COMUNICAT

Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne a demarat o campanie de vaccinare antirujeolică.

„Administraţiile locale trebuie să se implice direct în depistarea copiilor nevaccinaţi din comunităţile respective”  a spus ministrul MAI Carmen Dan în cadrul videoconferinţei din 18.07.2017

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în aceasta epidemie s-au înregistrat până în resent, peste 8.000 de cazuri confirmate cu rujeolă în România.

De asemena, au fost confirmate 33 de decese, din care 7 sunt din judetul Dolj.

Vaccinarea reprezintă singura metodă eficienta de lichidare a epidemiei de rujeolă.  Astfel vor fi prevenite îmbolnăvirile  şi complicaţiile aferente bolii, care se pot solda cu deces.

Prioritate au copiii proveniţi din familii defavorizate, cu acces dificil la serviciile medicale, unde este de aşteptat ca procentul de vaccinare să fie redus.

Identificarea şi mobilizarea la vaccinare se va face cu ajutorul reprezentanţilor autoritatilor locale, iar vaccinarea efectivă se va face la nivelul Cabinetului / Cabinetelor de medici de familie din localitatile rurale, iar în oraşe şi municipii – la cabinetele organizate în acest sens. Lista acestora  este afişată pe site-ul DSP Dolj.

În zonele urbane, vor fi implicaţi şi  medicii din reţeaua de medicină şcolară.

Se urmăreşte ca toţi copiii cu vârste cuprinse între nouă luni şi nouă ani să fie vaccinaţi, acestea fiind grupele de vârstă care sunt cele mai afectate de epidemie.

Mesajul adresat părinţilor, prin autorităţile publice locale, va cuprinde următoarele informaţii:

“Rujeola este o boală gravă şi doar vaccinarea îţi protejează copilul împotriva ei şi a complicaţiilor sale.

Deseori, această afecţiune duce la complicaţii care pot afecta aproape orice organ.

Vaccinarea este importantă, deoarece doar astfel îţi poţi proteja copilul împotriva rujeolei.

Simptomele rujeolei apar, de obicei, la 10-12 zile de la contactul cu virusul şi la început pot fi confundate cu o răceală obişnuită: secreţii nazale, tuse şi febră mică.

Pe măsură ce boala progresează şi, în special, între a treia şi a şaptea zi de la debut, temperatura creşte până la 39-41°Celsius, pe corp apare o erupţie caracteristică reprezentată de pete roşii, care persistă de la patru la şapte zile. În funcţie de organul afectat, pot apărea complicaţii precum encefalita, pneumonia sau infecţii ale urechii.

Pot apărea, de asemenea, diareea severă şi deshidratarea; 30 % dintre cazurile de rujeolă dezvoltă complicaţii, iar una din patru persoane care face boala are nevoie de internare în spital.

Odată ce boala s-a declanşat, pot fi tratate numai simptomele.

Vaccinul protejează şi elimină riscul de a face forme severe ale bolii.

Mai exact, două doze de vaccin antirujeolic te protejează aproape în proporţie de 100 la sută împotriva bolii şi a complicaţiilor sale.

Este important de ştiu că vaccinul ROR îl protejează pe copilul tău de trei boli: rujeolă, oreion şi rubeolă.

De altfel, vaccinurilor li se datorează unele dintre cele mai de succes poveşti din domeniul sănătăţii publice din zilele noastre.

În 1980, înainte ca vaccinarea antirujeolică să fie aplicată la scară largă, rujeola a cauzat aproximativ 2,6 milioane de decese în întreaga lume.

În 2012, numărul s-a micşorat de peste 20 de ori, datorită vaccinării.

Vaccinul protejează şi elimină riscul de a face forme severe ale bolii, complicaţii sau deces, care pot apărea în momentul infectării.

Cu cât numărul de copii vaccinaţi dintr-o comunitate se măreşte, riscul de îmbolnăvire pentru ceilalţi copii din comunitatea respectivă e mai scăzut.

Două doze de vaccin rujeolic (vaccin ROR, care asigură imunitate împotriva a trei boli:rujeolă, oreion şi rubeolă) protejează aproape 100% împotriva bolii şi a complicaţiilor potenţial severe ale acesteia sau care pot duce la deces.

Orice copil are dreptul să primească prima doză de vaccin atunci când împlineşte 1 an, iar pe cea de-a doua la vârsta de 5 ani.

Datorită numărului mare de cazuri de pojar diagnosticate în România în ultima perioadă, s-a introdus o doză de vaccin după ce copilul împlineşte vârsta de 9 luni.

În condiţiile în care 9 din 10 părinţi îşi vaccinează copiii, previn riscul unor boli infecţioase majore, care în secolele trecute au produs decese la nivel global.

În România, vaccinarea este gratuită şi se realizează conform Programului Naţional de Vaccinare.

Din fonduri publice, Ministerul Sănătăţii asigură achiziţionarea vaccinurilor, iar prin distribuţia realizată de Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană vaccinul ajunge în teritoriu, cu respectarea lanţului de frig, la medicii de familie, cărora le este plătită activitatea de vaccinare efectuată.

Părinţii sunt rugaţi să se prezinte la medicii de familie pentru vaccinarea gratuită a copiilor cu ROR, la vârsta de 9 luni, 1 an şi 5 ani.

Epidemia dVACCINEAZĂ-ŢI COPILUL ÎMPOTRIVA RUJEOLEI! OFERĂ COPILULUI TĂU O ŞANSĂ LA VIAŢĂ SĂNĂTOASĂ!

Ă MERGI LA MEDICUL DE FAMILIE PENTRU A-ŢI VACCINA GRATUIT COPILUL!

DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA DOLJ

 

 

 

 

 

 

 

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

DIRECŢIA DE SĂNĂTATE

PUBLICĂ DOLJ

DEPARTAMENTUL DE SUPRAVEGHERE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ

 

Sediul central:

Craiova, str. Tabaci, nr. 1

Tel.: 0251.31.00.67

Fax: 0251.31.00.71

E-mail: dspdolj17@gmail.com

Website: www.dspdolj.ro

Sediul 2:

Craiova, str. Lămâiţei, nr. 10

Tel./Fax: 0251.55.06.69

E-mail: office@sanpubdj.ro

Sediul 3:

Craiova, str. Brestei, nr. 6

Tel. 0251.41.31.34

E-mail: labdsp_dolj@yahoo.com

Sediul 4 :

Craiova, str. Ctin Lecca, nr. 2

Tel. / Fax : 0251.41.78.80

E-mail : liricv@yahoo.com

 

 

 

 

 

CAMPANIA DE VACCIANRE ANTIRUJEOLICA 

 

 

 

CENTRE DE VACCINARE

Pentru copiii neînscriși pe listele medicilor de familie

 

 

 MUNICIPIUL CRAIOVA

 

MEDICI DE FAMILIE

ADRESA CABINET MEDIC FAMILIE

CARTIERE / STRAZI ARONDATE

DR. AFREMIE LIGIA

DR. BIRTAN AURORA

 

STR. SIRETULUI, NR. 13

 

CATARGIU- BUCOVAT, STIRBEI VODA, HANUL ROSU, FULGER

DR. STAICU ANCA

DR. BADESCU ILEANA

STR. VLAD TEPES NR. 2

UNIRII- AL. BECHET NR. 87,  DR. I. CANTACUZINO,

DR. C-TIN SEVEREANU, BRATES,BECHET, SEBES,  BIRSESTI

DR. CHERATA DOINA

DR. ZIDARU MIHAELA

STR. SOIMULUI, NR. 20

BRESTEI, BALTENI, ELIZA OPRAN, RIULUI NR. 42, MOTRU, ISVARNA, RINDUNELELOR, POPORULUI, PUI DE LEI

DR. DRAGUSIN  MARINELA

 

CONSTANTIN GHERGHINA, NR. 62

 CERNELE- BILTENI NR. 89, FERMIERULUI, ELIZA OPRAN, CALEA BREZEI

DR. CIOROIANU CAMELIA

STR. IMPARATUL TRAIAN, NR. 213, BL. P4,

 

VALEA ROSIE-

 GEN. DRAGALINA,

G-RAL MAGHERU

DR. NICOLAE LIA

 

SABBA STEFANESCU, NR.3, BL. F1

 

TITULESCU / G. ENESCU - DIMBOVITA, PENES CURCANUL

DR. UTA MIRUNA

 

NICOLAE IORGA, NR. 45, BL. G8, AP. 2

 

CARTIER ROVINE

DR. DOGARU ADRIANA

CALEA BUCURESTI, BL. N1, SC.B, AP.2

 

LAPUS- DRUMUL APELOR

 

DR. BREZOI PAULINA

STR. EUSTATIU STOENESCU, BL. F 11

 

LAPUS

DR. PATRU VICA

DR.DELUREANU ROXANA

 

STR. HORIA, NR. 2

CALEA BUCURESTI- MIHAIL STRAJAN. NR. 14

DR. OPREA EDI

STR. 1 DECEMBRIE, NR. 1918, NR. 14

BRAZDA

DR. IONESCU  CARMEN

DR. COANDA ANCA

BRAZDA LUI NOVAC, BL. 56, AP. 4

GARII

DR. UTA IULIAN

ARH. DUILIU MARCU, NR. 16A

 

CARTIER CRAIOVITA NOUA

DR. MARCUSANU C

 

STR. OLTET, NR. 5

ZONA CENTRU

 

 

MUNICIPIUL BAILESTI - DR. IONESCU VIORICA – STR. CARPAȚI NR.2,BL.3

 

MUNICIPIUL CALAFAT - DR. TITA ADELINA – STR. TUDOR VLADIMIRESCU. BL. 16

FILIASI - DR. BUSOI ROTARU MARIA – STR. TUDOR VLADIMIRESCU, NR. 2

 

SEGARCEA - DR. BILA VIORICA, STR. UNIRII, NR. 50

 

BECHET – DR. MANESCU RODICA – STR. A.I. CUZA, NR. 35

 

DABULENI - DR. PRODAN TOMITA, STR. UNIRII, NR. 1

 

MEDIUL RURAL: Toate cabinetele medicilor de familie din localitate