveghere sunt importante în monitorizarea situaţiei epidemiologice şi este nevoie de îmbunătăţirea calităţii datelor.[13,14]

Hepatita virală C (HVC)

Din datele furnizate de TESSy, reiese că: în anul 2015, 28 state membre UE/SEE au raportat 34651 cazuri de hepatită C, cu rata crudă de incidenţă de 8,6 cazuri la 100 000 locuitori (o scădere uşoară de 4,0% faţă de anul precedent). Din aceste cazuri, s-au raportat 1,0% ca acute, 12,7% cazuri cronice, 69,5% ca „necunoscute” şi 16,8% cazuri neclasificate.

Ratele de incidenţă variază de la 0,1 cazuri la 100000 în Grecia la 79,1 cazuri la 100000 în Letonia. Regatul Unit a raportat 39,2% din toate cazurile raportate. Austria şi Germania au înregistrat reduceri în rata infecţiei HVC, între 2014 şi 2015 (de la 23,2 cazuri la 100000 la 18,6 cazuri la 100000 în Austria; de la 7,2 cazuri per 100000 la 5,9 cazuri per 100000 în Germania).

Nu au raportat date: Franţa, Liechtenstein şi Spania.

Hepatita C este mai frecvent raportată la bărbaţi decât la femei, raportul bărbaţi-femei a fost de 1,9 la 1. Din toate cazurile de hepatite C raportate în 2015, 50,8% au fost cu vârste între 25 şi 44 ani, iar 6,9% din cazuri au fost cu vârste sub 25 ani.

Doar 14,4% din cazuri includ date despre modul de transmitere, şi dintre acestea, cel mai frecvent raportat a fost consumul injectabil de droguri (75,3%).

În perioada 2006-2015, numărul total de cazuri diagnosticate şi raportate de statele membre UE/SEE a crescut cu 26,1%. Rata de incidenţă a fluctuat între 7,3 şi 9,4 la 100000 locuitori, cu o creştere constantă intre 2010 şi 2014.

Interpretarea datelor de hepatită C rămâne problematică, cu diferenţe în sistemele de supraveghere şi dificultăţi în definirea cazurilor raportate ca acute sau cronice. În cazul hepatitei C, o boală asimptomatică până în stadiile tardive, supravegherea bazată pe datele de notificare este plină de provocări, cu informaţii care reflectă mai mult practicile de testare decât debutul real al bolii.[15]

Potrivit estimărilor ECDC, prevalenţa hepatitei B în Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European (UE/SEE) este în jur de 0,9% şi de 1,1% pentru hepatita C (HCV).

Comisarul European pentru Health and Food Safety, Vytenis Andriukaitis a subliniat importanţa creşterii testării care să ducă la rate mai mari de depistare: ''Sunt necesare eforturi mai mari pentru a reduce atât suferinţa, cât şi costurile pe care le generează hepatita în Europa. Comisia se angajează să sprijine Statele Membre să atingă ODD de stopare HIV/AIDS şi tuberculoză şi de reducere a hepatitei până în 2030.Împreună, vom îmbunătăţi programele de prevenire şi testare, în special la cei vulnerabili, pentru reducerea inechităţilor în sănătate. Pentru a pune în practică eliminarea hepatitei, trebuie să combinăm instrumentele medicale cu cele sociale şi să colaborăm pentru politici comune de sănătate, sociale şi de educaţie.'' În 2015, ţările UE/SEE au raportat aproape 60000 cazuri noi depistate cu aceste două infecţii – cu 24573 cazuri de HBV şi 34651 cazuri de HCV. Pentru hepatita C, aceasta constituie o creştere cu 4% comparativ cu 2014 şi urmează trendul general european de creştere cu 26% a cazurilor diagnosticate şi raportate între 2006 şi 2015.Această creştere generală nu se aplică tuturor ţărilor europene.

Un studiu recent ECDC arată variaţii mari între ţări, iar proporţia infecţiilor nediagnosticate variază între 45-85% pentru HBV şi între 20-89% pentru HCV, subliniind lacunele în programele de testare naţionale.“Sunt disponibile medicamente foarte eficiente pentru tratamentul persoanelor infectate cu hepatită B şi C, dar blocajul principal observat în Europa este starea actuală a depistării cazului: prea multe infecţii cu hepatită virală rămân nediagnosticate”, a spus Andrea Ammon, Directorul ECDC.

“Un studiu ECDC arată că mai puţin de jumătate din ţările UE/SEE au ghiduri dedicate pentru testarea HBV sau HCVşi chiar mai puţine ţări pot furniza informaţii despre populaţia infectată nediagnosticată”, a continuat Ammon.“Este nevoie ca ţările să îmbunătăţească calitatea şi acoperirea datelor de supraveghere, mai ales cele referitoare la calea de transmitere.

ECDC lucrează în prezent la un ghid bazat pe dovezi, cu recomandări de testare, pentru a sprijini ţările în încercarea de atingere a ţintei de eliminare până în 2030”. Mai multe testări permit accesul la tratamentul celor infectaţi şi reduce transmiterea în interiorul Europei; există un trend descendent în rata de notificări de HBV în special în rândul tinerilor, ceea ce reflectă impactul pozitiv asupra incidenţei al programelor naţionale de vaccinare. Trendurile în notificările de HCV acută furnizează o sursă mai puţin credibilă pentru incidenţă, deoarece boala este frecvent asimptomatică, iar cazurile de infecţie acută sunt dificil de diagnosticat. Pentru atingerea eliminării hepatitei până în 2030, trebuie intensificate practicile de prevenire şi control, pentru a întrerupe lanţurile de transmitere existente. Cei care pot fi infectaţi fără să ştie cu hepatita virală,trebuie identificaţi prin mai multe testări, atât în beneficiul lor cât şi pentru reducerea transmiterii ulterioare în comunitate.[16]

HEPATITELE VIRALE la nivel naţional

Hepatita virală tip A

Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în anul 2016,

s-au înregistrat 3212 cazuri de hepatită virală A, cu incidenţa la nivel naţional de 16,3%000 locuitori,cu 48,5% mai mică decât în anul 2015. Din cele 3212 cazuri, 55,04 % au fost înregistrate la persoanele de sex masculin. În ceea ce priveşte mediul de provenienţă: 75,43% din cazuri au provenit din mediul rural şi 24,47% din urban. În anul 2016, în funcţie de data debutului, incidenţa hepatitei virale A a înregistrat o creştere în luna ianuarie, valoarea maximă de 2,2%000 locuitori, după care a scăzut până în luna mai. Se observă incidenţe crescute ale cazurilor în lunile august, octombrie şi noiembrie, păstrându-se aceeaşi sezonalitate ca şi în anii precedenţi, care sugerează legătura cu colectivităţile. Cazuri de hepatită virală A au fost raportate în toate judeţele României, cu o incidenţă maximă în judeţul Vaslui (70, 48%000) şi o incidenţă minimă în judeţul Maramureş (0.43%000). [17]

Hepatite virale tip B şi tip C

Anul 2017 este al şaselea an de supraveghere a hepatitelor virale B şi C, prin intermediul metodologiei introdusă în anul 2012. În anul 2017 a intrat în sistemul naţional de supraveghere pentru hepatitele virale tip B şi C un număr de 238 cazuri, cu 28% mai puţine faţă de anul precedent (329).

Din totalul de 238 cazuri intrate în sistemul de supraveghere pentru hepatita virală tip B şi C în anul 2017, 14% nu s-au încadrat în definiţiile de caz CNSCBT (cu 4% mai puţine faţă de anul 2016).

Evoluţia incidenţei hepatitelor virale tip B şi C, în România, în perioada 2006-2017 este prezentată în graficul de mai jos. Continuă trendul descendent pentru incidenţa raportată a hepatitei virale tip B, în paralel cu variaţii minore, de la un an la altul, pentru hepatita virală tip C.

Sursa: CNSCBT

Hepatita virală tip B

În anul 2017,media ratei incidenţei a fost depăşită cu peste 2 STDEV (standard deviation – funcţie care estimează abaterea standard bazată pe un eşantion; abaterea standard este o măsură a cât de mult sunt dispersate valorile faţă de valoarea medie) în judeţul Covasna. Depăşiri cu 1 STDEV ale mediei au fost înregistrate în judeţele Iaşi, Călăraşi, Constanţa şi Vâlcea. Şapte judeţe (Brăila, Giurgiu, Harghita, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea) nu au introdus nici un caz in sistemul naţional de supraveghere.

S-a raportat un caz de hepatită virală acută tip B perinatală.

În anul 2017, cele mai multe cazuri (28%) au fost înregistrate la grupa de vârstă 35-44 ani.

Rata maximă de incidenţă specifică s-a înregistrat la această grupă de vârstă la sexul masculin (1,6%_ooo), în timp ce la sexul feminin s-a înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani (1,3%_ooo). Cu excepţia grupelor de vârstă 5-14 ani şi 45-54 ani, ratele de incidenţă au fost mai mari la sexul masculin.

Categoriile de transmitere posibile pentru hepatita virala acută tip B, menţionate cu frecvenţa cea mai mare, au fost cea nosocomială (24,1%), urmată de cea hetero-sexuală (7,5%).

În ceea ce priveşte posibila transmitere nosocomială la cazurile de hepatită virală acută tip B, manevrele stomatologice au fost menţionate şi în acest an cu frecvenţa cea mai ridicată: 9,8% din totalul cazurilor de HVB acută, cu 2,4% mai mare faţă de anul 2016. Doar 5 cazuri de HVB acută au fost vaccinate cu 3 doze (4%). Nici unul din cele 2 cazuri de HVB cronică nu a fost vaccinat.

Hepatita virală tip C

În anul 2017, ratele maxime de incidenţă s-au înregistrat la grupa de vârstă 55-64 ani, atât pentru sexul feminin (0,8%_ooo), cât şi pentru cel masculin (0,48%_ooo).

Incidenţa specifică pe sexe a fost de 0,4%_ooo la sexul feminin şi de 0,3%_ooo la cel masculin. Valoarea maximă a ratei incidenţei s-a înregistrat la grupa de vârstă 55-64 ani pentru stadiul acut; pentru HVC cronică numărul de cazuri este prea mic pentru o comparaţie relevantă. Categoria de transmitere posibilă, menţionată cu frecvenţa cea mai mare, a fost cea nosocomială (37,3%).

În ceea ce priveşte posibila transmitere nosocomială la cazurile de hepatită virală acută tip C, ca şi în anul 2016, tratamentele injectabile în spital au fost menţionate cu frecvenţa cea mai ridicată: 16,4% din totalul cazurilor de HVC acută, valoare aproape dublă faţă de cea din anul precedent (8,3%).

Conform CNSCBT:

- În anul 2017 au intrat în sistemul naţional de supraveghere 135 cazuri nou depistate de hepatită virală tip B, din care 99% în stadiu acut şi 1% in stadiu cronic.

- Hepatita virală acută tip B a fost mai frecvent raportată pentru grupa de vârstă 35-44 ani, la total şi la sexul masculin.

- Au făcut obiectul supravegherii epidemiologice 70 cazuri de hepatită virală tip C nou depistate, din care 96% în stadiu acut şi 4% în stadiu cronic.

- Hepatita virala acută tip C a înregistrat cele mai mari rate de incidenţă la grupa de vârstă 55-64 ani, atât pentru sexul feminin, cât şi pentru cel masculin.

- În mod discordant faţă de profilul european, cazurile de hepatită virală cronică tip B şi C au fost raportate într-un număr foarte mic şi în anul 2017, motiv pentru care informaţiile rezultate din analiza epidemiologică nu sunt concludente.

- Calea de transmitere nosocomială a înregistrat frecvenţa cea mai ridicată, pentru ambele tipuri de hepatită acută, cu menţiuni de tratamente stomatologice în cazul hepatitei virale acute tip B şi de tratamente injectabile în spital, în cazul hepatitei virale acute tip C. [18]

În cadrul Strategiei Naţionale de Sănătate 2014 – 2020,

4.1. ARIA STRATEGICA DE INTERVENŢIE 1: “SĂNĂTATE PUBLICĂ”,

Obiectivul Strategic OS 2.5. se referă la:

Reducerea incidenţei bolilor transmisibile prioritare: hepatite B şi C şi asigurarea accesului pacienţilor la tratamente antivirale.

Direcţii strategice/Măsuri

a. Implementarea intervenţiilor de prevenţie primară a transmiterii virusului HIV integrat cu alte ITS, mai ales la grupurile cu risc crescut (inclusiv testare şi consiliere voluntară);

b. Creşterea rolului şi capacităţii furnizorilor de servicii de sănătate de prima linie de prevenire, diagnostic precoce şi tratament a infecţiilor cu virusul hepatitic B, conform competenţelor specifice

c. Asigurarea accesului la monitorizare clinico-biologica, a tratamentului antiviral specific pentru pacienţii eligibili, conform ghidurilor naţionale

d. Minimizarea riscului biologic ocupaţional la personalul din sistemul medical şi din sistemul de asistenţă socială (inclusiv vaccinare HVB şi acces gratuit la profilaxia postexpunere)

e. Creşterea gradului de cunoaştere a profilului epidemiologic al infecţiei HVB şi HVC în populaţia generală sau în anumite grupuri populaţionale prin studii de prevalenţă, cercetări epidemiologice, dezvoltarea registrului naţional al pacienţilor infectaţi cu HVB/HVC. [19]

CAMPANII I.E.C. din anii anteriori

În anul 2012, tema campaniei a fost „Hepatita este mai aproape decât bănuim: indiferent de vârstă, rasă, ocupaţie sau mediu socio-cultural.”, iar sloganul campaniei a fost „Aceasta este hepatita: să o cunoaştem, să o combatem, să ne protejăm.”

În anul 2013, temele campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, au fost „Aceasta este hepatita. Să o cunoaştem. Să o combatem.” şi „Nu văd ceva rău, nu aud ceva rău, nu spun ceva rău”, iar sloganul campaniei a fost „Aceasta este hepatita. Să o cunoaştem. Să o combatem.”

În anul 2014, tema şi sloganul campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei au fost „HEPATITA: IA AMINTE!”.Campania a fost implementată şi în România, la nivel local de către Direcţiile de Sănătate Publică: Bacău, Braşov, Buzău, Hunedoara, Olt, Timiş.

În anul 2015, tema campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei a fost „PREVENIREA HEPATITELOR VIRALE”, iar sloganul campaniei a fost „PREVENIREA HEPATITEI: DE TINE DEPINDE”.Campania a fost implementată la nivel local de către DSPJ Bacău şi Hunedoara.

În anul 2016, tema campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei a fost ELIMINAREA HEPATITELOR VIRALE., iar sloganul campaniei a fost „NoHep..Următoarea Noastră Mare Realizare.”

Campania a fost implementată la nivel local de către Direcţiile de Sănătate Publică: Arad, Bacău, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Timiş,Vaslui

În anul 2017, tema campaniei Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei a fost ELIMINAREA HEPATITEI.Campania a fost implementată la nivel local de către Direcţiile de Sănătate Publică: Arad, Bacău, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Timiş.[20]

Documente disponibile on-line selectate:

1. Hepatitis World Alliance (WHA), Alianţa Mondială pentru Hepatită: Why is World Hepatitis Day important?:http://worldhepatitisday.org/en/about-us; http://www.worldhepatitisalliance.org/world-hepatitis-day/campaign-materials

2. OMS, http://www.who.int/en/news-room/detail/27-07-2017-eliminate-hepatitis-whoEliminate hepatitis

3. Global Hepatitis Program Department of HIV/AIDS, WHO. GLOBAL HEALTH SECTOR STRATEGY ON VIRAL HEPATITIS 2016–2021 TOWARDS ENDING VIRAL HEPATITIS, disponibil la: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/246177/1/WHO-HIV-2016.06-eng.pdf?ua=1

4. WHO. Hepatitis A, Fact sheet N°328, http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs328/en/

5. WHO. Hepatitis E. Fact sheet N°280, disponibil la: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs280/en/

6. WHO. Hepatitis B. Fact sheet N°204, disponibil la http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs204/en/

7. WHO. Hepatitis C. Fact sheet N°164, disponibil la: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs164/en/

8. World Health Organization. Combating Hepatitis B and C to reach elimination by 2030.

Geneva: WHO; 2016: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/206453/1/WHO_HIV_2016.04_eng.pdf

9. European Centre for Disease Prevention and Control. Hepatitis A outbreaks in the EU/EEA mostly affecting men who have sex with men:http://ecdc.europa.eu/en/press/news/_layouts/forms/News

10. ECDC:www.ecdc.europa.eu/en/news-events/epidemiological-update-hepatitis-outbreak-eueea-mostly-affecting-men-who-have-sex-men-1

11. ECDC, CDTR -https://ecdc.europa.eu/sites/portal/files/documents/CDTR_week18.pdf

12. European Centre for Disease Prevention and Control. Systematic review on hepatitis B and C prevalence in the EU/EEA. Stockholm: ECDC; 2016: http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/hepatitis_B/Pages/Annual-Epidemiological-Report-for-2015.aspx#sthash.kD96rMRw.dpuf

13. ECDC http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/hepatitis_B/Pages/Facts-about-hepatits-B.aspx

14. ECDC. Hepatitis B surveillance in Europe 2015, Stockholm: ECDC; 2017. disponibil la: http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/hepatitis_B/Pages/Annual-Epidemiological-Report-for-2015.aspx

15. ECDC. Hepatitis C surveillance in Europe 2015, Stockholm: ECDC; 2017. disponibil la: http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/hepatitis-c-surveillance-in-europe-2015.pdf

16. ECDC: https://www.ecdc.europa.eu/en/news-events/ecdc-around-9-million-europeans-are-affected-chronic-hepatitis-b-or-c

Documente disponibile on-line, în limba română:

17. Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al bolilor transmisibile. Raport pentru anul 2016, Analiza evoluţiei bolilor transmisibile aflate în supraveghere, disponibil la: http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale/549-analiza-evolutiei-bolilor-transmisibile-aflate-in-supraveghere-raport-pentru-anul-2016

18. Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al bolilor transmisibile. Analiza epidemiologică descriptivă a cazurilor de hepatită virala tip B şi C intrate în sistemul de supraveghere în anul 2017, disponibil la:

http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/hepatita-virala-tip-b-si-c/913-hepatita-virala-tip-b-si-c-anul-2017-analiza

19. HOTĂRÂRE Nr. 1028 din 18 noiembrie 2014, privind aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2014 - 2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014 - 2020 pentru implementarea Strategiei naţionale

http://www.ms.ro/strategia-nationala-de-sanatate-2014-2020/

20. INSP, CNEPSS: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/hepatitele/http://www.insp.gov.ro/index.php/informatii-publice/send/7-informatii-publice/604-raport-insp-2017-final, pg.205

Link-uri disponibile on-line: http://worldhepatitisday.org; http://www.cdc.gov; http://www.who.int; http://ecdc.europa.eu; http://www.cnscbt.ro; http://insp.gov.ro/sites/cnepss/hepatitele/

Documentare şi selecţie documente disponibile în format electronic, traducere şi adaptare după WHA, OMS şi ECDC, redactare şi prezentare: INSP – CRSP Timişoara seps.timisoara@insp.gov.ro

Alăturaţi-vă căutării milioanelor lipsă.

CONSUMUL DE DROGURI

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

I. CONSUMUL DE DROGURI LA NIVEL MONDIAL¹

Se estimează că, un sfert de miliard de persoane, sau aproximativ 5% din populația adultă a globului, au consumat droguri cel puțin o dată în anul 2015. Chiar mai îngrijorător este faptul că aproximativ 29,5 milioane de consumatori de droguri, respectiv 0,6% din populația adultă a globului, suferă de tulburări cauzate de consumul de droguri. Aceasta înseamnă că, consumul lor de droguri este nociv înainte de momentul în care aceștia pot prezenta dependență de droguri, și necesită tratament.

La nivel global, există un minim estimat de 190.000 de decese premature - în cele mai multe cazuri evitabile - din cauza consumului de droguri, majoritatea atribuite utilizării opioidelor.

Impactul teribil al consumului de droguri asupra sănătății poate fi observat și în cazurile legate de HIV, hepatite și tuberculoză.

Amploarea prejudiciului cauzat de consumul de droguri este accentuată de estimarea a 28 de milioane de ani de viață „sănătoasă” pierduți (ani de viață ajustați în funcție de incapacitate (DALY) la nivel mondial în anul 2015, ca urmare a decesului prematur și a dizabilității cauzate de consumul de droguri.

Din acei ani pierduți, 17 milioane au fost atribuiți exclusiv tulburărilor cauzate de consumul de droguri de toate tipurile. DALY care pot fi atribuiți morbidității și mortalității rezultate din toate cauzele consumului de droguri au crescut în ansamblu în ultimul deceniu.

Cu toate acestea, cu mai puțin de una din șase persoane cu tulburări cauzate de consumul de droguri care beneficiază de tratament în fiecare an, disponibilitatea și accesul la servicii pe baze științifice pentru tratamentul tulburărilor cauzate de consumul de droguri și condițiile asociate acestora, rămân limitate.

Opioidele, cel mai dăunător tip de droguri

Opioidele, inclusiv heroina, rămân cel mai dăunător tip de drog din punct de vedere al sănătății. Utilizarea opioidelor este asociată cu riscul supradozelor fatale și non-fatale, riscul de a dobândi boli infecțioase (cum ar fi HIV sau hepatita C) prin practici nesigure de injectare și riscul altor comorbidități medicale și psihiatrice.

Numărul mare de decese premature cauzate de droguri este în mare măsură evitabil. O parte semnificativă a acestor decese poate fi atribuită opioidelor. În plus, tulburările cauzate de consumul de opioide reprezintă cea mai mare povară a bolii care poate fi atribuită tulburărilor cauzate de consumul de droguri: în anul 2015, aproape 12 milioane de DALY sau 70% din povara globală a bolii care pot fi atribuite tulburărilor cauzate de consumul de droguri, au fost atribuite opioidelor.

Metamfetamina produce daune considerabile

Tulburările legate de utilizarea amfetaminei reprezintă o parte considerabilă a poverii globale a bolii care poate fi atribuită tulburărilor cauzate de consumul de droguri, fiind pe locul doi, după cele legate de utilizarea opioidelor. Datele disponibile arată că, dintre amfetamine, metamfetamina reprezintă cea mai mare amenințare la adresa sănătății la nivel mondial. Utilizarea metamfetaminei se răspândește masiv și un număr tot mai mare de consumatori de metamfetamină solicită tratament. În plus, față de piața de metamfetamină în expansiune din Asia de Est și de Sud-Est și din Oceania, există îngrijorări crescânde în privința utilizării metamfetaminei în America de Nord, Asia de Sud-Vest și în unele părți ale Europei.

Tulburările cauzate de consumul de cocaină sunt în creștere

Deși numărul utilizatorilor de cocaină scade sau se stabilizează în unele părți ale Europei, analiza apelor reziduale sugerează posibilitatea creșterii consumului de cocaină în această regiune. După câțiva ani de declin, există, de asemenea, indicii privind o creștere a consumului de cocaină în America de Nord. În plus, cazurile de supradoze de droguri care implică cocaina au crescut considerabil în Statele Unite între anii 2012 și 2015. O mare parte din această creștere este legată, totuși, de utilizarea cocainei în combinație cu opioidele. La nivel global, DALY atribuiți tulburărilor cauzate de consumul de cocaină au crescut de la 729.000 în anul 2005 la 999.000 în anul 2015.

Noile substanțe psihoactive (NSP) sunt potențial mai letale decât alte droguri, dar piața este relativ scăzută

În ciuda numărului mare de NSP prezente pe piețele de droguri, dimensiunea globală a pieței pentru astfel de substanțe este încă relativ scăzută prin comparație cu alte piețe de droguri. Cu toate acestea, unul dintre aspectele cele mai îngrijorătoare ale NSP este că utilizatorii nu cunosc conținutul și dozajul substanțelor psihoactive conținute în unele NSP. Acest fapt ar putea expune utilizatorii de NSP la riscuri suplimentare și grave. Informațiile științifice necesare pentru a determina efectele pe care aceste produse le pot avea sau despre modul de a contracara aceste efecte, sunt puține sau indisponibile. Unele NSP au fost implicate în decese, iar injectarea NSP cu efecte stimulante a fost raportată ca factor agravant al riscurilor pentru sănătate la care sunt expuși consumatorii de droguri cu risc crescut.

II. CONSUMUL DE DROGURI ÎN EUROPA²

Raportul european privind drogurile 2017 al Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanii (OEDT), se bazează pe informaţiile primite de EMCDDA (European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction) de la statele membre ale Uniunii Europene și de la țara candidată Turcia, precum și de la Norvegia, sub forma unui pachet de rapoarte naționale.

Datele statistice prezentate în raport se referă la anul 2015 (sau la ultimul an pentru care sunt disponibile date). Analiza tendințelor se bazează doar pe rapoartele țărilor care au furnizat date suficiente pentru a descrie schimbările survenite în perioada de timp specificată.

În prezent, consumul de droguri în Europa cuprinde o gamă mai largă de substanțe decât în trecut. În rândul consumatorilor de droguri, policonsumul este ceva obișnuit, iar modelele individuale de consum variază de la consumul experimental la cel regulat și dependent.

Consumul de orice drog este, în general, mai mare în rândul bărbaților, iar această diferență este adesea și mai pronunțată în cazul modelelor de consum mai intensiv sau regulat.

Sursa: OEDT, Raportul european privind drogurile, 2017

Prevalența consumului de canabis este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a altor substanțe. Deși consumul de heroină și alte opioide se menține relativ scăzut, acestea continuă să fie drogurile cel mai frecvent asociate cu formele mai nocive de consum, inclusiv consumul prin injectare.

Tendințe naționale diverse privind consumul de substanțe în rândul elevilor

Monitorizarea consumului de substanțe în rândul elevilor oferă o perspectivă importantă asupra comportamentelor de risc actuale ale tinerilor și asupra eventualelor tendințe viitoare. În 2015, Proiectul european de anchete în școli privind consumul de alcool și alte droguri (ESPAD) a desfășurat a șasea rundă de culegere de date de la inițierea sa în 1995. Ultima anchetă a cules date comparabile despre consumul de substanțe în rândul elevilor de 15-16 ani din 35 de țări europene, printre care 23 de state membre ale UE și Norvegia. Dintre elevii din aceste 24 de țări, în medie 18 % au declarat că au consumat canabis cel puțin o dată (prevalența de-a lungul vieții), cele mai ridicate niveluri fiind raportate de Republica Cehă (37 %) și Franța (31 %). Consumul de canabis în ultimele 30 de zile s-a situat între 2 % în Suedia, Finlanda și Norvegia și 17 % în Franța, media pentru cele 24 de țări fiind de 8 %. Decalajul dintre sexe a variat de la o țară europeană la alta, proporția de băieți și fete în rândul consumatorilor de canabis de-a lungul vieții variind de la paritate în Republica Cehă și Malta până la un raport de 2,5 băieți la o fată în Norvegia.

Consumul de alte droguri ilegale a fost mult mai mic, prevalența generală de-a lungul vieții fiind de 5 %.

Drogurile ilegale consumate cel mai frecvent după canabis au fost MDMA/ecstasy, amfetamina, cocaina, metamfetamina și LSD sau alte substanțe halucinogene, fiecare dintre acestea fiind menționat de 2 % dintre elevi. În plus, 4 % dintre elevi au menționat că au consumat noi substanțe psihoactive de-a lungul vieții, cele mai ridicate rate fiind înregistrate în Estonia și Polonia (10 % în fiecare).

Sursa: OEDT, Raportul european privind drogurile, 2017

ESPAD oferă și date privind consumul de alcool și de tutun. Mai mult de patru cincimi (83 %) dintre elevi consumaseră alcool cel puțin o dată în viață. Jumătate dintre elevi au declarat că au băut alcool cel puțin o dată în ultima lună, iar 39 % dintre băieți și 36 % dintre fete consumaseră cel puțin cinci băuturi cu aceeași ocazie în ultima lună (consum episodic excesiv de alcool).

Aproape jumătate (47 %) dintre elevi fumaseră țigarete. 23 % dintre elevi au declarat că în luna anterioară anchetei au fumat una sau mai multe țigări pe zi, iar 3 % au declarat că au fumat mai mult de 10 țigări pe zi.

În cele 22 de țări pentru care au existat date suficiente pentru o analiză a tendințelor, între 1995 și 2015 se poate observa o scădere generală a consumului de-a lungul vieții și în ultima lună atât la alcool, cât și la țigarete. Modificările la nivelul consumului episodic excesiv de alcool au fost mai puțin pronunțate, cu toate că s-a observat o creștere în rândul fetelor în perioada respectivă. Între anchetele din 2011 și 2015 s-a produs o scădere atât a consumului episodic excesiv de alcool, cât și a consumului de țigarete din ultima lună.

Peste 93 de milioane de adulți au încercat droguri ilegale

Se estimează că peste 93 de milioane, adică puțin peste un sfert dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani din Uniunea Europeană, au încercat droguri ilegale într-un moment al vieții. Experiența consumului de droguri este mai frecvent menționată de bărbați (56,8 milioane) decât de femei (36,8 milioane). Drogul încercat cel mai frecvent este canabisul (53,8 milioane de bărbați și 34,1 milioane de femei), estimările consumului pe durata vieții fiind mult mai scăzute pentru cocaină (12,2 milioane de bărbați și 5,3 milioane de femei), MDMA (9,3 milioane de bărbați și 4,7 milioane de femei) și amfetamine (8,4 milioane de bărbați și 4,2 milioane de femei). Nivelurile consumului de canabis de-a lungul vieții variază considerabil de la o țară la alta, de la aproximativ 8 din 10 adulți în Franța la mai puțin de unul din 20 în Malta și România.

Consumul de droguri din ultimul an ilustrează consumul recent de droguri, fiind cel mai concentrat în rândul adulților tineri. Se estimează că 18,7 milioane de adulți tineri (cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani) au consumat droguri în ultimul an, numărul bărbaților fiind de două ori mai mare decât cel al femeilor.

Consumul de canabis: tendințele naționale variază

Canabisul este drogul ilegal cel mai probabil să fie consumat de toate grupele de vârstă. În general, canabisul se fumează, iar în Europa este, de regulă, amestecat cu tutunul. Modelele consumului de canabis variază de la consumul ocazional la cel regulat și dependent.

Se estimează că 87,7 milioane de adulți europeni (15-64 de ani), adică 26,3 % din această grupă de vârstă, au experimentat consumul de canabis într-un moment al vieții. Dintre aceștia, se estimează că 17,1 milioane de tineri europeni (15-34 de ani), adică 13,9 % din această grupă de vârstă, au consumat canabis în ultimul an, 10 milioane dintre ei având vârste cuprinse între 15 și 24 de ani (17,7 % din această grupă de vârstă). Rata prevalenței în ultimul an în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani variază între 3,3 % în România și 22 % în Franța. În rândul tinerilor care au consumat canabis în ultimul an, raportul dintre bărbați și femei este de doi la unu.

Prevalența cocainei: tendințe naționale stabile

Cocaina este cel mai consumat drog stimulant ilegal din Europa, prevalența consumului fiind mai ridicată în țările din sud și din vest. Dintre persoanele care o consumă în mod regulat, se poate face o distincție generală între consumatorii mai integrați din punct de vedere social, care adesea prizează cocaina pudră (hidroclorură de cocaină), și consumatorii marginalizați, care își injectează cocaină sau fumează cocaină crack (bază), uneori în combinație cu opioide.

Se estimează că 17,5 milioane de adulți europeni (15-64 de ani), adică 5,2 % din această grupă de vârstă, au experimentat consumulde cocaină într-un moment al vieții. Dintre aceștia, aproximativ 2,3 milioane de adulți tineri cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani (1,9 % din această grupă de vârstă) au consumat drogul în ultimul an.

Numai Irlanda, Spania, Țările de Jos și Regatul Unit raportează o prevalență a consumului de cocaină în ultimul an în rândul adulților tineri de 2,5 % sau mai mult. În toată Europa, scăderile consumului de cocaină raportate în anii anteriori nu au mai fost observate în cele mai recente anchete. Dintre țările care au realizat anchete din anul 2014 până în prezent și au raportat intervale de încredere, două au raportat estimări mai ridicate, unsprezece au raportat o situație stabilă, iar una a raportat estimări mai reduse față de ancheta anterioară comparabilă.

Sursa: OEDT, Raportul european privind drogurile, 2017

MDMA: consumul continuă să crească

MDMA (3,4-metilendioxi-metamfetamină) este consumat sub formă de comprimate (numite adesea ecstasy), dar și sub formă cristalizată și de pudră; de obicei, comprimatele se înghit, iar cristalele și pudra se administrează oral, putând fi inclusiv puse pe limbă („dabbing”) sau prizate.

De-a lungul timpului, majoritatea anchetelor la nivel european au colectat mai degrabă date privind consumul de ecstasy decât privind consumul de MDMA, deși în prezent situația este diferită. Se estimează că 14 milioane de adulți europeni (15-64 de ani), adică 4,2 % din această grupă de vârstă, au experimentat consumul de MDMA/ecstasy într-un moment al vieții. Cifrele referitoare la consumul mai recent, în grupa de vârstă în care consumul atinge cel mai ridicat nivel, arată că 2,3 milioane de adulți tineri (15-34 de ani) au consumat MDMA în ultimul an (1,8 % din această grupă de vârstă), estimările la nivel național variind de la 0,3 % în Cipru, Lituania și România până la 6,6 % în Țările de Jos.

Consumul de amfetamine: situații naționale divergente

Amfetamina și metamfetamina, două substanțe stimulante foarte apropiate, sunt ambele consumate în Europa, dar amfetamina este consumată mult mai frecvent. De-a lungul timpului, consumul de metamfetamină s-a limitat la Republica Cehă și, mai recent, la Slovacia, dar în ultimii ani a crescut consumul și în alte țări. În unele seturi de date nu se poate distinge între cele două substanțe; în aceste cazuri, se folosește denumirea generică „amfetamine”.

Ambele droguri pot fi administrate pe cale orală sau nazală; în plus, injectarea este frecventă în rândul consumatorilor problematici din unele țări. Metamfetamina se poate și fuma, dar această cale de administrare nu este frecvent raportată în Europa.

Se estimează că 12,5 milioane de adulți europeni (15-64 de ani), adică 3,8 % din această grupă de vârstă, au experimentat consumul de amfetamine într-un moment al vieții. Cifrele referitoare la consumul mai recent, în grupa de vârstă în care consumul atinge cel mai ridicat nivel, arată că 1,3 milioane (1,1 %) de adulți tineri (15-34 de ani) au consumat amfetamine în ultimul an, cele mai recente estimări naționale privind prevalența variind de la 0,1 % în Cipru, Portugalia și România până la 3,1 % în Țările de Jos.

O analiză statistică a tendințelor în ceea ce privește prevalența amfetaminelor în ultimul an în rândul adulților tineri, este posibilă numai pentru un număr mic de țări. În Spania, Letonia și Regatul Unit se observă tendințe descendente pe termen lung. În schimb, Finlanda a înregistrat creșteri ale prevalenței începând din anul 2000.

Ketamina, GHB și substanțele halucinogene: consumul rămâne scăzut

În Europa se consumă și numeroase alte substanțe psihoactive cu proprietăți halucinogene, anestezice, disociative sau depresoare: printre acestea se numără LSD-ul (dietilamida acidului lisergic), ciupercile halucinogene, ketamina și GHB (gama-hidroxibutirat).

În ultimele două decenii s-a raportat consumul recreativ de ketamină și GHB (inclusiv precursorul acestuia GBL, gama-butirolactonă) în rândul unor subgrupuri de consumatori de droguri din Europa. În țările în care s-au realizat, estimările naționale ale prevalenței consumului de GHB și ketamină atât în rândul adulților, cât și al elevilor se mențin scăzute. În ancheta din 2015, Norvegia a raportat o prevalență în ultimul an a consumului de GHB de 0,1 % la adulți (16-64 de ani). În 2015, prevalența consumului din ultimul an de ketamină, poppers și GHB în rândul adulților tineri (15-34 de ani) a fost estimată la 0,6 % în Republica Cehă și în Regatul Unit.

Nivelurile totale de prevalență a consumului de LSD și de ciuperci halucinogene în Europa sunt în general mici și stabile de mai mulți ani. În rândul adulților tineri (15-34 de ani), anchetele naționale raportează estimări ale prevalenței în ultimul an de mai puțin de 1 % pentru ambele substanțe, excepție făcând Țările de Jos (1,1 %) și Republica Cehă (2,2 %) la ciupercile halucinogene în 2015 și Finlanda, cu o prevalență de 1,3 % la LSD în 2014.

Noile substanțe psihoactive: consum redus în cadrul populației generale

O serie de țări au inclus noile substanțe psihoactive în anchetele efectuate în rândul populației generale, cu toate că metodele și întrebările diferite restrâng posibilitățile de comparare între țări. Începând din 2011, unsprezece țări europene raportează estimări naționale ale consumului de noi substanțe psihoactive (fără a include ketamina și GHB).

La adulții tineri (15-34 de ani), prevalența consumului acestor substanțe în ultimul an variază de la 0,3 % în Austria până la 1,6 % în Republica Cehă și Irlanda.

Pentru Regatul Unit (Anglia și Țara Galilor) sunt disponibile date din anchete referitoare la consumul de mefedronă.

În cea mai recentă anchetă (2015-2016), consumul din ultimul an al acestui drog în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani a fost estimat la 0,5 %, în scădere de la 1,1 % în perioada 2014-2015.

Puține anchete includ întrebări referitoare la consumul de canabinoizi sintetici. Consumul acestor droguri în ultimul an în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani a fost estimat la 1,5 % în Letonia și la 0,4 % în Slovacia în 2015 și la 0,1 % în Finlanda în 2014. Tot în 2014, un procentaj estimat de 4 % al persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani din Franța au declarat că au consumat canabinoizi sintetici la un moment dat.

Noile substanțe psihoactive: consum problematic în cadrul populației marginalizate

În 2016, EMCDDA a analizat consumul de noi substanțe psihoactive de către consumatorii de droguriaflați la risc.

Studiul a constatat că, deși, în general, nivelul consumului este mic în Europa, modelele de consum sunt asociate cu mai multe probleme. Majoritatea țărilor europene (22) a raportat existența consumului de noi substanțe psihoactive în rândul grupurilor de consumatori din categorii aflate la risc, dar un consum mai extins în rândul consumatorilor de opioide și substanțe stimulante injectabile a fost raportat numai în Ungaria și în unele zone din Regatul Unit. Injectarea de catinone sintetice a fost raportată în jumătate (15) dintre țări, deseori substanța utilizată variind de la o țară la alta; de exemplu, mefedronă în Regatul Unit, alfa-PVP în Finlanda, pentedronă în Ungaria și 3-MMC în Slovenia. Fumatul canabinoizilor sintetici în cadrul populațiilor marginalizate, inclusiv în rândul persoanelor fără adăpost și al deținuților, reprezintă o problemă emergentă identificată în aproximativ două treimi dintre țările europene.

În prezent, în Europa, puține persoane sunt admise la tratament pentru probleme asociate consumului de noi substanțe psihoactive, cu toate că este probabil să existe și o subraportare în această privință. În 2015, aproximativ 3200 de consumatori, adică mai puțin de 1 % dintre consumatorii admiși la tratament specializat în Europa, au menționat probleme asociate cu aceste substanțe. În Regatul Unit, aproximativ 1500 de persoane admise la tratament (aproximativ 1 % din numărul total al consumatorilor de droguri) au menționat consumul de catinone sintetice ca drog principal; la rândul lor, Ungaria și România au raportat un număr relativ ridicat de consumatori de noi substanțe psihoactive care au început un tratament pentru consum de droguri.

Consumatorii problematici de opioide: heroina este încă predominantă

Principalul opioid ilegal consumat în Europa este heroina, care poate fi fumată, prizată sau injectată. Se mai face abuz și de alte opioide sintetice, precum metadona, buprenorfina și fentanilul.

Europa s-a confruntat cu diferite valuri de dependență de heroină, primul afectând numeroase țări occidentale începând de la jumătatea anilor 1970, iar un al doilea afectând alte țări, mai ales din centrul și estul Europei, în cea de-a doua jumătate a anilor 1990.

În ultimii ani s-a observat existența unei cohorte în curs de îmbătrânire de consumatori problematici de opioide, care au luat probabil legătura cu serviciile de tratament de substituție.

Prevalența medie a consumului problematic de opioide în rândul adulților (15-64 de ani) este estimată la 0,4 % din populația Uniunii Europene, ceea ce înseamnă 1,3 milioane de consumatori problematici de opioide în Europa în 2015. La nivel național, estimările privind prevalența consumului problematic de opioide variază între mai puțin de un caz și mai mult de opt cazuri la 1000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani. Trei sferturi (76 %) dintre consumatorii problematici estimați de opioide din Uniunea Europeană se regăsesc în cinci țări (Germania, Spania, Franța, Italia, Regatul Unit). Dintre cele 10 țări care au înregistrat estimări multiple ale consumului problematic de opioide între 2008 și 2014, Spania prezintă o scădere semnificativă din punct de vedere statistic.

În 2015, 191000 de consumatori admiși la tratament specializat în Europa au menționat opioidele ca drog principal, 37000 dintre ei adresându-se serviciilor de tratament pentru prima dată. Consumatorii de heroină ca drog principal au reprezentat 79 % dintre consumatorii de opioide ca drog principal admiși la tratament.

Sursa: OEDT, Raportul european privind drogurile, 2017

Opioidele sintetice: tot mai vizibile în cadrul consumului problematic de opioide

Deși heroina rămâne opioidul ilegal cel mai frecvent consumat, o serie de surse sugerează că opioidele sintetice legale (precum metadona, buprenorfina, fentanilul) sunt consumate în mod abuziv din ce în ce mai mult. În 2015, 17 țări europene au raportat că peste 10 % din totalul consumatorilor de opioide admiși la servicii specializate s-au prezentat pentru probleme legate în primul rând de alte opioide decât heroina.

Printre opioidele menționate de persoanele admise la tratament se numără metadona, buprenorfina, fentanilul, codeina, morfina, tramadolul și oxicodona. În unele țări, aceste alte opioide reprezintă cel mai comun tip de opioide consumate de persoanele admise la tratament. În Estonia, cea mai mare parte a persoanelor admise la tratament care menționează un opioid ca drog principal a consumat fentanil, în timp ce în Finlanda opioidul de care se abuzează cel mai des este buprenorfina. În Republica Cehă, deși heroina este opioidul principal cel mai obișnuit, puțin peste jumătate dintre persoanele admise la tratament pentru probleme legate de opioide sunt consumatoare de alte opioide.

Consumul de droguri injectabile: cele mai scăzute niveluri înregistrate vreodată în rândul persoanelor admise la tratament

Consumul de droguri injectabile este asociat de regulă cu opioidele, deși în unele țări reprezintă o problemă injectarea de substanțe stimulante cum ar fi amfetaminele sau cocaina.

Numai douăsprezece țări dispun de estimări ale prevalenței consumului de droguri injectabile începând din 2012, iar acestea variază de la mai puțin de un caz până la nouă cazuri la 1 000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani.

Dintre consumatorii de heroină ca drog principal, admiși la tratament pentru prima dată în 2015, 29 % au menționat injectarea ca principală cale de administrare, în scădere de la 43 % în 2006. În cadrul acestui grup, nivelurile consumului prin injectare variază de la o țară la alta, de la 8 % în Spania la 90 % sau mai mult în Letonia, Lituania și România. Injectarea este menționată drept principală cale de administrare de 46 % dintre persoanele admise la tratament pentru prima dată pentru consumul de amfetamine ca drog principal — o ușoară creștere față de 2006 — și de 1 % dintre cele admise la tratament pentru prima dată pentru consumul de cocaină ca drog principal.

Pentru principalele trei droguri injectabile luate împreună, injectarea ca principală cale de administrare a scăzut de la 28 % în 2006 la 19 % în 2015 în rândul consumatorilor din Europa admiși la tratament pentru prima dată.

III. CONSUMUL DE DROGURI ÎN ROMÂNIA³

Potrivit rezultatelor ultimului studiu în populaţia generală – GPS 2016, la nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului oricărui tip de drog ilicit de 7,6%. Prevalenţa în ultimul an a acestui tip de consum este de 4,1%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună se observă o prevalenţă de 1,8%. Faţă de studiul anterior, se observă creşteri pentru toate cele trei tipuri de consum. Diferenţele de tendinţă, înregistrate pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive, dar şi prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă.

Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România.

După canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, se situează noile substanţe psihoactive (NSP) – 2,5%. Urmează: cocaină/crack şi LSD – câte 0,7%, ecstasy – 0,5%, ciuperci halucinogene – 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină – câte 0,3%.

Consumul de canabis în populația generală

La nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului de canabis de 5,8%. Prevalenţa în ultimul an a consumului de canabis este de 3,2%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună se observă o prevalenţă de 1,4%.

Indiferent de perioada de timp analizată, consumul de canabis este mai prevalent în rândul bărbaţilor, valorile înregistrate fiind de două ori mai mari, comparativ cu nivelul observat în cazul femeilor. Astfel, 7,9% dintre bărbați și 3,8% dintre femei au consumat cel puțin o dată în viață canabis, 4,3% dintre bărbați și 2% dintre femei au consumat în ultimul an, iar 2,1% dintre bărbaţi și 0,7% dintre femei au declarat un consum actual de canabis. Între cele două sexe, există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte comportamentul faţă de consumul de canabis pentru toate cele 3 perioade de referinţă.

Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani, iar media vârstei de debut, 21,3 ani. Peste o treime dintre respondenţi (35%) au început acest tip de consum la vârsta adolescenței (sub 19 ani), în timp ce, 43% dintre cei chestionaţi au declarat debut în consumul de canabis la vârste tinere, 20-24 ani.

Unul din 10 (10%) adulți tineri (15-34 ani) au încercat de-a lungul vieții să fumeze canabis, unul din 20 (5,8%) au fumat în ultimul an și unul din 40 (2,5%) a declarat consum de canabis în ultima lună. Ca și în cazul populației generale, raportul bărbaților tineri consumatori de canabis la femeile consumatoare din aceeași categorie de vârstă, înregistrează valoarea 2 pentru consumul experimental sau recent și chiar 3 pentru consumul actual. Majoritatea adulților tineri care au fumat canabis în ultima lună (60% dintre bărbații tineri și 83% dintre femeile tinere) au declarat un astfel de comportament cu o frecvență între o zi și 3 zile pe săptămână.

Comparativ cu studiul anterior, canabisul este singura substanță pentru care s-au înregistrat creșteri ale consumului pentru toate cele trei intervale de referință, între 26% (pentru consumul de-a lungul vieții) și 60% (pentru consumul recent).

Sursa: ANA, Raport Naţional privind situaţia drogurilor 2017

Consumul de stimulanți în populația generală - Ecstasy

În cazul consumului de ecstasy, 0,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani a declarat că a consumat acest tip de drog cel puţin o dată în viaţă, în timp ce, 0,1% dintre respondenţi au menționat un astfel de consum în ultimul an. Nu s-a înregistrat consum în ultimele 30 zile.

Dacă în cazul bărbaților, 0,8% au declarat că au consumat ecstasy de-a lungul vieții și 0,2% au menționat că au consumat și în ultimul an, ponderea femeilor consumatoare este aceeași și pentru consumul experimental și pentru consumul recent, respectiv 1%.

În funcţie de categoria de vârstă a respondenţilor, indiferent de perioada de referință a prevalenței (de-a lungul vieții sau în ultimul an), cele mai multe persoane consumatoare se încadrează în grupa de 15-24 ani (0,7% și 0,3%), pe următorul loc situându-se cele din categoria 25-34 ani (0,6% și 0,2%). De altfel, consumul experimental de ecstasy se înregistrează în populația generală din toate grupele de vârstă analizate, în timp ce, consumul recent a fost menționat doar de persoane în vârstă de până la 44 ani.

În funcţie de nivelul educaţional, analiza datelor privind consumul de ecstasy indică cele mai mari valori ale acestui tip de consum pentru persoanele care au absolvit cel mult studii gimnaziale (0,6% în cazul consumului experimental și 0,3% pentru consumul în ultimul an), în această categorie înscriindu-se și cei care la momentul realizării studiului erau liceeni. Pe poziţia a doua, atât pentru consumul experimental, cât şi pentru cel recent, se situează respondenţii care au declarat studii liceale și postliceale (0,4%, respectiv 0,1%). Populația cu un nivel de școlaritate ridicat a menționat doar consum experimental (0,4%).

În urma analizei datelor, în funcţie de mediul de rezidenţă, se constată un consum experimental de ecstasy de 3 ori mai ridicat în mediul urban (0,6% faţă de 0,2%), în timp ce, consumul recent este la fel de prezent în ambele medii (0,1%).

Cu prevalenţe variind de la 1,1% (Regiunea Nord-Vest), la 0,1% (Regiunea Centru și Regiunea Nord-Est), consumul experimental de ecstasy este prezent în 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare economică ale României (excepția o reprezintă Regiunea Sud), în timp ce, consumul recent se înregistrează doar în 4 regiuni.

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de cei care au afirmat consum de ecstasy pe parcursul vieţii, a fost 15 ani, iar cea mai mare, 29 ani. Deşi nu se înregistrează debut precoce (înainte de 14 ani) în consumul de ecstasy, proporţia celor care au început acest tip de consum la vârste cuprinse între 15 şi 19 ani este de 34,6%.

Sursa: ANA, Raport Naţional privind situaţia drogurilor 2017

Consumul de stimulanți în populația generală - Cocaină/crack

Consumul de cocaină/crack înregistrează al patrulea nivel al prevalenţei în „clasamentul” drogurilor ilicite. Astfel, 0,7% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani, inclusă în eşantion, a experimentat consumul de cocaină/ crack, 0,2% dintre respondenţi au declarat consum recent de cocaină/ crack, iar 0,1% au menționat că au consumat și în ultima lună.

Acest comportament este specific în special adulților tineri (15-34 ani), care au experimentat consumul de cocaină/crack în proporție de 1%, 0,2% au consumat în ultimul an, pentru ca, în ultima lună, să se înregistreze consum al acestor substanțe doar în populația cu vârste între 35 și 64 ani (0,1%).

Dacă în ceea ce priveşte experimentarea stimulanților de tip cocaină/crack, procentul bărbaților consumatori este aproape dublu față de cel al femeilor consumatoare, 0,8% față de 0,5%, în privinţa consumului recent și al celui actual, se observă prevalenţe similare pentru cele două genuri: 0,2% masculin şi 0,2% feminin - pentru consumul de cocaină/crack din ultimul an, respectiv 0,1% masculin şi 0,1% feminin - pentru consumul de cocaină/crack din ultima lună.

Consumul de cocaină/crack este experimentat atât în mediul urban, cât și în mediul rural raportul prevalențelor înregistrate în cele două medii fiind de 4,5, doar persoanele din mediul urban manifestând un astfel de comportament în ultimul an și în ultima lună.

Cu excepţia Regiunii Sud-Vest, în celelalte 7 regiuni ale ţării, se înregistrează consum experimental de cocaină/crack, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în București-Ilfov (1,3%), Regiunea Vest (1,1%) și Regiunea Nord-Vest (0,8%). În schimb, consumul actual de cocaină/crack se restrânge în Regiunea Vest (0,6%) și Regiunea Nord-Vest (0,2%).

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de cocaină/crack, a fost 18 ani, iar cea mai mare, 34 ani. 42,3% dintre respondenţi au debutat în consumul de cocaină/crack la vârste cuprinse între 20 şi 24 ani, 32,2% au început acest tip de consum între 25 şi 29 ani.

După o perioadă de creștere începută în anul 2010, în 2016 se remarcă o stabilizare a prevalențelor consumului de cocaină/crack de-a lungul vieții și în ultimul an la nivelul celor identificate în studiul anterior (2013), dar se înregistrează o revenire a consumului actual al acestor substanțe stimulante.

Sursa: ANA, Raport Naţional privind situaţia drogurilor 2017

Consumul de stimulanți în populația generală - Amfetamine

În anul 2016, amfetaminele înregistrează în România o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de 0,3%, în timp ce, pentru consumul recent se constată o prevalenţă de 0,1%. Pentru acest tip de drog, nu se constată la nivel naţional consum în ultimele 30 de zile.

Dacă în cazul consumului experimental de amfetamine, prevalenţa în rândul populaţiei masculine este de 6 ori mai mare decât cea observată în rândul celei feminine (0,6%, faţă de 0,1%), doar bărbații continuă să consume în ultimul an – 0,1%.

Cea mai mare prevalență de-a lungul vieții se înregistrează în grupa de vârstă 25-34 ani (0,6%). Nu se înregistrează consum de amfetamine pentru respondenţii cu vârsta peste 54 ani.

Ca în cazul celorlalte tipuri de droguri analizate, amfetaminele sunt consumate cu predilecţie în mediul urban, decât în cel rural, unde se înregistrează o prevalenţă de 5 ori mai mare: 0,5%, faţă de 0,1%.

Exceptând populația din Regiunea Sud-Vest, respondenții din celelalte 7 regiuni de dezvoltare economică a României au declarat consum de amfetamine, cei mai mulți fiind din București-Ilfov (0,7%) și din Regiunea Nord-Vest (0,7%). Aceste regiuni sunt cele în care s-a înregistrat consum recent - București-Ilfov, 0,1% și Regiunea Nord-Vest, 0,4%.

Pentru debutul în consumul de amfetamine se înregistrează o vârstă medie de 21 ani. Debutul în consumul de amfetamine s-a realizat în proporții similare la vârste cuprinse între 15-19 ani (46,4%) și 20-24 ani (45,9%). Cea mai mică vârstă de debut a fost 16 ani.

Consumul experimental de amfetamine se stabilizează la un nivel foarte scăzut.

Heroină și alte opiacee

La nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului de heroină de 0,3%. Prevalenţa atât în ultimul an, cât și în ultima lună, prezintă aceeași valoare, 0,1%.

În cazul consumului de heroină, bărbaţii înregistrează o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de 0,3%, faţă de 0,2% în rândul femeilor. În cazul consumului recent, nu există o diferenţiere a consumului de heroină între cele două sexe: 0,2% pentru bărbaţi, respectiv 0,1% pentru femei. Cât priveşte consumul actual de heroină, acesta înregistrează aceeaşi valoare – 0,1%, atât în rândul bărbaţilor, cât şi în rândul femeilor.

Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 16 ani, iar media vârstei de debut este de 22,3 ani. O treime dintre respondenţi (33%) au început acest tip de consum la vârste foarte fragede (sub 19 ani), în timp ce, 46,1% dintre cei chestionaţi au declarat debut în consumul de heroină la vârste cuprinse între 20-24 ani.

În ceea ce privește tendințele înregistrate în perioada analizată, 2004-2016, se remarcă o stabilizare a consumului de heroină de-a lungul vieții la nivelul anului 2010, dar și apariția consumului recent și actual (la valori foarte mici).

Noile substanțe psihoactive

Conform rezultatelor GPS 2016, după canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, se situează noile substanţe psihoactive. Astfel, 2,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani inclusă în eşantion a experimentat consumul de NSP, 0,9% dintre persoanele intervievate au declarat consum de NSP în ultimul an, în timp ce, doar 0,3% au menționat că au consumat și în ultima lună.

Indiferent de perioada analizată, populația de sex masculin consumatoare de NPS reprezintă dublul populației feminine care prezintă același comportament (3,4% faţă de 1,6%, 1,3% față de 0,6%, respectiv 0,5% faţă de 0,2%).

Consumul de NPS este experimentat cu precădere de populaţia tânără, aproape toți consumatorii (91%) debutând în intervalul de vârstă 15-24 ani.

Pe categorii de vârstă, cele mai mari prevalenţe ale consumului de NPS se înregistrează în rândul populaţiei tinere: 15-24 ani - 5% consum experimental, 2,1% consum actual și, respectiv 0,6% consum recent - şi 25-34 ani - 3,7% consum experimental, 1,4% consum recent și, respectiv 0,6% consum actual.

Noile substanțe psihoactive experimentate de participanții la studiu: substanțele sintetice (1,3%), ierburi (0,7%), piperazine (0,4%), GLB (0,4%), spice (0,3%, ketamină (0,3%), Nexus (0,2%), mefedrona (0,2%).

Cele mai ridicate prevalenţe ale consumului pentru acest tip de drog se observă în rândul respondenţilor care au studii universitare şi postuniversitare, 3,7% au consumat cel puțin o dată în viață, 1,4% au consumat în ultimul an și 0,4% au consumat în ultima lună. Rezultatele sunt explicabile prin prisma identificării unor prevalenţe similare a acestui tip de consum în rândul categoriei de vârstă 25-34 ani.

Sursa: ANA, Raport Naţional privind situaţia drogurilor 2017

În funcţie de mediul de rezidenţă, ca şi în cazul celorlalte tipuri de droguri ilicite, se constată un consum predominant de NSP în mediul urban, indiferent de perioada de timp considerată ca şi perioadă de referinţă, 3,2% dintre respondenţii care locuiesc în mediul urban au declarat consum experimental de NPS, faţă de 1,1% dintre cei care îşi au rezidenţa în mediul rural, 1,2% dintre cei din mediul urban au declarat consum de NSP în ultimul an, faţă de 0,3%, în mediul rural, în timp ce, consumul actual înregistrat în mediul urban este de 0,5%, față de 0,1% în mediul rural.

Ca în cazul canabisului, în toate regiunile ţării se înregistrează consum experimental de NPS, de la 0,7% în Regiunea Nord-Vest la 4,9% în București-Ilfov. De asemenea, consumul recent este răspândit la nivel național, fiind observat în 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare economică ale României (excepție în Regiunea Sud-Est), de la 0,1% în Regiunea Nord-Est, la 2,3% în București-Ilfov. În schimb, doar populația din 4 regiuni a consumat și în ultima lună, cea mai mare prevalență fiind declarată de locuitorii din București-Ilfov (1%).

Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de NSP, a fost 12 ani.

Concluzii

- Comparând rezultatele ultimelor două studii privind prevalența consumului de droguri în România (2013 și 2016), se observă o creştere a consumului experimental de droguri ilicite, de la 6,6% la 7,6%, dar şi a consumului recent şi a celui actual: de la 2,5% la 4,1%, respectiv de la 1,1%, la 1,7%. Diferenţele de tendinţă, înregistrate în ceea ce priveşte consumul oricărui tip de drog, respectiv creştere a consumului experimental, a consumului recent şi a celui actual, pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive, dar şi prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă.

- Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România, atât în populația generală, cât și în cea școlară. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal (februarie 2014) și implementarea măsurilor privind tratamentul ca alternativă la închisoare, a devenit și drogul principal pentru care se solicită cu preponderenţă asistenţă în sistemul de tratament ambulatoriu.

- România continuă să se numere printre ţările europene cu cel mai scăzut consum de droguri, fiind pentru majoritatea drogurilor sub media europeană a consumului.

- După o perioadă de declin, sunt semne ale creșterii consumului de noi substanțe psihoactive în rândul populației generale, în special al tinerilor. Totuși, problemele relaționate cu acestea sunt în declin, numărul cazurilor admiterilor la tratament sau a urgențelor datorate consumului de NSP fiind în scădere față de anul anterior.

IV. LEGISLAŢIE ÎN DOMENIUL ANTIDROG

Legislaţie internaţională în domeniul antidrog⁴

Convenţii internaţionale	Ratificate la nivel naţional prin:
Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin protocolul din 1972;	Decretul nr. 626 din 1973 pentru aderarea României la Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acesteia;
Convenţia naţiunilor unite din 1971 asupra substanţelor psihotrope;	Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 şi la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante şi substante psihotrope din 1988;
Convenţia din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;	Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 şi la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante şi substante psihotrope din 1988;
Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva la 21 mai 2003;	Legea nr. 332/2005 de aderare a României la Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului (M.Of. nr. 1088/02.12.2005);
Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena în data de 5 mai 2006.	Legea nr. 214/02.07.2007 de aderare a României la Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est (M.Of. nr. 475/16.07.2007).

Legislaţie naţională în domeniul antidrog⁵

Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

- Legea nr. 339 din 5 decembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope;

- Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri;

- Legea nr. 64/ 2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei;

- Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011 republicată, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

- Hotărârea nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea nr. 1915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărâre nr.461 din 11.05.2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog

- H.G. nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020

- H.G. nr. 867/14.10.2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale

- H.G. nr. 78/24.06.2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România

- H.G. nr. 684/19.08.2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018

- H.G. nr. 659/19.08.2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018

- Ordinul nr. 103 din 26.04.2012 privind aprobarea Procedurii de autorizare a operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevazute de acte normative în vigoare, şi a cuantumului tarifelor de autorizare si evaluare

Legislaţie secundară (acte normative incidente, ordine, dispoziţii)⁶

- Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;

- Legea nr. 477 din 8 noiembrie 2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

- Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;

- Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului;

- Legea nr. 677 din 21.11.2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;

- O.U.G. nr. 34 din 19.04.2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;

- Ordonanţa nr. 27 din 30.01.2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;

- Hotărârea nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului;

- Ordinul comun MSP şi MIRA nr. 770 şi respectiv nr. 192 din 2007 pentru aprobarea Metodologiei de completare a fişelor standard şi de transmitere a datelor prevăzute în foaia individuală de urgenţă pentru consumul de droguri, foaia individuală de admitere la tratament pentru consumul de droguri, cazurile înregistrate de HVC şi HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi prevalenţa infecţiilor cu HIV, HVB şi HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile, etc. (Anexa nr. 1);

- Ordin nr. 1389 din 4 august 2008 privind aprobarea criteriilor şi metodologiei de autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri şi a Standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri;

- Ordin nr. 1216/C din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri;

- Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Ministerului Justiţiei nr. 898/725/2002 privind măsurile medicale şi educative aplicate toxicomanilor în penitenciare;

- Decizia nr. 16 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri;

- Decizia nr. 17 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a planului individualizat de asistenţă a consumatorului de droguri;

Legislaţie în domeniul precursorilor de droguri⁷

Texte internaţionale

- Convenţia din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope

Reglementări comunitare

- Regulamentul (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 privind precursorii de droguri;

- Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului privind supravegherea comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe.

Reglementări naţionale

- Legea nr. 186 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri;

- O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri aprobată prin Legea nr.186/2007;

- H.G. nr. 358/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, precum şi pentru modificarea H.G. nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog.

Alte acte normative incidente

- Lege nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Documente strategice⁸

Documente strategice internaţionale

Declaraţia politică de la Viena (martie 2009);

Planul de acţiune (al Declaraţiei politice de la Viena) pentru o cooperare internaţională către o strategie integrată şi echilibrată de combatere a problematicii drogurilor la nivel mondial.

Documente strategice europene

Strategia Uniunii Europene privind drogurile 2005-2012, adoptată de Consiliul European în 16-17 decembrie 2004;

Planul de acţiune al Uniunii Europene privind drogurile pentru perioada 2009-2012 (2008/C 326/09);

Programul multianual Stockholm (2010-2014), adoptat de către Consiliul European (2010/C 115/01) şi Planul de acţiune al Comisiei Europene pentru implementarea Programului multianual Stockholm;

Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene (COM(2010) 673).

Documente strategice naţionale

Programul de guvernare al României 2009-2012 (Capitolul 20 - Ordine şi siguranţa cetăţeanului) aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 23/12.2009 de aprobare a Programului de guvernare al României 2009-2012 (M.Of. nr. 907/23.12.2009);

Strategia naţională de ordine publică 2010-2013, aprobată prin H.G. nr. 1040/13.10.2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine publică 2010-2013;

Strategia naţională antidrog 2005-2012, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2012;

Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2010-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.369/2010 privind aprobarea Planului de actiune pentru implementarea Strategiei nationale antidrog în perioada 2010-2012;

Evaluarea Strategiei naţionale antidrog 2005-2012;

Strategia naţională antidrog 2013-2020 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2013-2016, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020;

Monitorizarea activităţilor, pentru perioada 2013-2014, din Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog, în perioada 2013-2020;

Programul de guvernare 2016;

H.G. nr. 684/19.08.2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018;

H.G. nr. 659/19.08.2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018.

V. CAMPANII I.E.C. REALIZATE ÎN ANII ANTERIORI

În anul 2010, tema campaniei, lansată cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri în data de 26 iunie 2010, a fost „SĂNĂTATEA”, iar sloganul campaniei a fost ”GÂNDEŞTE SĂNĂTATEA fără droguri”.

La nivelul regiunii Vest, campania a fost implementată de Direcţiile de Sănătate Publică Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş.

În anul 2011, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost „COMUNITĂŢI SĂNĂTOASE” şi sloganul campaniei a fost ”VIAŢA TA. COMUNITATEA TA. NU ESTE LOC PENTRU DROGURI”.

Campania a fost derulată de Direcţiile de Sănătate Publică Harghita, Mehedinţi, Timiş.

În anul 2012, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost „COMUNITĂŢI SĂNĂTOASE” şi sloganul campaniei a fost ”VIAŢA TA. COMUNITATEA TA. NU ESTE LOC PENTRU DROGURI”.

Următoarele Direcţii de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Timiş, Vâlcea.

În anul 2013, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Efectele nocive ale substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP)”, iar sloganul campaniei a fost ”Sănătatea este „noua euforie” din viaţa ta, nu drogurile!”.

Campania a fost implementată la nivel local de Direcţiile de Sănătate Publică Bacău, Braşov, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Olt, Timiş.

În anul 2014, tema campaniei Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Efectele nocive ale substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP)”, iar sloganul campaniei a fost ”Sănătatea este „noua euforie” din viaţa ta, nu drogurile!”.

Campania a fost implementată la nivel local de Direcţiile de Sănătate Publică Bacău, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Olt, Timiş.

În anul 2015, tema Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite şi tratate”, iar sloganul a fost „Un mesaj al speranţei: Tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite şi tratate”.

Următoarele Direcţii de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Bacău, Buzău, Hunedoara, Iaşi, Olt, Vâlcea.

În anul 2016, tema Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ”Să ne dezvoltăm vieţile, comunităţile, identităţile, fără droguri”.

Următoarele Direcţii de Sănătate Publică Judeţene au implementat campania la nivel local: Alba, Arad, Bacău, Bistriţa, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Olt, Timiş.

În anul 2017, tema Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri a fost ” În primul rând, ASCULTĂ”, iar sloganul a fost „În primul rând, ASCULTĂ - Să îi asculți pe copii și tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoși și în siguranță”.

Campania a fost implementată la nivel local de Direcţiile de Sănătate Publică Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Timiș.

Ce sunt drogurile?

Drog - Orice substanţă care, introdusă într-un organism viu, poate modifica una dintre funcţiile acestuia (OMS, 1969).

Drog de abuz - Orice substanţă cu efecte psihoactive (capabilă să producă modificări de percepţie, a stării de spirit, conştiinţă şi comportament) şi susceptibilă de a fi autoadministrată cu un uz nemedical (OMS, 1982).

Droguri ilegale - Drogurile ilegale sunt droguri care sunt atât de dăunătoare încât ţările din întreaga lume au decis să le controleze. Toate droguri ilegale au efecte fizice imediate. Drogurile pot, de asemenea, împiedica grav dezvoltarea psihică şi emoţională, în special în rândul tinerilor. De fapt, drogurile suprimă un potenţial pe care utilizatorii nu îl vor mai recupera, deoarece drogurile vor schimba dezvoltarea unor mecanisme naturale de adaptare.

Droguri legale - Nu toate drogurile sunt ilegale. De exemplu, cafeina (găsită în cafea sau Coca-Cola), nicotina (din ţigări) şi alcoolul sunt droguri legale din punct de vedere tehnic, cu toate că acestea, de obicei, nu sunt menţionate ca atare. Medicamentele, indiferent dacă sunt prescrise de un medic sau sunt obţinute direct din farmacii, sunt droguri legale care ne ajută să tratăm diverse boli, dar, şi în cazul acestora pot să apară abuzuri.

Stupefiant – 1. Substanță din categoria drogurilor care produce alterări ale funcțiilor psihice și care, prin folosire repetată, dă naștere fenomenului de dependență. 2. Substanță medicamentoasă care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mult timp, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde.

Psihotrop – Medicament sau drog care acționează asupra psihicului.

Dependență – 1. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. 2. Stare de intoxicație cronică rezultând din absorbția repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbție.

Documente disponibile on-line selectate:

1. World Drug Report 2017 - Executive summary - Conclusions and Policy implications, United Nations Office on Drugs and Crime, 2017 https://www.unodc.org/wdr2017/index.html

https://www.unodc.org/wdr2017/field/Booklet_1_EXSUM.pdf

Documente disponibile on-line, în limba română:

2. Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (2017), Raportul european privind drogurile 2017: Tendințe și evoluții, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg

http://www.emcdda.europa.eu/system/files/publications/4541/TDAT17001RON.pdf

3. Agenţia Naţională Antidrog (ANA), European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA), Raport naţional privind situaţia drogurilor 2017, ROMÂNIA, Noi evoluţii şi tendinţe

http://www.ana.gov.ro/rapoarte nationale/RN_2017.pdf

4. http://www.ana.gov.ro/legislatie_internationala.php

5. http://www.ana.gov.ro/legislatie_interna.php

6. http://www.ana.gov.ro/legislatie_secundara.php

7. http://www.ana.gov.ro/legislatie_precursori.php

8. http://www.ana.gov.ro/documente_strategice.php

Link-uri disponibile on-line

www.ana.gov.ro

www.emcdda.europa.eu

www.unodc.org

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/drogurile/

https://dexonline.ro

26 IUNIE 2018 - ZIUA INTERNATIONALA DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA ABUZULUI ŞI TRAFICULUI DE DROGURI

Ziua Mondială fără Tutun (World No Tobacco Day - WNTD)
31 mai 2018

2. Analiza de situaţie

Fumatul astăzi: tribut semnificativ de dizabilitate şi deces

prin bolile cardiovasculare

Sumar

Rezumat

1. Preambul

2. Prevalenţa recentă a fumatului

3. Decesele şi povara morbidă BCV atribuibile fumatului

4. Măsurile MPOWER – replică OMS la epidemia tabagică

5. România recentă: morbi-mortalitatea BCV totală sau atribuibilă fumatului

6. România vs UE 2015: decesele BCV atribuibile fumatului şi altor factori de risc

7. România 2016: status-ul aplicării MPOWER

7. Concluzii

9. Bibliografie

Rezumat. Evidenţele sugerează că în ultima decadă fumatul în lume a scăzut moderat pe seama ţărilor cu venituri mari. Cel mai mult fumează bărbaţii din ţările cu venituri mijlocii şi femeile din ţările cu venituri mari. Date recente pentru Regiunea Euro-OMS indică fumat mai frecvent la bărbaţii din zonele Sud & Est decât în zonele Nord & Vest şi la femeile din Vest & Sud (exceptând socio-culturile islamice) faţă de Est; în context, UE statea mai bine la bărbaţi şi mai rău la femei. În lume, BCV continuă să reprezinte cauza de deces numărul 1, cu mortalitatea specifică mai mare în ţările cu venituri mici şi mijlocii. În Euro-OMS BCV au generat aproape 1/2 din totalul deceselor, în timp ce în UE ceva mai mult de 1/3. Deşi incidenţa standardizată a BCV înregistrează o anumită scădere, BCV erau încă responsabile de procentaje importante din DALYs pierduţi în Europa 2015. Între 1 şi 3 din 10 decese prin BCV sunt atribuibile fumatului. Dacă fumează, femeile sunt supuse unui risc de deces BCV mai mare decât bărbaţii. Până în 2017 măsurile pachetului MPOWER – OMS au reuşit să contracareze diferite aspecte ale epidemiei tabagice mondiale pentru circa 4 din 10 persoane, contribuţiile cele mai însemnate venind de la aplicarea pe ambalaje a avertismentelor de sănătate şi campaniile mass-media anti-fumat.

Deşi românii fumează la cote vecine mediei UE, ponderea deceselor tutun-dependente era în 2016 superioară ţărilor cu HDI înalt. România a înregistrat progrese modice în 2016 faţă de 2015 în privinţa morbi-mortalităţii BCV. Decesele prin boli atribuibile fumatului au scăzut în 2016 faţă de 2010 cu circa 17%. În 2012 tributul BCV plătit fumatului de români se ridica la 13% dintre diagnostice şi la circa 12% dintre decese. Date standardizate 2015 arătau pentru România prevalenţe BCV superioare mediilor UE la ambele genuri; după procentajul deceselor BCV atribuibile, fumatul ocupa locul 2 între 3 FR comportamentali (după alimentaţie) – ca şi în UE. Poziţionările variate ale României faţă de cele mai bune practici MPOWER comporta în 2016 următoarea ordine de merit: P – Protecţia faţă de fumul asociat cu consumul de tutun; O - Oferirea de ajutor pentru renunţare; E - Interdicţiile privind publicitatea; R - Creşterea taxării tutunului şi W- Avertismentele pe ambalaje. Locul onorant atribuit criteriului P este datorat Legii 15/2016 ce a interzis complet fumatul în toate spaţiile publice închise, tentativele de până acum de a o submina eşuând până în prezent. Scăderea, fie şi modică, a morbi-mortalităţii BCV în 2016 poate reflecta efectele Legii 15 coroborate cu efortul promotorilor sănătăţii pentru cunoaşterea/aplicarea întocmai a acesteia.

1. Preambul

Ziua Mondială Fără Tutun (ZMFT), se celebrează în fiecare 31 mai sub auspiciile OMS pentru a conştientiza publicul şi decidenţii politicilor de sănătate în privinţa poverii sociale enorme (boli/dizabilităţi/decese premature) atrasă de consumul de tutun şi a stimula modificări comportamentale şi contramăsuri legislative specifice.

În 2018 atenţia se îndreaptă către ucigaşul nr. 1 al omenirii - bolile cardiovasculare, pentru care fumatul reprezintă un risc redutabil.

Tema ZMFT din acest an, Tutunul şi bolile cardiovasculare*, focalizează pe bolile asociate fumatului [1] şi are drept scop sporirea conştientizării riscului indus de fumat pentru bolile cardiace, accidentul vascular cerebral şi alte boli ale aparatului circulator – reprezentând în ansamblu principala cauză de deces în lume [2].

Previziunile sunt îngrijorătoare: 1 miliard de oameni riscă să-şi piardă viaţa în acest secol dacă nu se întreprind măsuri mai ferme împotriva consumului de tutun [3]. Deşi o serie de strategii eficiente pentru controlul/prevenirea fumatului sunt deja definite, dificultatea rămâne aceea de a convinge decidenţii sociali - de a le adopta şi publicul - de a le pune în practică pe cele ce îl privesc.

2. Prevalenţa recentă a fumatului

Pentru vârstele 15+ ani, OMS estimează că prevalenţa globală a fumatului curent (zilnic sau ocazional) la bărbaţi a scăzut moderat de la 39% în 2007 la 35% în 2015, scăderi mai importante (34% à29%) fiind înregistrate în ţările cu venituri mari. În acelaşi interval prevalenţa globală a fumatului la femei a scăzut uşor (8% à 6%), menţinându-se sub 5% în ţările cu venituri mici şi medii. Cel mai mult fumează bărbaţii din ţările cu venituri medii şi femeile din ţările cu venituri mari [4].

Pentru Regiunea Euro-OMS, în 2015 sau ultimul an acoperit cu date, se înregistrau la bărbaţii de 15+ ani prevalenţe ale fumatului semnificativ mai ridicate în zonele Sud & Est (date naţionale în clasa > 41%) decât în zonele Nord & Vest (clasele 22-26% sau < 22%). În privinţa femeilor de 15+ ani, prevalenţa fumatului înregistra în Vestul şi Sudul regiunii (exceptând socio-culturile islamice) procente mai ridicate (clasele 17-21% şi > 21%) decât în Est (clasele sub 17%). Mai concret, în Euro-OMS, media prevalenţei fumatului la cohortele 15+ ani era de 38%, semnificativ mai mare decât media UE - 28%. România, cu 37%, se poziţiona mai rău decât media UE, fiind mai aproape de media Euro-OMS. Pentru femei, Euro-OMS înregistra în medie o prevalenţă inferioară - circa 16% - mediei UE - 18%. România era apropiată de media Euro-OMS şi se poziţiona mai bine faţă de media UE [5].

În privinţa adolescenţilor, prevalenţele fumatului în 2013-14 la băieţii de 15 ani dintr-o selecţie de 51 ţări Euro-OMS (incluzând UE) pentru care existau date se încadrau între 2,5% - Armenia şi 30% - Bulgaria, cu România pe locul 3 cel mai rău cu 20%. La fete, prevalenţele fumatului se încadrau între 2% - Armenia şi 22% - Italia. România se situa pe locul 8 dinspre extrema defavorabilă cu 17% [5].

*

Sumarizând, evidenţele sugerează că în ultima decadă fumatul în lume a scăzut moderat (pe seama ţărilor bogate) - la bărbaţi şi uşor - la femei. Cel mai mult fumează bărbaţii din ţările cu venituri medii şi femeile din ţările cu venituri mari. Date recente pentru Regiunea Euro-OMS indică fumat mai frecvent la bărbaţii din zonele Sud & Est decât în zonele Nord & Vest şi la femeile din Vest & Sud (exceptând socio-culturile islamice) faţă de Est. În context, UE stătea mai bine la bărbaţi şi mai rău la femei. Într-un euro-grup de 51 de ţări (incluzând UE) cu date din 2013-14 pentru adolescenţii de 15 ani, băieţii/fetele din România se găseau pe locurile 3/8 cele mai rele.

3. Decesele şi povara morbidă BCV atribuibile fumatului

În 2015 BCV reprezentau cauza numărul 1 de deces la nivel global: 17,7 milioane (mil.) victime reprezentând 31% din total. Dintre acestea, circa 7,4 mil. au fost cauzate de boala cardică ischemică (IHD), iar 6,7 mil. de accidentul vascular cerebral (AVC). Din cele 17 mil. de decese premature (sub vârsta de 70 de ani) cauzate de BNT, 37% erau cauzate de BCV, iar 82% se înregistrau în ţările cu venituri mici şi mijlocii [6].

În Euro-OMS, BCV au cauzat circa 3,9 mil. (45% din total), iar în UE circa 1,8 mil. - 37% din total. Atât mortalitatea IHD cât şi cea prin AVC erau în general mai mari în Europa Centrală şi de Est decât în Europa de Nord, Sud şi Vest.

Datele standardizate cu vârsta sugerează că în ultimul deceniu cazurile noi BCV au prezentat o anumită scădere în Europa, către 11,3 mil. în Euro-OMS şi 6,1 mil. în UE in 2015, când, totuşi, BCV erau încă responsabile pentru circa 64 mil. DALYs pierduţi (23% din total) în Euro-OMS şi 26 mil. (19% din total) în UE [5].

*

Global, decesele atribuite fumatului sunt în creştere: până în 2030 fumatul va fi probabil responsabil pentru 8 milioane decese anual, iar povara se deplasează treptat către ţările cu venituri mici şi mijlocii. Proporţia deceselor cauzate de fumat este deocamdată mai mare în ţările bogate: -18%, depăşind efectele HTA - 17% sau pe cele ale supraponderii & obezităţii - 8,4% (conform unor date publicate în 2013) [7].

În 2016, consumul de tutun a generat peste 7,1 mil. decese (din care 5,1 milioane bărbaţi şi 2 milioane femei), adică aproximativ 12% din totalul deceselor în lume. 6,3 mil. decese au fost atribuite fumatului activ, iar 884 000 fumatului pasiv [3].

De notat că fumatul pasiv provoacă la adulţi boli cardiovasculare şi respiratorii de gravitate comparabilă cu cele cauzate de fumatul activ, în timp ce la femeile gravide determină scăderea greutăţii la naştere sau moartea subită a nou-născutului. Fumatul pasiv provoacă anual peste 890.000 decese premature. Aproape jumătate dintre copiii lumii respiră în mod regulat aerul poluat de fumat în spatiile publice (cu titlu de ilustraţie, copiii reprezentau 28% din decesele cauzate de fumatul pasiv în 2004) [8].

*

Acelaşi articol din 2013 arăta că, pe mapamond, între 10 şi 30% din mortalitatea BCV era cauzată de fumat, iar circa 29% din totalul deceselor atribuite tutunului erau de cauză cardiovasculară. Raportul între riscul de deces al fumătorului curent (zilnic sau ocazional) şi riscul celui niciodată-fumător se ridica la 3,2 femei/2,6 bărbaţi pentru totalul BCV, 3,6/3,1 – IHD, 3,2/1,7 – atac cerebral şi 3,1/2,1 – alte boli vasculare: dacă fumează, femeile apar supuse unui risc de deces BCV mai mare decât bărbaţii [7].

Ultimele evaluări din 2016 arătau că aprox. 16% dintre decesele prin boli ischemice cardiace (IHD) şi 20% dintre decesele prin bolile cerebrovasculare erau atribuibile fumatului, în timp ce 35% din totalul deceselor atribuite tutunului erau de pe urma IHD – 22% sau AVC – 12%, principalele subcauze de deces BCV [3].

Însfârşit, în 2015, pe date standardizate, DALYs pierduţi atribuibili fumatului proveneau în principal de la BCV (41,2%), urmate de cancere (27,6%) şi bolile respiratorii cronice (20,5%). Pe genuri, BPOC la femei şi IHD la bărbaţi contribuiau în principal la DALYs pierduţi atribuibili fumatului [9].

*

Sumarizând, în lume, BCV continuă să reprezinte cauza de deces numărul 1, cu mortalitatea specifică mai mare în ţările cu venituri mici şi mijlocii. În Euro-OMS BCV au generat aproape jumătate din totalul deceselor, în timp ce în UE ceva mai mult de o treime. Deşi incidenţa standardizată a BCV înregistrează o anumită scădere, BCV erau încă responsabile de procentaje importante din DALYs pierduţi în Europa 2015.

Global, decesele atribuite fumatului sunt în creştere, iar această tendinţă va continua către 2030, povara deplasându-se treptat de la ţările bogate către ţările cu venituri mici şi mijlocii. Fumatul pasiv continuă să contribuie semnificativ la decesele premature (în special dintre gravide, noii-născuţi şi copii expuse/şi).

Între 1 şi 3 din 10 decese prin BCV sunt atribuibile fumatului, iar circa 1/3 din totalul deceselor atribuite tutunului sunt de cauză BCV. Dacă fumează, femeile sunt supuse unui risc de deces BCV mai mare decât bărbaţii.

4. Măsurile MPOWER – replica OMS la epidemia tabagică

Măsurile privind controlul tutunului MPOWER¹ - replica FCTC OMS împotriva epidemiei tabagice - au reuşit să acopere până în 2017 un total de 3,2 miliarde de persoane (43% din populaţia lumii), de circa şapte ori mai mult decât în 2007 [4]. Dintre acestea, peste 1,3 miliarde de persoane, sau 18% din populaţia lumii, erau protejate de măsuri anti-fumat şi legi naţionale cuprinzătoare privind fumatul [8].

Până în 2017 peste 1/3 dintre ţări aplicaseră două sau mai multe măsuri MPOWER la cel mai înalt nivel, în timp ce alte 42 de ţări aplicaseră începând cu 2015 cel puţin o măsură suplimentară sau una adusă la cel mai înalt nivel, acoperind 2,3 miliarde de persoane [4].

Bilanţul MPOWER 2016 privind politicile de prevenire specifice arată că ordinea după ponderea populaţiei acoperite era următoarea: aplicarea pe pachete a avertismentelor (47%), urmată de campaniile mass media anti-fumat (44%), în timp ce sporirea taxelor şi accizelor aplicate tutunului acoperea doar 10% din populaţia lumii. Dinamica 2014-16 evidenţiază cele mai mari progrese în aplicarea pe pachete a avertismentelor de sănătate (+27%), urmată de aplicarea programelor de renunţare la fumat (+18%), în timp ce instituirea spaţiilor publice libere de tutun sau campaniile mass media anti-fumat au înregistrat progrese modeste sau chiar regres (+ 1%), respectiv (-12%).

În privinţa măsurii P, în 2016 se semnalau spaţii publice fără fum de tutun în Rusia şi câteva dintre Noile State Independente, Peninsula Arabică, Australia, Canada şi cea mai mare parte din America de Sud. Din fericire, România făcea parte din acest grup.

Tratamentul împotriva dependenţei de tutun cf. măsurii O, avea în 2016 cea mai mare acoperire în America de Nord, Brazilia, Marea Britanie, India şi Australia.

În privinţa mesajelor şi etichetelor de avertizare pentru sănătate (măsura W) Canada, America de Sud, Regiunea Euro-OMS şi Australia aveau cele mai bune rezultate în 2016. România se poziţiona în rândul acestora. Campaniile mass media anti-fumat, parte a aceleiaşi măsuri, înregistrau cele mai bune rezultate în SUA, UK, Norvegia, Turcia, China şi Australia.

Însfârşit măsura E, de impunere a interdicţiilor privind publicitatea pentru tutun, precum şi măsura R privind creşterea taxării, înregistrau în 2016 cele mai bune rezultate în majoritatea ţărilor europene şi în Argentina [4].

*

Sumarizând, până în 2017 măsurile pachetului MPOWER – OMS au reuşit să contracareze în diferite grade epidemia tabagică mondială pentru circa 4 din 10 persoane, contribuţiile cele mai însemnate venind de la aplicarea pe ambalaje a avertismentelor de sănătate şi campaniile mass-media anti-fumat.

5. România recentă: morbi-mortalitatea BCV totală sau atribuibilă fumatului

În 2015, ponderea adulţilor (15+ ani) fumători zilnici era de 36,9% pentru bărbaţi, mai mare decât media ţărilor cu index de dezvoltare umană (HDI) ridicat, şi de 22,7% pentru femei, de asemenea mai ridicată decât în ţările HDI.

În privinţa deceselor cauzate de tutun, acestea au înregistrat în 2016 ponderea de 20,7% pentru bărbaţi, iaraşi superioară mediei ţărilor HDI, în timp ce pentru femei ponderea a fost de 7,6%, din nou mai mare decât media ţărilor HDI [3].

În privinţa morbidităţii BCV, în 2016 faţă de 2014-2015 se înregistra o scădere cu circa o zecime a procentului de cazuri noi din totalul pacienţilor BCV aflaţi în evidenţele medicilor de familie. În acelaşi an, numărul total al deceselor cauzate de BCV a scăzut cu circa 3,5 % faţă de 2015, cu decremente relativ echilibrate între IHD, AVC şi HTA. În privinţa DALYs pierduţi atribuibili BCV, aceştia înregistrau în 2016 o scădere de circa 1% faţă de 2015 [10].

*

În 2010 circa 43.000 de români au murit din cauza unei boli cauzate de fumat. Aproape ¼ din decesele la bărbaţi şi circa 1/12 din cele înregistrate la femei au fost provocate de tutun, peste media ţărilor cu venituri mijlocii. Ordinea mortalităţilor specifice tutun-dependente era: cancerele (pulmonar şi alte tipuri), AVC, IHD, alte boli vasculare, bolile respiratorii [11].

În 2016 peste 36 000 de persoane încă decedau prin boli de pe urma fumatului. Cu toate acestea, peste 28 000 de copii de 10-14 ani şi 3 818 000 de persoane de sau peste 15 ani continuau să fumeze zilnic. Analiştii

__________________________________

¹MPOWER: Monitorizarea consumului; Protecţia faţă de fumul de ţigară; Oferirea ajutorului pentru renunţarea la fumat; Avertizarea (Warn) privind efectele fumatului; Impunerea (Enforce) interzicerii publicităţii şi promovării produselor de tutun; Creşterea (Raise) taxelor la tutun.

internaţionali apreciază că reacţia modestă în faţă epidemiei tabagice protejează industria tutunului şi va duce la creşterea numărului de decese din tutun în anii viitori [3].

*

În România 2012 povara morbidă atribuită exclusiv fumatului înregistra procente de 13% dintre diagnosticele BCV, 43% dintre diagnosticele de boli respiratorii şi 33% dintre diagnosticele de cancer [12], în timp ce tributul în decese plătit fumatului activ sau pasiv în 2015 se ridica la 18 732 pentru BCV; 11 841 -cancer şi 3 646 -BPOC [13].

Pe date efective, am calculat că circa 12% din mortalitatea BCV se putea atribui consumului de tutun.

*

Sumarizând, deşi românii fumează la cote vecine mediei UE, în 2016 ponderea deceselor tutun-dependente era superioară ţărilor cu HDI înalt. În 2016 România a înregistrat progrese modice faţă de 2015 în privinţa morbi-mortalităţii BCV. Decesele prin boli atribuibile fumatului (în ordine: cancerele, AVC, IHD, alte boli vasculare, bolile respiratorii) au scăzut în 2016 faţă de 2010 cu circa 17%. În 2012 tributul BCV plătit fumatului de români se ridica la 13% dintre diagnostice şi la circa 12% dintre decese.

6. România vs UE 2015: decesele BCV atribuibile fumatului şi altor factori de risc

Pe date standardizate din 2015, în România prevalenţa BCV era la bărbaţi de 8182 cazuri/100 000, faţă de 6308 cazuri în UE, în timp ce pentru femei raportul România - UE era de 6120 cazuri vs 4921. Pe subcauze, la bărbaţi IHD ocupau prima poziţie, urmate de bolile vasculare periferice (PVD) şi de AVC, în timp ce la femei ierarhia era: PVD, IHD şi AVC, atât în România cât şi în UE.

La bărbaţi, după procentajul deceselor atribuibile, fumatul (17%) ocupă locul 2 între factorii de risc (FR) comportamentali şi locul 5 într-o selecţie de 8 principali FR pentru BCV - în urma HTA (62,7%) şi alimentaţiei (56,6%), în timp ce în UE fumatul se poziţiona pe locul 6 (13,6%) între FR selectaţi, păstrând locul 2 între cei comportamentali. La femei, fumatul (8,2%) ocupa locul 2 între FR comportamentali şi locul 6 între toţi FR selectaţi - în urma HTA (62,8%) şi alimentaţiei (48,7%), în timp ce în UE, fumatul ocupa acelaşi loc 6 (7,7%) între toţi FR selectaţi şi locul 2 între FR comportamentali [5].

*

Sumarizând, pe date standardizate 2015 ce arătau pentru România prevalenţe BCV superioare mediilor UE la ambele genuri, în ţara noastră, după procentajul deceselor atribuibile BCV, fumatul ocupa locul 2 între 3 FR comportamentali (după alimentaţie) – ca şi în UE - şi locul 5/6 într-o selecţie de 8 principali FR la bărbaţi/femei, faţă de ierarhizarea 6/6 ce marchează un uşor avantaj pentru UE .

7. România 2016: status-ul aplicării MPOWER

Status-ul aplicării măsurilor MPOWER în România înregistra în 2016 poziţionări variate faţă de cele mai bune practici internaţionale.

P Protecţia faţă de fumul asociat cu consumul de tutun. Situaţia RO: România este menţionată printre ţările cu cele mai bune rezultate [4].

O Oferirea de ajutor pentru renunţare. Situaţia RO: linie telefonică naţională de asistenţă; disponibile: NRT (nicotine replacement therapy) şi servicii medico-psihologice pentru renunţare (acoperite parţial din fonduri publice) – în apropierea bunelor practici internaţionale.

W Avertismentele pe ambalaje. Pachetul simplu, uniformizat (neutru), cu un avertisment de sănătate vizibil - cea mai bună practică internaţională. Situaţia RO: Procentul pachetului acoperit de avertismente: 65%; Ambalarea uniformizată (neutră): Nu

E Interdicţiile privind publicitatea prin toate formele directe şi indirecte - cea mai bună practică internaţională. Situaţia RO: Interdicţiile directe: • Televiziunea şi radioul naţional • Televiziunea şi radioul internaţional • Revistele şi ziarele locale • Publicitatea în exterior prin panouri • Publicitatea pe internet. Interdicţii indirecte: • Produsele non-tutun identificate cu brand-urile de tutun • Apariţii în televiziune şi în filme (plasare de produse).

R Creşterea taxării tutunului. Standardul OMS: accizele - minimum 70% din preţul de vânzare cu amănuntul; Situaţia RO: accizele reprezintă 55,16% din preţul de vânzare cu amănuntul [3].

Legea 15/2016 a influenţat pozitiv progresul implementării măsurilor MPOWER în România, prin interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise - incluzând locurile de muncă (în particular cele din sănătate, învăţământul de toate gradele, protecţia copilului), mijloacele de transport în comun şi locurile de joacă pentru copii (spaţii închise sau deschise); un spaţiu este închis când este delimitat de un plafon şi minimum doi pereţi; interzicerea, ţigaretelor electronice în mijloacele de transport în comun; punerea la dispoziţia ministerelor şi organizaţiilor non-guvernamentale cu atribuţii specifice spaţiii de minimum 30 de minute săptămânal la posturile radio/TV - pentru combaterea consumului de tutun [14].

Datorită acestei legi România a făcut un salt substanţial pe scala europeană privind Controlul Tutunului (TCS): locul 7 în 2016, faţă de locul 19 în 2013 [15].

*

Sumarizând, poziţionările variate ale României cu referire la standardele mondiale cele mai înalte de aplicare a măsurilor MPOWER comporta în 2016 următoarea ordine de merit: P – Protecţia faţă de fumul asociat cu consumul de tutun; O - Oferirea de ajutor pentru renunţare; E - Interdicţiile privind publicitatea; R - Creşterea taxării tutunului şi W- Avertismentele pe ambalaje. Locul onorant atribuit criteriului P este datorat Legii 15/2016 ce a interzis complet fumatul în toate spaţiile publice închise, încercările de până acum (de sorginte inclusiv parlamentară, din păcate) de a o submina eşuând până în prezent.

8. Concluzii

BCV continuă să reprezinte cauza numărul 1 de deces în lume cu circa 1/3 din total.

În 2016, fumatul (activ sau pasiv) a generat circa 12% din totalul mondial al deceselor.

Fumatul contribuie notabil la decesele prin BCV, numai BPOC şi cancerul pulmonar acuzând efecte specifice mai importante.

În România 2015, prevalenţa standardizată BCV era net superioară la ambele genuri mediei UE, în timp ce ierarhizarea subcauzelor era aceeaşi: IHD, PVD (vasculare periferice), AVC la bărbaţi şi PVD, IHD şi AVC la femei.

Circa 12% dintre decesele efective prin BCV în România sunt atribuibile fumatului.

Pe date standardizate 2015, contribuţia fumatului (locul 2 după alimentaţie între riscurile comportamentale) la mortalitatea BCV era net superioară la bărbaţi şi superioară la femei în România faţă de media UE.

Legea românească 15/2016 a adus la nivelul cel mai înalt parte din măsurile MPOWER şi a făcut posibil un salt substanţial al României pe Scala Europeană privind Controlul Tutunului. Scăderea, fie şi modică, a morbi-mortalităţii BCV în 2016 poate reflecta efectele Legii 15 precum şi efortul promotorilor sănătăţii pentru cunoaşterea/aplicarea întocmai a acesteia.

9. Bibliografie

[1]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/tobacco/en/

[2]. Modificat PromoSan-CRSPB după sursa: site-ul oficial OMS 2018: http://www.who.int/mediacentre/events/2018/world-no-tobacco-day/en/

[3]. *** Tobacco Atlas. Sixth edition: https://tobaccoatlas.org/wpntent/uploads/2018/03/TobaccoAtlas_6thEdition_LoRes.pdf

Copyright ©2018 The American Cancer Society, Inc.

[4]. WHO Report on the global tobacco epidemic, 2017 http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/255874/1/9789241512824-eng.pdf?ua=1&ua=1

[5]. European Cardiovascular Disease Statistics, 2017: http://www.ehnheart.org/images/CVD-statistics-report-August-2017.pdf

[6]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs317/en/

[7]. Rigotti N A, Clair C. Managing tobacco use: the neglected cardiovascular disease risk factor: European Heart Journal, Volume 34, Issue 42, 7 November 2013: https://academic.oup.com/eurheartj/article/34/42/3259/519402

[8]. Site-ul oficial OMS: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs339/en/

[9]. *** Smoking prevalence and attributable disease burden in 195 countries and territories, 1990–2015: a systematic analysis from the Global Burden of Disease Study 2015., Vol 389, Issue 10082, 13–19 May 2017, Pages 1885-1906: The Lancet: http://www.thelancet.com/pdfs/journals/lancet/PIIS0140-6736(17)30819-X.pdf

[10]. Anuarul de Statistică Sanitară al României 2016, publicat 2017: http://www.dsparad.ro/Statistica/Anuar_2016.pdf

[11]. Szabó Á, Lázár E, Burián H, et al. The economics of tobacco and Tobacco Taxation in Romania. The UMPh of Târgu Mureş, România 2016: http://ensp.org/wp-content/uploads/2016/11/English-report-online-version-14.11.2016.pdf

[12]. Prelucrări PromoSan CRSPB după Ciobanu M, Ciolompea T, Bogdan M. Impactul economic al fumatului asupra sistemului public de sănătate din România în anul 2012. Fundaţia Medicală ”Pneuma”, 2014: http://www.aureliacristea.ro/uploads/files/Studiul_final_print.pdf [13]. Life Expectancy & Probability of Death Data Visualization. Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME), University of Washington Seattle, WA

[14]. Legea 15/2016: http://www.ana.gov.ro/legislatie%20secundara/Legea%20349_2002%20pt%20prev%20si%20combaterea%20efectelor%20consumului%20produselor%20din%20tutun.pdf

[15]. Joossens L, Raw M. The Tobacco Control Scale 2016 in Europe: http://www.tobaccocontrolscale.org/wp-content/uploads/2017/03/TCS-2016-in-Europe-COMPLETE-LoRes.pdf

ANALIZA DE SITUAŢIE

ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII

(ZEIO)

I.Cadrul normativ naţional şi internaţional aplicabil obezităţii

Prevenirea obezităţii trebuie să rămână o prioritate.Comisia Europeană militează pentru creşterea gradului de conştientizare şi pentru promovarea unor stiluri de viaţă active şi sănătoase în ţările membre ale UE, prin politici şi iniţiative ce includ:

• Platforma UE pentru intervenţii asupra alimentaţiei, activităţii fizice şi sănătăţii (2005) 
• “Strategia pentru Europa privind probleme de sănătate legate de nutriţie, suprapondere şi obezitate” (2007) 
• Grupul la Nivel Înalt privind Nutriţia şi Activitatea Fizică (2007) 
• Planul de Acţiune al UE privind Obezitatea Copilului 2014-2020 
• Consiliul Europei a adoptat Concluziile privind Nutriţia şi Activitatea Fizică (2014) 

· Prevenţia joacă un rol major în epidemia obezităţii, dar este de asemenea important să se ofere tratament accesibil şi eficient milioanelor de europeni care sunt deja obezi.

· Organizaţii de sănătate, cum ar fi OMS, Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), Asociaţia Medicală Americană (AMA) şi Asociaţia Medicală Canadiană (CMA) recunosc obezitatea ca o boală cronică ce necesită management pe termen lung.

· Oricum, la ora actuală, Portugalia este singura ţară europeană ce recunoaşte obezitatea ca boală.

· Membrii Parlamentului European ar trebui sa sprijine şi să semneze extrem de importanta Declaraţie Scrisă, ce a fost iniţiată de Parlamentul European, care face apel la Comisia Europeană şi la Consiliul Europei să conlucreze la recunoaşterea la nivel european a obezităţii ca boală cronică.[27]

La nivel internaţional, obezitatea aproape s-a triplat din 1975. În anul 2016 peste 1,9 miliarde de adulţi cu vărsta de 18 ani erau supraponderali. Dintre aceştia, peste 650 milioane erau obezi. 39% dintre adulţii peste 18 ani erau supraponderali în 2016 şi 13% erau obezi. Majoritatea populaţiei trăieşte în ţări în care greutatea în exces omoară mai mulţi oameni decât subgreutatea. 41 milioane de copii sub vârsta de 5 ani erau supraponderali sau obezi în 2016. Peste 340 milioane copii şi adolescenţi cu vârste între 5-19 ani erau supraponderali sau obezi în 2016. Obezitatea poate fi prevenită.[28]

În perioada 4-5 iulie 2013 a avut loc în Viena (Austria) Conferinţa Ministerială Europeană a OMS despre Nutriţie şi Boli Netransmisibile în contextul Sănătăţii 2020.

“Declaraţia de la Viena” exprimă necesitatea acţiunilor de prevenire a supragreutăţii, obezităţii şi subnutriţiei şi a intervenţiei asupra cauzelor profunde ale acestora. Declaraţia subliniază îngrijorarea unanimă asupra efectelor negative ale obezităţii în rândul copiilor.

Principalele direcţii de acţiune stabilite în cadrul întâlnirii de la Viena:

- Comitetul Regional al OMS pentru Europa să mandateze dezvoltarea unui nou plan de acţiune privind alimentaţia şi nutriţia, precum şi a unui plan de activitate fizică;

-Evidenţierea problemelor principale, cum ar fi excesul de aport energetic, de grăsimi saturate şi grăsimi trans, zahăr şi sare, precum şi consumul scăzut de legume şi fructe;

-Reducerea comercializării alimentelor bogate în grăsimi, zahăr şi sare în rândul copiilor;

-Încurajarea alegerii de alimente mai sănătoase prin etichetarea, costurile şi reformularea produselor;

-Încurajarea promovării lanţurilor alimentare mai scurte,ceea ce face ca produsele locale să fie mai accesibile;

-Promovarea beneficiilor alimentaţiei sănătoase în timpul vieţii, mai ales pentru populaţiile cele mai vulnerabile;

-Încurajarea unor reţele, alianţe mai puternice, care să ajute comunităţile în eforturile lor de prevenţie şi promovare a sănătăţii.[29]

Prevalenţa obezităţii ar trebui să fie unul dintre indicatorii cheie de măsurare a oricărui progres şi conform Cartei OMS, să indice un “progres vizibil, mai ales în ceea ce priveşte copiii şi adolescenţii”.[30]

La iniţiativa OMS de Supraveghere a Obezităţii Copiilor în Europa (COSI) s-au evaluat diferenţele în ceea ce priveşte mediul pentru o nutriţie sănătoasă în şcoli şi indicele de masă corporală în şcoli primare din 12 ţări europene. Concluzia principală a fost că în majoritatea ţărilor unde mediul pentru o nutriţie sănătoasă în şcoli nu este foarte propice,există şi şcoli în care funcţionează politici de sprijinire a alimentaţiei sănătoase, ceea ce sugerează necesitatea armonizării politicilor şcolare.[31]

Reţeaua Europeană privind reducerea presiunii prin marketing asupra copiilor, condusă de către Direcţia Norvegiană de Sănătate şi care implică 28 de state membre a efectuat un studiu legat de profilarea nutrienţilor. Profilarea nutrienţilor clasifică alimentele în funcţie de compoziţia lor nutriţională, cu scopul de a preveni bolile şi de a promova sănătătea. Biroul European al OMS a lansat la Copenhaga, în februarie 2015, un model pentru definirea alimentelor cărora să se facă sau nu publicitate în rândul copiilor. Bazat pe o combinaţie de modele utilizate în Danemarca şi Norvegia, modelul identifică 17 categorii de produse alimentare şi stabileşte nivelurile-prag de grăsimi totale, grăsimi saturate, zahăr total, adaos de zahăr, îndulcitori artificiali, sare (sodiu) şi energie. Modelul pilot a fost folosit în mai multe ţări europene şi este oferit ca suport ethnic pentru ţările membre ale Regiunii Europene a OMS, atunci când elaborează politici de restricţionare a publicităţii unor alimente în rândul copiilor.[32]

În România, Ministerul Sănătăţii organizează şi finanţează programe naţionale de sănătate, unele vizând prevenirea şi combaterea obezităţii la adulţi şi copii.Astfel, în cadrul Planului de acţiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei naţionale de sănătate, se evidenţiază următoarele direcţii strategice:

1. Creşterea eficacităţii şi rolului promovării sănătăţii in reducerea poverii bolii in populaţie în domeniile prioritare, în care printre indicatorii de performanţă se numără elaborarea unui plan multianual privind promovarea unui stil de viaţă sănătos, număr de parteneriate instituţionale funcţionale (cu media, ONG-uri ş.a.), număr campanii de informare şi/sau destigmatizare implementate, număr de şcoli şi grădiniţe în care sunt implementate intervenţii pentru copii şi adolescenţi, unităţi educaţionale acoperite de program de prevenţie primară la copil (% şi număr).

2. Îmbunătăţirea stării de sănătate şi nutriţie a mamei şi copilului şi reducerea riscului de deces matern şi infantil.[33]

II. Cadrul legal al intervenţiilor la nivel naţional

Ordonanţa nr. 13 din 18 august 2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene:Programul pentru şcoli unifică şi continuă Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi Programul “Lapte şi corn” (implementate la nivel naţional), în conformitate cu regulamentele europene începând cu anul şcolar 2017-2018, asigurând astfel participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023, potrivit unei ordonanţe aprobate de Guvern.

Conform legislaţiei europene, Programul pentru şcoli are două componente:

• distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf;
• măsurile educative care însoţesc distribuţia produselor.

Actul normativ prevede crearea cadrului legislativ naţional pentru implementarea componentelor şi obiectivelor acestui program în România, care va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.Acest program urmăreşte crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, (prin componenta de educaţie pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum şi creşterea consumului de produse locale.Bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în fiecare an şcolar se va stabili anual prin Hotărâre de Guvern.

Programul pentru şcoli al Uniunii Europene se derulează începând cu anul şcolar 2017-2018, ca urmare a adoptării Regulamentului (UE) 2016/791 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2016. [34]

Ordinul Nr.5298 din 07.09.2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, Anexa 1 stipulează, printre alte servicii şi acelea de promovare a unui stil de viaţă sănătos:

“Medicul, împreună cu directorul unităţii de învăţământ, iniţiază, desfăşoară şi colaborează la organizarea diverselor activităţi de educaţie pentru sănătate în cel puţin următoarele domenii: nutriţie sănătoasă şi prevenirea obezităţii; activitate fizică. ”[35]

Legea nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, Legea privind interzicerea mâncării fast-food în şcoli. Publicat în Monitorul Oficial nr. 410 din iunie 2008[36]:

Art. 10.În incinta unităţilor de învăţământ este interzisă prepararea, comercializarea şi distribuirea oricăror alimente conţinute în lista prevăzută la Art.9lit.a).
Art. 11.Meniurile servite în cantinele sau locaţiile asimilate cu cantinele din colectivităţi sunt avizate de către personalul medical şi aprobate de către conducătorul unităţii.

Ordinul Nr. 1563 din 12 septembrie 2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi, care prin art.1(2) stipulează că în incinta unităţilor de învăţământ este interzisă comercializarea produselor care se încadrează în criteriile şi limitele prevăzute în lista din respectivul ordin[37].

Ordinul Comitetului de Nutriţie din 27 martie 2008[38]:

Art.1.(1) Se înfiinţează Comitetul Naţional pentru Alimentaţie şi Nutriţie, denumit în continuare Comitet, organism de specialitate, fără personalitate juridică.

(2) Comitetul se organizează şi funcţionează pe lângă Ministerul Sănătăţii Publice.

Art.2. Scopul comitetului este să elaboreze politici şi strategii în domeniul nutriţiei în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei.

Ordinul Nr. 1955 din 18 octombrie 1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor[39]:

Art. 17. Conducerile creşelor, leagănelor, grădiniţelor cu program prelungit şi săptămânal, ale unităţilor şcolare cu semiinternat, internat şi cantină şcolară, ale caselor de copii preşcolari şi şcolari, ale unităţilor de învăţământ superior cu cantină studenţească şi ale taberelor de odihnă vor asigura o alimentaţie colectivă adaptată vârstei şi stării de sănătate, specificului activităţii şi anotimpului, asigurându-se un aport caloric şi nutritiv în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătăţii.

III. Nivelul şi dinamica fenomenului la nivel internaţional, naţional şi subnaţional

OMS recunoaşte că, în acest secol, obezitatea are o prevalenţă egală sau mai mare comparativ cu malnutriţia şi bolile infecţioase. De aceea, în lipsa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, în 2025 peste 50% din populaţia lumii va fi obeză. Obezitatea este, aşadar, o boală cronică, având o prevalenţă foarte mare şi care afectează bărbaţi şi femei de toate rasele şi vârstele. Preobezitatea şi obezitatea sunt probleme importante de sănătate publică şi au nevoie de o strategie comună, ce include promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase şi a unui stil de viaţă mai activ, precum şi tratament şi îngrijiri corespunzătoare.

În Europa, incidenţa în creştere a obezităţii la copil provoacă o îngrijorare aparte. Obezitatea la copil este recunoscută a fi un factor predictiv cert al obezităţii la adult, mai ales în cazul copiilor foarte obezi din părinţi obezi. Sunt tot mai multe dovezi care arată că obezitatea are consecinţe negative în plan social, economic şi asupra sănătăţii. Prin urmare, obezitatea la copil este recunoscută la ora actuală drept o importantă problemă de sănătate publică şi acest lucru a fost întărit de prevalenţa în creştere a obezităţii la adult, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare.[40]

Obezitatea este o problemă serioasă de sănătate publică deoarece creşte riscul unor boli cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat tip 2, hipertensiunea arterială, bolile coronariene, anumite forme de cancer etc. În unele cazuri apar chiar şi probleme psihologice. Pentru societate în ansamblul ei, ea are costuri directe şi indirecte ce împovărează sistemul de sănătate şi resursele sociale.

Povara îmbolnăvirilor se măsoară prin ani de viaţă ajustaţi pentru dizabilitate, DALY (Disability Adjusted Life Years), care reprezintă suma anilor de viaţă pierduţi prin decese premature şi a anilor trăiţi cu dizabilitate dată de prezenţa bolii sau a accidentelor, ajustaţi pentru gravitatea bolii. Supragreutatea şi obezitatea sunt răspunzătoare pentru aprox. 10% din povara totală a bolilor, DALY, în ţările din vestul şi centrul Europei. Între 1990-2010 contribuţia supragreutăţii la DALY a crescut cu 39% în Europa şi Asia Centrală.[41]

Povara îmbolnăvirilor exprimată în DALY la 100000 locuitori în anul 2012 în România, pentru toate cauzele, este mai mare cu aproximativ 20- 40% decât în ţările din vestul Europei, cu aproximativ 10% mai mare decât în Polonia şi cu aproximativ 15% mai mică decât în Bulgaria. Cauzele importante de îmbolnăviri pentru care DALY la100000 locuitori sunt mai mari în România decât în ţările din vestul Europei sunt cele asupra cărora excesul de greutate are un impact negativ dovedit şi anume:

·Boala cardiacă ischemică, cea mai frecventă cauză de DALY în majoritatea ţărilor, este de 2-3 ori mai frecventă în România decât în ţările din vestul Europei, cu circa 10% mai frecventă decât în Polonia şi cu circa 50% mai rară decât în Bulgaria;

·Accidentul vascular cerebral, a doua cauză ca frecvenţă în ţările din estul Europei este de 3-4 ori mai frecvent în România decât în ţările din vestul Europei, cu circa 30% mai frecvent decât în Polonia şi cu circa 60% mai rar decât în Bulgaria;

·Boala hipertensivă este în România de 18 ori mai frecventă decât în Olanda, de 15 ori mai frecventă decât în Marea Britanie, de 4 ori mai frecventă decât în Germania, de 5 ori mai frecventă decât în Polonia şi cu circa 75% mai frecventă decât în Bulgaria.[42]

Eurostat, biroul statistic al UE a publicat în 20 octombrie 2016 rezultatele unui sondaj bazat pe interviu [43] : În timp ce 46,1% dintre cei cu vârsta de 18 ani sau peste, care trăiesc în Uniunea Europeană (UE) au avut o greutate normală în 2014, puţin mai mult de jumătate dintre adulţi (51,6%) au fost consideraţi ca fiind cu supragreutate (35,7% pre-obezi şi 15,9% obezi) şi încă 2,3% ca fiind cu subgreutate. Cu alte cuvinte, aproape 1 din 6 persoane cu vârsta de 18 ani şi peste în UE a fost obezi în 2014. Obezitatea este o problemă gravă de sănătate publică, care poate fi măsurată statistic utilizând indicele de masă corporală (IMC) la adulţi. Obezitatea este definită de un IMC de 30 sau peste (fig.1) :

Fig. 1 Distribuţia populaţiei UE în vârstă de 18 ani sau peste, în funcţie de indicele de masă corporală, 2014 (%)

Printre indicatorii determinanţilor stării de sănătate a populaţiei Europei (ECHI) se numără şi indicele masei corporale, alături de tensiunea arterială, procentul fumătorilor, consumul total de alcool, consumul de fructe şi legume, expuneri particulare.

Conform Eurostat, printre statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date, cele mai mici ponderi ale obezităţii în 2014 în rândul populaţiei cu vârsta de 18 ani şi peste s-au înregistrat în România (9,4%) şi Italia (10,7%), înainte de Olanda (13,3%), Belgia şi Suedia (ambele 14,0%). La polul opus al scalei, obezitatea a afectat mai mult de 1 din 4 dintre adulţii din Malta (26,0%), şi aproximativ 1 din 5, în Letonia (21,3%), Ungaria (21,2%), Estonia (20,4%).

Între România şi Malta a fost o diferenţă de 19,0 pp (puncte procentuale) în proporţia de bărbaţi obezi şi o diferenţă de 14,2 pp în proporţia de femei obeze. În populaţia de 18 ani şi peste, cea mai mică proporţie de femei obeze în 2014 a fost observată în România (9,7 %), Italia (10,3 %), Cipru (12,9 %) şi Austria (13,4 %), iar în cazul bărbaţilor, în Romania (9,1 %), Italia (11,3 %), Olanda (11,6 %) şi Suedia (13,6 %). În 2014 nu s-a înregistrat diferenţă semnificativă între sexe în ceea ce priveşte femeile şi bărbaţii obezi. În 16 state ale UE, o proporţie mai mare de bărbaţi (faţă de femei) erau obezi, cele mai mari diferenţe fiind în Malta (4,2 pp) şi Croaţia (3,9 pp). Pe de altă parte, o proporţie mai mare de femei erau obeze în 11 state ale UE, cu cele mai mari diferenţe în Lituania (5,8 pp) şi Letonia (4,5 pp). În Franţa proporţia femeilor obeze era egală cu a bărbaţilor, iar în Belgia diferenţa în populaţia obeză era sub 0,3 pp mai mare la femei faţă de bărbaţi. O proporţie mai mare de bărbaţi (faţă de femei) erau pre-obezi în fiecare dintre statele membre ale UE. În toate ţările UE proporţia bărbaţilor pre-obezi a fost mult mai mare decât proporţia femeilor pre-obeze, ca de exemplu în Islanda, Norvegia şi Turcia. Diferenţa între sexe a variat 7,4 pp în Malta şi 18,4 pp în Cipru.

Conform OMS, în 2016, prevalenţa supragreutăţii la cei peste 18 ani, în România a fost de 57,7%, la ambele sexe.[44]

În anul 2016 România a avut o prevalenţă a obezităţii la adulţii de ambe sexe între 20 - 29,9 % (fig.2, fig.3)[45] .

Fig.2 Prevalenţa obezităţii în rândul populaţiei de sex feminin cu vârsta de peste 18 ani în statele membre ale Uniunii Europene, 2016 (%)

Fig. 3 Prevalenţa obezităţii în rândul populaţiei de sex masculin cu vârsta de peste 18 ani în statele membre ale Uniunii Europene, 2016 (%)

În anul 2016, prevalenţa cea mai crescută din ţara noastră s-a înregistrat în judeţele Mehedinţi, Bihor şi Arad. Valorile cele mai mici ale prevalenţei obezităţii s-au înregistrat în judeţele Satu-Mare şi Bistriţa-Năsăud (fig.4).

Fig. 4 Distribuţia prevalenţei obezităţii pe judeţe, pe cvartile, în anul 2016 (sursa: INSP)

Potrivit OMS, Europa a avut cea de a doua cea mai mare proporţie de persoane supraponderale sau obeze, în 2008, după cele două Americi. La nivel global, ponderea adulţilor (în vârstă de 20 de ani şi peste), care s-au considerat a fi supraponderali sau obezi a fost estimată la 35%. Această cotă a crescut cu peste 50% în Europa şi cele două Americi. În schimb, a fost considerabil mai scăzută în Africa şi Asia de Sud-Est.

Numărul de persoane supraponderale şi obeze a crescut în ultimii ani şi mulţi oameni consideră că este din ce în ce mai greu să se menţină o greutate "normală" într-un mediu actual în mare parte obezogenic. Acest mediu se întinde de la ratele de alăptare scăzute, la dificultăţi în accesarea geografică sau financiară a ingredientelor unei diete sănătoase, la lipsa de abilităţi de gătit, la abundenţa şi comercializarea de alimente bogate în energie, la alegerile de planificare urbană şi presiunile unui stil de viaţă care reduc de multe ori oportunitatea pentru activitatea fizică (atât la locul de muncă, cât şi în timpul liber). În timp ce obezitatea a fost odată considerată o problemă numai pentru ţările cu venituri ridicate, a existat o creştere considerabilă a numărului de persoane din ţările cu venituri mici şi medii, considerate a fi supraponderale sau obeze (în special în zonele urbane, în care oamenii sunt mai predispuşi la un stil de viaţă sedentar). Problema malnutriţiei a devenit mai complexă, deoarece obezitatea şi deficienţele în micronutrienţi pot şi merg mână în mână.

Nutriţia este aportul de alimente, luate în considerare în raport cu nevoile nutriţionale ale organismului. Buna nutriţie - un regim alimentar adecvat, bine echilibrat combinat cu activitatea fizică regulată - este o piatra de temelie pentru o sănătate bună. Recomandări specifice pentru o dietă sănătoasa includ: consumul mai multor fructe, legume, nuci şi cereale; reducerea consumului de sare, zahăr şi grăsimi. Nutriţia proastă poate duce la imunitate redusă, sensibilitate crescută la boli, precum şi dezvoltarea fizică şi mentală deficitară. Într-adevăr, în întreaga UE, şase dintre cei mai frecvenţi şapte factori de risc pentru moartea prematură - hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, greutate corporală mare, consumul inadecvat de fructe şi legume, lipsa de activitate fizică şi abuzul de alcool - pot, cel puţin parţial, să fie legaţi de modul în care mâncăm, bem şi facem exerciţii fizice.

Activitatea fizică insuficientă (sub 150 minute activitate fizică moderată pe săptămână sau sub 75 minute activitate fizică intensă pe săptămână sau echivalentul)este factor de risc pentru apariţia supragreutăţii şi obezităţii, atât la adulţi, cât şi la copii. Activitatea fizică este considerată insuficientă dacă este practicată de mai puţin de 5 ori 30 de minute activitate moderată pe săptămână sau mai puţin de 3 ori 20 de minute activitate susţinută pe săptămână, sau echivalentul. La nivel european, prevalenţa inactivităţii fizice la adulţii peste 18 ani de ambe sexe este cea mai mare (30-30,9%) în Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Belgia, Serbia, Italia, Spania.

În rândul femeilor adulte europene, prevalenţa cea mai mare (între 40-49,9%)

a activităţii fizice insuficiente se înregistrează în Marea Britanie, Irlanda, Serbia(fig.5)

Fig. 5 Prevalenţa activităţii fizice la adulţi, vârsta 18+ (estimări standardizate în funcţie de vârstă), femei, 2010

Sursa: http://gamapserver.who.int/mapLibrary/app/searchResults.aspx, accesat 19.02.2018

La nivel european, la persoanele de sex masculin cu vârsta peste 18 ani, cea mai ridicată prevalenţă a activităţii fizice insuficiente s-a înregistrat în Marea Britanie, Portugalia, Serbia (30-39.9%) (fig.6).

Fig. 6 Prevalenţa activităţii fizice la adulţi, vârsta 18+ (estimări standardizate în funcţie de vârstă), bărbaţi, 2010

Sursa: http://gamapserver.who.int/mapLibrary/app/searchResults.aspx, accesat 19.02.2018

În fig.7 se observă că, dintre ţările UE, cel mai mare procent de persoane care fac exerciţii fizice cel puţin două ore şi jumătate pe săptămână se găseşte în Finlanda (54.1%), Danemarca (53.4%), Suedia (53.1%), Austria (49.8%), Germania (47.3%), iar la polul opus se situează România (7,5%) şi Bulgaria (9,0%). 

Fig. 7 Procentul persoanelor din UE care desfăşoară în timpul liber activitate fizică cel puţin două ore şi jumătate pe săptămână (2014). Sursa: ec.europa.eu

Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate din Bucureşti, în Raportul Naţional de Sănătate a Copiilor şi Tinerilor din România 2016 a publicat următoarele rezultate:[46]

Supraponderea şi obezitatea din perioada copilăriei conduce la serioase probleme de sănătate în perioada de adult. Obezitatea copilului este puternic asociată cu factorii de risc pentru bolile cardiovasculare, diabet, probleme ortopedice şi degradarea stării de bine psiho-sociale, incluzând tulburări alimentare, relaţii sociale precare şi dezavantaje educaţionale. Copilul supraponderal are mai multe riscuri să fie un adult supraponderal. Un IMC mare în adolescenţă este predictiv cu creşterea riscului de boală cardiovasculară şi cu o rată ridicată a mortalităţii la vârsta de adult.

În anul 2014, procentul de fete supraponderale şi obeze a fost semnificativ mai mic decât la băieţi. Astfel , 15,03 % dintre fetele de 14 ani şi 8,92 % din cele de 16 ani erau supraponderale. În categoria obeze, la toate grupele de vârstă se evidenţiază valori subunitare (fig.8)

Fig.8 Dezvoltarea fizică a fetelor in funcţie de IMC, pe grupe de vârstă, în anul 2014

Cei mai mulţi băieţi supraponderali, 23,68 % s-au înregistrat la grupa de vârstă 14 ani, urmaţi de cei de 16 ani, 16,35 %, iar cei mai puţini la 18 ani, 12.05 %. În categoria obezi s-au încadrat 3,61 % dintre băieţii de 15 ani şi 3,35 % dintre cei de 18 ani (fig.9)

Fig.9 Dezvoltarea fizică a băieţilor in funcţie de IMC, pe grupe de vârstă, în anul 2014

Prevalenţa băieţilor supraponderali era în creştere de la 11,7 % în 2012 la 16,48 % în 2014, în timp ce la fete a scăzut de la 9,32 % în 2012, la 6,96 în anul 2014 (fig.10)

Fig.10 Evoluţia prevalenţei elevilor supraponderali în perioada 2008-2014

Faţă de anul 2012, procentul fetelor cu obezitate era în scădere de la 0.86% la 0,53%. Menţionăm că prevalenţa băieţilor cu obezitate a crescut de la 1,51% în anul 2012 la 2,28 % în anul 2014. În concluzie, prevalenţa obezităţii la băieţi în anul 2014 era în uşoară creştere faţă de anul 2012, în timp ce la fete a scăzut faţă de acelaşi an (fig.11)

Fig.11 Evoluţia prevalenţei elevilor cu obezitate în perioada 2008-2014

Figura 12 ilustrează ponderea primelor 10 boli cronice la copii şi tineri, boli ce reprezintă 71,39% din totalul cazurilor de boală, comparativ cu celelalte 53 de boli cronice înregistrate, care au reprezentat doar 28,61% din numărul total de cazuri. Obezitatea neendocrină avea o proporţie de 9,19%.

Fig.12 Structura morbidităţii cronice dispensarizate – top 10 boli cronice

Sursa: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/Raport-scolara-2016.pdf

În fig.13 este reprezentată grafic prevalenţa primelor zece boli cronice dispensarizate în anul şcolar 2014-2015. Se poate observa că viciile de refracţie au ocupat prima poziţie cu 4,25% , urmate de viicile de postură cu 1,65% şi obezitatea neendocrină 1,42%, celelalte boli înregistrând valori ale prevalenţei sub 1%.

Fig.13 Prevalenţa primelor 10 boli cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2014-2015

Sursa: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/Raport-scolara-2016.pdf

Analiza prevalenţei bolilor cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2014-2015 pe cicluri de învăţământ a arătat că cea mai ridicată valoare se înregistrează la elevii din ciclul gimnazial : 19.51% .

Valorile mici înregistrate la copiii din creşe pot fi interpretate şi prin prisma unei supravegheri medicale deficitare a colectivităţilor de copii cu vârstă mică; aceşti copii sunt în grija medicilor de familie iar medicii care se ocupă de colectivităţile de copii (medicii şcolari) nu deţin date privind morbiditatea prin boli cronice la aceste grupe de vârstă. (fig. 14).

Fig. 14. Prevalenţa bolilor cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2014-2015, pe cicluri de învăţământ

Sursa:http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/Raport-scolara-2016.pdf

Principala sursă în ceea ce priveşte comportamentele alimentare şi de activitate fizică ale copiilor şi ale adolescenţilor din ţara noastră o reprezintă studiul HBSC (Health behaviour in school-aged children), realizat în România de către Departamentul de Psihologie al Universităţii „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca. Scopul HBSC este să prezinte starea de sănătate, comportamentele şi determinanţii sociali la copii şi adolescenţi din România participând la ultimele trei runde ale acestuia (2005/2006, 2009/2010 şi 2014/2015). Comportamentele incluse în studiul HBSC care determină necesitatea unor intervenţii sunt: consumul micului dejun, consumul de fructe şi legume, consumul de apă în locul băuturilor îndulcite, activitatea fizică şi comportamentele asociate sedentarismului. Printre concluziile cele mai importante ale studiului se numără:

-Consumul micului dejun în România nu este un comportament frecvent întâlnit, situând România printre ţările cu cea mai mică prevalenţă a consumului zilnic de mic dejun, mai ales în rândul fetelor şi al copiilor proveniţi din familii cu un status socio-economic scăzut.

– Consumul zilnic de fructe şi legume este semnificativ mai mic la băieţi şi în familiile cu un nivel socio-economic scăzut, înregistrează o scădere semnificativă odată cu creşterea vârstei copiilor şi are o tendinţă de scădere în timp.

– România ocupă locuri fruntaşe în ceea ce priveşte prevalenţa consumului zilnic de băuturi îndulcite, dar cu o tendinţă de scădere. Copiii proveniţi din familii cu status socio-economic mai ridicat au un consum semnificativ mai mare faţă de cei proveniţi din familii cu nivel scăzut al acestuia.

– Adolescenţii din România – băieţi şi fete – ocupă ultimele poziţii în Europa în privinţa activităţii fizice zilnice. Fetele desfăşoară activitate fizică mai puţin decât băieţii. Activitatea fizică desfăşurată scade cu vârsta, simultan cu creşterea comportamentelor sedentare. Comportamentele sedentare sunt mai frecvente cu cât vârsta copilului este mai mare, copiii din România având printre cele mai mari prevalenţe ale comportamentelor sedentare. România este singura ţară europeană in care comportamentele sedentare se întâlnesc mai frecvent la familiile cu nivel socio-economic crescut.

Sunt necesare intervenţii pentru adoptarea comportamentelor alimentare sănătoase (consumul micului dejun, consumul de fructe şi legume, consumul de apă în locul băuturilor îndulcite) şi stimularea activităţii fizice în detrimentul comportamentelor sedentare, de către tineri.[47]

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în noiembrie 2015 că susţine prevenţia ca prioritate zero a politicilor de sănătate, fiind de părere că educaţia în acest sens, încă de la cele mai fragede vârste, este calea către o societate mai prosperă:"Trebuie să recunoaştem faptul că tot mai mulţi români conştientizează importanţa prevenţiei, a unui stil de viaţă sănătos şi a informării ca acces la mai multă responsabilitate faţă de propria sănătate. Această responsabilizare individuală trebuie însă dublată şi încurajată de efortul autorităţilor. Personal, susţin prevenţia ca prioritate zero a politicilor de sănătate şi cred că educaţia în acest sens, încă de la cele mai fragede vârste, este calea către o societate mai prosperă. (...) Este deja larg cunoscut faptul că cele mai răspândite boli ale societăţii moderne pot fi evitate prin prevenţie", a spus şeful statului, la dezbaterea "Educaţie pentru sănătate".[48]

IV. Grupuri ţintă afectate şi caracteristici ale modelului de morbiditate şi mortalitate românesc, cu evidenţierea inegalităţilor existente

România prezintă profilul epidemiologic al tuturor ţărilor dezvoltate, cu prevalenţă scăzută a bolilor transmisibile şi în acelaşi timp o creştere a bolilor cardiovasculare, cancer şi cauze externe, inclusiv violenţă şi accidente, precum şi boli legate de factori ai stilului de viaţă ce pot fi preveniţi, în mod special fumat, consum de alcool şi obiceiuri alimentare deficitare. Cei mai importanţi factori de risc şi proporţia lor (% din totalul deceselor) sunt hipertensiunea arterială (31.8%), fumatul (16.3%), hipercolesterolemia (14.4%), IMC ridicat (13.9%), consumul excesiv de alcool (12.4%), aport scăzut de fructe şi legume (7.1%) şi inactivitate fizică (6.6%).[49]

În România, proporţia cea mai mare a obezităţii la femei se înregistrează la cele cu grad de şcolarizare scăzut, pe când la bărbaţi, cei cu grad de şcolarizare înalt au avut cea mai ridicată proporţie de obezitate.

În anul 2015, prevalenţa cea mai crescută din ţara noastră s-a înregistrat în judeţele Mehedinţi, Bihor şi Arad. Valorile cele mai mici ale prevalenţei obezităţii s-au înregistrat în judeţele Satu Mare şi Bistriţa Năsăud.[50]

V.Determinanţii specifici şi dinamica acestora

Studiul privind determinanţii comportamentali ai stării de sănătate pentru populaţia adultă din România CompSanRO, publicat de INSP în 2017:Comportamentele dăunătoare contribuie la epidemia bolilor netransmisibile, principalii factori de risc comportamentali fiind consumul nociv de alcool, consumul de tutun, lipsa activităţii fizice/sedentarismul şi regimul alimentar nesănătos. Din cele 56 milioane decese înregistrate la nivel mondial, 38 milioane erau determinate de bolile netransmisibile, în principal boli cardiovasculare, tumori şi afecţiuni respiratorii cronice. Odată cu scăderea deceselor determinate de boli infecţioase, se estimează că numărul anual de decese prin boli netransmisibile va ajunge la 52 milioane în 2030.

Activitatea fizică insuficientă este definită ca fiind „mai puţin de cinci ori câte 30 minute de activitate moderată pe săptămână sau mai puţin de trei ori câte 20 minute de activitate fizică viguroasă pe săptămână, sau echivalent”. La nivel mondial, activitatea fizică insuficientă a determinat 69,3 milioane DALY în anul 2010, ceea ce înseamnă 2,8% din total. Activitatea fizică insuficientă reprezintă unul din primii 10 factori de risc ai mortalităţii globale, cauzând aproximativ 3,2 milioane de decese anual. Activitatea fizică regulată reduce riscul de boli cardiace ischemice, accident vascular cerebral, diabet, cancer de sân şi cancer de colon şi are un rol important în controlul greutăţii şi prevenţia obezităţii.[51]

Excesul de greutate este responsabil pentru aproximativ 9-12% din decesele din "vechea" UE şi pentru 16-20% din decesele din cele 12 state membre care au aderat la UE în 2004 şi 2007. Prevalenţa obezităţii în Europa este în creştere în multe ţări şi creşte cel mai rapid în populaţiile cu nivel socio-economic scăzut. Ţările europene cu inegalităţi de venit mai mari au niveluri mai ridicate de obezitate, mai ales la copii. Există o relaţie directă între obezitate şi statusul socio-economic scăzut, în special la femei. În plus, obezitatea la femei, mai ales în timpul sarcinii, contribuie la riscurile pentru sănătate ale copiilor şi acest lucru amplifică inegalităţile în materie de sănătate de-a lungul generaţiilor.

În Europa există mari inechităţi socio-economice, de gen şi de etnie în ceea ce priveşte obezitatea

În UE, 26% din cazurile de obezitate la bărbaţi şi 50% la femei pot fi atribuite inegalităţilor în statutul educaţional. Persoanele cu nivel socio-economice scăzut au de două ori mai multe riscuri de a deveni obeze, crescând riscul pentru diabet de tip 2, boală cardiacă ischemică şi accident vascular cerebral. O mare parte din mortalitatea prematură şi pierderea de ani sănătoşi observată în grupurile cu nivel socio-economic redus poate fi explicată prin boli asociate cu obezitatea.

Obezitatea poate avea ca rezultat şi efecte sociale negative, cum ar fi discriminarea, excluziunea socială, veniturile reduse, concediul medical de la locul de muncă şi şomajul. Bolile cronice legate de obezitate duc la îngrijiri de sănătate şi sociale importante, iar în climatul de austeritate de la ora actuală, prevenirea acestora trebuie considerată o prioritate. Femeile cu niveluri mai scăzute de educaţie sunt predispuse de cinci ori mai mult la obezitate decât cele cu studii superioare. Aceasta înseamnă că oamenii obezi din grupurile cu nivel socio-economic mai redus devin mai repede obezi decât persoanele cu nivel socio-economic ridicat. Obezitatea la copiii europeni este strâns legată de statutul socio-economic al părinţilor. De asemenea, în ţările europene, cu cât nivelul inegalităţii veniturilor este mai ridicat,
cu atât sunt mai mulţi copii supraponderali.

Inegalităţile în prevalenţa obezităţii în funcţie de etnie au fost observate în multe ţări europene. Un studiu al obezităţii infantile în grupurile de imigranţi din Germania a constatat că factorii socio-economici şi de mediu au explicat aproape toate diferenţele etnice în obezitate - în special nivelul de educaţie maternă şi privitul exagerat la televizor. Dovezile disponibile sugerează că aportul energetic crescut, mai degrabă decât activitatea fizică redusă - este principala forţă motrice din spatele epidemiei de obezitate la nivelul grupurilor cu nivel socio-economic redus. Acest salt către un aport energetic crescut se datorează inovaţiilor din industria alimentară fabricarea şi distribuţia alimentelor, ceea ce duce la creşterea ofertei de produse ieftine, gustoase, cu densitate energetică ridicată, care sunt mult mai accesibile, convenabile şi comercializate pe scară largă. Alimentele sănătoase tind să fie mai puţin convenabile, mai puţin accesibile şi mai scumpe.

Modificările socio-demografice, cum ar fi urbanizarea şi creşterea participării femeilor la forţa de muncă, duc la mai puţin timp pentru pregătirea meselor. În mod similar cu modelele de alimentaţie menţionate mai sus, există diferenţe mari socio-economice, de gen şi etnice în ceea ce priveşte nivelurile activităţii fizice şi anume persoanele cu nivel socio-economic scăzut sunt susceptibile de a avea un stil de viaţă mai sedentar. Nivelurile activităţii fizice încep să scadă semnificativ între 11 şi 15 ani în majoritatea ţărilor europene, mai ales la fete.

Obezitatea costă economiile naţionale miliarde de euro pe an, inclusiv productivitatea pierdută şi numărul de zile de boală. Sunt imperios necesare strategii de abordare a obezităţii mai ales în rândul persoanelor cu nivel socio-economic scăzut, pentru a elimina aceste pierderi financiare.¹⁵

Ponderea adulţilor obezi variază în mod clar între grupele de vârstă şi în funcţie de nivelul de educaţie. Cu excepţia celor în vârstă de 75 de ani şi peste, cu cât era mai mare grupa de vârstă, cu atât mai mare ponderea persoanelor obeze: ponderea obezităţii în UE a fost de 22,1% pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 65 şi 74 ani, în timp ce era sub 6% (5,7% ) pentru cei in vârstă de 18 la 24 ani. Modelul este de asemenea clar pentru nivelul de educaţie: proporţia persoanelor obeze din UE scade pe măsură ce nivelul de educaţie creşte. Într-adevăr, în timp ce procentul persoanelor obeze în rândul celor cu un nivel scăzut de educaţie a ajuns la aproape 20% (19,9%), a scăzut până la 16,0% pentru cei cu un nivel mediu de educaţie şi la mai puţin de 12% (11,5%) pentru populaţia cu un nivel de educaţie ridicat. La bărbaţi, în 11 din statele membre, cea mai mare pondere a obezităţii a fost observată în rândul celor cu nivel scăzut de educaţie, în 5 state în rândul celor cu nivel mediu de educaţie, în timp ce în Bulgaria şi Estonia a fost în rândul celor cu nivel ridicat de educaţie.¹⁶

VI. Impactul asupra stării de sănătate, serviciilor de sănătate şi calităţii vieţii

Factorii de decizie politică trebuie să acţioneze urgent pentru a reduce impactul epidemiei de obezitate aflată în creştere. Prevalenţa în creştere a obezităţii în Europa, morbiditatea şi mortalitatea înalte care sunt în legătură directă sau indirectă cu această afecţiune, scăderea calităţii vieţii, costurile înalte ale obezităţii justifică nevoia de programe europene şi naţionale împotriva obezităţii. Pentru combaterea acestei epidemii trebuie ca dialogul să treacă de la acuze la soluţii şi să se trateze obezitatea ca şi alte afecţiuni serioase, cum sunt bolile cardiace şi cancerul .

Epidemia de obezitate constituie o povară imensă asupra sistemelor de sănătate.

• Se estimează că obezitatea costă UE 70 miliarde Euro anual prin costurile de îngrijiri de sănătate şi scăderea productivităţii.
• Persoanele cu supragreutate sunt majoritare în ţările din Organizaţia de cooperare şi dezvoltare economică (OECD). Epidemia de obezitate continuă să se răspândească şi nici o ţară nu a înregistrat vreun regres de la începerea ei.
• Guvernele trebuie să întreprindă acum acţiuni colective, dacă se doreşte ca obiectivul OMS pentru 2025 ˝Fără creştere a obezităţii la copil˝ să fie atins.
• În decembrie 2014, Curtea Europeană de Justiţie a decis că obezitatea poate fi o dizabilitate, atunci când produce deteriorarea stării de sănătate pe termen lung.
• Obezitatea joacă un rol central în apariţia unor factori de risc şi a unor boli cronice, inclusiv diabetul zaharat tip 2, bolile cardiovasculare şi unele forme de cancer.
• Supragreutatea şi obezitatea sunt responsabile pentru aproximativ 80% din cazurile de diabet zaharat tip 2, 35% din cazurile de boală cardiacă ischemică şi 55% din cazurile de hipertensiune arterială în rândurile adulţilor europeni.
• Riscul de a dezvolta mai mult de una din aceste comorbidităţi creşte foarte mult dacă greutatea corporală este mare (IMC peste 35 kg/m2).
• Autorităţile din UE trebuie să recunoască faptul că obezitatea este o boală cronică multifactorială şi complexă, având numeroase cauze, multe neputând a fi controlate de persoana respectivă. Cauzele obezităţii variază de la cele genetice şi endocrine, la factori de mediu, cum ar fi stresul, alimentaţia şi locurile de muncă sedentare.
• Această recunoaştere vitală a obezităţii ca boală va ajuta la alocarea mai multor resurse pentru cercetare, prevenţie şi tratament. Profesioniştii din sănătate vor fi încurajaţi să recunoască tratamentul obezităţii ca fiind o specialitate profesională necesară şi valoroasă. De asemenea, va scădea stigmatizarea şi discriminarea a milioane de oameni afectaţi.
• O politică de sănătate ce nu recunoaşte obezitatea ca boală înrăutăţeşte sănătatea a milioane de europeni.
• Managementul obezităţii necesită cooperare între profesioniştii din sănătate – dieteticieni, medici, asistente medicale, fizioterapeuţi, psihologi, kinetoterapeuţi, specialişti în diversele co-morbidităţi. Oferirea unui tratament multidisciplinar oamenilor obezi reprezintă o adevărată provocare pentru sistemele de sănătate pentru că nu există specializare medicală în obezitate.
• De aceea se cere statelor membre şi Medicilor Șefi să asigure coordonarea managementului şi cercetării obezităţii în Europa, pentru ca să poată beneficia de rezultate cetăţenii, societatea şi economia. [52]

Persoanele cu greutate excedentară sunt deseori stigmatizaţi, ceea ce afectează vieţile lor zilnice prin expunerea lor la atitudini negative în multe domenii. Stigmatizarea persoanelor obeze ameninţă sănătatea lor, generează inechităţi şi interferează cu eforturile efective de intervenţie asupra obezităţii. Obezitatea este deseori percepută de pacienţi şi societate ca un stil de viaţă ales, ceea ce descurajează mulţi pacienţi de a cere ajutor medical.

Comunicarea este primul pas în abordarea stigmatizării. Clinicienii trebuie să dezvolte empatie faţă de pacienţii obezi. Sunt cursuri de instruire pentru profesioniştii din sănătate, care pot ajuta în atingerea scopurilor şi de a privi obezitatea ca o boală. Mulţi pacienţi au încercat în mod repetat să scadă în greutate. De aceea, este esenţial să cunoască cât de dificile sunt schimbările în stilul de viaţă şi să ajute pacienţii să conştientizeze că scăderi mici ale greutăţii atrag beneficii semnificative pentru sănătate.[53]

Obezitatea este responsabilă pentru costuri medicale directe (de exemplu taxele medicului, testele clinice) şi costuri non-medicale (de exemplu, transportul pacienţilor în centrele de tratament). Costul direct pe cap de locuitor al unei persoane cu greutate normală este mai mic decât al uneia supraponderale / obeze. Costurile pentru persoanele supraponderale, respectiv obeze au fost cu 9,9%, respectiv cu 42,7% mai mari comparativ cu adulţii cu greutate normală. Întreaga Europă cheltuieşte între 1,9% şi 4,7% din totalul costurilor anuale de îngrijire a sănătăţii şi 2,8% din costurile anuale ale spitalelor pentru tratarea pacienţilor supraponderali sau obezi.
Costurile indirecte atribuite epidemiei excesului de greutate se referă la absenţa de la locul de muncă sau la pierderea productivităţii legate de boală. Alte costuri se referă la calitatea vieţii persoanei, inclusiv viaţa socială a acesteia.

Sunt necesare strategii imediate şi eficiente pentru a contracara povara financiară în continuă creştere şi scăderea calităţii vieţii.[54]

Asociaţia Europeană pentru Studiul Obezităţii (EASO) a constatat costuri directe legate de obezitate, între 1,5-4,6% din cheltuielile de sănătate în Franţa, la aproximativ 7% în Spania. Există previziuni care sugerează că, dacă guvernele europene ar aloca toate resursele existente şi viitoare pentru cele mai cost-eficiente metode de abordare a supragreutăţii, s-ar putea economisi până la 60% din costuri în unele ţări europene[55].

VII. Concluzii şi mesaje cheie

Monitorizarea regulată a prevalenţei obezităţii şi diabetului zaharat ar trebui introdusă în cadrul supravegherii bolilor cronice netransmisibile. Pentru atingerea acestui obiectiv ar trebui implementate şi evaluate următoarele [56]:

■ politicile multisectoriale (în sănătate, educaţie, agricultură, transport, finanţe, vânzare cu amănuntul, precum şi în sectorul privat, al angajărilor, cel social) bazate pe populaţie pentru a influenţa producţia, comercializarea şi consumul de alimente sănătoase;

■ politicile fiscale pentru a creşte disponibilitatea şi consumul de alimente sănătoase şi reducerea consumului celor nesănătoase;

■ promovarea alăptării şi a alimentaţiei complementare în conformitate cu recomandările OMS;

■ politicile şi intervenţiile pentru reducerea inactivităţii fizice;

■ campaniile de educaţie şi marketing social axate pe impactul comportamentului alimentar şi al activităţii fizice asupra sănătăţii la copii şi adulţi;

■ restricţiile privind comercializarea alimentelor şi băuturilor bogate în zahăr, sare şi grăsime pentru copii;

■ măsurile pentru a crea medii propice alimentaţiei sănătoase în instituţii (şcoli, locuri de muncă, universităţi, unităţi religioase, sate, oraşe) şi comunităţi, inclusiv comunităţile dezavantajate;

■ cercetarea pentru a obţine dovezi privind eficienţa intervenţiilor individuale şi a celor asupra populaţiei pentru prevenirea şi controlul obezităţii şi diabetului zaharat.

VIII. Exemple de intervenţii de sănătate publică eficiente şi eficace în managementul obezităţii la nivel naţional

Ministerul Sănătăţii organizează şi finanţează programe naţionale de sănătate (Ordinul 377/2017) care se derulează în perioada 2017-2018, cum ar fi Programul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, conţinând Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie penru sănătate, care are ca şi domenii specifice intervenţii pentru un stil de viaţă sănătos şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei generale.

Societatea de Nutriţie din România a elaborat în 2006 „Ghid pentru alimentaţia sănătoasă„– coordonator Mariana Graur, care poate fi accesat şi consultat pe adresa de internet: http://www.fao.org/3/a-as693o.pdf .

În anul 2005 a fost realizată în ţara noastră, sub egida Ministerului Sănătăţii, ancheta Atitudini şi comportamente legate de stilul de viaţă sănătos. Ancheta s-a bazat pe un chestionar structurat asistat, pe un eşantion stratificat, probabilist, bistadial, de 3000 de subiecţi. În ceea ce priveşte comportamentul alimentar al subiecţilor, rezultatele au arătat, printre altele că obiceiurile alimentare nu diferă foarte mult după indicele de masă corporală (IMC), chiar dacă ponderea celor care au fost sfătuiţi să-şi schimbe regimul alimentar creşte de la 18% în cazul persoanelor cu greutate normală la 54% în cazul obezilor de gradul II.

Diferenţele în funcţie de tipul de alimente consumate sunt destul de reduse (persoanele obeze consumă mai rar peşte sau legume proaspete), dar cantitatea de alimente ingerată este diferită (această informaţie nu a fost cuantificată).

În perioada 2009-2011 s-a desfăşurat proiectul finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creştere economică şi dezvoltare sustenabilă în România, în cadrul căruia a avut loc Campania Viaţa. Au fost promovate 4 comportamente sănătoase:

1.Bea apă, nu suc;

2. Mănâncă zilnic micul dejun;

3. Consumă zilnic trei legume şi două fructe;

4. Fă zilnic mişcare viguroasă minimum 60 de minute.

Campania a avut acoperire naţională. Au fost semnate acorduri de parteneriate şi planuri de acţiune judeţene. La nivelul şcolilor şi grădiniţelor s-au desfăşurat peste 500 microproiecte. Au fost elaborate instrumente de lucru pentru intervenţii în şcoli (pentru elevii claselor a şasea) şi grădiniţe.După finalizarea proiectului, activităţile au fost continuate în cadrul Planului Naţional de Acţiune pentru Alimentaţia Sănătoasă şi Activitatea Fizică la Copii şi Adolescenţi, conform Ordinului MS nr.1591 din 2010.

Ministerul Sănătăţii a încheiat un protocol de colaborare cu fundaţia PRAIS pentru implementarea începând din 2011 a mişcării naţionale Și eu trăiesc sănătos!, care are ca obiectiv informarea, educarea şi mobilizarea tinerei generaţii, a elevilor din ciclul primar şi a familiilor acestora pentru un stil de viaţă sănătos, bazat pe nutriţie echilibrată şi mişcare. Această mişcare naţională este membru activ în cadrul European Epode Network – EEN, organizaţie care reuneşte programe naţionale similare din Franţa, Spania, Belgia, Grecia, Olanda.

Pentru reducerea consumului de grăsimi şi zahăr în rândul populaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară (ROMALIMENTA) au încheiat un protocol de colaborare în 2012. S-a convenit colaborarea pentru promovarea reducerii consumului de grăsimi şi zaharuri la nivel naţional, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei. Protocolul se derulează timp de 5 ani prin acţiuni de informare, educare şi comunicare în rândul populaţiei şi prin acţiuni de reformulare a alimentelor pentru scăderea conţinutului de grăsimi şi zaharuri în alimentele procesate.

În anul 2015 a fost editat un Ghid de intervenţie pentru alimentaţie sănătoasă şi activitate fizică în grădiniţe şi şcoli, având ca promotor Institutul Naţional de Sănătate Publică. Ghidul a fost realizat în cadrul proiectului: „Intervenţii la mai multe niveluri pentru prevenţia bolilor netransmisibile asociate stilului de viaţă în România“ –Programul RO 19 „Iniţiative în sănătatea publică“,prin revizuirea materialului elaborat în cadrul proiectului: „Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România“. Ghidul oferă modele şi instrumente pentru realizarea de acţiuni în sprijinul alimentaţiei sănătoase şi al activităţii fizice în grădiniţe şi şcoli. El este destinat tuturor cadrelor didactice care îşi asumă rolul esenţial de a contribui la educaţia pentru sănătate a copiilor, dar şi altor profesionişti, precum asistenţilor medicali şi medicilor şcolari care desfăşoară activităţi ce pot contribui la o mai bună educaţie pentru sănătate în şcoli şi grădiniţe.

Pentru a consulta Broşura Alimentatie Copii, vă rugăm să activaţi ACEST LINK

Pentru alte informaţii privind ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII, vă rugăm să activaţi ACEST LINK

Responsabil campanie:

Dr. Ioana Veştemean

Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale

17 Mai 2018

„Cunoaşte-ţi valorile!”

ANALIZA DE SITUAŢIE

I. Date statistice

A. Internaţionale

Presiunea arterială crescută reprezintă o provocare globală de sănătate, dată fiind prevalenţa ridicată şi comorbiditatea cardiovasculară şi renală asociată, hipertensiunea arterială fiind principalul factor de risc pentru deces şi disabilitate la scară globală ([57], [58]).

Se estimează că presiunea arterială crescută a fost responsabilă pentru 9.4 milioane decese şi 162 milioane ani de viaţă pierduţi în 2010, 50% dintre bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale şi insuficienţa cardiacă ([59],[60]), 13% dintre decese la scară globală şi peste 40% dintre decesele la persoanele cu diabet ([61]). Hipertensiunea este, de asemenea, un factor de risc important fetal şi maternal ([62], [63]).

În prezent HTA a atins dimensiuni epidemice. Proporţia populaţiei cu presiune arterială ridicată sau hipertensiune a crescut de la 600 milioane în 1980 la aproape 1 miliard în 2008 ([64]), la 1,39 miliarde în 2010 ([65]), iar ca urmare a procesului de sporire a populaţiei şi a fenomenului de îmbătrânire şi se estimează o creştere de până la 1,56 miliarde în 2025 ([66]).

Prevalenţa globală standardizată pe vârstă a HTA la adulţii de ≥20 ani a fost în 2010 de 31,1% (31,9% la bărbaţi şi 30,1% la femei), 28,5% în ţările cu venituri ridicate (31,6% la bărbaţi şi 25,3% la femei), 31,5% în ţările cu venituri medii si reduse (31,7% la bărbaţi şi 31,2% la femei) (10). Din cei 1,39 miliarde estimate de adulţi cu HTA, aproape de 3 ori mai mulţi locuiesc în tări cu venituri mici şi mijlocii.

În 2010, cea mai ridicată prevalenţă la bărbaţi a fost înregistrată în Europa şi Asia Centrală, iar pentru femei în zona sub-Sahariană a Africii, iar cea mai redusă la bărbaţii din Asia de sud şi femeile din ţările cu economii puternice. Prevalenţa HTA a crescut în Asia de este şi Pacific, America Latină şi Caraibe, Asia de sud şi zona sub-sahariană a Africii la ambele sexse, în europa şi Asia centrală la bărbaţi şi a scăzut în tările cu economii puternice din Estul mijlociou, America de nord la ambele sexe şi în Europa şi Asia Centrală la femei (9).

Worldwide age- and sex-standardized prevalence of hypertension in adults 20 years and older by country.Top, Country-specific prevalence in 2010. Bottom, Country-specific

prevalence in 2000. Maps are shaded according to prevalence, from light (lower prevalence) to dark (higher prevalence). Mills Kt, Bundy JD, Kelly TN, Reed JE, Kearny PM, Reynolds K, Chen J, He J Global Dispatities of Hypertension Prevalence and Control, Circulation 2016

Women

Ultimele estimări (9) relevă cele mai reduse valori ale prevalenţei HTA la ambele sexe în zonele americii de Nord şi Australiei, cele mai ridicate la bărbaţi în zomn Europei , iar la femei în zona Africii.

B. Naţionale

Până în anul 2005 datele referitoare la prevalenţa HTA în România au fost limitate şi provenea îndeosebi din studii pe eşantioane reduse. Datele din studiul SEPHAR I ([67]), primul studiu care a vizat prevalenţa şi controlul HTA pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia României au arătat o prevalenţă generală a HTA de 44,92%, mai mare la bărbaţi (50,17%) decât la femei (41,11%) şi în mediul rural (49,47%) comparativ cu cel urban (41,58%).

In 2011 un al doilea studiu epidemiologic, SEPHAR II a fost iniţiat, pentru o estimare mai acurată a prevalenţei factorilor de risc CV la populaţia adultă din România şi a tendinţelor ([68]). Conform acestui studiu prevalenţa globală a HTA a fost de 40,4%. (54,9% femei). Prevalenţa HTA a fost mai mare în mediul urban (59,5%) faţă de rural (40,5%). Conform studiului SEPHAR II profilul pacientului român hipertensiv s-a schimbat, de la bărbat de vârstă medie, mai frecvent din mediul rural către femeie de vârstă medie, mai frecvent din mediul urban, profil similar cu cel observat în ţări ca Polonia, Croaţia, Turcia şi Spania ([69], [70], [71], [72]).

Într-un interval de 7 ani, a fost înregistrată o reducere a prevalenţei hipertensiunii arteriale cu 10,7% şi o creştere cu 57% a gradului de conştientizare şi cu 52% a tratamentului HTA, ceea ce a condus aproape la dublarea ratei de control a HTA la pacienţi [73] .

În anul 2016 a fost derulat studiul SEPHAR III, care a relevat o prevalenţă a hipertensiunii arteriale de 45,1% în rândul populaţiei adulte. Raportat la populaţia României, înseamnă că în 2016, un estimat de circa 7,4 milioane de persoane aveau hipertensiune arterială – principalul factor de risc pentru bolile cardiovasculare, cele responsabile de cele mai multe decese atât global, cât şi în ţara noastră. Cu toate acestea, conform studiului doar 80,9% dintre adulţii hipertensivi ştiu că suferă de această boală, în timp ce restul de 19,1% au fost diagnosticaţi cu ocazia studiului SEPHAR III. Aceasta înseamnă că aproximativ 1 din 5 români nu ştie că are hipertensiune arterială, fiind expus unor riscuri importante în ceea ce priveşte starea de sănătate, generate de lipsa unei îngrijiri adecvate, care să asigure controlul eficient al afecţiuni.

Totuşi, în ultimii 11 ani, rata de cunoaştere a hipertensiunii arteriale a cunoscut o îmbunătăţire majoră, crescând succesiv, faţă de rezultatele obţinute de celelalte două studii SEPHAR. Dacă în anul 2005, doar 44,3% dintre persoanele hipertensive aveau cunoscută hipertensiunea arterială, în 2016, procentul acestora a ajuns la 80.9%, în următorii ani aşteptându-se să crească la 96,2%, ţinând cont de impactul pozitiv al campaniilor derulate în ultimii ani de către Societatea Română de Hipertensiune şi nu numai.

Aceeaşi tendinţă de creştere poate fi regăsită şi la nivelul persoanelor care urmează un tratament pentru hipertensiunea arterială, arată rezultatele SEPHAR III. Dacă, în 2005, numai 38.9% dintre persoanele hipertensive urmau un tratament, în 2016, procentul acestora a crescut la 75,2% şi se preconizează că va ajunge la 91,2% în anul 2020.

De asemenea, şi numărul persoanelor hipertensive aflate sub control terapeutic este în continuă creştere. În anul 2005, procentul acestora era de 19,9%, în timp ce, în 2016, procentul a crescut la 30,8%, aşteptându-se ca, în anul2020, rata de control terapeutic să fie de 36,6%.

În ciuda perspectivelor pozitive în ceea ce priveşte diagnosticarea hipertensiunii arteriale, persoanele aflate sub tratament sau controlul afecţiunii, rezultate studiului SEPHAR III arată că factorii de risc cardiovascular rămân o problemă critică. Dintre aceştia, diabetul zaharat şi dislipidemiile generează cele mai multe îngrijorări, dat fiind că prevalenţa celor două afecţiuni este de două ori mai ridicată decât în 2006, fapt care creşte riscul de apariţie a complicaţiilor. Astfel, studiul SEPHAR III a identificat o prevalenţă de 12.2% a diabetului zaharat, în timp ce procentul persoanelor cu dislipidemie se situează la 73.2%, la nivel global şi la 77.8% în rândul hipertensivilor.

„România rămâne în topul ţărilor cu risc cardiovascular ridicat, iar rezultatele SEPHAR III confirmă, încă o dată, că hipertensiunea arterială, alături de ceilalţi factori de risc cardiovascular reprezintă probleme majore la nivelul sănătăţii populaţionale. Ne bucură, totuşi, să vedem că numărul persoanelor care au hipertensiune arterială şi au fost diagnosticate, precum şi al celor aflate sub tratament şi sub control terapeutic creşte de la an la an. Eforturile noastre se concentrează pe conceperea şi implementarea unor programe de prevenţie, diagnosticare precoce şi control pe termen lung.”, a declarat Prof. Dr. Maria Dorobanţu, preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune şi coordonatorul studiului SEPHAR III.

II. Rezultate relevante din studii

§ Prevalenţa ajustată a HTA în raport cu vârsta la adulţii din SUA a fost de 28,6% în 2009-2010. Dintre adulţii cu HTA, 81,9% îşi recunoşteau această condiţie şi 76,4% luau în mod curent medicaţie pentru reducerea presiunii arteriale. S-a observat o creştere semnificativă în ceea ce priveşte controlul HTA, de la 48,4% în 2007-2008 la 53,3% în 2009-1010 ([74]).

§ Conform unui studiu publicat în 2011 prevalenţa HTA a în rândul populaţiei adulte din Arabia Saudită în vârstă de 15-64 ani fost de 25,5% ([75]).

§ Rezultatele studiului BP-CARE ([76]) derulat în Ţările Europei Centrale şi de Est, printre care şi România au relevat faptul că în aceste ţări controlul presiunii arteriale este nesatisfăcător, îndeosebi în cazul pacienţilor la risc cardiovascular înalt, dar nu diferă de cel observat în ţările vest europene. Această situaţie are implicaţii majore pentru sănătatea publică, deoarece s-a demonstrat că un control ineficient al presiunii arteriale este asociat cu o creştere marcată a riscului de evenimente cardiovasculare fatale şi non-fatale.

§ Conform studiului Global burden of cardiovascular diseases ([77]) se apreciazã cã din totalul de 55 milioane de decese înregistrate anual pe întreg globul, aproximativ 30% sunt decese de cauzã cardiovascularã.

§ Tendinţa evolutivã a curbei mortalitãţii prin patologia cardiovasculară a înregistrat în ultimele decenii o divergenţã între ţãrile Europei Centrale şi de Est - unde a atins rate foarte înalte - şi ţãrile din nordul şi vestul Europei – unde se aflã într-o continuã scãdere ([78]).

§ Conform studiului SEPHAR 2005 (primul studiu naţional privind epidemiologia HTA) prevalenţa hipertensiunii arteriale la nivel naţional a fost de 44,92%, procent comparabil cu prevalenţa hipertensiunii arteriale în Europa. În 2005 patru din zece adulţi sufereau de hipertensiune arterială şi foarte important mai mult de jumatate dintre ei nu se ştiau hipertensivi. O proporţie importantă dintre pacienţii nou diagnosticaţi cu hipertensiune în 2005 au fost tineri sub 40 de ani. Studiul a mai evidenţiat că 39% dintre pacienţii hipertensivi se tratau şi doar un procent foarte mic 7,8% erau bine controlaţi cu valori ale tensiunii de 14 cu 9.

§ Rezultatele studiului SEPHAR II au arătat o prevalenţă mai ridicată a HTA la sexul feminin (54.9%). Majoritatea pacienţilor (59,1%) au fost trataţi, în cea mai mare parte cu 2 sau mai multe medicamente (72,3%). Dintre pacienţii trataţi, doar o pătrime au avut valori controlate ale PA. Rata controlului terapeutic a crescut cu nivelul de educaţie.

III. Ghiduri, recomandări

A. Internaţionale

§ Blood Pressure Measurement Guidelines for Physical Therapists ([79])

§ Blood Pressure Monitoring - New Guidelines Issued by NICE ([80])

§ International Society of Hypertension pocket guidelines 2007([81])

§ Management of high blood pressure in children and adolescents: recommendations of the European Society of Hypertension ([82])

§ European Society of Hypertension guidelines for blood pressure monitoring at home: a summary report of the Second International Consensus Conference on Home Blood Pressure Monitoring ([83])

§ Reappraisal of European guidelines on hypertension management: a European Society of Hypertension Task Force document ([84])

§ ESH/ESC Guidelines for the management of arterial hypertension. The Task Force for the management of arterial hypertension of the European Society of Hypertension (ESH) and of the European Society of Cardiology (ESC) ([85])

§ Hypertension: Emergencies and Urgencies ([86])

§ Evaluation and Treatment of Severe Asymptomatic Hypertension

§ ([87])

B. Naţionale

§ Ghid de management al hipertensiunii arteriale (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([88])

§ Prevenţia, Diagnosticul şi tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adult. Ghid de practică pentru medicul de familie (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([89])

§ Ghidul pacientului cu hipertensiune arterială esenţială (Ordinul 1059 din 2 septembrie 2009) ([90])

§ Ghidul european de prevenţie a bolilor cardiovasculare în practica clinică (Ordinul nr. 1390 din 08.11.2010) 

§ Ghid de diagnostic şi tratament al hipertensiunii pulmonare arteriale (ORDIN nr. 1390 din 08.11.2010)

§ Ghidul ESH/ESC Managementul hipertensiunii arteriale 2013 ([91])

§ Ghidul de tratament al STEMI in prespital ([92])

§ Compendiul de ghiduri ESC 2012 -2014 ([93])

IV. Lista de acte normative

§ Ordinului MS 1059/ 02.09.2009 pentru aprobarea ghidurilor de practică medicală.

§ Ordinul MS Nr. 1281/13.10.2009 privind aprobarea normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Subprogramului de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular. Cunoaşterea ponderii în rândul populaţiei a factorilor determinanţi pentru BCV, diagnosticarea precoce şi monitorizarea acestora,

§ Ordinul MS nr. 1390 din 08.11.2010, privind aprobarea Ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea cardiologie

§ pentru evitarea deceselor premature.

§ ORDIN Nr. 377 din 30 martie 2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017-2018

- Program naţional de boli cardiovasculare

· Subprogramul de tratament al pacienţilor cu afecţiuni CV.

· Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic.

Recomandări:

Controale periodice - epicriză de etapă pentru afecţiunile care necesită dispensarizare conform prevederilor legale în vigoare:

- HTA cu AVC controale la 3 luni

V. Strategii, programe de acţiune:

Internaţionale

§ „European Heart Health Charter EHHC” elaborată de Comisia Europeană OMS şi EHN – European Heart Network, Societatea Europeană de cardiologie şi semnată de către acestea la Bruxelles în iunie 2007.

§ „2008-2013 Action Plan for the Global Strategy for the Prevention and Control of Noncommunicable Diseases” (WHO)

România a aderat şi semnat EHHC la 15.09.2007 obiectivele EHHC reducerea incidenţei BCV şi a recurenţelor acestora, a AVC.

În strategiile de prevenţie şi promovare se delimitează două căi distincte: strategia „populaţională” aplicată global şi “a riscului înalt” adresat pacienţilor cunoscuţi cu BCV.

o Prevederi ale strategiei populaţionale: reducerea fumatului, optimizarea dietei, combaterea sedentarismului, informare şi educare continuă

o Prevederi ale strategiei riscului înalt: identificarea pacienţilor cu risc crescut pe baza SCORE („Sistematic Coronary Risk Evaluation”)

Naţionale

§ Subprogramul de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular.

VI. Analiza grupurilor populaţionale

§ Prevalenţa HTA din România în raport cu sexul şi mediul de provenienţă.

Bărbaţi		Femei
urban	rural	urban	rural
46,6%	54,9%	38%	45,42%

§ Prevalenţa HTA pe grupe de vârstă.

18-24 ani	25-34 ani	35-44 ani	45-54 ani	55-64 ani	≥65 ani
8,75%	15%	28,12%	51,4%	65,54%	75,06%

(Sursa - Prevalence, Awareness, Treatment, and Control of Hypertension in Romania: Results of the SEPHAR Study, International Journal of Hypertension, vol. 2010)

Grupe de risc ale pacienţilor cu HTA (Conform Ghidului de diagnostic şi tratament Hipertensiunea Arterială, elaborat de Comisia de Cardiologie)

§ Grupa cu risc scăzut

- bărbaţi < 55 ani şi femei <65 ani cu HTA de gradul I

- fără factori de risc

- riscul de eveniment CV major în următorii 10 ani este de 15%

§ Grupa de risc mediu

- pacienţi cu HTA de niveluri diferite

- prezenţa mai multor factori de risc

- riscul de eveniment CV major în următorii 10 ani este de 15%- 20%

§ Grupa de risc înalt

- pacienţi cu HTA de gradul 1 şi 2 care au 3 sau mai mulţi factori de risc asociaţi, diabet sau afectarea organelor ţintă

- pacienţi cu HTA severă fără factori de risc asociaţi

- risc de eveniment CV major la 10 ani este de 20-30%

§ Grupa de risc foarte înalt

- pacienţi cu HTA gradul 3 şi unul sau mai mulţi factori de risc asociaţi

- toţi pacienţii cu BCV clinic manifestă sau boală renală

- Risc de evenimente CV majore de circa ≥30% în 10 ani.

VII. Situaţia Campaniilor IEC la nivel naţional

a. CRSP Cluj - 17. 05. 2010 – 17.06.2010. Campania cu tema – “Greutate normală, tensiune arterială normală”

b. CRSP Cluj 17.05.2011 – 31.05.2011. Campania cu tema – „Cunoaşte-ţi valorile, ţinteşte o tensiune arterială normală”

c. CRSP Cluj 17.05.2012 – 30.05.2012. Campania cu tema – „Un stil de viaţă sănătos, o tensiune arterială normală”

d. CRSP Cluj 17.05.2014. Campania cu tema - „Fii responsabil pentru sănătatea ta – măsoară-ţi tensiunea!”

e. CRSP Cluj 17.05.2015. Campania cu tema - „Ia atitudine! Apără-ţi sănătatea!”

f. CRSP Cluj 17.05.2015. Campania cu tema - „Pentru o inimă sănătoasă e timpul să îţi cunoşti presiunea arterială!”

CAMPANIA MONDIALĂ MULTI-ANUALĂ

„SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor!”, 5 MAI 2018

„PREVENIŢI SEPTICEMIA- ESTE ÎN mÂinile VOASTRE”

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat în anul 2009 o campanie mondială anuală, adresată personalului medical, denumită “SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena mâinilor”, o extensie a primei campanii mondiale privind siguranţa pacientului, cu debut în 2005. Această ultimă acţiune îşi propune să demonstreze că igiena mâinilor este cheia reducerii prevalenţei infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), precum şi angajamentul mondial în acest domeniu prioritar al activităţii medicale.

Din anul 2009 până în prezent, peste 40 de ţări au aderat la mobilizarea mondială şi au demarat campanii de igienă a mâinilor. Campaniile din ultimii ani s-au concentrat pe igiena mâinilor şi combaterea rezistenţei microbiene (5 mai 2014); igiena mâinilor în departamentele chirurgicale (5 mai 2016); igiena mâinilor şi combaterea rezistenţei microbiene la antibiotice (5 mai 2017).[1]

Tema pentru campania din anul 2018 este SEPTICEMIA

În 5 mai 2018, campania se orientează pe ameliorarea practicilor de igienă a mâinilor şi prevenirea septicemiei. “PREVENIŢI SEPTICEMIA – este în mâinile voastre”

OMS cheamă la acţiune personalul medical împotriva septicemiei, în contextul igienei mâinilor şi programelor de prevenire şi control al infecţiilor (PCI). Putem răspunde prin susţinerea cererii la acţiune din 5 Mai 2018. Igiena mâinilor reprezintă miezul PCI pentru combaterea septicemiei, iar organizarea campaniei în fiecare an, în jurul datei de 5 Mai este o parte importantă a îmbunătăţirii comportamentului prin cele mai bune practici de PCI.

Sloganul din acest an al campaniei OMS este “ Preveniţi septicemia în spital - este în mâinile voastre”. Reprezintă o abordare de acţiune prin ţintirea de grupuri de profesionişti dar şi de grupuri de pacienţi. La orice nivel în sistemul de sănătate, măsurile de prevenire şi control al infecţiilor (PCI), inclusiv acţiunea de igienă a mâinilor, trebuie să fie un marker al asistenţei medicale de calitate – cu persoane, atât cele din linia-întâi cât şi lideri, care decid fiecare să aibă o responsabilitate individuală pentru a asigura îmbunătăţiri în siguranţa pacientului.

OMS cere liderilor PCI să ia parte şi să coordoneze diseminarea mesajelor şi resurselor campaniei, cu scopul de a angaja toate audienţele ţintite. Prin participare şi în scopul de îmbunătăţire continuă a igienei mâinilor, se va ajuta prevenirea septicemiei.[2]

La cea de-a 70 a Adunare Mondială a OMS din anul 2017 a fost adoptată decizia de “Îmbunătăţire a prevenirii, diagnosticului şi managementului clinic al septicemiei”[3]

Septicemia: insuficienţă de organ ce ameninţă viaţa, cauzată de răspunsul anormal al gazdei la infecţie (“lifethreatening organ dysfunction caused by dysregulated host response to infection”).

Pe plan global, se estimează că septicemia afectează în fiecare an mai mult de 30 milioane de pacienţi.

Priorităţile de acţiune

- Întărirea prevenirii septicemiei (inclusiv în spitale)

- Creşterea conştientizării despre septicemie

Chiar dacă apare de cele mai multe ori înainte de internarea pacientului, septicemia poate rezulta şi în urma spitalizării, ca parte a infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), şi poate complica aceste IAAM.

Din acest motiv OMS solicită sprijinul şi acţiunea personalului medical pentru următoarea campanie globală de igienă a mâinilor.  Campania urmăreşte să disemineze mesajul, dar şi să impulsioneze pe toată lumea să ia parte la acţiuni. [3]

OMS a anunţat următoarele teme de acţiune pentru Campania din 2018, aliniate cu sloganul:

•   Personalul medical – “Cele 5 Momente pentru igiena mâinilor pentru prevenirea septicemiei în spitale”

•   Coordonatorii Programelor de Prevenire şi Control al Infecţiilor (PCI) – “Fii un campion în promovarea igienei mâinilor pentru prevenirea septicemiei în spitale”

•   Managerii de spitale - “Preveniţi septicemia în spitale, faceţi din igiena mâinilor un indicator de calitate în spitalul vostru”

•  Ministerele Sănătăţii -“Implementaţi decizia referitoare la septicemie, adoptată la Adunarea Mondială pentru Sănătate OMS din 2017. Faceţi din igiena mâinilor un marker naţional al calităţii asistenţei medicale”

• Grupuri de susţinere pentru pacienţi – “Solicitaţi cele 5 Momente pentru igiena mâinilor pentru prevenirea septicemiei în spitale”

Angajarea acestor grupuri de mare importanţă va sprijini realizarea unei campanii de succes şi, mai important, va îmbunătăţi siguranţa pacientului.

Se recomandă continuarea utilizării posterelor OMS “Cele 5 Momente” pentru igiena mâinilor”, pentru a evidenţia momentele cheie în care furnizorii de servicii medicale trebuie să realizeze igiena mâinilor.

Până în luna februarie 2018, 20465 unităţi sanitare din 179 ţări (> 12 milioane personal medico-sanitar şi 5 milioane de paturi de spital) au sprijinit campania anuală şi au înregistrat angajamentul de acţiune continuă. Este foarte bine că se înţelege importanţa acţiunilor dedicate igienei mâinilor în combaterea infecţiilor evitabile. Se pot afla mai multe despre ţările cu unităţi medicale înregistrate la linkul următor: http://www.who.int/infection-prevention/campaigns/clean-hands/registration_update/en/.

OMS listează subiecte de sănătate publică şi informaţii specifice la pagina “Health topics”.

Septicemia este acum inclusă ca un subiect important de sănătate (http://www.who.int/sepsis/en/).

Câteva departamente OMS au conlucrat pentru a realiza şi implementa declaraţia despre decizia Adunării Mondiale a OMS din septembrie 2017 “sepsis resolution”. Sepsisul poate rezulta frecvent din IAAM şi reprezintă unul din cele mai frecvente efecte adverse ale asistenţei medicale.” Acţiunile de igienă a mâinilor trebuie desfăşurate tot anul, pentru prevenirea IAAM si reducerea riscului de septicemie. 

Septicemia (Sepsis) apare ca răspuns al organismului atunci când infecţia afectează ţesuturile şi organele. Dacă nu este recunoscută din timp şi gestionată prompt, poate duce la şoc septic, insuficienţe multiple de organ şi deces. Este o complicaţie gravă a infecţiei în toate ţările şi în mod particular în ţările slab şi mediu dezvoltate reprezintă o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate maternă şi neonatală.

Deşi este dificil de stabilit povara globală prin septicemie, câteva publicaţii ştiinţifice au raportat că septicemia afectează în fiecare an mai mult de 30 milioane de oameni, cu potenţial letal pentru 6 milioane. Povara prin septicemie este mai mare în ţările slab şi mediu dezvoltate.

Septicemia este frecvent subdiagnosticată în stadiul precoce, potenţial reversibil.

În comunitate, se prezintă deseori ca o agravare clinică a infecţiilor frecvente şi prevenibile.

Septicemia poate rezulta de multe ori din infecţii asociate asistenţei medicale, ca unul din cele mai frecvente evenimente adverse din perioada spitalizării. Cum aceste infecţii sunt de multe ori rezistente la antibiotice, pot conduce rapid la deteriorarea stărilor clinice.[2,3]

Buletinul OMS numărul 88 “SAVELIVES” din 2 martie 2018

1. Cine trebuie să acţioneze:

· Personalul medical trebuie să-şi cureţe mâinile în momentele potrivite, pe baza eforturilor de până acum de îmbunătăţire a igienei mâinilor;

· Directorii şi personalul de conducere trebuie să susţină promovarea igienei mâinilor si programele de PCI, pentru protejarea pacienţilor de septicemie;

· Coordonatorii programelor PCI să promoveze igiena mâinilor şi componentele esenţiale ale PCI;

· Decidenţii politici să demonstreze susţinerea şi angajamentul de nivel naţional faţă de PCI.

Măsurile simple şi ieftine de prevenire şi control al infecţiilor, de exemplu igiena corespunzătoare a mâinilor, pot reduce prevalenţa IAAM cu mai mult de 50%. De asemenea, schimburile de experienţă între spitale pot reprezenta o modalitate de educaţie bidirecţională în domeniul siguranţei pacienţilor şi al calităţii îngrijirilor medicale şi pot conduce la dezvoltarea unor soluţii viabile pentru evoluţia mondială a sistemelor de sănătate.

2.Septicemia apare când răspunsul organismului la infecţie afectează propriile ţesuturi şi organe. Poate duce la şoc septic, insuficienţă multiplă de organ şi deces, dacă nu este recunoscută din timp şi gestionată prompt.

Septicemia reprezintă o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate maternă şi neonatală în ţările slab şi mediu dezvoltate şi afectează milioane de pacienţi spitalizaţi în ţările dezvoltate, unde ratele septicemiei sunt în creştere rapidă. Raportul recapitulează problema septicemiei ca un subiect cheie pentru sănătatea publică, descrie acţiunile specifice de rezolvare şi subliniază priorităţile de acţiune pentru viitor.

3. Un consens internaţional a recomandat recent ca septicemia să fie definită ca “disfuncţie de organ care ameninţă viaţa printr-un răspuns anormal al gazdei la infecţie” iar şocul septic să fie definit ca “un subset al septicemiei în care anormalităţile profunde circulatorii, celulare şi metabolice sunt asociate cu un risc mai mare de mortalitate decât septicemia per se ”.Ambele definiţii sunt acompaniate de criterii clinice pentru punerea în practică şi pentru a susţine diagnosticul şi managementul clinic din perioada de asistenţă medicală.

4. Apariţia şi frecvenţa septicemiei sunt determinate de un complex interacţional de factori care ţin de pacientul-gazdă, agentul patogen implicat şi capacitatea de răspuns a sistemului de sănătate. Câteva boli cronice, cum sunt BPOC, cancer, ciroză, SIDA şi alte imunodeficienţe, sunt asociate cu un risc crescut de sepsis. Factorii demografici şi sociali, precum dieta şi stilul de viaţă (de exemplu, consumul de tutun şi alcool), de asemenea sărăcia, sexul şi rasa influenţează apariţia septicemiei. Accesul la sistemul de asistenţă medicală, în particular cea de terapie intensivă, ca şi oportunitatea şi calitatea asistenţei medicale sunt asociate cu apariţia septicemiei şi cu rata de fatalitate a acesteia.

5. Majoritatea tipurilor de microorganime pot cauza septicemie, inclusiv bacterii, fungi, virusuri şi paraziţi. Bacterii cum sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Salmonella spp. şi Neisseria meningitidis sunt agenţii etiologici cei mai frecvenţi. Manifestări de septicemie şi şoc septic pot apărea în infecţiile cu virusuri gripale sezoniere, virusuri dengue şi agenţi patogeni foarte transmisibili precum virusurile gripei aviare şi virusurile gripei porcine, coronavirusuri şi sindromul acut respirator sever, coronavirus şi sindromul respirator din Orientul Mijlociu şi cel mai recent, virusurile Ebola şi febra galbenă.

6. Este imposibil de estimat povara epidemiologică globală a septicemiei. Conform estimărilor de incidenţă crudă extrapolate din date adunate în SUA, ar putea fi vorba, în fiecare an, pe plan mondial, de 15–19 milioane de cazuri de septicemie. Alte date raportate urcă până la 31 milioane de cazuri de septicemie şi la 24 milioane de cazuri de şoc septic, cu condiţii clinice care duc la septicemie şi deces pentru 6 milioane dintre cazuri.

În SUA, mai mult de 1,1 milioane de pacienţi au fost spitalizaţi cu septicemie în anul 2008, corespunzător unei incidenţe de 32,7/10000 pacienţi, o creştere cu 70% faţă de anul 2000. Între 2004 şi 2009, rata de fatalitate a cazului de septicemie în SUA a fost cuprinsă în intervalul 14,7% - 29,9%. Povara financiară din cauza septicemiei a fost calculată la mai mult de 24 miliarde dolari US, reprezentând 6,2% din costurile totale de spital în anul 2013. Studiile din Europa şi Canada au estimat costul zilnic din anul 2000 al spitalizării unui pacient cu septicemie între 710€ şi 1033€. Aceste estimări s-au bazat exclusiv pe date din ţările dezvoltate, cu toate că povara epidemiologică a septicemiei este probabil mult mai mare în ţările slab şi mediu-dezvoltate.

7. În comunitate, sepsis se prezintă ca o deteriorare clinică a unor infecţii frecvente şi prevenibile, cum sunt cele de tract respirator, gastrointestinal şi urinar, sau cum sunt cele de plagă şi tegument. Sepsis este frecvent sub-diagnosticat într-un stadiu precoce, când este încă potenţial reversibil. Diagnosticul precoce şi oportun, ca şi managementul clinic al septicemiei potrivit şi la timp sunt cruciale pentru creşterea probabilităţii de supravieţuire. Tratamentul adecvat al septicemiei presupune nu doar tratamentul infecţiei de bază, ci şi intervenţii medicale pentru salvarea vieţii cum sunt resuscitarea prin administrarea de fluide şi suportul vital de organ. Chiar şi în epidemii ca cele cu virus Ebola sau cu virus gripal aviar A(H5N1), au fost obţinute îmbunătăţiri substanţiale ale ratelor de fatalitate a cazului prin acordarea asistenţei medicale la timp şi în mod adecvat: a rezultat o reducere a ratelor de fatalitate a cazului de boală gripă aviară A(H5N1) de la 60% la 30%, într-o analiză OMS a datelor colectate în perioada 2004 -2011; iar pentru boala cu virus Ebola de la 80–90% la 40%, în anii 2014–2015.

8. Septicemia poate rezulta şi în urma infecţiilor dobândite în departamentele de asistenţă medicală. Aceste IAAM sunt cauzate mai ales de bacterii care sunt rezistente la antibiotice şi astfel starea clinică a pacientului se poate deteriora rapid. Se estimează că anual, sute de milioane de pacienţi sunt afectaţi de IAAM.

În Europa, se estimează că în jur de 80000 pacienţi spitalizaţi au cel puţin o IAAM, în orice zi dată.

În medie, IAAM afectează 7% din pacienţii din ţările dezvoltate, respectiv 15% din pacienţii din ţările slab şi mediu dezvoltate. În ţările dezvoltate, 30% din pacienţii din unităţile de terapie intensivă (UTI) au cel puţin una din aceste infecţii IAAM. În ţările slab şi mediu dezvoltate, frecvenţa infecţiei dobândite în UTI este de cel puţin 2-3 ori mai mare decât în ţările dezvoltate, iar densitatea infecţiilor asociate dispozitivelor este de 13 ori mai mare decât în SUA. Nou-născuţii din spitalele din ţările slab şi mediu dezvoltate sunt la un risc mai mare de septicemie neonatală, cu rate de infecţie de 3-20 ori mai mari decât în ţările dezvoltate.

9. În anul 2015, bolile infecţioase au fost responsabile de mai mult de 50% din toate decesele la nou-născuţi şi copii sub 5 ani, în special în Asia de sud şi Africa sub-sahariană. Dintre acestea, cele mai frecvente cauze de deces sunt pneumonia (920000 decese/an), diareea (526000 decese/an), sepsis neonatal (401000 decese/an) şi malaria (306000 decese/an). Cum aproape toate din aceste cazuri fatale prezintă semne şi simptome de septicemie sau şoc septic, sunt necesare abordări mai agresive de îmbunătăţire a managementului septicemiei care să aibă un impact major asupra mortalităţii infantile pe plan global. Între 1995 şi 2005 în SUA, incidenţa sepsisului sever la copii a crescut de la 0,56 la 0,89 cazuri per 1000 copii, la toate grupele de vârstă.

În SUA, incidenţa generală a sepsisului neonatal între anii 2005 şi 2008 a fost de 0,77 cazuri la 1000 nou-născuţi vii, cu cea mai mare incidenţă la prematurii afroamericani (5,14 la 1000 naşteri). În Asia de sud, Africa sub-sahariană şi America Latină, a existat o estimare de 6,9 milioane episoade de infecţii bacteriene posibil grave care au necesitat tratament în anul 2012, cu mortalitate generală de aproape 10% (670000 decese).

Infecţiile sunt a treia cauză de mortalitate maternă, şi determină aproape 11% (mai mult de 30000 decese/an) din decesele materne; în plus, sepsis este o cauză suplimentară în multe alte decese materne, în fiecare an. Povara deceselor materne asociate direct infecţiei este mare în ţările slab şi mediu dezvoltate (10,7%), cea mai mare în sudul Asiei (13,7%) şi Africa sub-sahariană (10,3%), comparativ cu ţările dezvoltate (4,7%). În Africa, până la 20% din femeile cu operaţie cezariană dobândesc o infecţie de plagă care le afectează sănătatea şi abilitatea de a-şi îngriji copilul.

10. Rezistenţa antimicrobiană (RAM) este un factor major care determină lipsa de răspuns clinic la tratament şi evoluţia rapidă spre septicemie şi şoc septic. Pe plan mondial, aproximativ 214000 decese neonatale prin sepsis, în fiecare an, pot fi atribuite bacteriilor rezistente. Pacienţii cu septicemie cu patogeni rezistenţi au risc mai mare de deces: în Europa, de exemplu, S. aureus, inclusiv S. aureus meticilino-rezistent (MRSA), a fost cel mai frecvent microrganism cauzal la pacienţii cu septicemie cu culturi pozitive, din unităţile de terapie intensivă. Rata de mortalitate asociată cu MRSA este cu 50% mai mare decât pentru pacienţii cu S. aureus. care răspund la meticilină.

11. Recunoaşterea septicemiei ca o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate pe plan global a crescut în ultimii ani, datorită eforturilor unui spectru larg de actori implicaţi, din sectorul public şi privat. Un astfel de actor implicat, the Global Sepsis Alliance – Alianţa Globală pentru Sepsis, o organizaţie non-profit, şi-a început activitatea în anul 2010 pentru înţelegerea septicemiei şi îmbunătăţirea combaterii septicemiei. Cele mai importante iniţiative până în prezent includ promovarea Zilei Mondiale a Septicemiei (în 13 septembrie) şi Congresul Mondial pentru Septicemie (primul congres a avut loc în anul 2016).

12. În scopul reducerii mortalităţii asociate septicemiei, the Surviving Sepsis Campaign a elaborat ghiduri care recomandă administrarea terapiei antimicrobiene empirice în decurs de 1 oră de la recunoaşterea septicemiei grave sau a şocului septic la pacienţii adulţi sau pediatrici. Studiile observaţionale au demonstrat că aderenţa la aceste ghiduri îmbunătăţeşte procesele de tratament şi supravieţuirea în ţările dezvoltate. Implementarea în ţările slab şi mediu dezvoltate s-a dovedit însă dificilă. Un studiu din 2009 în 185 de spitale din Africa a arătat că mai puţin de 1,5% din spitale a implementat recomandările.

13. O Comisie a Lancet Infectious Diseases a discutat recent povara globală prin sepsis, determinanţii, managementul clinic şi, mai important, un drum nou pentru cercetarea viitoare.

Răspunsul OMS pentru SEPSIS

14. Răspunsul OMS pentru septicemie cuprinde programe diferite şi este parte a eforturilor mai largi ale OMS de abordare a cauzelor de mortalitate globală neonatală, pediatrică şi maternă, pentru prevenirea IAAM şi pentru îmbunătăţirea managementului clinic al bolilor transmisibile, inclusiv identificarea celor mai eficiente regimuri de tratament care să fie incluse în Lista OMS - Model de Medicamente Esenţiale.

Prevenirea şi reducerea efectelor septicemiei sunt relevante pentru atingerea obiectivelor 3.1, 3.2, 3.3, 3.8, 3.b şi 3.d ale ţintei nr. 3 (Asigurarea de vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării pentru toţi la toate vârstele) şi ale ţintei nr. 6 (disponibilitatea şi management sustenabil pentru apă şi sanitaţie pentru toţi) ale Agendei 2030 de Dezvoltare Durabilă.

Strategia ONU pentru Sănătatea Femeilor, copiilor şi adolescenţilor, Planul global OMS de acţiune pentru RAM, implementarea regulamentelor Sanitare Internaţionale (2005) şi a cadrului OMS pentru servicii de sănătate integrate şi centrate pe pacient.

15. OMS şi alte părţi interesate se află în procesul de lansare a unui network global pentru calitatea asistenţei medicale la mamă, nou-născut, copii, în scopul de a accelera reducerea deceselor prevenibile materne şi neonatale, care includ prevenirea, depistarea precoce şi managementul prompt al septicemiei, în particular prin implementarea pachetelor esenţiale de îngrijire neonatală la domiciliu. Această iniţiativă urmăreşte să garanteze că fiecare gravidă şi nou-născut primeşte asistenţă de bună calitate, pe toata perioada de sarcină, în timpul naşterii, precum şi în perioada postnatală. OMS a realizat şi următoarele: ghiduri pentru depistarea precoce a infecţiilor posibil grave la nou-născuţi şi copii mici; pachete cuprinzătoare pentru diagnosticul şi tratamentul septicemiei la nivelul de referinţă al departamentelor de ingrijire; şi ghiduri pentru managementul infecţiilor posibil grave la nou-născuţi şi copii mici, atunci când standardele nu pot fi aplicate.

16. OMS a promulgat recomandări pentru prevenirea şi tratamentul infecţiilor materne peripartum. Mai mult,OMS a elaborat recent o definiţie nouă pentru septicemia maternă şi, împreună cu Jhpiego (entitate afiliată la Universitatea Johns Hopkins) şi alţi parteneri cheie, au lansat iniţiativa globală pentru septicemia maternă şi neonatală. Această iniţiativă propune o abordare inovativă, care combină cercetarea, programe pentru serviciile medicale din timpul naşterii şi programe de promovare, pentru a întări raspunsul la sepsis maternal şi neonatal.

17. În ceea ce priveşte prevenirea septicemiei la copii şi reducerea contribuţiei acesteia la povara globală a mortalităţii la copii, Adunarea Generală OMS a adoptat în ultimii ani următoarele rezoluţii: de conlucrare pentru reducerea mortalităţii perinatale şi neonatale (WHA64.13-2011); PGAV: Planul Global de Acţiune pentru Vaccinare (WHA65.17-2012) şi Planul de Acţiune pentru sănătatea nou-născutului (WHA67.10-2014).

18. Prin conlucrare cu câţiva parteneri cheie cum sunt FAO, OIE şi UNICEF, OMS a elaborat Planul Global de Acţiune pentru rezistenţa antimicrobiană (RAM). Rezoluţia WHA68.7 pentru acest plan a fost adoptată de către cea de-a 68-a Adunare Generală OMS din anul 2015. Toate cele cinci principii ale planului global de acţiune sunt relevante pentru reducerea mondială a poverii prin septicemie, deoarece au scopul de creştere a conştientizării asupra acestei probleme, de întărire a capacităţii de supraveghere şi de diseminare a datelor,

de prevenire a RAM prin Prevenirea şi controlul infecţiilor (PCI), de îmbunătăţire a calităţii apei şi sanitaţie,

şi promovează un mod mai adecvat de uz al antibioticelor, dar şi cercetarea pentru realizarea de medicamente noi care să rezolve problema rezistenţei microbiene. OMS a realizat variate recomandări, documente de îndrumare şi instrumente, şi a lansat câteva iniţiative noi pentru a îndeplini mandatul de combatere a RAM. Toate cele trei nivele ale Organizaţiei conlucrează cu Statele Membre pentru a implementa planul global de acţiune, prin intermediul planurilor naţionale de acţiune şi al activităţilor legate de acestea.

19. Secretariatul OMS acordă sprijin ţărilor în eforturile de elaborare sau întărire a programelor de prevenire şi control al infecţiilor (PCI), pentru reducerea poverii endemice sau epidemice a IAAM. În noiembrie 2016, au fost distribuite ghiduri noi bazate pe dovezi, care sumarizează componentele de bază pentru programele PCI eficiente la nivel naţional şi la nivel de unitate care acordă asistenţă medicală, pentru a sprijini eforturile ţărilor de creştere a capacităţii, inclusiv planurile naţionale de acţiune pentru rezistenţa antimicrobiană. Într-un raport global recent, OMS şi UNICEF au evidenţiat lacunele majore în igienă, sanitaţie şi acces la apa curată în unităţi de asistenţă medicală şi au punctat priorităţile de acţiune într-un plan global de acţiune. OMS recomandă, în câteva documente, standardele pentru apă, sanitaţie şi igienă şi managementul deşeurilor medicale; au fost identificaţi şi indicatorii relevanţi de monitorizare în unităţile de asistenţă medicală. Recomandările OMS de implementare a strategiilor de îmbunătăţire a practicilor de igiena mâinilor au fost adoptate de mai mult de 19000 de unităţi de asistenţă medicală din 177 ţări, prin campania globala OMS “Save Lives: clean your hands”. Au fost elaborate şi recomandări şi proceduri specifice de prevenire a septicemiei asociată procedurilor invazive cum sunt intervenţiile chirurgicale şi utilizarea dispozitivelor invazive (de exemplu, catetere vasculare), dar şi prevenirea infecţiilor cu bacterii rezistente la antibiotice.

20. Pentru a acorda îndrumare potrivită pentru managementul clinic din timpul epidemiilor, OMS a elaborat în anul 2011 un manual clinic despre asistenţa medicală din spital pentru adolescenţi şi adulţi, cu recomandări pentru managementul bolilor, în condiţii de resurse limitate; manualul include recomandări pentru sepsis şi infecţii respiratorii severe.

În timpul pandemiei de gripă A(H1N1) din 2009, recomandările existente anterior au fost adaptate şi diseminate rapid pentru managementul pacienţilor grav bolnavi din ţările slab şi mediu dezvoltate. OMS a folosit acest manual pentru a instrui mii de persoane care lucrează în linia întâi în timpul epidemiilor din ţările afectate, ţări vecine şi ţări la risc.

În timpul epidemiei de boală cu virus Ebola în Africa de vest, din perioada 2013–2016, OMS a încorporat aceste recomandări pentru septicemie la adult într-un îndrumar pentru managementul pacienţilor „Clinical management of patients with viral haemorrhagic fever: a pocket guide for front-line health workers. Interim emergency guidance for country adaptation”, prima ediţie în martie 2014, actualizat în februarie 2016.

Sprijinul pentru training despre managementul septicemiei ajustat la unităţi cu resurse limitate a fost acordat prin realizarea unui program de învăţare, „the WHO IMAI Quick Check+/Clinician’s role in disease surveillance and response training curriculum (QC+)„. Complementar ghidului OMS existent, acest program de învăţare se concentrează pe triada din timpul urgenţelor, sprijinul pentru diagnosticul diferenţial şi depistarea precoce a bolilor notificabile, prevenirea şi controlul infecţiilor şi managementul de urgenţă a stărilor grave, cum este septicemia.

21. OMS a actualizat Lista Model de Medicamente Esenţiale în luna martie 2017 şi a revizuit informaţiile despre antibiotice prin revizuirea tratamentului pentru 20 din cele mai prevalente sindroame grave pe plan mondial. Un document specific pentru septicemia neonatală a fost inclus în lista revizuită în anul 2017, pentru a sprijini ţările în implementarea recomandărilor pe bază de dovezi.

22. OMS şi Iniţiativa Medicamente pentru Bolile Neglijate - the Drugs for Neglected Diseases Initiative- au colaborat în anii recenţi pentru a crea Parteneriatul Global pentru cercetare şi dezvoltare a antibioticelor - the Global Antibiotic Research and Development Partnership, care urmăreşte dezvoltarea de noi tratamente antibiotice pentru nevoile de sănătate globale şi promovarea accesului sustenabil şi echitabil la acestea, inclusiv conservarea optimă a antimicrobienelor. Acest parteneriat non-profit, împreuna cu experţi, a iniţiat un proiect de elaborare a unui tratament nou de linie-întâi pentru sepsisul neonatal, ca şi de noi antibiotice de utilizat împotriva patogenilor multirezistenţi. Proiectul se referă la studii în unităţi cu nivele ridicate de multirezistenţă microbiană, pentru a determina eficienţa şi siguranţa regimurilor noi, comparativ cu terapiile existente.

Priorităţi pentru viitor

23. Secretariatul OMS a identificat următoarele priorităţi de abordare a septicemiei:

(a) Colaborare pentru îmbunătăţirea întelegerii poverii globale epidemiologice şi financiare a septicemiei şi monitorizarea continuă a acesteia prin disponibilitatea datelor de încredere, în acord cu definiţiile standardizate.

(b) Eliminarea factorilor de sistem de sănătate care contribuie la apariţia septicemiei şi la un diagnostic şi tratament inadecvat, şi în particular, de prioritizat întărirea programelor PCI şi implementarea celor mai bune practici PCI în punctele de asistenţă medicală, în particular în timpul travaliului, naşterii şi postnatal, şi în unităţile de terapie intensivă, dar şi în comunitate.

(c) Creşterea accesului şi folosirea vaccinurilor disponibile care previn infecţiile care pot duce la sepsis.

(d) Prioritizarea acţiunilor care cresc conştientizarea manifestărilor clinice ale septicemiei în rândul populaţiei şi personalului medical, de facilitare a eforturilor legate de calitatea asistenţei medicale în scopul îmbunătăţirii diagnosticului precoce şi managementului clinic adecvat.

(e) Sprijinirea utilizării instrumentelor adecvate de diagnostic, inclusiv controlul de calitate de laborator, şi cercetări ulterioare pentru sensibilitate şi specificitate ale noilor biomarkeri şi testelor microbiologice, pentru identificarea precoce a stărilor septicemice şi evaluarea gravităţii acestora.

(f) Garantarea că baza asistenţei medicale – inclusiv rezervele care salvează viaţa, necesare pentru tratamentul septicemiei şi reducerea ratei de fatalitate a acesteia şi a ratelor de dizabilitate consecutive septicemiei – este acordată corespunzător, ca parte a eforturilor globale de obţinere a sănătăţii universale de înaltă calitate.

(g) Creşterea accesului la managementul septicemiei neonatale şi a copilului mic, în situaţiile în care criteriile standard nu pot fi aplicate.

(h) Coordonarea, suportul şi derularea de cercetare de înaltă calitate pentru identificarea de medicamente şi tratamente noi, pentru prevenirea şi managementul infecţiilor care duc cel mai frecvent la septicemie, în particular cele cauzate de bacterii patogene multi-rezistente.[4]

Angajamentul de prevenire a septicemiei şi actualizarea colaborării în diferite sectoare pentru sepsisul matern este esenţială pentru a asigura succesul campaniei. În acest buletin, este prezentată importanţa septicemiei materne. Sepsisul matern este a treia cauză directă de mortalitate maternă, implicat în 1 din 10 decese materne.

OMS a elaborat o nouă definiţie globală pentru septicemia maternă, aliniată noii definiţii a septicemiei: “o condiţie care ameninţă viaţa definită ca disfuncţie organică rezultată din infecţie, în timpul perioadelor de sarcină, naştere, post-abortum, sau postpartum.” (declaraţia pentru septicemia maternă).

Echipa OMS „Sănătate maternă şi perinatală şi Avort sigur” a coordonat un studiu în 53 de ţări, pentru validarea acestei definiţii, pentru a cunoaşte adevărata povară a bolii şi pentru a afla modul în care furnizorii de servicii medicale identifică şi gestionează septicemia maternă. [5]

Declaraţia pentru septicemia maternă

Iniţiativa Globală pentru Sepsisul Matern şi Neonatal

Viziune Iniţiativa Globală pentru Sepsisul Matern şi Neonatal va contribui la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals), prin realizarea soluţiilor capabile să reducă decesele materne şi neonatale legate de septicemie.

Scop - Accelerarea reducerii deceselor prevenibile materne şi neonatale legate de sepsis.

Obiective:

- Creşterea conştientizării despre septicemia maternă şi neonatală în rândul furnizorilor de servicii medicale, decidenţilor politici şi publicului larg.

- Estimarea poverii şi managementului septicemiei materne şi neonatale la scală globală

- Elaborarea şi testarea de strategii eficiente de prevenire, depistare şi gestionare de succes a septicemiei materne şi neonatale.

Arii prioritare de acţiune

- Întărirea programelor de sănătate

- CDI-Cercetare, dezvoltare şi inovare

- Inovaţii

- Advocacy global

Noua definiţie OMS a septicemiei materne

Septicemia maternă este o stare care ameninţă viaţa, definită ca disfuncţie de organ rezultată din infecţie contractată în timpul sarcinii, naşterii, post-abortum, sau postpartum.

Adoptarea şi implementarea noii definiţii va întări managementul clinic la nivelul unităţii respective şi va demonstra eforturile de îmbunătăţire a sistemului de sănătate. Operaţionalizarea noii definiţii a septicemiei materne va fi un pas spre progres în abordarea acestei stări grave. Succesul de durată presupune o abordare coordonată, strategică, coerentă, cu resurse dedicate din partea organizaţiilor şi agenţiilor internaţionale, ministerelor sănătăţii, managerilor de program, cercetătorilor şi donatorilor.

Iniţiativa Globală pentru Septicemia Maternă şi Neonatală va înainta realizarea de criterii de identificare, pachete de stategii de prevenire şi management şi promovează o mobilizare globală, cu scopul de a accelera până în anul 2030 reducerea deceselor prevenibile prin sepsis din perioada sarcinii, naşterii şi postnatal,.Sunt necesare în continuare progrese în ariile de inovare, cercetare, implementare şi promovare de program, ambele la nivele globale şi naţionale, cu scopul de a fi eficiente pentru mai multe femei şi copii. [6]

SEPTICEMIA Maternă

Apelul OMS pentru prevenirea infecţiilor care ameninţă viaţa

Septicemia este o stare care ameninţă viaţa, ce apare atunci când răspunsul organismului la infecţie cauzează injurie ţesuturilor şi organelor proprii. Cum infecţiile complică frecvent alte boli grave, septicemia este o cale comună finală spre deces prin ambele tipuri de boli transmisibile sau netransmisibile, în toata lumea.

Dacă septicemia evoluează în perioada sarcinii, în timpul naşterii sau după naştere, sau după un avort, este denumită septicemie maternă. Cu toate că este foarte prevenibilă, septicemia maternă continuă să fie o cauză majoră de deces şi morbiditate pentru femeile gravide.

Studiul Global despre Septicemia Maternă şi Campania de conştientizare (GLOSS)

În efortul de a înţelege mai bine prevalenţa septicemiei materne, şi cum este aceasta identificată şi tratată în lume, OMS şi HRP coordonează un studiu amplu multinaţional, în aproape 500 spitale din 53 ţări slab, mediu si bine dezvoltate. Studiul a fost acompaniat de o campanie de conştientizare pentru personalul medical care lucrează în spitalele participante. [7, 8]

OMS şi Ziua Mondială a Septicemiei

În anul 2017, OMS şi HRP s-au unit cu Alianţa Globală pentru Sepsis pentru a găzdui „Congresul Mondial Septicemia cu subtema: Septicemia Maternă şi Neonatală”, un congres gratuit online, care a pus lumină pe aceste aspecte neglijate ale septicemiei. Acest congres a atras mai mult de 8000 înscrieri din 152 ţări.[9]

Angajamentul OMS

Pe baza declaraţiei de abordare a prevenirii, diagnosticului şi managementului septicemiei a Adunării Generale OMS din 2017,OMS are un rol major în Iniţiativa Globală pentru Septicemia Maternă şi Neonatală. [3]

Factori de risc

Dacă unităţile de asistenţă medicală sunt aglomerate şi cu resurse limitate,femeile se află la risc mai mare de infecţie şi septicemie. Femeile care nasc prin cezariană în asemenea condiţii sunt la un risc şi mai mare. Dacă personalul nu este conştient de semnele şi simptomele septicemiei, nu va fi în măsură să recunoască această stare gravă şi să o trateze la timp.

Septicemia poate fi prevenită Una din cele mai mari tragedii ale miilor de decese prin septicemie este aceea că multe dintre acestea ar fi putut fi prevenite. Cum subliniază Directorul General OMS Dr. Tedros Ghebreyesus într-o înregistrare video, aflăm ce putem face pentru reducerea riscului de septicemie:

· Acces la apă curată şi sanitaţie;

· Acces la asistenţă medicală de calitate în timpul sarcinii şi naşterii;

· Acces responsabil şi oportun la medicamentele potrivite;

· Program PCI adecvat în spitale şi clinici.

În plus, personalul medico-sanitar trebuie să fie instruit adecvat pentru a putea recunoaşte semnele septicemiei şi pentru a trata eficient această stare gravă.[10]

IAAM în Europa

Raportul ECDC are la bază date din 2015 colectate prin The European Surveillance System (TESSy), în 29 septembrie 2017. TESSy este un sistem pentru colectarea, analiza şi diseminarea de date despre bolile transmisibile. Statele membre UE/SEE contribuie la sistem prin încărcarea la intervale de timp regulate a datelor de supraveghere a bolilor transmisibile.

Cerinţa minimă pentru supravegherea IAAM dobândite din unităţile de terapie intensivă (UTI) este de includere a BSI (Blood stream infection - septicemie) şi a pneumoniei. Colectarea datelor despre infecţiile de tract urinar (ITU) şi de cateter venos central (CVC) este opţională.

În anul 2015, 15 ţări au raportat date colectate din 1103 spitale şi 1365 secţii UTI: Belgia, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Lituania, Luxembourg, Malta, Portugalia, România, Slovacia, Spania şi Scoţia.

Sursa: ECDC, HAI-Net, 2015

Aspecte-cheie În anul 2015, 11788 (8,3%) din pacienţii care au stat în UTI pentru mai mult de două zile, au prezentat cel puţin o IAAM sub supraveghere (pneumonie, BSI-septicemie sau ITU).

• Din totalul pacienţilor care au stat în UTI pentru mai mult de două zile, 6% au prezentat pneumonie, 4% cu (BSI) şi 2% cu ITU.
• 97% din episoadele de pneumonie au fost asociate cu intubarea, 43% din episoadele BSI au fost legate de cateter, şi 97% din episoadele ITU au fost asociate cu prezenţa unui cateter urinar.
• Cel mai frecvent microorganism izolat a fost Pseudomonas aeruginosa în cazurile de pneumonie dobândită în UTI, Staphylococcus spp. coagulazo-negativ în cazurile de BSI în UTI şi Escherichia coli în cazurile de ITU dobândită în UTI.
• 23% din izolatele de Staphylococcus aureus au fost oxacilin-rezistente (MRSA). Rezistenţa la cefalosporine de generaţia a treia a fost raportată în 20% din izolatele de E. coli, 43% din izolatele de Klebsiella spp. şi 42% din izolatele de Enterobacter spp.. Rezistenţa la carbapenemi a fost raportată în 11% din izolatele de Klebsiella spp., 24% din izolatele de P. aeruginosa şi 69% din izolatele de Acinetobacter baumannii.

Epidemiologie

Din 141955 de pacienţi internaţi într-o UTI pentru mai mult de două zile, 11788 pacienţi (8,3%) au prezentat cel puţin o IAAM.

Din cele 9123 cazuri de pneumonie raportate, 97,4% au fost asociate cu intubarea. Dintre pacienţii internaţi într-o UTI pentru mai mult de două zile, 6,4% au prezentat cel puţin un episod de pneumonie.

A fost raportat un total de 5360 cazuri de BSI - septicemii dobândite în UTI. În medie, BSI-UTI a apărut la 3,8% din pacienţii internaţi în UTI pentru mai mult de două zile. BSI au fost de cateter în 42,6% din cazuri, secundare unei alte infecţii în 34,8% din cazuri, şi de origine necunoscută în 21,5% din cazuri. Când BSI a fost secundară unei alte infecţii, situsul infecţiei primare a fost pulmonar în 43, 1% din cazuri, gastrointestinal (22, 5%), tract urinar (16,6%), situs chirurgical (3,6%), tegument şi ţesuturi moi (5.0%), altele – în 9,4% din cazuri.

În cazurile BSI, cel mai frecvent s-au izolat stafilococci coagulazo-negativi, urmaţi de Enterococcus spp.,Klebsiella spp. şi Staphylococcus aureus.

Există o variabilitate substanţială în ratele IAAM în cadrul spaţiului UE/SEE. Parte din această variabilitate poate fi atribuită diferenţelor în practicile de diagnostic. Caracteristicile secţiilor UTI participante şi ale populaţiei de pacienţi din aceste secţii, cum sunt severitatea clinică şi practicile de control al infecţiilor pot influenţa incidenţa raportată a IAAM. Indicatorii de calitate pentru PCI şi antibioterapie sunt incluse în noul protocol pentru supravegherea IAAM din UTI şi vor permite o evaluare completă a variabilităţii observate.

Distribuţia microorganismelor asociate cu IAAM în anul 2015 a rămas neschimbată comparativ cu 2014. Contribuţia relativă a bacteriilor gram-negative la IAAM în UTI continuă sa difere geografic, cu procente mai mari de IAAM cauzate de Klebsiella spp. şi Acinetobacter spp. în unele ţări.

Implicaţii pentru Sănătatea Publică

Unităţile de Terapie Intensivă (UTI) sunt departamentele de spital cu cea mai mare prevalenţă a IAAM.

Majoritatea IAAM în UTI se asociază cu utilizarea echipamentelor invazive (ex. sonde endotraheale, catetere vasculare şi urinare), iar un procent semnificativ din aceste IAAM este considerat prevenibil. În plus, povara prin rezistenţa antimicrobiană (RAM) este mare în UTI, din cauza stării clinice a pacienţilor, a uzului frecvent de antibiotice şi a practicilor variabile de PCI.

Întărirea practicilor PCI şi implementarea supervizării antibioterapiei sunt măsuri esenţiale de prevenire a IAAM şi de prevenire a emergenţei şi transmiterii RAM în UTI. Informaţii ulterioare despre diferenţe în incidenţa şi povara prin IAAM în UTI vor fi posibile prin utilizarea indicatorilor de calitate şi a datelor despre rezultate. Acestea sunt incluse în noul protocol ECDC pentru supravegherea IAAM în UTI şi se aşteaptă să crească utilitatea datelor de supraveghere.[11]

IAAM în România

Raportul CARMIN 2015 însumează principalele date accesibile privind consumul de antibiotice, rezistenţa bacteriană şi infecţiile nosocomiale în România. Scopul principal este prezentarea datelor pentru anul 2015, dar şi schiţarea unor tendinţe evolutive aşa cum rezultă din compararea acestor rezultate cu cele obţinute în perioada 2011-2014.

Infecţiile asociate îngrijirilor medicale reprezintă zona cea mai vizibilă a manifestării rezistenţei microbiene la antibiotice, întrucât ele sunt cel mai adesea determinate de germeni cu rezistenţă la antibiotice, tot mai frecvent multirezistenţi sau cu rezistenţă extinsă, inclusiv la antibiotice de rezervă sau de salvare; tratamentul pacienţilor cu infecţii nosocomiale presupune utilizarea mai frecventă a unor antibiotice de rezervă; ceea ce amplifică astfel nivelul rezistenţei microbiene faţă de acestea.

Infecţiile asociate asistenţei medicale (IAAM) au fost şi în 2015 o patologie mult subestimată in România, cu o incidenţă medie calculată de 0, 33% pacienţi externaţi, pe baza raportărilor statistice a majorităţii spitalelor din România. Analiza raportării statistice a infecţiilor asociate asistenţei medicale în România se face pe baza datelor comunicate de spitalele publice şi private, cu excepţia celor din reţelele speciale de asistenţă medicală; incidenţa calculată pentru anul 2015 a fost de 0,33%. Rezultatele înregistrate pentru anii 1995-2015 indică un nivel extrem de scăzut al incidenţei acestor infecţii, din cauza atât a subraportării cât şi a subdiagnosticării acestui tip de infecţie în spitalele din România.

Chiar dacă decalajul numărului de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale faţă de media europeană se menţine ridicat, se poate evidenţia o tendinţă lentă de creştere a numărului de cazuri raportate în perioada 2010-2015, tendinţă care s-a accelerat începând cu anul 2014. Explicaţia principală este reprezentată de implementarea sistemului naţional de supraveghere a infecţiilor determinate de Clostridium difficile începând cu luna septembrie 2014. Această activitate a condus la creşterea raportării infecţiilor asociate asistenţei medicale cu această etiologie, evoluţie confirmată şi de schimbarea ierarhiei sindromului dominant. Astfel începând din anul 2014, infecţiile respiratorii au cedat întâietatea celor digestive, iar decalajul dintre aceste sindroame a continuat să crească în anul 2015. Pentru anul 2015 infecţiile digestive au reprezentat 33,1% din totalul IAAM raportate; numărul lor a crescut cu 34,8% faţă de anul 2014. În anul 2015 s-au mai înregistrat (în raport cu anul anterior) creşteri ale numărului raportat de IAAM pe total (15,9%), cât şi pentru următoarele categorii: septicemii (27,5%), infecţii ale plăgilor operatorii (11,8%) şi infecţii urinare (9,6%).

În România, infecţiile asociate asistenţei medicale reprezintă o problemă de sănătate publică.

Numărul extrem de redus de IAAM raportate este o barieră importantă în cunoaşterea dimensiunilor şi caracteristicilor reale ale acestui fenomen. Introducerea sistemului naţional de supraveghere a infecţiilor cu Clostridium difficile a determinat o mai bună raportare a acestui tip de infecţii. Elaborarea şi implementarea unei strategii complexe, cu intervenţii dedicate fiecărei verigi a procesului de generare şi multiplicare a infecţiilor asociate asistenţei medicale (abordare in echipă multidiciplinară, activităţi de pregătire şi conştientizare a importanţei identificării, a unei politici de utilizare judicioasă a antibioticelor, dezinfectantelor, alocare de bugete dedicate, angajarea de personal, formare profesională în domeniu, etc.) rămâne o prioritate care nu se poate concretiza decât prin intermediul unei strategii multimodale cu programe de supraveghere unitare axate pe ţinte multiple.[12]

Definiţii de caz IAAM

BSI: Septicemie BSI: Septicemie confirmata cu laboratorul

- O hemocultură pozitivă cu un patogen cunoscut şi

- Pacientul are cel puţin una din următoarele semne sau simptome: febră (> 38°C), frisoane, şi hipotensiune şi

- Două hemoculturi pozitive pentru contaminanţi obisnuiţi ai pielii (de la două probe de sânge distincte, de obicei în cursul a 48 ore). Contaminanţi ai pielii= stafilococci coagulazo-negativi, Micrococcus spp., Propionibacterium acnes, Bacillus spp., Corynebacterium spp.

Sursa septicemiei:

- Asociat cateterului: acelaşi microorganism a fost cultivat de pe cateter şi simptomatologia se ameliorează în cursul a 48 de ore de la îndepărtarea cateterului(C-PVC: cateter vascular periferic, C-CVC: cateter vascular central). Important: Se raportează Septicemie C-CVC sau C-PVC ca CRI3-CVC sau respectiv CRI3-PVC, dacă este confirmat microbiologic.

- Secundară unei alte infecţii: acelaşi microorganism a fost izolat din alt situs de infecţie, sau există dovezi clinice clare că septicemia este secundară unui alt situs de infecţie, proceduri invazive de diagnostic sau obiecte străine:

- infecţie pulmonară (S-PUL);

- infecţie de tract urinar (S-UTI);

- infecţie de tract digestiv (S-DIG);

- infecţie de situs chirurgical (S-SSI);

- infecţii ale pielii şi ţesutului moale (S-SST);

- alte (S-OTH).

- Origine necunoscută (UO): niciuna din cele enumerate mai sus, septicemie cu origine necunoscută (verificat în timpul PPS-ului şi nu se găseşte sursa)

- Necunoscut (UNK): fără informaţii disponibile despre sursa septicemiei sau lipsa informaţiilor

Notă: Septicemia primară include septicemia asociată cateterului şi septicemia de origine necunoscută.

O septicemie asociată CVC în conformitate cu definiţiile CDC/NHSN este o septicemie primară cu cateter venos central prezent în 48 ore înainte de debutul infecţiei (chiar şi temporar): se va nota prezenţa ‘dispozitivului medical relevant (catetere vascular central/periferic) chiar şi în absenţa confirmării microbiologice a microorganismului.

CRI3-CVC: Septicemie asociată CVC confirmată microbiologic

- Septicemia survine cu 48 ore inainte sau după indepărtarea cateterului şi

- culturi pozitive cu acelaşi microorganism:

- cultură cantitativă de pe CVC ≥ 103 UFC/ml sau cultură semicantitativă din CVC≥ 15UFC/ml;

- raportul dintre numărul de microorganisme obţinute prin hemocultură cantitativă din CVC şi hemocultură periferică > 5 (3);

- întârziere diferenţială a pozitivării hemoculturilor (4): hemocultura din CVC se pozitivează cu 2 sau mai multe ore înaintea celei din hemocultură periferică (hemoculturi prelevate în acelaşi timp);

- cultura pozitivă cu acelaşi microorganism din secreţia purulentă de la locul de inserţie.

CRI3-PVC: Septicemie asociată PVC confirmată microbiologic

- Septicemia survine cu 48 ore înainte sau după indepărtarea cateterului şi

- culturi pozitive cu acelaşi microorganism:

- cultură cantitativă de pe PVC ≥ 103 UFC/ml sau cultură semicantitativă din CVC≥ 15UFC/ml;

- cultura pozitivă cu acelaşi microorganism din secreţia purulentă de la locul de inserţie.

Note: CVC=cateter vascular central; PVC=cateter vascular periferic; Colonizarea cateterului vascular central nu trebuie raportată; OCRI3 (-CVC ori -PVC) este o septicemie cu sursa C-CVC, respectiv C-PVC; septicemia asociată cateterului confirmată microbiologic trebuie raportată ca CRI3.

DEFINIȚII DE CAZ SPECIFICE PENTRU NEONATOLOGIE

NEO-CSEP: Sepsis clinic

TOATE cele 3 criterii de mai jos:

- Medicul curant a început terapia antimicrobiană adecvată pentru sepsis pentru cel puţin 5 zile;

- Fără detectarea patogenilor în hemocultură sau netestare;

- Nicio infecţie evidentă cu altă localizare; şi două din următoarele criterii (fără altă cauză aparentă):

- febră(>38°C) sau temperatură oscilantă (frecvent după introducerea la incubator) sau hipotermie (<36.5°C);

- Tahicardie (> 200/min) sau apariţia / intensificarea bradicardiei (< 80/min);

- Timpul de reumplere capilară(TRC)> 2s;

- Apariţia sau intensificarea apneei (> 20s);

- Acidoză metabolică neexplicată;

- Apariţia de novo a hiperglicemiei (> 140mg/dl);

- Alte semne de sepsis (culoarea pielii, dovezi de laborator (CRP, interleukina), creşterea necesarului de oxigen (intubare), instabilitatea stării generale a pacientului, apatie).

Notă: Detectarea pentru o singură dată a stafilococilor coagulazo-negativi (SCN) în hemocultură nu exclude diagnosticul de sepsis clinic. Un sepsis clinic poate fi de asemenea diagnosticat cu o singură hemocultură pozitivă cu SCN, care este considerată hemocultură contaminată, chiar dacă alte criterii ale septicemiei cu SCN nu sunt îndeplinite, ci sunt îndeplinite doar criteriile sepsisului clinic.

NEO-LCBI: septicemie confirmată cu laboratorul

-Cel puţin două din: temperatură > 38°C sau < 36.5°C sau temperatură oscilantă, tahicardie sau bradicardie, apnee, timp de reumplere capilară mare (TRC), acidoză metabolică, hiperglicemie, alte semne ale septicemiei precum apatie; şi

-un patogen cunoscut, altul decât stafilococii coagulazo-negativi (SCN) crescuţi în hemocultură sau cultură din lichidul cefalorahidian (LCR este inclus deoarece meningitele la această grupă de vârstă sunt de obicei hemoragice, deci un LCR pozitiv poate fi privit ca o dovadă a septicemiei, chiar dacă hemoculturile sunt negative sau nu au fost efectuate).

Notă: Pentru a fi consecvenţi în raportarea septicemiei la adulţi ( inclusiv septicemia secundară), criteriul ‘microorganismul nu este asociat unei infecţii cu altă localizare’ a fost eliminat din definiţiile Neo-KISS.

Se raportează originea septicemiei neonatale în câmpul originii septicemiei (BSI).Dacă ambele definiţii de caz pentru NEO-LCBI şi NEO-CNSB se potrivesc, se raportează NEO-LCBI.

NEO-CNSB: septicemii confirmate cu laboratorul cu stafilococi coagulazo-negativi (SCN)

-Cel puţin două din: temperatură > 38 °C sau < 36.5 °C sau temperatură oscilantă, tahicardie sau bradicardie, apnee, timp de reumplere capilară mare (TRC), acidoză metabolica, hiperglicemie, alte semne ale septicemiei precum apatie; şi

-SCN în hemocultură sau cultură din cateter; şi

-pacientul are una din următoarele: proteina C reactivă> 2.0 mg/dL, raport neutrofile imature/total (I/T) > 0.2, leucocite <5/nL, plachete < 100/nL.

Notă: Pentru a fi consecvenţi în raportarea septicemiei la adulţi ( inclusiv septicemia secundară), criteriul ‘microorganismul nu este asociat unei infecţii cu altă localizare’ a fost eliminat din definiţiile Neo-KISS.

Se raportează originea septicemiei neonatale în câmpul originii septicemiei (BSI).

Dacă ambele definiţii de caz pentru NEO-LCBI şi NEO-CNSB se potrivesc, se raportează NEO-LCBI.

Infecţia asociată dispozitivului este o IAAM la un pacient cu un dispozitiv (relevant) care a fost utilizat cu 48 de ore înainte de apariţia infecţiei (chiar intermitent). Termenul "dispozitiv asociat" este utilizat numai pentru pneumonie, septicemie şi infecţii ale tractului urinar.

"Dispozitivele relevante" sunt cateterul vascular (central/periferic),dispozitivele pentru intubaţie şi, respectiv, cateterul urinar. Dacă intervalul este mai lung de 48 de ore, trebuie să existe dovezi convingătoare că infecţia a fost asociată cu utilizarea dispozitivului. Pentru infecţia urinară asociată cateterului trebuie ca dispozitivul să fi fost instalat cu şapte zile înainte de pozitivarea rezultatelor de laborator sau apariţiei semnelor şi simptomele care corespund cu criteriile definiţiei de caz a infecţiei urinare IAAM.

O septicemie primară sau secundară (BSI) este întotdeauna înregistrată ca o IAAM separată, cu specificarea sursei (cateter periferic sau central, alt situs de infecţie - S-PUL, S-UTI, S-DIG, S-SSI, S-SST, S-OTH, singurele excepţii sunt CRI3 (infecţii legate de cateter, cu documentaţia microbiologică a relaţiei dintre cateterul vascular şi septicemie) şi septicemiile neonatale.Septicemiile neonatale trebuie raportate ca NEOLCBI sau NEO-CNSB, împreună cu originea BSI. [13]

Conform Centrului Naţional pentru Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, numărul infecţiilor interioare raportate în anul 2016 a fost de 16175 cazuri, dintre care cele mai multe digestive (5695 cazuri), respiratorii (3063), urinare (2419) şi de plagă chirurgicală (2276). Numărul de septicemii dobândite în spitale raportate în anul 2016 a fost de 1209 cazuri, cele mai multe raportate de municipiul Bucureşti (368 cazuri) şi judeţele Timiş (282), Cluj (180) şi Iaşi (118 cazuri). [14]

Programe de Prevenire şi Control al Infecţiilor

În fiecare unitate medicală este implementat un program de prevenire şi control al infecţiilor (PCI), variabil în funcţie de necesităţi, cu următoarele componente generale:

1. Supravegherea patologiei infecţioase nosocomiale;

2. Depistarea şi managementul izbucnirilor epidemice;

3. Monitorizarea şi controlul antibioterapiei;

4. Dezvoltarea şi implementarea unor programe de reducere a riscului pentru infecţiile nosocomiale;

5. Monitorizarea mediului de spital în privinţa igienei şi a eventualelor riscuri infecţioase implicate de deşeurile medicale sau construcţia clădirii (cu asigurarea circuitelor funcţionale şi a cerinţelor legale proprii fiecărui departament);

6. Sterilizarea şi decontaminarea instrumentarului/materialelor sanitare;

7. Educaţia pacienţilor şi a personalului medical;

8. Programe de sănătate ocupaţională, adresate personalului, ce vizează profilaxia postexpunere la diferiţi agenţi patogeni, profilaxia transmiterii aerogene şi managementul cadrelor medicale infectate.

Într-un spital, aproape jumătate din pacienţi primesc antibiotice, iar utilizarea acestora variază mult între diferitele unităţi medicale.Controlul infecţiilor impune monitorizarea continuă a sensibilităţii tulpinilor izolate în laboratorul de Microbiologie, observarea tendinţei evolutive a rezistenţei, corelată cu regimurile de chimioterapice antimicrobiene utilizate curent în instituţie şi feedback-ul corespunzător către medicii prescriptori. De aceea, ameliorarea capacităţii laboratoarelor de microbiologie în privinţa izolării tulpinilor şi identificării fenotipurilor de rezistenţă (eventual genotipare), reprezintă o direcţie importantă în optimizarea programului de prevenţie şi control al infecţiilor nosocomiale.

Eforturile în privinţa optimizării antibioterapiei în spital vizează regimurile profilactice perioperatorii, durata şi alegerea antibioterapiei empirice/ţintite şi îmbunătăţirea prescripţiei acestor preparate. Măsurile pot fi:

Ø educaţionale, cu explicarea consecinţelor negative ale utilizării inadecvate;

Ø administrative, prin conceperea formularelor restrictive;

Ø şi prin intervenţii directe ale comisiei de antibioterapie, ce aprobă utilizarea în timp real; in sarcina ei cade şi conceperea, implementarea, revizuirea periodică a formularelor, ghidurilor de antibioterapie specifice unităţii sau chiar secţiilor cu modele distincte de rezistenţă bacteriană.

În mediul nosocomial trebuie instituită o utilizare raţională, prudentă, cu introducerea antibioterapiei empirice urmată de deescaladare şi concentrare pe antibioticele cu spectru îngust - mai ieftine, cu toxicitate minimală şi cu un impact mai redus asupra dezvoltării multirezistenţei. În privinţa antibioprofilaxiei perioperatorii, instituirea se realizează în general cu 60 de minute înainte de începerea intervenţiei chirurgicale (2 ore pentru vancomicină sau fluorochinolone) şi se opreşte în decurs de 24 de ore.

Programele de control al infecţiilor impun dezvoltarea sau implementarea şi evaluarea continuă a ghidurilor şi programelor, concepute în vederea minimizării riscurilor nosocomiale. Aceste ghiduri/programe sunt concepute şi actualizate periodic de comitetul de control al infecţiilor, după revizuirea datelor proprii, cât şi a celor oferite de literatura de specialitate. Aici se include respectarea precauţiilor standard luate faţă de fiecare pacient, în vederea prevenirii transmiterii încrucişate, înainte ca diagnosticul să fie disponibil. Ele cuprind igiena mâinilor şi purtarea echipamentului de protecţie în funcţie de necesităţi. De asemenea, se impune respectarea regimurilor de izolare, conform normelor: izolare de tip standard, respirator, picătură, contact, sau izolarea de tip cohortă în acelaşi spaţiu, a pacienţilor infectaţi cu acelaşi germen.

Importanţa igienei în mediul de spital devine din ce în ce mai importantă, odată cu creşterea proporţiei de pacienţi imunosupresaţi internaţi. Sunt monitorizate sistemul de aprovizionare cu aer condiţionat, cu apă, managementul deşeurilor cu potenţial infecţios, controlul vectorilor, aspecte privind construcţia/demolarea/renovarea în spital. Se urmăresc măsurile de respectare a precauţiilor standard, cu asigurarea chiuvetelor, dispenserelor cu soluţii antiseptice (în secţiile cu risc înalt, optim 1/pat), îndeplinirea prevederilor legale privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare.

În orice unitate secundară sau terţiară, decontaminarea desfăşurată conform ghidurilor Uniunii Europene şi legislaţiei româneşti, stă la baza întregii activităţi de prevenţie/control al infecţiilor nosocomiale. Numeroasele prevederi din acest domeniu se axează pe 3 direcţii:

Ø Decontaminarea eficientă a materialelor/instrumentarului, după fiecare utilizare;

Ø Evitarea reprocesării echipamentelor de unică folosinţă

Ø Şi protejarea sterilităţii, până în momentul utilizării.

Personalul managerial şi din departamentul PCI trebuie să se implice în educarea angajaţilor din spital privind controlul bolilor transmisibile, activităţile de decontaminare/ sterilizare, conduita preventivă faţă de agenţii cu transmitere parenterală/aeriană. Numeroase măsuri de prevenire şi control sunt simple şi ieftine, dar necesită responsabilitate şi modificarea unor comportamente intrate în rutina personalului medical – intensificarea igienei mâinilor, respectarea precauţiilor standard, etc.[15]

CAMPANII IEC în România

În luna mai 2014, 7 judeţe din România (Bacău, Braşov, Dâmboviţa, Hunedoara, Mureş, Olt, Vaslui) au participat la această campanie, prin distribuirea de pliante şi postere, elaborarea de comunicate de presă, articole, interviuri acordate presei locale.

În mai 2015, 5 judeţe (Alba, Bacău, Braşov, Dâmboviţa, Hunedoara) au diseminat materialele privind tema campaniei, importanţa problemei şi tehnicile corecte de spălare şi antisepsie a mâinilor, în rândul personalului medical din instituţii sanitare publice şi private cu paturi, centre de transfuzie, sanatorii, azile, cabinete medicale sau de Medicină Şcolară.

În mai 2016, 5 judeţe (Alba, Arad, Bacău, Constanţa, Hunedoara) au diseminat materiale cu tema campaniei, importanţa problemei şi tehnicile corecte de spălare şi dezinfecţie a mâinilor.

În luna mai 2017, 7 judeţe (Arad, Bacău, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Mureş, Timiş) au diseminat materiale cu tema campaniei „Combate rezistenţa microbiană - Este în mâinile tale”, importanţa problemei şi tehnicile corecte de spălare şi dezinfecţie a mâinilor.

*Nu au fost raportate înregistrări de unităţi sanitare în Campania OMS „SAVE LIVES: Clean your Hands” [16]

Documente disponibile online selectate, traduse şi adaptate în limba română:

1.WHO. About SAVE LIVES: Clean Your Hands, disponibil pe http://www.who.int/gpsc/5may/background/en/

2. WHO. SAVE LIVES: Clean Your Hands 5 May 2018, SAVE LIVES: Clean Your Hands 5 May 2018, http://www.who.int/infection-prevention/campaigns/clean-hands/5may2018/en/

3. OMS - Decizia WHA 2017 http://apps.who.int/gb/ebwha/pdf_files/WHA70/A70_13-en.pdf?ua=1

The 70th World Health Assembly resolution on improving the prevention, diagnosis and management of sepsis

4. Buletinul OMS “SAVELIVES” din 2 martie 2018, http://www.who.int/infection-prevention/news-events/SAVELIVES_Newsletter_2March2018.pdf?ua=1

5. OMS, http://www.who.int/servicedeliverysafety/areas/sepsis/en/

6. Lancet, The Global Maternal and Neonatal Sepsis Initiative: a call for collaboration and action by 2030

http://www.thelancet.com/journals/langlo/article/PIIS2214-109X(17)30020-7/fulltext

7. OMS: http://www.who.int/reproductivehealth/publications/maternal_perinatal_health/maternalsepsis-statement/en//

8. Studiul global despre septicemia maternă Access the Global Maternal Sepsis Study

9. Congresul Mondial pentru Septicemie Access the YouTube videos of the sessions of the Congress

10. https://www.youtube.com/1stWorldSepsisCongress

11. European Centre for Disease Prevention and Control. Healthcare-associated infections acquired in intensive care units. In: ECDC. Annual epidemiological report for 2015. Stockholm: ECDC; 2017. Stockholm, December 2017

Documente disponibile online, în limba română:

12. Consumul de antibiotice, Rezistenţa microbiană şi Infecţii Nosocomiale în România, Gabriel Adrian Popescu, Roxana Şerban, Adriana Pistol, Bucuresti 2017, disponibil la http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/infectii-nosocomiale-1/684-consumul-de-antibiotice-rezistenta-microbiana-si-infectii-nosocomiale-in-romania-2015/file CARMIN România

13. CNSCBT.Metodologie ICD 2017, disponibil la:http://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/infectii-nosocomiale/711-metodologia-de-aplicare-pps-2017/file; http://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/infectii-nosocomiale/708-anexa-2-definitii-de-caz-iaam/file

14. INSP-CNSISP, http://cnsisp.insp.gov.ro/?q=content/date-statistice-0

15. ORDIN Nr. 1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare

16. INSP-CNEPSS, http://insp.gov.ro/sites/cnepss/resurse-imc-igiena-mainilor/

*Anexa OMS “10 facts on patient safety”, disponibil pe http://www.who.int/features/factfiles/patient_safety/ patient_safety_fact

`

Documentare şi selecţie documente disponibile în format electronic, traducere şi adaptare din documente OMS şi ECDC, redactare şi prezentare: INSP – CRSP Timişoara seps.timisoara@insp.gov.ro

ZIUA NAŢIONALĂ A INIMII - 4 mai 2018

2. Analiza de situaţie

România 2016: îmbunătăţire modică

încurajând combaterea factorilor de risc BCV

Sumar:

1. Preambul

2. Sănătatea în decada 2006-16 urmăreşte dinamica DALYs atribuiţi BCV

3. BCV în Euro-OMS şi UE 2015: morbiditate, mortalitate, impact DALYs

4. Comparaţii intra-UE 2014 pe date standardizate

5. Factori de risc BCV în Europa

6. România 2016: morbiditate & mortalitate BCV

7. România ultimei decade: profilul factorilor de risc BCV la adulţi

8. Concluzii

9. Bibliografie

1. Preambul

Ziua Naţională a Inimii (ZNI) din 4 mai a fost introdusă din 2011 în calendarul campaniilor IEC pentru celebrarea unor zile/mondiale/europene/naţionale ale sănătăţii deoarece problematica BCV influenţează major sănătatea publică în România.

ZNI 2018 abordează sănătatea noastră cardiovasculară la nivelul anului 2016 – cel mai recent pentru care sunt disponibile date. Astfel tema “Starea inimii în România 2016: morbi-mortalitatea şi factorii de risc în eurocontext” prilejuieşte o analiză ale cărei concluzii sunt concentrate în sloganul “Inimă mai sănătoasă prin reducerea factorilor de risc”. Scopul campaniei decurge logic ca fiind conştientizarea indivizilor, comunităţilor şi decidenţilor politici în privinţa eforturilor şi resurselor necesare pentru combaterea factorilor de risc (FR) pentru BCV.

Analiza se sprijină pe date brute 2016, dar şi pe statistici internaţionale mai elaborate din anii pre-mergători.

2. Sănătatea în decada 2006-16 urmăreşte dinamica DALYs atribuiţi BCV

În decada 2006-2016, sănătatea a înregistrat la nivel global evoluţii pozitive, compatibile cu dinamica DALYs atribuiţi BCV.

Datele standardizate per 100 000 locuitori arătau că în 2006, DALYs înregistraţi global ajungeau la 6046, în timp ce în 2016 atingeau cota 5178, însemnând mai puţin cu circa 14%.

În Europa de Vest, descriptorii demografici ai sănătăţii prezentau în aceeaşi decadă evoluţii pozitive în privinţa LEB (life expectancy at birth) şi a HALE (health adjusted life expectancy). Astfel, în termeni LEB/HALE vestul Europei ajungea în 2016 la valori de 84,1/72,3 pentru femei şi 79,2/69,7 pentru bărbaţi, România urmând această dinamică crescătoare cu decalaje de 5-6 ani la femei (78,9/68,3) şi 7-8 ani la bărbaţi (71,7/62,8) [1].

În privinţa principalelor BCV (cf. DALY’s) în ţările cu index socio-demografic mediu-înalt (clasa României), evoluţia procentuală medie a DALYs (date standardizate) din 2016 faţă de 2006 se prezenta astfel:

1. Boli ischemice ale inimii - 26,0

2. Boli cerebrovasculare - 30,0

Însfârşit, în privinţa ierarhizării bolilor după impactul DALYs în 2016, ordinea românească era: bolile ischemice ale inimii (IHD), bolile cerebrovasculare şi bolile de spate & gât, în timp ce Europa de Vest prezenta ierarhia: bolile de spate & gât, IHD şi Alzheimer [1].

*

Ultimele date disponibile - publicate în august 2017 - arătau că în UE totalul BCV ocupa primul loc în mortalitatea proporţională la bărbaţi (în ordinea pe subcauze: IHD, alte BCV şi atacul cerebral), urmat de cancere şi bolile respiratorii. La femei ierarhia mortalităţii proporţională era aceeaşi, cu totalul BCV pe prima poziţie, urmat de cancere şi bolile respiratorii.

În Euro-OMS, cf. aceleiaşi surse, proporţia DALYs la bărbaţi pe cauze arăta că totalul BCV genera DALYs cei mai numeroşi, urmat de cancere şi afecţiunile musculo-scheletale, situaţie similară în cazul femeilor unde totalul BCV şi cancerele ocupau primele poziţii însumând acelaşi procent DALYs, urmate de afecţiunile musculo-scheletale apoi de tulburările mintale & cele induse de consumul de substanţe psihoactive [2].

3. BCV în Euro-OMS şi UE 2015: morbiditate, mortalitate, impact DALYs

În 2015, au existat 11,3 milioane cazuri noi de BCV în Euro-OMS şi 6,1 milioane de cazuri noi în UE; tendinţele în dinamica (sub)regională rămâne dificil de apreciat din cauza diferenţelor între populaţii ca număr, structură de vârstă sau eficienţă a monitorizării BCV.

În 2015, trăiau cu BCV peste 85 milioane de persoane în Euro-OMS şi circa 49 milioane în UE (creştere faţă de 1990 în valori absolute), cele mai frecvente fiind bolile vasculare periferice şi bolile cardiace ischemice. Totuşi prevalenţa standardizată BCV arăta o descreştere uşoară între 1990-2015 în Euro-OMS/UE, cu 9/12% şi 5/9% la bărbaţi respectiv la femei [2].

Bolile cardiovasculare au cauzat circa 3,9 milioane decese în Euro-OMS (45% din totalul deceselor) şi circa 1,8 milioane în UE (37% din total). Mortalităţile IHD şi prin accident vascular cerebral sunt în general mai mari în Europa Centrală şi de Est decât în Europa de Nord, Sud şi Vest [2].

În UE-28, proporţia deceselor cauzate de BCV la femei a fost în medie de 40,0% faţă de 34,1% în rândul bărbaţilor. Cele mai mari diferenţe între genuri au fost înregistrate în Statele Baltice şi Slovenia, unde proporţia deceselor la femei a fost cu 15-18% mai mare decât la bărbaţi; dezechilibrul de gen a fost, de asemenea, relativ mare în România, Croaţia, Polonia şi Ungaria. În doar două state UE proporţia deceselor cauzate de BCV a fost mai mare în rândul bărbaţilor decât la femei: Marea Britanie - cu 2% şi în Danemarca – cu 0,5 % [3].

Deşi în ultimul deceniu BCV au prezentat scăderi atât în Euro-OMS cât şi în UE, boala este încă responsabilă pentru circa 64 milioane DALYs (23% din totalul DALYs), respectiv 26 milioane DALYs (19% din total). DALYs atribuiţi BCV au fost, în general, mai numeroşi în Europa Centrală şi de Est decât în Europa de Nord, Sud şi Vest.

În Euro-OMS, dintre factorii comportamentali de risc, alimentaţia nesănătoasă apare a contribui cel mai mult la mortalitatea prin BCV şi la DALYs cauzaţi de BCV, în timp ce tensiunea arterială sistolică ridicată primează între factorii biologici de risc [2].

4. Comparaţii intra-UE 2014 pe date standardizate

În 2014, mortalitatea BCV standardizată în UE-28 a fost în medie de 374 decese la 100 000 locuitori, ambele genuri incluse.

Cele mai ri dicate mortalităţi BCV standardizate au fost înregistrate în Bulgaria, România, Letonia, Lituania şi Croaţia, în timp ce Franţa, Luxemburg, Austria şi Spania au avut cele mai scăzute rate. Mortalităţi scăzute au fost înregistrate, de asemenea, în Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, în timp ce în Cipru şi Belgia s-au înregistrat rate foarte scăzute pentru bărbaţi, respectiv femei [3].

Au existat variaţii mari ale mortalităţii standardizate BCV, de exemplu valori de circa 8 ori mai ridicate în Bulgaria (atât la bărbaţi cât şi la femei) faţă de cele din Franţa (unde au fost înregistrate cele mai scăzute mortalităţi). Din păcate, România urmează imediat după Bulgaria pe scara gravităţii.

Pe genuri, mortalităţile BCV standardizate au fost sistematic (în toate statele UE) mai ridicate pentru bărbaţi decât pentru femei, în medie de circa 1,4 ori mai mare la bărbaţi decât la femei.

*

Cele mai ridicate mortalităţi IHD standardizate au fost înregistrate în Lituania cu 747/100000 loc pentru bărbaţi şi 463/100 000 loc pentru femei, urmată de către Republica Cehă, Estonia, Croaţia, Letonia, Ungaria, România şi Slovacia. La polul opus, Franţa a înregistrat cea mai scăzută mortalitate IHD standardizată, urmată în clasa favorizată de Danemarca, Spania, Portugalia, Olanda şi Luxemburg. Pe genuri, şi în privinţa IHD bărbaţii sunt defavorizaţi faţă de femei, raportul ratelor fiind 1,8.

Decesele cauzate de BCV devin mai numeroase la vârstele avansate. Într-adevăr, mortalitatea BCV standardizată pentru cei cu vârsta de 65 ani sau peste era de 38 de ori mai mare decât mortalitatea pentru persoanele sub acest prag. Statisticile consemnează că riscul de deces prin BCV la femei era relativ scăzut înainte de vârsta de 65 de ani, majoritatea deceselor la femei fiind înregistrate după această vârstă. Aceste observaţii, împreună cu LEB-ul mai ridicat la femei faţă de bărbaţi, explică de ce standardizarea cu vârsta inversează raportul mortalităţilor între genuri faţă de datele brute (neajustate pentru vârstă) [3].

*

Pe harta regiunii Euro-OMS, în termenii datelor publicate în august 2017, prevalenţa BCV standardizată cu vârsta la bărbaţi arăta că statele ex-sovietice Polonia, Cehia şi Bulgaria erau clasate cel mai rău cu peste 8674 cazuri/100 000 locuitori, în timp ce Germania, Italia şi Portugalia înregistrau minime sub 5781/100 000 locuitori. România se plasa în clasa 7999-8673/100 000 locuitori.

În privinţa femeilor, Polonia, Cehia, Bulgaria şi Turcia sunt printre statele cu prevalenţa cea mai ridicată - peste 6616, în timp ce Țările Scandinave şi Germania înregistrau cele mai mici valori - sub 3941. România se afla în clasa 4832-6317/100 000 locuitori [2].

Mortalitatea prin boli ischemice ale inimii la bărbaţi arăta că în Regiunea Euro-OMS statele ex-sovietice (CIS) erau clasate cel mai defavorabil cu peste 500 decese/100 000 locuitori, în timp ce Franţa şi Spania înregistrau minime sub 135/100 000 locuitori. România se plasa în clasa 187-250 decese/100 000 locuitori.

Situaţia era similară la femei, unde tot statele CIS înregistrau valorile cele mai defavorabile plasându-se în clasa maximală cu peste 323 decese/100 000 locuitori, în timp ce Franţa, Spania şi Portugalia prezentau valori minime sub 68/100 000. România se găsea în clasa 152-323 decese/100 000 locuitori [2].

5. Factori de risc BCV în Europa

Aşa cum am semnalat deja, cf. datelor cele mai noi (2015) din Euro-OMS şi UE [2], dintre factorii comportamentali de risc, alegerile alimentare greşite au contribuit cel mai mult la mortalitatea prin BCV pentru ambele genuri. Contribuţia medie cea mai mare s-a înregistrat în sub-regiunea Asia Centrală (67% la bărbaţi, 61% la femei), iar cea mai mică în Europa de Vest (47% la bărbaţi, 38% la femei).

În ultimele decade, consumul de fructe a crescut atât în Euro-OMS cât şi în UE, în timp ce consumul de legume a crescut uşor la nivelul regiunii, dar a rămas relativ stabil în UE.

În aceeaşi perioadă consumul de grăsimi (echivalent energetic) în Euro-OMS a crescut, determinat în principal de tendinţele din Europa de Est. În UE, consumul de grăsimi a rămas relativ stabil.

Prevalenţa fumatului a scăzut în general, deşi rămâne încă ridicată în rândul femeilor. În ţări din nordul şi vestul Euro-OMS, femeile fumau la fel de mult ca bărbaţii, iar fetele mai frecvent decât băieţii. Prevalenţa fumatului la bărbaţi era mai mică în UE decât în restul Euro-OMS, dar mai mare în rândul femeilor.

Un procent redus de adulţi respectau nivelurile recomandate pentru activitatea fizică, sedenta-rismul fiind mai frecvent la femei decât la bărbaţi.

În ultimii 30 de ani, nivelul mediu al consumului de alcool a scăzut treptat, atât în Euro-OMS cât şi în UE. Consumul de alcool a contribuit cel mai puţin la decesele provocate de BCV în toate sub-regiunile, pentru ambele genuri, cu indicii ale unui efect protector la nivele mici de consum, în unele ţări.

*

Dintre cei patru factori biologici de risc, tensiunea arterială sistolică crescută a avut cea mai mare contribuţie la mortalitatea prin BCV pentru ambele genuri, atât în Euro-OMS cât şi în UE. Dimensiunea absolută a contribuţiei a fost mai scăzută în Europa de Vest (51% la bărbaţi, 50% la femei) şi mai ridicată în Europa Centrală (62% la bărbaţi, 60% la femei).

În acelaşi interval, nivelul standardizat al colesterolului total în sânge a scăzut în majoritatea ţărilor europene.

Atât în Euro-OMS cât şi în UE, prevalenţa obezităţii rămâne încă ridicată, atât la adulţi cât şi la copii.

Prevalenţa diabetului zaharat în Euro-OMS este ridicată în urma creşterii rapide din ultima decadă (cu peste 50% în multe ţări).

Nivelurile ridicate de colesterol total au avut o contribuţie medie de aproximativ 20-30% la ambele sexe, în timp ce indicele ridicat IMC şi nivelul de glucoză ridicată din sânge au avut cele mai mici contribuţii dintre factorii biologici de risc, fiecare responsabil pentru aproximativ 20% din mortalitate [2].

*

Comparând UE cu Euro-OMS în ansamblul, clasamentele relative ale contribuţiei factorilor de risc la mortalitatea prin BCV au fost similare, deşi dimensiunea absolută a majorităţii contribuţiilor factorilor de risc a fost ceva mai scăzută în UE (excepţiile au fost fumatul la femei şi activitatea fizică în ambele sexe).

Se estimează că, per total BCV costau economia UE 210 miliarde EUR în 2015. În UE, din costul total al BCV, aproximativ 111 miliarde EUR (53%) reprezentau cheltuielile de îngrijire a sănătăţii, 54 miliarde EUR (26%) pierderile de productivitate, iar 45 miliarde EUR (21%) alte cheltuieli legate de asistarea pacienţilor BCV [2].

6. România 2016: morbiditate & mortalitate BCV

Comparativ cu 2014-2015, în România 2016 s-a înregistrat o scădere a procentului de cazuri noi BCV din totalul pacienţilor BCV în evidenţele medicilor de familie cu circa o zecime, în timp ce DALYs cauzaţi de BCV a înregistrat în 2016 o scădere de circa 1% faţă de 2015.

Pentru orientare, procentul de cazuri noi BCV s-a ridicat în 2016 la 5,9%, iar DALYs atribuiţi BCV în 2016 la 785 549,98.

În privinţa numărului pacienţilor externaţi cu BCV, total şi pe subclase (mii persoane), în 2016 numărul pacienţilor externaţi cu BCV a scăzut cu 3,4%, respectiv 1,4%, faţă de 2014 respectiv 2015, pe seama altor BCV decât IHD sau boli cerebrovasculare (care prezentau acelaşi număr de externări).

Pentru orientare, în 2016 externaţii cu BCV erau în număr de 566 000 persoane, iar cei cu IHD sau cerebrovasculare în număr de 66 000 respectiv de 106 000 [4].

În privinţa deceselor cauzate de BCV, numărul total al acestora a scăzut în 2016 cu circa 3,5% faţă de 2015, cu decremente relativ echilibrate între bolile ischemice cardiace, cerebrovasculare şi HTA. Pentru fixarea ideilor, aceste numere erau în 2016: 148 489, 49 694, 42 861 şi 29 107 pentru total BCV, IHD, cerebrovasculare respectiv HTA [5].

Într-o retrospectivă apropiată privind România 2015, distribuţia teritorială a incidenţei bolilor ischemice ale inimii înregistra valorile cele mai ridicate în judeţele: Covasna 3434,2%000 locuitori, Hunedoara 2616,3%000 loc, Alba 2293,6%000 loc, iar cele mai mici în judeţele: Vaslui 215,6%000 loc, Olt 227,8%000 loc, Constanţa 242,7%000 loc, Municipiul Bucureşti 308,5%000 loc [6].

În privinţa prevalenţei bolilor ischemice ale inimii acestea înregistrau valorile cele mai crescute în judeţele: Braşov 9157,7 %000 locuitori, Sibiu 9111,8 %000 loc, Caraş-Severin 9004,2 %000 loc, iar cele mai mici în judeţele: Ilfov 2399 %000, Olt 2477 %000, Satu Mare 2922,3 %000.

În acelaşi an distribuţia în teritoriu a incidenţei bolilor cerebrovasculare înregistra cele mai ridicate valori în judeţele: Mehedinţi 1221,2%000 locuitori şi Hunedoara 1202,6%000, iar cele mai mici în judeţele: Vaslui 118,9%000 locuitori şi Vrancea 119,7%000 locuitori. Pentru comparaţie, Bucureştiul înregistra valori ale incidenţei de 174,1%000 locuitori [6].

Însfârşit, prevalenţa bolilor cerebrovasculare prezenta cele mai crescute valori ale incidenţei în judeţele: Caraş-Severin 2530,5%000 locuitori, Arad 2330,9%000 şi Vâlcea 2383%000, iar cele mai mici în judeţele: Baia Mare 624,6%000 locuitori, Ilfov 859,7%000 locuitori, Olt 800,7 %000 loc. Bucureştiul înregistra valori ale prevalenţei de 2231,6%000 locuitori [6].

7. România ultimei decade: profilul factorilor de risc BCV la adulţi

Ultimele date OMS prezentate în 2014 arătau că în România exista, la nivelul anului 2011, un procent de 28% fumători în mod curent, pe genuri 38% bărbaţi şi 18% femei. Consumul mediu de alcool în echivalent etanol în L/capita se cifra în 2010 la 14,4 per total, din care 22,6 la bărbaţi şi 6,8 la femei; în 2008, tensiunea arterială crescută se consemna astfel: bărbaţi 41,3%; femei 39,6%; total 40,4%, iar obezitatea (IMC > 30 kg/m²) era evaluată după cum urmează: bărbaţi 16,9%; femei 21,2%; total 19,1% [7].

În privinţa consumului de fructe sau legume de sau peste 1 porţie/zi România prezenta procente de 25% (locul 2 cel mai rău UE pe o scară cu Franţa 21% - minim şi Estonia 58% - maxim), respectiv 38% (locul 3 cel mai rău UE pe o scară cu Franţa 28% - minim şi Belgia 70% - maxim) [6].

Pentru comparaţie, tabloul factorilor de risc într-o ţară, precum Suedia, aflată pe o poziţie dintre cele mai favorabile în UE era: fumători în mod curent (2011) – bărbaţi 25%; femei 24%; total 24%; consumul mediu de alcool echivalent pur L/capita (2010) – bărbaţi 12,9; femei 5,5; total 9,2; tensiune arterială crescută (2008) – bărbaţi 34,9%; femei 26,8%; total 30,8%; obezitate (2008) – bărbaţi 19,9%; femei 17,3%; total 18,6% [7].

Se poate constata că stăm semnificativ mai rău faţă de nivelul superior UE la capitolele alcool şi TA şi foarte rău în privinţa consumului de fructe sau legume.

*

Un studiu INSP a anchetat în 2016 educaţia pentru prevenirea factorilor de risc stil de viaţă în prevenţia primară.

Recomandările cele mai frecvente au fost reducerea consumului de grăsimi (45% dintre respon-denţi au declarat că medicul le-a recomandat acest lucru), menţinerea greutăţii corporale/scăderea acesteia (41%) şi intensificarea activităţii fizice (41%).

Alte recomandări medicale includeau reducerea consumului de sare (39% dintre respondenţi), a consumului de zahăr (39%) şi consumul a cel puţin 5 porţii de fructe şi/sau legume (38%).

Factorul de risc cel mai puţin abordat în recomandările preventive era consumul de tutun (numai 23% dintre respondenţi au declarat că au fost sfătuiţi să renunţe/evite fumatul), în acord cu scăderea prevalenţei fumatului la noi în ultimii ani şi cu starea sănătăţii celor implicaţi [8].

Acoperirea FR pentru BCV cu recomandări stil de viaţă în prevenţia primară apare în acord cu profilul naţional.

8. Concluzii

În decada 2006-16 sănătatea globală şi europeană înregistra evoluţii pozitive compatibile cu dinamica DALYs atribuită BCV (– 14,3 % în 2016 vs 2006). În termeni LEB/HALE 2006-16 România urma dinamica crescătoare din Euro-Vest cu decalaje de 5-6 ani la femei şi 7-8 ani la bărbaţi.

În 2015, numărul persoanelor care trăiau cu BCV era în creştere faţă de 1990 ca valori absolute atât în Euro-OMS cât şi UE. Totuşi prevalenţa standardizată BCV arăta o descreştere modică între 1990 şi 2015.

În Euro-OMS sau UE, dintre factorii comportamentali de risc, alimentaţia apare a contribui cel mai mult la mortalitatea prin BCV şi la DALYs atribuiţi BCV, în timp ce tensiunea arterială sistolică ridicată primează între factorii biologici de risc.

În ierarhia Euro-OMS, cf. datelor celor mai noi disponibile, prevalenţa standardizată a BCV în România se găsea în clasa a 2-a cea mai defavorabilă la bărbaţi şi în clasa mijlocie la femei.

În ierarhia mortalităţii standardizate prin boala ischemică a inimii situaţia era inversată între bărbaţi şi femei.

*

În 2016 faţă de 2014-2015, în România s-a înregistrat o scădere a procentului de cazuri noi BCV din totalul pacienţilor BCV în evidenţele medicilor de familie cu circa o zecime; DALYs atribuiţi BCV scădeau cu 1% faţă de 2015.

În 2016 numărul pacienţilor externaţi cu BCV a scăzut modic faţă de 2014 respectiv 2015, pe seama altor BCV decât IHD sau bolile cerebrovasculare.

În profil teritorial, valorile cele mai mari ale prevalenţei IHD în 2015 se înregistrau în judeţele: Braşov, Sibiu, Caraş-Severin, iar cele mai mici în judeţele: Ilfov, Olt, Satu Mare; ierarhia prevalenţei bolilor cerebrovasculare era Caraş-Severin, Arad şi Vâlcea – nivel mare, Baia Mare, Ilfov, Olt, Bucureşti – nivel mic.

În România 2016 numărul total al deceselor BCV a scăzut modic faţă de 2015, cu decremente echilibrate între IHD, cerebrovasculare şi HTA.

Profilul principalilor factori de risc pentru BCV (fumat, alcool, HTA, obezitate) era defavorabil României pentru alcool şi HTA faţă de nivelul superior UE (date 2008-11), în timp ce consumul nostru de legume/fructe se găsea pe locurile 3/2 cele mai rele din UE (date relativ noi).

În prevenţia primară, accentele urmează în general ierarhia naţională a gravităţii FR.

Continuarea efortului IEC pentru combaterea factorilor de risc specifici este obligatorie pentru consolidarea tendinţelor pozitive ale morbi-mortalităţii BCV constatate în 2016 faţă de 2015.

9. Bibliografie

[1]. *** Global Health Metrics http://www.thelancet.com/pdfs/journals/lancet/PIIS0140-6736(17)32130-X.pdf

[2]. *** European Cardiovascular Disease Statistics, 2017:

http://www.ehnheart.org/images/CVD-statistics-report-August-2017.pdf

[3]. Eurostat: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Cardiovascular_diseases_statistics

[4]. *** Anuarul statistic al României 2017, publicat 2018:

http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/anuarul_statistic_al_romaniei_carte_ro.pdf

[5]. *** Anuarul de Statistică Sanitară al României 2016, publicat 2017:

http://www.dsparad.ro/Statistica/Anuar_2016.pdf

[6]. Cucu A M, Cristea C et al. Raportul Naţional al Stării de Sănătate a Populaţiei, 2016:

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/11/SSPR-2016-3.pdf

[7]. ***Noncommunicable Diseases Country Profiles 2014: http://www.who.int/nmh/countries/rou_en.pdf

[8]. Cucu A M, Brânduşe L A et al. Studiu privind determinanţii comportamentali ai stării de sănătate pentru populaţia adultă din România CompSanRO. INSP-CNEPSS, Bucureşti 2017: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/07/COMPSAN2.pdf

ZIUA NAȚIONALĂ A INIMII

4 MAI 2018

Inimă mai sănătoasă prin reducerea factorilor de risc

BCV - PRIMA CAUZĂ DE DECES ÎN LUME

31% din decese Peste 23 mil decese/an Costuri. Global: 863 mld.$ ^[1]

sunt cauzate de BCV sunt estimate până în 2030 UE: 111 mld. € (53%) ^[2]

La nivelul UE ^[2]:

v 49 milioane pacienți cu BCV în 2015

v Prevalența standardizată BCV a scăzut cu 12% la bărbați respectiv

cu 9% la femei, în 2015 vs.1990

v 26 milioane DALYs (19% din total) reprezintă povara atribuită BCV ^[2]

BCV pot fi prevenite prin reducerea factorilor comportamentali de risc ^[1]

PRINCIPALII FACTORI DE RISC BCV:

HTA Alimentație nesănătoasă

ROMÂNIA ultimei decade: prevalența factorilor de risc la adulți ^[3]

40% Hipertensiune Arterială (HTA)*

20% Colesterol total mărit*

20% Obezitate*

31% Activitate fizică insuficientă*

29% Consum redus de fructe şi legume**

28% Fumat*

14,4 L Consum de alcool* (alcool pur/an)

Profilul principalilor FR pentru BCV era defavorabil pentru alcool si HTA vs. nivelul superior al UE.

NUMĂRUL DECESELOR PRIN BCV ÎN 2015 vs.2016: SCĂDERE CU 3,5% ^[4]

	2015	2016
Total boli ale aparatului circulator	153 968	148 489
Boli ischemice ale inimii	52 728	49 694
Boli cerebrovasculare	44 338	42 861
HTA	30 709	29 107

RECOMANDĂRI ^[5]:

CNEPSS

INSTITUTUL NAȚIONAL MINISTERUL SĂNĂTĂȚII CENTRUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

BUCUREȘTI

Bibliografie:

1) World Heart Federation https://www.worldheartday.org/wp-content/themes/WHD/images/WCC2016%20CVDs%20infographic-2.pdf

2) European Cardiovascular Disease Statistics 2017 edition: http://www.ehnheart.org/images/CVD-statistics-report-August-2017.pdf

3) Romania factori de risc:

*Noncommunicable Diseases Country Profiles 2014: http://www.who.int/nmh/countries/rou_en.pdf

**Raportul Național al Stării de Sănătate a Populației, 2016: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/11/SSPR-2016-3.pdf

4) Anuarul de Statistică Sanitară al României 2016, publicat 2017 http://www.dsparad.ro/Statistica/Anuar_2016.pdf

5) Ghid de prevenție. Stilul de viață sănătos și alte intervenții preventive prioritare pentru boli netransmisibile în asistența medicală primară: http://edu-cnsmf.ro/prevent/GhidPreventie/GhidPreventie_Vol5.pdf

ATENTIE EXPRESIA CU 12%

24.04.2018

Activităţi Informare – Educaţie - Comunicare ( IEC ) la Şcoala „Sfântul Dumitru” din Craiova

în Campania „Mănâncă sănătos ! Trăieşte frumos !” , în perioada 23 aprilie – 23 iunie 2018

Ieri a avut loc prima întâlnire din cadrul Campaniei de educaţie medicală „Mănâncă sănătos ! Trăieşte frumos !”

Elevii de la Şcoala „Sfântul Dumitru” din Craiova au învăţat de la dr. Narciza Dinică, medic primar în cadrul

Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, principiile unei alimentaţii sănătoase.

Campania este iniţiată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj în parteneriat cu ziarul „Sănătatea” şi

Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi va continua în alte cinci şcoli din Municipiul Craiova

Date suplimentare - Dr.Narciza Dinica, telefon : 0771015675, website : www.dspdolj.ro ,rubrica „Educatie pentru sanatate”.

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A VACCINĂRII

23–29 aprilie 2018

ANALIZĂ DE SITUAŢIE

Vaccinarea reprezintă acţiunea prin care oamenii pot deveni imuni la boală.

Vaccinarea salvează milioane de vieţi şi este universal recunoscută ca una din cele mai de succes şi mai cost-eficiente intervenţii de sănătate publică, disponibile la ora actuală.

Vaccinarea,una din cele mai importante măsuri medicale ale secolului 20, reprezintă instrumentul de bază pentru prevenirea primară a bolilor. Datorită vaccinării pe scară largă a fost eradicată variola, Europa a devenit o regiune fără poliomielită şi multe alte boli sunt aproape eliminate.

Vaccinurile sunt cea mai bună apărare pe care o avem împotriva bolilor contagioase prevenibile, grave şi uneori mortale.

În prezent, mai mult de 100 milioane de copii sunt vaccinaţi anual împotriva bolilor, cum sunt: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, tuberculoza, poliomielita, rujeola şi hepatita B. Pe plan mondial, vaccinarea previne anual 2,5 milioane decese şi reduce costurile tratamentului specific de boală.

Cu toate acestea, în lume sunt mai mult de 19 milioane copii nevaccinaţi sau insuficient vaccinaţi, aflaţi la risc de boli potenţial fatale: 1 din 10 din aceşti copii nu a primit niciodată vreun vaccin şi probabil, nu a fost niciodată văzut de sistemul medical.

Declinul universal al încrederii publice în vaccinare este o cauză de îngrijorare şi o provocare majoră pentru experţii din Sănătate Publică. Scepticismul legat de intervenţiile de vaccinare se referă la întârziere în acceptare sau chiar la refuzul vaccinărilor, în ciuda existenţei şi funcţionării acestor servicii medicale.

Factorii implicaţi includ: o acceptare scăzută a unor riscuri minime, lipsa de informaţii solide, diferenţe în abordarea de evaluare şi implementare de vaccinuri noi, controversele din media şi propaganda.

Europa se confruntă cu epidemii de rujeolă, în unele ţări, din cauza neîncrederii în vaccinare.

Mai grav,din Europa se exportă rujeolă către alte părţi ale lumii.

Unele ţări din Uniunea Europeană sunt la risc de epidemie de poliomielită, situaţie care ameninţă statutul regiunii de“poliofree” şi sabotează iniţiativa globală de eradicare a poliomielitei.

Acoperirea vaccinală în gripa de sezon, în majoritatea ţărilor europene, este cu mult mai mică decât ţinta acceptată de 75% pentru vârstnici, cu toate că această intervenţie de sănătate publică previne în jur de 37000 decese în Uniunea Europeană, în fiecare an.

Comisia Europeană întăreşte sprijinul acordat eforturilor de îmbunătăţire a acoperirilor vaccinale naţionale, prin pregătirea acţiunii “Joint Action” pentru Vaccinare, 2018-2020, proiect cofinanţat prin Programul de Sănătate. România este partener UE-JAV, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică. [1]

Pe teritoriul Europei, în perioada 23-29 aprilie 2018, se celebrează ”Săptămâna Europeană a Vaccinării” (SEV), parte integrantă a campaniei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) -”Săptămâna Mondială a Vaccinării”. ”Săptămâna Mondială a Vaccinării” are scopul de a sublinia necesitatea de acţiuni COLECTIVE, pentru a garanta că fiecare persoană este protejată de bolile prevenibile prin vaccinare.

Tema din anul 2018 “Să ne protejăm împreună, #Vaccinurile sunt benefice”, încurajează oamenii, de la donator la publicul larg pentru progres în eforturile de creştere a acoperirii vaccinale pentru BINELE COMUN. Pentru acest bine comun, guvernele trebuie să investească în eforturile de vaccinare, acţiunile de promovare a sănătăţii să pună accentul pe vaccinare şi oamenii trebuie să se vaccineze.

Obiectivul ”Săptămâna Mondială a Vaccinării” 2018 este de a impulsiona o acţiune globală mai amplă pentru vaccinare, cu un centru de atracţie special pe promovarea rolului pe care fiecare îl poate avea în acest efort comun, de la donatori la indivizi.

Ca parte a Campaniei 2018, OMS şi partenerii au obiectivele:

· De a sublinia importanţa vaccinării şi lacunele în acoperirea vaccinală

· De a sublinia valoarea vaccinurilor şi importanţa investiţiei în eforturile naţionale de vaccinare

· De a sublinia modurile prin care fiecare poate şi trebuie să participe la progresul vaccinării.

Această campanie subliniază rolul important al vaccinării în eforturile regionale şi globale de promovare a sănătăţii pe tot parcursul vieţii, aşa cum se prevede în Planul European de Acţiune pentru Vaccinare, Politica europeană pentru sănătate ”Sănătate 2020”, Planul Global de Acţiune pentru Vaccinare şi Agenda 2030 pentru o dezvoltare durabilă.

Planul Global de Acţiune pentru Vaccinare (PGAV), ratificat de 194 State Membre la Conferinţa Mondială pentru Sănătate, în luna mai 2012 – urmăreşte prevenirea de milioane decese prin boli prevenibile prin vaccinare până în anul 2020, prin intermediul accesului universal la imunizare.

În ciuda îmbunătăţirilor din unele ţări şi o rată globală solidă de introducere de vaccinuri noi, toate ţintele din PGAV pentru eliminarea bolilor, inclusiv rujeola, rubeola şi tetanosul matern şi neonatal, sunt întârziate. Pentru supravieţuirea oricărei persoane, de oriunde în lume, ţările trebuie să facă mai multe eforturi concertate de atingere a ţintelor PGAV până în 2020. [2]

Biroul Regional OMS pentru Europa va canaliza atenţia asupra importanţei vaccinării, atât ca un drept personal cât şi ca o responsabilitate colectivă. SEV promovează mesajul de bază că vaccinarea este vitală pentru prevenirea bolilor şi protejarea vieţii. Scopul SEV este de creştere a acoperirii vaccinale, prin atragerea atenţiei populaţiei asupra importanţei vaccinării: părinţi şi îngrijitori, profesionişti din domeniul medical, decidenţi, politicieni şi media.

OMS Europa conduce şi coordonează SEV, iar toate Statele Membre din Regiunea OMS Europa sunt invitate să participe. Partenerii din Regiune şi cei naţionali, inclusiv UNICEF (United Nations Children's Fund) şi ECDC ( European Centre for Disease Prevention and Control), sprijină implementarea campaniei. SEV beneficiază şi de sprijinul naţional la nivel înalt, cum sunt miniştrii, ambasadori şi alţi susţinători distinşi. [3]

De ce acţiunea de vaccinare este acum mai importantă ca oricând?

Creşterea accesului la vaccinare este de o importanţă crucială pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals) ale Naţiunilor Unite. Obiectivul 3 Sănătate şi Bunăstare se referă la: Asigurarea de vieţi sănătoase şi promovarea stării de bine pentru TOȚI la TOATE vârstele (SDG obiective 3.3 si 3.b – sisteme de vaccinare)[4]

Vaccinarea de rutină reprezintă “piatra-de-temelie” a asistenţei medicale primare.

Această intervenţie furnizează punctul de plecare pentru îngrijirea sănătăţii la începutul vieţii şi oferă din start fiecărui copil ȘANSA unei vieţi sănătoase.

Intervenţiile de vaccinare reprezintă şi strategia fundamentală pentru alte priorităţi din domeniul sănătăţii, de la controlul hepatitelor virale, la combaterea rezistenţei microbiene, până la furnizarea unei stări bune de sănătate pentru adolescent şi o mai bună asistenţă medicală acordată gravidei şi nou-născutului.

Sprijinul politic puternic în favoarea vaccinării trebuie menţinut, alfel regiunea riscă reapariţia unor boli foarte contagioase, care au ca efect îmbolnăviri, invaliditate şi decese, precum şi plasarea unei poveri considerabile atât asupra sistemelor de sănătate, cât şi a părinţilor. [5]

BOLILE PREVENIBILE PRIN VACCINARE

Rujeola

Rujeola este una din cauzele principale de deces la copiii mici, cu toate că sunt disponibile vaccinuri sigure. Pe plan global, această boală prevenibilă prin vaccinare, cu infecţiozitate ridicată, rămâne una din cauzele principale de mortalitate la copii, conducând la 450 decese, în fiecare zi.

În anul 2016, s-au raportat în jur de 90000 decese prin rujeolă; a fost totuşi primul an cu un număr al deceselor mai mic de 100000. În acelaşi an, în jur de 85% din copiii lumii au primit o doză de vaccin, până la împlinirea vârstei de 1 an, faţă de 72% în anul 2000.

În perioada 2000-2016, vaccinarea a dus la o scădere cu 84% a deceselor prin rujeolă şi a prevenit estimativ 20,4 milioane decese, ceea ce face din vaccinul rujeolic una din cele mai bune achiziţii pentru sănătatea publică.[6]

Rujeola, rubeola şi sindromul rubeolic congenital (SRC) sunt prevenibile prin vaccinare.

Toate ţările din Regiunea OMS Europa includ în programele de imunizare vaccinuri foarte sigure şi eficiente împotriva rujeolei şi rubeolei; din cauza golurilor persistente în acoperirea vaccinală, continuă să apară epidemii de rujeolă şi rubeolă. [7]

În perioada 1 ianuarie 2016-30 iunie 2017, ţările UE/EEA au raportat mai mult de 14000 de cazuri de rujeolă, inclusiv 24 decese prin rujeolă (sursa: the European Surveillance System - TESSy şi INSP România).

Fig. nr. 1 Ratele de raportare pentru rujeolă, UE/EEA, 1 iulie 2016– 30 iunie 2017, *ECDC [8]

Majoritatea cazurilor au fost raportate de: Italia (n=4521, 37%), România (n=4276, 35%), Germania (n=1124, 9%), Regatul Unit (n=663, 5%) şi Franţa (n=429, 3%). Numărul cazurilor de rujeolă raportate în prima jumătate a anului 2017 a depăşit numărul cazurilor raportate în 2016 în optsprezece tari (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Franţa, Grecia, Islanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia). [9]

În anul 2017, au evoluat epidemii de rujeolă în 15 ţări din cele 53 din Regiunea OMS Europa:

România (5562), Italia (5006), Ucraina (4667); Grecia (967), Germania (927), Serbia (702), Tagikistan (649), Franţa (520), Federaţia Rusă (408), Belgia (369), Regatul Unit (282), Bulgaria (167), Spania (152), Cehia (147), Elveţia (105).[7]

Vaccinul RRO a fost introdus în calendarul naţional în anul 2005, cu acoperiri vaccinale peste 95%;

Din anul 2010, valorile au scăzut constant şi s-a ajuns în 2015 la 85,8% (doza I) şi la 67% (doza a-II-a).

În epidemia de rujeolă din România , tulpina de virus rujeolic identificată a fost de import (B3) diferită faţă de tulpina endemică din România (D4).

Fig. nr. 2 Distribuţia geografică a incidenţei rujeolei, România, 2016-2017

*Sursa INSP-CNSCBT [39]

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 02.03.2018 este 11036, din care 40 de decese. În săptămâna 26.02. - 02.03.2018 au fost raportate încă 123 de cazuri nou confirmate în 10 judeţe şi în municipiul Bucureşti.

În vederea limitării extinderii epidemiei de rujeolă din România a fost organizată o campanie suplimentară de vaccinare cu RRO a copiilor cu vârste cuprinse între 9 luni şi 9 ani. INSP-CNSCBT monitorizează această activitate, iar realizările sunt centralizate la nivel naţional şi sunt publicate periodic. [40]

Rubeola

Rubeola este de obicei o infecţie uşoară în copilărie, dar poate duce la complicaţii severe şi uneori fatale la fătul unei mame infectate în prima parte a sarcinii (infecţia congenitală rubeolică) sau la sindromul rubeolic congenital (SRC) la nou-născuţi.[8]

În perioada 1 iulie 2016-30 iunie 2017, 28 de ţări ale UE/EEA au raportat 819 cazuri de rubeolă. Un număr de 632 de cazuri, adică 77% din totalul cazurilor de rubeolă raportate în această perioadă, au provenit din Polonia, cu afectarea în special a copiilor de 1-4 ani şi 5-9 ani.[9]

Conform CNSCBT, în România, în anul 2017 au fost înregistrate 9 cazuri de rubeolă.

În cadrul sistemului de supraveghere a sindromului rubeolic congenital (SRC), în anul 2017 au fost raportate19 cazuri suspecte IRC/SRC, clasificate astfel: 1 caz confirmat IRC cu SRC, 7 cazuri probabile SRC, 4 cazuri infirmate şi 7 cazuri care prezentau criterii clinice. A fost înregistrat un deces pentru un caz clasificat probabil SRC din judeţul Bacău.[41]

Parotidita epidemică (infecţia urliană)

Oreionul este o infecţie cauzată de virusul urlian şi se transmite de la om-la-om prin contact direct sau prin picături aeriene. Este denumit şi parotidită infecţioasă şi afectează în primul rând glandele salivare. Simptomele iniţiale sunt nespecifice cu cefalee, slăbiciune şi febră, urmate în decurs de o zi de inflamaţia caracteristică a glandelor parotide. Oreionul este în general o boală moderată a copilăriei, care afectează mai frecvent copiii cu vârste 5 - 9 ani. Atunci când virusul urlian infectează adulţii, complicaţiile posibile pot fi grave. Complicaţiile oreionului pot fi: meningita (15% din cazuri), orhita şi surditatea; foarte rar, encefalită şi defect neurologic permanent.

OMS recomandă integrarea strategiilor de control a infecţiei urliene cu marile priorităţi de control sau eliminare a rujeolei şi rubeolei. Din momentul deciziei de introducere a vaccinului urlian, utilizarea vaccinului combinat ROR este foarte recomandată. [10]

Numărul mare de persoane cu recidive, după una sau mai multe doze de vaccin urlian, pare să se explice mai mult prin scăderea imunităţii din adolescenţă, decât printr-o asimetrie între genotipul sălbatic şi cel vaccinal. De aceea, se impune menţinerea unei acoperiri vaccinale mari cu două doze de ROR, concomitent cu administrarea de rapeluri adolescenţilor şi tinerilor, pentru a preveni scăderea imunităţii şi epidemiile. Trebuie ţinut cont şi de efectul protector al vaccinării faţă de formele clinice severe. Vaccinul ROR este inclus în programele de vaccinare din toate ţările europene, iar eforturile pentru eliminarea rujeolei si rubeolei, aduc indirect beneficii şi pentru prevenirea parotiditei epidemice.[9]

În 2015, 28 ţări EU/EEA au raportat 13519 cazuri, din care 5521 (41%) au fost confirmate cu laboratorul.

Rata de notificare a cazurilor confirmate a fost de 3,1 la 100000, similară cu cea din 2014 (2,7). Irlanda a prezentat cea mai mare rată (43,5 cazuri la 100000), urmată de Slovacia (31,5), Islanda (20,7) şi Cehia (15,3).[10]

În România, infecţia urliană este supravegheată la nivel naţional, din februarie 2014 prin “Metodologia de supraveghere a infecţiei urliene”, revizuită de INSP-CNSCBT în ianuarie 2018.

Vaccinarea împotriva infecţiei urliene se face din anul 2004, când s-a introdus vaccinarea cu o primă doză de vaccin rubeolă-oreion-rujeolă (ROR) la copiii în vârsta de 12-15 luni. În anul 2005, a fost introdusă vaccinarea cu o a doua doză de vaccin ROR pentru copiii în vârstă de 6-7 ani (clasa I). Din anul 2015, doza a doua de vaccin ROR se administrează la vârsta de 5 ani. Incidenţa a scăzut considerabil după introducerea vaccinării ROR.

Pe parcursul anului 2016, s-au raportat 682 cazuri suspecte de infecţie urliană. Nu a fost raportat nici un deces. Cele mai multe cazuri au fost notificate de judeţele: Suceava (273), Hunedoara (128), Iaşi (97).[42]

În cadrul sistemului de supraveghere a infecţiei urliene, în anul 2017, s-au raportat 343 cazuri din 25 judeţe; din care 69 cazuri au fost confirmate, 53 probabile, 179 posibile, iar 42 s-au infirmat. Raportul masculin: feminin de aprox. 1,44 : 1, iar media de vârstă a cazurilor raportate a fost de aproximativ 13 ani (min.0, max.67).

Din cele 69 de cazuri confirmate, 21 au fost vaccinate cu o singură doză ROR, 8 cu două doze de ROR, iar restul nu aveau antecedente vaccinale. Nu a fost înregistrat nici un deces.[41]

Difteria

Difteria este o boală infecţioasă cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae, se transmite prin contact fizic direct sau prin inhalarea de secreţii ale tusei şi strănutului de la persoane infectate.

Vaccinarea a redus foarte mult mortalitatea şi morbiditatea prin difterie, dar în ţările cu acoperire vaccinală scăzută este în continuare o problemă majoră de sănătate publică. În ţările endemice pentru difterie, boala apare mai ales sub forme de cazuri sporadice sau mici focare epidemice. Difteria este fatală în 5 - 10% din cazuri, cu o rată a mortalităţii mai mare la copiii mici. Tratamentul constă în administrarea de antitoxină difterică, pentru neutralizarea efectelor toxice, şi de antibiotice pentru distrugerea bacteriei.

Vaccinul pentru difterie este un toxoid bacterian, adică o toxină a cărei toxicitate a fost inactivată. Vaccinul se administrează în combinaţie cu alte vaccinuri, ca vaccin DTP sau ca vaccinul pentavalent. Pentru adolescenţi şi adulţi, toxoidul difteric se combină cu toxoidul tetanic intr-o concentraţie mai mică (vaccinul dT). OMS recomandă o vaccinare primară cu seria de 3 doze vaccinale de toxoid difteric, urmată de doza de rapel.

Pentru menţinerea imunităţii împotriva difteriei, atunci când este nevoie de profilaxia antitetanică posttraumatică, indicat e să se administreze toxoid difteric şi toxoid tetanic, nu numai toxoid tetanic. [11]

În anul 2015, 11 ţări din UE/EEA au raportat 65 de cazuri confirmate cu laboratorul: 40 cauzate de C. diphtheriae şi 25 de C. ulcerans, cu o rată globală de raportare mai mică de 0,01 la 100000 de locuitori. Din cele 40 de cazuri confirmate cu C. Diphtheriae, cele mai multe au fost raportate de Letonia (9 cazuri), Germania (9 cazuri), Franţa (6 cazuri), Suedia (5 cazuri); cele mai multe cazuri s-au înregistrat la adolescenţi şi adulţi tineri; majoritatea cazurilor erau nevaccinate sau cu un status vaccinal necunoscut. [9]

În România, după introducerea vaccinării antidifterice în anul 1960, s-a înregistrat o scădere importantă a incidenţei bolii; în 1989 s-au înregistrat ultimele 5 cazuri, iar din anul 1990 până în prezent nu a mai fost confirmat nici un caz de difterie. În anul 2016, conform CNSCBT, acoperirea vaccinală a fost evaluată pe baza metodologiei unitare care a avut în vedere toţi copiii înscrişi pe listele medicilor de familie; acoperirea vaccinală cu 3 doze de vaccin cu componentă difterică la vârsta de 24 de luni a fost de 90,3%. [41]

Tetanosul

Tetanosul este o boală care se contractează prin expunerea la sporii bacteriei Clostridium tetani, aceşti spori există pretutindeni în sol şi în tractul intestinal al animalelor şi astfel poate contamina multe substanţe şi suprafeţe. Ca rezultat al ubicuităţii bacteriei, boala nu poate fi eradicată. Neurotoxinele produse în condiţii de anaerobioză în plăgile contaminate cu sporii bacterieni duc la tetanos.

Tetanosul care apare în timpul sarcinii sau în ultimele 6 săptămâni de sarcină se numeşte “tetanos matern”, iar tetanosul care debutează în primele 28 zile de viaţă se numeşte “tetanus neonatal”.

Persoane de toate vârstele se pot îmbolnăvi de tetanos, dar boala este în mod particular frecventă şi severă la nou-născuţi şi mamelor lor, dacă mamele nu sunt protejate de tetanos prin vaccinare cu toxoid tetanic. Tenanosul necesită tratament într-un spital de referinţă. Tetanosul neonatal, care este cel mai grav şi fatal, este mai frecvent în zone rurale, greu de ajuns, unde naşterile au loc la domicilul gravidei, fără proceduri sterile adecvate şi într-un mediu impropriu, necurăţat.

OMS estimează că tetanosul a ucis aproape 49000 nou-născuţi în 2013, o reducere cu 94% faţă de situaţia din 1988, când au murit în prima lună de viaţă 787000 nou-născuţi.

Tetanosul poate fi prevenit prin vaccinare cu vaccinuri care conţin toxoid tetanic VCTT. Tetanosul neonatal poate fi prevenit prin vaccinarea femeilor de vârstă reproductivă, fie în timpul, fie în afara perioadei de sarcină.Vaccinul protejează mama şi copilul, prin transferul anticorpilor tetanici la făt. În plus, practicile curate din momentul naşterii sunt importante pentru prevenirea tetanosului matern şi neonatal.

Persoanele care se refac după tetanos nu prezintă imunitate naturală şi se pot infecta din nou, de aceea e nevoie să fie vaccinate. Pentru protecţia pe viaţă, OMS recomandă ca orice persoană să primească prin vaccinarea de rutină 6 doze de VCTT (3 doze primare plus 3 doze de rapel).

Seriile primare de 3 doze trebuie să înceapă la vârsta de 6 săptămâni, cu dozele următoare administrate la interval de minimum 4 săptămâni între doze. Dozele de rapel trebuie administrate în timpul celui de-al doilea an de viaţă (12-23 luni), la 4-7 ani şi la 9-15 ani. Ideal este să existe un interval de cel puţin 4 ani între dozele de rapel.

Pe plan mondial, toate ţările sunt dedicate ideii de "eliminare" a tetanosului matern şi neonatal (TMN), adică o reducere a incidenţei tetanosului neonatal la sub un caz la 1000 nou-născuţi vii, pe an. 

În februarie 2017, 18 state nu aveau eliminat TMN. [12]

În anul 2015, 26 de ţări din UE/EEA au raportat la TESSy date pentru tetanos.

Au fost raportate 117 de cazuri, din care 67 au fost confirmate. Rata de notificare a fost 0,03 cazuri la 100000 de locuitori. Italia (n=48) a raportat 41% din totalul cazurilor. Cea mai mare rată de notificare a fost în Slovenia (0,15 cazuri la 100000 de locuitori).

Cea mai afectată grupă de vârstă a fost de 65 de ani şi peste. Tendinţa de apariţie a cazurilor a fost mai crescută în lunile calde, când activităţile în aer liber sunt mai frecvente. Din cele 67 cazuri, 17 (n=25%) au fost fatale, majoritatea la grupe de vârstă mai mari de 45 ani. [9]

Epidemiologia actuală a tetanosului în UE/EEA poate fi explicată printr-o scădere a vaccinării sau prin reducerea imunităţii în rândul populaţiei vârstnice. Din cauza severităţii tetanosului, este necesară menţinerea unei acoperiri vaccinale crescute, pentru toate grupele de vârstă şi aplicarea unei strategii de rapel în ţările cu rate mai mari ale bolii.[13]

În România, conform CNSCBT, în anul 2016, s-au înregistrat 7 cazuri de tetanos (4 cazuri cu deces),

cele mai multe la grupa de vârstă 25-44 ani, toate în mediu rural, cu o incidenţă de 0,035 la 100000.

În anul 2017 au fost raportate 14 cazuri suspecte de tetanos, din care 8 cazuri au fost confirmate. [41]

Tusea convulsivă

Pertussis este o boală foarte contagioasă a tractului respirator, cauzată de Bordetella pertussis. Mulţi copii care contractează pertussis au perioade de tuse ce durează de la 4 la 8 săptămâni.

Boala este mai periculoasă la copiii mici şi se transmite uşor de la persoană-la-persoană, mai ales prin picăturile produse prin tuse sau strănut. Primele simptome apar de obicei la 7–10 zile după infectare, şi includ febră uşoară, rinoree şi tuse, care în cazurile tipice evoluează spre o tuse paroxistică, convulsivă. La copiii mici, perioadele paroxistice pot fi urmate de perioade de apnee. Pneumonia este o complicaţie relativ frecventă; convulsiile şi encefalopatia apar mai rar. Pacienţii netrataţi pot fi contagioşi pentru 3 săptămâni sau mai mult de la debutul tusei.

Pertussis se poate preveni prin vaccinare. Pentru câteva decenii, programele de vaccinare ale copiilor au fost de mare succes în utilizarea vaccinurilor de calitate şi prevenirea formelor grave de tuse convulsivă.

Scopul principal al vaccinării pertussis este de a reduce riscul de tuse convulsivă severă la copiii mici. Pentru aceasta, prioritatea continuă a programelor de vaccinare de pretutindeni este de a vaccina cel puţin 90 % din copiii mici cu trei doze de vaccin pertussis de calitate înaltă. Deşi vaccinarea poate preveni pertussis la adolescenţi şi adulţi, nu există dovezi suficiente că dozele vaccinale de rapel la aceste grupe de vârstă pot reduce formele severe de pertussis la copiii mici. Când o ţară implementează programe pentru adulţi, trebuie prioritizată vaccinarea personalului medical, mai ales cel aflat în contact direct cu mame gravide şi copii mici. Vaccinarea gravidelor poate fi strategia adiţională cost-eficientă pentru prevenirea bolii la copiii prea mici pentru a fi vaccinaţi. [14]

În anul 2015, 29 de ţări UE/EEA au raportat 40195 cazuri (din care 36235 confirmate), cu o rată de 9,0 la 100000 de locuitori, similară celei din 2014. Cele mai mari rate de raportare s-au înregistrat în Norvegia (36,8 cazuri la 100000 locuitori), Olanda, Danemarca şi Spania, cu multe cazuri cu vârstă mai mare de 18 ani.

Formă clinică a tusei convulsive la adolescenţi şi adulţi poate fi uşoară şi de multe ori nu este recunoscută. Acest fapt reprezintă un risc de transmitere la sugarii prea mici pentru a avea finalizată prima serie de vaccinare anti-pertussis. Strategiile de vaccinare trebuie revizuite pentru a se asigura protecţia sugarilor; posibile abordări includ vaccinarea femeilor gravide şi adolescenţilor, precum şi revaccinarea adulţilor.[15]

În România, conform CNSCBT, în anul 2016, au fost notificate 262 de cazuri suspecte de tuse convulsivă, cu 1 caz mai puţin faţă de 2015. Cel mai mare număr de cazuri s-a înregistrat la copii din grupa de vârstă sub 1 an. Raportul numărului de cazuri pe sexe feminin/masculin a fost de 2/1. Cele 72 cazuri confirmate corespund unei incidenţe de 0,4 la 100000, în uşoară scădere faţă de anul precedent (0,5 la 100000).

În cursul anului 2017, au fost notificate 207 cazuri posibile de tuse convulsivă, din care 90 sunt considerate cazuri (40 confirmate şi 50 probabile). [41]

Varicela

Varicela este o boală frecventă, foarte contagioasă, cauzată de virusul varicelo-zosterian (VVZ).

În UE şi Regiunea Europa, anticorpii la VVZ se dobândesc înainte de vârsta de 10 ani.Până la vârsta adultă, majoritatea indivizilor sunt seropozitivi.Mulţi nou-născuţi sunt seropozitivi, prin prezenţa anticorpilor dobândiţi pasiv de la mamă.

Până în prezent, unele ţări (Cipru, Germania, Grecia, Letonia şi Lituania) recomandă la nivel naţional vaccinarea anti-varicelă a copiilor, iar Spania şi Italia, la nivel regional. Şaptesprezece ţări recomandă doar vaccinarea adolescenţilor susceptibili şi a celor din grupele de risc.

În absenţa vaccinării, numărul anual de cazuri dintr-o ţară este foarte mare; 52‒78% din cazuri apar la copiii mai mici de 6 ani, iar 89‒95,9% din cazuri apar înainte de vârsta de 12 ani.

Vaccinarea în copilărie cu două doze, asigură controlul acestei patologii, în timp ce administrarea unei singure doze, are o eficienţă de 85%, fără a împiedica apariţia unor forme mai uşoare de varicelă.[16]

Conform CNSCBT, în anul 2016, în România au fost raportate 40935 cazuri de varicelă şi nu a fost raportat nici un deces. Incidenţa la nivel naţional a fost de 207,15 la 100000 de locuitori, în uşoară creştere faţă de anul 2015 când a fost de 203,67 la 100000 de locuitori.[43]

În anul 2017 au fost raportate 33083 cazuri de varicelă; 1308 cazuri fost spitalizate, iar 255 cazuri au prezentat complicaţii. Nu s-a înregistrat nici un deces. [41]

BOLI CARE POT FI PREVENITE PRIN VACCINARE

Boala pneumococică

Streptococcus pneumoniae este o bacterie care cauzează frecvent, de la boli grave cum sunt meningita, septicemia şi pneumonia până la boli mai uşoare cum sunt sinuzita şi otita medie.

Bolile pneumococice reprezintă frecvent în lume o cauză de morbiditate şi mortalitate, deşi ratele de îmbolnăvire şi deces sunt mai mari în ţările în curs de dezvoltare faţă de ţările industrializate, cu majoritatea deceselor în Africa sub-sahariană şi Asia.

Boala este mai frecventă la extremele de vârstă, copii mici şi vârstnici. Bacteria se transmite mai ales prin picături respiratorii şi colonizează nazofaringele. Infecţia altor părţi din corp şi invazia se produc prin transmiterea directă prin sânge. La nivel mondial, aproape 1,6 milioane de oameni mor anual prin această patologie, inclusiv un milion de copii mai mici de cinci ani.

Vaccinurile pneumococice conjugate (VPC) disponibile în prezent sunt sigure şi eficiente.

OMS recomandă includerea de VPC în programele de vaccinare de pretutindeni. În particular, ţările cu mortalitate infantilă ridicată trebuie să introducă acest vaccin.[17]

Numărul total de cazuri raportate a crescut semnificativ fata de anii precedenţi, în primul rând datorită introducerii sau ameliorării supravegherii într-o serie de ţări europene.

Sunt disponibile mai multe vaccinuri: un preparat polizaharidic cu 23 de serotipuri, utilizabil la adulţi şi la copiii de peste doi ani (VPP23); trei preparate conjugate pentru sugari ce includ 7,10 sau 13 serotipuri (VPC7, VPC10 şi VPC13). Vaccinarea sugarilor a condus la apariţia imunităţii colective, prin reducerea portajului nazo-faringian şi a transmiterii bacteriene, cu scăderea morbidităţii şi mortalităţii prin această patologie. Majoritatea ţărilor europene au introdus unul din vaccinurile conjugate în programele de vaccinare de rutină a copiilor. [18]

În România, din luna octombrie 2017, a fost introdus vaccinul pneumococic conjugat în Programul Naţional de Vaccinare, cu indicaţii de administrare la copiii de 2, 4 şi 11 luni. [58]

Boala meningococică

Deşi rară, este importantă prin fatalitatea de 10% şi prin potenţialul mare de sechelaritate pe termen lung. În Europa, cele mai multe cazuri de boală meningococică invazivă sunt cauzate de serogrupurile B şi C. Deşi mai puţin frecvente, numărul cazurilor determinate de serogrupul Y este în creştere.

Sunt disponibile vaccinuri împotriva serogrupului C, serogrupului B sau a serogrupurilor A, C, W şi Y. După introducerea uzuală în copilărie a vaccinului conjugat serogrup C, în mai multe ţări europene s-a observat o scădere a incidenţei acestei boli. [19]

În anul 2016, conform CNSCBT, în România, s-au înregistrat 58 de cazuri confirmate şi 3 cazuri probabile de boală meningococică, cu valori ale incidenţei la nivel naţional de 0,29 la 100000 de locuitori; cea mai crescută incidenţă specifică la grupa de vârstă 0-4 ani (1,88 la 100000); sexul masculin (62%), a fost mai afectat decât cel feminin (38%); a predominat meningita meningococică (72%), meningita cu meningococemie (17%), purpura fulminans (7%) şi meningococemie (4%). Rata mortalităţii prin boala meningococică în România a fost de 0,045 la 100000 locuitori. Rata de fatalitate prin boala meningococică a fost de 17,24%. [44]

În anul 2017, pe teritoriul României, au fost raportate 70 de cazuri suspecte de boala meningococică;

s-au confirmat cu laboratorul 48 cazuri (68,5%). Rata mortalităţii prin boala meningococică a fost de 0,081 la 100000 de locuitori, iar rata de fatalitate a fost de 22,8. [41]

Gripa

Gripa este o infecţie virală acută care se transmite uşor de la om-la-om de orice grupă de vârstă şi care poate determina complicaţii serioase la anumite grupe de risc. Epidemiile de sezon pot fi urmate de pandemii de gripă; acestea apar atunci când apare un subtip nou de virus gripal sau atunci când un virus gripal de la animal se transmite la oameni.

Vaccinurile gripale sunt sigure, eficiente şi reprezintă măsura principală de prevenire a gripei şi de reducere a impactului epidemiilor de gripă.

Din cauza modificărilor antigenice continue a virusului gripal, OMS actualizează anual recomandările de compoziţie a vaccinului, în scopul de a ţinti virusurile circulante presupuse mai frecvente în sezonul următor. În emisfera nordică, sezonul de gripă apare de obicei în timpul toamnei şi iernii.

Protecţie pentru cei la risc

OMS recomandă ca personalul medical şi persoanele aflate la risc de complicaţii serioase ale infecţiei gripale, să se vaccineze în fiecare an, înainte de începutul sezonului de gripă.

Grupuri prioritare pentru vaccinare includ: Gravide; pacienţi cu vârsta >6 luni cu anumite boli cronice; vârstnici rezidenţi ai instituţiilor pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi; copii cu vârsta 6-59 luni; personal medical. [20]

Creşterea acoperirii vaccinale la aceste grupe de risc reprezintă strategia-cheie de reducere a poverii bolii în Regiunea Europa.OMS Europa elaborează ghidul denumit "TIP FLU" Tailoring immunization programmes for influenza -Ajustarea programelor de imunizare pentru gripă, în scopul de a sprijini programele naţionale de vaccinare în proiectarea strategiilor de creştere a vaccinării în rândul grupelor prioritare de risc. 

OMS Europa monitorizează reglementările din Regiune şi acoperirea vaccinală în gripa de sezon, pentru a furniza asistenţă tehnică Statelor Membre care îmbunătăţesc programul de vaccinare antigripală. [21]

În România, conform CNSCBT, de la începutul sezonului 2017-2018, au fost înregistrate 68 decese confirmate cu virus gripal, din care 32 tip A, subtip (H1)pdm09, 1 tip A, în curs de subtipare şi 35 tip B, faţă de 25 în sezonul precedent, din care 22 cu virus tip A, subtip H3, 1 cu A(H1)pdm09 şi 2 tip A, nesubtipat. [45]

De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a SARI şi până la data de 25.02.2018, au fost confirmate cu laboratorul 1012 cazuri de gripă: 239 cazuri tip A, subtip H1, 28 cazuri tip A, subtip H3, 59 cazuri tip A, nesubtipat, 683 cazuri tip B, 3 cazuri coinfecţie AH1+B.

Până la data de 25.02.2018 au fost vaccinate antigripal 974419 persoane din grupele de risc.[46]

Boala invazivă determinată de Haemophilus influenzae

Haemophilus influenzae (Hib) este o bacterie depistată frecvent în tractul respirator superior, care se transmite prin picături de la persoane infectate (nu neapărat simptomatice) la cele susceptible. Perioada între infecţia cu Hib şi apariţia simptomelor este de 2-10 zile. Dacă bacteria diseminează spre sinusuri sau urechea mijlocie, aceasta poate determina sinuzita sau otita medie Dacă aceste bacterii ajung în circuitul sanguin, devin “invazive” si pot duce la pneumonie, meningită, septicemie sau alte boli grave.

Deşi infecţia Hib poate apărea la orice grupă de vârstă, mai mult de 90% din cazurile de boală invazivă Hib apar la copii mai mici de 5 ani. Meningita Hib poate determina complicaţii cum sunt orbire, surditate şi dificultăţi de învăţare, iar uneori poate duce la deces. Rezistenţa la antibiotice este o provocare tot mai mare, cu tulpini rezistente în toate regiunile lumii.

Vaccinurile conjugate Hib sunt utilizate din anii 1990 şi au condus la declinul bolii invazive în 192 ţări.

În Regiunea Europeană, 51 din 53 State Membre au implementat recomandările OMS de includere a vaccinurilor conjugate Hib în programul de vaccinare a copiilor.Vaccinarea rămâne singura măsură eficientă de prevenire a bolii.Vaccinul Hib este disponibil în formule variate: vaccin lichid Hib conjugat (monovalent); vaccin lichid Hib conjugat combinat cu vaccin difteric-tetanic-pertussis (DTP) şi/sau hepatitic B; vaccin Hib conjugat în combinaţie cu antigene meningococice; vaccin liofilizat Hib conjugat cu diluent salin (monovalent) şi Hib conjugat liofilizat pentru uz cu DTP lichid, sau DTP în combinaţie cu alte antigene, cum sunt vaccinul polio inactivat sau hepatitic B.Vaccinurile Hib monovalente sau combinate cu alte antigene sunt sigure.[22]

În ţările UE/SEE, cazurile de boală invazivă determinată de Haemophilus influenzae sunt rare.

În anul 2015, 30 de ţări UE au raportat 3162 de cazuri confirmate de boală invazivă.

Cei mai afectaţi au fost copiii sub un an (4,5 la 100000 locuitori) şi adulţii de peste 65 de ani (1,9 la 100000). Rata totală de raportare a cazurilor confirmate a fost de 0,7 la 100000 de locuitori, cu o tendinţă ascendentă în perioada 2011-2015. Cele mai ridicate rate s-au înregistrat în Suedia (2,3 la 100000), Norvegia (1,9 cazuri la 100000), Danemarca (1,6 la 100000 de locuitori).

Schemele de vaccinare din toate ţările UE includ vaccinul Hib, ceea ce a condus la o reducere progresivă a infecţiilor cu serotip b. În schimb, a crescut raportarea tulpinilor non-b şi non-capsulate, prin extinderea sistemelor de supraveghere, cu includerea tuturor grupelor de vârstă şi a tuturor serotipurilor. [18]

Hepatita virală B

Multe state din Regiunea OMS Europa au plan de vaccinare universală împotriva hepatitei B pentru nou-născuţi şi copii mici. În 2009, 47 State din Regiunea OMS Europa au inclus hepatita B în programele de vaccinare; 29 ţări cu grup ţintă nou-născuţii, 15 ţări cu grup ţintă copiii mici şi 3 ţări cu grup ţintă copii mai mari sau adolescenţi. Unele ţări combină vaccinarea la nou-născuţi/copii mici cu vaccinarea copiilor mai mari sau adolescenţilor.

Șase ţări nu au introdus vaccinare universală împotriva hepatitei B: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia sau UK. Acestea au endemicitate foarte scăzută şi consideră hepatita B ca o problema minoră de sănătate publică, asfel cheltuielile suplimentare nu ar fi justificate. Acestea administrează vaccin hepatitic B doar la grupe de risc bine definite, în completare la programul de screening al gravidelor şi de vaccinare a nou-născuţilor expuşi la infecţie. Este improbabil ca această abordare să influenţeze circulaţia VHB sau să controleze boala în aceste ţări.

Toate cele 11 ţări din Regiune, eligibile pentru susţinerea GAVI Alliance Vaccine Fund (Albania, Armenia, Azerbaijan, Bosnia si Herzegovina, Georgia, Kyrgyzstan, Moldova, Tajikistan, Turkmenistan, Ucraina si Uzbekistan) au oportunitatea de a introduce vaccinarea pentru hepatita B, ceea ce contribuie semnificativ la succesul Regiunii. [23]

În anul 2015, 30 de state membre ale UE/EEA au raportat 24573 cazuri de infecţie cu virusul hepatitei B, cu o rată de raportare de 4,7 la 100000 de locuitori; cea mai afectată de infecţiile acute şi cronice a fost grupa de vârstă 25-34 ani, reprezentând 32% din cazuri; raportul masculin/feminin a fost de 1,6 la 1.

Datele privind transmiterea au fost complete pentru 9,6% din cazuri. Pentru cazurile acute cu informaţii complete, transmiterea heterosexuală a fost cel mai frecvent raportată (31,1%), urmată de cea nosocomială (16,3%), homosexuală (11,6%) şi de transmiterea prin consum de droguri injectabile (11,3%). Transmiterea de la mamă la copil a fost cel mai frecvent raportată pentru cazurile cronice cu informaţii complete (65,3%). [24]

În anul 2016, conform CNSCBT, în România s-au raportat 188 cazuri de HVB acută, 8 cazuri de HVB cronică şi nici un caz de hepatita B perinatal. Incidenţa HVB a fost de 0,99 la 100000 de locuitori, cu continuarea trendului constant descendent. Cele mai afectate judeţe au fost Bistriţa-Năsăud şi Călăraşi.

Grupa de vârstă cea mai afectată a fost 25-34 ani (24%). Categoriile de transmitere cu frecvenţa cea mai mare, au fost cea nosocomială (15,4%), urmată de cea heterosexuală (6,4%).

În anul 2017 au fost notificate 226 cazuri de hepatite virale tip B şi C, din care 119 cazuri de hepatită viralătip B (HVB) acută, 65 cazuri de hepatită viral ă tip C (HVC) acută, 2 cazuri de HVB cronică şi 4 cazuri de HVC cronică.[41]

Human Papilloma virus (HPV)

HPV este un virus cu transmitere cel mai frecvent pe cale sexuală. Majoritatea femeilor şi bărbaţilor se infectează, iar perioada de vârf a infectării este imediat dupa începerea activităţii sexuale. Majoritatea infecţiilor nu duc la simptome şi dispar fără intervenţie în decurs de 2 ani, dar anumite tipuri de HPV pot determina leziuni genitale şi cancer.

Pe plan mondial, cancerul de col uterin este al 4 lea cel mai frecvent cancer la femei, iar aproape toate cazurile de cancer de col uterin (99%) sunt legate de infecţia genitală cu HPV. Virusul HPV este legat şi de alte tipuri de cancere anogenitale, cancere de cap şi gât, precum şi de verucile genitale, la ambele sexe.

Vaccinurile împotriva HPV sunt sigure, eficiente şi sunt administrate de rutină în multe ţări din lume, inclusiv în 33 ţări din Regiunea OMS Europa.

Cele două vaccinuri HPV disponibile în prezent sunt foarte eficiente în prevenirea infecţiei cu tipurile de virus 16 şi 18, care sunt responsabile pentru aproximativ 70% din cazurile de cancer cervical, de pretutindeni. Unul din aceste vaccinuri protejează şi împotriva tipurilor HPV 6 şi 11, care determină 90% din papiloamele (verucile) genitale. Al treilea vaccin 9-valent protejează împotriva tipurilor HPV 7, care duc la 90% din cazurile de cancer de col uterin.Vaccinarea HPV este recomandată în adolescenţă, la vârsta de 9–14 ani. Vaccinarea fetelor este o prioritate, ca parte a eforturilor complete de prevenire şi control a cancerului de col uterin. [25]

Infecţiile cu rotavirus

Rotavirusul determină 25% din bolile diareice la copiii sub 5 ani şi reprezintă o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate, pe plan global.Până la vârsta de 5 ani, aproape toţi copiii au fost expuşi, iar mai mult de un sfert au trecut printr-o infecţie simptomatică Se consideră că gastroenteritele cu rotavirusuri duc anual la 700000 de consultaţii în ambulator şi peste 87000 de spitalizări în Europa.

În Regiunea OMS Europa, mai mult de 10000 de copii sub 5 ani, mor în fiecare an din cauza acestor infecţii.

La nivel mondial, unele ţări au adoptat recomandarea OMS de introducere a vaccinurilor antirotavirus în programele lor de vaccinare, dar în Europa există un număr limitat de ţări care au făcut acest lucru (Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Marea Britanie).

Se doreşte accelerarea introducerii acestei vaccinări în programele naţionale şi instituirea unei reţele de supraveghere pentru monitorizarea numărului de cazuri şi a impactului vaccinării, din regiune.[26]

Poliomielita

Polio este o boală foarte infecţioasă şi uneori fatală, care invadează sistemul nervos şi poate provoca paralizie în decurs de câteva ore. Boala afectează de obicei copiii sub vârsta de 5 ani.

În iunie 2002, toate cele 53 ţări din Regiunea OMS Europa au fost certificate polio-free: un succes notabil. De la certificare, mai mult de 90 milioane copii mici din Regiune au primit cele trei doze recomandate de vaccin polio. Sistemele de supraveghere şi laboratoarele naţionale şi regionale au garantat că nici un caz de polio nu a rămas nedepistat. În prezent, deşi Regiunea a experimentat câteva episoade de virus polio de import, un efort continuu de vaccinare şi supraveghere a bolii ajută la menţinerea statusului de Regiune polio-free. 

Planul Strategic de Eradicare si stopare 2013–2018 - relevă paşii pentru eradicarea tuturor formelor de boală, cauzate de virusul polio salbatic sau de virusul polio circulant derivat din vaccin, pentru utilizarea de către structurile menite să furnizeze alte servicii medicale în vigilenţa de eradicare. Planul are 4 obiective:

Să depisteze şi să întrerupă orice transmitere de virus polio;

Să întărească sistemele de vaccinare şi să retragă vaccinurile polio orale;

Să izoleze poliovirus şi să certifice întreruperea transmiterii; şi

Să planifice menţinerea „patrimoniului” polio. [27]

În 14 noiembrie 2017, OMS a statuat că transmiterea virusului polio rămâne eveniment de sănătate publică de impact internaţional şi a extins recomandările temporare pentru încă 3 luni.

La data de 2 februarie 2018, Afganistan a raportat 1 caz de virus polio sălbatic tip 1 (WPV1) şi Congo a raportat cinci cazuri de virus polio vaccinal tip 2 (cVDPV2). De la începutul anului 2017 şi până în 2 februarie 2018, s-au raportat 22 cazuri de virus polio sălbatic (14 cazuri în Afganistan şi 8 cazuri în Pakistan).

În anul 2017, s-au raportat 91 cazuri de polio circulant derivat din vaccin tip 2 (cVDPV2) - 17 din Congo şi 74 din Siria. Cazuri zero de cVDPV2, raportate în anul 2018. [28]

Conform CNSCBT, în anii 2016 şi 2017 s-a menţinut Urgenţă de Sănătate Publică cu Impact Internaţional (USPII), privind riscul de răspândire a virusului polio, pentru care s-au instituit măsuri suplimentare şi anume: intensificarea supravegherii cazurilor de PAF, recuperarea la vaccinare a copiilor în vârstă de până la 5 ani cu mai puţin de 3 doze de VPI şi intensificarea supravegherii de mediu.

Astfel, supravegherea de mediu (circulaţia de enterovirusuri în apa uzată de canal) a fost menţinută în judeţele la graniţa cu Ucraina: Satu-Mare, Maramureş, Suceava şi Botoşani cu recoltare săptămânală/bilunară de probe. Pentru judeţele Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti se menţine aceeaşi frecvenţă de recoltare a probelor pentru supravegherea de mediu.[47, 41]

Vaccinarea împotriva poliomielitei este introdusă în calendarul naţional de vaccinare din anul 1956. Până în anul 2008, în România s-a administrat vaccinul polio oral (VPO, viu atenuat), iar din 2009 a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, inactivat). Administrarea vaccinului polio injectabil (VPI) are un număr limitat de contraindicaţii şi efecte secundare reduse, ceea ce îl recomandă ca un vaccin sigur.[48]

Tuberculoza

Tuberculoza (TB) este o boală contagioasă transmisă pe cale aeriană, cauzată de Mycobacterium tuberculosis, care infectează 1/4 din populaţia mondială.Transmiterea bolii poate fi prevenită prin metode adecvate de diagnostic şi tratament.

OMS Europa susţine implementarea Strategiei “TB End” şi conlucrează cu parteneri-cheie internaţionali şi naţionali pentru a sprijini Statele Membre din Regiunea OMS Europa, în eliminarea TB.

Povara în Europa prin TB este printre cele mai scăzute în lume, dar numărul cazurilor multirezistente, TB –MDR, rămâne cel mai ridicat. Regiunea OMS Europa a atins ţinta MDG (Millennium Development Goal) de scădere a incidenţei TB până în anul 2015. Chiar dacă numărul cazurilor noi a scăzut cu 50% în perioada 2006-2015, TB rămâne o ameninţare majoră pentru sănătatea publică, din cauza ratelor ridicate de TB-MDR.

OMS Europa urmăreşte eliminarea TB la toate nivelele, alinierea la SDG (Sustainable Development Goals - tinta 3.3)şi alinierea la cadrul OMS European Health 2020.

TB poate afecta pe oricine, dar este puternic asociată cu determinanţii sociali ai sănătăţii, cum sunt încarcerarea, migraţia şi marginalizarea socială.Persoanele care trăiesc cu HIV sau cei care suferă de alte condiţii care slăbesc sistemul imun, de exemplu diabetul, sunt la risc mult mai mare de TB.

Pacienţii cu tuberculoză sunt cel mai frecvent adulţi tineri din partea estică a Regiunii sau migranţi şi vârstnici originari din ţările vest europene. Țările din estul Regiunii sunt cel mai afectate de TB epidemic; 18 ţări cu prioritate ridicată pentru controlul TB poartă 85% din povara TB şi 99% din povara de TB-MDR: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bulgaria, Estonia, Georgia, Kazakstan, Kyrgyzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Romania, Federaţia Rusă, Tajikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan.

Au fost înregistrate 323000 cazuri noi şi 32 000 decese în 2015, majoritatea în ţările estice şi central europene.Dintre cazurile noi înregistrate, 45% sunt la persoane cu vârste 25-44 ani; această situaţie influenţează negativ economiile naţionale, din cauza pierderii de venituri la această grupă de vârstă activă şi productivă.

Nouă din cele 30 de ţări cu povara cea mai mare a cazurilor MDR şi extensiv rezistente XDR se află în Regiunea OMS Europa. 16% din cazurile noi de TB şi 48% din cazurile de TB tratate anterior sunt MDR-TB.

Regiunea are cele mai multe cazuri noi şi retratate de MDR-TB: 74 000 cazuri.

Copiii sub vârsta de 15 ani reprezintă aproximativ 4% din totalul pacienţilor TB raportaţi. Cazurile noi de TB au scăzut puternic în cadrul Regiunii ca întreg, dar ramân concentrate în cele 18 ţări. Intervenţiile TB îmbunătăţite în ţările de prioritate ridicată a influenţat mult tendinţele de declin din Regiune, chiar dacă ratele de notificare ramân de 8 ori mai mari în aceste ţări faţă de restul ţărilor din Regiune.În toata Regiunea se înregistrează zilnic în jur de 900 cazuri noi de TB, majoritatea în ţările estice şi din centru.

Capacităţile de laborator sunt insuficiente, confirmarea de laborator este deficitară în partea estică a Regiunii, astfel rezultă cazuri lipsă de TB-MDR, cazuri care pot fi depistate doar prin teste de laborator.

Este nevoie de cercetare, de instrumente inovatoare, cum sunt vaccinuri noi, metode noi de diagnostic, medicamente noi, regimuri noi de prevenţie şi tratament, şi metode noi de furnizare a serviciilor, mai ales pentru TB-MDR.

Persoanele care trăiesc cu TB suferă de stigmatizare şi discriminare, care limitează accesul lor la prevenire şi tratament eficient. Respectarea eticii şi drepturilor omului în furnizarea serviciilor este o provocare specială în Regiune, unde există cele mai multe cazuri de TB-MDR.[29]

În anul 2015, 29 de state membre ale UE/EEA au raportat 60195 cazuri de tuberculoză, din care, ca şi în anii precedenţi, aproape 50% au provenit din România, Polonia şi Marea Britanie.

Deşi în scădere accentuată în România, incidenţa îmbolnăvirilor prin tuberculoză este mai mare de aproximativ două ori comparativ cu regiunea Europa şi de aproximativ cinci ori faţă de UE.

Rata de raportare pentru UE/EEA în anul 2015 a fost de 11,7 la 100000 locuitori.

Ratele naţionale de raportare au variat între 2,1 la 100000 locuitori în Islanda, până la peste 50 la 100000 de locuitori în Lituania şi România.

Ţările cu incidenţă mare continuă să prezinte cele mai ridicate procente de multirezistenţă (între 12 şi 26% în statele baltice); 19,7% din cazurile MDR au fost extensiv-rezistente (XDR). Ratele cele mai mari de raportare s-au înregistrat la grupa de vârstă 25-44 ani, cu 14,4 la 100000 locuitori. [30]

ALTE BOLI PENTRU CARE EXISTĂ VACCINURI

Encefalita de căpuşă [49]; Encefalita japoneză [31]; Hepatita A [50]; Hepatita E [50]; Febra tifoidă [32]

Febra galbenă [33, 51]; Holera [34, 52]; Antraxul [53]; Rabia [35,54]

ACOPERIREA VACCINALĂ

În anul 2015, 116 milioane (86%) de sugari au primit 3 doze de vaccin antidiftero-tetanos-pertussis, fiind astfel protejaţi împotriva unor boli care pot duce la complicaţii, invaliditate sau deces.

Până în 2015, 126 ţări au atins acoperire vaccinală la DTP3 de minim 90%.

Tot 86% din copiii lumii au primit 3 doze de vaccin antipolio. S-a reuşit stoparea transmiterii poliomielitei în toate ţările, cu excepţia a 3 ţări rămase endemice - Afganistan, Pakistan şi Nigeria. Până la eradicarea globală, persistă riscul cazurilor de import ca şi cel al reizbucnirilor epidemice, în special în zonele cu conflicte şi instabilitate socială.

La sfârşitul anului 2015, în 185 ţări era introdusă vaccinarea antihepatită B pentru sugari. Acoperirea mondială cu 3 doze de vaccin hepatitic B este estimată la 83%. În plus, 96 de ţări au introdus o doză de vaccin la nou-născuţi în primele 24 de ore de viaţă, cu acoperire la nivel mondial de 39%.

Pentru a preveni tetanosul matern şi neonatal, 106 ţări au introdus vaccinarea antitetanică până la sfârşitul anului 2015, astfel că 83% din nou-născuţi sunt protejaţi prin vaccinare. Totuşi, tetanosul matern şi neonatal rămâne o importantă problemă de sănătate publică în 19 ţări, în special din Africa şi Asia.

La sfârşitul anului 2015, 85% din copii au primit o doză de vaccin antirujeolic până la 2 ani, iar 160 de ţări au introdus o a doua doză în programul naţional de vaccinare, iar 61% au fost vaccinaţi cu două doze de vaccin antirujeolic.

Până la sfârşitul anului 2015, vaccinul antirubeolic a fost introdus la nivel naţional în 147 de ţări (acoperirea globală fiind de 46%), iar cel antiurlian în 121 de ţări.

Până la sfârşitului anului 2015, vaccinarea antiHib a fost introdusă în 191 de ţări, iar acoperirea cu 3 doze este estimată la 64%. Persistă însă decalajul între regiuni – dacă în America acoperirea este estimată la 90%, în Pacificul de Vest şi Asia de Sud-Est nu depăşeşte 25, respectiv 56%;

Vaccinarea pneumococică a fost introdusă în 129 de ţări, iar acoperirea mondială a fost estimată la 37%;

Vaccinul antirotavirus a fost introdus în 84 de ţări, cu o acoperire mondială de 23%;

Vaccinul anti-HPV uman a fost introdus în 66 de ţări;

Mai mult de 235 de milioane de oameni din ţările africane au fost vaccinaţi cu MenAfriVac;

Din 2015, vaccinul împotriva febrei galbene a fost introdus în programele uzuale de vaccinare pentru sugari, în 35 din cele 42 de ţări şi teritorii cu risc pentru febra galbenă din Africa şi America.

În anul 2016, pe plan global, 12,9 milioane de sugari (1 din 10), nu au fost deloc vaccinaţi. În plus, 6,6 milioane de sugari vaccinaţi cu prima doză de vaccin DTP, nu sunt complet vaccinaţi cu trei doze.

În 2016, 8 ţări au acoperire vaccinală cu DTP3 mai mică de 50%: Africa Centrală, Ciad, Guineea Ecuatorială, Nigeria, Somalia, Sudan, Siria şi Ucraina.

85% din copiii sub un an au fost vaccinaţi cu prima doză de vaccin rujeolic, iar 64% din aceştia au fost vaccinaţi cu doza a doua; acoperirile rămân mici pentru cei care trebuie să prevină epidemiile, să evite decesele prevenibile şi să atinga ţintele regionale de eliminare a rujeolei.

152 ţări administrează vaccinuri rubeolice, iar acoperirea vaccinală a crescut de la 35% în 2010 la 47% în 2016. Acest fapt reprezintă un mare pas înainte în reducerea apariţiei SRC, o condiţie devastatoare care duce la surditate, defecte congenitale cardiace şi orbire, printre alte deficienţe pe viaţă.

Există în continuare decalaje regionale şi locale, din cauza resurselor limitate, existenţei altor priorităţi în sistemele de sănătate, managementului defectuos al acestor sisteme de sănătate dar şi din cauza monitorizării şi supravegherii inadecvate. Sunt necesare eforturi deosebite pentru consolidarea vaccinării în zonele defavorizate, în special în cele izolate, în arealele urbane paupere, dar şi în ţările afectate de conflicte sociale.

Se recomandă 3 etape-cheie pentru reducerea decalajelor de vaccinare:

· integrarea vaccinării în alte servicii de sănătate, cum ar fi îngrijirea post-natală pentru mame şi copii;

· consolidarea sistemelor de sănătate, astfel încât vaccinarea să continue chiar şi în perioadele de criză;

· creşterea accesibilităţii vaccinurilor, prin reducerea preţurilor.[36]

Pe segmentul serviciilor preventive de bază reprezentate de vaccinările obligatorii de rutină, conform calendarului naţional de vaccinare, rezultatele naţionale au un istoric bun. În general, s-a reuşit atingerea ţintelor de acoperire pentru imunizările obligatorii cheie. Cu toate acestea, în ultimii ani s-a remarcat o scădere a acoperirii vaccinale pentru vaccinări cuprinse în calendarul naţional.

În anul 2017, conform CNSCBT, în România, s-au desfăşurat acţiuni de estimare a acoperirii vaccinale la copiii cu vârste de 12, 18 şi 24 luni. De exemplu, la copiii de 24 luni, pentru vaccinul BCG acoperirile vaccinale sunt optime (peste 95%) atât per total cât şi pe medii de rezidenţă; acoperirile vaccinale pentru 3 doze din vaccinurile: Hep B pediatric , DTPa, VPI, Hib si 1 doză de vaccin RRO se situează sub ţinta de 95% (atât valoarea totală cât şi valorile pe medii de rezidenţă). Pentru vaccinul RRO se remarcă o îmbunătăţire faţă de anul anterior când acoperirea vaccinală se situa sub 90%.[55]

IMUNITATEA COLECTIVĂ

Ce este imunitatea colectivă?

O boala contagioasă se transmite direct de la persoană la persoană. Când există un procent mare de populaţie vaccinată, este dificil ca o boala infecţioasă şi contagioasă să se transmită, pentru că nu sunt prea mulţi oameni care pot fi infectaţi. Este o formă de imunitate care apare atunci când vaccinarea unui procent semnificativ din populaţie furnizează o măsura de protecţie individuală pentru cei care nu au dezvoltat imunitate. Aceasta există când un procent ridicat din populaţie este protejat prin vaccinare împotriva unui virus sau a unei bacterii, astfel boala nu se răspândeşte, deoarece au ramas puţine persoane receptive. Aceasta poate stopa eficient transmiterea bolii în comunitate. De exemplu, dacă cineva cu rujeola este înconjurat de persoane vaccinate împotriva rujeolei, boala nu se poate transmite uşor la nimeni şi va dispărea rapid. Aceasta se numeşte imunitate sau protecţie colectivă si furnizează protecţie celor vulnerabili, cum sunt nou-născuţii, vârstnicii sau cei prea bolnavi pentru a putea fi vaccinaţi.

Procentul de populaţie care trebuie vaccinată pentru a se ajunge la imunitatea colectivă variază pentru fiecare boală, dar ideea de bază e simplă: dacă destul de multe persoane sunt protejate, acestea vor proteja persoanele vulnerabile din comunitate, prin reducerea transmiterii bolii.

Dacă ratele de vaccinare scad, imunitatea colectivă se distruge, ceea ce duce la creşterea numărului de cazuri.

Epidemiile de rujeolă din Europa şi epidemiile de tuse convulsivă din SUA sunt atribuite declinului imunităţii colective.

Imunitatea colectivă nu protejează în toate cazurile de boli prevenibile prin vaccinare.

Cel mai bun exemplu este tetanosul, care este infecţios, dar nu este contagios. Se contractează din mediu, nu de la alte persoane cu tetanos. Nu contează câte persoane din jur sunt vaccinate împotriva tetanosului, nu vă protejează de tetanos.

Cum funcţionează imunitatea colectivă?

Imunitatea colectivă funcţionează doar dacă majoritatea populaţiei e vaccinată (de exemplu, 19 din 20 persoane trebuie vaccinate împotriva rujeolei pentru a proteja persoanele nevaccinate).

Când o parte semnificativă din populaţie devine imună, se atinge pragul sau nivelul de imunitate colectivă (NIC) , iar boala nu mai poate persista în populaţie.

R₀ sau numărul de multiplicare este un termen matematic care dă indicaţii despre cât de contagioasă este o boala infecţioasă.R₀ indică numărul mediu de persoane care vor contracta boala de la o persoană contagioasă; acest număr se aplică într-o populaţie neinfectată şi nevaccinată anterior. De exemplu, dacă o boală are un R₀ de 18, o persoană care are acea boală o va transmite la alte 18 persoane.

În funcţie de valoarea R₀ a unei boli, există trei posibilităţi pentru transmiterea sau declinul respectivei boli:

· Dacă R₀ este mai mic de 1, fiecare infecţie existentă determină mai puţin de 1 nouă infecţie. În acest caz, boala infecţioasă va intra în declin şi probabil va dispărea.

· Dacă R₀ este egal cu 1, fiecare infecţie existentă va determina 1 nouă infecţie. Boala va persista constant, dar nu vor exista focare sau epidemii.

· Dacă R₀ este mai mare de 1, fiecare infecţie existentă determină mai mult de 1 nouă infecţie. Boala se va

transmite între persoane şi pot apărea focare şi epidemii

R₀ şi nivelele de imunitate colectivă (NIC) estimate, în boli infecţioase cunoscute

Boala	Calea de transmitere	R0	NIC
Rujeola	aeriană	12–18	92–95%
Pertussis	picături aeriene	12–17	92–94%
Difteria	salivă	6–7	83–86%
Rubeola	picături aeriene
Variola		5–7	80–86%
Poliomielita	fecal-orală
Oreion	picături aeriene	4–7	75–86%
SARS		2–5	50–80%
Ebola (virus epidemic în Africa de Vest)	fluide ale organismului	1,5–2,5	33–60%
Gripa (pandemică)	picături aeriene	1,5–1,8	33–44%

*Sursa  Centers for Disease Control and Prevention: History and Epidemiology of Global Smallpox Eradication cdc_27929_DS1.pdf. Slide 17, accesat 25 feb 2018.

Persoane care depind de imunitatea colectivă

· Persoane fără un sistem imunitar competent

· Persoane care urmează chimioterapie, cu un sistem imunitar slăbit

· Persoane cu HIV

· Nou-născuţi, prea mici pentru vaccinare

· Vârstnici

· Majoritatea pacienţilor foarte bolnavi din spital

Pentru aceste persoane, imunitatea colectivă este calea vitală de protecţie împotriva bolilor care ameninţă viaţa.[37,38]

România - Strategia naţională de sănătate 2014 – 2020

Planul de acţiuni din perioada 2014 - 2020 pentru implementarea Strategiei naţionale

Obiectiv strategic 2.2.

Protejarea sănătăţii populaţiei împotriva principalelor boli care pot fi prevenite prin vaccinare

Direcţii strategice/Măsuri

a. Recuperarea capacităţii naţionale de producţie a vaccinurilor prin investiţii în infrastructură, tehnologii, resursa umană (măsuri privind investiţiile in înfrastuctură incluse în OS 7.3)

b. Consolidarea/dezvoltarea capacitaţii de management şi/sau implementare a programului de vaccinare conform calendarului naţional în vigoare şi asigurarea resurselor necesare pentru un calendar naţional de vaccinare îmbunătăţit

• procurarea la timp a vaccinurilor, conform necesarului previzionat

• îmbunătăţirea structurii şi funcţionalităţii registrului naţional de vaccinări

• asigurarea asistenţei tehnice necesare la nivel subnaţional pentru asigurarea performanţei adecvate a programului în contextul descentralizării; formarea resursei umane

c. Asigurarea performanţei adecvate a programului naţional de vaccinare

· monitorizarea performanţei intervenţiilor, realizarea de studii de sero-prevalenţă şi anchete atitudinale privind vaccinarea in rândul populaţiei şi al furnizorilor de servicii

· intărirea capacităţii de supraveghere a reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile

d. Creşterea gradului de complianţă a populaţiei la imunizările incluse în calendarul naţional de vaccinare, mai ales in rândul grupurilor vulnerabile şi dezavantajate; creşterea acceptării în privinţa imunizării anti-HPV. [56]

România - Campanii IEC anterioare

În anul 2015, campania „Săptămâna Europeană a Vaccinării” s-a derulat în perioada 20-25 aprilie.

La campania SEV 2015 au participat 9 DSP judeţene: Alba, Bacău, Braşov, Buzău, Hunedoara, Maramureş, Neamţ, Olt şi Vâlcea.

În anul 2016, „Săptămâna Europeană a Vaccinării” a fost celebrată în perioada 24-30 aprilie.

La campania SEV 2016 au participat 12 DSP judeţene: Alba, Arad, Bacău, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Timiş, Vâlcea.

În anul 2017, „Săptămâna Europeană a Vaccinării” a fost celebrată în perioada 24-30 aprilie.

La campania SEV 2017 au participat 13 DSPJ: Arad, Bihor, Bacău, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Olt, Timiş şi Vâlcea.

În cadrul campaniilor SEV, au fost diseminate materiale informative la nivelul comunităţii, cu sprijinul medicilor de familie, asistenţilor medicali comunitari şi al mediatorilor sanitari, dar şi prin intermediul reţelelor sociale, mass-media locală, etc.

Au fost organizate ateliere de lucru, seminarii, sesiuni de instruire, conferinţe de presă, precum şi acţiuni de vaccinare în comunităţile cu risc crescut sau acţiuni de recuperare a restanţierilor.[57]

Documente disponibile online selectate, traduse şi adaptate în limba română:

1.Comisia Europeana, https://ec.europa.eu/health/vaccination/overview_en

2.OMS, http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/255149/1/WER9217.pdf

3. WHO Europe http://www.euro.who.int/en/health-topics/disease-prevention/vaccines-and-immunization/european-immunization-week; http://www.euro.who.int/en/media-centre/sections/press-releases/2018/europe-observes-a-4-fold-increase-in-measles-cases-in-2017-compared-to-previous-year

4. WHO Europe, http://www.euro.who.int/en/media-centre/events/events/2018/04/european-immunization-week-2018

5. United Nation http://www.un.org/sustainabledevelopment/health/

6. OMS http://www.who.int/mediacentre/events/2018/world-immunization-week/en/ http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs286/en/

7. OMS Europa http://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/measles-and-rubella

http://www.euro.who.int/en/media-centre/sections/press-releases/2018/europe-observes-a-4-fold-increase-in-measles-cases-in-2017-compared-to-previous-year

8. ECDC. Annual epidemiological report for 2015. Stockholm: ECDC; 2017. Stockholm, December 2017

9. ECDC. Annual epidemiological report. Vaccine-preventable diseases, 2015, http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/AER-2015-VPD-FINAL.pdf

10. OMS http://www.who.int/immunization/diseases/mumps/en/; https://ecdc.europa.eu/sites/portal/files/documents/AER_for_2015-mumps.pdf

11. OMS http://www.who.int/immunization/diseases/diphtheria/en/; ECDC, AER for 2015_Diphtheria

12. http://www.who.int/immunization/diseases/tetanus/en/

13. ECDC. Tetanus. Annual epidemiological report, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/tetanus/Pages/Annual-epidemiological-report-2015.aspx https://ecdc.europa.eu/sites/portal/files/documents/AER_for_2015-tetanus.pdf

14.OMS, http://www.who.int/immunization/diseases/pertussis/en/

15. ECDC. Pertussis. Annual epidemiological report, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/pertussis/Pages/Annual-epidemiological-report-2015.aspx https://ecdc.europa.eu/sites/portal/files/documents/AER_for_2015-pertussis.pdf

16. ECDC. Varicella vaccination in the European Union, http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/Varicella-Guidance-2015.pdf

17. OMS, http://www.who.int/immunization/diseases/pneumococcal/en/

18. ECDC. Annual epidemiological report - Vaccine-preventable diseases – invasive bacterial diseases 2015, http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/AER-VPD-IBD-2015.pdf

19. Meningitis Research Foundation, http://www.meningitis.org/menb-vaccine

20. OMS Europa http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0007/348982/Influenza-vaccine-recommendations-2017-2018_13_sep_2017.pdf

21. ECDC, http://flunewseurope.org/; https://ecdc.europa.eu/en/seasonal-influenza

22.OMS, http://www.euro.who.int/en/health-topics/disease-prevention/vaccines-and-immunization/vaccine-preventable-diseases/haemophilus-influenzae-type-b-hib

23. OMS, http://www.euro.who.int/en/health-topics/disease-prevention/vaccines-and-immunization/vaccine-preventable-diseases/hepatitis-b

24. ECDC, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/hepatitis_B/Pages/Annual-Epidemiological-Report-2017.aspx

25.OMS http://www.euro.who.int/en/health-topics/disease-prevention/vaccines-and-immunization/vaccine-preventable-diseases/human-papillomavirus-hpv2

26. OMS, http://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/rotavirus/rotavirus-read-more

27. OMS, http://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/poliomyelitis/maintaining-polio-free-status-of-european-region-as-part-of-the-global-polio-endgame-strategy Poliomyelitis-Multistate (World)-Monitoring global outbreaks [8 Sept 2005 -2 Feb 2018]

28. ECDC, https://ecdc.europa.eu/sites/portal/files/documents/Communicable-disease-threats-report-3-feb-2018.pdf

29. OMS http://www.euro.who.int/en/health-topics/communicable-diseases/tuberculosis/tuberculosis-read-more#335374

http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/259934/1/WER9304_05.pdf?ua=1

30. ECDC, http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics/Tuberculosis/epidemiological_data/Documents/tuberculosis-surveillance-findings-2016.pptx

31. OMS http://www.who.int/campaigns/world-health-day/2018/en/; http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs386/en/

32. OMS, http://www.who.int/immunization/diseases/typhoid/en/

33. ECDC, https://ecdc.europa.eu/en/publications-data/rapid-risk-assessment-outbreak-yellow-fever-brazil-second-update

34. OMS, http://www.who.int/cholera/en/; http://www.who.int/mediacentre/factsheets/; http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/258763/1/WER9234.pdf?ua=1

35. OMS, http://www.who.int/rabies/resources/who_cds_ntd_nzd_2018.04/en

36. WHO. Immunization coverage, http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs378/en/

37. Somerville, M.; Kumaran, K.; Anderson, R. (19 January 2012). Public Health and Epidemiology at a Glance. John Wiley & Sons. pp. 58–59. ISBN 9781118308646. Retrieved 29 March 2015.

38. Oxford Vaccine Group http://vk.ovg.ox.ac.uk/herd-immunity

Documente disponibile online, în limba română:

· INSP CNSCBT. EVOLUȚIA RUJEOLEI ÎN ROMÂNIA, 2017, http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/rujeola/561-evolutia-rujeolei-in-romania

· INSP CNSCBT. Informări săptămânale. Situaţia rujeolei în România, http://www.cnscbt.ro/index.php/informari-saptamanale/rujeola-1

· INSP CNSCBT. http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale/779-analiza-evolutiei-bolilor-transmisibile-aflate-in-supraveghere-raport-pentru-anul-2016; Raport-INSP-2017-FINAL, http://www.insp.gov.ro/index.php/informatii-publice/summary/7-informatii-publice/604-raport-insp-2017-final

· INSP, http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/infectia-urliana-1/670-analiza-infectiei-urliene-2016/file

· CNSCBT, http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-utile/817-informatii-utile-despre-varicela/file

· INSP, http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/meningita-meningococica/650-evolutia-bolii-meningococice-in-romania-2016/file

· INSP, http://www.cnscbt.ro/index.php/prezentari/rodica/783-actualitati-in-domeniul-gripei-la-nivel-international-2017/file

· INSP, http://www.cnscbt.ro/index.php/informari-saptamanale/gripa/828-informare-infectii-respiratorii-22-01-2018-28-01-2018-s4/file

· INSP, http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-utile/680-informatii-despre-poliomielita/file

· INSP, http://www.cnscbt.ro/index.php/polio

· INSP – CNEPSS. ROMÂNIA Analiza_boli_transmise_prin_vectori_Ziua_Mondiala_a_Sanatatii__2014

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/materiale-bolile-transmise-prin-vectori/; http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2015/01/Personal-medical-date-ETC-2015.pdf

· CNEPSS http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/10/ANALIZA_DE_SITUATIE_Hepatita_2017.pdf

· CNSCBT, http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-utile/628-informatii-despre-febra-galbena/file

http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori/822-actualizare-febra-galbena-si-recomandari-pentru-calatori-15-01-2018/file

· CNSCBT, http://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/bda/692-metodologia-supraveghere-bda-si-holera-2017/file

· CNSCBT. http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-utile/757-informatii-utile-si-intrebari-frecvente-despre-antrax/file

· CNEPSS, http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/04/03_EPS_Timisoara_Analiza_SEV_2017_varianta_2_28.03.2017_final.pdf

· CNSCBT, http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/evaluarea-acoperirii-vaccinale/778-analiza-rezultatelor-estimarii-acoperirii-vaccinale-la-varsta-de-24-luni-a-copiilor-nascuti-in-luna-iulie-2015

· HOTĂRÂRE Nr. 1028 din 18 noiembrie 2014, privind aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2014 - 2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014 - 2020 pentru implementarea Strategiei naţionale

· INSP-CNEPSS http://insp.gov.ro/sites/cnepss/vaccinarea/

· INSP-CNSCBT http://www.cnscbt.ro/index.php/calendarul-national-de-vaccinare

############################################################################

Documentare şi selecţie documente disponibile în format electronic,

traducere şi adaptare din documente OMS şi ECDC, redactare şi prezentare: INSP – CRSP Timişoara seps.timisoara@insp.gov.ro

#############################################################################

ANALIZA DE SITUAŢIE

Ziua Mondială a Sănătăţii - 7 Aprilie 2018

Acoperirea universală cu servicii de sănătate – Sănătate pentru toţi!

· Definiţii. Importanţa acoperirii universale cu servicii de sănătate

· Definiţii

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prin acoperirea universală cu servicii de sănătate - (En. Universal Health Coverage – UHC) se înţelege asigurarea accesului tuturor persoanelor la servicii de promovare a sănătăţii, de prevenire a îmbolnăvirilor, curative, de reabilitare şi paliative de o calitate suficientă astfel încât să fie eficiente, menţinând în acelaşi timp o povară financiară cât mai scăzută în rândul populaţiei în urma accesării acestor servicii .

Această definiţie încorporează trei obiective principale:

· Echitate în accesul la servicii de sănătate – oricine are nevoie de servicii ar trebui să le poată accesa, nu doar cei care pot plăti;

· Calitatea serviciilor de sănătate trebuie să fie destul de ridicată astfel încât să îmbunătăţească sănătatea persoanelor care beneficiază de ele;

· Protejarea populaţiei împotriva riscurilor financiare, prin asigurarea unor servicii de sănătate cu costuri care nu reprezintă o povară sau un prejudiciu financiar .

Acoperirea universală a populaţiei cu servicii de sănătate a fost una dintrepriorităţile stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2015, atunci când au fost adoptate Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD). Astfel, în cadrul ODD numărul 3-Sănătate şi bunăstare, se urmăreşte: asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor, la orice vârstă . Una dintre ţintele specifice pentru atingerea ODD 3 este Atingerea UHC, inclusiv protecţia faţă de riscul financiar, accesul la servicii esenţiale de sănătate de calitate şi accesul la medicamente şi vaccinuri sigure, eficiente, calitative şi la preţuri accesibile pentru toate persoanele . Cei doi indicatori utilizaţi pentru monitorizarea progresului în atingerea acestei ţinte specifice sunt:3.8.1: Nivelul de acoperire a serviciilor esenţiale de sănătate şi 3.8.2: Nivelul de protecţie finaciară în urma utilizării serviciilor de sănătate.

Indicatorul 3.8.1. cuprinde 4 categorii de subindicatori, care conţin la rândul lor 16 indicatori specifici, respectiv:

I. Sănătatea reproducerii, a mamei, a nou-născutului şi copilului (servicii de planificare familială, 4+ vizite medicale prenatale, imunizare DTP3, adresabilitate servicii medicale în cazul copiilor suspectaţi de penumonie);

II. Boli infecţioase (tratament HIV, tratament TB eficient, plase tratate cu insecticid pentru prevenirea malariei, accesul la servicii sanitare de bază-apă potabilă curentă şi canalizare);

III. Boli cronice (prevalenţa absenţei fumatului, tensiunea arterială în valori normale, glicemia a jeun în valori normale);

IV. Capacitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate (numărul de paturi de spital/10.000 de locuitori, numărul de medici/1000 locuitori, numărul de medici psihiatri/100.000 locuitori, numărul de chirurgi/100.000 de locuitori, indexul de capacitate IHR%) ^,.

Indicatorul 3.8.2 (care cuprinde numărul de persoane asigurate printr-o asigurare socială de sănătate/100 de locuitor)se monitorizează prin intermediul a trei subindicatori, respectiv:

I. Proporţia (%) din populaţie care suportă mai mult de 10% sau 25% din totalul veniturilor gospodăriei pentru plata serviciilor de sănătate;

II. Proporţia (%) din populaţie care este împinsă sub pragul sărăciei (de 1.90$ sau 3.10$ pe zi) ca urmare a cheltuielilor suportate pentru plata serviciilor de sănătate;

III. Creşterea pragului de sărăcie ca urmare a cheltuielilor cu plata serviciilor de sănătate . Această prezentare în detaliu a indicatorilor de evaluare a nivelului de UHC va facilita înţelegerea statisticilor de progres în domeniul UHC la nivel internaţional, european şi naţional, prezentate în continuare.

Cele trei dimensiuni ale UHC, respectiv disponibilitatea serviciilor de sănătate (eficiente), absenţa poverii financiare şi adresabilitatea în rândul întregii populaţii au fost reprezentate grafic, pentru o mai bună înţelegere, prin intermediul unui cub al acoperirii (serviciilor de sănătate), Fig.1. Fiecare ţară trebuie să încerce să umple cubul, respectiv să extindă procentul din populaţie care are acces la servicii de sănătate, să extindă gama de servicii de sănătate disponibile şi să crească nivelul de finanţare a sistemului de sănătate, scăzând astfel procentul de co-plată sau plată per serviciu care ar trebui să fie suportate de către populaţie .

Servicii de sănătate: ce servicii sunt oferite?

Fondurile actuale disponibile

Includerea altor servicii

Reducerea împărţirii costurilor

Extinderea acccesului la servicii

Populaţie: cine are acces la servicii de sănătate?

Costurile directe, ca proporţie din costul total al serviciilor de sănătate

Figura 1. Cele trei dimensiuni ale UHC. Adaptat după Tracking Universal Health Coverage. First Global Monitoring Report. World Health Organization, 2015.

· Importanţa UHC

Accesul la servicii esenţiale de sănătate de calitate şi la protecţie financiară în procesul de accesare a acestor servicii îmbunătăţesc sănătatea populaţiei, cresc speranţa de viaţă, protejează ţările de apariţia unor epidemii, reduc sărăcia şi riscul de foamete, creează locuri de muncă, susţin creşterea economică şi egalitatea de gen. Ţările care investesc în UHC îşi asigură o dezvoltare sănătoasă a capitalului uman naţional. Din acest considerent, în ultimele decenii UHC a devenit o strategie cheie pentru atingerea progresului în ceea ce priveşte indicatorii din sănătate şi din alte domenii de dezvoltare .

· Date statistice la nivel internaţional şi european

Progresul în atingerea UHC reprezintă un proces în continuă schimbare, ca răspuns la schimbările demografice, trendurile tehnologice şi epidemilogice, dar şi expectanţele populaţiei (cu privire la calitatea serviciilor de sănătate). Pentru măsurarea progresului ţărilor în atingerea UHC, a fost dezvoltat un indice de acoperire a serviciilor de sănătate (En. UHC service coverage index). Acest indice este calculat prin urmărirea evoluţiei celor 16 indicatori de acoperire cu servicii esenţiale de sănătate . După cum se poate observa din Fig. 2, cel mai ridicat indice al acoperirii serviciilor de sănătate este atins în Asia de Est, America

de Nord şi Europa (fiecare dintre cele trei zone având un index de 77). Cel mai scăzut indice este identificat în Asia de Sud Est -53 şi respectiv Africa Sub-Sahariană - 42.

Figura 2. Indicele de acoperire a serviciilor de sănătate, 2015: conform indicatorului ODD 3.8.1. Preluat din Tracking Universal Health Coverage: 2017 Global Monitoring Report. World Health Organization and the International Bank for Reconstruction and Development / The World Bank 2017.

Acest indice se corelează cu rata de mortalitate sub 5 ani, speranţa de viaţă şi indicele de dezvoltare umană. Pornind de la valoarea cea mai scăzută, de 22, a indicelui de acoperire a serviciilor de sănătate şi ajungând la valoarea maximă observată de 86, se poate observa o diferenţă de 21 de ani în speranţa de viaţă, după ce au fost excluse din asociere variabilele de confuzie: produsul intern brut per capita şi media anilor de educaţie în rândul populaţiei adulte.

Acoperirea cu servicii esenţiale de sănătate la nivel mondial s-a îmbunătăţit faţă de anul de referinţă 2000. Chiar dacă nu se pot calcula tendinţe în indexul de acoperire a serviciilor de sănătate (datorită stabilirii de dată mai recentă a acestui index), se poate totuşi aprecia acoperirea medie a unui subset de 9 indicatori (din cei 16) utilizaţi în calcularea indexului. Astfel, se observă o creştere de 1.3% pe an, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din anul 2000 în 2015. Dintre aceşti 9 indicatori cele mai rapide creşteri s-au înregistrat în acoperirea cu tratament HIV anti-retroviral (de la 2% în 2000 la 53% în 2016) şi în utilizarea plaselor tratate cu insecticid pentru prevenirea malariei (de la 1% în 2000 la 54% în 2016) .

A doua componentă esenţială în definirea şi respectiv monitorizarea UHC este reprezentată de povara financiară la care sunt supuşi indivizii ca urmare a accesării serviciilor de sănătate şi care este evaluată prin cei trei subindicatori aferenţi indicatorului ODD 3.8.2, prezentaţi anterior. Astfel, este estimat fapul că în anul 2010, la nivel mondial, 808 milioane de persoane (aprox. 11.7% din populaţia lumii) au plătit din propriul buzunar

(En. Out-of-pocket payments) peste10% din venitul total al gospodăriei pentru servicii de sănătate (Fig. 3), în timp ce 179 de milioane (aprox. 2.6% din populaţia lumii) a depăşit cu 25% venitul total al gospodăriei pentru a achita servicii de sănătate. Aceste cheltuieli sunt denumite cheltuieli “catastrofale”, prin impactul negativ major pe care îl au asupra accesului populaţiei la servicii de sănătate.

În anul 2015, la nivel mondial, a fost înregistrată o incidenţă de 9.2% a plăţilor serviciilor de sănătate care depăşesc cu 10% venitul total al gospodăriei, incidenţa plăţilor care depăşesc cu 25% acest prag fiind de 1,8%, aşadar, ambele valori în scădere faţă de anul 2010.

Figura 3. Incidenţa plăţilor personale ”catastrofale” pentru servicii de sănătate, care depăşesc cu 10% şi respectiv 25% venitul total al gospodăriei în anul 2010.

Preluat din Tracking Universal Health Coverage: 2017 Global Monitoring Report. World Health Organization and the International Bank for Reconstruction and Development / The World Bank 2017.

În ceea ce priveşte situaţia UHC la nivel European, conform raportului de monitorizare a UHC, în Regiunea Europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, s-a înregistrat în anul 2015 un indice de acoperire a serviciilor de sănătate de 73 (doar al treilea cel mai mare, după cel din Regiunea Americilor – 78 şi respectiv Regiunea Pacificului de Vest – 75).

În ceea ce priveşte povara financiară consecutivă accesării serviciilor de sănătate, la nivelul RegiuniiEuropene a OMS, în anul 2000, 6.6% (56.9 mil) din populaţie cheltuia cu 10% mai mult faţă de venitul total al gospodăriei şi 1% (8.4 mil) cu 25% mai mult. În anul 2010, aceste incidenţe erau de 7% (62.2 mil) şi respectiv 1% (8.9 mil) ¹¹.

· Date statistice la nivel naţional: dinamica ultimilor 10 ani

În România, conform Raportului OMS de monitorizarea progresului în ceea ce priveşte UHC, indicele de acoperire a serviciilor de sănătate era de 72 în anul 2015 (faţă de 73, media în regiunea europeană a OMS), în timp ce incidenţa plăţilor ”catastrofale” pentru servicii de sănătate era de 12% pentru cheltuieli mai mari de 10% din venitul total al familiei şi de 2.3% pentru cheltuieli mai mari de 25% din venitul total al familiei.În Fig. 4 se pot observa nivelurile atinse de România pentru indicatorii specifici care fac parte din subindicatorul numărul I, Sănătatea reproducerii, a mamei, a nou-născutului şi copilului, respectiv: nivelul de acoperire al serviciilor de planificare familială, numărul de 4+ vizite medicale prenatale, nivelul de imunizare DTP3 şi adresabilitatea serviciilor medicale în cazul copiilor suspectaţi de pneumonie. De asemenea, se poate identifica poziţia României în raport cu ţările vecine sau din regiune şi se poate observa trendul în ceea ce priveşte fiecare indicator, în perioada 2000-2015 (obţinut din analiza unor date primare sau secundare).

Figura 4. Nivelurile şi evoluţia indicatorilor specifici aferenţi subindicatorului Sănătatea reproducerii, a mamei, a nou-născutului şi copilului, componentă a evaluării progresului către atingerea UHC în România.

Preluat de pe site-ul OMS – Universal Health Coverage Data Portal - http://apps.who.int/gho/cabinet/uhc-service-coverage.jsp

După cum se poate observa în Fig. 4, în România s-a înregistrat o evoluţie ascendentă în ceea ce priveşte acoperirea serviciilor de planificare familială şi o evoluţie staţionară şi uşor descendentă a acoperirii vaccinale DTP3. În ceea ce priveşte numărul vizitelor medicale prenatale şi adresabilitatea serviciilor medicale în cazul copiilor suspectaţi de pneumonie se poate nota absenţa datelor în evoluţie.

În ceea ce priveşte subindicatorul numărul II, Boli infecţioase, se pot observa (Fig. 5) evoluţii ascendente atât pentru acoperirea populaţională cu tratament HIV, cât şi cu tratament anti-TB eficient, în timp ce accesul la servicii sanitare de bază-apă potabilă curentă şi canalizare înregistrează o evoluţie staţionară în intervalul 2005-2015.

Figura 5. Nivelurile şi evoluţia indicatorilor specifici aferenţi subindicatorului Boli infecţioase, componentă a evaluării progresului către atingerea UHC în România.

Preluat de pe site-ul OMS – Universal Health Coverage Data Portal - http://apps.who.int/gho/cabinet/uhc-service-coverage.jsp

Pentru subindicatorul III, Boli cronice (Fig. 6), se pot nota evoluţii relativ staţionare(dar şi absenţa datelor primare) în ceea ce priveşte nivelurile tensiunii arteriale în valori normale şia glicemiei a jeun în valori normale în rândul populaţiei, precum şi o valoare de 87% în ceea ce priveşte prevalenţa standardizată în funcţie de vârstă a adulţilor > 15 ani care nu fumează.

Figura 6. Nivelurile şi evoluţia indicatorilor specifici aferenţi subindicatorului Boli cronice, componentă a evaluării progresului către atingerea UHC în România.

Preluat de pe site-ul OMS – Universal Health Coverage Data Portal - http://apps.who.int/gho/cabinet/uhc-service-coverage.jsp

Pentru subindicatorul IV, Capacitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate, se pot observa (Figura 7), în perioada 2000-2015, o evoluţie ascendentă a numărului de paturi de spital/10.000 de locuitori şi a numărul de medici/1000 locuitori, în timp ce pentru numărul de medici psihiatri/100.000 locuitori şi numărul de chirurgi/100.000 de locuitori sunt foarte puţine date disponibile.Nu în ultimul rând, indexul de capacitate IHR, care denotă gradul de siguranţă la nivelul sistemului de sănătate, prezintă o evoluţie sinusoidală.

Figura 7. Nivelurile şi evoluţia indicatorilor specifici aferenţi subindicatorului Capacitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate, componentă a evaluării progresului către atingerea UHC în România.

Preluat de pe site-ul OMS – Universal Health Coverage Data Portal - http://apps.who.int/gho/cabinet/uhc-service-coverage.jsp

În ceea ce priveşte nivelul poverii financiare în rândul populaţiei în urma accesării serviciilor de sănătate, în România (Fig. 8), proporţia (%) din populaţie care suportă cheltuieli ”catastrofale”, respectiv mai mult de 10% sau 25% din totalul veniturilor gospodăriei pentru plata serviciilor de sănătate a prezentat un trend uşor (dar constant) ascendent în perioada 2000-2012.

Figura 8. Nivelurile şi evoluţia indicatorilor specifici aferenţi subindicatorului Proporţia (%) din populaţie care suportă mai mult de 10% sau 25% din totalul veniturilor gospodăriei pentru plata serviciilor de sănătate, componentă a evaluării progresului către atingerea UHC în România.

Preluat de pe site-ul OMS – Universal Health Coverage Data Portal - http://apps.who.int/gho/cabinet/uhc-service-coverage.jsp

· Evidenţe utile pentru intervenţii: ghiduri, recomandări

Toate ţările pot lua măsuri pentru a atinge UHC sau pentru a menţine progresul pe care l-au făcut deja. AtingereaUHC necesită consolidarea sistemelor de sănătate. Structurile robuste de finanţare sunt esenţiale. Atunci când oamenii trebuie să plătească cea mai mare parte a costurilor pentru serviciile de sănătate din buzunarele lor, persoanele cu status economic scăzut sunt adesea incapabile să acceseze serviciile medicale de care au nevoie şi chiar şi cei cu un status socio-economic ridicat pot fi expuşi unor dificultăţi financiare în cazul unor boli grave sau de lungă durată. Colectarea fondurilor provenind din surse de finanţare obligatorii (cum ar fi contribuţiile de asigurări sociale) poate elimina riscurile financiare asociate tratamentului bolilor şi în general serviciilor de sănătate în rândul populaţiilor.

Îmbunătăţirea niveluluide acoperire a serviciilor de sănătate şi a rezultatelor în materie de sănătate depind de disponibilitatea, accesibilitatea şi capacitatea lucrătorilor din domeniul sănătăţii de a furniza o asistenţă integrată, centrată pe calitate. Investiţiile în forţa de muncă din domeniul sănătăţii sunt cele mai necesare şi rentabile măsuri ce pot fi adoptatepentru îmbunătăţirea echităţii în ceea ce priveşte accesul la serviciile esenţiale desănătate. Buna guvernare, sisteme sănătoase de achiziţii şi furnizare de medicamente şi tehnologii de sănătate şi sisteme de informare în materie de sănătate care funcţionează bine sunt alte elemente esenţiale pentru atingerea UHC.

UHC subliniază nu numai ce servicii sunt acoperite, ci şi modul în care sunt finanţate, gestionate şi livrate. Este necesară o schimbare fundamentală în furnizarea serviciilor, astfel încât serviciile să fie integrate şi să se concentreze asupra nevoilor oamenilor şi comunităţilor. Aceasta include reorientarea serviciilor de sănătate către asigurarea unei asistenţe medicale în cel mai adecvat cadru, cu echilibrul adecvat între asistenţa externă şi cea internă şi consolidarea coordonării asistenţei medicale. Serviciile de sănătate, inclusiv serviciile de medicină tradiţională şi complementară, organizate în jurul nevoilor şi aşteptărilor globale ale oamenilor şi comunităţilor pot sprijini aceste categoriiîn asumarea unui rol mai activ în ceea ce priveşte propria sănătate dar şi sistemul de sănătate care îi deserveşte ².

Pentru stabilirea gradului de progres al unei ţări în atingerea UHC, este foarte importantă monitorizarea indicatorilor pe baza cărora se calculează acest progres. Recomandările OMS în ceea ce priveşte asigurarea unei bune monitorizări a progresului în atingerea UHC includ: asigurarea existenţei şi a funcţionalităţii unui sistem anual de evaluare a performanţei sistemului de sănătate; includerea monitorizării UHC în cadrul sistemului naţional de monitorizare şi evaluare; selectarea unui set de indicatori de evaluare a acoperirii serviciilor de sănătate şi a protecţiei financiare, cu indicatori dedicaţi serviciilor de promovare, prevenţie şi tratament; asigurarea acordării unei atenţii deosebite asupra calităţii intervenţiilor; stabilirea unor ţinte pentru indicatorii de acoperire a intervenţiilor, bazate pe evoluţia anterioară, noile investiţii, ţintele internaţionale; considerarea unei monitorizări suplimentare a utilizării generale a serviciilor de sănătate prin evaluarea accesului la servicii pe baza categoriilor de venituri; desfăşurarea unor evaluări periodice a progresului (în implementarea intervenţiilor de atingere a UHC) cu punerea accentului asupra progresului atins în rândul celor mai dezavantajate categorii populaţionale; investirea în surse de date specifice, complete şi disponibile în timp util asupra infrastructurii din sistemul de sănătate, dar şi într-o examinare

periodică a sănătăţii populaţiei, în cadrul căreia se colectează informaţii cu privire la aspectele prioritare de sănătate în rândul populaţiei .

· Politici, strategii, planuri de acţiune

În 12 decembrie 2012, în cadrul celei de-a 53 a Adunări Generale a Naţiunilor Unite (ONU), a fost adoptată de către 193 de ţări rezoluţia privind acoperirea universală de sănătate (Universal Health Coverage – UHC) . Prin semnarea acesteia, statele membre ale ONU şi-au asumat răspunderea de a accelera eforturile în procesul de atingere a UHC, de a asigura accesul tuturor persoanelor la servicii de sănătate de care au nevoie fără a fi expuse la o povară financiară sau la cheltuieli ”catastrofale” pentru plata acestor servicii .

În 25 septembrie 2015, a fost făcut un alt pas important pentru promovarea UHC, prin intermediul includerii conceptului de UHC ca indicator de evaluare a atingerii unia dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, respectiv a obiectivului numărul 3: Sănătate şi Bunăstare .

Consecutiv adoptării acestor documente strategice la nivel politic, au fost dezvoltate o serie de recomandări adresate diverselor regiuni ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cuprinzând evaluării ale stadiului de atingere a UHC şi propuneri specifice pentru continuarea progresului în realizarea acestui deziderat. Prin acestea, amintim: ”UHC in Africa – A Framework for Action” , ”Strategy of Universal Access to Health and Universal Health Coverage – Toward consensus in the Region of the Americas” sau ”Regional Strategy for Universal Health Coverage” in the South-East Asia region .

De asemenea a fost publicat un ghid UHC pentru decidenţi, în care sunt prezentate cele mai recente date din literatura de specialitate cu privire la: modalităţile de atingere a UHC prin alegerea unor servicii de sănătate adaptate la nevoile şi posibilităţile populaţiei, precum şi modalităţile de finanţare şi de implementare ale UHC .

Exprimarea angajamentului României în procesul de atingere a UHC a fost realizată prin intermediul unei declaraţii realizate în data de 5 mai 2014 în cadrul întâlnirii realizate în cadrul ONU. În cadrul acestei declaraţii este inclus, în cadrul Ariei de interes numărul 3 – Sănătate şi dinamica populaţională, obiectivul de ”atingere a UHC, inclusiv protecţia faţă de riscul financiar, cu o atenţie sporită acordată grupurilor marginalizate” .

Pe parcusul documentării efectuate ca parte a realizării acestei analize de situaţie nu au putut fi identificate strategii sau politici naţionale pentru atingerea UHC consecutive acestei declaraţii.

· Concluzii

Ziua Mondială a Sănătăţii 2018 are ca temă acoperirea universală de sănătate (universal health coverage – UHC).

Importanţa abordării acestei teme în cadrul ZMS este legată de necesitatea creşterii gradului de contientizare şi promovarea în rândul factorilor de decizie dar şi a populaţiei a importanţei accesului la servicii medicale de calitate şi limitarea poverii financiare consecutive accesării acestora.

De asemenea, se recomandă creşterea nivelului de cunoaştere asupra progresului în atingerea UHC, prin procese de monitorizare şi evaluare care să ofere date utile pentru planificarea strategică în sănătate cu scopul final de alocare eficientă a resurselor şi realizarea dezideratului #sănătatepentrutoti (#Healthforall).

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

24 martie 2018

Analiză de situaţie ocazionată de celebrarea Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei

În ultimul deceniu, tuberculoza reprezintă a 9-a cauză de deces pe plan mondial şi este cea mai importantă boală determinată de un singur agent infecţios.

I. Date statistice la nivel internațional, european, național și județean

Raportul Global al OMS pentru Tuberculoză, elaborat în 2017 oferă o evaluare anuală completă și actualizată a epidemiei TBC și a progresului în domeniul îngrijirii și prevenirii acesteia la nivel global, regional și național¹. Datele statistice ale raportului au fost colectate din 194 state membre ¹,,.

Tabelul 1. Raportarea datelor rezultate din colectarea datelor TBC la nivel mondial, 2017

Regiunea OMS	Țări și teritorii		State membre OMS
	Număr	Număr care au raportat date	Număr	Număr care au raportat date
Africa	47	47	47	47
Americile	46	45	35	34
Regiunea Mediteraniană de Est	22	21	21	21
Regiunea Europeană	54	46	53	45
Asia de Sud-Est	11	11	11	11
Pacificul de Vest	36	31	27	24
Global	216	201	194	182

Sursa: http://www.who.int/tb/data

Ţările cu povara cea mai crescută a bolii (High Burden Countries) sunt: Angola, Bangladesh, Brazil, Cambodia, China, Congo, Central African Republic, DPR Korea, Ethiopia, India, Indonesia, Kenya, Lesotho, Liberia, Mozambique, Myanmar, Namibia, Nigeria, Pakistan, Papua New Guinea, Philippines, Russian Federation, Sierra Leone, South Africa, Thailand, the United Republic of Tanzania, Viet Nam, Zambia şi Zimbabwe.

Fig.1 Ţările cu nivel crescut al poverii bolii /

O ilustrare schematică a poverii bolii TBC, inclusiv zonele de suprapunere, este prezentată în figura 1.

În total, cele trei liste cuprind 48 de țări și ilustrează în ce măsură acțiunea asupra tuberculozei și a coinfectiilor TB / HIV și TB-MDR trebuie să fie prioritizate în diferite părți ale lumii.

Au fost luate în consideraţie cele 20 de țări cu cel mai mare număr estimat de cazuri noi de TB, plus primele 10 țări cu cea mai mare rată estimată a incidenței tuberculozei, care nu se află între primele 20 ca număr absolut (prag, estimat peste 10.000 cazuri incidente pe an). Cele 20 de țări cu cel mai mare număr estimat de cazuri de TB incidente în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV, plus primele 10 țări cu cea mai mare rată de incidență a coinfecției TBC / HIV estimată care nu se află în top 20 ca număr absolut (prag, peste 1000 cazuri incidente estimate TB/HIV pe an).

· În 2016, 6,3 milioane de cazuri noi de TBC au fost raportate, reprezentând 61% din numărul cazurilor totale de TBC, de 10,4 milioane persoane¹, ,,.dintre care 90% au fost adulți și 65% de sex masculin¹.

Majoritatea cazurilor incidente din 2016 s-au înregistrat în Asia de Sud-Est (45%), regiunea africană OMS (25%) și a Pacificului de Vest (17%). S-au înregistrat mai puține cazuri în regiunea est-mediteraneană (7%), regiunea europeană a OMS (3%) și regiunea OMS din America (3%). Primele șapte țări, cu 64% din cazuri, au fost: India, Indonezia, China, Filipine, Pakistan, Nigeria și Africa de Sud. Se estimează o scădere anuală a incidenței TBC de aproximativ 2% pe an⁵,⁶.

La nivel regional, cel mai rapid declin al incidenței tuberculozei este în regiunea europeană a OMS (de 4,6% între 2015 și 2016).

INCIDENŢA TBC în 2016 (Conform Raportului Global pentru Tuberculoză din 2017 al OMS)

este redată mai jos:

Tabelul 2. Cazuri TBC notificate, 2016

Țara/ Regiunea	Total cazuri notificate	Cazuri noi TB și recăderi
		Notificate	% testate cu diagnostic rapid la timp	% cu status HIV cunoscut	% pulmonar	% confirmat bacteriologic la cazurile pulmonare
România	13.617	12.790	5.4	73	84	82
Europa	297.193	253.154	0	83	83	64
Global	6.666.898	6.347.925	0	57	85	57

Sursa: http://www.who.int/tb/data

· RATA DE FATALITATE LA NIVEL GLOBAL a fost de 16% in 2016.

· Milioane de oameni sunt diagnosticați și tratați cu succes pentru TBC în fiecare an, evitându-se astfel milioane de decese (53 milioane în perioada 2000-2016). Majoritatea deceselor cauzate de tuberculoză ar putea fi prevenite prin diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat.

La nivel global, RATA MORTALITĂŢII PRIN TBC (la 100.000 de locuitori) a scăzut cu 37% între 2000 și 2016.

· În 2016, 40% din decesele prin HIV au fost cauzate de TBC⁵, ⁶.

· Aproximativ 82% dintre decesele cauzate de TBC s-au înregistrat în rândul persoanelor HIV negative, si aproximativ 374000 decese in rândul persoanelor HIV-pozitive.

In anul 2016 in regiunea africană a OMS și regiunea Asia de Sud-Est s-au inregistrat 85% din totalul de decese cauzate de TBC la persoanele cu co-infecție HIV-TBC. India a reprezentat 33% din decesele globale ale tuberculozei în rândul persoanelor seropozitive și 26% din totalul de decese asociate TBC la persoanele HIV-negative și HIV-pozitive¹. La nivel global, mortalitatea prin TBC a scăzut cu 3% pe an.

La nivel regional, cea mai rapidă scădere a ratei mortalității TBC se înregistrează în regiunea europeană a OMS și în regiunea Pacificului de Vest (6,0% și respectiv 4,6% pe an, , începând cu anul 2010). Țările care se confruntă cu rate de declin mai mari de 6% pe an începând cu 2010, includ Etiopia, Federația Rusă, Republica Tanzania, Vietnam și Zimbabwe.

Conform Raportului Global pentru Tuberculoză din 2017 al OMS, mortalitatea prin TBC în 2016 este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabelul 3. Mortalitatea estimată a TBC, în 2016

Țara/ Regiunea	Populație (milioane)	Mortalitate (HIV negativi)		Mortalitatea (HIV pozitivi)		Mortalitatea (HIV negativi+ pozitivi)
		Nr. mii	Rată (la ‰00)	Nr. mii	Rată (la ‰00)	Nr. mii	Rată (la ‰00)
România	20	1,1 (1,0-1,0)	5,1 (5,0-5,1)	0,059 (0,043-0,079)	0,3 (0,22-0,40)	1,1 (1,0-1,1)	5,4 (5,3-5,5)
Europa	916	26 (25-27)	2,8 (2,8-2,9)	5,1 (3,9-6,4)	0,55 (0,43-0,69)	31 (30-33)	3,4 (3,3-3,6)
Global	7.440	1.300 (1.160-1.440)	17 (16-19)	374 (325-427)	5 (4,4-5,7)	1.670 (1.530-1.820)	22 (21-24)

Sursa: http://www.who.int/tb/data⁷

· Rezistenta la antibiotice rămâne o ameninţare persistentă, cu 490000 millioane cazuri de TBC multidrog rezistentă (MDR-TB) apărute în 2016 şi un număr de 110000 cazuri susceptible la isoniazidă însă rezistente la rifampicin (RR-TB), cel mai eficient antibiotic antituberculos. Ţările cu numărul cel mai crescut de cazuri de tuberculoză multirezistentă ( MDR/RR-TB) (47% din totalul global) au fost China, India si Federatia Rusa. ¹, ⁵, ⁶.

Tabelul 4. Măsurarea procentajului de cazuri TBC cu MDR/RR-TB din România (TB multidrog-rezistentă, inclusiv la rifampicină)

Țara	Cazuri noi TB				Cazuri TB tratate anterior
	An	Sursă	Acoperire	Procentajul	An	Sursă	Acoperire	Procentajul
România	2016	Supraveghere	Națională	2,8 (2,4-3,3)	2016	Supraveghere	Națională	17 (16-19)

Sursa: http://www.who.int/tb/data⁷

Din datele furnizate de către Biroul Regional pentru Europa al OMS, România, este o țară cu prioritate crescută în ceea ce privește tuberculoza. Conform Raportului Monitorizării și Supravegherii TB în Europa din 2017, în 2016, România s-a situat printre primele 18 țări prioritare în ceea ce privește lupta împotriva TBC și a avut incidența cea mai mare între țările din sud-estul Europei ,:

Tabel 5.Estimarea poverii tuberculozei, 2016

Indicatori principali de impact, 2016 Estimarea poverii tuberculozei	Număr	Rată la 100.000
Incidența (inclusiv HIV+TBC) Mortalitatea (inclusiv HIV+TBC)	16.000 1.163	84.00 5.96
Incidența (HIV+ doar TBC) Mortalitatea (HIV+ doar TBC)	420 63	2.20 0.32
Incidența (doar RR/MDR-TB^a)	940	4.82

Sursa: European TB surveillance and monitoring report in Europe 2017

Tabel.7 Detectarea rezistentei la antibiotice si tratament, 2016

Detectarea MDR-TB și îngrijire, 2016	Număr	%
Estimare RR/MDR (TBC nou) Estimare RR/MDR (TBC tratat anterior) Estimare RR/MDR (TBC pulmonar) Testare pentru RR/MDR-TB Detectare cu RR/MDR-TB din estimări RR/MDR-TB cu începerea tratamentului SLD^b Tratată cu success (doar RR/MDR-TB)	670 7.748 576 569 206	3.0 12.0 51.0 86.0 98.8 35.9

^a RR/MDR= TBC multidrug-rezistentă la rifampicină

^b SLD = medicamente de linia a doua

^{Tabel.6 Detectarea TBC si ingrijire, 2016}

Detectarea TBC și îngrijire, 2016	Număr	%
Cazuri noi TBC și recăderi detectate TBC pulmonara Bacteriologie confirmată TBC detectat cu diagnostic rapide	14.225 11.791 9.970 0	88.9 82.9 78.2 0
Tratată cu succes	12.304	84.7

Sursa: European TB surveillance and monitoring report in Europe 2017

^{Tabel 8 Detectarea TBC la cazurile cu HIV, 2016}

Detectarea HIV/TBC și îngrijire, 2016	Număr	%
Cazuri TBC testate pentru HIV Cazuri HIV/TBC detectate din estimări Cazuri HIV/TBC pe ARV^c Tratate cu success (doar HIV/TBC)	10.605 273 263 185	74.6 65.0 96.3 68.5
Diagnostic HIV și îngirjire
Cazuri nou diagnosticate cu HIV Cazuri de HIV care au început IPT^d	- -	-

^cARV= tratament antiretroviral, ^d IPT= terapie prevenitvă cu izoniazidă

Sursa: European TB surveillance and monitoring report in Europe 2017 Sursa: European TB surveillance and monitoring report in Europe 2017

Profilul TBC în Romania, în 2016, a fost :

Populație  2016

20 milioane

Estimare a poverii TBC, 2016	Număr (mii)		Rata (per 100 000 locuitori)
Mortalitate (fără HIV+TBC)	1	(1–1)	5.1	(5–5.1)
Mortalitate (HIV+ doar TBC)	0.059	(0.043–0.079)	0.3	(0.22–0.4)
Incidența  (inclusiv HIV+TBC)	15	(13–17)	74	(64–86)
Incidența (HIV+ doar TBC)	0.37	(0.31–0.43)	1.9	(1.6–2.2)
Incidența (MDR/RR-TB)**	0.89	(0.75–1)	4.5	(3.8–5.2)

Incidența estimată TBC pe vârstă și sex(mii), 2016
	0-14 ani		> 14 ani		Total
Femei	0.77	(0.65–0.89)	4	(3.4–4.6)	4.8	(4.1–5.5)
Bărbați	0.87	(0.74–1)	9.1	(7.7–10)	9.9	(8.4–11)
Total	1.6	(1.4–1.9)	13	(11–15)	15	(13–17)

Cazuri TBC notificate, 2016
Total cazuri notificate	13 617
Total recăderi noi	12 790
- % testate cu diagnostice rapide la data diagnosticului	5%
- % cu status HIV cunoscut	73%
- % pulmonar	84%
- % confirmare bacteriologică la tipul pulmonar	82%

Acoperire universală a protecției sănătății și sociale
Acoperire tratament TBC(notificate/incidență estimată), 2016	87% (75–100)
Pacienți TBC care fac față unor costuri totale catastrofice
Rata fatalității TBC (mortalitatea estimată/incidența estimată), 2016	0.07 (0.06–0.08)

Îngrijirea TBC/HIV la cazurile noi cu TBC și recăderi, 2016	Număr	(%)
Pacienți cu status HIV cunoscut care sunt HIV-pozitivi	254	3%
- aflați în tratament antiretroviral	254	100%

Îngrijire a TBC rezistentă, 2016	Cazuri noi	Cazuri tratate anterior	Număr total
Cazuri estimate MDR/RR-TB dintre cazurile notificate de TBC pulmonar		730 (670–790)
Cazuri estimate TBC % cu MDR/RR-TB	2.8% (2.4–3.3)	17% (16–19)
% notificate testate pentru rezistența la rifampicină	56%	73%	8 170
Cazuri MDR/RR-TB testate pentru rezistența la linia a doua de medicamente			251
Cazuri confirmate de laborator	MDR/RR-TB: 536, XDR-TB: 63
Pacienți care au început tratamentul	MDR/RR-TB: 590, XDR-TB: 63

Rata de succes a tratamentului și mărirea cohortei	Succes	Cohortă
Cazuri noi și recăderi înregistrate în 2015	85%	13 908
Cazuri tratate anterior, exclusiv recăderi, înregistrate în 2015	47%	682
Cazuri TBC+HIV înregistrate în 2015	63%	261
Cazuri MDR/RR-TB care au început tratamentul de linia a doua în 2014	44%	539
Cazuri XDR-TB care au început tratamentul de linia a doua în 2014	16%	57

Tratament TBC preventiv, 2016

% din persoanele HIV-pozitive (noi introduși în îngrijire) cu tratament preventiv

% contacți din familie la copii (sub 5 ani) cu bacteriologie confirmată

Finanțare TBC, 2017
Buget Național TBC (milioane $ US )	17
Surse de finanțare: 40% intern, 29% internaționale, 30% nefinanțate

Sursa: www.who.int/tb/data

***

· In România, pe judete, cele mai mari valori ale incidenței în 2016, s-au înregistrat în Tulcea, Giurgiu, Teleorman și Olt, iar cele mai mici în Harghita, Brașov, Sibiu, Covasna și Cluj (Conform datelor obținute de la CNSISP, INSP și Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta").

Tabel. 9 Incidenţa tuberculozei in 2016, pe judete.

Nr. crt.	Județ	Cazuri noi	Incidență (la 100.000 populație)	Nr. crt.	Județ	Cazuri noi	Incidență (la 100.000 populație)
1	Alba	113	34.0	22	Hunedoara	187	47.2
2	Arad	255	60.3	23	Ialomița	164	62.3
3	Argeș	302	50.9	24	Iași	531	67.3
4	Bacău	451	75.4	25	Ilfov	217	48.0
5	Bihor	243	42.8	26	Maramureș	261	55.9
6	Bistrița-N.	122	43.3	27	Mehedinți	140	55.7
7	Botoșani	258	65.7	28	Mureș	228	42.0
8	Brașov	145	26.3	29	Neamț	289	63.7
9	Brăila	195	64.7	30	Olt	328	80.0
10	Buzău	225	52.5	31	Prahova	383	52.0
11	Caraș-Sev.	192	68.4	32	Satu-Mare	245	72.6
12	Călărași	154	52.3	33	Sălaj	87	40.1
13	Cluj	212	30.2	34	Sibiu	105	26.3
14	Constanța	419	61.6	35	Suceava	302	48.0
15	Covasna	58	28.2	36	Teleorman	288	81.7
16	Dâmbovița	240	47.7	37	Timiș	405	58.1
17	Dolj	507	79.4	38	Tulcea	172	85.1
18	Galați	386	74.7	39	Vaslui	255	66.1
19	Giurgiu	227	82.7	40	Vâlcea	172	48.0
20	Gorj	205	62.9	41	Vrancea	210	63.7
21	Harghita	53	17.3	42	București	807	44.0
TOTAL		10738	54.5

Sursa: Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta"

La copii, in 2016 , s-au înregistrat cele mai mari valori ale incidenței TBC, in judeţele: Galați, Ilfov, Teleorman Bihor și Vaslui, iar cele mai mici în Sibiu, Covasna, Arad, Harghita și Alba.

Tabel.10 Incidenta tuberculozei la copii, in 2016, pe judete.

Nr. crt.	Județ	Cazuri noi	Incidență (la 100.000 populație)	Nr. crt.	Județ	Cazuri noi	Incidență (la 100.000 populație)
1	Alba	2	10.6	22	Hunedoara	7	47.1
2	Arad	3	5.2	23	Ialomița	17	40.8
3	Argeș	16	14.6	24	Iași	32	53.9
4	Bacău	11	35.0	25	Ilfov	23	99.0
5	Bihor	20	81.7	26	Maramureș	33	79.2
6	Bistrița-N.	5	18.8	27	Mehedinți	4	32.2
7	Botoșani	8	34.0	28	Mureș	15	48.3
8	Brașov	13	26.1	29	Neamț	5	27.0
9	Brăila	29	24.7	30	Olt	5	55.1
10	Buzău	13	45.6	31	Prahova	23	34.9
11	Caraș-Sev.	8	39.2	32	Satu-Mare	21	38.2
12	Călărași	5	77.4	33	Sălaj	1	15.0
13	Cluj	18	40.1	34	Sibiu	3	4.0
14	Constanța	30	72.4	35	Suceava	26	33.0
15	Covasna	2	4.8	36	Teleorman	29	95.1
16	Dâmbovița	5	68.3	37	Timiș	20	77.1
17	Dolj	27	47.4	38	Tulcea	4	42.2
18	Galați	31	126.9	39	Vaslui	5	81.5
19	Giurgiu	16	62.3	40	Vâlcea	4	18.0
20	Gorj	5	28.4	41	Vrancea	3	20.8
21	Harghita	1	10.1	42	București	43	69.3
TOTAL		591	47.8

Sursa: Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta"

Cel mai mare număr de DECESE în 2016 s-a înregistrat în București, Galați, Timiș, Constanța, Argeș și Neamț, iar cele mai mici valori, în Harghita, Alba, Brașov, Gorj, Călărași, Covasna și Sălaj:

Tabel. 11 Numărul de decese prin tuberculoză, 2016, pe judete.

Nr. crt.	Județ	Număr decese	Nr. crt.	Județ	Număr decese
1	Alba	6	22	Hunedoara	23
2	Arad	17	23	Ialomița	15
3	Argeș	37	24	Iași	31
4	Bacău	43	25	Ilfov	20
5	Bihor	12	26	Maramureș	16
6	Bistrița-N.	15	27	Mehedinți	12
7	Botoșani	16	28	Mureș	30
8	Brașov	7	29	Neamț	37
9	Brăila	19	30	Olt	34
10	Buzău	12	31	Prahova	33
11	Caraș-Sev.	18	32	Satu-Mare	19
12	Călărași	8	33	Sălaj	9
13	Cluj	25	34	Sibiu	17
14	Constanța	39	35	Suceava	34
15	Covasna	8	36	Teleorman	29
16	Dâmbovița	17	37	Timiș	52
17	Dolj	39	38	Tulcea	15
18	Galați	52	39	Vaslui	24
19	Giurgiu	26	40	Vâlcea	13
20	Gorj	7	41	Vrancea	13
21	Harghita	4	42	București	66
TOTAL		969

Sursa: INSSE

SITUAȚIE CENTRALIZATOARE JUDEȚUL DOLJ – ANUL 2017 Dispensare pneumoftiziologie Dolj : CRAIOVA, CALAFAT, BAILESTI, FILIASI, SEGARCEA, BECHET
Spitale de pneumoftiziologie în județul Dolj : Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș" Craiova
Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna
Spitalul Municipal Calafat - Secția exterioară Pneumoftiziologie Poiana Mare
1. Evidenţa bolnavilor tuberculoşi înregistraţi în cursul anului 2017
1a. Incidenţa (bolnavi noi şi recidive)
Domiciliul bolnavului	Bolnavi înregistraţi în cursul anului:												Bolnavi înregistraţi în cursul anului:
	Total bolnavi înregistraţi	Bolnavi noi											Bolnavi recidive (readmişi)
		Total bolnavi noi	din care:	Tbc aparat respirator				Tbc extrarespirator					Total recidive	din care:	Tbc aparat respirator				Tbc extrarespirator
				Total aparat respirator	din care: tbc pulmonar			Total tbc extraresp.	osteoarticular	ganglionar	urogenital	alte localizări			Total aparat respirator	din care: tbc pulmonar			Total tbc extraresp.	osteo-articular	ganglionar	urogenital	alte localizări
			Copii 0-14 ani		Total tbc pulmonar	din care: cu bK+								Copii 0-14 ani		Total tbc pulmonar	din care: cu bK+
	(col. 01= 02+13)	(col. 02= 04+08)				Total cu bK+	din care: numai la culturi	(col. 08= 09+...+12)					(col. 13= 15+19)				Total cu bK+	din care: numai la culturi	(col. 19= 20+...+23)
A	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12	13	14	15	16	17	18	19	20	21	22	23
Total	654	520	16	422	357	297	38	98	7	14	4	73	134	1	126	126	113	7	8	2	2	3	1
Urban	258	224	7	177	146	116	14	47	4	8	1	34	34	1	30	30	25	2	4	0	1	2	1
Rural	396	296	9	245	211	181	24	51	3	6	3	39	100	0	96	96	88	5	4	2	1	1	0
1b. Prevalenţa (bolnavi rămaşi în evidenţă la 31 decembrie 2017 )
Domiciliul bolnavului	Bolnavi rămaşi în evidenţă
	Total rămaşi în evidenţă	din care:	Tbc aparat respirator				Tbc extrarespirator
			Total aparat respirator	din care: tbc pulmonar			Total tbc extraresp.	osteoarticular	ganglionar	urogenital	alte localizări
		Copii 0-14 ani		Total tbc pulmonar	din care: cu bK+
	(col. 01= 03+07)				Total cu bK+	din care: numai la culturi	(col. 07= 08+ ... +11)
A	01	02	03	04	05	06	07	08	09	10	11
Total	722	11	645	347	230	21	77	11	12	11	43
Urban	250	3	207	93	62	7	43	6	8	6	23
Rural	472	8	438	254	168	14	34	5	4	5	20
2. Mişcarea anuală a baciliferilor la bolnavii cu TBC pulmonar
Nr. bolnavi cu bK + la sfârşitul anului	Nr. bolnavi deveniţi pozitivi în cursul anului (inclusiv transferaţi)	Nr. bolnavi negativaţi în cursul anului	Nr. bolnavi plecaţi sau decedaţi în cursul anului	Nr. bolnavi cu bK + la sfârşitul anului
1	2	3	4	5
146	496	465	41	136
3. Consultaţii şi tratamente
Tipul unităţii	Consultaţii				Tratamente
	Urban		Rural		Urban		Rural
	Total	din care: copii 0 - 14 ani	Total	din care: copii 0 - 14 ani	Total	din care: copii 0 - 14 ani	Total	din care: copii 0 - 14 ani
A	1	2	3	4	5	6	7	8
	20004	1251	16752	1373	3024	220	1994	239
Dispensar tbc	18945	1251	15077	1373	3024	220	1994	239
Ambulatoriu integrat	111	0	181	0	0	0	0	0
Spital	0	0	0	0	0	0	0	0
Cameră de gardă	948	0	1494	0	0	0	0	0
NR.CAB.ÎN AMBULATORII INTEGRATE	1		1
NR.DISPENSARE TBC	6		0
4. Cazuri cu retratament de tuberculoză pulmonară în anul 2017
Specificare	Aflaţi la începutul anului	Intraţi în cursul anului	Total bolnavi cronici cu retratament (col 1+2)	din care: Evaluaţi									Neevaluaţi	Rămaşi la 31 dec
				Total evaluaţi (col 5+...+12)	Vindecat sau cu tratament încheiat	Infirmaţi	Abandon, pierdut	Eşec	Mutaţi	Continuă tratament	Decese
											Tbc	Alte
A	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12	13	14
Cronici	14	6	20	16	8	0	4	1	0	3	0	0	4	12
Reluaţi după abandon	20	12	32	23	14	0	5	1	0	0	1	2	9	15
Reluaţi după eşec	11	12	23	16	7	0	2	1	1	3	1	1	7	13
Recidive	43	32	75	52	35	2	2	1	3	2	3	4	23	28
5. Evoluţia sub tratament a tuberculozei pentru cohorta anului 2016
		Total în evidenţă	Total evaluaţi	Evaluaţi									Neevaluaţi
				Vindecaţi	Tratament încheiat	Infirmaţi	Abandon, pierdut	Eşec	Mutaţi	Continuă tratament	Decese
Specificare		1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
Tbc. pulmonar pozitivi la examenul microscopic	N	282	282	158	72	1	19	10	5	3	12	2	0
	R	111	111	50	34	0	6	6	2	3	7	3	0
Tbc. pulmonar pozitivi numai la cultură	N	39	39	14	22	0	3	0	0	0	0	0	0
	R	18	18	7	9	0	0	0	0	0	2	0	0
Alte TB (pulmonare negative)	N	185	185	3	151	17	5	0	2	4	2	1	0
	R	24	24	1	14	5	2	0	0	0	2	0	0
N = caz nou; R = recidive
6. Acţiuni profilactice (depistare radiologică)
Depistări		Rând	Număr persoane examinate	Număr persoane suspecte de modificări pulmonare	Număr persoane confirmate cu TBC
A		B	1	2	3
Grupe vulnerabile		6	1677	224	51
Anchete epidemiologice		12	552	161	43
Notă: Nu au fost cuprinşi bolnavii trimişi de: dispensare, policlinici, spitale, ca suspecţi de tbc. pt. precizare de diagnostic.
7. Numărul investigaţiilor
Unitate	Rând	Nr. radioscopii	Nr. radiografii	Nr. tomografii	Nr. tomografii computerizate	Analize hematologice	Analize serologice	Analize chimice	Analize anatomo-patologice	Analize citologice	Total bacteriologie	Bacteriologie
												Bacteriologie bK							Bacteriologie floră banală
												Microscopii		Culturi		Anibiograme			Frotiuri	Culturi	ABG
												Total efectuate	din care: bK+	Total efectuate	din care: bK+	Total efectuate	din care: cu rezistenţă
A	B	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12	13	14	15	16	17	18	19	20
	1	0	11535	0	0	0	0	0	0	0	18153	9198	847	8537	113	418	25	17	0	0	0
În disp.TBC şi în ambulator de specialit.	2	0	7254	0	0	0	0	0	0	0	14661	7281	754	6981	42	399	23	17	0	0	0
	3	0	4281	0	0	0	0	0	0	0	3492	1917	93	1556	71	19	2	0	0	0	0
În spital	4	214	712	0	0	2527	0	7957	0	0	2323	1060	175	1109	215	154	15	16	0	0	0
	5	127	1487	0	0	5054	0	11937	0	0	5319	2472	408	2588	502	259	27	28	0	0	0
U = urban; R = rural
8. Educaţie pt. sănătate
Nr. actiuni de aducatie
58
9. Examen bacteriologic la bolnavii internaţi
Baciloscopia la internare		Rând	Total	Baciloscopia la ieşirea din unitate (col 1= col. 2 + 3 + 4)
				Pozitivă	Negativă	Necontrolată
A		B	1	2	3	4
Bolnavi cu baciloscopia pozitivă stabilită la internare		1	587	235	352	0
Bolnavi cu baciloscopia negativă stabilită la internare		2	1984	0	1984	0
Bolnavi cu baciloscopia necontrolată la internare		3	18	0	0	18
10. Mişcarea bolnavilor în spital (detaliat pe secţiile şi compartimentele de tuberculoză) -
Denumirea secţiei/compartimentului			Secţie/ compartiment (S/C)	Secţie/ compartiment în conservare (DA/NU)	Rând	Număr paturi				Număr bolnavi								Om-zile spitalizare	Indici
						Existente la sfârşitul anului		Media anuală a paturilor	Zile/paturi scoase temporar din funcţiune	Aflaţi	Intraţi	Transferaţi din alte secţii	Transferaţi în alte secţii	Ieşiţi			Rămaşi		Utilizarea paturilor	Durata medie de spitalizare	Mortalitatea în spitale	Rulajul (bolnav/pat)
Secţie/ compartiment	Subsecţie 2/ subcompartiment2	Subsecţie 3/ subcompartiment3												Total	din care:
						Urban	Rural								din rural	decedaţi
A			B	C	D	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12	13	14	15	16	17
TOTAL JUDET DOLJ			xxxx			195	194	389	0	177	7339	149	149	7342	4038	41	174	104667	269,07	13,93	0,01	19,32
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SI BOLI INFECTIOASE VICTOR BABES CRAIOVA					1	195	0	195	0	76	4172	149	149	4170	2037	14	78	54534	279,66	12,84	0,34	21,78
PNEUMOLOGIE_DIN_SECTIILE_TBC			Secţie	NU	2	30	0	30	0	23	1273	53	26	1304	588	3	19	12723	424,10	9,43	0,23	44,97
PNEUMOLOGIE_DIN_SECTIILE_TBC			Secţie	NU	3	30	0	30	0	10	1148	42	15	1177	525	4	8	10308	343,60	8,59	0,34	40,00
PNEUMOLOGIE_COPII_DIN_SECTIILE_TBC_			Secţie	NU	4	10	0	10	0	4	817	0	0	806	360	0	15	5696	569,60	6,94	0,00	82,10
PNEUMOLOGIE_TBC_			Compart.	NU	5	45	0	45	0	8	371	30	57	339	205	4	13	10822	240,49	26,46	1,18	9,09
PNEUMOLOGIE_TBC_			Compart.	NU	6	45	0	45	0	16	375	24	51	347	218	3	17	10371	230,47	24,99	0,86	9,22
PNEUMOLOGIE_TBC_COPII___			Compart.	NU	7	35	0	35	0	15	188	0	0	197	141	0	6	4614	131,83	22,73	0,00	5,80
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE LEAMNA					1	0	154	154	0	90	2588	0	0	2589	1571	26	89	42167	273,81	15,75	1,00	17,39
PNEUMOLOGIE_TBC_			Compartiment	NU	2	0	26	26	0	23	251	0	0	245	160	3	29	9491	365,04	34,64	1,22	10,54
PNEUMOLOGIE_TBC_			Compartiment	NU	3	0	26	26	0	19	273	0	0	264	193	12	28	10812	415,85	37,03	4,55	11,23
PNEUMOLOGIE_TBC_			Compartiment	NU	4	0	28	28	0	20	230	0	0	234	168	3	16	8344	298,00	33,38	1,28	8,93
PNEUMOLOGIE_DIN_SECTIILE_TBC			Sectie	NU	5	0	24	24	0	6	604	0	0	606	344	4	4	4866	202,75	7,98	0,66	25,42
PNEUMOLOGIE_DIN_SECTIILE_MEDICALE__			Sectie	NU	6	0	24	24	0	9	623	0	0	627	435	2	5	4571	190,46	7,23	0,32	26,33
PNEUMOLOGIE_DIN_SECTIILE_MEDICALE__			Sectie	NU	7	0	26	26	0	13	607	0	0	613	271	2	7	4083	157,04	6,59	0,33	23,85
SECTIA EXTERIOARA PNEUMOFTIZIOLOGIE POIANA MARE					1	0	40	40	0	11	579	0	0	583	430	1	7	7966	199,15	13,50	0,17	14,75
PNEUMOLOGIE_DIN_SECTIILE_TBC			Sectie	NU	2	0	5	5	0	2	273	0	0	275	195	0	0	1257	251,40	4,57	0,00	55,00
PNEUMOLOGIE_TBC_			Compartiment	NU	3	0	35	35	0	9	306	0	0	308	235	1	7	6709	191,69	21,30	0,32	9,00

II. Rezultate relevante din studiile naționale, europene și internaționale

· Conferința ministerială globală a OMS¹,, din noiembrie 2017 privind eliminarea tuberculozei în cadrul SDG (Sustainable Development Goal = Obiectivelor de Dezvoltare Durabile) având tema "Încheierea tuberculozei în era dezvoltării durabile: un răspuns multisectorial" și

· Prima reuniune la nivel înalt a Adunării Generale a ONU în 2018 privind tuberculoza, vizează accelerarea punerii în aplicare a strategiei de combatere a tuberculozei în țara de origine, în vederea atingerii obiectivelor privind TBC, stabilit de Adunarea Mondială a Sănătății și de Organizația Națiunilor Unite, Obiectivele de Dezvoltare Durabile (SDG).

· 31 mai 2017 - Planul de acțiune pentru tuberculoză pentru regiunea europeană a OMS 2016-2020, stabilit la a 15-a Reuniune a Managerilor Programelor Naționale ale Regiunii Europene a OMS/ Wolfheze 2017.

· Conform datelor OMS-Europa, în 2015:

· 323.000 persoane s-au îmbolnăvit de TBC,

· 27.000 persoane au avut co-infecție TBC/HIV,

· 120.000 persoane au avut recăderi,

· 74.000 persoane au prezentat rezistență la tratament anti-TBC,

· 32.000 persoane au decedat datorită TBC. .

· Direcțiile de strategie stabilite cu ocazia reuniunii:

· Extinderea diagnosticului rapid;

· Absorbția rapidă a medicamentelor noi;

· Extinderea îngrijirii centrate pe pacienți și persoane;

· Regimurile de tratament mai scurte și mai eficiente ;

· Cercetarea de noi instrumente;

· Abordarea intersectorială a inechităților.

· Raportul Global al tuberculozei al OMS pe 2017 evaluează anual tuberculoza la nivel global¹.

Datele specificate în raport au fost disponibile din teritorii care reprezintă în total mai mult de 99% din populația lumii. Raportul utilizează și surse de date care includ departamentul HIV din cadrul OMS și Programul comun al Națiunilor Unite privind HIV/SIDA (UNAIDS); Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE); Banca Mondială¹.

Numărul anual al cazurilor noi de TBC a variat mult în rândul țărilor în 2016, de la mai puțin de 10/100.000 de locuitori în țările cu cele mai mari venituri, la 150-300/100.000 locuitori în țările cu venituri medii și peste 500/100 000 locuitori în câteva țări, inclusiv Republica Populară Democrată Coreeană, Lesotho, Mozambic, Filipine și Africa de Sud.

Raportul utilizează cinci domenii strategice de lucru care vor fi prezentate la capitolul V.

· La a 48-a Conferință mondială OMS privind sănătatea pulmonară, în parteneriat cu Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE), Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Uniunea Internațională Împotriva Tuberculozei și a Bolilor Pulmonare care a avut loc în octombrie 2017 la Guadalajara, Mexic, s-a discutat despre combaterea tuberculozei bovine și riscul de transmitere la om (TBC zoonotic).

Noile date publicate de OMS estimează că peste 140.000 de persoane se îmbolnăvesc și peste 12 000 de persoane își pierd viața în fiecare an datorită TB zoonotic - în special în regiunile din Africa și Asia de Sud-Est.

· TBC bovin este cel mai adesea transmisă oamenilor prin consumul de alimente, de obicei produse lactate neprelucrate termic sau carne crudă sau gătită necorespunzător, ce provine de la animalele bolnave.

Boala este rezistentă la pirazinamidă - una dintre medicamentele standard de primă linie utilizate pentru tratamentul tuberculozei. Prin urmare, pacienții sunt adesea diagnosticați greșit iar tratamentul nu are efectele dorite.

Au fost discutate instrumentele disponibile pentru diagnosticul, testarea și modalitățile de reducere a transmiterii bolii la om:

1. Elaborarea strategiilor pentru îmbunătățirea siguranței alimentare,

2. Dezvoltarea capacității sectorului de sănătate animală pentru a reduce prevalența tuberculozei în efectivele de animale,

3. Identificarea principalelor populații și a căilor de risc pentru transmiterea TB zoonotic

4. Creșterea gradului de conștientizare asupra tuberculozei zoonotice, angajarea părților interesate importante din sectorul public și privat și stabilirea unei colaborări intersectoriale eficiente.

5. Elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și liniilor directoare pentru prevenirea, supravegherea, diagnosticarea și tratamentul TB zoonotic, în conformitate cu standardele interguvernamentale, dacă este cazul.

6. Identificarea oportunității pentru intervențiile adaptate comunităților care să vizeze în comun problema sănătății umane și animale.

7. Dezvoltarea de investiții supra unor cazuri care să susțină angajamentul politic și finanțarea pentru combaterea TB zoonotic în sectoare, la nivel mondial, regional și național.

· 17 noiembrie 2017, Moscova/Geneva - S-a semnat un angajament global pentru a stopa evoluţia TBC-ului. Au participat 75 de miniștri care au convenit să ia măsuri urgente pentru a pune capăt tuberculozei până în 2030¹⁵,.

· 30 octombrie 2017, Geneva – OMS a semnalat nevoia urgentă de angajament politic sporit pentru a pune capăt tuberculozei. Eforturile globale de combatere a TBC au avut ca rezultat 53 milioane vieți salvate și reducerea cu 37% a ratei mortalității prin TBC. Cu toate acestea, conform OMS, progresele înregistrate în majoritatea țărilor nu sunt suficient de rapide pentru a atinge obiectivele globale sau pentru a remedia lacunele persistente în ceea ce privește îngrijirea și prevenirea tuberculozei.

· 1 decembrie 2017, Geneva - OMS și Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei au elaborat un acord de cooperare pentru a ajuta țările să accelereze eforturile de a pune capăt epidemiei de tuberculoză până în 2030.

Componenta TBC a acordului pune un accent deosebit pe identificarea acelor persoane cu TBC care nu au fost luate în evidenţă e sistemele de sănătate. Conform OMS, în 2017, din 10,4 milioane de cazuri în 2016, doar 6,3 milioane au fost detectate și notificate oficial. Acest lucru se datorează, în mare parte, subraportării și subdiagnosticării persoanelor cu tuberculoză, în special în țările cu mari sectoare private nereglementate, sisteme de sănătate organizate defectuos și implicarea redusă a comunităţilor.

· Proiectul Tuberculozei Regionale din Europa de Est și Asia Centrală (TB-REP) privind consolidarea sistemelor de sănătate pentru prevenirea și îngrijirea tuberculozei și prevenirea consumului de droguri este un proiect care a început în 2016 şi se va desfăşura pe o perioadă de trei ani. Proiectul se axează pe accelerarea prevenirii tuberculozei și îngrijire prin eliminarea barierelor sistemului sanitar și prin extinderea reformelor sistemului de sănătate în 11 țări din Europa de Est și din Asia Centrală.

Raportul acestui proiect prezintă etapele de realizare și rezultatele inițiale obținute în ceea ce privește susținerea durabilă pentru prevenirea și îngrijirea eficientă a tuberculozei, cooperarea la nivel de țară și consolidarea capacităților:

• cu sprijin tehnic din partea OMS/Europa, organizațiile societății civile din țările participante au elaborat strategii de susținere relevante pentru proiecte;

• țările participante au desemnat puncte focale naționale, pentru coordonarea și implementarea TB-REP;

• au fost înființate grupuri naționale de lucru cu scopul de a actiona ca ghiduri in vederea construirii de noi modele de îngrijire a tuberculozei;

• OMS a elaborat un plan privind îngrijirea TBC centrată pe oameni, adaptată la contextele naționale.

TB-REP este finanțat de Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei și este implementat de Centrul pentru Politici și Studii de Sănătate al Republicii Moldova în calitate de prim-beneficiar și Oficiul Regional al OMS pentru Europa, ca parteneri.

· Raportul ECDC, „Supravegherea și monitorizarea tuberculozei în Europa 2017”, în 2015, a raportat un număr total de:

· 311.910 cazuri TBC din țările din regiunea europeană a OMS, dintre care 264.073 erau noi, recidive sau cu tratament anterior necunoscut. Aceasta reprezintă 84,7% din totalul cazurilor de TBC notificate în 2015.

· În 2015, aproape 16.000 de pacienți cu infecție HIV + TBC au fost detectați dintr-un număr estimat de 27.000 și doar 62% dintre aceștia au primit tratament antiretroviral. Procentul de pacienți cu HIV în rândul cazurilor de TBC a crescut de la 3,4% în 2008 la 9,0% în 2015.

· Unul dintre obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru 2030 este de a pune capăt epidemiei globale de TBC. Strategia TBC privind Strategia "Stop tuberculozei " (aprobată de Adunarea Mondială a Sănătății în 2014), isi propune reducerea cu 90% a deceselor prin tuberculoză și o reducere cu 80% a ratei incidenței tuberculozei până în 2030, comparativ cu 2016.

III. Nivelul și dinamica fenomenului la nivel național (pe 10 ani)

Datorită progreselor în diagnosticarea și tratamentul tuberculozei, în România, numărul cazurilor a scăzut constant în ultimii 10 ani.

Cu toate acestea, România a înregistrat cea mai mare incidență a TBC din Uniunea Europeană (cu o ușoară creștere a incidenței în 2012 – 69,17/100.000 locuitori).

Tabel 12. Evolutia cazurilor noi de tuberculoza in perioada 2007-2016, Romania.

Evoluția cazurilor noi de tuberculoză, în perioada 2007 - 2016
Categorii de boli infectioase si parazitare dintre care:	Ani
	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014	2015	2016
	Număr/ Incidență (la 100.000 locuitori)
Tuberculoza	18.909	18.716	17.771	15.941	14.535	13.874	12.846	12.482	11.995	10.738
	(87,80)	(87,03)	(82,77)	(74,38)	(68,07)	(69,17)	(64,3)	(62,7)	(60,7)	(54,5)

Sursa: INSSE (http://statistici.insse.ro/shop/)

Din analiza evoluției cazurilor noi de tuberculoză în perioada 2007 – 2016, județele din sud și est au înregistrat cele mai mari valori, după cum urmează:

· în 2007, cele mai mari valori ale incidenței s-au înregistrat în Ilfov, Giurgiu, Dolj, Galați și Constanța.

· în 2008, în Giurgiu, Dolj, Constanța, Ilfov, Teleorman.

· în 2009, în Olt, Teleorman, Giurgiu, Dolj și Neamț.

· în 2010, în Olt, Giurgiu, Dolj, Galați și Teleorman.

· în 2011, în Olt, Dolj, Giurgiu, Mehedinți și Teleorman.

· în 2012, în Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu și Mehedinți.

· în 2013, în Teleorman, Dolj, Olt, Giurgiu și Tulcea.

· în 2014, în Giurgiu, Teleorman, Tulcea, Mehedinți, Dolj și Galați.

· în 2015, în Dolj, Olt, Teleorman, Bacău și Giurgiu.

· în 2016, în Tulcea, Giurgiu, Teleorman, Olt și Dolj (Conform Anuarului de Statistică Sanitară 2016, publicat în 2017).

Tabel 13.Evoluția cazurilor noi de tuberculoză, în perioada 2007 – 2016, pe județe

Nr. Crt	Județul	2007		2008		2009		2010		2011		2012		2013		2014		2015		2016
		Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%
0	TOTAL	18909	87.8	18716	87.0	17771	82.8	15941	74.4	14535	68.1	13874	69.2	12846	64.3	12482	62.7	12029	60.7	10738	54.5
1	Alba	228	60.6	260	69.5	196	52.4	193	51.8	146	39.4	172	50.5	148	43.7	130	38.6	129	38.5	113	34.0
2	Arad	540	118.0	500	109.3	474	104.0	430	94.5	394	86.8	358	83.2	313	73.0	329	77.0	269	63.2	255	60.3
3	Argeș	468	72.6	564	87.6	454	70.8	430	67.3	385	60.5	346	56.8	363	59.9	351	58.3	314	52.5	302	50.9
4	Bacău	682	94.7	659	91.8	716	100.0	631	88.3	560	78.6	573	93.6	512	84.1	504	83.2	525	87.2	451	75.4
5	Bihor	431	72.5	389	65.6	378	63.7	348	58.7	308	52.0	295	51.3	264	45.9	289	50.4	286	50.1	243	42.8
6	Bistrița-N.	162	51.2	178	56.2	159	50.1	165	52.0	115	36.3	113	39.7	117	41.2	128	45.1	116	41.0	122	43.3
7	Botoșani	463	101.9	434	96.2	431	96.1	380	85.0	329	74.0	347	84.9	335	82.8	317	79.0	272	68.5	258	65.7
8	Brașov	278	46.8	276	46.3	270	45.2	269	45.0	221	36.9	199	36.2	210	38.1	167	30.3	170	30.9	145	26.3
9	Brăila	271	74.1	292	80.6	302	83.8	310	86.7	288	81.1	257	80.9	243	77.4	206	66.4	244	79.7	195	64.7
10	Buzău	346	70.8	348	71.8	282	58.4	300	62.5	255	53.4	264	59.0	219	49.4	234	53.3	231	53.2	225	52.5
11	Caraș-Sev.	290	88.5	292	89.8	311	96.3	290	90.4	262	82.2	216	73.7	185	63.7	233	81.0	200	70.3	192	68.4
12	Călarași	302	95.8	293	93.4	282	90.1	238	76.3	252	81.2	214	70.2	188	62.1	170	56.6	162	54.5	154	52.3
13	Cluj	386	55.8	333	48.1	349	50.6	284	41.1	293	42.5	265	38.1	248	35.5	236	33.7	256	36.5	212	30.2
14	Constanța	862	120.0	915	127.0	769	106.5	673	93.0	647	89.3	608	88.9	548	80.1	530	77.5	507	74.3	419	61.6
15	Covasna	80	35.8	74	33.2	88	39.5	72	32.4	78	35.2	68	32.5	50	23.9	37	17.8	64	30.9	58	28.2
16	Dâmbovița	480	90.0	449	84.6	397	74.9	334	63.0	309	58.4	316	61.2	291	56.6	267	52.2	273	53.8	240	47.7
17	Dolj	880	123.6	906	127.9	821	116.4	782	111.4	722	103.5	690	105.1	626	95.9	616	95.0	604	93.8	507	79.4
18	Galați	749	121.9	652	106.6	659	108.1	650	106.7	503	83.2	483	90.7	453	85.5	486	92.3	435	83.3	386	74.7
19	Giurgiu	351	123.8	370	130.9	338	120.2	329	117.4	284	101.7	279	99.0	252	89.9	267	96.2	238	86.3	227	82.7
20	Gorj	363	95.1	343	90.5	324	85.8	306	81.3	325	86.6	326	96.3	279	83.0	293	87.9	248	75.2	205	62.9
21	Harghita	121	37.2	90	27.7	105	32.3	75	23.1	80	24.7	81	26.0	76	24.5	67	21.6	60	19.5	53	17.3
22	Hunedoara	424	89.8	397	84.8	364	78.3	321	69.6	281	61.4	286	69.0	263	64.1	205	50.5	209	52.1	187	47.2
23	Ialomița	276	95.0	245	84.9	246	85.5	187	65.2	199	69.6	171	62.8	143	52.9	186	69.3	168	63.2	164	62.3
24	Iași	891	108.0	873	105.6	824	99.3	746	90.3	628	76.55	633	81.8	560	71.9	586	74.7	617	78.3	531	67.3
25	Ilfov	422	143.5	371	122.0	335	107.3	269	83.8	252	75.3	285	71.3	288	69.8	257	60.6	231	52.8	217	48.0
26	Maramureș	401	78.2	473	92.4	445	87.0	338	66.2	342	67.2	328	69.0	337	71.2	354	75.1	278	59.2	261	55.9
27	Mehedinți	344	115.1	333	112.8	280	95.6	287	98.6	279	96.6	259	98.5	208	79.9	237	92.0	213	83.7	140	55.7
28	Mureș	421	72.4	517	88.9	440	75.8	433	74.6	315	54.4	320	58.2	238	43.4	218	39.8	252	46.2	228	42.0
29	Neamț	484	85.5	523	92.7	622	110.6	434	77.2	451	80.4	349	74.8	342	73.8	346	75.1	305	66.7	289	63.7
30	Olt	494	103.8	554	117.7	650	139.2	548	118.4	475	103.6	476	110.4	386	90.6	373	88.6	375	90.2	328	80.0
31	Prahova	640	78.0	593	72.5	516	63.3	552	67.9	499	61.7	401	52.8	380	50.4	343	45.7	347	46.6	383	52.0
32	Satu-Mare	364	99.4	343	93.8	352	96.5	272	74.7	271	74.6	304	88.7	245	71.7	222	65.2	235	69.3	245	72.6
33	Sălaj	198	81.4	189	77.9	174	71.9	135	56.0	134	55.8	105	47.2	116	52.5	102	46.4	94	43.1	87	40.1
34	Sibiu	214	50.6	202	47.7	200	47.0	162	38.1	143	33.6	137	34.3	151	37.7	140	35.0	145	36.2	105	26.3
35	Suceava	512	72.5	520	73.6	438	62.0	432	61.0	429	60.5	374	59.1	419	66.3	390	61.7	369	58.5	302	48.0
36	Teleorman	462	111.8	491	120.5	491	122.0	421	105.8	369	93.9	372	99.2	360	97.4	338	92.7	318	88.7	288	81.7
37	Timiș	741	111.1	697	103.3	686	101.2	656	96.5	538	79.1	538	78.2	502	72.5	487	70.1	488	70.1	405	58.1
38	Tulcea	223	89.0	210	84.3	252	101.8	211	85.8	204	83.6	167	79.1	180	86.0	192	92.7	166	81.1	172	85.1
39	Vaslui	463	101.6	495	109.4	460	102.2	415	92.3	354	79.1	322	82.1	293	75.1	295	75.6	313	80.6	255	66.1
40	Vâlcea	320	77.7	330	80.7	326	79.9	255	62.7	225	55.6	231	62.6	239	65.2	205	56.2	153	42.3	172	48.0
41	Vrancea	301	76.7	309	78.9	296	75.8	275	70.6	262	67.4	269	79.5	215	63.9	212	63.3	207	62.2	210	63.7
42	București	1581	81.8	1434	73.8	1269	65.3	1103	56.8	1129	58.8	1077	57.3	1061	56.7	937	50.4	943	51.0	807	44.0

Sursa: Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" http://statistici.insse.ro/shop/

Din analiza cazurilor de TBC la copii, numărul cazurilor noi și incidența tuberculozei la copiii sub 15 ani a înregistrat cele mai mari valori în județele din sudul țării, est și nord-vest:

în 2007, cele mai mari valori ale incidenței la copii < 15 ani s-au înregistrat în Ilfov, Vaslui, Galați, Maramureș, Constanța, Iaşi.

în 2008, în Ilfov, Teleorman, Vaslui, Maramureș și Constanța.

în 2009, în Teleorman, Ilfov, Maramureș, Constanța și Satu-Mare.

în 2010, în Teleorman, Ilfov, Giurgiu, Vaslui și Galați.

în 2011, în Giurgiu, Teleorman, Maramurel, Tulcea și Vaslui.

în 2012, în Constanța, Giurgiu, Satu-Mare, Dolj și Timiș.

în 2013, în Maramureș, Galați, Ilfov, Satu-Mare, Teleorman.

în 2014, în Maramureș, Galați, Bihor, Constața, Ilfov, Teleorman.

în 2015, în Brăila, Teleorman, Maramureș, Galați, Constanța și Dâmbovița.

în 2016, în Brăila, Teleorman, Maramureș, Giurgiu, Ialomița și Satu-Mare (Conform Anuarului de Statistică Sanitară 2016, publicat în 2017).

Tabel 14. Evoluția cazurilor noi de tuberculoză la copii sub 15 ani, în perioada 2007 – 2016, pe județe

Nr. Crt	Județul	2007		2008		2009		2010		2011		2012		2013		2014		2015		2016
		Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%
0	TOTAL	996	30.3	914	28.0	953	29.4	811	25.0	759	23.6	712	22.5	689	22.1	629	20.3	651	21.2	591	19.3
1	Alba	9	16.1	10	18.2	8	14.7	11	20.3	5	9.4	2	3.8	7	13.7	2	4.0	4	8.1	2	4.1
2	Arad	2	3.0	10	14.9	5	7.5	6	9.1	13	19.9	8	12.1	8	12.3	0	0.0	5	7.8	3	4.7
3	Argeș	13	13.8	20	21.5	21	22.9	20	21.9	18	20.0	12	13.5	18	20.6	14	16.3	19	22.4	16	19.0
4	Bacău	13	10.5	15	12.2	32	26.4	22	18.4	11	9.4	12	11.0	9	8.4	22	20.7	22	20.9	11	10.5
5	Bihor	26	27.3	23	24.3	25	26.5	27	28.6	17	18.1	29	30.9	34	36.7	33	35.9	23	25.2	20	22.0
6	Bistrița-N.	10	18.0	13	23.7	9	16.6	7	12.9	8	14.9	13	25.1	11	21.5	9	17.8	7	13.9	5	9.9
7	Botoșani	8	9.5	6	7.2	23	28.1	14	17.3	9	11.4	8	10.4	17	22.7	7	9.6	9	12.7	8	11.6
8	Brașov	14	16.9	11	13.2	22	26.2	26	30.4	25	29.0	21	24.6	28	32.6	15	17.3	15	17.1	13	14.6
9	Brăila	15	29.7	10	20.1	8	16.3	12	24.7	5	10.5	11	23.7	9	19.9	4	9.0	32	74.1	29	68.5
10	Buzău	8	10.9	7	9.6	18	25.0	8	11.2	7	10.0	9	13.0	8	11.8	16	24.0	8	12.3	13	20.4
11	Caraș-Sev.	7	14.6	8	16.9	10	21.5	12	26.2	14	31.1	9	20.4	3	7.0	10	23.9	10	24.4	8	19.9
12	Călarași	10	19.5	10	19.4	8	15.6	9	17.6	10	19.7	11	21.1	6	11.7	3	6.0	8	16.2	5	10.3
13	Cluj	18	19.9	14	15.4	13	14.3	14	15.3	16	17.4	5	5.4	12	12.9	12	12.8	17	17.9	18	18.6
14	Constanța	53	50.1	61	57.1	69	63.9	37	33.7	38	34.4	54	49.2	30	27.4	37	33.9	37	33.9	30	27.4
15	Covasna	5	13.5	2	5.4	2	5.4	6	16.1	3	8.1	4	10.9	3	8.2	0	0.0	7	19.6	2	5.7
16	Dâmbovița	21	24.9	25	30.1	16	19.5	19	23.4	16	19.9	17	20.6	10	12.3	16	20.2	25	32.1	5	6.5
17	Dolj	42	40.7	31	30.6	26	26.0	28	28.2	32	32.7	35	36.6	21	22.4	23	24.8	22	24.0	27	29.5
18	Galați	65	67.7	37	39.1	40	43.1	39	42.5	30	33.5	27	31.5	44	52.6	31	37.8	33	41.0	31	39.1
19	Giurgiu	13	30.0	15	35.1	19	44.9	28	66.7	22	53.2	21	47.5	10	23.1	12	28.3	10	23.9	16	38.9
20	Gorj	13	21.1	7	11.7	9	15.4	14	24.6	14	25.3	8	15.2	10	19.6	10	20.3	5	10.5	5	10.9
21	Harghita	15	28.1	8	15.0	4	7.5	6	11.2	10	18.8	11	20.8	8	15.3	6	11.6	0	0.0	1	2.0
22	Hunedoara	14	20.8	11	16.7	8	12.4	6	9.5	6	9.7	7	12.0	7	12.3	5	9.0	7	12.7	7	12.9
23	Ialomița	19	40.0	19	40.2	15	31.9	12	25.5	14	29.8	5	10.5	4	8.6	7	15.2	5	11.0	17	37.9
24	Iași	81	54.7	62	41.7	67	45.2	37	24.9	55	37.3	47	32.8	28	19.7	30	21.1	30	21.1	32	22.4
25	Ilfov	47	110.4	35	80.0	37	81.4	33	69.5	15	30.1	21	30.9	36	51.8	23	32.3	21	28.6	23	30.2
26	Maramureș	49	57.6	52	62.1	67	80.9	28	34.0	43	53.2	40	50.2	43	55.4	53	69.5	37	49.1	33	44.2
27	Mehedinți	10	22.8	19	44.6	9	21.5	11	26.6	18	44.4	9	22.6	6	15.5	8	21.2	7	18.9	4	11.1
28	Mureș	39	41.6	44	47.0	33	35.3	31	33.1	31	33.2	29	31.5	10	11.0	13	14.3	7	7.8	15	16.7
29	Neamț	18	19.5	8	8.8	11	12.3	12	13.5	15	17.2	16	20.2	6	7.7	6	7.8	8	10.6	5	6.7
30	Olt	26	36.9	14	20.4	23	34.4	16	24.5	15	23.7	8	12.6	11	18.0	11	18.6	12	21.0	5	9.0
31	Prahova	18	15.4	22	19.0	28	24.3	17	14.8	9	7.9	5	4.5	18	16.4	16	14.7	16	14.9	23	21.6
32	Satu-Mare	19	31.6	21	35.3	29	49.1	9	15.3	18	30.9	23	38.8	25	42.9	15	26.0	10	17.4	21	36.9
33	Sălaj	4	9.9	3	7.5	2	5.0	4	10.2	1	2.6	1	2.6	7	18.8	5	13.6	1	2.7	1	2.8
34	Sibiu	7	10.5	4	6.0	6	9.0	9	13.4	3	4.5	1	1.5	4	6.0	4	6.1	10	15.1	3	4.5
35	Suceava	40	30.1	49	37.3	21	16.2	20	15.5	36	28.3	12	10.0	37	31.2	23	19.6	30	25.7	26	22.4
36	Teleorman	25	44.7	40	73.6	45	85.0	47	90.3	26	51.3	17	32.6	19	37.6	14	28.4	27	56.2	29	61.6
37	Timiș	16	16.9	27	28.6	29	30.7	27	28.5	12	12.6	34	36.1	15	15.9	27	28.3	17	17.6	20	20.3
38	Tulcea	8	21.2	1	2.7	13	35.1	15	40.9	16	44.2	10	29.2	4	11.9	9	27.1	10	30.7	4	12.6
39	Vaslui	63	73.0	56	65.5	37	43.8	42	50.2	36	43.8	21	27.1	16	21.2	11	14.8	13	17.6	5	6.8
40	Vâlcea	19	31.3	10	16.9	10	17.2	11	19.2	9	16.0	5	9.2	13	24.4	3	5.8	2	3.9	4	8.1
41	Vrancea	11	17.5	8	12.9	4	6.5	8	13.1	7	11.7	12	20.7	13	22.8	5	8.9	12	21.5	3	5.5
42	București	83	37.3	66	28.9	72	30.6	51	21.0	51	20.8	62	26.3	61	25.6	59	24.3	51	20.6	43	17.1

Sursa: Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" http://statistici.insse.ro/shop

Numarul deceselor inregistrate prin tuberculoză, a înregistrat o creștere în 2008, apoi a scăzut constant

Tabel 15. Mortalitatea prin tuberculoză 2007-2016 (nr. si rata /100000 populatie)

Cauze de deces		Ani
		2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014	2015	2016
Total decese dintre care:		251.965 (1116.7)	253.202 (1123.2)	257.213 (1142.1)	259.723 (1154.7)	251.439 (1120.4)	255.539 (1140.7)	250.466 (1120.2)	254.791 (1142.6)	261.697 (1175.6)	256.761 (1155.6)
Boli infecţioase şi parazitare		2375 (10.5)	2485 (11.0)	2358 (10.5)	2474 (11.0)	2233 (10.0)	2396 (10.7)	2362 (10.6)	2672 (12.0)	2738 (12.3)	3126 (14.1)
din care: Tuberculoza		1606 (7.1)	1639 (7.3)	1523 (6.8)	1482 (6.6)	1283 (5.7)	1249 (5.6)	1136 (5.1)	1125 (5.0)	1058 (4.8)	969 (4.4)
	Sursa:INSSE

Tabel.16 Decedați prin tuberculoză pe sexe în perioada 2007 - 2016

Sex	Ani
	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014	2015	2016
	Număr persoane
Total	1.606	1.639	1.523	1.482	1.283	1.249	1.136	1.125	1.058	969
Masculin	1.331	1.341	1.278	1.249	1.052	986	903	876	838	785
Feminin	275	298	245	233	231	263	233	249	220	184

Sursa: INSSE

În ceea ce privește decesele prin tuberculoză pe sexe, în ultimii 10 ani s-a observat, o creștere din 2007 în 2008, apoi o scădere constantă, situație reflectată și la sexul masculin, iar la sexul feminin, valori fluctuante, cu scăderi în 2009 - 2011, 2013 și 2015-2016.

Evidențe utile pentru intervenții la nivel național, european și internațional (ghiduri, recomandări, etc.)

OMS a elaborat o listă de supraveghere a TBC, „Global Task Force on TB Impact Measurement” ("Grupul de lucru global privind măsurarea impactului tuberculozei), privind măsurarea impactului măsurării tuberculozei, care definește standardele care trebuie îndeplinite pentru furnizarea datelor incidenței tuberculozei¹. Activitățile privind supravegherea consolidată au inclus elaborarea unui ghid privind studiile de inventariere pentru a măsura sub-raportarea cazurilor de tuberculoză detectate . Pentru perioada 2016-2020, rolul Global Task (grupului de lucru global) a fost desemnat să ghideze, să promoveze și să susțină analiza și utilizarea datelor TBC pentru acțiunile politice de planificare și programare.

Inițiativa Globală de Laborator (Global Laboratory Initiative - GLI) este o rețea de parteneri internaționali având scopul de a accelera și extinde accesul la servicii de laborator de calitate. In octombrie 2017 - GLI a inițiat un Ghid care oferă informații practice pentru dezvoltarea și îmbunătățirea eficienței testărilor de laborator, oferind soluții integrate.

Ghid pentru elaborarea unui plan național de acțiune public-privat pentru prevenirea și îngrijirea pacienţilor cu tuberculoză, publicat de OMS și USAID în decembrie 2017.

Acest ghid este un document de planificare destinat să faciliteze integrarea componentelor sistemului public-privat (PPM) în planurile strategice naționale privind TBC. Procesul evidențiat în acest document a fost deja adoptat și utilizat în peste zece țări, printre care: Bangladesh, Etiopia, Ghana, Kenya, Malawi, Namibia, Nigeria, Filipine, Tanzania, Uganda și Zambia.

Cu ocazia lansării Raportului Global TB al OMS 2017, s-a concluzionat că se înregistrează scăderi foarte mici ale incidenței și deceselor prin TBC și, astfel, o stagnare a gradului de acoperire a serviciilor specifice.

Numărul estimat de persoane care dezvoltă TBC rămâne ridicat: 10,4 milioane;

Mortalitatea a scăzut de la 1,8 la 1,7 milioane;

Succesul tratamentului pentru TBC sensibil la droguri rămâne același, de 83%, iar cel al TBC rezistent la medicamente rămâne la 54% la nivel global.

OMS își propune următoarele:

7,3 milioane de persoane cu TBC diagnosticate și tratate în 2018, de la 6,3 milioane în 2016

250 000 de pacienți cu MDR TB diagnosticați și tratați în 2018, în creștere de la 130 000 în 2016

70% dintre persoanele noi cu TBC să aibă un test de sensibilitate la droguri în 2018 (față de 33% în 2016)

Triplarea numărului de copii care primesc terapie preventivă în 2018 (față de 13% din 2016)

Atingerea nivelului de 88% pentru TBC sensibil, 65% pentru MDR TB în 2018.

În 2015, Ministerul Sănătății din România a emis Ordinul nr. 1171/21.09.2015 pentru aprobarea Ghidului de implementare a Programului Național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei.

Acest ghid oferă îndrumare profesioniștilor în domeniul serviciilor de sănătate cu privire la gestionarea cazurilor cu tuberculoză, precum și a celor care prezintă coinfecție TB-HIV/SIDA.

În România, Ministerul Sănătăţii consideră tuberculoza o problemă majoră de sănătate publică şi ca urmare activităţile antituberculoase prevăzute în Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei (PNPSCT) – diagnosticul şi tratamentul bolnavilor de TBC, controlul contacţilor acestora, tratamentul preventiv, activităţile de informare, educare, comunicare – sunt gratuite. Documentul a fost elaborat pe baza strategiilor în domeniul controlului tuberculozei elaborate de ECDC și OMS.

Scopul PNPSCT: reducerea mortalităţii, morbidităţii şi transmiterii TBC până în anul 2050, astfel încât această maladie să nu mai reprezinte o problemă naţională de sănătate publică.

Obiectivele PNPSCT până în anul 2020:

asigurarea accesului universal la tehnici rapide pentru diagnosticul TBC şi identificarea profilului de rezistenţă;

diagnosticarea a cel puţin 85% din cazurile estimate de tuberculoză;

atingerea ratei de succes terapeutic de 90% la cazurile noi de TBC pulmonară confirmate bacteriologic;

atingerea ratei de succes terapeutic de 75% la cazurile noi de TBC MDR;

reducerea ratei de mortalitate prin tuberculoză până la 3,4%ooo;

scăderea incidenței globale a TBC la 55,51 %ooo ²⁸.

PNPSCT reprezintă cadrul implementării obiectivelor specifice Strategiei Naționale de Control al Tuberculozei în România 2015-2020 de către Ministerul Sănătății, în concordanță cu recomandările ECDC și OMS.

95% reducere până în 2035 a numărului de decese prin TBC faţă de 2015.

90% reducere a ratei de incidenţă a TBC până în 2035 faţă de 2015.

Zero familii afectate de costurile aferente tratamentului pentru TBC până în 2035.

Date privind politicile, strategiile, planurile de acțiune și programele existente la nivel european, național și județean

Raportul Global al Tuberculozei 2017 prezintă anual situația mondială legată de politica de vaccinare BCG.

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU vizează un scop comun: să pună capăt epidemiei globale de TBC -pentru perioada 2016-2035.

2016 este primul an de punere în aplicare a strategiei privind TBC în contextul Agendei Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă a Națiunilor Unite, ambele având ca obiectiv stoparea epidemiei de TBC. Programul Global Tuberculosis Report (Raportul Global al Tuberculozei) 2017 al OMS a elaborat orientarea operațională, pentru o implementare eficientă a noii strategii.

Noua strategie oferă explicații ale viziunii, obiectivelor și etapelor esențiale ale strategiei End TB (Stop tuberculozei), precum și indicatorii cheie pentru măsurarea progresului. Este organizat în trei părți:

- Partea I prezintă abordarea generală, principiile și primii pași de implementare așteptați la nivel de țară.

- Partea a II-a explică viziunea, obiectivul, indicatorii, obiectivele și etapele de bază ale Strategiei,

- Partea a III-a prezintă politicile, actorii și acțiunile necesare pentru a contribui la implementarea noilor abordări prezentate în cadrul celor trei piloni ai Strategiei:

îngrijire și prevenire centralizată;

politici îndrăznețe și sisteme de susținere;

intensificarea cercetării și inovării.

Noua strategie globală de combatere a TBC 2016-2035, care a fost aliniată obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă (SGD) 2030 și aprobată de cea de-a 67-a sesiune a Adunării Mondiale a Sănătății, a fost adaptată pentru regiunea europeană a OMS.

Planul de acțiune, care conține șase direcții strategice și 13 activități în cadrul a trei domenii de intervenție, oferă partenerilor naționali și partenerilor internaționali un cadru pentru coordonarea responsabilităților la nivel regional și național.

În conformitate cu Rezoluția Comitetului Regional al OMS- Europa (document EUR/RC65/17 Rev.1), progresele înregistrate în punerea în aplicare a planului de acțiune privind tuberculoza vor fi raportate la cel de-al 67-lea Comitet Regional al OMS din septembrie 2018.

Raportul Global al Tuberculozei 2017 prezintă cele cinci domenii strategice de lucru pentru perioada 2016 - 2020:

1. Consolidarea sistemelor naționale de notificare pentru măsurarea directă a cazurilor de tuberculoză, inclusiv TBC rezistente la medicamente și TBC asociate cu HIV în mod specific.

2. Consolidarea sistemelor VR naționale (vital registration – înregistrări vitale) pentru măsurarea directă a deceselor cu tuberculoză.

3. Studii prioritare pentru a măsura periodic povara bolii tuberculozei, incluzând:

a. sondaje naționale privind prevalența TBC-ului

b. analize de rezistență la medicamente

c. analize de mortalitate

d. studii privind costurile cu care se confruntă pacienții cu tuberculoză și familiile acestora.

4. Revizuirea periodică a metodelor utilizate de OMS pentru a estima povara bolii TBC și a infecției latentă a TBC.

5. Analiza și utilizarea datelor TBC la nivel de țară, inclusiv:

a. analize dezagregate (de exemplu, în funcție de vârstă, sex, locație) pentru a evalua inegalitățile și echitatea;

b. proiecții ale sarcinii bolii; și

c. îndrumare, instrumente și consolidarea capacităților.¹

Cadrul de monitorizare a TBC-SDG elaborat cuprinde 14 indicatori care sunt asociati cu incidența tuberculozei, în cadrul a șapte SDG-uri. Cei mai importanţi indicatori sunt:

acoperirea serviciilor esențiale de sănătate;

cheltuieli de sănătate pe cap de locuitor;

prevalența HIV;

prevalența fumatului;

prevalența diabetului;

prevalența tulburării consumului de alcool.

proporția populației care trăiește sub pragul sărăciei internaționale;

proporția populației acoperite de planurile/sistemele de protecție socială;

prevalența subnutriției; proporția populației care se bazează în principal pe combustibili și tehnologii nepoluante;

Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor;

Indicele Gini pentru inegalitatea veniturilor;

proporția populației urbane care trăiește în suburbii.

Dintre Obiectivele de dezvoltare durabilă a ONU, SDG 3 are ca scop consolidat "Asigurarea vieții sănătoase și promovarea bunăstării pentru toți la toate vârstele". Au fost stabilite 13 ținte, printre care:

Până în 2030, să se pună capăt epidemiilor de SIDA, tuberculoză, malarie și boli tropicale neglijate și combaterea hepatitei, a bolilor transmise prin apă și a altor boli transmisibile.

Să se realizeze o acoperire universală a sănătății, inclusiv protecția riscurilor financiare, accesul la servicii de sănătate esențiale de calitate și accesul la medicamente și vaccinuri esențiale, eficiente;

Sprijinirea cercetării și dezvoltării vaccinurilor și medicamentelor pentru bolile transmisibile și netransmisibile care afectează în primul rând țările în curs de dezvoltare;

Acces la medicamente și vaccinuri esențiale.

Documentul politic elaborat de OMS, Investiții globale în cercetarea și dezvoltarea tuberculozei: trecut, prezent și viitor a fost realizat împreună cu actori din grupurile societății civile, din mediul academic și din parteneriatele de dezvoltare a produselor, pentru a fi utilizat la "prima Conferință ministerială globală privind tuberculoza în era dezvoltării durabile 2017".

Acest document subliniază nevoile de cercetare pentru a pune capăt TBC și a elaborat cerințele de finanțare și structurale necesare pentru a operaționaliza această viziune, descrie modul în care unele cercetări finanțate au oferit beneficii pacienților și au influențat politica și luarea deciziilor, dar și cât de puțin este investit în cercetarea și dezvoltarea TBC în comparație cu alte boli, cum ar fi HIV și malaria, care afectează de asemenea populațiile sărace¹⁶.

Rețeaua Europeană de supraveghere a tuberculozei își propune să mențină și să dezvolte activitățile de supraveghere și, prin urmare, să contribuie la progresul internațional atât în domeniul epidemiologiei TBC, cât și al domeniilor de laborator.

Rețeaua europeană de supraveghere a tuberculozei este formată din experți în supravegherea tuberculozei din toate cele 53 de țări care aparțin regiunii europene a OMS, inclusiv 30 de state membre ale UE / SEE.

Sub coordonarea comună a ECDC și a OMS / Europa, această rețea colectează, validează, analizează și diseminează datele de supraveghere a TBC europene pentru a descrie epidemiologia tuberculozei în regiune și a monitoriza progresele înregistrate în ceea ce privește eliminarea tuberculozei. Observațiile cheie și rezultatele monitorizării sunt publicate în rapoartele anuale.

(Rețeaua europeană de supraveghere a tuberculozei este o continuare a fostului Program european de supraveghere a tuberculozei (EURO TB), care a fost găzduit de Institut de Veille Sanitaire în Franța și a efectuat supravegherea tuberculozei în regiunea europeană a OMS în perioada 1996-2007).

Guvernul României a aprobat Strategia Națională de Control al Tuberculozei pentru perioada 2015-2020. Scopul principal este cel de reducere a incidenței și mortalității provocate de tuberculoză, prin asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, tratare și creștere a aderenței la tratament, în conformitate cu recomandările OMS.

Cu toate progresele înregistrate în ultimii 12 ani, România este țara Uniunii Europene cu cea mai mare incidență a tuberculozei (de 4 ori peste media UE), având una dintre cele mai mici rate de vindecare, prezentând o creștere anuală a rezervorului de pacienți infecțioși. Strategia își propune ca obiectiv final asigurarea condițiilor petru eliminarea tuberculozei ca problemă de sănătate publică în România, până în 2050. România are o rată a mortalității prin tuberculoză de 5,1 la fiecare 100.000 de locuitori, de 6,5 ori peste media din UE și 1,9 ori mai mare decât Regiunea Europeană a OMS, conform ultimelor date ale INSP-CNSISP.

Strategia Naţională de Control al Tuberculozei pentru perioada 2015-2020 a fost creată printr-un proces de colaborare, condus de un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Programului Național de Control al Tuberculozei și OMS, precum și ai altor instituții de stat și organizații nonguvernamentale.

Scopul strategiei este de a trasa direcţiile de acţiune privind controlul tuberculozei în funcţie de nevoile epidemiologice şi programatice din România, dar şi de a stabili ţinte naţionale pentru îmbunătăţirea performanţei programului. Ariile majore de intervenţie corespund celor şase componente ale Strategiei Stop TB:

Componentele Strategiei Stop TBC:

1. Aplicarea DOTS de calitate la nivel naţional şi îmbunătăţirea acestuia;

2. Abordarea TB/HIV, TB MDR şi a nevoilor populatiei sărace şi vulnerabile;

3. Contribuţia la consolidarea sistemului sanitar;

4. Creşterea implicării în controlul infecţiei TBC a tuturor furnizorilor de servicii medicale;;

5. Încurajarea persoanelor cu TBC şi a comunităţilor să lupte împotriva TBC;

6. Realizarea unui cadru favorabil pentru cercetare şi promovarea acesteia.

Obiectivele Strategiei pentru următorii 5 ani (2015-2020):

Asigurarea accesului universal la metode rapide de diagnostic pentru TBC sensibilă şi pentru TBC M/XDR;

Diagnosticarea a cel puţin 85% din toate cazurile estimate de TBC sensibilă şi TB MDR;

Tratarea cu succes a cel puţin 90% din cazurile noi de TBC pozitivă în cultură şi a cel puţin 85% din toate retratamentele.

Tratarea cu succes a 75% din cazurile de TBC MDR.

Reducerea ratei generale a mortalităţii TBC la mai puţin de 4,3 la 100 000 de locuitori.

Eliminarea costurilor crescute de tratament.

Rata de notificare a tuturor formelor de TBC – confirmate bacteriologic plus cele diagnosticate clinic, cazuri noi şi retratamente –va scădea la 46,59%ooo.

Îmbunătăţirea capacităţii sistemului sanitar de a control al TBC.

Programul național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei  asigură:

prevenția tuberculozei: vaccinarea BCG și administrarea tratamentului chimioprofilactic cu izoniazidă la cazurile cu indicație;

depistarea tuberculozei, pasivă, respectiv activă;

diagnosticul tuberculozei, prin examen clinic și metode de laborator: examenul bacteriologic, examen radiologic;

identificarea sensibilității, respectiv rezistenței microbiene la antibiotice prin metode de laborator, testarea mutațiilor genetice sugestive pentru rezistențe la medicamentele antituberculoase;

tratamentul pacienților cu tuberculoză sensibilă sau rezistentă, asigurarea administrării sub directă observație a tratamentului;

monitorizarea evoluției sub tratament a cazurilor de tuberculoză;

notificarea și evaluarea cazurilor de tuberculoză în registrul național;

elaborarea și trimiterea de rapoarte periodice către diferite instituții la nivel național si internațional;

managementul medicamentelor antituberculoase;

controlul transmiterii tuberculozei în unitățile sanitare, comunități la risc și societate, prin măsuri specifice de control al transmiterii tuberculozei;

intervenții pentru schimbarea comportamentelor;

dezvoltarea resurselor umane pentru controlul TB;

Între aprilie 2015 și decembrie 2017 s-au realizat o serie de proiecte implementate în parteneriat cu Fundaţia Romanian Angel Appeal, cu implicarea factorilor de decizie din cadrul Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei din România şi cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii:

Proiectul Diagnosticarea rapidă şi de calitate a  TBC şi TB MDR/XDR prin îmbunătăţirea dotării laboratoarelor Bk cu echipamente de testare rapidă şi dezvoltarea de ghiduri metodologice naţionale.

Scop: extinderea accesului populaţiei din România la diagnosticarea rapidă şi de calitate a TBC şi TB MDR/XDR.

Obiective: elaborarea de ghiduri naţionale, dotarea laboratoarelor cu echipamente, consumabile in vedrea asigurarii examenului de laborator de calitate.

Proiectul Îmbunătăţirea controlului TB MDR/XDR prin asigurarea tratamentului neîntrerupt, complet şi de calitate, cu medicamente anti-tuberculoase procurate prin GLC (DOTS-Plus).

Scop: limitarea răspândirii infecţiei cu tuberculoză multidrog-rezistentă.

Obiective: asigurarea medicamentelor anti-tuberculoase; monitorizarea permanentă a evoluţiei sub tratament. 

Analiza grupurilor populaționale la risc.

Influențele mai largi asupra epidemiei de TBC includ nivelul de sărăcie, infecția HIV, subnutriția și fumatul⁶.

Segmente populaționale vulnerabile,:

Persoane fără adăpost;

Persoane încarcerate;

Rezistenţa la medicamente;

Homosexualii;

Fumători;

Persoane cu imunitate scăzută;

Copiii sub 15 ani.

Raportul ECDC, „Supravegherea și monitorizarea tuberculozei în Europa 2017”, în 2015, a specificat următoarele:

Cazurile de TBC cu origine străină reprezintă 6,3% din totalul cazurilor de TBC notificate la nivel regional, 29,8% în țările UE/SEE și doar 0,7% - țările non-UE/SEE.

Un total de 5,9% (13 845 de cazuri) din cazurile de TBC noi și recidive în regiune au fost raportate din penitenciare, dintre care 13432 (97%) erau în cele 18 țări cu prioritate înaltă. Rata generală de notificare pentru cazurile noi de tuberculoză în penitenciarele din regiunea europeană a OMS a fost de 915 la 100.000 de locuitori.

O medie regională a riscurilor asociate pentru tuberculozele emergente în închisori a fost de 24 de ori mai mare decât în societate.

În timp ce toți pacienții cu tuberculoză MDR au acces la medicamentele secundare în regimuri de tratament specifice, rata de tratament eficient este cu mult sub obiectivul de 75% definit în Planul de acțiune pentru tuberculoză pentru regiunea europeană a OMS pentru perioada 2016-2020.

22 martie 2017, Geneva - Noua orientare în domeniul eticii în materie de tuberculoză (TBC), lansată de OMS, are drept scop să contribuie la garantarea faptului că țările pun în aplicare Strategia TBC şi cuprinde standarde etice pentru a proteja drepturile tuturor celor afectați,.

Cea mai mare povară a bolii este dată de comunități socio-economice: migranți, refugiați, prizonieri, minorități etnice, mineri și alții care lucrează și trăiesc în medii amenințătoare de risc.

Sărăcia, malnutriția, locuințele sărace și salubritatea, complicate de alți factori de risc, cum ar fi HIV, tutunul, consumul de alcool și diabetul zaharat, pot pune oamenii la un risc sporit de tuberculoză și îngreunează accesul la îngrijire.

Mai mult de o treime (4,3 milioane) de persoane cu tuberculoză sunt nediagnosticate sau nedeclarate, unele nu primesc deloc îngrijire și altele au acces la îngrijire de calitate discutabilă.

Noua orientare a eticii OMS abordează aspecte controversate, cum ar fi izolarea pacienților contagioși, drepturile pacienților cu tuberculoză în penitenciare, politicile discriminatorii împotriva migranților afectați de TBC.

Etica OMS subliniază cinci obligații etice cheie pentru guverne, lucrători în domeniul sănătății, furnizori de servicii medicale, organizații neguvernamentale, cercetători și alte părți interesate pentru:

• sprijinul social de care au nevoie

• evitarea izolării pacienților cu tuberculoză înainte de epuizarea tuturor opțiunilor pentru a permite aderența la tratament și numai în condiții foarte specifice

• să permită "populațiilor-cheie" să acceseze același standard de îngrijire oferit altor cetățeni

• asigura un mediu de muncă sigur  pentru personalul din sănătate.

Protecția drepturilor omului, a eticii și a echității sunt principii care stau la baza strategiei TBC.

Aproximativ un sfert din populația lumii are TBC latentă, ceea ce înseamnă că oamenii au fost infectați cu TBC, dar nu sunt (încă) bolnavi și nu pot transmite boala⁶.

Persoanele infectate cu bacilul tuberculozei au un risc de 5-15% mai mare de a se îmbolnăvi de TBC, procentul crescând la persoanele cu sisteme imunitare deficitare , cum ar fi cele HIV-pozitive (20-30%), cu malnutriție sau diabet, sau persoanele care consumă tutun (8%).

Persoanele cu TBC activă pot infecta alte 10-15 persoane prin contact strâns pe parcursul unui an.

Fără tratamentul adecvat, 45% dintre persoanele cu HIV-negativ cu TBC, în medie, și aproape toate persoanele HIV-pozitive cu TBC sunt la risc crescut de deces.

O persoană care trăiește cu HIV este de aproximativ 26 până la 31 de ori mai susceptibilă de a dezvolta TBC activă.

Aproximativ 1 din 3 decese în rândul persoanelor cu HIV se datorează TBC,.

Tuberculoza afectează în cea mai mare parte adulții în cei mai productivi ani. Cu toate acestea, toate grupurile de vârstă sunt expuse riscului.

Peste 95% din cazuri și decese sunt în țările în curs de dezvoltare.

Un milion de copii (cu vârste între 0 și 14 ani) s-au îmbolnăvit de tuberculoză, iar 250.000 de copii (inclusiv copiii cu TBC asociată cu HIV) au decedat din cauza bolii în 2016⁵.

1 decembrie 2017, Geneva - OMS și Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei și-au extins parteneriatul strâns cu un nou acord de cooperare pentru a ajuta țările să accelereze eforturile de a pune capăt epidemiei de tuberculoză până în 2030,. Componenta TBC a acordului pune un accent deosebit pe găsirea persoanelor cu TBC care nu au fost incă identificate ca având boala.

În 2015, în SUA, majoritatea (87%) dintre toate cazurile de TBC raportate s-au înregistrat la minorități rasiale și etnice.

TBC a fost raportată la 1.995 de persoane de culoare, non-hispanici. De asemenea, în 2015, rata de TBC la persoanele de culoare, non-hispanice a fost de 5 cazuri/100.000 locuitori, față de persoanele non-hispanice la care rata TBC a fost 0,6 cazuri/100.000 de locuitori.

În 2015, în rândul persoanelor din SUA cu TBC, aproape 36% erau afro-americani. Procentul de cazuri de tuberculoză care apare la hispanici, afro-americani și asiatici este mai mare decât se aștepta pe baza procentului acestor minorități din populația SUA.

În 2015, aproximativ 87% din cazurile de tuberculoză raportate în Statele Unite apartineau minorităților rasiale și etnice.

Se estimează că și copiii cu vârsta sub 15 ani sunt o categorie la risc pentru TBC, mai ales sugarii și copiii mici. În rândul copiilor, cel mai mare număr de cazuri de tuberculoză este observat la vârste sub 5 ani și la adolescenți cu vârsta mai mare de 10 ani.

Există un risc mare pentru femeia gravidă și copilul ei dacă TBC nu este tratată. Copiii născuți de femeile cu TBC netratată au o greutate la naștere mai mică.

Aproximativ 4-6% din cazurile de tuberculoză raportate în Statele Unite apar în rândul persoanelor încarcerate la momentul diagnosticării. Populația încarcerată conține o proporție mare de persoane cu risc crescut de tuberculoză decât populația totală⁴⁶.

În Statele Unite, 1% din populație trăiește fără adăpost, dar mai mult de 5% dintre persoanele cu TBC au raportat că sunt fără adăpost în decursul anului anterior diagnosticării.

Condițiile care cresc riscul de TBC sunt abuzul de substanțe, infecția cu HIV și convietuirea în adăposturi aglomerate. Această combinație de condiții este favorabilă pentru răspândirea tuberculozei. În plus, persoanele care sunt fără adăpost adesea nu au acces imediat la asistența medicală necesară pentru a face un diagnostic precoce al tuberculozei⁴⁶.

Persoanele care călătoresc ar trebui să evite un contact strâns sau un timp prelungit cu pacienți cu tuberculoză cunoscută în medii aglomerate, închise (de exemplu, clinici, spitale, închisori sau adăposturi fără adăpost).

TBC afectează negativ vieţile a mii de români, în special celor provenind din zonele rurale, celor cu situaţie economică precară şi celor fără adăpost.

Doar aproximativ 50% dintre locuitorii din mediul rural au acces la unităţi medicale îmbunătăţite, iar 40% au acces dificil la servicii medicale primare, în comparaţie cu doar 15% dintre locuitorii din mediul urban. În general, populaţia rurală este afectată disproporţionat de TBC, având totodată probabilitatea mai mare de a se confrunta cu eşecul tratamentului şi cu abandonul⁴⁷.

Populaţia rromă de asemenea este la risc de a face boala, întrucât este disproporţionat mai săracă decât majoritatea românilor, 75% dintre romi trăind în sărăcie (sursă: Amnesty International).

Rezistența la tratament este un alt factor de risc pentru TBC. Medicamentele la care se poate dezvolta rezistență sunt izoniazida și rifampicina, cele mai eficiente medicamente anti-TBC. Cele 2 motive pentru care multidrog-rezistența continuă să apară și să se răspândească sunt gestionarea defectuoasă a tratamentului TBC și transmisia de la persoană la persoană. Majoritatea persoanelor cu tuberculoză sunt vindecate prin tratament adecvat și supraveghere. Utilizarea necorespunzătoare sau incorectă a medicamentelor antimicrobiene sau utilizarea unor formulări ineficiente de medicamente (medicamente unice, de slabă calitate sau condiții de depozitare necorespunzătoare) și întreruperea prematură a tratamentului pot determina rezistență la tratament.

Soluțiile pentru controlul tuberculozei rezistente la medicamente sunt:

• vindecarea pacientului cu TBC pentru prima dată

• asigurarea accesului la diagnostic

• asigurarea unui control adecvat al infecțiilor în locurile în care sunt tratați pacienții

• asigurarea utilizării adecvate a medicamentelor recomandate de a doua linie.

VII. Situația campaniilor IEC efectuate la nivel național în anii anteriori

Ziua Mondială a TB este celebrată în fiecare an de către organizațiile din sănătate, ONG-uri, prin acțiuni de informare și conștientizare a populației despre epidemia de tuberculoză, privind prevenirea, diagnosticul și tratamentul bolii: expoziții de fotografie, evenimente de caritate pentru strângerea de fonduri, dezbateri, evenimente stradale, etc.

Temele Zilei Mondiale Împotriva Tuberculozei, de-a lungul anilor, sunt:

1997: Folosiți DOTS pe scară largă 1998: Povestiri DOTS de succes 1999: Stop TBC, utilizați DOTS 2000: Forțați noi parteneriate pentru a opri TBC 2001: DOTS: Tratament TBC pentru toți 2002: Stop TBC, luptați împotriva sărăciei 2003: DOTS m-a vindecat – te va vindeca și pe tine! 2004: Fiecare respirație contează – Opriți TBC acum! 2005: Furnizori de îngrijire TBC de primă linie: eroi în lupta împotriva TBC 2006: Acțiuni pentru viață – Către o lume fără TBC

2007: TBC oriunde este TBC pretutindeni 2008–2009: Eu opresc TBC 2010: Inovați să accelerați acțiunea 2011: Transformați lupta prin eliminare 2012: Cereți o lume fără TBC 2013: Opriți TBC în timpul vieții mele 2014: Atingeți ținta de trei milioane: un test TBC, tratament și vindecare pentru toți 2015: Pregătiți-vă pentru a elimina TBC 2016: Uniți pentru a elimina TBC 2017: Uniți pentru a elimina TBC. 2018. DORINȚĂ: LIDERI PENTRU O LUME FĂRĂ TUBERCULOZĂ! PUTEȚI FACE ISTORIE. OPRIȚI TUBERCULOZA!

Județele care au realizat acțiuni pentru celebrarea Zilei Mondiale de Luptă împotriva Tuberculozei în perioada 2015-2017 au fost: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriția-Năsăud, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Timiș, Vâlcea. Ca activități de remarcat, menționăm:

Acțiuni împreună cu partenerii de campanie – asistenți comunitari, ONG-uri, asociații (Camera de Comerț, participarea unor partide politice, etc.), Inspectorate Școlare, Primării, Inspectorate de Poliție,

Emisiuni radio și tv, filme tematice, interviuri, website-uri, mese rotunde, seminarii;

Informare și distribuire de materiale informative cu ajutorul asistenților medicali și comunitari și a mediatorilor sanitari în farmacii, cabinete medicale din grădinițe și școli, medici de familie, ambulatorii de specialitate, spitale, biblioteci, pe străzi sau diferite alte unități (prefecturi, primării, unități comerciale)

Activități stradale.

Organizare de seminarii in comunitati scolare si locale.

PromoSan-CRSPB

Ziua Mondială a Apei –WWD 2018

Apă necontaminată într-un mediu salubru: alianţă indispensabilă vieţii pe Terra

Analiza de situaţie

Sumar:

1. Preambul

2. Poluarea mediului, apă, sănătate: fapte şi cifre globale

3. Apă, sanitaţie, mediu – distribuţia poluării pe mapamond

4. Poluarea apelor dulci şi a celor marine – de la surse la impactul asupra sănătăţii umane şi asupra ecosistemelor

5. Obiectivul 6 privind natura & apa al Agendei ONU de Dezvoltare Durabilă până în 2030 – extrase

6. Măsuri şi ţinte privind rezervele de apă dulce, în acord cu obiectivul 6 ADD 2030

7. Măsuri şi ţinte privind poluarea marină şi costală, în acord cu obiectivul 6 ADD 2030

8. România 2016: calitatea apelor subterane, poluarile accidentale, volumul şi chimismul apelor uzate

9. Concluzii

10. Bibliografie

11. Anexe 1 şi 2 Poluarea apelor dulci/ marine – de la surse la impactul asupra sănătăţii umane şi asupra ecosistemelor

1. Preambul

Ziua Mondială a Apei (WWD) se celebrează începând cu 1993 în fiecare 22 martie, în vederea conştientizării măsurilor privind problematica curentă sau viitoare a apei - resursă naturală crucială pentru viaţă şi sănătate pe planeta noastră.

WWD 2018 se derulează sub sloganul“Să protejăm Natura & Apa – indispensabile vieţii pe Terra!”, iar tema “Natură nepoluată pentru apă de calitate” îşi propune să analizeze modurile prin care protejând natura putem depăşi dificultăţile legate de apă în secolul XXI.

Întrucât ecosistemele deteriorate afectează în prezent cantitatea şi calitatea apei necesare consumului uman, scopul WWD 2018 este de reducere a poluării mediului natural implicat esenţial în calitatea apei.

Ca o ilustrare a preocupărilor globale privind apa şi natura, Obiectivul 6 al Agendei ONU de Dezvoltare Durabilă prevede ca până în 2030 fiecare persoană să aiba acces la apă de calitate şi include ţinte privind protejarea mediului natural şi reducerea poluării [1].

2. Poluarea mediului, apă, sănătate: fapte şi cifre globale

Habitatul sanogen depinde de accesul la apă curată, sanitaţia de bază, alimentaţia cu produse necontaminate, mediul salubru. Poluarea afectează fiecare dintre factorii de mai sus, punând în pericol sănătatea şi calitatea vieţii.

Anual circa 19 milioane decese premature sunt legate de impactul asupra mediului al exploatării improprii a resurselor naturale. OMS a estimat că în 2012 aproape 1/4 din totalul deceselor în lume, adică aproximativ 12,6 milioane sunt cauzate de factorii de mediu; dintre acestea cel puţin 8,2 milioane erau atribuibile bolilor netransmisibile în legătură cu mediul, iar mai mult de 3/4 erau localizate în doar trei regiuni ale lumii.

Țările cu venituri mici şi mijlocii suportă povara principală a bolilor legate de poluare, cu impact disproporţionat asupra copiilor [2].

*

Apa dulce reprezintă doar 2,5% din cantitatea existentă pe Terra [2].

Conform Programului ONU pentru Evaluarea Apelor Mondiale 2017, în lume peste 80% din apele uzate sunt deversate netratate în mediu.

57 milioane ani de viaţă sunt anual pierduţi sau trăiţi cu dizabilităţi din cauza calităţii necorespunzătoare a apelor, a igienei şi salubrizării superficiale, precum şi a practicilor agricole defectuoase.

4 000 de copii îşi pierd viaţa în fiecare zi din cauza bolilor cauzate de apa poluată şi a sanitaţiei necorespunzătoare.

La nivel global, 58% din bolile diareice - un motor major al mortalităţii infantile – sunt cauzate de lipsa accesului la apă necontaminată şi salubritate de bază, provocând anual circa 1,8 milioane decese.

Deversarea îngrăşămintelor şi a altor substanţe chimice în cursurile de apă dulce poate declanşa poluarea cu nutrienţi, urmată de creşterea exagerată a plantelor acvatice ce poate diminua oxigenul necesar faunei specifice.

Apa poluată poate vehicula vectori de boală, precum vibrionul holerei sau viermi paraziţi transmiţând schistosomiaza (bilharzioza) [2].

3. Apa, sanitaţie, mediu – distribuţia poluării pe mapamond

Decesele atribuite de OMS factorilor de mediu în 2012 înregistrau cel mai ridicat număr - 3,8 milioane în Regiunea Asia de Sud-Est, urmată de Pacificul de Vest - 3,5 milioane. Cele două Americi însumau cel mai mic număr - 847 000, în timp ce Regiunea Euro-OMS înregistra 1,4 milioane decese.

În privinţa sanitaţiei, datele OMS 2012 indicau proporţia populaţiei beneficiară de sanitaţie îmbunătăţită, ca fiind concentrată în America de Nord, Australia, Argentina şi în majoritatea ţărilor europene; România se găsea pe următorul nivel, în timp ce regiuni întinse din Africa, India şi Rusia se găseau la nivele inferioare.

Pe glob, tendinţele privind poluarea organică în râuri, între 1990-1992 şi 2008-2010 (estimate prin oxigenul necesar descompunerii materialele organice poluante - biological oxygen demand, BOD – în cadrul procesului de epurare) semnalau stagnare în regiuni din America Latină, Africa Centrală şi Kazahstan; creştere în majoritatea regiunilor din America Latină, Africa şi China; însfârşit, creştere la nivele de alarmă în regiunea Sub-Sahariană, vestul Chinei şi în importante regiuni din India [2].

4. Poluarea apelor dulci şi a celor marine – de la surse la impactul asupra sănătăţii umane şi asupra ecosistemelor

Poluarea poate îmbrăca mai multe forme, variind de la compuşi organici şi alte substanţe chimice până la reziduuri provenind de la producerea diferitelor tipuri de energie. Gradul de toxicitate a unui poluant pentru sănătatea umană şi pentru ecosisteme este în funcţie de natura chimică, cantitatea sau concentraţia, precum şi pe persistenţa acestuia. Efectele specifice ale poluanţilor depind nu numai de mediul în care se află (aerul, apa sau solul), ci şi de interacţiunea cu poluanţii co-existenţi, precum şi de durata de expunere.

Unele tipuri de poluare, precum anumite forme de apă contaminată, calitatea slabă a aerului, deşeurile industriale, gunoiul, supraîncărcarea luminoasă, termică sau fonică - sunt uşor de observant, dar există forme mai subtile de poluare detectabile numai cu instrumente specializate [2].

Poluarea organică severă, precum şi salinitatea moderată/severă a unor râuri ameninţă securitatea alimentară, industria pescuitului şi, în general, mijloacele de trai ale populaţiei. Îmbunătăţirea canalizării poate contribui la contracararea acestor efecte, deşi în multe regiuni apele uzate netratate provenind de la canalizare continuă să fie deversate în mediul înconjurător; din această cauză, managementul apelor uzate are o importanţă fundamentală pentru prezervarea calităţii mediului şi pentru asigurarea accesului la apă curată pentru toţi.

Poluarea cu nutrienţi (nitraţi şi fosfaţi, în principal) cauzată de excesele agrochimice continuă să reprezinte o ameninţare semnificativă la adresa biodiversităţii şi obliga la eforturi/servicii sporite de salubrizare a ecosistemelor la nivel global. Se apreciază că această poluare va continua să crească dincolo de 2020, mai ales în Asia, America de Sud şi Centrală şi Africa Subsahariană. Țările dezvoltate (din Europa, de exemplu) suferă, de asemenea, din cauza poluării apelor dulci, semnalate de nivelurile ridicate de nitraţi din apa potabilă. Între 10% şi 20% din staţiile de monitorizare a apelor subterane din UE au înregistrat niveluri de nitraţi care depăşesc pragul admis de 50 mg/l [2].

Tabelele 1 şi 2 din Anexă oferă o privire sintetică asupra poluării apelor dulci sau marine, de la surse la impactul asupra sănătăţii umane şi asupra ecosistemelor.

*

5. Obiectivul 6 privind natura & apa al Agendei ONU de Dezvoltare Durabilă până în 2030 – extrase

6.1 Asigurarea accesului universal şi echitabil la apă potabilă pentru toţi.

6.2 Asigurarea accesului la o igienă adecvată şi echitabilă pentru toţi şi eliminarea defecării deschise, acordând o atenţie specială nevoilor femeilor, fetelor şi celor aflaţi în situaţii vulnerabile.

6.3 Îmbunătăţirea calităţii apei prin reducerea poluării, eliminarea dumpingului cu rabat în privinţa calităţii şi minimizarea eliberării substanţelor chimice şi materialelor periculoase, înjumătăţirea proporţiei apelor uzate netratate şi creşterea substanţială a reciclării şi reutilizării în condiţii de siguranţă.

6.4 Creşterea substanţială a eficienţei utilizării apei în toate sectoarele, asigurarea captarilor durabile şi aprovizionarea cu apă potabila - pentru acoperirea deficitului şi pentru reducerea substanţiala a numărului de persoane care suferă din aceasta cauza.

6.5 Implementarea gestionarii integrate a resurselor de apă la toate nivelurile, inclusiv prin cooperarea transfrontalieră, după caz.

6.a Extinderea cooperării internaţionale şi sprijinul acordat ţărilor în curs de dezvoltare în activităţile şi programele legate de apă şi canalizare, inclusiv recoltarea apei, desalinizarea, tratarea apelor uzate, tehnologiile de reciclare şi reutilizare.

6.b Sprijinirea participării comunităţilor locale la dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizăre.

6.6 Până în 2020: Protejarea şi restabilirea ecosistemelor legate de apă, inclusiv munţii, pădurile, zonele umede, râurile, acviferele şi lacurile [3].

6. Măsuri şi ţinte privind rezervele de apă dulce, în acord cu obiectivul 6 ADD 2030

Reducerea poluării cursurilor de apă dulce prin creşterea tratării, reciclării şi reutilizării apelor uzate cu cel puţin 50% până în 2030.

Adoptarea şi aplicarea unor programe naţionale pentru protejarea şi restaurarea ecosistemelor de apă dulce şi a zonelor umede precum şi a altor sisteme naturale care contribuie la purificarea apei.

Ameliorarea sistemelor de monitorizare a poluării în apele de suprafaţă şi în apele subterane.

Definirea standardelor naţionale privind cursurile de apă pentru a oferi o imagine continuă a calităţii resurselor disponibile şi pentru a identifica oportunităţile şi riscurile legate de sănătatea umană şi ecosisteme.

Îmbunătăţirea colectării şi distribuţiei măsurătorilor specifice, asigurarea şi controlul calităţii datelor şi punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor privind calitatea apei.

Asigurarea apei potabile de calitate şi acces la sanitaţia de bază pentru fiecare persoana până în 2030 [3].

7. Măsuri şi ţinte privind poluarea marină şi costală, în acord cu obiectivul 6 ADD 2030

Interzicerea deversării în mediul marin a apelor reziduale netratate şi limitarea scurgerilor excesive de nutrienţi provenite de la sistemele agricole.

Restaurarea şi conservarea ecosistemelor de coastă şi a zonelor umede pentru reducerea cantităţii de nutrienţi în exces şi a altor poluanţi, precum metalele grele.

Prevenirea deversării şi reducerea gunoiului marin şi armonizarea metodologiilor de evaluare şi monitorizare.

Reducerea/eliminarea treptată a utilizării anumitor tipuri de plastic ce ajung în mediul marin (de exemplu microbile, ambalaje, materiale plastice de unică folosinţă) şi promovarea recuperării acestora.

Elaborarea unor strategii eficiente pentru prevenirea/minimizarea generării de gunoi marin din plastic, în special din surse terestre şi responsabilizarea producătorilor pentru proiectarea, recuperarea, reciclarea şi eliminarea ecologică a reziduurilor specifice.

Controlul strict al scurgerilor de deşeuri radioactive în ocean.

Instituirea unor sisteme de colectare a deşeurilor în zonele de coastă şi monitorizarea strictă a fluxurilor de gunoi marin [3].

8. România 2016: calitatea apelor subterane, poluările accidentale, volumul şi chimismul apelor uzate

Calitatea apelor subterane

Compoziţia chimică a 141 corpuri de apă subterană a fost evaluată prin 1523 puncte de monitorizare (foraje, izvoare, drenuri, fântâni) distribuite în toate zonele accesibile având aflux de apă suficient, cu următoarele caracteristici/tehnologii/locaţii [4]:

- 1 401 puncte de monitorizare regulată aparţinând reţelei naţionale hidrogeologice;

- 1 289 de foraje;

- 109 izvoare;

- 3 drenuri; ultimele 3 categorii sunt locaţii în domeniul public;

- 113 foraje (între care foraje de urmărirea poluării amplasate în jurul marilor platforme industriale şi izvoare de exploatare aparţinând terţilor);

- 9 fântâni desemnate pentru urmărirea poluării cu nutrienţi (din cadrul proiectului de Control Integrat al Poluării cu Nutrienţi).

Rezultatele, a căror valoare provine din acoperirea largă de monitorizare, au fost următoarele:

- 118 corpuri se aflau în parametri chimici corespunzatori (83,68%).

- 23 de corpuri de apă subterană se găseau în afara parametrilor prescrişi de norme (16,32 %)

*

Poluările accidentale

În 2016 s-au înregistrat 47 de poluări accidentale, a căror repartiţie, în funcţie de natura poluantului este următoarea: ape uzate neepurate 18 (evenimente) – reprezentând 38,30% din totalul accidentelor; produse petroliere 14 - 29,79%; deşeuri semisolide 6 - 12,76%; poluări de altă natură 4 - 8,51%; substanţe neidentificate 3 - 6,38%; ape de mină 1- 2,13%; chimicale ce atrag oxigenare scăzută 1 - 2,13% [4].

Se poate constata că nerespectarea normelor tehnologice de protecţie a mediului privind evacuarea apelor uzate în receptori naturali se găsea pe primul loc, urmată de poluările cu produse petroliere cauzate cel mai des de avariile conductelor de transport ţiţei şi apă sărată (lichide extrase împreună la forare).

*

Actualizarea privind volumul şi chimismul apelor uzate

În 2016, volumul apelor uzate evacuate în receptorii naturali se ridica la 1 940,98 milioane m³ (mai puţin apele de răcire, conform noilor specificări Eurostat) faţă de 1 924,66 milioane m³ în 2015, reflectând un consum de apă uşor sporit, explicabil în parte prin creşterea economică [4].

Domeniile cu contribuţiile cele mai însemnate la constituirea potenţialului de poluare chimică a apelor uzate (evaluat după numărul de indicatori chimici afectaţi) au rămas în mare măsură aceleaşi faţă de 2015 (în ordine descrescătoare):

§ Captarea şi prelucrarea apei pentru alimentarea populaţiei;

§ Prelucrările chimice;

§ Industriile producătoare de energie electrică sau termică;

§ Industria extractivă.

9. Concluzii

Habitatul sanogen depinde de accesul la apă curată, sanitaţia de bază, alimentaţia necontaminată, mediul salubru. Poluarea afectează fiecare dintre factorii de mai sus, periclitând sănătatea şi calitatea vieţii.

Pe glob, ecosistemele deteriorate prin poluare afectează cantitatea şi calitatea apei disponibile pentru consumul uman. Astfel 2,1 miliarde de oameni trăiesc în prezent, fără siguranţa apei potabile, ceea ce le afectează sănătatea, mijloacele de trai şi educaţia.

Obiectivul 6 al Agendei ONU de Dezvoltare Durabilă prevede ca până în 2030 fiecare persoană să aibă acces la apă de calitate prin măsuri ce includ protejarea mediului natural şi reducerea poluării.

În România 2016, monitorizarea calităţii apei subterane a relevat că, încă, circa 16% (23/141) corpuri de apă subterană se găseau în afara parametrilor chimici prescrişi de norme.

Analiza cauzelor poluărilor accidentale produse în ţara noastră în 2016 a plasat pe primele locuri nerespectarea normelor tehnologice privind evacuarea apelor uzate în receptori naturali, urmată de poluările cu produse petroliere cauzate cel mai des de avariile conductelor de transport ţiţei & apă sărată.

În România 2016, volumul apelor uzate evacuate depăşea cu circa 0,83% deversarea din 2015, reflectând un consum de apă uşor sporit, compatibil în parte cu creşterea economică. Ierarhia ramurilor economice cu potenţial de poluare chimică a rămas neschimbată, cu industria apei potabile, cea chimică şi cea producătoare de energie pe primele locuri.

Prevenirea poluării naturii în scopul protecţiei apei şi aerului, a căror contaminare prezintă potenţialul advers maxim pentru sănătatea umană, trebuie să devină şi în România o prioritate pentru toţi responsabilii – stat, organizaţii, comunităţi şi indivizi.

10. Bibliografie

[1]. Site-ul oficial UN Water: http://www.worldwaterday.org/theme/

[2]. *** Towards a Pollution-Free Planet Background report environment. © United Nations Environment Programme, 2017. Published in September 2017: http://wedocs.unep.org/bitstream/handle/20.500.11822/21800/UNEA_towardspollution_long%20version_Web.pdf?sequence=1&isAllowed=y

[3]. Site-ul UN Enviroment: https://www.unenvironment.org/explore-topics/sustainable-development-goals/why-do-sustainable-development-goals-matter/goal-6

[4]. *** Sinteza calităţii apelor din România în anul 2016 (extras). Bucureşti 2017

http://www.rowater.ro/Lists/Sinteza%20de%20calitate%20a%20apelor/Attachments/16/Sinteza%20calitatii%20apelor%20din%20Romania%20in%20anul%202016_EXTRAS.pdf

11. Anexe

1. Poluarea apelor dulci – de la surse la impactul asupra sănătăţii umane şi asupra ecosistemelor [3].

Poluarea apelor dulci de la surse la impact

Cauze

SURSE NATURALE SURSE ASOCIATE ACTIVITĂȚILOR UMANE

Geologie, inundaţii, alunecări de teren, furtuni Agricultură, deşeuri industriale şi urbane periculoase,

produse farmaceutice, ape uzate.

……………………………………………………………………………………………………………………………………….

Emisii DIFERIȚI POLUANȚI

POLUANȚI PRIMARI

Nitraţi, fosfaţi, metale grele, pesticide,

chimicale afectând glandele endocrine, produse

farmaceutice

Formare TRANSFORMAREA CHIMICĂ

POLUANȚI SECUNDARI

Efecte ale combinatiilor, de ex, solutiile de spălare

de la gropile de gunoi şi emisiile în aer din apele

cu poluanţi primari.

Dispersie IMPACTUL BIOTEI, GEOLOGIEI,

şi concentrare CLIMEI, VREMII ȘI TOPOGRAFIEI FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ DISPERSIA ȘI

CONCENTRAREA

Topografia şi scurgerea, clima şi vremea, biotica,

compoziţia fizico-chimică a apei, geologia.

……………………………………………………………………………………………………………………………….…….

Expunere

EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂȚII EFECTUL ECOLOGIC IMPACTUL ASUPRA ECOSISTEMELOR

Afectarea funcţiilor neurologice Eutrofizarea (îmbogăţirea în P şi N), Necesitatea de măsuri suplimentare pentru

cauzată de inflorescenţa înflorirea algelor dăunătoare protejarea producţiei alimentare, a peştilor

şi dezvoltarea algelor dăunătoare precum cele colorate albastru-verde, şi altor specii fluviale, a habitatelor din

(de ex. sindromul bebeluşului toxicitatea, reducerea mărimii apele curgătoare în vederea menţinerii

albastru), boli cardiace şi renale, unor specii precum broaştele, diversităţii genetice.

cancer, sterilitate şi alte tulburări feminizarea peştilor.

de reproducere, rezistenţă la

antimicrobiene crescută.

2. Poluarea marină – de la surse la impactul asupra sănătăţii umane şi a asupra ecosistemelor [3].

Poluarea marină şi costală de la surse la impact

Cauze

SURSE NATURALE SURSE ASOCIATE ACTIVITĂȚILOR UMANE

Furtuni şi uragane, schimbări climatice, Agricultura de fermă, industria agroalimentară, pescuitul

alunecări de teren, inundaţii şi acvacultura, petrolul şi energia, gunoaiele, apele reziduale,

sectorul ambalajelor, amenajările extractive, produsele farmaceutice

……………………………………………………………………………………………………………………………………….......

Emisii DIFERIȚI POLUANȚI

POLUANȚI PRIMARI

Nitraţi şi fosfaţi, metale grele (din minerit şi amenajări extractive (pe fund de

mare), plumb, biocide, pesticide, chimcale afectând glandele endocrine,

farmaceuticele, deşeurile şi materialele plastice.

Formare TRANSFORMAREA CHIMICĂ

POLUANȚI SECUNDARI

Amestecuri chimice din jurul site-urilor de extracţie marină şi al

forajelor de petrol.

Dispersie şi IMPACTUL LUCRĂRILOR/CONSTRUCȚIILOR

concentraţie DE COASTĂ, BIOTEI MARINE, VREMII, FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ DISPERSIA ȘI CONCENTRAREA

CLIMEI, TOPOGRAFIEI Furtunile, schimbările climatice afectând fluxurile de ape pe ocean şi pe coaste,

geologia şi eroziunea coastei, biota marină de ex.macrofitele şi recifele de corali.

……………………………………………………………………………………………………………………………………….

Expunere

EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂȚII EFECTUL ECOLOGIC IMPACTUL ASUPRA ECOSISTEMELOR

Afectarea dezvoltării neurologice, Eutrofizarea, inflorescenţele algelor, Necesitatea de măsuri suplimentare

afecţiuni cutanate şi dăunătoare, toxicitatea, impactul asupra, pentru protejarea crustaceelor din fauna

ale inimii, boli renale, cancer, populaţiilor de păsări marine şi a altor bentică (fund de mare), a peştilor şi recifelor

sterilitate şi alte tulburări specii, dispariţia algelor, coralilor, de corali, a habitatelor marine în vederea

de reproducere, perturbări hormonale. nevertebratelor şi a speciilor de peşti, menţinerii diversităţii genetice,

feminizarea peştilor, tulburări controlul dăunătorilor şi vectorilor

tiroidiene la balene şi alte mamifere a dinamicii naturale prădător-pradă.

marine, perturbarea lanţurilor

alimentare locale.

JUDEŢUL DOLJ – APA POTABILĂ

Raportul stării de sănătate a comunităţii judeţului Dolj – 2016(extras)

2. Apa pentru consumul uman

2.1. Structura de reglementare, supraveghere, inspecţie şi monitorizare

Reglementarea, supravegherea, inspecţia şi monitorizarea apei pentru consumul uman se efectuează în baza:

- Legii nr.458/2002, cu modificările şi completările ulterioare; republicată în 2011

- HG nr.974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile

2.2 Situaţia aprovizionării cu apă

În anul 2016 au fost verificate următoarele aprovizionări cu apă:

- în mediul urban 10 staţii, din care :

I. autorizate sanitar 9, aparţinând următoarelor localităţi: Craiova (4 staţii), Băileşti, Calafat, Bechet, Dăbuleni, Filiaşi.

II. neautorizată sanitar = 1, aparţinând Oraşului Segarcea, pentru depăşirea limitei maxime admise la parametrul nitraţi.

- în mediul rural 53 de staţii şi reţele de distribuţie, din care:

I. autorizate sanitar 40 , aparţinând următoarelor localităţi: Almăj, Bârca, Breasta, Brădeşti (satele Brădeşti, Tatomireşti, Răcarii de Jos)- reţele de distribuţie, Caraula, Călăraşi, Cârcea, Coşoveni , Coţofenii din Dos, Mihăiţa (com.Coţofenii din Dos), Coţofenii din Faţă, Carpen (şi satul Cleanov), Cernăteşti, Celaru, Galicea Mare, Giubega, Greceşti, Goicea, Izvarna, Işalniţa, Com.Işalniţa- reţea de distribuţie, Maglavit, Mîrşani, Mischii, Malu-Mare şi satul Preajba- reţele de distribuţie, Perişor, Mărăcine (Comuna Perişor), Pleniţa, Castrele Traiane (Com.Pleniţa), Răcarii de Sus- reţea de distribuţie, Robăneşti, Rastul Nou (Com.Rast), Secui, Seaca de Câmp, Şimnicu de Sus, Vârvoru de Jos -4 staţii în satele: Vîrvoru de Jos, Vîrvoru de Sus, Ciutura şi Gabru, Zănoaga (Com.Leu);

II. neautorizate sanitar 13, aparţinând următoarelor localităţi: Bistreţ, Bistreţul Nou, Plosca(Com.Bistreţ), Bulzeşti, Branişte şi Balta Verde (Com.Podari), Drăgoteşti, Gherceşti, Leu, Negoi, Rast, Satele Sărbătoarea şi Palilula (Comuna Bucovăţ), Criva (Com.Vîrvoru de Jos) ;

Există două staţii de apă proprii, autorizate sanitar, aparţinând RA Aeroport Craiova şi SC Electrocentrale Işalniţa.

2.3. Concluzii

Localităţile urbane, în proporţie de 100%, au alimentare cu apă prin sisteme publice centralizate, iar în localităţile rurale verificate în anul 2016 sunt 53 de sisteme centralizate, din care, autorizate sanitar 40, iar neautorizate sanitar 13. Pentru restul localităţilor rurale care au staţii de apă nu avem date din anul 2016.

Apa din localităţile urbane corespunde STAS-ului, cu excepţia Oraşului Segarcea, unde prezintă nitraţi peste limita admisă.

În apa din mediul rural se constată prezenţa nitraţilor, a amoniului sau/şi a germenilor peste limita admisă.

Pentru alimentarea Municipiului Craiova , S.C.Compania de Apă Oltenia SA mai înmagazinează în rezervoarele Staţiei Şimnic şi apă provenită din Staţia Izvarna, aflată pe teritoriul Judeţului Gorj, autorizată sanitar în 2016 de către Colectivul de Igiena Mediului din cadrul DSP Dolj.

2.4. Apa potabilă distribuită în sistem centralizat în zonele de aprovizionare mici

2.4.1. Structura de reglementare, supraveghere, inspecţie şi monitorizare

- Lege republicată 458/2002, republicată în 2011 - privind calitatea apei potabile

- Hotarâre Guvern 974/2004, republicată în 2013 – pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile

- Ordonanţa nr. 95/29.08.2000 pentru ratificarea Protocolului privind apa şi sănătatea, adoptat la Londra la 17 iunie 1999 la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontieră şi a lacurilor internaţionale.

- Directiva 98/83 CE, privind calitatea apei destinate consumului uman.

- Hotarâre Guvern 857/2011 - privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice

- Hotarâre de Guvern nr. 206/2015 - privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015-2016.

- Ordin MS 386/31.03.2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016 cu modificarile si completarile ulterioare

Termenul de aprovizionări mici se referă la localităţile în care se distribuie apă potabilă unui număr de până la 10.000 consumatori, iar volumul de apă distribuit este între 10 şi 1000 m³/ zi.

În anul 2016 au fost recoltate probe de apă în 3 campanii, iar parametrii prevăzuţi în metodologia din Programul Naţional II, Domeniul 1 au fost determinaţi la Centrul Regional de Sănătate Publică Timişoara.

Determinările s-au referit la parametrii chimici: nitriţi, nitraţi, pesticide, cadmiu, plumb şi parametrii indicatori: oxidabilitate, turbiditate, amoniu, aluminiu, fier, mangan.

La nivelul localităţilor din judeţul Dolj selecţionate s-au constatat depăşiri ale valorilor maxime admise, după cum urmează:

Oxidabilitate ( concentraţie maximă admisă = 5,0 mg O²/L )

Localitatea	Oxidabilitate (mgO^2/L)
Braloştiţa	120

Nitraţi (concentraţie maximă admisă = 50 mg/L )

Localitatea	Nitrati(mg/L)
Cetate	75
Moţăţei	83
Cetate	75,4
Moţăţei	88,2
Catane	70,49

(N.B. Pentru Cetate şi Moţăţei sunt câte 2 valori, fiindcă s-au recoltat din aceste localităţi în 2 campanii.)

Amoniu(concentraţie maximă admisă = 0,5 mg/L)

Localitatea	Amoniu(mg/L)
Gherceşti	0,79
Pieleşti	1,21
Ţuglui	3,34
Teasc	3,34
Ţuglui	3,12
Teasc	3,44
Palilula, Bucovăţ	0,99
Scaeşti	1,95

Mangan (concentraţie maximă admisă = 50 µg/L)

Localitatea	Mangan(µg /L)
Cetate	51,03
Pieleşti	52,79
Teasc	71,55
Cetate	94,93
Moţăţei	97,36
Gherceşti	175,37
Pieleşti	201,76
Ţuglui	141,35
Teasc	204,69
Sărbătoarea, Bucovăţ	59,82
Scaeşti	78,01

Plumb (concentraţie maximă admisă = 10 µg/L)

Localitatea	Plumb(µg /L)
Catane	16,32
Sărbătoarea, Bucovăţ	28,51

2.5 Apele îmbuteliate pentru consumul uman

2.5.1. Structura de reglementare, supraveghere, inspecţie şi monitorizare - Lege republicată 458/2002 - privind calitatea apei potabile - Hotarâre Guvern 974/2004 – pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile

- Ordin al Ministerului Sănătăţii 341/2007 - pentru aprobarea normelor de igienă şi a procedurii de notificare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercializate sub denumirea de apă de masă - Hotarâre Guvern 857/2011 - privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice

- Hotarâre de Guvern nr. 206/2015 - privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015-2016.

- Ordin MS 386/31.03.2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016 cu modificarile si completarile ulterioare

2.5.2. Monitorizarea apelor potabile îmbuteliate – altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor- nu s-a facut

 2.6 Supravegherea cazurilor de methemoglobinemie acută infantilă, generate de apa de fântână

1. Structura de reglementare, supraveghere, inspecţie şi monitorizare

Reglementarea, supraveghereanspecţia şi monitorizarea apei pentru consumul uman se efectuează (în anul 2016)în baza următoarei legislaţii:

Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile;

Hotărâre nr. 974/2004 din 15/06/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile;

Directiva 98/83/CE cu privire la apa potabilă;

Legea nr. 124/2010 pentru aprobarea Ordonanţei nr. 11 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile;

Ordin MS 386/2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016 cu modificarile si completarile ulterioare

Nu au fost înregistrate cazuri de methemoglobinemie acută infantilă generată de apa de fântână în 2016, în judeţul Dolj. 

În anul 2010 s-au înregistrat 2 cazuri în mediul rural (  Cetate şi Ciupercenii Noi); în anul 2011 s-au înregistrat 2 cazuri în mediul rural (Dobridor şi Ciupercenii Noi ); în anul 2012 nu s-au înregistrat cazuri; în anul 2013 s-au înregistrat 3 cazuri; în anii 2014 si 2015 nu s-au înregistrat cazuri;

Judeţ	Anul 2016			2015 ^o/oooo din populaţie rurală 0-1 an	2014 ^o/oooo din populaţie rurală 0-1 an	2013 ^o/oooo din populaţie rurală 0-1 an	2012 ^o/oooo din populaţie rurală 0-1 an
	Nr. cazuri	% din total Meth	^o/oooo din populaţie rurală 0-1 an
Dolj	0	-	-	-	-	49,40	-

Cazurile se datorează consumului de apă cu concentraţii mari de nitraţi din sursa proprie.

3.Apele de îmbăiere

3.1. Informaţii cu caracter general

DSP Dolj a identificat o zonă de îmbăiere la Dunăre care este neamenajată.

DSP DJ a prelevat şi analizat în timpul sezonului de îmbăiere 3 probe de apă din aceste zone. S-au determinat indicatorii microbiologici E. coli şi enterococci intestinali. Rezultatele analizelor se încadrează la valorile obligatorii.

Lipsesc facilităţile pentru plajă apă potabilă, coşuri de gunoi.

-denumirea ariei de imbaiere: zona naturala neamenajata Calafat-Bascov

- număr arii de îmbăiere- 1

- număr utilizatori: 1000/sezon

Rezultatele analizelor la indicatorii microbiologi şi fizico-chimici din zona naturală de îmbăiere neamenajată (DSP sau LA) sunt prezentate in urmatorul tabel:

Denumirea zonei: Başcov	Laboratorul care a executat analizele: Laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică-microbiologie şi chimie sanitară-DSP Dolj
INDICATORI MICROBIOLOGICI
Data prelevării		10.06.2015		23.06.2015	23.07.2015	25.08.2015
Coliformi totali/100 mL		355		340	480	620
E. Coli/100 mL		128		192
Enterococi intestinali/100 mL		75		70	92	186
Salmonella/1L
Enterovirusuri UFP/10 L
INDICATORI FIZICO-CHIMICI
Uleiuri minerale, mg/l
Substanţe tensioactive (care reacţionează cu albastru de metilen), mg/L lauril sulfat
Fenoli (indice de fenol) C4H5OH, mg/L
Culoare		Accepta bil	Accepta bil		Accep tabil		Accepta bil
Alţi parametri
Amoniu,mg/l		0,069	0,065		0,073		0,053
pH		8,09	8,15		8,09		8,09
Azotaţi,mg/l		13,76	13,94		14,21		14,07

Evaluarea gradului de supraveghere a zonei naturale neamenajate dar folosite în mod tradiţional pentru îmbăiere este prezentata in tabelul de mai jos:

Denu-mirea zonei	Tip apă (mare/ râu/lac)	Suma 1
		Stop		E		C		A
		Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%
Başcov	fluviu	0	0 %	1	100 %	1	100 %	1	100 %

Legendă:

Suma - numarul de zone naturale neamenajate, dar utilizate conform obiceiurilor locale, identificate si luate in evidenta;

Stop - numarul si procentul de zone neamenajate, interzise folosirii publicului de catre autoritatea de sanatate publica;

E - numarul si procentul de zone naturale neamenajate la care a fost facuta o inspectie sanitara pe sezon;

C - numarul si procentul de zone naturale neamenajate la care a fost efectuat un control al calitatii apei de catre autoritatea de sanatate publica sau autoritatea teritoriala de protectie a mediului;

A - numarul si procentul de zone naturale neamenajate pentru care sunt folosite metode de avertizare a publicului.

- Numarul cazurilor de îmbolnăvire datorate calităţii apei de îmbăiere (pe cod de boală):

suspecte 0 diagnosticate 0

- Numărul cazurilor de îmbolnăvire datorate condiţiilor din zona de îmbăiere (pe cod de boală):

suspecte 0 diagnosticate 0

- Număr accidente înregistrate datorate calităţii apei de îmbăiere:

suspecte 0 diagnosticate 0

- Număr accidente înregistrate datorate condiţiilor din zona de îmbăiere:

suspecte 0 diagnosticate 0

3.2. Starea de sănătate a populaţiei în relaţie cu apa de îmbăiere – în anul 2016 nu s-au înregistrat îmbolnăviri în rândul utilizatorilor, în relaţie cu apa de îmbăiere

SUPRAVEGHEREA CALITĂŢII APEI POTABILE ÎN JUDEŢUL DOLJ – ANUL 2017

Supravegherea calităţii apei potabile din judeţul nostru se realizează de către Direcţia de Sănătate Publică Dolj prin Colectivul Igiena Mediului din cadrul Serviciului de Evaluare a Factorilor de risc din mediul de viaţă şi de muncă. În anul 2017, supravegherea s-a concretizat printr-o serie de acţiuni, după cum urmează:

1. Recoltare şi analizare probe de apă pentru:

‐ Supravegherea calităţii apei potabile din zonele de aprovizionare mari şi mici

- Monitorizarea de audit a calităţii apei potabile

Monitorizarea de audit a calităţii apei potabile se efectuează de către DSP Dolj, prin laboratorul propriu, constând în verificarea periodică a parametrilor de calitate ce trebuie îndepliniţi, prevăzuţi de Legea 458/2002, republicată, cu numărul de probe stabilit în funcţie de volumul de apă distribuit în mc/zi şi de numărul populaţiei rezidente deservite, stabilit prin HG 974/2004, republicată.

Conform metodologiei transmise de Institutul Naţional de Sănătate Publică , a fost realizată verificarea apei distribuite prin sisteme de aprovizionare care deservesc mai puţin de 5000 de persoane, din sisteme centralizate de distribuţie apă, în vederea trimiterii probelor la CRSP Timişoara, unde au fost efectuate determinări ale unor parametri care nu se lucrează la Laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică- microbiologie şi chimie sanitară al DSP Dolj.

Comunele din ale căror sisteme centralizate au fost prelevate probele respective sunt: Cetate, Desa, Maglavit, Moţăţei, Almăj, Breasta, Almăj, Breasta, Coţofenii din Dos, Mihăiţa, Mischii, Şimnicu de Sus-sat Dudoviceşti, Cârcea, Coşoveni, Pieleşti-sat Câmpeni, Robăneşti. S-a constatat o uşoară depăşire la parametrul de potabilitate "Trihalometani", datorat procesului de dezinfecţie prin clorinare a apei, restul parametrilor analizaţi, în acest caz, au fost conformi;

S-au recoltat şi analizat în cadrul monitorizării de audit, conform HGR nr. 974/2004, un număr de 336 de probe de apă;

S-au recoltat şi analizat un număr de 10 probe de apă din sisteme centralizate din zonele de aprovizionare mari şi de la consumatori, pentru determinarea carbonului organic total, conform Metologiei din PN II 2017. Probele au fost conforme;

S-au prelevat probe de apă din zonele de aprovizonare mici, de la consumatori, conform metodologiei PN II 2017: nr. probe: 14;

- Nr. probe de apă potabilă recoltate din surse proprii, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice = 719

- Nr. probe recoltate pentru verificarea calităţii apei distribuite în unităţile

spitaliceşti din judeţul Dolj = 67 probe

- S-au prelevat probe de apă din 2 surse proprii ale unor unităţi de învăţământ şi din sistemul centralizat al comunei Secu, din care se aproviziona o unitate de învăţământ, datorită apariţiei de cazuri de îmbolnăvire prin hepatită virală tip A. Nr. probe: 3

2. Supravegherea cazuri de methemoglobinemie acută infantilă, generată de apa de fântână

În anul 2017 s-au înregistrat pe raza judeţului Dolj un număr de 2 cazuri de methemoglobinemie acută infantilă, generată de apa de fântână.

- Nr. cazuri: 0

3. Supravegherea calităţii apei potabile distribuite în vederea evitării apariţiei de epidemii hidrice

Această acţiune are ca rezultat faptul că, nu numai în anul 2017, ci şi în anii anteriori, la nivelul localităţilor din judeţul Dolj nu s-au înregistrat epidemii hidrice.

4. Monitorizarea apelor potabile îmbuteliate altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor

În anul 2017 s-a realizat monitorizarea de audit a apelor potabile îmbuteliate altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, conform HGR nr. 974/2004 şi Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, prelevându-se o probă de apă din apa îmbuteliată de la S.C.GRAND MASS S.R.L. Proba de apă au fost recoltate de către DSP Dolj şi trimisă la Centrul Regional de Sănătate Publică Timişoara.

Monitorizarea de control a calităţii apei potabile trebuie efectuată de către producătorul de apă în scopul determinării parametrilor de potabilitate prevăzuţi prin Legea 458/2002, republicată, cu numărul de probe stabilit în funcţie de volumul de apă distribuit în mc/zi şi de numărul populaţiei rezidente deservite, stabilit prin HG 974/2004, republicată.

5. Supravegherea calităţii apei de fântână şi a apei arteziene de utilizare publică

S-au prelevat 50 de probe de apă din fântâni publice şi din cişmele din judeţul Dolj, conform Metodologiei din PN II 2017. Toate probele prelevate din fântânile publice şi cişmelele din rural au fost neconforme, fie microbiologic, fie fizico-chimic, fie ambele. În municipiul Craiova au fost prelevate probe de apă din următoarele cişmele cu apă de profunzime: Cişmea Grădina botanică, Cişmea Şimnic, Cişmea în Piaţa Chiriac, Cişmea Gâtan Constantin şi Cişmea Şerbănescu Ion, ambele din Parcul Poporului şi Cişmea din Calea Severinului de la Billa. Toate aceste probe au fost neconforme microbiologic. Din punct de vedere fizico-chimic, nu au fost conforme: Cişmeaua de la Grădina botanică, Cişmeaua din Piaţa Chiriac şi Cişmeaua Şerbănescu din Parcul Poporului; toate având nitraţi peste limita maximă admisă în Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile.

Localităţile din judeţul Dolj care au sisteme centralizate de distribuţie apă, autorizate din punct de vedere igienico-sanitar în anul 2017:

Municipiul Craiova cu staţiile de apă: Izvarna, Işalniţa, Șimnic, Făcăi, Popova, Secui;

Municipiul Calafat

Municipiul Băileşti

Filiaşi

Segarcea

Dăbuleni

Bechet

Almăj

Bârca

Brădeşti

Caraula

Carpen

Cârcea: staţia de apă Cârcea şi staţia de apă Banu Mărăcine

Călăraşi

Celaru (a expirat în 24.02.2017)

Ciupercenii Vechi

Coşoveni

Coţofenii din Dos: staţia de apă Mihăiţa

Coţofenii din Faţă

Galicea Mare

Giubega

Goicea

Greceşti: a expirat în noiembrie 2017

Işalniţa

Leu, numai staţia de apă din satul Zănoaga: a expirat în iunie 2017

Malu-Mare

Maglavit

Mârşani

Mischii

Perişor-staţia de apă Perişor şi staţia de apă Mărăcinele

Pleniţa: 2 staţii: Pleniţa şi Castrele Traiane

Rast: staţia de apă de la Rastu Nou: a expirat în mai 2017

Răcarii de Sus

Robăneşti

Sadova

Seaca de Câmp

Şimnicu de Sus

Vârtop

Vârvoru de Jos- staţiile de apă: Criva, Vârvoru de Sus, Gabru

R.A.Aeroportul Craiova

Ziua Mondială a Apei (World Water Day)
22 martie 2018

Natură nepoluată pentru apă de calitate

Pe GLOB:

Obiectivul 6 al Agendei ONU de Dezvoltare Durabilă prevede ca până în 2030 fiecare persoană să aibă acces la apă de calitate și sanitație de bază și include ținte privind protejarea mediului natural și reducerea poluării ^[2].

CALITATEA DEFICITARĂ A APEI:

Amenință sănătatea Scade biodiversitatea Reduce gradul de adecvare

pentru producerea de alimente și energie

57 milioane ani viață sunt anual pierduți sau trăiți cu dizabilități

din cauza calității necorespunzătoare a apelor, a igienei și sanitației deficitare ^[1]

Să protejăm Natura & Apa – indispensabile vieții pe Terra!

În ROMÂNIA 2016 ^[4]:

Ø 1 940,98 milioane m³ era volumul apelor uzate evacuate (cu circa 0,83% mai mult decât în 2015).

Ø Circa 16% (23/141) corpuri de apă subterană se găseau în afara parametrilor chimici prescriși de norme.

Ø Principalele ramuri economice poluante chimic:

- Captarea şi prelucrarea apei pentru alimentarea populaţiei;

- Industria chimică;

- Industriile producătoare de energie electrică sau termică;

- Industria extractivă

Ø Cauzele poluărilor accidentale a apei: nerespectarea normelor tehnologice privind evacuarea apelor uzate în receptori naturali, poluările cu produse petroliere cauzate cel mai des de avariile conductelor de transport țiței și apă sărată.

RECOMANDĂRI, SOLUȚII:

v Măsuri de împiedicarea și/sau reducerea  deversărilor în cursurile de apă naturală a efluenților industriali sau urbani netratați, ale unor nutrienți, ale unor metale grele (mine) sau agenți patogeni.

v Măsuri de împiedicare a eliminării necontrolate în ape a materialelor plastice, deșeurilor solide, materiilor fecale.

v Reducerea contaminării rezervelor de apă dulce cu produse farmaceutice, precum antimicrobienele și a unor micro-poluanți biochimici - ca efect al instalațiilor de sanitație și epurare necorespunzătoare.

v Reducerea evacuării necontrolate a deșeurilor poluante în apele marine cu respectarea măsurilor de igienă costieră.

CNEPSS

INSTITUTUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ MINISTERUL SĂNĂTĂȚII CENTRUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ BUCUREȘTI

Reducerea poluării mediului natural implicat esențial în calitatea apei

BIBLIOGRAFIE:

[1] Towards a Pollution-Free Planet Background report environment:

http://wedocs.unep.org/bitstream/handle/20.500.11822/21800/UNEA_towardspollution_long%20version_Web.pdf?sequence=1&isAllowed=y

[2] Site-ul oficial UN Water: http://www.worldwaterday.org/theme/

[3] Site-ul UN Environment: http://web.unep.org/environmentassembly/fresh-water

[4] *** Sinteza calităţii apelor din România în anul 2016 http://www.rowater.ro/Lists/Sinteza%20de%20calitate%20a%20apelor/Attachments/16/Sinteza%20calitatii%20apelor%20din%20Romania%20in%20anul%202016_EXTRAS.pdf

Ziua Mondială a Sănătăţii Orale

20 MARTIE 2018

Analiza de situaţie

"Spune Aaaa! Gândeşte-te la gura ta, gândeşte-te la sănătatea ta!"

I. Date statistice privind sănătatea orală în România şi la nivel European:

Date privind personalul din serviciile de sănătate orală

În anul 2016, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, privind asigurarea populaţiei cu personal medical şi mediu sanitar, numărul medicilor dentişti a fost de 16442 persoane (cu 5,7% mai mulţi faţă de anul precedent). Ponderea personalului sanitar de sex feminin în totalul medicilor dentişti a fost de 67,5%.

(http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_unitatilor_sanitare_anul_2016.pdf)

Distribuţia personalului sanitar pe medii de rezidenţă este determinată de repartizarea teritorială a unităţilor sanitare. Unităţile sanitare din mediul urban au dispus în anul 2016 de un număr de 14426 medici dentişti (87,7% din totalul medicilor din sistemul sanitar). Din punctul de vedere al personalului sanitar care asigură îngrijirea sănătăţii populaţiei, în mediul rural acesta a fost slab reprezentat, în anul 2016 desfăşurându-şi activitatea numai 12,3% dintre medicii dentişti.

Repartizarea pe judeţe a personalului sanitar în anul 2016 evidenţiază că cel mai mare număr de personal medical s-a înregistrat în Municipiul Bucureşti, unde şi-au desfăşurat activitatea 2930 medici dentişti, precum şi în judeţele Timiş (1022 medici dentişti), Cluj (1021 medici dentişti) şi Iaşi (1272 medici dentişti). Numărul cel mai mic de personal cu pregătire sanitară s-a înregistrat în judeţul Giurgiu unde şi-au desfăşurat activitatea 83 medici dentişti şi în judeţul Călăraşi cu 85 medici dentişti.

În anul 2016, numărul populaţiei ce a revenit, în medie, la un medic dentist este de 1202 locuitori, faţă de 1277 locuitori în anul precedent.

Tabelul 1. Asigurarea populaţiei cu medici dentişti şi numărul de locuitori ce revine unui medic dentist, pe medii de rezidenţă

Categoria de personal	Total	Mediul de rezidenţă
		Urban	Rural
Medici dentişti (persoane)	16442	14426	2016
- locuitori la un medic dentist	1202	737	4526

(http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_unitatilor_sanitare_anul_2016.pdf)

Comparativ cu celelalte ţări din Uniunea Europeană, în anul 2014, în România reveneau cei mai mulţi locuitori la un medic dentist (1338 locuitori la un medic dentist) fiind depăşită doar de Slovacia (2051 locuitori), Malta (2126 locuitori) şi Polonia (2687 locuitori).

Un alt indicator statistic care evidenţiază gradul de încărcare al personalului din sistemul sanitar îl reprezintă numărul de personal sanitar ce revine la 10000 de locuitori care a avut o evoluţie relativ constantă în perioada 2015-2016. Astfel, în anul 2016 s-au înregistrat, în medie, la 10000 locuitori 8 medici dentişti (la fel ca în anul 2015).

Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică (CNSISP) a furnizat următoarele date referitoare la numărul de medici dentişti din România, valabile la 31 decembrie 2016:

Tabelul 2. Asigurarea populaţiei cu medici dentişti pe judeţe

	Numărul medicilor dentişti
Total	16442
Alba	200
Arad	395
Argeş	480
Bacău	321
Bihor	728
Bistriţa-Năsăud	170
Botoşani	147
Brăila	193
Braşov	416
Buzău	179
Călăraşi	85
Caraş-Severin	164
Cluj	1021
Constanţa	656
Covasna	105
Damboviţa	217
Dolj	598
Galaţi	333
Giurgiu	83
Gorj	168
Harghita	164
Hunedoara	266
Ialomiţa	79
Iaşi	1272
Ilfov	185
Maramureş	353
Mehedinţi	130
Municipiul Bucureşti	2930
Mureş	462
Neamţ	280
Olt	84
Prahova	495
Sălaj	160
Satu Mare	231
Sibiu	466
Suceava	432
Teleorman	113
Timiş	1022
Tulcea	112
Vâlcea	221
Vaslui	150
Vrancea	176

Sursa: INSP

Distribuţia medicilor dentişti, conform raportului privind Activitatea unităţilor sanitare Institutului Naţional de Statistică a furnizat următoarele date pentru anul 2016:

Tabelul 3. Distribuţia medicilor stomatologi pe medii de rezidenţă şi după forma de proprietate a unităţii sanitare, în anul 2016

FORMA DE PROPRIETATE PUBLICĂ	Total	Urban	Rural
Cabinete stomatologice şcolare	440	438	2
Cabinete stomatologice studenţeşti	36	36	0
Cabinete stomatologice independente	32	30	2
FORMA DE PROPRIETATE PRIVATĂ	Total	Urban	Rural
Cabinete stomatologice independente	14847	12770	2077
Societăţi stomatologice civile medicale	192	172	20

(http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_unitatilor_sanitare_anul_2016.pdf)

Tabelul 4. Distribuţia medicilor dentişti în raport cu numărul de locuitori

	Anul
	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014	2015	2016
Dentisti	9447	9907	10249	10620	11651	11901	12497	12990	13355	13814	14282	14879	15556	16442
Locuitori la un medic dentist	2301	2188	2110	2032	1849	1807	1718	1650	1599	1543	1489	1338	1277	1202
Medici dentişti la 10000 locuitori	4.3	4.6	4.7	4.9	5.4	5.5	5.8	6.1	6.3	6.9	7.1	7.5	8	8

Sursa: Institutul Naţional de Statistică, Activitatea unităţilor sanitare în anul 2015

Consiliul Naţional al Dentiştilor a elaborat un număr de 5 ghiduri clinice de practică în medicina dentară, cu scopul de a asista personalul medical în adoptarea deciziei terapeutice (ex: Ghiduri de practică - Chirurgie Oro-Maxilo-Facială şi Dento-Alveolară, Endodonţie, Parodontologie etc). (http://www.cmdr.ro/ghiduri.php)

Aceste ghiduri prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate, pentru a fi luate în considerare de către medicii practicanţi. Prin aceste ghiduri se standardizează înregistrările şi documentarea actului medical.

Manualul de Practică Dentară, editat de CED (Consiliul European al Dentiştilor), pentru anul 2014/2015, este scris ca un "ghid" practic în care informaţiile sunt uşor de găsit şi de înţeles, şi se adresează medicilor stomatologi, studenţilor, factorilor de decizie politică şi altor persoane interesate de reglementările din Uniunea Europeană. Manualul prezintă date statistice utile şi actuale privin activităţile stomatologice din tările europene. (http://www.eudental.eu/library/eu-manual.html)

Fig. 1. Numărul medicilor dentişti în activitate, la 10000 de locuitori în ţările europene, în 2013

Sursa: EU Manual of Dental Practice 2015, Edition 5.1

Fig.2. Numărul medicilor dentişti în activitate, raportat la 10000 de locuitori, în ţările europene

Sursa: EU Manual of Dental Practice 2015, Edition 5.1

Referitor la ţara noastră, manualul precizează faptul că în România nu există scheme de fluorizare a apei sau alte forme de fluorizare (pg. 301).

Date privind activitatea serviciilor stomatologice în România:

Anuarul de Statistică Sanitară 2015 al Centrului Naţional pentru Statistică şi Informatică în Sănătate Publică (CNSISP) furnizează următoarele date privind numărul de consultaţii şi tratamente stomatologice:

Tabelul 5. Numărul consultaţiilor şi tratamentelor stomatologice în România

	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014
Nr. consultaţii şi tratamente stomatologice (în mii)	7552.3	5243.0	4295.8	1473.4	542.8	716.8	366.9
Nr. consultaţii şi tratamente ce revin pentru un locuitor	0.37	0.26	0.21	0.07	0.03	0.04	0.02

Pentru anii 2002-2014 indicii au fost calculaţi cu populaţia rezidentă la 1 iulie a anului de referinţă

Sursa: Anuarul de Statistică Sanitară 2015

Tendinţa numărului de consultaţii şi tratamente stomatologice în România a fost una în scădere de la 0,04 consultaţii şi tratamente la 1 locuitor în anul 2013 la 0,02 în 2014.

Date privind cheltuielile alocate serviciilor stomatologice în România:

Cheltuielile alocate pentru serviciile de îngrijire a sănătăţii orale sunt în strânsă corelaţie cu produsul intern brut.

Conform raportului ”Platformei Europene pentru o Sănătate Orală mai Bună” din 2012, România este pe ultimele locuri din Europa în ceea ce priveşte bugetul alocat sănătăţii orale.

Fig.3. Procentul estimat din PIB alocat sănătăţii orale în 2010, în diferite ţări europene (CECDO 2012) Sursa: http://www.oralhealthplatform.eu/

4. Date privind incidenţa şi mortalitatea cancerului buzelor şi cavităţii bucale în România

Cancerul buzelor şi cavităţii bucale reprezintă în România o problemă importantă de sănătate publică, cu o incidenţă şi mortalitate crescută.

Din datele furnizate de Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului în 2017, se constată că România se află pe locul 9 în Europa în ceea ce priveşte numărul de cazuri noi de cancere ale buzelor şi cavităţii bucale şi pe locul 7 dacă se ţine cont de ratele de incidenţă şi mortalitate prin aceste afecţiuni, după Ungaria, Portugalia, Slovacia, Belgia, Belarus şi Ucraina. (http://gco.iarc.fr/today/home)

Fig.4. Ratele standardizate de incidenţă şi mortalitate prin cancerul de buze şi cavitate orală pe sexe, la nivel european

Sursa: IARC (International Agency for Research on Cancer), Cancer Today (http://gco.iarc.fr/today/home)

Fig.5. Numărul cazurilor noi şi al deceselor prin cancer al buzelor şi cavităţii orale, în ţările europene

Sursa: IARC (International Agency for Research on Cancer), Cancer Today

Fig. 6. Ratele de incidenţă şi mortalitate prin cele mai frecvente forme de cancer, în România

Sursa: IARC (International Agency for Research on Cancer), Cancer Today

Rezultate relevante din studiile naţionale şi internaţionale

Un studiu realizat de GSK Consumer Healthcare în anul 2014 a concluzionat că: “majoritatea românilor nu se spală pe dinţi seara, ci doar dimineaţa, pentru că identifică periajul dentar cu momentul de pregătire pentru interacţiune socială, văzându-l ca un act estetic (aşa cum este aranjarea părului sau machiajul înainte de a ieşi din casă), decât unul pentru propria sănătate.” (http://www.galasocietatiicivile.ro/pictures/documents/316-Backgrounder_CIFRE_ZambesteRomania_Rablepentruperiutata2015.pdf).

Peste 45% au declarat că îşi periază dinţii mai puţin de 2 ori pe zi, în timp ce 10% se spală pe dinţi doar de câteva ori pe săptămână, o dată pe săptămână sau ocazional (mai puţin de o dată/săptămână).

În cadrul aceluiaşi studiu se precizează consumul de pastă de dinţi şi perii de dinţi în România, în anii 2013 şi 2014.

Tabelul 6 Consumul de periuţe şi pastă de dinţi, în anul 2014 comparativ cu 2013, în România.

Sursa:http://www.galasocietatiicivile.ro/pictures/documents/316-Backgrounder_CIFRE_ZambesteRomania_Rablepentruperiutata2015.pdf

Reţeaua de cercetare HBSC (Health Behaviour in School-Aged Children- World Health Organization Collaborative cross- national survey ), colaborare mondială pentru studii trans-naţionale, colectează, la fiecare patru ani, date privind starea de sănătate, mediul social şi comportamentele copiilor cu vârste de 11, 13 şi 15 ani. Aceşti ani marchează o perioadă de creştere a gradului lor de independenţă, care poate influenţa dezvoltarea comportamentelor lor legate de sănătate.

În studiul realizat de HBSC, referitor la sănătatea orală a copiilor din România, frecvenţa cu care elevii adoptă comportamente de igienă orală a fost măsurată printr-un singur item: Cât de des te speli pe dinţi? Variantele de răspuns care le-au fost oferite copiilor au fost: mai des de o dată pe zi, o dată pe zi, cel puţin o dată pe săptămâna dar nu zilnic, mai rar decât o dată pe săptămână, niciodată. În analiza derulată, au fost luate în considerare toate răspunsurile care indicau faptul că ei se spălau pe dinţi mai des de o dată pe zi.

Rezultatele studiului arată că, global, mai puţin de jumătate dintre elevii din România se spală mai des de o dată pe zi pe dinţi (43.25% elevii de 11 ani, 46.55% elevii de 13 ani şi 45.15% dinte elevii de 15 ani) (Fig. 8). În cazul băieţilor, putem observa că odată cu înaintarea în vârsta frecvenţa spălatului pe dinţi se reduce (de la 40.4% dintre băieţii de 11 ani la 36% dintre băieţii de 15 ani). În cazul fetelor, putem observa o evoluţie opusă ascendentă. Fetele din categoria de vârstă de 11 ani indică cea mai redusă frecvenţă a spălatului de cel puţin o dată pe zi (46.1%), iar cea mai ridicată frecvenţă se regăseşte în cazul fetelor de 13 ani (55.1% dintre acestea). Analizând diferenţele de gen, putem afirma că în cazul elevilor de 13 ani şi 15 ani, fetele indică semnificativ mai frecvent faptul că se spală mai des de o dată pe zi pe dinţi.

Fig. 7.Procentul celor care raportează că se spală pe dinţi mai des de o dată pe zi

Sursa: cercetare HBSC 2014

Analizând modul în care acest comportament s-a schimbat din 2006, putem observa din Fig. 9 că în cazul băieţilor evoluţia a fost una constantă (37.8% în 2006 vs 38.1% în 2014). Datele despre fete pun în evidenţă o evoluţie diferită, în cazul lor observându-se o creştere uşoară între 2006 şi 2010, urmată apoi de o descreştere cu 3.9% în 2014. În fiecare an, fetele au indicat mai frecvent că se spală pe dinţi de mai multe ori pe zi comparativ cu băieţii.

Fig 8.. Procentul celor care raportează că se spală pe dinţi mai des de o dată pe zi, 2006-2014

Conform rezultatelor raportate, unul din doi elevi din România nu se spală mai des de o dată pe zi pe dinţi. Cu siguranţă este necesară dezvoltarea unor politici de sănătate publică care să vizeze direct acest domeniu în vederea creşterii frecvenţei comportamentului de periaj dentar după mesele principale. Practicarea regulată şi corectă a periajului dentar este condiţie uşor de atins pentru a îmbunătăţii sănătatea orală a copiilor şi adolescenţilor.

În anii 2016 şi 2017 Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi a realizat un studiu cu scopul de a evalua cunoştinţele, atitudinea şi comportamentul elevilor faţă de sănătatea orală şi igiena dentară precum şi factorii principali care influenţează starea de sănătate orală, incluzând, printre altele, practicile alimentare ale copilului şi frecvenţa periajului dentar.

În anul 2017 studiul s-a desfăşurat pe un număr de 451 elevi din şcoli de stat din municipiul Iaşi (406 elevi din clasele 5-8 şi 45 din clasele 1-4).

Şcolile participante la studiu au fost alese în funcţie de parteneriatele de colaborare pe care CRSP Iaşi le are cu instituţiile de învăţământ respective.

Analizând răspunsurile la întrebări, se remarcă faptul că 99% dintre respondenţi consideră că este necesar să se spele pe dinţi, recunoscând prin aceasta importanţa igienei orale. 77,8% dintre copiii din clasele mici chestionaţi au declarat că se spală pe dinţi de cel puţin două ori pe zi (53,3% de două ori pe zi şi 24,4% de trei ori pe zi). Pentru clasele 5-8 procentul a fost de 70,4%.

În privinţa timpului alocat periajului dentar, cei mai mulţi elevi din clasele mici (82,2%) se spală pe dinţi timp cel puţin 2 minute, cu un procent mai mare în rândul fetelor (85,7%) în comparaţie cu băieţii (79,2%). Pentru clasele 5-8 procentul este mai mic (65,5%), cu respectarea distribuţiei pe sexe (66,5% fete, 64,9% băieţi).

Mai mult de jumătate dintre elevii din clasele primare (55,6%) îşi schimbă periuţa de dinţi o dată la trei luni. În schimb, s-a constatat că majoritatea elevilor din clasele mai mari (81,3%) îşi schimbă periuţa la două sau la trei luni.

Întrebaţi despre frecvenţa vizitelor la medicul dentist, 71,1% din copiii din clasele 1-4 şi 67,6% din clasele 5-8 au declarat că merg doar atunci când se confruntă cu probleme dentare.

În ceea ce priveşte obiceiurile alimentare care pot influenţa starea de sănătate orală, majoritatea copiilor din clasele mici au declarat că nu consumă dulciuri sau sucuri acidulate între mese în fiecare zi sau chiar deloc (64,4%). La clasele 5-8 rezultatele indică faptul că mai mult de jumătate din copii consumă dulciuri o dată sau de mai multe ori pe zi (57,9%).

În cazul chestionarului destinat elevilor din clasele 5-8, numărul întrebărilor a fost mai mare, obţinându-se astfel informaţii mai detaliate.

Astfel, majoritatea (76,4%) elevilor din clasele 5-8 sunt siguri că ştiu să se spele corect pe dinţi şi că au fost instruiţi în privinţa tehnicii corecte de periaj (79,3%), instructajul fiind realizat în principal de către medicul dentist (61,2%) şi de către părinţi (21,4%).

În ceea ce priveşte preferinţele în alegerea pastei de dinţi, s-a constatat că elevii se orientează mai mult spre pastele de dinţi care albesc dinţii, spre cele mentolate şi spre cele care conţin fluor. În afară de periuţa de dinţi elevii folosesc şi alte mijloace pentru igiena orală, cum ar fi apa de gură (61,3%) şi periuţe interdentare (4,4%).

Datele furnizate de Eurobarometru despre sănătatea orală a populaţiei statelor Uniunii Europene (https://open-data.europa.eu/en/data/dataset/S795_72_3_EBS330) într-un studiu realizat de TNS Opinion & Social, la cererea Directoratului General pentru Sănătate şi Consumatori şi coordonat de Direcţia Generală Comunicare, publicat în februarie 2010 relevă următoarele:
O mică parte dintre europeni (41%) declară că au încă toţi dinţii naturali. În România, procentul este de 30%.

- Printre cei care nu au toţi dinţii naturali, aproape o treime (31%) poartă o proteză detaşabilă, cu mici diferenţe de la o ţară la alta. În România14% din respondenţi au declarat că poartă o proteză detaşabilă.

- Majoritatea europenilor spun că, în ultimele douăsprezece luni, nu au avut dificultăţi sau jenă cauzate de dinţii lor:

􀂃aproximativ 15% spun că au întâmpinat dificultăţi de masticaţie, din cauza problemelor gurii sau dinţilor; Pentru România procentul este de 32%.

􀂃16% au prezentat dureri la nivelul dinţilor sau gingiilor;

􀂃7% s-au simţit jenaţi de aspectul estetic al danturii lor; Pentru România procentul este de 16% - primul loc în Europa)

􀂃doar 4% dintre europeni au evitat o conversaţie sau au redus participarea lor la activităţi sociale, în ultimele douăsprezece luni, din cauza problemelor de sănătate orală.

-În medie, europenii mănâncă/beau de 5 ori pe zi. Acestea sunt momente când dinţii lor pot intră în contact cu alimentele şi băuturile dulci şi care pot avea un impact asupra sănătăţii orale:

aproape 9 din 10 respondenţi au declarat că mănâncă fructe proaspete, şi mai mult de jumătate au declarat că mănâncă din când în când gem sau miere;

aproape o cincime din cei intervievaţi beau "de multe ori" băuturi dulci (limonadă, cola sau alte băuturi nealcoolice) sau mănâncă biscuiţi şi prăjituri;

- Majoritatea europenilor (88%) consideră că, dacă ar fi necesar, ar avea posibilitatea să meargă la un medic dentist în timp de 30 de minute de la locuinţa lor sau de la locul lor de muncă. Pentru România procentul este de 81%.

- De asemenea, ei consideră, aproape în unanimitate (92%), că, în general, au acces la un cabinet stomatologic sau clinică în caz de nevoie.

- Clinicile private sunt, în general, preferate, 79% din europeni folosesc astfel de facilităţi, în caz de nevoie. 14% merg la o clinică de stat.

Per ansamblu, europenii vizitează un medic dentist în mod regulat: 57% au consultat un dentist cu mai putin de un an în urmă. Numai 9%, au mers la un medic dentist cu mai mult de 5 ani în urmă şi 2% nu au consultat niciodată un medic dentist.

Europenii vizitează medicul dentist, în medie, de două ori pe an. Cei care au fost la medicul dentist, în medie, de mai mult de trei ori pe an sunt în special locuitori ai ţărilor localizate în estul Uniunii Europene, şi anume cetăţeni din România (3,6 ori ), urmaţi de Lituania (3,3 ori) şi apoi Polonia (3,1 ori), din care cei mai mulţi trebuiau să facă regulat un tratament. Pe de altă parte respondenţii din Malta (1,7 ori) şi Irlanda (1,8 ori) au fost la medicul dentist, în medie, mai puţin de două ori pe an.

- Majoritatea (50%) europenilor intervievaţi în acest studiu au declarat că ultima dată când au vizitat un medic dentist a fost pentru un control de rutină sau tratament de curăţare. O treime a apelat la un medic dentist pentru un tratament de rutină şi aproape o cincime a mers pentru tratament de urgenţă.

De departe, motivul principal relatat de persoanele intervievate pentru că nu au consultat un medic dentist în ultimii doi ani este faptul că problemele lor dentare nu au fost suficient de grave (33%). Al doilea motiv menţionat cel mai frecvent pentru a nu consulta un dentist a fost absenţa dinţilor naturali (16%), urmat îndeaproape de costul ridicat al examenelor de rutină şi al tratamentului (15%).

Trebuie avut în vedere că în unele ţări este obligatorie vizita la medicul dentist o dată pe an sau chiar la fiecare şase luni pentru ca persoanele asigurate să continue să beneficieze de asigurarea medicală.

Pentru România, motivele ultimei vizite la medicul dentist au fost controlul de rutină sau tratamentele de curăţare (27%), tratamentul de rutină (31%) şi tratamentul de urgenţă (40%).

Indicatorii sănătăţii orale în UE

Proiectul „Indicatori europeni ai sănătăţii orale”, coordonat de Universitatea Claude Bernard din Lyon, pentru a sprijini statele membre europene în eforturile lor de a reduce morbiditatea şi invaliditatea datorate afecţiunilor orale, lansat de Comisia Europeană (http://www.egohid.eu) a avut ca obiective:

Identificarea modurilor de generare a datelor şi problemelor de management din cadrul Sistemului Informaţional de Sănătate.

Identificarea principiile directoare pentru selectarea şi utilizarea indicatorilor de sănătate orală.

Identificarea unui set de indicatori de bază pentru sănătatea orală.

Revizuirea eforturilor recente de selecţie a indicatorilor de sănătate orală.

Principiile pentru selecţia şi utilizarea indicatorilor de sănătate orală s-au bazat pe:

1 - identificarea unei liste de probleme prioritare de sănătate orală, a populaţiilor şi grupurilor de risc înalt;

2 - definirea unui tabel de indicatori esenţiali în următoarele domenii: indicatori ai problemelor prioritare de sănătate orală, indicatori privind furnizarea de servicii, calitatea îngrijirilor şi indicatori ai resurselor critice de sănătate;

3 - validarea listei lungi finale a indicatorilor de sănătate orală;

4 - o înţelegere comună a termenilor şi criteriilor de selecţie a indicatorilor;

5 - recomandarea unei liste scurte de indicatori esenţiali de sănătate orală printr-un proces de consultare.

Un set de indicatori în domeniul sănătăţii publice orale, chiar limitat la o listă minimă esenţială, este delimitat în timp şi ar trebui să acopere următoarele patru domenii majore:

Starea de sănătate, morbiditatea şi statusul funcţiei orale;

Determinanţii (comportamentul, obiceiurile de viaţă);

Sistemul de sănătate orală / promovare, prevenire, acces la îngrijiri, calitatea îngrijirilor şi performanţa sistemului;

Calitatea vieţii din punctul de vedere al sănătăţii orale.

Indicatori esenţiali ai sănătăţii orale identificaţi sunt clasificaţi în:

Indicatori pentru monitorizarea sănătăţii orale a copiilor şi adolescenţilor

Indicatori pentru monitorizarea sănătăţii orale a populaţiei generale

3. Indicatori pentru monitorizarea sistemelor de sănătate orală

4. Indicatori pentru monitorizarea calităţii vieţii în funcţie de sănătatea orală

1. Indicatori pentru monitorizarea sănătăţii orale a copiilor şi adolescenţilor:

Periaj zilnic cu pastă de dinţi cu fluor

Numărător Numărul copiilor de 3-6 şi 6-12 ani, adolescenţilor cu vârsta de 13-17 ani care declară utilizarea zilnică a pastei de dinţi fluorurată

Numitor Numărul copiilor şi adolescenţilor din populaţia luată în studiu

Îngrijirea preventivă a femeilor gravide

Numărător Numărul femeilor cu vârsta 15-39 de ani, cu copii sub 1 an,
care menţionează cel puţin o vizită preventivă stomatologică în cursul ultimei lor sarcinii.

Numitor Numărul de femei chestionate, cu vârsta 15-39 de ani, cu copii sub 1 an.

Cunoştinţele mamei privind importanţa pastei de dinţi fluorurate în prevenirea cariilor copilului

Numărător Numărul de mame cu copii sub 7 ani care cunosc rolul utilizării pastei de dinţi care conţine fluor, de două ori pe zi, în prevenirea cariilor dentare la copii.
Numitor Numărul de mame chestionate, cu copii sub 7 ani.

Rata de expunere la fluorizare

Numărător Numărul populaţiei expuse zilnic la fluorul conţinut în apă, sare, pastă de dinti sau de altă natură în întreaga ţară, printre cei intervievaţi x 1

pastă de dinţi care conţine fluor.

Numitor Numărul total al grădiniţelor

Şcoli cu programe centrate pe periaj zilnic cu pastă de dinţi cu fluor

Numărător Numărul de şcoli cu programe bazate pe promovarea sănătăţii orale, în care are loc supravegherea zilnică a periajului dinţilor cu pastă de dinţi care conţine fluor.

Numitor Numărul şcolilor supravegheate

Gradul de acoperire al programului de screening privind sănătatea orală

Numărător Numărul de copii şi adolescenţi cu vârsta 3-16 ani examinaţi cel puţin o dată în ultimele 12 luni pentru depistarea precoce a afecţiunilor orale nesimptomatice care fac obiectul unui program de screening x 1000.

NumitorNumărul de copii şi adolescenţi cu vârsta de 3-16 an.000.

Numitor Numărul populaţiei luate în studiu.

Programe preventive de sănătate orală în grădiniţe

Numărător Numărul de grădiniţe incluse într-un program preventiv vizând sănătatea orală în care se supraveghează în mod particular periajul dinţilor cu i din populaţia luată în studiu.

Acoperirea cu tratamente ortodontice

Numărător Numărul de copii şi adolescenţi cu vârsta de 5-17 ani, care pretinde că poartă un aparat ortodontic.

Numitor Numărul de copii şi adolescenţi cu vârsta de 5-17 ani intervievaţi.

Carii apărute în primii ani ai copilărie

Numărător Numărul de copii cu carii în grupa de vârstă 1-5 de ani.

Numitor Numărul de copii cu vârsta de 1-5 ani intervievaţi.

Carierea primului molar permanent la copii

Numărător Numărul total de carii (a se specifica pragul de diagnosticare), dinţi lipsă şi plombe la primii molari permanenţi, la copii între 6 şi 12 ani.

NumitorNumărul de copii cu vârsta de 6-12 ani intervievaţi.

Fluoroza dentară

Numărător Numărul de copii de 12 ani în funcţie de scorul indicelui Dean defluoroză.

Numitor Numărul de copii cu vârsta de 12 ani intervievaţi.

Indicatori pentru monitorizarea sănătăţii orale a populaţiei generale

Aportul zilnic de alimente şi băuturi

Numărător Numărul de persoane cu vârsta de 5-60 şi peste, care declară frecvenţa aportului zilnic de alimente şi băuturi.

NumitorNumărul de persoane cu vârsta de 5-60 ani intervievate.

Prevalenţa consumului de tutun

Numărător Numărul de copii şi adolescenţi (12-17 ani) şi adulţi (18 ani şi mai mult) care fumează în populaţia intervievată.

Numitor Numărul de persoane intervievate.

Accesul geografic la îngrijiri medicale de sănătate orală

Numărător Număr de subiecţi cu vârsta de 18 ani şi peste, care susţin existenţa unui dentist la distanţă de 30 de minute de mers de la locul lor de muncă sau de reşedinţă.

Numitor Numărul de persoane intervievate, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Accesul la serviciile primare de sănătate orală

Numărător Numărul de adulţi în vârstă de 18 ani şi peste, care pretind a avea acces la servicii primare de sănătate orală.

Numitor Numărul de persoane cu vârsta de 18 ani şi peste intervievate.

Control stomatologic în ultimile 12 luni

Numărător Număr de subiecţi cu vârsta peste 2 ani care au vizitat un medic dentist sau o clinică dentară în ultimul an.

Numitor Numărul de persoane cu vârsta de 2 ani şi peste intervievate.

Motivul ultimei vizite la dentist

Numărător Numărul de copii cu vârsta de 5 -11 ani, adolescenţi 12 - 17 şi adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste pentru care motivul ultimei vizite la dentist a fost un control de rutină sau tratament de urgenţă.

Numitor Numărul de copii cu vârsta de 5 -11 ani, adolescenţi 12 - 17 şi adulţi cu vârsta de 18 ani intervievaţi.

Motivul nevizitării dentistului în ultimii doi ani

Numărător Numărul de copii cu vârsta de 5 -11 ani, adolescenţi 12 - 17 şi adulţi
cu vârsta de 18 ani şi peste pentru care nu au vizitat dentistul în ultimii doi ani.

Numitor Numărul de copii cu vârsta de 5 -11 ani, adolescenţi 12 - 17 şi adulţi cu vârsta de 18 ani intervievaţi.

Renunţarea la fumat

Numărător Numărul de medici dentişti care susţin acordarea de consiliere privind încetarea consumului de tutun pacienţilor lor.

NumitorNumărul total de medici dentişti intervievaţi.

Prevalenţa cariilor netratate

Numărător Numărul de copii, adolescenţi şi adulţi,- de preferinţă, 2-4, 6-8, 12-15, 35-44 ani - cu una sau mai multe carii netratate.

Numitor Numărul total de indivizi examinaţi.

Evaluarea sănătăţii parodontale

Proporţia populaţiei în grupa de vârstă 12, 15, 18 şi 35-44 şi 65-74 ani, în patru categorii: parodonţiul sănătos, doar gingivită, pungi parodontale de la 4 mm la 6 mm, pungi parodontale de 6 mm sau mai profunde.

Numărător Numărul de persoane din grupa de vârstă 12, 15, 18 şi 35-74 ani în
fiecare dintre cele patru categorii.

NumitorNumărul de persoane din grupa de vârstă 12, 15, 18 şi 35-74 ani examinaţi.

Prevalenţa protezelor dentare

Numărător umărul de adulţi de 20-65 ani şi peste care pretind că poartă o proteză detaşabilă.

Numitor Numărul de adulţi de 20-65 ani şi peste intervievaţi.

Absenţa cariilor dentare

Numărător Numărul de persoane de 5-74 ani, fără carii dentare şi dinţi lipsă din cauza cariilor şi plombe (D3MFT) = 0/d3mft = 0 (este cunoscut ca procentul cu nici o dovadă de degradare evidentă).

Numitor Numărul persoanelor de 5-74 ani intervievate.

Severitatea cariilor dentare

Numărător Numărul total de dinţi cariaţi, lipsă şi plombaţi provizoriu sau definitiv prezenţi pe persoană, în grupa de vârstă 5-74 ani

NumitorNumărul persoanelor de 5-74 ani intervievate.

Severitatea afecţiunilor parodontale

Numărător Numărul de adulţi în vârstă de 35-74 ani, cu boli parodontale de orice grad.

Numitor Numărul persoanelor de 35-74 ani examinate.

Cancer al cavităţii bucale

Numărător Numărul de cazuri noi de cancer al cavitatii orale la adulţi cu vârsta de 35-64 ani, în populaţie, pe parcursul unui an x 100.000.

Numitor Populaţia din grupa de vârstă 35-64 de ani, la 1 iulie.

Prevalenţa ocluziei funcţionale

Numărător Numărul de cazuri de adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, cu 21 sau mai mulţi dinţi naturali în ocluzie funcţională.

Numitor Populaţia examinată, cu vârsta de 18 ani şi peste.

 Numărul dinţilor naturali prezenţi

Numărător Numărul de adulţi în vârstă de 18 ani şi mai mult, care pretind că au dinţi naturali prezenţi.

Numitor Populaţia examinată, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Prevalenţa edentaţiei

Numărător umărul de adulţi cu vârsta peste 35 de ani care şi-au pierdut toţi dinţii naturali.

NumitorNumărul de adulţi examinaţi.

Indicatori pentru monitorizarea sistemelor de sănătate orală:

Costul serviciilor de sănătate orală

Procentul din produsul intern brut alocat cheltuielilor pentru serviciile de sănătate orală

Medici dentişti şi alţi furnizori de servicii medicale de sănătate orală

Numărător Numărul de medici dentişti şi a altor furnizori de servicii de sănătate orală (dentişti activi, dentişti igienişti, terapeuţi în sănătate orală şi tehnicieni dentari ) la o populaţie de 100.000 locuitori.

Numitor Populaţia la 1 iulie.

Satisfacţia faţă de calitatea îngrijirilor furnizate

NumărătorNumărul de dentişti care se declară satisfăcuţi de calitatea îngrijirilor furnizate pacienţilor sub aspectul îngrijirii - globale, curative, preventive şi de ortodonţie.

NumitorNumărul total de dentişti intervievaţi.

Satisfacţia faţă de remuneraţia obţinută

NumărătorNumărul de dentişti care susţin că sunt mulţumiţi de remuneraţia totală şi de cea pentru serviciile preventive.

Numitor Numărul total de dentişti intervievaţi.

4. Indicatori pentru monitorizarea calităţii vieţii în funcţie de sănătatea orală:

Dezavantaje din cauza limitării funcţionale orale

Numărător Număr de subiecţi cu vârsta de 8-65 ani sau mai în vârstă care au experimentat dificultăţi în alimentaţie şi / mestecat din cauza unor probleme cu gura, dinţii sau proteze de orice tip, în ultimele 12 luni.

Numitor Numărul total de subiecţi intervievaţi.

Informaţia este înregistrată pe o scală de 5 puncte: nu = 0, aproape niciodată = 1, ocazional = 2, destul de des = 3, de foarte multe ori = 4.

Durerea fizică din cauza stării de sănătate orală

Numărător Număr de subiecţi cu vârsta de 8-65 ani sau mai în vârstă, care au perceput durere sau disconfort din cauza dinţilor, gurii sau protezelor de orice fel în ultimele 12 luni.

Numitor Numărul total de subiecţi intervievaţi.

Informaţia este înregistrată pe o scală de 5 puncte: nu = 0, aproape niciodată = 1, ocazional = 2, destul de des = 3, de foarte multe ori = 4.

Disconfort psihic din cauza stării de sănătate orală

Numărător Număr de subiecţi cu vârsta de 8-65 ani sau mai în vârstă, care au perceput disconfort psihic din cauza dinţilor, gurii sau protezelor de orice fel în ultimele 12 luni.

NumitorNumărul total de subiecţi intervievaţi.

Informaţia este înregistrată pe o scală de 5 puncte: nu = 0, aproape niciodată = 1, ocazional = 2, destul de des = 3, de foarte multe ori = 4.

Dizabilitate psihică din cauza aspectului dinţilor sau protezelor dentare

Numărător Număr de subiecţi cu vârsta de 8-65 ani sau mai în vârstă, care au perceput dizabilitate psihică din cauza aspectului dinţilor sau protezelor de orice fel în ultimele 12 luni.

Numitor Numărul total de subiecţi intervievaţi.

Informaţia este înregistrată pe o scală de 5 puncte: nu = 0, aproape niciodată = 1, ocazional = 2, destul de des = 3, de foarte multe ori = 4.

Dizabilitate socială din cauza stării de sănătate orală

Numărător Număr de subiecţi cu vârsta de 8-65 ani sau mai în vârstă, care nu şi-au putut îndeplini activităţili de zi cu zi de orice grad, în ultimele 12 luni, datorită problemelor orale acute sau cronice.

NumitorNumărul total de subiecţi intervievaţi dintr-o populaţie sau o anumită grupă de vârstă.

Informaţia este înregistrată pe o scală de 5 puncte: nu = 0, aproape niciodată = 1, ocazional = 2, destul de des = 3, de foarte multe ori = 4.

IV. Evidenţe utile pentru intervenţii la nivel naţional, european şi internaţional

În 2012, Platforma pentru o Sănătate Orală mai Bună în Europa a publicat un amplu raport privind statutul sănătăţii orale din Europa, care a prezentat cele mai importante direcţii, cu privire la prevalenţa bolilor orale şi costurile de sănătate din domeniul public. Raportul a evidenţiat faptul că:

În pofida realizărilor semnificative în prevenirea cariilor, boala rămâne o problemă atât pentru multe categorii de oameni din Europa de Est, cât şi pentru cei din categoriile socio-economice defavorizate din toate statele membre ale UE;

Incidenţa parodontală (gingivală) a bolilor şi cancerului oral din Europa este îngrijorătoare;

Îngrijirea cavităţii bucale este o adevărată povară din punct de vedere economic (aproximativ 79 de miliarde de euro cheltuite de UE în 2012);

Nu există un registru comun al pacienţilor pentru ca decidenţii politici din statele membre UE să poată monitoriza şi implementa politici eficiente de prevenţie.

Membrii Platformei consideră că decidenţii politici europeni ar putea contribui la îmbunătăţirea igienei orale prin eficientizarea costurilor, concentrându-se mai mult pe promovarea sănătăţii orale şi prevenirea bolilor orale. O importanţă deosebită prezintă necesitatea îmbunătăţirii colectării de date, includerea sănătăţii orale ca parte integrantă a stării generale de sănătate precum şi abordarea factorilor de risc comuni multor altor afecţiuni cronice, care includ dieta, fumatul şi consumul de alcool.

În acest scop, pe 5 martie 2013, Platforma a lansat în cadrul unei mese rotunde în Parlamentul European un set de Obiective europene pentru anul 2020 care au ca prioritate:

Sistemele de colectare a datelor;

Politicile de prevenţie;

Educarea şi conştientizarea importanţei igienei orale.

Câteva exemple de obiective sunt crearea unei reţele de monitorizare şi colectare de date permanente la nivel european, subvenţionate de UE, care să centralizeze date anual, standardizat, din fiecare ţară UE; dezvoltarea programelor naţionale/regionale de prevenţie în domeniul sănătăţii orale în şcoli primare şi secundare – aceste programe pot include controale gratuite, având ca obiectiv principal educarea copiilor şi a adolescenţilor în privinţa practicilor de igienă orală, utilizarea pastei de dinţi cu fluor, obiceiuri alimentare sănătoase, reducerea consumului de zahăr şi utilizarea alternativelor la zahăr.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii în manualul „Măsurarea stării de sănătate orală – metode de bază”, ediţia a 5-a, propune standardizarea metodelor de măsurare a stării de sănătate orală a populaţiei, astfel încât datele obţinute să poată fi uşor comparate la nivel internaţional. Aceste măsurători vor permite aprecierea corectă a stării actuale de sănătate orală a populaţiei, furnizând astfel date extrem de utile în aprecierea nevoilor de îngrijiri de sănătate şi planificarea resurselor destinate sănătăţii orale. Se propune de asemenea integrarea sănătăţii orale în sistemul, deja operaţional, de supraveghere a bolilor cronice. (http://www.who.int/oral_health/publications/9789241548649/en/)

Institutul Naţional de Cercetare Dentară şi Craniofacială (NIDCR) din SUA, a elaborat un plan strategic pentru anii 2014-2019, care are patru obiective majore:

susţinerea celei mai bune cercetării ştiinţifice în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale şi cranio-faciale;

facilitarea accesului la îngrijiri de sănătate orală precise şi personalizate;

aplicarea cercetărilor riguroase, multidisciplinare pentru a depăşi inegalităţile în îngrijirile dentare.

asigurarea unei echipe de cercetare puternice dedicată îmbunătăţirii sănătăţii dentare, orale şi craniofaciale.

(http://www.nidcr.nih.gov/research/ResearchPriorities/StrategicPlan/)

V. Cadrul legislativ

În 2011 a fost iniţiată Platforma Europeană pentru o sănătate orală mai bună (http://www.oralhealthplatform.eu/about-us/), care:

îşi propune să promoveze sănătatea orală şi să prevină afecţiunile orale, ca acţiuni fundamentale pentru a fi sănătos;

se adresează ingalităţilor din îngrijirile de sănătate orală la copii şi adolescenţi, vârstnici şi populaţiile cu nevoi speciale din Europa;

dezvoltă cunoştinţe de bază şi recomandări pentru instituţiile europene în vederea dezvoltării de politici de sănătate orală la nivel european.

Misiunea Platformei este de a promova sănătatea orală şi prevenirea eficientă a afecţiunilor orale în Europa. Se caută o abordare europeană comună faţă de educaţie, prevenţie şi acces la o stare de sănătate orală mai bună în Europa.

Obiectivele Platformei includ:

Promovarea sănătăţii orale şi prevenirea bolilor orale, ca una dintre acţiunile fundamentale pentru a rămâne sănătoşi.

Furnizarea de consiliere şi recomandări pentru factorii de decizie în ceea ce priveşte dezvoltarea politicilor europene de de sănătate orală.

Dezvoltarea bazei de cunoştinţe şi consolidarea cazurilor bazate pe dovezi pentru acţiunile europene în domeniul sănătăţii orale.

Abordarea inegalităţilor în materie de sănătate orală şi provocărilor majore de sănătate orală a copiilor şi adolescenţilor, populaţiei vârstnice în creştere, şi a populaţiilor cu nevoi speciale din Europa.

Integrarea sănătăţii orale în toate politicile de sănătate din Uniunea Europeană.

Cadrul legislativ privind sănătatea orală la nivel naţional conţine următoarele prevederi:

Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr.400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 –2015 conţine următoarele prevederi privind sănătatea orală:

Casele de asigurări de sănătate decontează serviciile medicale ambulatorii de specialitate, pe baza biletelor de trimitere, eliberate în condiţiile stabilite prin norme, de către medicii dentişti şi dentiştii din cabinetele stomatologice şcolare şi studenţeşti. Medicii dentişti din cabinetele stomatologice şcolare şi studenţeşti pot prescrie medicamente numai pentru afecţiuni acute, pentru maximum 7 zile.

(http://www.cnas.ro/media/pageFiles/norme_metodologice_cnas_2015.pdf)

Pachetul de servicii medicale de bază de medicină dentară preventivă şi al tratamentelor de medicină dentară, tarifele şi sumele decontate de casele de asigurări de sănătate sunt menţionate în normele contractului cadru.

(http://www.cnas.ro/casmb/media/pageFiles/PACHETUL%20DE%20SERVICII%20DE%20MEDICINA%20DENTARA.pdf).

Tratamentul afecţiunilor orale în România a fost finanţat de sistemul de asigurări de sănătate publică, începând din 1998 până în aprilie 2013. Controalele anuale şi tratamentul gratuit au fost disponibile la copii cu vârsta sub 18 ani. Suma totală plătită pentru fiecare medic dentist, de către Casa de Asigurări de Sănătate pentru toţi pacienţii, a fost foarte mică (aproximativ 200 euro/luna). De exemplu, această sumă acoperea doar costul a două aparate ortodontice (Hysi D et al., 2016).

În luna aprilie 2013, s-a oprit finanţarea oricărui tratament stomatologic pentru toţi copiii până la vârsta de 16 ani. Cu toate acestea, finanţarea pentru această grupă de vârstă a fost reluată în 2014, dar la un nivel scăzut. În prezent, marea majoritate a serviciilor stomatologice de îngrijire şi tratament pentru pacienţii de toate vârstele sunt furnizate la cabinetele stomatologice private. Ele trebuie să fie plătite de pacienţi, sau în cazul copiilor de către părinţii acestora. (Hysi D, et al, 2016).

Conform HG 400/2014, serviciile stomatologice de bază pot fi decontate de CNAS în totalitate pentru copii şi beneficiarii legilor special, iar pentru persoanele peste 18 ani cu venituri reduse decontarea poate fi de 100% sau de 60% în funcţie de serviciile oferite. Centrul pentru monitorizarea politicilor publice a publicat în septembrie 2016 un Raport de cercetare privind Sănătatea orală în România.

Datele din acest raport arată faptul că “interesul pentru încheierea de contracte cu CAS pentru decontarea serviciilor stomatologice este destul de redus, dintre cabinetele stomatologice, doar 22% (3.253) având contracte cu CAS în 2016. Acest lucru se datorează birocraţiei ridicate în condiţiile sumelor extreme de reduse care pot fi decontate, medie de 2000 lei/medic/lună (Anexa 15 la HG 400/2014).”

“Cheltuielile Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru asistenţa medicală stomatologică în 2015 au reprezentat 0,37% din totalul cheltuielilor pentrusănătate în creştere faţă de 2014. Evoluţia acestor cheltuieli în perioada 2011-2015 indică o reducere a sumelor decontate în anii 2012-2014 (Figura 10).

Sumele alocate sunt insuficiente faţă de nevoile existente, cele 80.018.000 de RON din 2015 fiind distribuite la aproximativ 3100 de cabinete stomatologice (21% din total) care aveau contract cu CAS (medie de 2150 lei/lună).”

Figura 9. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa stomatologică decontate din FNUASS în perioada

2011-2015

Sursa: CNAS, Rapoarte de activitate 2011-2015

Accesibilitatea serviciilor stomatologice este redusă pentru:

 persoanele cu venituri reduse în condiţiile sumelor mici alocate cabinetelor stomatologice

 locuitorii din mediul rural (45% din populaţia României) având în vedere că doar 13% dintre cabinete sunt în comune.

(http://www.cmpp.ro/wp-content/uploads/2016/11/Raport-policy-Sanatate-orala-sept-2016.pdf)

VI. Analiza grupurilor populaţionale cu risc

Organizaţia Mondială a Sănătăţii identifică două grupuri ţintă majore cărora ar trebui să li se adreseze în mod expres campaniile privind sănătatea orală:

copiii de vârstă şcolară şi tineri

vârstnici

(http://www.who.int/oral_health/action/groups/en/)

Copiii de vârstă şcolară şi tineri

În cadrul programelor privind sănătatea orală, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat un document tehnic pentru a consolida şi facilita implementarea componentelor programelor de sănătate orală în şcoli. În acest sens, au fost aduse argumente solide privind necesitatea promovării sănătăţii în şcoli, cum ar fi:

Copilăria şi adolescenţa reprezintă anii de formare a comportamentelor, inclusive cele privind sănătatea orală, ce vor însoţi elevii şi adolescenţii pe tot parcursul vieţii.

Şcolile pot oferi un mediu propice pentru promovarea sănătăţii orale. Accesul la apă potabilă, de exemplu, poatet permite desfăşurarea programelor de igienă generală şi orală. De asemenea, un mediu fizic sigur în şcoli poate contribui la reducerea riscului de accidente şi traumatisme dentare.

Povara bolilor orale la copii este semnificativă. Majoritatea afecţiunilor orale, o dată apărute, sunt ireversibile şi durează întreaga viaţă având impact asupra calităţii vieţii şi stării generale de sănătate.

Politicile şcolare şi educaţia pentru sănătate sunt esenţiale pentru dobândirea comportamentelor sănătoase şi controlul factorilor de risc, cum ar fi aportul de alimente şi băuturi dulci, consumul de tutun şi alcool.

Şcolile pot oferi o platformă pentru furnizarea îngrijirilor de sănătate orală, de exemplu servicii de prevenire şi curative.

Printr-o reţea amplă de promovare a sănătăţii în şcoli, OMS lucrează la nivel global şi regional cu Education International, UNAIDS şi UNESCO, pentru a sprijini organizaţiile reprezentative ale cadrelor didactice din întreaga lume în a-şi utiliza capacităţile şi experienţa lor pentru a îmbunătăţi starea de sănătate prin intermediul şcolilor. Programul de sănătate orală OMS face trimitere la aceste reţele, în plus faţă de reţele şcolare de sănătate orală stabilite în diferite ţări şi regiuni.

OMS atrage atenţia asupra impactului deosebit de mare pe care factorii externi îl au asupra comportamentelor adolescenţilor. Ei sunt uşor influenţaţi de colegi, de părinţi dar şi de factori economici şi sociali (mass-media, industria, instituţii comunitare).

Un studiu desfăşurat în perioada 2011–2012 în 8 ţări europene (Cehia, Estonia, Franţa, Italia, Letonia, Finlanda, Spania şi Marea Britanie) pe loturi populaţionale reprezentative la nivel naţional, incluzând tineri cu vârsta între 18-35 de ani, a demonstrat diferenţe semnificative între comportamentele privind sănătatea orală şi stilul de viaţă al tinerilor supraponderali sau obezi şi cei cu greutate normală. Tinerii supraponderali, prin numărul mai redus de periaje dentare (mai mult de 20% din tinerii supraponderali au declarat că se spală pe dinţi doar o dată pe zi, procentul în rândul copiilor cu greutate normală fiind de 13%), prin obiceiurile alimentare nesănătoase (mese ocazionale frecvente, consum ridicat de zahăr, sucuri şi bauturi acidulate), prin vizite mai puţine şi neregulate la medicul dentist sau efectuate doar în cazuri de urgenţă, sunt mai expuşi riscului de a dezvolta afecţiuni dentare şi gingivale. (Nihtila, A. et al., 2016).

Programele care vizează îmbunătăţirea sănătăţii orale a tinerilor trebuie să ia în considerare aceşti factori şi să accentueze importanţa unei bune igiene orale în rândul copiilor supraponderali şi îmbunătăţirea atitudinii acestora faţă de necesitatea controalelor stomatologice regulate.

Este necesar un efort susţinut şi constant din partea familiilor, şcolilor, cadrele medicale şi organizaţiilor comunitare, în scopul de a controla riscurile pentru sănătatea orală în rândul tinerilor. (http://www.who.int/oral_health/action/groups/en/)

Vârstnicii

Afecţiunile orale sunt de obicei progresive şi cumulative. Procesul de îmbătrânire poate creşte direct sau indirect, riscul de boli orale, agravate de o stare generală de sănătate precară sau de bolile cronice. La vârstnici, îngrijirile în sănătatea orală reprezintă o provocare şi datorită unor condiţii asociate întâlnite, cum ar fi:

• schimbarea statutului dentiţiei
• prevalenţa crescută a cariilor netratate
• igienă orală deficitară
• pierderea dinţilor şi funcţionarea orală limitată
• proteze dentare
• cancer oral şi leziuni ale mucoaselor orale
• xerostomia ("gura uscată")
• durere şi disconfort craniofaciale.

(http://www.who.int/oral_health/action/groups/en/index1.html)

Pierderea completă a dinţilor naturali este o problemă gravă de sănătate publică la nivel mondial. Fumatul, dieta nesănătoasă şi consumul excesiv de alcool sunt principalele cauze ale pierderii complete a dinţilor. Pierderea dinţilor este consecinţa finală a cariilor dentare şi afecţiunilor gingivale severe (parodontită), condiţii cauzate de expunerea pe tot parcursul vieţii la factorii de risc, comuni de altfel şi pentru alte boli cronice netransmisibile.

Potrivit Studiului global World Health Survey, pierderea completă a dinţilor afectează aproximativ 30% din persoanele de vârstă 65-74 de ani.

Fig. 10Procentul persoanelor de 65-74 ani cu edentaţie totală pe regiunile OMS

Sursa: The World Health Survey (Peterson, WHO, 2006)

http://www.who.int/oral_health/action/groups/oral_health_older_people.pdf

Ratele de prevalenţă sunt în creştere în mod dramatic în ţările cu venituri mici şi medii, în special în rândul grupurilor defavorizate şi populaţii sărace. În plus faţă de variaţiile mari între ţări, există inegalităţi izbitoare şi în cadrul aceleiaşi ţări.

Fig.11. Procentul persoanelor de 65-74 ani cu edentaţie totală şi al persoanelor cu probleme orale/dentare în ultimul an în ţările cu venit scăzut, mediu şi ridicat

Sursa: The World Health Survey (Peterson, WHO, 2006)

http://www.who.int/oral_health/action/groups/oral_health_older_people.pdf

Pierderea dinţilor poate fi prevenită iar intervenţiile asupra factorilor de risc sunt eficiente atunci când sunt incluse în cadrul programelor de intervenţie asupra bolilor netransmisibile. Dovezile privind rezulatatele intervenţiilor de sănătate orală sunt clare iar aceste intervenţii sunt relativ uşor de aplicat. Experienţă ţărilor cu programe de prevenţie bine stabilite arată îmbunătăţiri semnificative ale stării de sănătate orală.

Relaţia dintre sănătate orală şi starea generală de sănătate este deosebit de pronunţată în rândul persoanelor în vârstă. Sănătatea orală deficitară poate creşte riscurile pentru sănătatea generală şi datorită compromiterii capacităţii normale de masticaţie care va afecta aportul nutriţional. Nutriţia inadecvată/insuficientă poate duce în cele din urmă la scăderea răspunsului imun. Bolile periodontale severe sunt asociate cu diabet şi infecţia cu HIV. În mod similar, alte boli sistemice şi/sau efectele secundare negative ale tratamentelor lor pot determina un risc crescut de a dezvolta afecţiuni orale, reducerea fluxului salivar ("gura uscată"), modificarea simţurilor gustativ şi olfactiv, dureri oro-faciale, dezvoltarea excesivă gingivală, resorbţia osului alveolar şi mobilitatea dinţilor. Prevalenţa înaltă a terapiilor multi-medicamentoase la această grupă de vârstă poate avea un impact foarte mare asupra sănătăţii orale. (http://www.who.int/oral_health/action/groups/en/index1.html)

Alţi factori de risc importanţi sunt factorii sociali cum ar fi nivelul scăzut de educaţie, venituri mici, condiţii de viaţă şi de locuit defavorizate. Factori suplimentari de risc includ stilul de viaţă nesănătos, dietele cu conţinut ridicat de zahăr, igiena orală inadecvată din cauza reducerii dexterităţii, consumul excesiv de tutun şi de alcool.

Barierele în îngrijirea sănătăţii orale în rândul persoanelor vârstnice sunt considerabile: mobilitate afectată, acces dificil în special al celor ce locuiesc în zone rurale cu transport public deficitar, servicii de sănătate orală şi îngrijiri la domiciliu indisponibile. Având în vedere că unele persoane în vârstă pot avea dificultăţi financiare în urma pensionării, costul crescut al tratamentului stomatologic perceput împreună cu atitudinea faţă de sănătatea orală, le pot descuraja de la a vizita un medic dentist.

În unele ţări, multe din persoanele în vârstă locuiesc singure, departe de prieteni şi familie. Lipsa suportului social şi sentimentele de singurătate şi izolare pot afecta bunăstarea şi starea lor de sănătate mentală. În mod evident, este important ca furnizorii de servicii de îngrijiri de sănătate să recunoască aceşti factorii psihosociali şi să furnizeze şi servicii de sănătate orală care sunt accesibile, adecvate şi acceptabile pentru ei. Starea generală de sănătate trebuie să fie luată în considerare mai ales atunci când se planifică un tratament complex, care poate implica şi proceduri chirurgicale.

VII. Campanii IEC desfăşurate până în prezent în România

Prevenţia în România, conform Raportului de cercetare privind Sănătatea orală în România elaborat de Centrul pentru monitorizarea politicilor publice, nu se bucură de o atenţie prea mare. „Sistemul este centrat pe ”a trata” şi nu pe ”a preveni”, fapt ce are efecte majore asupra stării de sănătate a populaţiei. Campanii de prevenţie în domeniul sănătăţii există doar într-un număr foarte redus, din păcate alocarea de 4% din produsul intern brut pentru sănătate nu oferă foarte multe perspective în acest sens, finanţarea fiind alocată cu precădere în scop curativ. Domeniul sănătăţii orale nu face excepţie de la această regulă de alocare a finanţării publice în sănătate.”

(http://www.cmpp.ro/wp-content/uploads/2016/11/Raport-policy-Sanatate-orala-sept-2016.pdf)

Centrul Naţional de Evaluare şi Promovarea Sănăţii, prin Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi desemnat, elaborează campanii de prevenţie şi educaţie în domeniul sănătăţii orale aferente Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale. Materialele sunt destinate în special elevilor şi sunt utilizate de către Direcţiile de Sănătate Publică în campaniile locale pe care le derulează. Din păcate numărul acestora este limitat, iar vizibilitatea lor în spaţiul public destul de redusă, vizibilitate mai mare în spaţiul public având, conform Centrului pentru monitorizarea politicilor publice, campaniile de marketing ale producătorilor sau importatorilor de produse de sănătate orală.

Promotorii campaniilor sunt: Ministerul Sănătăţii, INSP, CNEPSS şi CRSP Iaşi.

La derularea campaniilor participă Direcţii de Sănătate Publică, Inspectorate Şcolare judeţene, Cabinete medicale şcolare şi de familie, primării, asociaţii ale medicilor dentişti, cabinete stomatologice, mass media locală (presa scrisă, radio şi tv).

Campaniile desfăşurate până acum au avut ca teme: Obiceiuri sănătoase pentru dinţi sănătoşi (2011), Familia mea are dinţi sănătoşi! (2012), Ai grijă de dinţii tăi! (2014), Toată viaţa un zâmbet sănătos! (2015), Dantură sănătoasă, corp sănătos! (2016), „Fii inteligent! Păstrează-ţi zâmbetul sănătos întreaga viaţă!” (2017).

Obiectivele generale ale campaniilor desfăşurate au fost:

Creşterea numărului de persoane din grupul ţintă informate privind importanţa sănătăţii orale şi riscurile neglijării acesteia;

Creşterea numărului de persoane care adoptă comportamente sănătoase în vederea menţinerii sănătăţii orale;

Formarea unor deprinderi sănătoase şi încurajarea tratamentului precoce al potenţialelor probleme dentare, pentru a evita îngrijirile tardive, mai dificile şi mai costisitoare.

Printre obiectivele specifice s-au numărat:

Diseminarea de informaţii privind afecţiunile orale şi factorii de risc care contribuie la producerea acestora;

Diseminarea de informaţii privind tehnicile corecte de periaj dentar;

Transmiterea de recomandări populaţiei în vederea menţinerii sănătăţii orale.

Campaniile desfăşurate au drept grup ţintă: populaţia generală şi în special părinţi, gravide, copii, tineri, cadre didactice.

Printre partenerii implicaţi în campanii se numără: Administraţia Publică Locală/Centrală, presa scrisă şi audio-vizuală, profesionişti din sistemul medical, organizaţii neguvernamentale, comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii: Promovarea Sănătăţii, Sănătate Publică.

Campania din România continuă în 2018 cu programe educaţionale pe tema igienei orale şi cu un puternic apel la acţiune către consumatori, adresat copiilor, părinţilor şi educatorilor.

Referinţe

WHO Health for All Data Base

Anuarul de statistică sanitară 2015

Activitatea unităţilor sanitare în anul 2015, Institutul Naţional de Statistică http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_unitatilor_sanitare_in_anul_2015.pdf

Ghiduri de practică medicală în medicina dentară, http://www.cmdr.ro/ghiduri.php

Manualul de Practică Dentară 2015, editat de Consiliul European al Dentiştilor http://www.eudental.eu/library/eu-manual.html

http://www.icd.org/content/publications/WHO-Oral-Health-Surveys-Basic-Methods-5th-Edition-2013.pdf

Studiu IPSOS Îngrijirea orală, utlilizare şi atitudini; mai 2012.

ttp://www.egohid.eu

http://ec.europa.eu/health/major_chronic_diseases/conditions/oral_health/index_en.htm#fragment3

http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_330_en.pdf

http://www.ccss.ro/public_html/

Platforma Europeană pentru o Sănătate Orală mai Bună http://www.oralhealthplatform.eu/

International Agency for Research on Cancer (IARC), Cancer Today http://gco.iarc.fr/today/home

http://www.eudental.eu/library/eu-manual.html

http://www.galasocietatiicivile.ro/pictures/documents/316-Backgrounder_CIFRE_ZambesteRomania_Rablepentruperiutata2015.pdf

http://www.cmpp.ro/wp-content/uploads/2016/11/Raport-policy-Sanatate-orala-sept-2016.pdf

http://www.hbsc.org/, Health Behaviour in School-Aged Children

Funieru C1, Twetman S, Funieru E, Dumitrache AM, Sfeatcu RI, Baicus C, Caries experience in schoolchildren in Bucharest, Romania: the PAROGIM study, J Public Health Dent. 2014 Spring;74(2):153-8. doi: 10.1111/jphd.12039. Epub 2013 Oct 9.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/?term=Caries+experience+in+schoolchildren+in+Bucharest%2C+Romania%3A+The+PAROGIM+study

Gregg H. Gilbert, O. Dale Williams, James J. Korelitz, Jeffrey L. Fellows, Valeria V. Gordan, Sonia K. Makhija, Cyril Meyerowitz, Thomas W. Oates, D. Brad Rindal, Paul L. Benjamin, Patrick J. Foy: Purpose, structure, and function of the United States National Dental Practice-Based Research Network. National Dental PBRN Collaborative Group. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23597500

Honkala, S., Vereecken, C., Niclasen, B., & Honkala, E, Trends in toothbrushing in 20 countries/regions from 1994 to 2010 (2015). The European Journal of Public Health, 25(suppl 2), 20-23.

Special Eurobarometer 330:Oral health

https://open-data.europa.eu/en/data/dataset/S795_72_3_EBS330

http://www.nidcr.nih.gov/research/ResearchPriorities/StrategicPlan/

www.cnas.ro

Hysi D, Eaton KA, Tsakos G, Vassallo P, Amariei C, the DPH Group. Proceedings of a workshop, held in Constanta, Romania on 22 May 2014, on Oral Health of Children in the Central and Eastern European Countries in the context of the current economic crisis. BMC Oral Health. 2016;16(Suppl 1):69. doi:10.1186/s12903-016-0223-y.

Nihtila, A.; West, N.; Lussi, A.; Bouchard, P.; Ottolenghi, L.; Senekola, E.; Llodra, J.C.; Viennot, S.; Bourgeois, D. Oral Health Behavior and Lifestyle Factors among Overweight and Non-Overweight Young Adults in Europe: A Cross-Sectional Questionnaire Study. Healthcare 2016, 4, 21

http://www.who.int/oral_health/action/groups/en/

27.02.2018

Ziua Internaţională a Bolilor Rare

28 februarie 2018

Anul 2018 marchează cel de-al unsprezecelea an în care comunitatea internaţională a bolilor rare celebrează Ziua Bolilor Rare.

Ziua Bolilor Rare 2018
Au fost progrese importante în cercetarea bolilor rare, în mare parte datorită activităţii de suport public a comunităţii de pacienţi cu boală rară. Pacienţii participă deja la cercetare. Şi, în unele cazuri, pacienţii au luat iniţiativa de a-şi finanţa propria cercetare.
Cu toate acestea, rămâne faptul că există peste 6000 de boli rare, aproximativ 30 de milioane de persoane care trăiesc cu o boală rară în Europa şi 300 de milioane în întreaga lume, dar sunt puţine tratamente disponibile pentru majoritatea acestor boli.
Pentru a contribui la schimbarea acestui aspect, implicarea pacientului în cercetare trebuie să fie adusă la nivelul următor.
Ziua Bolilor Rare 2018 oferă participanţilor posibilitatea de a face parte dintr-un apel global la factorii de decizie politică, cercetători, companii şi profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru a implica din ce în ce mai mult şi mai eficient pacienţii în cercetarea bolilor rare.
Sunt depuse eforturi importante pentru a se realiza cercetarea privind bolile rare la nivel internaţional. Doar prin acest lucru putem garanta că cercetarea bolilor rare va fi cu adevărat eficientă. La rândul său, acest lucru va contribui la diagnosticarea sporită şi mai rapidă a bolilor rare şi prin urmare, la reducerea numărului de persoane din întreaga lume care se confruntă cu provocarea zilnică de a trăi cu o boală rară nediagnosticată.

Scopul campaniei:

De Ziua Bolilor Rare 2018, mii de oameni de pretutindeni se vor alătura pentru a pleda pentru mai multă cercetare în domeniul bolilor rare. De-a lungul ultimelor decenii, fondurile dedicate cercetării bolilor rare au crescut, dar se doreşte o continuare a dezvoltării. Ziua Bolilor Rare este o oportunitate de a face apel la universităţi, cercetători, studenţi, companii, firme de asigurări şi clinicieni, de a face mai multă muncă de cercetare şi de a conştientiza importanţa cercetării în domeniul bolilor rare. În acord cu tema acestui an Fundaţia BLACKSWAN a lansat o petiţie pentru mai mult suport în cercetarea bolilor rare. Ziua Bolilor Rare 2018 este de asemenea o oportunitate de a recunoaşte rolul crucial al pacientului în cercetare. Implicarea pacientului in cercetare are ca rezultat dezvoltarea cercetării, având o orientare mai mult spre nevoile pacienţilor. Pacienţii nu numai că beneficiază de roadele cercetării, ei sunt parteneri cu drepturi şi apreciaţi de la începutul până la sfârşitul procesului de cercetare.

Tema campaniei Ziua Bolilor Rare 2018 este cercetarea.

Cercetarea în domeniul bolilor rare este crucială, deoarece oferă pacientului răspunsurile şi soluţiile de care au nevoie, fie că este vorba de tratamente sau de îmbunătăţirea îngrijirii.

Slogan: ”IMPLICAREA PACIENTULUI: CERCETARE”

Cercetarea bolilor rare este esenţială pentru a oferi pacienţilor răspunsurile şi soluţiile de care au nevoie, fie că este vorba de tratament, vindecare sau îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire.

Obiective:

La 28 februarie 2018, a unsprezecea ediţie a Zilei Bolilor Rare mii de oameni din întreaga lume se reunesc pentru a pleda pentru mai multe cercetări privind bolile rare. De-a lungul ultimelor decenii, fondurile dedicate cercetării de boli rare au crescut. Dar se doreşte o creştere şi mai mare a fondurilor pentru cercetare.

Ziua Bolilor Rare 2018 este o oportunitate de a face apel la cercetători, universităţi, studenţi, companii, factorii de decizie politică şi medici, de a face mai multe cercetări şi sublinia importanţa cercetării bolilor rare pentru comunitate.

Pacienţii cu boli rare şi familiile, organizaţiile de pacienţi, politicieni, îngrijitori, personalul medical, cercetătorii şi industria se vor alătura pentru a creşte gradul de conştientizare a bolilor rare prin mii de evenimente din întreaga lume.

Ziua Bolilor Rare 2018 este, o oportunitate de a recunoaşte rolul esenţial pe care pacienţii îl joacă în cercetare.

Implicarea pacientului în cercetare a avut ca rezultat creşterea cercetării, care este mai bine orientată spre nevoile pacienţilor. Pacienţii culeg beneficiile cercetării, dar sunt împuterniciţi şi consideraţi ca parteneri de la începutul până la sfârşitul procesului de cercetare.

Implicarea activă şi rolul pacienţilor:

Pacienţii încep să studieze
Pacienţii conving cercetătorii şi companiile să finanţeze sau să se angajeze în cercetare. Ei, de asemenea, colectează în mod proactiv fonduri pentru cercetare prin intermediul propriilor reţele.

Pacienţii conduc cercetările
Pacienţii stabilesc agenda strategică pentru proiectele de cercetare, contribuind la asigurarea faptului că cercetarea este cu adevărat relevantă pentru nevoile pacienţilor. De exemplu, aceştia participă la proiectarea studiilor clinice pentru a se asigura că siguranţa şi eficacitatea medicamentelor sunt măsurate în termenii beneficiului real pe care îl aduc pacienţilor.

Pacienţii organizează cercetări
Pacienţii lucrează neobosit pentru a construi o reţea în jurul bolii lor. Ele se conectează online, de exemplu, prin grupuri de pacienţi şi prin conferinţe. În acest fel, se creează masa critică de pacienţi necesari pentru a avea loc cercetarea bolii lor.
De asemenea, pacienţii creează o comunitate de părţi interesate relevante, axate pe boala lor specifică. Ele se află în centrul unui ecosistem şi leagă toate părţile interesate relevante din cercetare, inclusiv cercetătorii, companiile, furnizorii de servicii medicale şi factorii de decizie politică.

Pacienţii furnizează în mod proactiv date
Pacienţii furnizează cercetătorilor datele pentru a identifica bolile rare (care furnizează dezvoltarea instrumentelor de diagnostic) şi trebuie să înveţe despre modul în care progresează boala (ajutându-i să determine cum să oprească boala sau cum să dezvolte o terapie).
Pacienţii se înscriu in datele registrelor şi, de asemenea, înfiinţează şi ajută la întreţinerea registrelor. Ele furnizează, de asemenea, date direct cercetătorilor cu privire la starea lor de sănătate (rezultatele raportate de pacient).

Pacienţii:
- Pledează pentru cercetare cu privire la o anumită boală sau boli interconectate. Ei ştiu unde este nevoie de cercetare şi implicare pentru a influenţa organismele de cercetare şi companiile să acorde prioritate acestor domenii în cercetarea lor.
- Fondul de cercetare. Persoanele fizice sau organizaţiile de pacienţi, cum ar fi AFM-Téléthon, obţin fonduri pentru studii sau proiecte de cercetare clinică, pe cont propriu sau în parteneriat cu iniţiative de finanţare privată.

- Sunt parteneri în proiecte de cercetare şi sunt incluşi în coordonarea cercetării.
- Participă ca subiecţi în studiile clinice şi, de asemenea, în proiectarea studiilor clinice. Prin urmare, contribuie la asigurarea că dezvoltarea unui medicament ia în considerare nevoile reale ale acestora, astfel încât perspectiva pacientului nu este trecută cu vederea.

Date statistice la nivel internaţional, european şi naţional privind nivelul şi dinamica fenomenului

Deoarece Ziua Bolilor Rare a fost lansată pentru prima dată de EURORDIS şi Council of National Alliances (Consiliul Alianţelor Naţionale) în anul 2008, mii de evenimente au avut loc în întreaga lume, ajungând la sute de mii de oameni, cu o importantă acoperire mass-media.

O boală rară este considerată orice afecţiune prezentă la mai puţin de 1 din 2000 de persoane. În general, bolile rare sunt în mare măsură lipsite de tratament, recunoaştere şi îngrijire adecvată. Deşi numărul de pacienţi afectaţi de fiecare maladie rară este mic sau foarte mic, per total, afecţiunile rare ar trebui să constituie o problemă de sănătate publică în orice ţară civilizată. Acest deziderat este corelat cu numărul mare de maladii rare: peste 8.000. Conform datelor Comunităţii Europene, 6-8% din populaţie prezintă una din aceste boli, ceea ce raportat la populaţia României ar reprezenta un număr de minimum 1.000.000 de persoane.

În majoritatea cazurilor, afecţiunile rare sunt puţin cunoscute (şi implicit recunoscute) de către corpul medical şi de către oficialii din sistemul de sănătate, particularitate conferită de frecvenţa mică, numărul mare şi complexitatea patogenică. Absenţa cunoştinţelor referitoare la aceste maladii generează frecvent erori de diagnostic şi întârzierea aplicării îngrijirilor specifice, ceea ce constituie o sursă secundară de suferinţă pentru pacienţi şi familiile acestora. În plus, majoritatea acestor boli sunt multisistemice, necesitând o îngrijire pluridisciplinară şi au o etiologie genetică, ceea ce se corelează cu riscul de transmitere a mutaţiei şi implicit a prezenţei bolii la alţi membri ai aceleiaşi familii.

Gravitatea bolilor rare este extrem de variabilă, dar deseori ele cauzează dificultăţi motorii, psihice şi/sau senzoriale. În plus, bolile rare sunt cronice şi în majoritatea cazurilor nu au un tratament specific, ci doar o serie de măsuri paliative care permit ameliorarea stării pacienţilor.

Cunoaşterea medicală şi ştiinţifică a acestor boli este lacunară, mecanismul patogenic fiind cunoscut doar în circa 10% din afecţiuni. Astfel, nu este de mirare că deseori stabilirea unui diagnostic corect poate dura luni sau ani de zile, generând cheltuieli inutile familiei şi societăţii.

Întrucât bolile rare afectează peste 25 milioane de persoane în Europa, Comisia de Sănătate a UE este preocupată de revigorarea cercetării în acest domeniu, de crearea unui climat de educaţie a corpului medical, a bolnavilor şi a populaţiei generale, cu scopul declarat de a se asigura condiţii pentru diagnosticul corect şi precoce al acestor boli, evitarea transmiterii ereditare şi asigurarea unei vieţi mai bune pentru aceşti bolnavi.

Impulsul politic al sărbătoririi Zilei Bolilor Rare vizează tot sensibilizarea opiniei publice, contribuind în special la dezvoltarea de planuri naţionale şi politici pentru bolile rare într-o serie de ţări.

Campania a început ca un eveniment european şi a devenit treptat un fenomen mondial, SUA aderând în 2009. În 2015, la campanie, au participat 80 de ţări din întreaga lume. Sute de oraşe continuă să ia parte la Ziua Bolilor Rare şi sperăm, că un număr şi mai mare de oraşe se va alătura în 2016. Unele ţări au decis să crească şi mai mult gradul de conştientizare a bolilor rare. De exemplu, Spania a declarat anul 2013 Anul Naţional al Bolilor Rare.

O boală sau tulburare este considerată ca fiind rară în SUA, când aceasta afectează mai puţin de 200.000 de americani, la un moment dat.

O boală rară poate afecta doar câteva persoane în UE (Uniunea Europeană), şi o alta poate atinge peste 245.000 de persoane. În UE, cel puţin 30 de milioane de persoane ar putea fi afectate de una din cele peste 6.000 de boli rare existente.

80% din bolile rare au origini genetice în timp ce altele sunt rezultatul infecţiilor (bacteriene sau virale), alergiilor şi factorilor de mediu. Pot fi degenerative şi proliferative.

50% din bolile rare afectează şi copiii.

În ţările din UE, este considerată rară orice boală care afectează mai puţin de 5 persoane din 10.000, o cifră care poate părea nesemnificativă, însă, la nivelul celor 28 de state membre ale UE vorbim de aproximativ 246.000 de cazuri. Majoritatea pacienţilor suferă de boli cu o prevalenţă şi mai scăzută (1 caz la 100.000 de persoane sau chiar mai multe).

Se estimează că la ora actuală, în UE, un număr de 5.000 până la 8.000 de boli rare afectează 6-8% din populaţie (27-36 de milioane de cetăţeni).

În România trăiesc peste 1.000.000 de pacienţi afectaţi de boli rare.

Ce ştim despre ei?

• Majoritatea sunt încă nediagnosticaţi. Alţii sunt diagnosticaţi greşit sau incomplet;

• Aceşti pacienţi sunt în mod special izolaţi şi vulnerabili, şi au nevoie de o abordare specifică pentru a le asigura serviciile de care au nevoie, pentru a creşte calitatea vieţii lor.

• Momentan există servicii insuficiente la nivel naţional, iar problematica abordării bolilor rare este complexă şi interdisciplinară. Faptul că pacienţii cu boli rare sunt răspândiţi la nivel naţional, în diferite regiuni, necesită o intervenţie centralizată.

• Un element esenţial pentru îmbunătăţirea diagnosticării şi asistenţei medicale în domeniul bolilor rare este furnizarea şi diseminarea de informaţii exacte, într-o formă adaptată nevoilor profesioniştilor şi persoanelor afectate (Comunicarea Comisiei 2008). În informarea din domeniul bolilor rare, o importanţă majoră o au HelpLine-urile şi bazele de date.

• Centrele de expertiză sunt structuri specializate pentru managementul şi îngrijirea pacienţilor cu boli rare. EUCERD a elaborat criterii de calitate pentru Centrele de expertiză în domeniul bolilor rare, care ajută statele membre în dezvoltarea legislaţiei naţionale. Centrele de expertiză sunt concepute pentru o abordare holistică a pacienţilor cu boli rare, pentru a asigura continuitatea îngrijirii, de la diagnosticare, tratament, terapii, servicii sociale specializate, instruire şi informare, asigurând eficientizarea alocării resurselor pentru îngrijire medicală şi socială.

• Cooperarea şi schimbul de cunoştinţe între centrele de expertiză s-au dovedit a fi abordarea cea mai eficientă pentru a gestiona bolile rare în Europa. Valoarea adăugată comunitară a Reţelelor Europene de Referinţă este extrem de importantă, în special pentru bolile rare. Reunirea expertizei la nivel european este, prin urmare, primordială pentru a asigura un acces egal la informaţii exacte, la un diagnostic pertinent şi în timp util şi la asistenţa medicală de înaltă calitate pentru pacienţii care suferă de boli rare. (Rec. 2009/C 151/02). Aceste calităţi ale Reţelelor Europene de Referinţă sunt evidenţiate şi de Directiva privind asistenţa medicală transfrontalieră, care subliniază şi importanţa acestor reţele în formarea şi cercetarea medicală, diseminarea informaţiilor şi evaluare. (Dir. 2011/24/UE)

• Lipsa politicilor specifice de sănătate privind bolile rare şi deficitul de expertiză în domeniu, au drept consecinţă diagnosticarea întârziată şi accesul dificil la asistenţa medicală. Această situaţie are drept rezultate neajunsuri suplimentare de natură fizică, psihologică şi intelectuală, tratamente inadecvate sau chiar dăunătoare.

Rezultate relevante din studiile naţionale, europene şi internaţionale

Planul Naţional de Boli Rare (PNBR) îşi propune să furnizeze o serie de măsuri concrete care să permită o structurare şi organizare coerente a sistemului de diagnostic, tratament, îngrijire şi profilaxie a bolilor rare, capabil să răspundă doleanţelor legitime ale celor afectaţi şi ale familiilor din care aceştia fac parte. Acest plan reprezintă rezultatul unui amplu proces consultativ, care a implicat participarea experţilor în boli rare (geneticieni sau din alte specialităţi), a asociaţiilor de pacienţi cu boli rare, respectiv a specialiştilor în politici sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Principalele priorităţi ale planului sunt:

realizarea cadrului organizatoric, prin înfiinţarea unei reţele de centre de referinţă, cu filiale în principalele centre universitare medicale şi susţinerea financiară (fermă şi de durată) pentru o funcţionare continuă;

realizarea unor studii epidemiologice şi crearea unui registru naţional în domeniul bolilor rare;

stabilirea unei strategii naţionale adecvate pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi diagnostic,

stabilirea unei strategii naţionale pentru asigurarea tratamentului şi reabilitării pacienţilor cu boli rare;

recunoaşterea particularităţilor bolilor rare de către organismele medicale şi de protecţie socială;

ameliorarea pregătirii profesionale a personalului medical şi a altor specialişti pentru a fi capabili să recunoască o boală rară şi să asigure o îngrijire adecvată pacienţilor cu o astfel de maladie;

îmbunătăţirea accesului la informare al pacienţilor, specialiştilor din domeniul medical şi al publicului larg în domeniul bolilor rare;

recunoaşterea nevoilor speciale ale persoanelor afectate de boli rare şi dezvoltarea unor măsuri de sprijin a asociaţiilor de pacienţi;

stimularea cercetării în domeniul managementului bolilor rare, cu scopul ameliorării metodelor de diagnostic şi a procedeelor de tratament în maladiile rare;

colaborarea cu organizaţii, reţele EU şi internaţionale.

Luând cunoştinţă despre acest demers, care implică o colaborare între medici de diverse specialităţi, organisme decidente în domeniul politicilor de sănătate şi asociaţii de pacienţi, Colegiul Medicilor din România salută eforturile făcute în direcţia modernizării sistemului sanitar românesc. În plus, ca reprezentant al tuturor medicilor din România, Colegiul Medicilor din România are o datorie morală să se implice în orice activitate care îmbunătăţeşte modul de diagnostic, tratament şi profilaxie a oricărei boli umane, indiferent dacă aceasta este comună sau rară.

Proiectul European pentru Boli Rare (EUROPLAN) a fost un proiect de trei ani, derulat în cadrul Programului de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii publice (2003 - 2008), care a început în aprilie 2008.

Scopul principal al proiectului a fost acela de a oferi autorităţilor naţionale de sănătate instrumente de suport pentru dezvoltarea şi implementarea planurilor naţionale şi strategiilor în domeniul bolilor rare, conform Recomandărilor Consiliului European privind bolile rare.

Obiectivele au fost:

Descrierea iniţiativelor statelor membre UE privind bolile rare;

Lista de domenii prioritare şi acţiuni de intervenţie incluse într-un Plan Naţional sau Strategie pentru bolile rare;

Elaborarea de indicatori pentru monitorizarea punerii în aplicare şi evaluarea impactului Planului Naţional sau Strategia pentru bolile rare;

Identificarea experienţelor anterioare şi actuale;

Elaborarea documentului de orientare care conţine recomandări pentru proiectarea planurilor naţionale sau strategii de combatere a bolilor rare;

Rezultatele aşteptate au fost:

- stimularea dezbaterilor pentru atingerea consensului cu privire la importanţa planurilor naţionale în domeniul bolilor rare;

- promovarea dezvoltării de planuri naţionale sau Strategii pentru bolile rare în statele membre ale UE (SM).

Liderul proiectului a fost EUROPLAN, coordonat de Centrul Naţional pentru Boli Rare Roma (Istituto Superiore di Sanita, Italia).

Partenerii din România au fost: Asociaţia Prader Willi din România şi Alianţa Naţională pentru Boli Rare.

Conferinţa EUROPLAN a fost organizată în Bucureşti la Palatul Parlamentului, în zilele de 18-19 iunie 2010, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, sub patronajul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor de către ANBRaRo – Alianţa Naţională pentru Boli Rare România, SRGM – Societatea Română de Genetică Medicală, Orphanet România şi UMFT – Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara au adoptat la final o rezoluţie care a fost transmisă Ministerului Sănătăţii pentru includerea Planului Naţional de Boli Rare în Strategia Naţională de Sănătate Publică. Acest lucru va avea ca rezultat creşterea calităţii vieţii pacienţilor cu boli rare dar şi eficientizarea economică a sistemului sanitar. În cadrul conferinţei s-a organizat şi un eveniment de promovare a proiectului „Parteneriat Norvegiano-Român pentru progres în Bolile Rare” la care au participat reprezentanţi ai partenerilor din proiect şi un reprezentant din partea Innovation Norway.

Evidenţe utile pentru intervenţii la nivel naţional, european şi internaţional

EURORDIS, a cărei misiune este de a fi vocea a aproximativ 30 de milioane de europeni care trăiesc cu o boală rară, sprijină pacienţii ca vocea lor să fie mai puternică prin diverse iniţiative şi activităţi.

EURORDIS Access Campaign îi invită pe toţi cei care trăiesc cu o boală rară să îşi exprime dificultăţile pe care le-au întâmpinat în accesarea tratamentului sau a îngrijirilor medicale, prin intermediul unui chestionar.

Facilitarea participării organizaţiilor care vin în sprijinul pacienţilor în numeroase comitete ştiinţifice şi grupuri de lucru la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului şi nu numai.

EURORDIS ExPRESS Summer School vizează emanciparea reprezentanţilor pacienţilor prin instruire în domenii, cum ar fi: cercetarea clinică, evaluarea tehnologiilor medicale etc.

EURORDIS Patient Voices Programme a fost creat pentru a culege părerile pacienţilor cu privire la diverse teme şi să le includă în politicile, procesul de luare a deciziilor şi alte consultări periodice cu pacienţii.

RareConnect, reţeaua online a comunităţilor pacienţilor cu boli rare asigură forum pentru aceştia, unde persoanele care suferă de boli rare îşi împărtăşesc experienţele şi întâlnesc alte persoane cu aceleaşi afecţiuni.

Site-ul de informare al campaniei internaţionale dedicate Zilei Bolilor Rare: www.rarediseaseday.org

În sprijinul acestui demers intervine şi proiectul EUROPLAN, care îşi propune să furnizeze Autorităţilor Naţionale de Sănătate Publică instrumente utile pentru dezvoltarea şi implementarea Planurilor Naţionale de Boli Rare, urmând atent Recomandările agreate la nivel European de toate statele membre (2009/C 151/02).

Planul Naţional de Boli Rare (PNBR) îşi propune să furnizeze o serie de măsuri concrete care să permită o structurare şi organizare coerente a sistemului de diagnostic, tratament, îngrijire şi profilaxie a bolilor rare, capabil să răspundă doleanţelor legitime ale celor afectaţi şi ale familiilor din care aceştia fac parte

Programul naţional de tratament pentru boli rare CNAS

Activităţi:

asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis a medicamentelor specifice pentru boli rare

tratamentul bolnavilor cu boli neurologice degenerative/inflamator-imune: forme cronice (polineuropatie cronică inflamatorie demielinizantă, neuropatie motorie multifocală cu bloc de conducere, neuropatie demielinizantă paraproteinică, sindroame neurologice paraneoplazice, miopatie inflamatorie, scleroză multiplă - forme cu recăderi şi remisiuni la copii sub 12 ani, encefalita Rasmussen) şi forme acute - urgenţe neurologice (poliradiculonevrite acute, sindrom Guillain-Barre, miastenia - crize miastenice), tratamentul polineuropatiei familiale amiloide cu transtiretină;

tratamentul bolnavilor cu osteogeneză imperfectă;

tratamentul bolnavilor cu boala Fabry;

tratamentul bolnavilor cu boala Pompe;

tratamentul bolnavilor cu tirozinemie;

tratamentul bolnavilor cu mucopolizaharidoză tip II (sindromul Hunter);

tratamentul bolnavilor cu mucopolizaharidoză tip I (sindromul Hurler);

tratamentul bolnavilor cu afibrinogenemie congenitală;

tratamentul bolnavilor cu sindrom de imunodeficienţă primară;

tratamentul bolnavilor cu epidermoliză buloasă;

tratamentul sclerozei sistemice şi ulcerelor digitale evolutive;

tratamentul purpurei trombocitopenice imune cronice la adulţii splenectomizaţi şi nesplenectomizaţi;

tratamentul hiperfenilalaninemiei la bolnavii diagnosticaţi cu fenilcetonurie sau deficit de tetrahidrobiopterină (BH4);

tratamentul sclerozei tuberoase);

2) asigurarea, în spital, a tratamentului specific pentru bolnavii cu HTAP

3) asigurarea, în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit deschis a medicamentelor specifice pentru boli rare

tratamentul bolnavilor cu scleroză laterală amiotrofică;

tratamentul bolnavilor cu mucoviscidoză;

tratamentul bolnavilor cu Sindrom Prader Willi;

4) asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis a materialelor sanitare pentru tratamentul bolnavilor cu epidermoliză buloasă

5) asigurarea în spital a tijelor telescopice pentru bolnavii cu osteogeneză imperfectă

Platforma www.edubolirare.ro a fost creată de Asociaţia Prader Willi din România în cadrul proiectului „Parteneriat Norvegiano-Român (NoRo) pentru progres în bolile rare”. Proiectul cu o durată de doi ani a început în aprilie 2009. Lansarea oficială a site-ului a fost în 26 aprilie 2011.

www.edubolirare.ro este o iniţiativă inovatoare a Asociaţiei Prader Willi din România care îşi propune să pună în valoare potenţialul încă insuficient exploatat al resurselor web în ceea ce înseamnă formarea şi informarea în domeniul bolilor rare.

De ce www.edubolirare.ro?

Pentru că există un deficit de informaţii şi competenţe în domeniul bolilor rare.

Oferta de formare în acest domeniu este aproape inexistentă.

Programele de training trebuie să fie, de asemenea, „speciale”, disponibile indiferent de spaţiu şi timp, accesibile din punct de vedere financiar.

Platforma a fost creată de o echipă multidisciplinară (medici, psihologi, asistenţi sociali, traineri şi specialişti IT) şi este bazată pe nevoile de formare şi informare ale pacienţilor cu boli rare, ale aparţinătorilor acestora, ale specialiştilor din domeniul medical, social, psiho-social şi educaţional.

www.edubolirare.ro urmăreşte creşterea calităţii vieţii persoanelor afectate de boli rare şi creşterea calităţii serviciilor (sociale, socio-medicale, educaţionale) furnizate persoanelor afectate de boli rare.

Platforma are două componente, una de informare şi una de formare.

Componenta de informare poate fi accesată de oricine, fără înregistrare pe site. Cuprinde ştiri, evenimente în domeniul bolilor rare; catalog cu peste 100 de boli rare; proiecte, programe şi strategii în domeniul bolilor rare, inclusiv Planul Naţional şi Europlanul pentru Boli Rare; reviste pentru pacienţi şi specialişti; ghid de servicii disponibile în cadrul Asociaţiei Prader Willi; Întrebări şi răspunsuri frecvente atunci când suspectăm o boală rară.

Componenta de formare poate fi accesată doar de către cei care se înregistrează/se înscriu la cursuri. Oferim trei tipuri de cursuri:

Clasice (faţă în faţă): animator socio-educativ, pedagog de recuperare, lucrător prin arte combinate, asistent personal al persoanei cu handicap, evaluator de competenţe;

Online: Managementul bolilor rare, Integrarea socială a persoanelor cu handicap;

Blended learning (mixează formarea online cu cea faţă în faţă).

Calităţi pe care ni le-am dorit site-ului:

simplitate

accesibilitate

atractivitate

acurateţe şi exactitate în transmiterea informaţiilor

interactivitate

rapiditate în utilizare

operabilitate pe orice platformă

Politici, strategii, planuri de acţiune şi programe existente la nivel european şi naţional

Contextul românesc în domeniul bolilor rare diferă major de cel european, ceea ce necesită o serie de măsuri concrete prin care România să reducă decalajul în raport cu alte ţări, în beneficiul sutelor de mii de pacienţi. Acest demers este de maximă stringenţă în condiţiile în care la o estimare grosieră putem aprecia că mai mult de 95% din aceşti pacienţi nu au încă un diagnostic corect şi/sau complet şi nu beneficiază nici de tratament sau îngrijire adecvată.

În România, prin implicarea a numeroase persoane inimoase, făcând parte din diverse segmente sociale (asociaţii de pacienţi, medici, alţi specialişti) a fost posibilă înfiinţarea Alianţei Naţionale pentru Boli Rare – ANBRaRo, care a stabilit colaborări cu Ministerul Sănătăţii şi Societatea Română de Genetică Medicală. În acest context, trebuie menţionat parteneriatul tripartit între Asociaţia Prader Willi din România, Ministerul Sănătăţii din România şi statul norvegian care a permis implementarea proiectului „Parteneriat Norvegiano- Român (NoRo) pentru progres în Bolile Rare”, cu sprijin financiar din partea guvernului norvegian, printr-un grant al Programului de Cooperare Economică şi Dezvoltare Sustenabilă în România.

În cadrul acestui proiect a fost organizat un Comitet Naţional pentru Boli Rare format din reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi cu boli rare, specialişti (medici, psihologi, asistenţi sociali, profesori etc.) şi recent, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii. Un obiectiv important al acestui comitet este acela de finalizare a Planului Naţional de Boli Rare pentru a putea fi introdus în Strategia Naţională de Sănătate Publică (un draft al Planului Naţional de Boli Rare este ataşat).

În sprijinul acestui demers intervine şi proiectul EUROPLAN, care îşi propune să furnizeze Autorităţilor Naţionale de Sănătate Publică instrumente utile pentru dezvoltarea şi implementarea Planurilor Naţionale de Boli Rare, urmând atent Recomandările agreate la nivel European de toate statele membre (2009/C 151/02).

Planul Naţional de Boli Rare (PNBR) îşi propune să furnizeze o serie de măsuri concrete care să permită o structurare şi organizare coerente a sistemului de diagnostic, tratament, îngrijire şi profilaxie a bolilor rare, capabil să răspundă doleanţelor legitime ale celor afectaţi şi ale familiilor din care aceştia fac parte. Acest plan reprezintă rezultatul unui amplu proces consultativ, care a implicat participarea experţilor în boli rare (geneticieni sau din alte specialităţi), a asociaţiilor de pacienţi cu boli rare, respectiv a specialiştilor în politici sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Principalele priorităţi ale planului sunt:

realizarea cadrului organizatoric, prin înfiinţarea unei reţele de centre de referinţă, cu filiale în principalele centre universitare medicale şi susţinerea financiară (fermă şi de durată) pentru o funcţionare continuă;

realizarea unor studii epidemiologice şi crearea unui registru naţional în domeniul bolilor rare;

stabilirea unei strategii naţionale adecvate pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi diagnostic,

stabilirea unei strategii naţionale pentru asigurarea tratamentului şi reabilitării pacienţilor cu boli rare;

recunoaşterea particularităţilor bolilor rare de către organismele medicale şi de protecţie socială;

ameliorarea pregătirii profesionale a personalului medical şi a altor specialişti pentru a fi capabili să recunoască o boală rară şi să asigure o îngrijire adecvată pacienţilor cu o astfel de maladie;

îmbunătăţirea accesului la informare al pacienţilor, specialiştilor din domeniul medical şi al publicului larg în domeniul bolilor rare;

recunoaşterea nevoilor speciale ale persoanelor afectate de boli rare şi dezvoltarea unor măsuri de sprijin a asociaţiilor de pacienţi;

stimularea cercetării în domeniul managementului bolilor rare, cu scopul ameliorării metodelor de diagnostic şi a procedeelor de tratament în maladiile rare;

colaborarea cu organizaţii, reţele EU şi internaţionale;

Ce măsuri ia UE?

UE contribuie la punerea în comun a resurselor care în prezent sunt fragmentate la nivelul statelor membre. Acţiunile comune îi ajută pe pacienţi şi pe specialişti să facă schimb de cunoştinţe şi informaţii peste hotare. O serie de măsuri specifice au ca scop:

să asigure o mai bună recunoaştere şi vizibilitate a bolilor rare

să garanteze că bolile rare fac obiectul unei codificări şi trasabilităţi adecvate în toate sistemele de informare privind sănătatea

să sprijine planurile naţionale privind bolile rare

să consolideze cooperarea şi coordonarea la nivel european

să creeze reţele europene de referinţă care să stabilească legături între centrele de expertiză şi specialiştii din diferite ţări pentru a-i ajuta să facă schimb de cunoştinţe şi să identifice centrele de specialitate cărora li se pot adresa pacienţii pentru investigaţii care nu se efectuează în ţara lor

să încurajeze cercetarea în domeniul bolilor rare

să evalueze metodele de depistare la care face apel populaţia

să susţină crearea unor registre privind bolile rare şi să pună la dispoziţie o platformă europeană pentru înregistrarea bolilor rare.

Baza juridică pentru măsurile UE:

Comunicarea Comisiei „Bolile rare: o provocare pentru Europa” - COM(2008) 679 final.pdf

Recomandarea Consiliului privind o acţiune în domeniul bolilor rare (2009/C 151/02)pdf

Raport privind punerea în aplicare a comunicării Comisiei şi a recomandării Consiliului privind bolile rare.pdf (328 KB)

Situaţia campaniilor IEC la nivel naţional în anii anteriori

Toate lucrurile au un început. Să ne amintim cum a început „povestea” Zilei Bolilor Rare.

De ce 2008?

Pentru că, în acel moment, Comisia Europeană pregătea un Comunicat pentru bolile rare şi o Recomandare a Consiliului pentru bolile rare. Comunicatul şi recomandarea sunt cele mai importante evenimente pentru bolile rare în Europa, de la Regulamentul privind medicamentele orfane din 1999.

S-a reuşit ca bolile rare să fie o prioritate de sănătate publică în Uniunea Europeană, şi trebuie să milităm pentru ca ele să rămână o prioritate.

Pentru că Alianţele Naţionale erau pregătite să colaboreze la un eveniment de anvergură pentru pacienţii cu boli rare.

Motto-ul pentru Ziua Europeană a Bolilor Rare din 2008 a fost:

„O zi rară pentru oameni foarte speciali”

Tema pentru Ziua Europeană a Bolilor Rare din 2008 a fost:

„Bolile rare: o prioritate de sănătate publică”

Prima zi a Bolilor Rare in Romania

Zalău (25 februarie) – Deschiderea oficiala a Campaniei “Bolile rare, o prioritate de sănătate publică”: conferinţa de presă, prezentarea filmului „Oameni rari şi bolile rare”, premierea câştigătorilor concursului „O zi rară pentru oameni speciali”, spectacol oferit de copiii şi voluntarii BBBS şi expoziţie de materiale informative.

În toată luna februarie, în şcolile din mai multe judeţe s-au ţinut lecţii de dirigenţie pe tema „Educaţia incluzivă” – în parteneriat cu Inspectoratele şcolare; 3 city lights în Bucureşti, Cluj şi Iaşi – 01-29 februarie;

Târgu Mureş (19-22 februarie) – workshop „Dezvoltarea unui sistem complex de comunicare între actorii implicaţi în managementul bolilor rare în România şi Europa” / Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş

Cluj – Napoca (27 Februarie) – Simpozion „Posibilităţi de diagnostic şi tratament al bolilor rare în România” – Clinica Pediatrie I, SRGM ;

Iaşi (28 februarie 2008) – prezentarea campaniei şi prezentări de cazuri (boli rare) la Spitalul de copii şi Maternitatea Cuza Vodă, UMF Iasi, Orphanet Romania;

Oradea (28 februarie) - Seminar „Prima zi Europeană a Bolilor Rare”; Parteneri: UMF Oradea, Societatea de Scleroză Multiplă România, Asociatia PKU Life ;

Timişoara (29 februarie) – Seminarul: „Împreună pentru bolile rare”; UMF Timişoara, Asociaţia „Salvaţi copiii”/ Timiş – distribuire materiale informative la UMF, pe stradă şi în Piaţă, Închiderea festivă a campaniei;

Bucureşti (29 februarie) – Masa Rotundă „Bolile rare – o prioritate de sănătate publică în UE” Ministerul Sănătăţii; Prezentare în cadrul întâlnirii medicilor de familie – Rolul Medicului de Familie în prevenirea, identificarea şi managementul bolilor rare; Sesiune de comunicări ştiinţifice pe problema bolilor rare (28.02.08) – Asociaţia Adulţilor cu Boli Congenitale Cardiace, UMF Carol Davila, Institutul de Antropologie, Institutul Victor Babeş, IOMC şi Institutul Cantacuzino;

TVR2 – Autostrada TVR – 26.02.2008, apariţii in presă;

Distribuire de materiale informative în 28 de oraşe cu sprijinul voluntarilor de la Corpul Păcii.

În ziua de 29.02.08 au apărut ştiri despre activitatea organizaţiei şi reportaje privind bolile rare pe 6 posturi de TV naţionale.

Anul 2013

Tema: „Solidaritate”

Sloganul: „Boli rare fără frontiere”

Zalău:

- 1 februarie, lansarea campaniei;

- 25 februarie, marşul de solidaritate la care au participat copii din diferite şcoli din localitate, părinţi, pacienţi cu boli rare cât şi autorităţile locale şi angajaţii Centrului NoRo. A fost întinsă Pânza Solidarităţii, iar trecătorii şi-au desenat conturul palmelor pe ea în semn de solidaritate cu persoanele afectate de boli rare;

- 28 februarie, s-a amplasat un stand în centrul oraşului Zalău, iar trecătorii au fost invitaţi să-şi deseneze palma şi să scrie un mesaj de solidaritate, cu pacienţii afectaţi de boli rare, pe Pânza Solidarităţii;

- 07 Martie, a fost organizat un concurs de desen pe tema „bolilor rare”, iar cele mai bune desene au fost premiate.

Arad:

- s-au adunat în centrul oraşului în jur de 400 de persoane cu suflet mare, pentru a fi solidari cu persoanele cu boli rare. Au format o inimă mare în centrul căreia au lăsat un mesaj: „boli rare fără frontiere”.

Bucureşti:

- elevii de la şcolile generale nr.25 şi şcoala nr.39 au creat o pânză a solidarităţii, pe care au scris diferite mesaje de solidaritate pe care au expus-o în curtea şcolii.

- studenţii UMF „Carol Davila ” Bucureşti au iniţiat o mini campanie în facultatea lor, pentru a marca Ziua Internaţională a BR.

Carei:

- atât persoane diagnosticate cu boli rare cât şi elevi ai deferitelor şcoli şi licee din localitate au organizat un marş de solidaritate afişând şi ei mesaje de susţinere şi încurajare pentru persoanele afectate de boli rare.

Câmpina:

- un grup de elevi ai Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu” au creat o inimă formată de conturul palmelor lor, pentru a-şi arata solidaritatea faţă de “cei rari”

Timişoara:

- alături de „cei rari” au fost şi studenţii Universităţii de Medicină, elevi ai şcolilor generale cât şi un număr de voluntari care au organizat un marş de solidaritate la care au participat un număr de aproximativ 250 persoane.

Alte activităţi din campanie:

- Lansarea concursului pentru jurnalişti: RARE în continuare;

- Conferinţe de presă Zalău, Timişoara şi Bucureşti – solidaritate internaţională pentru bolile rare;

- workshop pe tema: Reţelele Europene de Referinţă în bolile rare, Centrele de expertiză din România?;

- două Conferinţe pe tema bolilor rare, organizate la Bucureşti;

- au fost organizate lecţii de dirigenţie şi educaţie civică speciale, workshopuri de abilitaţi/ dizabilităţi; lansare concurs în şcolile din Zalău pentru cel mai inspirat desen pe tema „bolilor rare”;

- distribuirea de materiale informative, interviuri şi apariţii în presa scrisă şi audio-video locală, organizarea de conferinţe în Bucureşti, Iasi, Cluj Napoca, 1 workshop la Bucureşti, videoconferinţă pe tema Planului Naţional de Boli Rare.

Alianţa Naţională pentru Boli Rare România a organizat, la Bucureşti, în data de 21 februarie 2013, un workshop cu tema „Reţele europene de referinţă pentru pacienţii cu boli rare”.

Conferinţa Naţională de Boli Rare organizată de Alianţa Naţională pentru Boli Rare România în parteneriat cu Societatea Română de Genetică Medicală, a avut loc la Bucureşti, în data de 2 martie 2013. Cu această ocazie a fost semnat un nou parteneriat între Ministerul Sănătăţii (MS) şi Alianţa Naţională pentru Boli Rare din România (ANBRaRo). Prin încheierea acestui parteneriat se urmăreşte o colaborare instituţională, definitivarea unui comitet naţional de boli rare. De asemenea, se doreşte crearea unui set de criterii pe baza cărora să se înfiinţeze centrele de expertiză în managementul bolilor rare. Un alt obiectiv ar fi redefinirea direcţiilor prioritare de acţiune pentru continuitatea îngrijirii pacienţilor cu boli rare, dar şi realizarea Planului naţional de boli rare, care să poată fi inclus în Strategia naţională de sănătate 2014–2020.

Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, 12-13 martie 2013

„Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi”, organizat de către Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) şi Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România, sub înaltul Patronaj al Guvernului României s-a desfăşurat în perioada 12-13 martie la Bucureşti. Temele discutate în cadrul Forumului au fost: Procesul de reformă al sistemului sanitar pe înţelesul pacienţilor, Mecanisme de consultare ale asociaţiilor de pacienţi, Sistemul informatic al CNAS în relaţia cu pacientul, Accesul pacienţilor la tratament şi servicii medicale – perspective 2013-2014, Protecţia socială a pacienţilor în România, Planificare strategică şi dezvoltare instituţională în rândul asociaţiilor de pacienţi din România, Directiva Cardul de sănătate. De asemenea, în cadrul Forumului a fost lansat primul Cod Etic al organizaţiilor de pacienţi.

Programul Fondul ONG în România, 18 aprilie 2013

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), alături de Fundaţia pentru Parteneriat (FP) şi Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi (CRCR), a lansat la Bucureşti Programul Fondul ONG în România, parte a schemei mai largi de finanţare, granturile SEE şi norvegiene 2009 – 2014.

CONFERINȚA EUROPLAN, a fost organizată de către ANBRaRo sub înaltul patronaj al Ministerului Sănătăţii, în perioada 24-25 mai 2013, la Bucureşti.

Scopul conferinţei: facilitarea dialogului, participarea şi implicarea tuturor părţilor interesate în domeniul bolilor rare din România (pacienţi, specialişti, autorităţi, politicieni, industrie, media etc.) pentru a aborda soluţiile care se impun a fi adoptate pentru actualizarea propunerilor din Planul Naţional de Boli Rare.

Pentru informarea şi instruirea în domeniul bolilor au fost identificate platforma www.edubolirare.ro. Funcţionează în prezent HelpLine NoRo (reţea acreditată pentru toate bolile rare) şi AM-RO (helpline adresat pacienţilor cu miastenia gravis, bine organizat, dar neacreditat deocamdată), ambele integrate în reţeaua europeană de Help Line Eurordis. Reţeaua Orphanet se adresează specialiştilor. Pentru o bună funcţionare este nevoie de o finanţare minimă, care să acopere funcţionarea 24h/7 zile/ săptămână. O mică parte din organizaţiile membre au website-uri informative şi servicii acreditate.

Evaluarea stării de sănătate, efectuată de către medicul de familie, ar trebui făcută printr-o grilă creată de SRGM. O astfel de grilă a fost realizată la nivelul Ministerului Sănătăţii şi am putea să introducem în această grilă şi riscul genetic – riscograma. Ar fi bine ca aceasta să apară în pachetul de bază de servicii medicale, dar şi în măsurile Planului Naţional de Boli Rare.

Centrele de expertiză sunt structuri specializate pentru managementul şi continuitatea îngrijirii pacienţilor cu boli rare. EUCERD a elaborat criterii de calitate pentru Centrele de expertiză în domeniul bolilor rare, care ajută statele membre în dezvoltarea legislaţiei naţionale.

Cooperarea şi schimbul de cunoştinţe între centrele de expertiză, integrarea serviciilor sociale specializate în componenta Centrelor de expertiză în vederea asigurării continuităţii îngrijirii pacienţilor au fost prezentate ca fiind o abordare eficientă pentru a gestiona bolile rare.

„Circuitul pacienţilor” este drumul parcurs de pacient din momentul primei consultaţii la medic în vederea diagnosticării, orientarea sa între serviciile medicale, sociale şi educaţionale, până la completarea (finalizarea) tratamentului şi integrarea sa în comunitate. În acest fel, se asigură continuitatea îngrijirii. Circuitul pacientului ne oferă informaţii privind ceea ce s-ar putea întâmpla în acest parcurs al pacientului în accesul său la serviciile medicale şi sociale, aceste informaţii putând fi folosite pentru pacient dar şi pentru planificarea şi organizarea serviciilor.

Pentru că majoritatea BR nu au un tratament specific, accesul la terapii şi tratamente de recuperare este foarte important pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Întâlnirile pacienţilor cu BR care suferă de acelaşi diagnostic, pentru schimb de experienţă, instruirea pacienţilor, asistenţilor personali şi formarea de grupuri de suport este esenţială. În momentul de faţă nu există o procedură specială de aprobare a medicamentelor orfane şi se propun 2 soluţii potenţiale de proceduri rapide:

• AUT – elaborata de HAS - medicamente rambursate înaintea obţinerii APP, atunci când patologia este severă şi nu există alternative;

• PTT = protocoale terapeutice temporare;

Realizarea unui circuit al pacienţilor şi identificarea serviciilor accesibile pentru pacienţi, realizarea de ghiduri clinice, programe de instruire a pacienţilor şi specialiştilor rămân în continuare obiective majore ale PNBR.

Este necesară identificarea corectă a nevoilor de cercetare şi stabilirea unei strategii pentru cercetarea naţională în bolile rare. Strategia este esenţială pentru a identifica proiecte în care putem deveni parteneri sau să fie iniţiate proiecte. Propunerea lansată în cadrul conferinţei este aceea că cercetarea pe sănătate publică-prevenţie şi infrastructură în scop de diagnostic să fie acoperită de Ministerul Sănătăţii, cuprinsă în Planul Naţional de Boli Rare, restul cercetărilor fiind obiectul programelor de cercetare derulate ca şi până acum prin ANCS. Pentru perioada 2014-2020, există o largă paletă de oportunităţi de cercetare, bolile rare fiind prioritare.

Seminarul „Mecanisme de consultare între autorităţi şi asociaţiile de pacienţi”, 25-28 iunie 2013

În perioada 25-28 iunie 2013, ANBRaRo a participat la Sinaia, la cel de-al II-lea seminar organizat pentru asociaţiile de pacienţi, în vederea dezvoltării capacităţii acestora de a derula programe în sprijinul pacienţilor, de a promova şi apăra interesele acestora.

Proiecte derulate

ASPAC.ro

ASPAC.ro este un proiect dezvoltat de Alianţa Naţională pentru Boli Rare România, cu sprijinul companiei GlaxoSmithKline, în parteneriat cu COPAC.

Scopul platformei www.aspac.ro este acela de dezvoltare organizaţională şi profesionalizare a asociaţiilor de pacienţi.

Oferta de cursuri:

Managementul bolii

Managementul proiectelor

Comunicare şi Relaţii Publice în organizaţiile neguvernamentale

Managementul voluntarilor

Cursuri pentru jurnaliştii medicali, 28-29 noiembrie 2013. Alianţa Naţională pentru Boli Rare România în parteneriat cu Asociaţia Română de Cancere Rare şi Asociaţia Prader Willi din România au organizat în perioada 28-29 noiembrie 2013, la Bucureşti, cursuri pentru jurnaliştii medicali, ediţia a II a. Tema din acest an a fost „Boli rare, fără frontiere”. La curs au avut posibilitatea să participe atât jurnalişti care activează în domeniul medical, cât şi cei care scriu ocazional pe teme de sănătate, dar sunt interesaţi să aprofundeze cunoştinţe legate de bolile rare.

Anul 2014

Tema: „Îngrijiri de sănătate”

Sloganul: „Veniţi alături de noi pentru un tratament mai bun!”

Lansarea campaniei la Zalău, în data de 4 februarie (Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului) – în semn de solidaritate cu pacienţii afectaţi de cancere rare în lupta lor pentru o îngrijire mai bună;

Trei marşuri de solidaritate, unde au participat reprezentanţi ai asociaţiilor pacienţilor afectaţi de boli rare, cadre didactice, specialişti, elevi – în Carei, Timişoara şi Zalău, în zilele de 27 şi 28 februarie. Mesajul acestor marşuri a fost acela că, deşi bolile sunt rare, pacienţii nu sunt puţini şi au nevoie de îngrijire şi tratament. Materialele de campanie au cuprins fluturaşi, pliante, semne de carte, mărţişoare cu informaţii despre Ziua Internaţională a Bolilor Rare 2014, Planul Naţional de Boli Rare şi centrele de expertiză. Mesaje simbolice de solidaritate au fost transmise de participanţi prin strângerea şi ridicarea mâinilor, mesaje pe pânza solidarităţii etc.;

Workshopuri şi Conferinţe în: Bucureşti – 19.02.2014, Cluj-Napoca – 21.02.2014, Timişoara – 15.02.2014 şi 23.02.2014, Bucureşti – 27.02.2014, Sibiu şi Zalău – 28.02.2014; tema conferinţelor şi seminariilor organizate a abordat nevoile pacienţilor cu boli rare, serviciile de îngrijire, tratamentele accesibile, strategia naţională şi necesitatea organizării şi acreditării centrelor de expertiză la nivel naţional

Participare la evenimentul european, organizat de EURORDIS la Bruxelles, în data de 25.02.2014;

Campanii de informare stradală organizate în peste zece oraşe din ţară (Zalău, Carei, Oradea, Timişoara, Alba Iulia, Bucureşti, Turda, Iaşi, Târgu Mureş, Arad, Sighişoara, Cluj etc.)

Activităţi de conştientizare în şcoli şi grădiniţe; implicarea studenţilor în campanie la Cluj-Napoca şi Timişoara; un concurs de artă pentru elevi pe tema „Împreună, pentru o îngrijire mai bună în bolile rare”; expoziţie de fotografii din activităţile organizaţiilor de pacienţi;

Concurs pentru jurnalişti. Premiul va fi oferit în cadrul Conferinţei Europlan 2014, organizată la începutul lunii iunie;

Campanie online lansată pe Facebook, website şi bloguri; promovarea evenimentelor la nivel naţional şi european. Campania online demarată a colectat informaţii referitoare la opiniile populaţiei privind complexitatea îngrijirii pacienţilor cu boli rare;

Un mesaj video lansat în 27 februarie, la miezul nopţii. Mesajul este unul de solidaritate între centrele-resursă pentru pacienţii cu boli rare la nivel european;

În România, numărul pacienţilor afectaţi de boli rare este de peste un milion, majoritatea încă nediagnosticaţi sau diagnosticaţi greşit. Recenta includere a Planului Naţional de Boli Rare în Strategia Naţională de Sănătate Publică este un pas înainte în creşterea calităţii îngrijirii pacienţilor din ţară.

Anul 2015

Tema: „A trăi cu o boală rară”

Sloganul: „Zi de zi împreună”

Programul evenimentelor ocazionate de Ziua Internaţională a Bolilor rare, desfăşurate în Timişoara:

23 februarie 2015 - Sesiune informativă privind abordarea bolilor rare şi crearea centrelor de expertiză în bolile rare în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Louis Turcanu, Timişoara,

25 februarie 2015 - Campanie de informare în şcoli,

24 şi 26 februarie 2015 - Sesiune informativă privind bolile rare pentru studenţii din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş, Timişoara,

27 februarie 2015 – Marş de informare şi solidaritate cu pacienţii afectaţi de bolile rare, ora 12, punct de plecare Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara, Piaţa E. Murgu, 2 – Piaţa Victoriei – Primăria Timişoara - Filarmonica Banatul unde va avea loc un concert susţinut de tenorul Costel Busuioc.

Se estimează prezenţa a peste 200 de persoane, printre care şi bolnavi cu boli rare şi familiile lor. Cei prezenţi vor purta veste albe inscripţionate cu „Ziua bolilor rare, Voluntari pentru bolile rare”.

Ziua Internaţională a Bolilor Rare este în fiecare an o oportunitate pentru a celebra diversitatea comunităţii bolilor rare în România şi în întreaga lume.

Seminarul: „Zi de zi, mână-n mână”, organizat în cadrul Campaniei de Ziua Bolilor Rare 2015 sub auspiciile Ministerului Sănătăţii şi Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat în data de 26.02.2015

Anul 2016

Tema: „Vocea pacientului”

Sloganul: „Veniţi alături de noi să facem auzită vocea bolilor rare”

În 2016, organizaţii din Andorra, Aruba, Indonezia, Libia, Tanzania, Tunisia şi Uganda şi-au anunţat participarea pentru prima dată la această zi, conform site-ului dedicat zilei, rarediseaseday.org.

Tema din acest an a zilei, "Vocea pacientului", recunoaşte rolul crucial pe care pacienţii îl joacă în exprimarea nevoilor lor, îndemnând la schimbarea care să îmbunătăţească atât viaţa lor, cât şi a celor din familiile lor.

Sloganul ediţiei dedicat zilei este "Uniţi, vom fi auziţi!". Prin acesta se urmăreşte transmiterea unui mesaj către un public cât mai larg, în special spre cei care nu sunt afectaţi direct de o boală rară, pentru a se alătura celor care trăiesc cu o astfel de boală, cu scopul de a face cunoscut impactul acestor suferinţe asupra semenilor.

În această zi, persoanele care suferă de o boală rară, familiile acestora, organizaţiile de pacienţi, politicienii, profesioniştii din sistemul sanitar, cercetătorii se reunesc în spirit de solidaritate pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu aceste boli. Țintele campaniei sunt îndreptate în primul rând spre publicul larg şi, de asemenea, încearcă să sensibilizeze factorii de decizie, autorităţile publice, reprezentanţi ai industriei farmaceutice, cercetători, cadre medicale pentru a lua măsuri ce să asigure condiţii optime de viaţă celor afectaţi direct şi indirect.

ANBRaRo- Alianţa Naţională pentru Bolile Rare din România  anunţă publicarea Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 540/2016 privind organizarea, funcţionarea si metodologia de certificare a Centrelor de expertiză  pentru boli rare în Monitorul Oficial al României din data de 28.04.2016!

Contextul european pentru Centrele de Expertiză în Domeniul Bolilor Rare CEBR:

Centrele de expertiză şi reţelele europene de referinţă în domeniul bolilor rare (BR) sunt menţionate în Raportul HLG din noiembrie 2005, în Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor intitulată „Bolile rare: o provocare pentru Europa” (11.11.08) şi în Recomandarea Consiliului privind o acţiune în domeniul bolilor rare (08.06.09), precum şi în recomandările pentru elaborarea planurilor şi a strategiilor naţionale privind bolile rare (Europlan) şi la articolele 12 şi 13 din Directiva privind asistenţa medicală transfrontalieră (09.03.2011).

Centrul de expertiză pentru boli rare – CEBR este o structură funcţională, fără personalitate juridică, organizată la nivelul unei unităţi sanitare cu sau fără paturi, implicată în diagnosticarea şi furnizarea de asistenţă medicală accesibilă şi eficientă din punct de vedere al costurilor pentru pacienţi, a căror situaţie medicală necesită o concentrare deosebită de expertiză în domenii medicale în care expertiza este rară. CEBR  poate fi format din una sau mai multe structuri din cadrul aceleaşi unităţi sanitare sau aparţinând mai multor unităţi sanitare.

Caracteristicile generale ale CEBR sunt: deţin resurse umane şi materiale specializate necesare pentru stabilirea diagnosticului, monitorizării şi gestionării pacienţilor cu boli rare, abordare multidisciplinară, realizată coordonat, prin servicii medicale acordate la nivelul unităţii/unităţilor sanitare respective şi servicii sociale relaţionate, oferă servicii centrate pe pacient, dezvoltă competenţele şi realizează schimb de experienţă atât la nivel naţional, cât şi la nivel european pentru creşterea şi îmbunătăţirea nivelului lor de expertiză, contribuie la cercetarea în sănătate, organizează activităţi de educare şi formare în domeniul medical.

Concurs jurnalistic

În anul 2016, Alianţa Naţională pentru Boli Rare România a lansat un nou concurs jurnalistic pe tema Centrelor de expertiză pentru boli rare, la Conferinţa ColaboRARE – Colaborare pentru managementul bolilor rare, odată cu lansarea Campaniei: Ziua Internaţională a Bolilor Rare 2016 cu tema: Vocea pacienţilor şi sloganul: Uniţi, vom fi auziţi!

Jurnaliştii care realizează materiale pe tema ,,Centrele de expertiză în bolile rare” sunt invitaţi să se înscrie la concurs. Va fi premiat cel mai bun material jurnalistic publicat în perioada 1 februarie – 1 martie 2016.  Jurnaliştii care realizează materiale jurnalistice (scrise, audio, video) pe acest subiect şi le publică până la data de 1.03.2016 inclusiv, pot participa la concurs. Premiul a fost în valoare de 500 euro.

Site-ul oficial http://www.bolirareromania.ro/

Ziua Bolilor Rare Official Video 2016

https://www.youtube.com/watch?v=B9ndOifaDZM

spot radio - ZBR 2016

https://www.youtube.com/watch?v=_wh4tOFQJiU

Anul 2017

Tema: „Cercetarea”

Sloganul: „Implicarea pacientului: Cercetare”

Activităţi în 2017:

Conferinta ZIUA BOLILOR RARE 2017

ZIUA BOLILOR RARE 2017

Alianţa Naţională pentru Boli Rare România (ANBRaRo), în parteneriat cu European Organisation for Rare Diseases (EURORDIS), cu sprijinul a numeroşi suporteri a organizat şi anul acesta Campania de Ziua Internaţională a Bolilor Rare pe tot parcursul lunii februarie.

Tema campaniei din acest an a fost: Cercetarea bolilor rare. Aceasta este esenţială pentru a oferi pacienţilor cu boli rare răspunsurile şi soluţiile de care au nevoie, fie că este vorba de un tratament sau de îmbunătăţirea îngrijirii.

Mesajul doamnei director general adjunct, Ruxandra Draghia-Akli, cu ocazia Conferintei de Ziua Bolilor Rare din data de 28.02.2017

Conferinţa Fit4RareFit4All

Conferinţa Fit4RareFit4All a fost organizată de Alianţa Naţionalã pentru Boli Rare România, în parteneriat cu Asociaţia Prader Willi din România şi Asociaţia Românã de Cancere Rare, Societatea Română de Genetică Medicală şi UMF Victor BabeşTimişoara. Evenimentul s-a derulat  în zilele de 3-4 septembrie 2017 la Hotel Opal, Cluj-Napoca.

S-a dezbătut situaţia actuală în domeniul bolilor rare la nivel naţional şi european, accesul la tratament, registre de pacienţi, centre de expertizã, reţele europene de referinţã, servicii sociale specializate, etc.

Conferinţa EUROPLAN 2017

Workshopul Fit4RareFit4All

Alianţa Naţionalã pentru Boli Rare, în parteneriat cu Asociaţia Prader Willi din România şi Asociaţia Românã de Cancere Rare organizează în zilele de 3-4 septembrie 2017 la Hotel Opal, Cluj-Napoca, workshopul cu titlul: Fit4RareFit4All! În dezbatere teme precum: accesul la tratamente, registre de pacienţi, centre de expertizã, reţele europene de referinţã, servicii sociale specializate, baze de date, încadrarea în grad de handicap etc.

Programul naţional de tratament pentru boli rare CNAS

Activităţi:

asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis a medicamentelor specifice pentru boli rare

tratamentul bolnavilor cu boli neurologice degenerative/inflamator-imune: forme cronice (polineuropatie cronică inflamatorie demielinizantă, neuropatie motorie multifocală cu bloc de conducere, neuropatie demielinizantă paraproteinică, sindroame neurologice paraneoplazice, miopatie inflamatorie, scleroză multiplă - forme cu recăderi şi remisiuni la copii sub 12 ani, encefalita Rasmussen) şi forme acute - urgenţe neurologice (poliradiculonevrite acute, sindrom Guillain-Barre, miastenia - crize miastenice), tratamentul polineuropatiei familiale amiloide cu transtiretină;

tratamentul bolnavilor cu osteogeneză imperfectă;

tratamentul bolnavilor cu boala Fabry;

tratamentul bolnavilor cu boala Pompe;

tratamentul bolnavilor cu tirozinemie;

tratamentul bolnavilor cu mucopolizaharidoză tip II (sindromul Hunter);

tratamentul bolnavilor cu mucopolizaharidoză tip I (sindromul Hurler);

tratamentul bolnavilor cu afibrinogenemie congenitală;

tratamentul bolnavilor cu sindrom de imunodeficienţă primară;

tratamentul bolnavilor cu epidermoliză buloasă;

tratamentul sclerozei sistemice şi ulcerelor digitale evolutive;

tratamentul purpurei trombocitopenice imune cronice la adulţii splenectomizaţi şi nesplenectomizaţi;

tratamentul hiperfenilalaninemiei la bolnavii diagnosticaţi cu fenilcetonurie sau deficit de tetrahidrobiopterină (BH4);

tratamentul sclerozei tuberoase);

2) asigurarea, în spital, a tratamentului specific pentru bolnavii cu HTAP

3) asigurarea, în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit deschis a medicamentelor specifice pentru boli rare

tratamentul bolnavilor cu scleroză laterală amiotrofică;

tratamentul bolnavilor cu mucoviscidoză;

tratamentul bolnavilor cu Sindrom Prader Willi;

4) asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis a materialelor sanitare pentru tratamentul bolnavilor cu epidermoliză buloasă

5) asigurarea în spital a tijelor telescopice pentru bolnavii cu osteogeneză imperfectă

Platforma www.edubolirare.ro a fost creată de Asociaţia Prader Willi din România în cadrul proiectului „Parteneriat Norvegiano-Român (NoRo) pentru progres în bolile rare”. Proiectul cu o durată de doi ani a început în aprilie 2009. Lansarea oficială a site-ului a fost în 26 aprilie 2011.

www.edubolirare.ro este o iniţiativă inovatoare a Asociaţiei Prader Willi din România care îşi propune să pună în valoare potenţialul încă insuficient exploatat al resurselor web în ceea ce înseamnă formarea şi informarea în domeniul bolilor rare.

De ce www.edubolirare.ro?

09.02.2018

Pentru o informare utilă privind GRIPA ŞI VACCINAREA ANTIGRIPALĂ,

vă rugăm să activaţi ACEST LINK.

28.01.2018

PromoSan-CRSPB

Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin (SEPCCU)
28 ianuarie-3 februarie

2. Analiza de situaţie

Cancerul cervical: o problemă severă pentru sănătatea femeilor din România

Sumar:

1. Preambul

2. Cancerul cervical pe fondul bolii canceroase în lume şi Europa, 2012

3. Riscul de cancer cervical

4. Statistici globale 2012

5. Situaţia în Europa: incidenţa şi mortalitatea prin cancer cervical, 2012

6. Situaţia în România

7. Principii de prevenţie

8. Prevenţia în România

9. Concluzii

10. Bibilografie

1. Preambul

European Cervical Cancer Association – ECCA (actualmente International Cervical Cancer Prevention Association - ICCPA), a fost fondată în 2002 de către 15 organizaţii din Europa (din ţări UE şi non-UE) şi are în prezent 100 de membri din 34 state, între care societăţi ştiinţifice privind cancerul, centre de tratament al cancerului, asociaţii medicale, spitale universitare şi grupuri de pacienţi.

ECCA a lansat în 2007 Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin (SEPCCU) sau European Cervical Cancer Prevention Week (ECCPW) [1]. SEPCCU sporeşte conştientizarea publică în privinţa prevenţiei cancerului cervical şi se extinde gradual pe întregul continent.

În 2018 are loc a 12-a ediţie între 28 ianuarie-3 februarie. Zile sau săptămâni cu acelaşi obiectiv generos nu sunt o noutate: Canada [2] şi Australia [3] dezvoltă de mai mulţi ani asemenea acţiuni la nivel regional sau naţional. Pe aceeaşi linie, Cervical Cancer Action – CCA (A Global Coalition to Stop Cervical Cancer) – o grupare bazată în UK ce cheamă decidenţii politici din toată lumea la cooperare şi intensificarea eforturilor în domeniu - a lansat în noiembrie 2015 o iniţiativă pe 5 ani pentru a da prioritate investiţiilor privind sănătatea adolescentelor şi femeilor în legătură cu prevenirea cancerului cervical [4].

România a fost cu deosebire interesată în includerea unei asemenea celebrări în calendarul sănătăţii, din raţiuni legate de ratele mari înregistrate de incidenţa şi mortalitatea prin cancer cervical, pentru reducerea cărora schimbul de informaţie, experienţa şi metode de a influenţa politicienii şi publicul este salutar.

Campania 2018 se derulează sub sloganul “Testarea preventivă Babeş-Papanikolaou: barieră simplă şi eficientă împotriva cancerului cervical!” şi are ca scop conştientizarea pe scară largă a populaţiei feminine româneşti în privinţa căilor de limitare a riscului major de cancer cervical. Tema din acest an focalizează pe reducerea riscului şi amplificarea prevenţiei.

2. Cancerul cervical pe fondul bolii canceroase în lume şi Europa, 2012

Consumul de tutun şi abuzul de alcool sunt considerate la originea a circa 40% din povara totală a morbidităţii canceroase. Alimentaţia nesănătoasă, obezitatea şi activitatea fizică insuficientă majorează la 60% ponderea cancerelor cauzate de un stil de viaţă nesănătos. Fumatul reprezintă cel mai important factor singur de risc pentru cancer.

Se estimează că peste 40% din decesele cauzate de cancer pot fi prevenite prin măsuri stil de viaţă.

Conform ultimelor statistici disponibile, în lume, cancerul provoca în 2012, 8,2 milioane decese (aproximativ 13% din total).

Plămânii, sânul, stomacul, ficatul şi colonul sunt organele menţionate cel mai des în privinţa deceselor prin cancer.

În Regiunea OMS Europa (EURO-OMS), cancerul cauza 20% din decese. Cu peste 3,7 milioane de cazuri noi şi 1,9 milioane decese anuale (1/4 din numărul global), cancerul reprezintă a doua cauză majoră de morbiditate şi deces în Europa (după BCV), deşi continentul european cuprinde doar 1/8 din totalul populaţiei mondiale [5].

*

În Europa cancerul cervical este al şaselea cancer ca incidenţă la femei (58 400 cazuri noi). Cea mai mare incidenţă este înregistrată în România, iar cea mai scăzută în Elveţia [6].

3. Riscul de cancer cervical

Debutul precoce al activităţii sexuale (riscul creşte de 2 ori la debutul vieţii sexuale înainte de 17 ani, cu dispariţia supracreşterii riscului după 18 ani) şi numărul partenerilor sexuali al ambilor parteneri au fost documentaţi drept cei mai redutabili factori de risc pentru cancerul de col uterin.

Alţi factori comportamentali de risc sunt importanţi: fumatul, imunosupresia provocată sau spontană, utilizarea îndelungată (peste 10 ani), de la vârste foarte tinere (sub 18 - 20 ani), a contraceptivelor orale din generaţii mai vechi.

Din momentul evidenţierii genoamelor de HPV (Human Papilloma Virus), infecţia specifică a ajuns să fie considerată drept agent iniţiator principal în 90% din cancerele depistate sub-clinic sau în stadii invazive. Riscul este multiplicat în medie de 10 ori de prezenţa HPV.

Herpesul Virus Simplex tip 2 (virus HSV 2, cu localizare genitală) – reprezintă un co-factor probabil [6].

4. Statistici globale 2012

Global, cancerul cervical este al patrulea cel mai frecvent cancer la femei şi cel de-al şaptelea cel mai comun tip de cancer. În 2012, numărul de cazuri noi era estimat la 528 000 [7].

Ca şi în cazul cancerului hepatic, majoritatea copleşitoare (85%) a poverii globale apăsa pe regiunile mai puţin dezvoltate, unde cancerul de col uterin reprezenta aproape 12% din toate cazurile de cancer la femei. În Africa Centrală şi de Est, cancerul de col uterin rămâne cel mai frecvent cancer la femei. Regiunile cu risc ridicat, având rata de incidenţă standardizată în funcţie de vârstă/100 000 femei > 30 cazuri includeau Africa de Est (42,7 cazuri), sub-regiunea Melanesia (33,3 cazuri), precum şi Africa de Sud (31,5 cazuri). Cele mai scăzute incidenţe se înregistrau în Australia/Noua Zeelandă (5,5 cazuri) şi Asia de Vest (4,4 cazuri).

În privinţa mortalităţii, în 2012 au fost estimate la nivel global 266 000 decese cauzate de cancerul de col uterin, reprezentând 7,5% din totalul deceselor cauzate de cancer la femei. Aproape 9/10 decese provocate de cancerul cervical (87%) surveneau în regiunile mai puţin dezvoltate.

Între regiunile lumii, mortalitatea varia în 2012 după un factor de 18, anume de la < 2 decese/100 000 femei în Asia de Vest, Europa de Vest şi Australia/Noua Zeelandă, faţă de > 20 decese/100 000 femei în sub-regiunea Melanesia (20,6), Africa Centrală (22,2/100 000) şi Africa de Est (27,6/100 000) [7].

Într-o perspectivă sinoptică (pe mapamond) ţările din Africa apăreau în clasele cu mortalitatea cea mai ridicată. În Europa, ţările nordice şi majoritatea celor din vest se găseau în clasele cu mortalitate standardizată cu vârsta substanţial mai scăzută (<0,37/100 000 femei) decât statele din est (2,4 - 5,7/100 000).

România era plasată în clasa de mortalitate 9,3-17,5/100 000, cea mai defavorabilă [7].

5. Situaţia în Europa: incidenţa şi mortalitatea prin cancer cervical, 2012

În Regiunea Euro-OMS prevalenţa medie pe ultimul an a localizării cancerului la femei comporta ierarhia frecvenţelor: sân (35%), colorectum, corp uterin, cervix (4,4%), plămân, ovar, piele, tiroidă, rinichi; pe ultimii 5 ani a localizării cancerului la femei prevalenţa se ierarhiza astfel: sân (39%), colorectum, corp uterin, cervix (4,6%), piele, tiroidă, ovar, plămân, rinichi [8]. Prevalenţa cancerului cervical se menţinea pe locul 4 pe ambele intervale de integrare a datelor.

În privinţa incidenţei cancerului la femei în funcţie de localizare ordinea frecvenţelor era: sân (28%), colorectum, plămân, uter, ovar, cervix (3,9%), stomac, piele, pancreas – cu cancerul cervical pe locul 6. Însfârşit, în privinţa mortalităţii prin cancer la femei în funcţie de localizare ordinea descrescătoare era: sân (17%), colorectum, plămân, pancreas, stomac, ovar, cervix (3,3%), sânge (leucemie), uter [8].

*

În Europa continentală, incidenţa şi mortalitatea prin cancer cervical (standardizate cu vârsta) arată diferenţe mari în favoarea statelor vestice (+Albania şi Grecia) faţă de majoritatea statelor est-europene. România înregistra cele mai ridicate valori din Europa atât în privinţa incidenţei cât şi a mortalităţii (34 respectiv 14/100 000) faţă de media UE (10 respectiv 4/100 000) [7].

Pe harta Europei distribuţia incidenţei cancerului cervical indica diferenţe regionale accentuate între nord & vest cu valori înregistrate în clasele inferioare (sub 15,3/100 000) şi est (exceptând Finlanda) raportând valori ridicate (în general 15,4 - 20,5/100 000). România se afla în clasa critică + 20,6/100 000. În privinţa mortalităţii, este vizibil contrastul dintre valorile scăzute în ţările nordice şi vestice (< 2,5 - 4,3/100 000) şi cele ridicate din est; România se găseşte în clasa critică > 7,5/100 000 [7].

6. Situaţia în România

Incidenţa cancerului cervical în România 2012 era dublă faţă de media europeană şi aproape dublă faţă de cea a Europei Centrale şi de Est: 28,6 cazuri faţă de 14, respectiv 16,3/100 000 femei (valori efective). Cancerul cervical era al doilea tip ca incidenţă, după cel mamar.

În privinţa mortalităţii prin cancer cervical, ţara noastră se află pe locul cel mai defavorabil din Europa, cu o mortalitate 10,8/100 000, de 3 ori mai mare faţă de media europeană şi de peste 1,5 ori mai mare decât media din Europa Centrală & Est (6,8/100 000).

Cancerul cervical reprezenta principala cauză de mortalitate la femeile cu vârsta între 15 şi 44 ani [6] .

Atât vârful de incidenţă cât şi cel de mortalitate pe grupe de vârstă se înregistra în grupa 45-54 ani, ceea ce arată că femeile în premenopauză au cel mai mare risc de a fi diagnosticate şi de a muri prin cancer de col uterin.

Conform Ghidului INSP din 2016 [6] în România mor zilnic 6 femei din cauza cancerului de col uterin.

În valori absolute (cazuri/100 000, standardizate cu vârsta faţă de referinţa europeană), incidenţa cancerului la femei după localizare comporta în 2012 ordinea descrescătoare: sânul (circa 66), cervixul (35), intestinul gros, plămânii, ovarele, corpul uterin, pancreasul, stomacul. Procentual, cancerul de sân înregistra incidenţa cea mai ridicată (24%), urmat în ordine de cancerele afectând intestinul gros, cervixul (4%), plămânii, ovarele, corpul uterin, pancreasul, stomacul, creierul şi sistemul nervos central [7].

În privinţa mortalităţii, ca şi în cazul incidenţei, cancerul de sân (27%) înregistra procentul cel mai ridicat, urmat în ordine de cancerele de intestin gros, cervix (6%), plămân, ovarian, corp uterin, pancreas, stomac, creier şi sistem nervos central [7].

7. Principii de prevenţie

Cancerul de col uterin poate fi prevenit fie prin evitarea infecţiei cu HPV, fie prin monitorizarea periodică (screening) pentru infecţii şi leziuni.

HPV-ul transmis sexual este cea mai comună infecţie virală a tractului reproductiv. Aproape toţi indivizii activi sexual vor fi infectaţi cu HPV într-un anume moment al vieţii sau pot fi infectaţi în mod repetat după ce prima infecţie se va fi remis. Majoritatea infecţiilor HPV se rezolvă spontan înainte de a produce simptome. Totuşi anumite subtipuri, precum 16 sau 18 sunt mai agresive şi pot conduce la leziuni precanceroase [9].

Prevenirea infecţiei cu HPV se poate face prin evitarea expunerii la virus; abstinenţa de la activitatea sexuală sau monogamie reciprocă, cu condiţia ca ambii parteneri să fie în mod constant monogami şi să nu fi fost infectaţi anterior, ar reprezenta soluţia ideală, dar din păcate puţin aplicabilă.

Aplicarea vaccinarii anti-HPV înainte de începerea activităţii sexuale ar putea fi de asemenea o soluţie. Din păcate, vaccinurile nu protejează împotriva tuturor tipurilor de virusuri HPV care pot provoca cancer de col uterin; screening-ul rămâne în continuare obligatoriu de-a lungul vieţii [10].

Se documentează că vaccinarea anti-HPV, ar putea preveni cel puţin 70% din carcinoamele scuamocelulare şi cel puţin 85% din adenocarcinoamele cervicale. Vaccinarea anti-HPV 16/18 împreună cu screeningul citologic sistematic pot reduce riscul cancerului cervical cu până la 94% [6].

Vaccinarea îşi păstrează o parte a eficienţei chiar dacă este aplicată după debutul activităţii sexuale. Colegii de la CRSP Timişoara citează un studiu efectuat la 235 femei tinere, practic toate active sexual, ce au primit una sau mai multe doze vaccinale; subiecţii ce primiseră cel puţin o doză vaccinală au prezentat la recontrol cu 65% mai puţine anomalii cervicale [11].

Deoarece cancerul de col uterin se dezvoltă lent, de-a lungul anilor, screening-ul regulat împreună cu eliminarea oricăror leziuni sunt esenţiale pentru prevenţie. Încă, screening-ul şi tratamentul sunt cruciale în privinţa prevenirii dezvoltării cancerului invaziv. Cea mai cunoscută metodă de screening a cancerului de col uterin la nivel mondial este testul BPN (Babes-Papanikolaou, referit şi ca PAP), dar noi metode de testare s-au dovedit a fi la fel de eficiente, deseori la un cost mai mic. Au devenit disponibile teste pentru ADN-ul HPV ce se pot de asemenea folosi cu specificitate mai mare în screening [10]. În România, aceste teste se găsesc încă în faza de pionierat, cf [6].

*

La nivel naţional, o abordare integrată a prevenţiei şi controlului cancerului de col uterin ar beneficia din abordarea multidisciplinară, focalizând pe mai multe componente cheie, precum educaţia comunităţii, mobilizarea socială, vaccinarea, screeningul, tratamentul şi îngrijirile paliative. Este importantă participrea reprezentanţilor diverselor discipline în derularea unor programe naţionale precum cele de: imunizare, sănătatea reproducerii, controlul cancerului şi sănătatea adolescenţilor [9].

O sinoptică succintă privind prevenţia primară, secundară şi terţiară pentru cancerul cervical a fost prezentat în Informarea privind celebrarea SEPCCU 2018. În secţiunea de prevenţie primară se menţionează că vaccinarea anti-HPV este recomandată la fetiţele între 3 şi 13 ani [9].

8. Prevenţia în România

Vaccinarea.

În România, vaccinarea anti-HPV nu face parte din Programul Naţional de Vaccinare, dar va trebui să devină o preocupare majoră a decidenţilor, medicilor şi a publicului.

Vaccinul Gardasil (autorizat atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi) vizează tipurile de HPV 6, 11, 16 şi18 pentru a preveni evoluţiile precanceroase la colul uterin şi anus, precum şi verucile genitale; versiunea Gardasil 9 (autorizată în decembrie 2014) protejează împotriva a nouă tipuri de virus HPV: 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 şi 58; însfârşit, vaccinul Cervarix (pentru femei şi fete) vizează displaziile şi cancerul de colul uterin precum şi în alte zone genitale [6].

Ghidul European pentru Asigurarea Calităţii în Screeningul Cancerului de Col Uterin, după care a fost elaborat Programul Naţional Specific, conţine recomandările privind vaccinarea şi screeningul ce au un potenţial de reducere a incidenţei cancerului de col uterin cu 80 - 90%. Condiţia este însă acoperirea vaccinală activă împotriva tipurilor 16 şi 18 de virus HPV a minimum 70% din populaţia feminină la risc [6].

Screening-ul

Ghidul INSP [6] documentează că impactul a cinci decenii de screening de masă practicat în alte socio-culturi este reducerea riscului de apariţie a unui cancer de col uterin de-a lungul vieţii la un nivel foarte scăzut (sub 1%).

Din păcate în ultimele aproape două decade, majoritatea covârşitoare a femeilor din România nu au fost testate împotriva acestui tip de cancer: studiul GFK în 2010 estimează acest procent între 75% şi 92%. Programul Naţional de Screening al Cancerului de Col Uterin în România (PNSCCUR) iniţiat în 2012 declara o acoperire de 8-12% din populaţia ţintă.

În România screening-ul organizat al cancerului de col uterin se realizează, după criteriile recomandate de Ghidul European amintit anterior, la intervale de 5 ani - conform Ordinului comun MS 238/ CNAS 538 din 2012 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea screening-ului în cancerul de col uterin.

Concret, screening-ul pentru cancerul de col uterin prin testare BPN este recomandat pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 65 ani care nu au simptome sugestive sau un diagnostic confirmat de cancer de col uterin şi nu sunt histerectomizate total pentru afecţiuni necanceroase. Retestarea în cadrul PNSCCUR are loc la 5 ani după ultimul rezultat normal; medicul de familie va recomanda testarea tuturor femeilor eligibile cu vârsta între 25-64 ani pentru care nu se poate documenta un rezultat normal mai recent de 5 ani [6].

9. Concluzii

Global, cancerul cervical este al 4-lea cel mai frecvent cancer la femei şi al 7-lea cel mai comun tip de cancer. În 2012, incidenţa era estimată la peste o jumătate de million.

În Europa, cancerul cervical este al 6-lea cancer ca incidenţă la femei. Cea mai mare incidenţă este înregistrată în România, iar cea mai scăzută în Elveţia.

Incidenţa cancerului cervical în România (a 2-a după cel mamar) este dublă faţă de media europeană şi aproape dublă faţă de cea a Europei Centrale/Est.

În privinţa mortalităţii prin cancer cervical, ţara noastră se află pe locul cel mai defavorabil din Europa, cu un risc de deces de 3 ori mai mare faţă de media europeană şi de peste 1,5 ori mai mare decât media din Europa Centrală şi de Est.

Motivul situaţiei alarmante din România este lipsa de aderenţă a populaţiei feminine la screening, deşi din 2012 este în vigoare Programul Naţional de Screening privind Cancerul Cervical.

Eforturile educaţionale în privinţa factorilor de risc trebuie să devină o preocupare centrală a promotorilor sănătăţii. Prevenţia prin practicarea testării Babes-Papanikolaou după un calendar adaptat vârstei şi factorilor de risc istorici sau actuali trebuie să devină un obiectiv vital al medicinii de familie şi al fiecărei persoane de gen feminin.

10. Bibliografie

[1]. Site-ul ECL (Association of European Cancer League): http://www.europeancancerleagues.org/resources/18-cervical-cancer/75-cervical-cancer-organisations-in-europe-ecca-eurogin.html

[2]. Site-ul Canadian Cancer Society: http://www.cancer.ca/en/about-us/news/nb/2014/cervical-cancer-awareness-week/?region=nb

[3]. Site-ul Australian Cervical Cancer Foundation (ACCF): https://accf.org.au/cervical-health

[4]. Site-ul Cervical Cancer Action – CCA: http://www.cervicalcanceraction.org/home/home.php

[5]. Site-ul oficial OMS: http://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/cancer/data-and-statistics

[6]. Ghid de Prevenţie. Stilul de Viaţă Sănătos şi alte intervenţii preventive prioritare pentru boli netransmisibile, în asistenţa medicală primară. Bucureşti, 2016: http://edu-cnsmf.ro/prevent/GhidPreventie/GhidPreventie_Vol5.pdf

[7]. Site-ul European Cancer ( EUCAN) – IARC: http://gco.iarc.fr/today/data/pdf/fact-sheets/cancers/cancer-fact-sheets-16.pdf

[8]. Site-ul Global Cancer Observatory: http://gco.iarc.fr/today/online-analysis-pie?mode=cancer&mode_population=continents&population=994&sex=2&cancer=29&type=0&statistic=0&prevalence=0&color_palette=default

[9]. Site-ul oficial WHO. WHO GUIDANCE NOTE. Comprehensive cervical cancer prevention and control: a healthier future for girls and women, 2013: http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/78128/3/9789241505147_eng.pdf?ua=1

[10]. Site-ul RHO Cervical Cancer: http://www.rho.org/about-cervical-cancer.htm

[11]. *** Analiza de situatie. Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin 2017, INSP CRSP Timisoara: 

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Analiza-de-situatie-SEPCCU-2017.pdf

---

[1] World Health Organization and Unicef, „Global strategy for infant and young child feeding” (2003)

[2] Pan American Health Organization. „Guiding principles for complementary feeding of the breastfed child” (2003)

[3] http://cnsmf.ro/ghidpreventie/GhidPreventie_Vol6.pdf

[4] http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2016/10/Anexa-1-Strategia-Nationala-de-Sanatate-2014-2020.pdf

[5] Child, Young. „Infant and Young Child Feeding”, Nutrition (2011)

[6] Victora et al., 2016 (https://doi.org/10.1016/S0140-6736(15)01024-7)

[7] Îngrijirea sănătăţii şi a bogăţiei naţiunilor: cauza de investiţii pentru alăptare. http://www.who.int/nutrition/publications/infantfeeding/global-bf-collective-investmentcase.pdf

[8] Bartick, 2017 (https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/mcn.12366

[9] Rollins et al., 2016 (https://doi.org/10.1016/S0140-6736(15

[10] Siregar et al., 2018 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5833067/)

[11] http://www.euro.who.int/en/health-topics/Life-stages/maternal-and-newborn-health/news/news/2015/08/who-european-region-has-lowest-global-breastfeeding-rates

[12] http://chartsbin.com/view/2555

[13] http://www.breastfeeding-and-diabetes.info/

[14] https://kellymom.com/blog-post/maternity-leave-bf-rates/

[15] http://www.pollutionaction.org/breastfeeding-and-autism-and-cancer.htm

[16]http://www.who.int/nutrition/databases/infantfeeding/countries/rou.pdf?ua=1

[17] https://www.programsamas.ro/studiul-samas-privind-alaptarea-si-diversificarea-copilului-mic-2016/

[18] http://cnsmf.ro/ghidpreventie/GhidPreventie_Vol6.pdf

[19] Lee, Amanda, et al. „Infant feeding guidelines: information for health workers” (2012).

[20] US Preventive Services Task Force. „Primary care interventions to promote breastfeeding: US Preventive Services Task Force recommendation statement”, Annals of internal medicine 149.8 (2008): 560

[21] Lee, Amanda, et al. „Infant feeding guidelines: information for health workers”, (2012)

[22] US Preventive Services Task Force. „Primary care interventions to promote breastfeeding: US Preventive Services Task Force recommendation statement”, Annals of internal medicine 149.8 (2008): 560

[23] Lee, Amanda, et al. „Infant feeding guidelines: information for health workers”, (2012)

[24] Child, Young. „Infant and Young Child Feeding”, Nutrition, (2011)

[25] http://worldbreastfeedingweek.org

[26] 1.Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development. WHA resolution 70/1. 2015

[27] Policymakers- European Obesity Day : https://www.europeanobesityday.eu/tackling-obesity-together/policymakers/, accesat 13.02.2018

[28]World Health Organisation Fact sheet ,2018, http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs311/en/, accesat 12.02.2018

[29]WHO European Ministerial Conference on Nutrition and Noncommunicable Diseases in the Context of Health 2020, 4–5 July 2013, Vienna, Austria,http://www.euro.who.int/en/media-centre/events/events/2013/07/vienna-conference-on-nutrition-and-noncommunicable-diseases/documentation/vienna-declaration-on-nutrition-and-noncommunicable-diseases-in-the-context-of-health-2020, accesat 15.02.2018

[30]Strategy for Europeon nutrition, overweight and obesity related health issues, 2010, http://ec.europa.eu/health/nutrition_physical_activity/docs/implementation_report_en.pdf, accesat 15.02.2018

[31]Trudy M.A. Wijnhoven şi colab.:WHO European Childhood Obesity Surveillance Initiative: School Nutrition Environment and Body Mass Index in Primary Schools, Int. J. Environ. Res. Public Health2014, 11(11), 11261-11285

[32]WHO, WHO Regional Office for Europe nutrient profile model , Copenhaga, 2015, http://www.euro.who.int/en/health-topics/disease-prevention/nutrition/publications/2015/who-regional-office-for-europe-nutrient-profile-model

accesat 15.02.2018

[33] Ministerul Sănătăţii din România, Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, Plan de acţiunihttp://www.ms.ro/wp-content/uploads/2016/10/Anexa-2-Plan-de-actiuni.pdf,accesat 15.02.2018

[34]http://gov.ro/ro/media/comunicate/comunicat-de-presa-edinta-de-guvern-fructe-legume-lapte-produse-lactate-i-de-panificatie-in-noul-program-pentru-scoli&page=1, accesat 15.02.2018

[35]http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/134496, accesat 15.02.2018

[36]Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din 02/06/2008

[37] Ordinul 1563/2008, http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/anpc_junior/ordin_1563_150218.pdf, accesat 15.02.2018

[38]Ordinul Ministrului 687/2008, http://old.ms.ro/?pag=186 ,accesat 15.02.2018

[39]Ordinul 1955/1995, http://www.legex.ro/Ordin-1955-1995-8285.aspx, accesat 15.02.2018

[40]Obesity facts, https://www.europeanobesityday.eu/tackling-obesity-together/obesity-facts/ accesat 17.02.2018

[41] Obesity and inequities-Guidance for addressing inequities in overweight and obesity

http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0003/247638/obesity-090514.pdf, accesat 03.03.2018

[42]INSP: Raport Naţional al Stării de Sănătate a Populaţiei ,2016,http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/11/SSPR-2016-3.pdf, accesat 17.02.2018

[43]Eurostat:http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/7700898/3-20102016-BP-EN.pdf/c26b037b-d5f3-4c05-89c1-00bf0b98d646, accesat 17.02.2018

[44] Global Health Observatory Data: http://www.who.int/gho/ncd/risk_factors/overweight/en/, accesat 27.02.2018

[45] Global Health Observatory Data: http://gamapserver.who.int/mapLibrary/app/searchResults.asp, accesat 27.02.2018

[46]Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate Bucureşti: Raportul Naţional de Sănătate a Copiilor şi Tinerilor din România 2016, http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/Raport-scolara-2016.pdf,accesat 19.02.2018

[47]Ghid de intervenţie pentru alimentaţie sănătoasă şi activitate fizică în grădiniţe şi şcoli, 2015 http://www.insp.gov.ro/sites/1/wp-content/themes/PressBlue/Ghid_de_interventie%202.pdf, accesat 19.02.2018

[48]http://www.agerpres.ro/politica/2015/11/26/iohannis-sustin-preventia-ca-prioritate-zero-a-politicilor-de-sanatate-11-44-32, accesat 19.02.2018

[49]OMS: Country Cooperation Strategy at a glance http://www.who.int/countryfocus/cooperation_strategy/briefs/en/, accesat 03.03.2017

[50]INSP: Monitorizarea inegalităţilor în starea de sănătate a populaţiei României in anul 2015http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/12/Inegalitati-in-starea-de-sanatate-2016-20-febr.pdf,accesat 19.02.2018

[51]INSP:Studiu privind determinanţii comportamentali ai stării de sănătate pentru populaţia adultă din România CompSanRO, http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/07/COMPSAN2.pdf, accesat 19.02.2018

[52]Obesity and overweight, Factsheet Feb.2018, http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs311/en/, accesat 20.02.2018

[53]European Obesity Day 2018, https://www.europeanobesityday.eu/tackling-obesity-together/addressing-stigma-obesity/, accesat 20.02.2018

[54] Cuschieri S., Mamo J., Getting to grips with the obesity epidemic in Europe

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5034461/, accesat 03.03.2018

[55]https://www.europeanobesityday.eu/tackling-obesity-together/policymakers/, accesat 20.02.2018

[56] Global Status Report on noncommunicable diseases 2014, http://www.who.int/nmh/publications/ncd-status-report-2014/en/, accesat 28.02.2018

[57]. Kearney PM, Whelton M, Reynolds K, Muntner P, Whelton PK, He J. Global burden of hypertension: analysis of worldwide data. Lancet. 2005;365:217–223.

[58] World Health Organization Chronic Disease and Health Promotion. WHO Global

Infobase, https://apps.who.int/infobase/Index.aspx

[59]. World Health Organization. A global brief on hypertension: silent killer, global public health crisis. World Health Day 2013. Report, 1-39. 2013. Geneva, Switzerland, World Health Organization.

[60]. Levy D, Larson MG, Vasan RS, Kannel WB, Ho KKL. The Progression From Hypertension to Congestive Heart Failure. JAMA 1996; 275(20):1557-1562.

[61]. Chen G, McAlister FA, Walker RL, Hemmelgarn BR, Campbell NR. Cardiovascular outcomes in Framingham participants with diabetes: the importance of blood pressure. Hypertension 2011; 57(5):891-897.

[62]. Khan KS, Wojdyla D, Say L, Gulmezoglu AM, Van Look PFA. WHO analysis of causes of maternal death: a systematic review. Lancet 2006; 367(9516):1066-1074.

[63]. Seely EW, Maxwell C. Cardiology Patient Page. Chronic Hypertension in Pregnancy. Circulation 2007; 115(7):e188-e190.

[64]. World Health Statistics 2012, www.who.int

[65]. Mills Kt, Bundy JD, Kelly TN, Reed JE, Kearny PM, Reynolds K, Chen J, He J Global Dispatities of Hypertension Prevalence and Control, Circulation, 2016; 134:441-450

[66] .Kearny PM, Whelton M, Reynolds K, Muntner P, Whelton PK, He J, Global burden of hypertension:analzsis of worldwide data”, Lancet, vol.365, no.9455, pp. 217-223, 2005

[67]. DOROBANTU M, DARABONT RO, BADILA E, GHIORGHE S, Study for the Evaluation of Hypertension and Cardiovascular Risk in Adult Population in Romania - „Prevalence, Awareness, Treatment, and Control of Hypertension in Romania: Results of the SEPHAR Study International Journal of Hypertension, 2010

[68]. MARIA DOROBANŢU AND AL. Profile of the Romanian Hypertensive Patient Data from SEPHAR II Study, Rom J. Intern. Med., 2012, 50,4, 285-296

[69]. ZDROJEWSKI T, SZPAKOWSKI P, BANDOSZ P, PAJAK A, WIECEK A, KRUPA-WOJCIECHOWSKA B, WYRZYKOWSKI B. Arterial hypertension in Poland in 2002. J Hum Hypertens. 2004 Aug;18(8):557–62

[70]. JELAKOVIĆ B, DIKA Z, KOS J, PEĆIN I, LAGANOVIĆ M, JOVANOVIĆ A, et al., Treatment and control of hypertension in Croatia. The BEL-AH study. Lijec Vjesn. 2006 Nov-Dec;128 (11–12):329–33.

[71]. ALTUN B, ARICI M, NERGIZOĞLU G, DERICI U, KARATAN O, TURGAN C, et al. Prevalence, awareness, treatment and control of hypertension in Turkey (the PatenT study) in 2003. J Hypertens. 2005 Oct; 23 (10):1817–23.

[72].JOSE L. LLISTERRI, GUSTAVO C. RODRIGUEZ-ROCA, CARLOS ESCOBAR, F. JAVIER ALONSO-MORENO, MIGUEL A. PRIETO et al. Treatment and blood pressure control in Spain during 2002–2010. J Hypertens. 2012, 30: 2425–2431.

[73]. Dorobantu M and al. , Hypertension prevalence and control in Romania at a seven-year interval. Comparison SEPHAR I and II surveys. J Hypertension, 2014, 32 (1):39-47

[74]. NCHS Data Brief, No. 107, October 2012, Hypertension among adults in the Unites States, 2009-2010

[75]. Prevalence, Awareness, Treatment, and Control of Hypertension among Saudi Adult Population: A National Survey SAGE-Hindawi Access to Research International Journal of Hypertension, Volume 2011

[76]. Grassi G. and all., Blood pressure control and cardiovascular risk profile in hypertensive patients from central and eastern European countries: results of the BP-CARE study, European Heart Journal (2011) 32, 218–225

[77]. Yusuf S, Reddy S, Ounpuus S, Anad S, Global burden of cardiovascular diseases Circulation. 2001;104:2855-2864

[78]. European Cardiovascular Disease Statistics. British Heart Foundation: London; 2000

[79].Ethel M. Frese, PT, Ann Fick, H. Steven Sadowsky, Blood Pressure Measurement Guidelines for Physical Therapists Cardiopulm Phys Ther J. 2011 June; 22(2): 5–12

[80]. National Institute of Health and Clinical Excellence, MNT – Medical News Today, 2011

[81]. http://www.ish-world.com/Documents/PocketGL_ENGLISH_EUR-A-B.PDF

[82]. Lurbe E and all., Journal of Hypertension 2009, 27:1719–1742, http://www.cpgn.net/web/uploadfile/2011/

[83]. Gianfranco Parati and all., Journal of Hypertension 2008, 26:1505–1530

[84]. Mancia G et al. Journal of Hypertension 2009, 27:000–000

[85] .Mancia et al. 2013, 2013 ESH/ESC Guidelines for the management of arterial hypertension, Journal of Hypertension 2013, 31:1281–1357, http://www.esh2013.org/wordpress/wp-content/uploads/2013/06/ESC-ESH-Guidelines-2013.pdf

[86] .Hypertension: Emergencies and UrgenciesReference # 246, http://www.gacguidelines.ca/site/GAC_Guidelines/assets/pdf/HYPE05-Emergencies_and_Urgencies.pdf

[87]. American Family Physician, Volume 81, Number 4, 2010, http://www.aafp.org/afp/2010/0215/p470.pdf

[88]. http://www.ms.ro/documente/Ghid%205_8292_5998.pdf

[89]. http://www.ghidurimedicale.ro/download/ghid_hta.pdf

[90] .http://www.ghidurimedicale.ro/images/hta/hta_pac_a.jpg

[91]. Ghidul ESH/ESC Managementul hipertensiunii arteriale 2013, Romanian Journal of Cardiology, vol. 23, Suppl. C, http://static.romanianjournalcardiology.ro/mediaLibrary/arhiva/2013_rrc_supc.pdf

[92]. www.cardioportal.ro/publicatii/ghiduri-src/ghidul-de-tratament-al-stemi-in-prespital/

[93]. www.cardioportal.ro/publicatii/ghiduri-src/ghidurile-esc-varianta-prescurtata/